joi, 14 mai 2020

Un moment d'égarement (2015)

Titlu engleza: One Wild Moment

Gen: Comedie, Drama, Romantic

Distributie: Vincent Cassel, François Cluzet, Lola Le Lann, Alice Isaaz, Louka Meliava

Regizor: Jean-François Richet [a mai regizat: The Emperor of Paris(2018), Blood Father(2016), Mesrine Part 2: Public Enemy #1(2008), Mesrine Part 1: Killer Instinct(2008), Assault on Precinct 13(2005)]

Incasari: 6.045.343 $

Nota Gealapa: 6.70

Un remake al filmului cu acelasi nume din 1977, in care doi prieteni pleaca intr-o vacanta la mare impreuna cu fiicele lor si ajung intr-o situatie ciudata.

Trebuie sa recunosc ca sunt dezamagit in mare masura de acest film. Fiind un film frantuzesc, ma asteptam sa fie mai curajos, mai ales ca nu vorbim de o poveste originala, ci de una abordata aproape in acelais mod de cel putin cinci filme pe care le stiu. Singura sansa de a fi peste acestea era o abordare care sa socheze, ceea ce nu s-a intamplat. Osciland intre comedie si drama, filmul nu a reusit sa fie convingator in nici unul dintre genuri. Da, sunt scene foarte amuzante si sunt cateva scene aproape socante, dar senzatia generala a fost ca lipseste ceva.

Distributia nu a fost problema acestui film. Scenariul insa nu i-a pus in valoare suficient pe protagonisti, pentru ca mi s-a parut ca acestia s-au achitat cu brio de sarcinile care le-au fost trasate. Vincent Cassel si François Cluzet au oferit si comedie si drama de calitate, dar in portii mici pentru ca atat li s-a cerut, iar Lola Le Lann si Alice Isaaz  au socat, au fost sexy si dramatice, dar tot in cantitate limitata. Cu un scenariu mai convingator, filmul ar fi putut aduce premii pentru actori si ar fi putut lansa cariere pentru cei mai tineri, dar cred ca aceste interpretari vofi uitate rapid, chiar daca nici unul dintre ei nu a dezamagit.

Per total, cred ca ramane insa un film destul de agreabil, mai ales daca nu ati mai vazut pana acum nici unul din filmele cu aceasta intriga. Este simplu, nu foarte spectaculos, dar destul de tensionat si ofera suficient suspans pentru a mentine interesul viu pana la final. Deznodamantul insa, este o alta problema a filmului. Este genul acela de final care nu clarifica nimic si lasa lucrurile in coada de peste, dar fara prea multa substanta, pentru ca nu te pune pe ganduri si nu te face sa reflectezi la ceva anume. Cred ca pentru acest film ar fi fost mai potrivit un final clasic, cu o concluzie clara.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

NetFlash.ro la indemana ta!