joi, 31 decembrie 2015

The Help (2011)

Gen: Drama

Distributie: Emma Stone, Viola Davis, Octavia Spencer, Bryce Dallas Howard, Jessica Chastain

Regizor: Tate Taylor [a mai regizat: Get on Up(2014), Pretty Ugly People(2008)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 434.000.000 $

Filmul a obtinut 75 de premii, printre care:
- Best Performance by an Actress in a Supporting Role (Octavia Spencer), Academy Awards (Oscar) USA, 2012
- Best Performance by an Actress in a Supporting Role in a Motion Picture (Octavia Spencer), Golden Globes USA, 2012
- Best Supporting Actress (Octavia Spencer), BAFTA Awards, 2012
- Outstanding Performance by a Female Actor in a Leading Role (Viola Davis), Screen Actors Guild Awards, 2012
- Outstanding Performance by a Female Actor in a Supporting Role (Viola Davis), Screen Actors Guild Awards, 2012

Nota Gealapa: 8.40
Metascore: 62/100

Pe vremea miscarii pentru drepturi civile din anii '60, o scriitoare aspiranta decide sa scrie o carte despre parerea menajerelor de culoare despre familiile in care lucreaza si despre greutatile pe care le intampina zilnic.

 Chiar cand credeam ca am vazut toate filmele posibile despre sclavie, The Help a scos la suprafata o perspectiva noua si originala, care m-a tinut lipit de ecran mai bine de doua ore. Doua ore de tensiune care creste lent si explodeaza intr-un puseu de emotie la final. Dupa acest film, ma abtin sa mai cred ca un gen sau o intriga nu ma mai pot surprinde. Povestea puternica, la pachet cu dialogurile savuroase sunt principala resursa a filmului, resursa pe care regizorul a stiut sa o exploateze la maxim.

Distributia este al doilea punct din care acest film isi trage stralucirea. Toate rolurile care conteaza sunt feminine. Si ce femei... Emma Stone, Viola Davis, Jessica Chastain, Octavia Spencer Sau Bryce Dallas Howard, toate stralucesc si ofera interpretari foarte bune, unele dintre ele chiar memorabile. Chimia dintre ele este incredibila. Surpriza cea mai mare vine din partea Octaviei Spencer, care a primit si o sumedenie de premii pentru prestatia ei.

Este un film despre curaj, prejudecati si prietenie. Surprinzator pentru un film atat de dramatic si emotional este faptul ca sunt suficiente scene la care sa radeti in hohote. Mesajul pe care filmul il transmite este unul sanatos, asa ca ar fi recomandat sa va puneti copii in fata televizorului ca sa invete o lectie de umanitate. Romanul care a inspirat acest scenariu a fost respins de 60 de ori inainte sa fie publicat, dar conteaza ca in cele din urma cineva si-a asumat riscul sa o faca si ne-a oferit sansa unei carti bune si in cele din urma, a unui film excelent. Trailer:


Welcome to Me (2014)

Gen: Comedie

Distributie: Kristen Wiig, James Marsden, Linda Cardellini, Wes Bentley, Joan Cusack

Regizor: Shira Piven [a mai regizat: Lifecasters(2013), Fully Loaded(2011)]

Incasari: 1.000.000 $

Nota Gealapa: 5.80
Metascore: 69/100

Cand castiga la loterie, Alice Klieg renunta la medicamentele prescrise de psihiatru si isi cumpara propriul talk-show.

Asta este cu siguranta unul din cele mai ciudate filme pe care le-am vazut in ultima vreme. Primeste puncte pentru o intriga originala, dar pe cat este de originala pe atat este de nebuneasca. Am senzatia ca am vazut un proiect cinematografic al pacientilor de la un spital de nebuni. Fiecare zambet pe care mi l-a produs a venit insotit de o mustrare de constiinta.

Distributia nu este rea deloc si sunt destule nume suficient de actuale. Kristen Wiig face un rol decent si suspect de credibil in postura de nebuna. Cum acest film a fost in intregime despre personajul ei, restul actorilor nu au avut suficient timp de ecran pentru a se face remarcati, astfel ca au fost eclipsati in totalitate de prestatia protagonistei, chiar daca aceasta nu a fost senzationala.

Cei care au membri ai familiei sau cunosc oameni care sufera de aceeasi boala ca si eroina principala, probabil vor gasi acest film extrem de emotionant. Pentru restul, va ramane la stadiul de ciudat si nu il vom putea intelege pe deplin. Filmul depaseste cumva o bariera pe care nu toti o vedem si indraznesc sa spun, ca doar o femeie regizor ar fi dus acest proiect la capat cu succes. Eu cred ca merita sa va pierdeti intr-o lume ciudata pentu o ora si jumatate.


miercuri, 30 decembrie 2015

The Surface (2014)

Gen: Drama

Distributie: Sean Astin, Mimi Rogers, Chris Mulkey, John Emmet Tracy, Elvis Thao

Regizor: Gil Cates Jr. [a mai regizat: Lucky(2011), Pass the Sugar(2009), Deal(2008), Life After Tomorrow(2006), A Midsummer Night's Rave(2002)]

Nota Gealapa: 3.95

Doi straini, aflati amandoi la "capatul funiei", se intalnesc in apele imprevizibile ale lacului Michigan.

Plictiseala, numele tau este The Surface. Acest film ar fi trebuit sa compenseze faptul ca este atat de static cu o profunzime data de dialoguri. Aceasta profunzime nu numai ca nu exista, dar pe alocuri dialogurile sunt jenante. Intriga este destul de subreda, actiunea practic nu exista si daca filmul ami dura zece minute adormeam.

Distributia este destul de slabuta. Sean Astin nu pare capabil sa duca un film din postura de protagonist si probabil va ramane de acum incolo un etern rol secundar sau se va intoarce la sitcomuri. Nici Chris Mulkey nu a oferit cea mai buna prestatie a sa. Cred ca amandoi vor sa uite cat mai repede acest proiect.

Tristetea, singuratatea si depresia sunt sentimentele pe care le veti incerca urmarind acest film si asta nu neaparat datorita povestii. Metafora titlului ar fi sa scoatem la suprafata problemele care ne macina in interior, pentru ca discutand despre ele si impartasindu-le scapam de povara. Intentia este una laudabila, dar produsul finit nu are efectul scontat.


2-Headed Shark Attack (2012)

Gen: Horror

Distributie: Carmen Electra, Charlie O'Connell, Brooke Hogan, Christina Bach, Gerald Webb

Regizor: Chritopher Ray [a mai regizat: A House Is Not a Home(2015), 3 Headed Shark Attack(2015), Mega Shark vs. Kolossus(2015), They Want Dick Dickster(2015), Mercenaries(2014)]

Nota Gealapa: 3.70

Supravietuitorii se refugiaza pe un atol parasit, dupa ce ambarcatiunea lor este scufundata de un rechin cu doua capete. Dar cand atolul incepe sa se scufunde nimeni nu mai este in siguranta in fata monstrului bicefal, care se hraneste cu cu tineri proaspeti si deliciosi.

Filmele cu rechini au decazut la un nou minim istoric. As spune ca au ajuns mai rau decat cele cu zombie. In cautarea senzationaului, producatorii si regizorii cad in derizoriu. Asta se intampla si cu acest film care este penibil din primul pana in ultimul minut, in ciuda unei duzine de fete in costume de baie si a unei scene de lesbianism timid.

Odata cu participarea la acest proiect, cativa actori de mana a doua au ajuns actori de mana a treia. Cam cat de disperati financiar trebuie sa fi fost Carmen Electra, Charlie O'Connell sau Brooke Hogan, ca sa accepte sa faca parte din acest fiasco? Poate vreuna din fetele tinere care au aparut dezbracate s-a ales cu o sedinta foto in Playboy. Altceva nu vad ce ai putea obtine dupa acestfilm.

Seria Jaws ne-a invatat ca rechini cresc pana la 15 metri lungime, mananca elicoptere, scot capul din apa pentru a rage la prada lor, vaneaza in ape adanci de un metru si ataca vase de croaziera. Filmele recente cu megalodoni ne invata ca rechinii cresc pana la 22 de metri lungime, mananca avioane 747, ataca platforme petroliere si portavioane, dar inca vaneaza adolescenti in ape adanci de un metru si scot capul din apa ca sa raga la prada lor. Acum, 2-Headed Sharck Attack ne incata ca rechinii au doua capete, cresc pana la 22 de metri lungime, inca vaneaza adolescenti in ape de un metru adancime, pot scufunda o insula lovind-o cu capul,s au capetele, sunt practic amfibii si vin pe uscat pentru a rage la prada lor si cel mai important, au un apetit inexplicabil si o slabiciune petru silicon. Cam asta este mini-istoria filmelor cu rechini. Trailer:


marți, 29 decembrie 2015

The Man with the Iron Fists (2012)

Gen: Actiune

Distributie: Russel Crowe, Cung Le, Lucy Liu, RZA, Rick Yune

Regizor: RZA [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 15.000.000 $
Incasari: 36.000.000 $

Nota Gealapa: 5.55
Metascore: 51/100

Aflati intr-o vanatoare de comori, o banda de razboinici, asasini si un soldat britanic dezertor ajung intr-un sat din China feudala, unde un fierar umil incearca sa se protejeze pe el si pe consatenii sai.

Cand un actot, producator sau orice alt lucrator din industrie se apuca de regie, exista riscul sa se intample ce s-a intamplat aici. In incercarea aproape disperata e a-si arata calitatile si ingeniozitatea, rezultatul este haosul. RZA imbina lucruri foarte greu de folosit impreuna. Cultura veche chineza si tehnologia nu prea au functionat in acest film. Pe parcurs te trezesti cu personaje despre care nu stii nimic si este destul de greu sa le intelegi istoria si rostul in poveste. Cateva efecte sunt interesante, dar scenele de lupta in care maestrii artelor martiale zboara zeci de metri prin aer si fac 48576 de piruete inaintea unei lovituri cu piciorul sunt mai greu de digerat astazi.

Distributia nu este rea. Se pare ca RZA are ceva prieteni in industrie. Din pacate stilul acestui film nu permite nimanui sa aiba vreo interpretare macar decenta. As spune ca asta este capitolul la care filmul esueaza cel mai rau. Senzatia este ca numele importante nici macar nu s-au straduit prea tare. Daca intr-o astfel de distributie Dave Bautista are cea mai credibila interpretare, e clar ca ceva nu a functionat.

Trebuie sa te straduiesti destul de tare ca sa gasesti ceva bun la acest film. Poate coloana sonora, care este singurul aspect de care RZA nu s-a ocupat. Alternarea englezei cu mandarina nu este nici ea o alegere fericita. Acest film a beneficiat de o campanie de marketing care a creat asteptari si a ajuns sa fie o dezamagire. Poate sequelul, pe care o sa il vad in curand, o sa fie mai bun. NU ar trebui sa fie prea greu sa se intample asta. Trailer:


luni, 28 decembrie 2015

Nurse (2013)

Gen: Thriller

Distributie: Paz de la Huerta, Katrina Bowden, Judd Nelson, Corbin Bleu, Boris Kodjoe

Regizor: Douglas Aarniokoski [a mai regizat: The Day(2011), Animals(2008), Highlander: Endgame(2000)]

Buget: 10.000.000 $

Nota Gealapa: 5.20
Metascore: 29/100

Ziua, Abby Russell este o asistenta medicala dedicata, dar noaptea ea atrage barbati adulterini pe care ii omoara si pe care ii arata lumii exact asa  cum sunt.

Nu stiu daca intentia celor care au realizat acest film a fost ca acesta sa fie amuzant, dar eu mras mai mult decat la unele comedii. Sper sa nu se fi luat atat de in serios si umoruls a fi fost intentionat, pentru ca altfel esecul este unul de proportii. Pentru umor si pentru atmosfera sexy si ciudata de pe intreaga durata, filmul primeste de la mine nota de trecere.

 Distributia nu imi spune nimic, iar numele actorilor din acest film nu imi vor spune nimic nici la urmotorul film care ii va avea in componenta. Interpretarea lor a fost mai rigida decat numeroasele cadavre din film. In afara de o pereche de sani impresionanta, protagonista Paz de la Huerta, nu s-a remarcat cu nimic. Absolut mediocra a fost si prestatia tuturor celorlalti.

Daca acest film a batut vreun record, acela este cantitatea de sange varsat. Cu toate astea, as spune ca nu se exagereaza prea mult cu scenele gore cum nu exagereaza nici cu nuditatea. Sunt destule scene de goliciune, dar nu se apropie nici pe departe de pornografie, cum sustin unii. Cred ca merita bifat acest thriller erotic, cum probabil va merita bifat si sequelul pentru care finalul a lasat suficient loc. Trailer:


duminică, 27 decembrie 2015

Nothing Left to Fear (2013)

Gen: Horror

Distributie: Anne Heche, James Tupper, Ethan Peck, Rebekah Brandes, Carter Cabassa

Regizor: Anthony Leonardi III [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 3.000.000 $

Nota Gealapa: 5.25
Metascore: 12/100

Calatoria unei familii catre o viata mai buna este intrerupta de un om al bisericii foarte instabil.

Cunoastem cu totii acest gen de intriga. O familie perfecta se muta intr-un orasel aparent perfect dar care ascunde un secret intunecat. Nici o urma de originalitate aici. Desi atmosfera este suspecta de la inceput, lucrurile se intampla destul de greu in prima faza. Dupa ce se dezlantuie iadul sunt cateva scene destul de infricosatoare si care te fac sa astepti deznodamantul cu sufletul la gura ca sa intelegi cu ce ai de a face. Din pacate finalul nu ofera nici un fel de explicatie, dar lasa cumva loc pentru un sequel care poate va aduce mai multa lumina.

Distributia are cateva figuri familiare, dar nici un actor cu adevrat important. La acest capitol nu putem remarca pe nimeni. toate interpretarile sunt la fel de mediocre cum sunt in majoritatea filmelor de acest gen. Scenariul ii pune pe actori in aceleasi stereotipuri clasice nin care este greu sa prestei intr-un mod credibil.

Desi este o poveste cu care ne intalnim destul de des in filmele horror, acest film reuseste sa o transpuna cumva intr-un mo mai natural, astfel incat sa nu ai impresia ca revezi alte zeci de filme de acelasi gen. Putinele efecte vizuale sunt chiar reusite si lucreaza si ele in avantajul filmului. Astea sunt lucrurile bune, dar intrebarile retorice si clasicele actiuni inexplicabile fac ca acest film sa ramana in mediocritate. Recunosc ca mi-a placut putin acest film, dar daca cineva m-ar ruga sa ii recomand un film horror, l-as indrepta spre alte productii. Trailer:


sâmbătă, 26 decembrie 2015

The Prince & Me (2004)

Gen: Romantic

Distributie: Julia Stiles, Luke Mably, Miranda Richardson, Ben Miller, James Fox

Regizor: Martha Coolidge [a mai regizat: Tribute(2009),       An American Girl: Chrissa Stands Strong(2009), Material Girls(2006), The Twelve Days of Christmas Eve(2004), The Ponder Heart(2001)]

Incasari: 31.100.000 $

Nota Gealapa: 6.50
Metascore: 47/100

La facultate Paige il intalneste pe Eddie, un student din Danemarca, pe care in prima faza il detesta, dar pe care mai apoi il accepta, il place si in cele din urma ajunge sa il iubeasca si se dovedeste ca acesta este chiar Printul Edvard al Danemarcei. Paige il urmeaza in Copenhaga, iar el o urmeaza pe ea la scoala cu un plan bine stabilit.

Pentru ca unele pitipoance nu intelegeau subtilitatile din unele comedii romantice, care lasau sa se inteleaga ca orice femeie isi gaseste mai devreme sau mai tarziu printul alaturi de care va trai fericita pana la adanci batraneti, cineva s-a hotarat sa faca un film chiar despre printi, pe care sa il inteleaga orice pacienta aflata in recuperare dupa implantul de silicon sau botox. Bineinteles ca acest film nu este original, este siropos si plin de clisee, dar reuseste cum sa fie agreabil si chiar amuzant pe alocuri. Simt ca un testicul mi se micsoreaza ca spun asta, dar am savurat acest film.

Nu se putea gasi o persoana mai nepotrivita pentru un rol de printesa decat Julia Stiles. Naturaletea ei rurala o ajuta in prima parte a flmului, dar in a doua parte este atat de stinghera incat oparca ar fi crezut ca ce i se intampla nu mai este doar un rol. Ca d eobicei in astfel de film nu prea avem pe cine sa remarcam la ca[itolul interpretare, poate doar pe Ben Miller, cu un rol destul de bun.

Filmul seteaza noi standarde in materie de predictibilitate. Nu se intrevede posibilitatea unei rasturnari de situatie in nici un moment. Totul este ca la carte: fata intalneste printul sub acoperire, fata se indragosteste de print, printul isi dezvaluie identitatea, fata se supara, fata realizeaza ca il iubeste etc. etc. Exista cateva scene amuzante, dar nu va asteptati sa scapati un hohot zgomotos. O sa radeti pe interior. E un film care poate aduce bile albe din partea prietenelor, daca va incumetati sa il vedeti in doi. Trailer:


vineri, 25 decembrie 2015

Love & Mercy (2014)

Gen: Biografic

Distributie: John Cusack, Paul Dano, Elizabeth Banks, Paul Giamatti, Jake Abel

Regizor: Bill Pohlad [a mai regizat: Old Explorers(1990)]

Incasari: 13.000.000 $

Filmul a obtinut 12 premii, printre care:
- Best Actor (Paul Dano), Boston Society of Film Critics Awards, 2015
- Best Use of Music in a Film, Boston Society of Film Critics Awards
- Best Supporting Actor (Paul Dano), Dallas-Forth WorthFilm Critics Association Awards, 2015
- Best Actor (Paul Dano), Gotham Awards, 2015
- Best Supporting Actress (Elizabeth Banks), Las Vegas Film Critics SAociety Awards, 2015

Nota Gealapa: 7.45
Metascore: 80/100

In anii '60, liderul formatiei Beach Boys, Brian Wilson se lupta cu un inceput de psihoza in timp ce incearca sa lanseze o capodopera pop avangardista. In anii '80, ajunge un om daramat si confuz, aflat sub supravegherea continua a lui Eugene Landy, un terapeut dubios. 

Cand dupa un asemenea film te apuci si cauti articole, melodii si alte referinte este intotdeauna semn ca filmul a fost bun. A reusit sa ii arate unui superficial ca mine ca in spatele unei muzici aparent la fel de superficiala ca a celor de la Beach Boys se ascunde totusi un volum de munca impresionant si o oarecare doza de genialitate. Desi dureaza mai bine de doua ore, nu m-am plictisit nici o secunda. Dualitatea in care ne este prezentata viata lui Brian Wilson asigura un interes crescut din primul pana in ultimul minut.

Distributia este foarte bine aleasa si toate rolurile care au contat au fost duse la capat cu brio de catre actori. Senzatia este ca toti s-au straduit foarte tare si au tratat acest proiect ca un tribut adus unui artist pe care il respecta foarte mult. Pana si Paul Dano, ale caror prestatii le detest in general, a facut un rol foarte bun de aceasta data, dar l-as remarca pe Paul Giamatti care face un rol negativ memorabil.

Filmul este foarte bine echilibrat. Binele si raul sunt prezente in egala masura pe ecran. Se pare ca acest proiect este atat de realist incat a putut fi urmarit cu greu de cei la care face referire. Brian Wilson a declarat ca a avut probleme serioase, crezand ca Paul Giamatti chiar este Eugene Landy si a avut un atac de panica pentru cateva minute. Este de retinut si faptul ca John Cusack si Paul Dano nu au intercationat deloc in timpul filmarilor, regizorul dorind sa evite ca cei doi sa incerce sa se imite. Trailer:


Strangerland (2015)

Gen: Thriller

Distributie: Nicole Kidman, Joseph Fiennes, Hugo Weaving, Lisa Flanagan, Meyne Wyatt

Regizor: Kim Farrant [a mai regizat: Naked on the Inside(2007), Insight: Out of the Saddle(2002), The Secret Side of Me(2001)]

Buget: 10.000.000 $

Nota Gealapa: 5.60
Metascore: 42/100

Viata plictisitoare a unei familii este zdruncinata atunci cand cei doi copii ai lor dispar in desert, lucru care scoate la iveala detalii deranjante despre trecutul lor.

Daca acest film ar fi un tren, atunci cu siguranta ar fi unul de la CFR Marfa, atat de lent evolueaza actiunea. De la inceput pana la sfarsit predomina o atmosfera sumbra si ciudata. Povestea nu este speciala de loc si durata de aproape doua ore a filmului este nejustificata. Nu inteleg ce este cu aceasta taraganare si cu momentele nesfarsite de tacere. Macar finalul nu este un happy end clasic.

Distributia poate m-ar fi impresionat in 1995, dar astazi Nicole Kidman nu mai este chiar primul nume care iti vnie in minte cand te gandesti la o mare actrita. Ma bucur pentru ea ca incearca sa ramana in bransa, dar ultimele sale aparitii au fost in filme mult prea mici, unde nu s-au potrivit prestatiile ei demonstrative. Stradania ei este vibila, dar se straduieste prea mult. Restul membrilor distributiei nici nu conteaza pentru ca dupa acest film se vor intoarce unde le este locul: in anonimat.

Desi incepe ca un thriller promitator, acest film ajunge sa se concentreze pe ralatia dintre doi soti, ceea ce nu functioneaza deloc in avantjul filmului, facandul mult prea sentimental si plictisitor pentru un thriller. As pune aceasta responsabilitate in carca regizoarei, care este obisnuita maa mult cu documentarele si cu acest stil regizoral a dat apa la moara unor posibili contestatari care afirma ca regizorii de sex feminin se concentreaza mult prea mult pe sintimente si scapa din vedere subiectul filmului.


joi, 24 decembrie 2015

The Dead Lands (2014)

Gen: Actiune

Distributie: Lawrence Makoare, James Rolleston, Te Kohe Tuhaka, Xavier Horan, Raukura Turei

Regizor: Toa Fraser [a mai regizat: Giselle(2013), Dean Spanley(2008), No. 2(2006)]

Incasari: 10.000 $

Premii:
- Audience Award, Brisbane International Film Festival(2013)
- Best Make-Up Design in a Feature Film, New Zealand Film and TV Awards, 2014
- Best Costume Design, New Zealand Film and TV Awards, 2014
- Best Visual Effects, New Zealand Film and TV Awards, 2014

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 59/100

Dupa ce tribul lui este macelarit in urma unui act de tradare, fiul adolescent al fiului Maori ucis incearca sa razbune moartea tatalui sau si sa aduca liniste si onoare in sufletele celor dragi.

Acest filme este un fel de Apocalypto cu putin Avatar injectat. Per total mi-a placut. Mut haka, multi nervi, sange, canibalism, zero povesti de dragoste, ura, razbunare, cemai... tot ce era nevoie. Pacat de final, care a fost mult prea moale fata de restul filmului. De asemenea, se putea insista mai putin pe partea spirituala care ajunge sa sterga mult din credibilitate.

Nu cunosc nici un nume din distributie, dar cel putin din punct de vedere fizic actorii au fost alesi fara cusur. Despre interpretarile lor pot spune ca au fost foarte puternice, asta in ciuda faptului ca s-a mai pierdut din impresia artistica din cauza unei subtitrari pe care trebuie sa o credem pe cuvant. De mentionat este si ca toti actorii au intrat in cantonament cu sase saptamani inainte de filmari pentru a fi in forma.

Filmul m-a tinut interesat pana la final. Limbajul maori, folosit desi regizorul nu il cunoaste, este un mare plus de aceasta data si te ajuta sa intelegi mai bine cultura pe care filmul o prezinta. Avem ocazia sa vedem si cateva peisaje impresionante, dar ce vava ramane impregnat in minte vor fi fetele actorilor, uneori cu adevarat infricosatoare, chiar daca nu vorbim de un horror.


duminică, 20 decembrie 2015

Lila & Eve (2015)

Gen: Thriller

Distributie: Jennifer Lopez, Viola Davis, Andre Royo, Shea Whigham, Aml Ameen

Regizor: Charles Stone III [a mai regizat: CrazySexyCool: The TLC Story(2013), Mr 3000(2004), Paid in Full(2002), Drumline(2002)]

Incasari: 100.000 $ (pana acum)

Nota Gealapa: 6.30
Metascore: 45/100

Doua mame disperate, ale caror copii au fost ucisi, fac echipa pentru a le razbuna moartea, atunci cand autoritatile locale esueaza in a le face dreptate.

De obicei tendinta este sa fim mai indulgenti cu filmul pe acre il vedem duminica dimineata in timp ce ne luptam cu mahmureala. Practic, singura pretentie este sa fie suficient de bun in cat sa te faca sa uiti de durerea de cap, ameteli sau alte simptome. Din fericire, acest film si-a dus bine la capat aceasta unica misiune. Intriga este suficient de buna sa te tina curios pana la final, in ciuda unui drum anevoios, pe parcursul caruia scenele bune alterneaza cu cele proaste.

Pentru un film adresat mamelor casnice care vor sa devina super-eroi distributia este bunicica, cu destule nume cunoscute, dar nu chiar actuale. Se pare ca Viola Davis nu mai face mare lucru prin filme, dar la plans nu o intrece nimeni, iar accentul lui Jennifer Lopez a disparut in totalitate. IN apararea Violei Davis, impresia mea este ca acest film a fost prea mic pentru ea. Prestatia lui Shea Whigham mi-a smuls si ea cateva lacrimi...lacrimi de mila pentru actor.

Cea mai mare rasturnare de situatie a filmului este o arma cu doua taisuri, pentru ca desi unele lucruri capata sens, tot ce a avut sens pana acel moment nu mai are. Partea buna este ca acest film nu e un chick-flick, dar lipsa acuta de creativitate este foarte deranjanta in unele scene. Ca sa termin asa cum am inceput, avand in vedere ca o mahmureala nu suporta decat un film usurel, acesta este perfect pentru astfel de ocazii.


sâmbătă, 19 decembrie 2015

Self/less (2015)

Gen: Thriller

Distributie: Ryan Reynolds, Natalie Martinez, Matthew Goode, Ben Kingsley, Victor Garber

Regizor: Tarsem Singh [a mai regizat: Mirror mirror(2012), Immortals(2011), Tha Fall(2006), The Cell(2000)]

Buget: 26.000.000 $
Incasari: 13.000.000 $ (pana acum)

Nota Gealapa: 7.05
Metascore: 34/100

Un mogul imobiliar muribund isi transfera constiinta intr-un corp tanar si sanatos, dar descopera in curand ca nici procedura in sine si nici cei care au facut-o nu sunt ceea ce par.

Mi-am dorit foarte mult ca acest film sa fie foarte bun, dar am fost dezamagit. Am vrut sa vad in sfarsit acest subiect abordat intr-un mod care sa il faca plauzibil si memorabil. Nu pot sa spun ca este un film rau. dar este mult prea previzibil si are suficiente stereotipuri ca sa ma faca sa il sterg imediat dupa ce s-a terminat. Nici partea stiintifica si nici cea umana nu sunt dezvoltate asa cum trebuie, in ciuda celor aproape doua ore cat tine filmul. Regizorul a vrut sa duca la superlativ ambele aspecte si a ajuns sa le lase pe ambele incomplete.

Distributia este in regula. Ryan Reynolds este destul de actual pentru a atrage oamenii in fata ecranelor, chiar daca prestatia lui de aici este una la fel ca si filmul, adica doar bunicica. Din pacate, ben Kingsley are mult prea putin timp de ecran. Cu o prezenta mai importanta acesta ar fi ridicat mult valoarea acestui film. Din rolurile marunte nu pot remarca pe nimeni, dar au facut suficient pentru a nu deranja.

Punctul forte al filmului este intriga si inceputul puternic, dar apoi se stinge incet exact ca artificiile acelea care se pun in brad. In ciuda unui subiect complicat si a unor scene care mi-au adus aminte de Bourne Legacy, s-a facut timp si pentru o idila cel putin ciudata si pentru un copil dragut care sa arunce niste replici necesare. Dupa atatea filme care au in prim-plan transferul constiintei umane, sperantele mele sa vad unul care sa ma dea pe spate se micsoreaza rapid. Trailer:


vineri, 18 decembrie 2015

The Guilt Trip (2012)

Gen: Comedie

Distributie: Barbra Streisand, Seth Rogen, Julene Renee, Zabryna Guevara, John Funk

Regizor: Anne Fletcher [a mai regizat: Hot Pursuit(2015), The Proposal(2009), 27 Dresses(2008), Step Up(2006)]

Buget: 40.000.000 $
Incasari: 85.000.000 $

Nota Gealapa: 5.95
Metascore: 50/100

Un inventator este pe cale sa porneasca in calatoria vietii sale, dar o oprire rapida la casa mamei sale o transforma intr-un voiaj in doi.

Nu este primul film a carui actiune se desfasoara in jurul unei calatorii lungi si nici nu este cel ami reusit. Este relativ amuzant, dar cred ca am ras o singura data, iar in rest mai mult am zambit si nu e nici odata semn bun cand ajungi sa iti numeri rasetele. Din pacate sunt destule momente moarte si plictisitoare. Nu inteleg pe ce Dumnezeu s-au cheltuit atatia bani, pentru ca acest film nu are nici efecte speciale, nici locuri de filmare iesite din comun si nici nu foloseste actori prea scumpi.

Cu Seth Rogen si Barbra Streisand distributia poate parea interesanta, dar la momentul filmarilor pentru acest film Seth Rogen inca nu era senzatia de acum iar cariera Barbrei Streisand era practic incheiata. Prestatiile celor doi sunt mediocre, iar in afara de ei nu cred ca cineva a avut mai mult de un minut timp de ecran, astfel ca nu merita mentionata nici o alta prestatie.

Filmul arunca prin ecran cu stereotipuri mult prea mult timp. Scenaristul a avut o pana de idei la un moment dat, altfel nu imi explic de ce nu poate oferi decat o singura fata a relatiei dintre cei doi protagonisti. Este ca si cum celulele creierului meu au fost violate timp de o ora cu aceeasi gluma. Din fericire a doua jumatate a filmului are ceva substanta, umorul nu mai este unidimensional si intreg "agregatul" devine suportabil si chiar agreabil. In concluzie, filmul nu este oribil, dar nu este nici bun. Este cu siguranta cea mai putin memorabila comedie a lui Seth Rogen.


luni, 14 decembrie 2015

Bad Asses on the Bayou (2015)

Gen: Actiune

Distributie: Danny Trejo, Danny Glover, John Amos, Loni Love, Colby Arps

Regizor: Craig Moss [a mai regizat: Nightmare Nurse(2015), Dispatch(2015), Bad Ass 2: Bad Asses(2014), 30 Nights of Paraormal Activity with the Devil Inside the Girl with the Dragon Tattoo(2013), Bad Ass(2012)]

Buget: 5.300.000 $

Nota Gealapa: 6.10

Frank Vega si Bernie Pope se nitorc, de aceasta data in Louisiana intr-o incercare de a gasi o prietena rapita.

Aceasta serie este din ce in ce mai buna. Progresele nu sunt foarte mari, dar fiecare film este putin mai bun decat precedentul. In acest ritm, peste zece ani, daca nu mor protagonistii s-ar putea sa avem parte de o capodopera. Vorbind serios, intr-adevar aceasta trilogie este din ce in ce ami agreabila. Personajele sunt din ce in ce mai savuroase si scenariul este din ce in ce mai bine scris (chiar daca propune in continuare multe pauze ciudate). Din pacate, inca nu au reusit sa aiba un buget bun, astfel ca unele aspecte, cum ar fi efectele speciale, au de suferit.

Distributia este deja bine cunoscuta, dar asa cum ne-am obisnuit, avem parte de o noua aditie si de aceasta data. Este vorba de John Amos, care parca face parte din distributie de la primul film al seriei si a lucrat foarte bine cu partenerii lui, Danny Trejo si Danny Glover. Nu avem prestatii de Oscar, dar experienta de ecran se vede in interpretarile sigure ale protagonistilor.

Inca nu putem vorbi de un film de actiune in toata regula, sau unul memorabil. De obicei filmele care nu reusesc sunt o combinatie de bugete reduse, regizori prosti si actori prosti. in acest caz actorii au demonstrat de-alungul vremii ca au calitati, bugetul este unul decent, asa ca mai ramane regizorul. El este veriga slaba din aceasta serie si cred ca trilogia are nevoie de un suflu nou. Ca si in al doilea film, sunt folosite scene dintr-o productie mai veche, probabil datorita fondurilor insuficiente, iar acest lucru este deranjant.. De Aceasta data este vorba de Air America(1990).


duminică, 6 decembrie 2015

Concussion (2013)

Gen: Drama

Distributie: Robin Weigert, Maggie Siff, Johnathan Tchaikovsky, Julie Fain Lawrence, Maren Shapero

Regizor: Stacie Passon [aflata la prima experienta ca regizor]

Premii:
- Teddy Jury Award (Stacie Passon), Berlin International Film Festival, 2013
- Outstanding Film - Limited Release, GLAAD Media Awards, 2014
- Spotlight on Women Filmmakers 'Live the Dream' Grant, Gotham Awards, 2012
- Best First Feature - Special Mention (Stacie Passon), San Francisco International Lesbian & Gay Film Festival, 2013

Nota Gealapa:  6.20
Metascore: 56/100

Dupa o lovitura la cap, Abby decide ca trebuie sa schimbe ceva. Viata ei nu poate fi doar despre casa, copii si nevasta. Are nevoie de mai mult: are nevoie sa fie Eleanor.

Povestea este despre jumatatea unui cuplu de lesbiene, care mai intai apeleaza la serviciile unor escorte lesbiene, pentru ca mai apoi sa devina chiar ea una. Nu va ganditi ca aveti avea parte de scene grafice cum ne-au obisnuit productiile de acest gen in ultima vreme. Acest film se axeaza pe trairile interioare ale personajului principal. lucru acre il face plictisitor uneori. Desi ritmul este unul molcom, filmul reuseste sa fie interesant in anumite momente, dar punctul culminant se dovedeste a fi o mare dezamagire.

Distributia nu ste cine stie ce. Nu avem parte de nume importante si nici macar de femei frumoase in rolurile importante, probabil tocmai pentru ca se doreste umanizarea intregii productii si nu s-a vrut sa se ia ochii cu perechi de sani memorabile. Intentia este transformata doar partial in reusita, iar dupa numarul mare de femei si sentimente femeiesti cu care suntem injectati o ora si  jumatate orice spectator barbat va avea nevoie de o injectie de testosteron.

Se simte mana unei regizoare debutante. Senzatia este ca a luat acest proiect mult prea personal. Ca plusuri, as mentiona ca filmul este neconventional si nu judeca, doar prezinta. De asemenea, are si ceva profunzime, dar o profunzime in care multi vor ezita sa patrunda.


sâmbătă, 5 decembrie 2015

Despre Douglas Romania

Zilele trecute am avut o experienta neplacuta la cumparaturi si anume in unul din magazinele Douglas.

Mai jos gasiti amilul trimis catre adresa lor de reclamatii in care explic cu lux de amanunte incidentul.

PS: daca mai aveti si voi astfel de globuri poate le punem la comun si facem un brad special pentru ei.



Buna ziua,

Numele meu este XXXXXX XXXXXX si sunt un client fidel al magazinelor Douglas. Desi frecventa cu care cumpar din magazinele dvs. nu este cea mai mare, atunci cand o fac suma pe care o cheltui in magazinele dvs. nu este deloc neglijabila.

Si eu lucrez in vanzari si stiu ce important este un customer service bun si acesta este lucrul pe care il apreciam cel mai mult si in magzinele dvs. Personalul era intotdeauna amabil si obiceiul pe care il aveti de acorda mici cadouri celor care cumpara de o anumita suma este un gest frumos. Nu conteaza atat produsele oferite (eu desi sunt barbat, am primit aproape de fiecare data cosmetice destinate doamnelor), cat gestul in sine care ma facea sa cred ca exista o oarecare apreciere pentru client.

Din pacate la vizita mea de saptamana trecuta in magazinul dvs. Din Promenada Mall, am inteles ca acest gest care va diferentia cumva de alte magazine de gen, este pentru dvs.  doar un mod de a elibera niste spatiu in depozit. Repriza mea de shopping a decurs ca de fiecare data si personalul din magazine a fost la fel de amabil cum ma asteptam, ba chiar au considerat necesar sa ma “recompenseze” cu cateva cadouri pentru cumparaturile mele. Astfel, pe langa cele patru parfumuri achizitionate, mi-au pus in punga si doua cutii misterioase. Pentru ca atunci cand primim cadouri, indiferent de varsta, avem aceeasi curiozitate din copilarie, am deschis cele doua cutii imediat ce am ajuns la masina.

In prima, am descoperit un glob urias si m-am gandit ca e in ton cu perioada din an in care suntem, dar cand l-am studiat mai atent, am observant ca este inscriptionat cu anul 2013. Probabil ar trebui sa merg linistit acasa si sa il pun in pom fericit si mandru ca scrie Gucci pe el, nu? In a doua cutie surpriza a fost chiar mai mare pentru ca era goala. Dupa forma si dimensiunea suportului din interior cred ca acolo ar fi trebuit sa fie tot globuri, trei la numar, probabil tot din 2013, sau 2014 daca eram norocos. Atasat acestui email veti gasi si acteva poze in sprijinul celor relatate de mine.

Dintr-o data nu mai sunt clientul dvs. Multumit si inca ma mai gandesc daca voi fi clentul dvs. Vreodata.

Imi inchipui si care va fi reactia dvs. La mailul meu. Tin sa va spun ca nu doresc sa primesc vreo compensatie in urma reclamatiei mele, asa ca va puteti linisti din acest punct de vedere. Am considerat doar ca este datoria mea mea sa va aduc la cunostiinta aceste scapari, in calitate de fost client multumit, in speranta ca nu veti mai dezamagi si pierde si alti clienti.

Multumesc.



Bad Ass 2: Bad Asses (2014)

Gen: Actiune

Distributie: Danny Trejo, Danny Glover, Andrew Divoff, Jacqueline Obradors, Charlie Carver

Regizor: Craig Moss [a mai regizat: Nightmare Nurse(2015), Dispatch(2015), Bad Asses on the Bayou(2015), 30 Nights of Paranormal Activity with the Devil Inside the Girls with the Dragon Tattoo(2013)]

Buget: 5.500.000$

Nota Gealapa: 6

Frank Vega face echipa cu Bernie, un batran morocanos si agorafobic, pentru a curata strazile din Los Angeles.

Acest film este perfect pentu fanii filmelor de actiune cu apucaturi gerontofile. Surprinzator, este o idee mai bun decat primul film al seriei, lucru care nu prea se intampla de obicei. Umorul este si el de o calitate superioara, lucru care face filmul mai usor de urmarit. Efectele speciale foarte bune alterneaza cu cele absolut jenante si asta te scoate putin din poveste.

Motivul principal pentru care seria este pe o panta ascendenta este cooptarea in distributie a lui Danny Glover, un actor mult mai talentat si carismatic decat Danny Trejo, pus la randul lui in valoare de noul coleg. Trejo este limitat cum a fost mereu, iar alte prestatii notabile nu exista.

Filmul este departe de a fi perfect. nu este consistent de la inceput pana la sfarsit, dar din fericire lucrurile bune sunt mai numeroase decat cele proaste. Norocul acestuia este ca a fost scris astfel incat cele doua personaje principale sa fie agreabile nu doar impreuna ci si separat. Spre final, regizorul a foslosit destule imagini din filmul Narrow Margin(1990), cu Gene Hacman, lucru destul de deranjant.


vineri, 4 decembrie 2015

Clear History (2013)

Gen: Comedie

Distributie: Larry David, Bill Hader, Philip Baker Hall, John Ham, Kate Hudson

Regizor: Greg Mottola [a mai regizat: Paul(2011), Adventureland(2009), Superbad(2007), The Big Wide World of CarlLaemke(2003), Tha Daytrippers(1996)]

Nota Gealapa: 6.35

Un director de marketing concediat planuieste sa se razbune pe fostul lui sef, care a facut miliarde din compania pe care o infiintasera impreuna.

Este genul ala de umor care fie iti place la nebunie, fie il detesti sincer. Povestea este draguta, scenariul este bine scris si aproape ca nu am sesizat stereotipuri. Dupa un inceput confuz si relativ plictisitor, filmul devine amuzant si palpitant si o tine asa pana la final. Deznodamantul are parti bune si parti proaste. Partea buna este ca nu avem parte de happy-endul clasic, iar cea proasta este ca un asemenea film cerea un happy-end clasic.

Distributia este impresionanta pentru un film de televiziune. Numele importante si relevante continua sa apar pe toata durata filmului si fiecare a avut o restatie decenta. Protagonistul, Larry David, are o interpretare la fel ca umorul din intregul film, adica una despre care nu poti avea decat sentimente extreme. Daca va place actul artistic isteric in genul Melissa McCarthy, atunci il veti indragi.


Filmul este o succesiune de dezastre cauzate de neintelegeri bine sincronizate. Impresionant este faptul ca dialogurile sunt improvizate aproape in totalitate. HBO face filme bunicele de obicei si asa se intampla si de aceasta data. Recomand macar o vizionare.


joi, 3 decembrie 2015

Rudderless (2014)

Gen: Drama

Ditributie: Billy Crudup, Anton Yelchin, Felicity Huffman, Miles Heizer, Alexandra Lovelace

Regizor: William H. Macy [a mai regizat: Lip Service(1988)]

Buget: 5.000.000 $

Premii:
- Best Acto (Anton Yelchin), Chicago International Film Festival, 2014

Nota Gealapa: 7.40
Metascore: 52/100

Un tata indoliat aflat in plina decadere da peste o cutie plina cu cantecele raposatului sau fiu. Socat de descoperirea facuta, el infiinteaza o formatie in incercarea de a-si gasi linistea.

In primul rand si cel mai important trebuie sa spun despre acest film ca este original. Demult nu am mai vazut o poveste pe care sa nu o mai fi intalnit in alt film. Felul in care este pusa in scena aceasta poveste este extrem de sensibil. Singura rasturnare de situatie a scenariului te face sa revizuiesti tot ce ai inteles pana atunci si sa pui in alta lumina si sa gasesti alte sensuri la ce ai vazut pana in acel moment.

Distributia nu este cea mai atragatoare din punct de vedere al numelor, dar avem parte de interpretari solide si credibile. In plus, aparitia unor nume importante in roluri minore reprezinta un detaliu reusit in acest caz. Nu as putea sa remarc neaparat vreo prestatie memorabila, dar cu interpretarile de aici s-ar putea sa se fi relansat vreo doua cariere. De mentionat este ca Billy Crudup este compozitorul tuturor cantecelor pe care e veti auzi in acest film.

William H. Macy a mai avut o tentativa regizorala esuata in tinerete, dar de aceasta data a reusit sa transmita tot ce si-a propus. Filmul se incarca cu tot mai multa emotie pe masura ce se apropie de final. Din pacate finalul este unul prea abrupt si nu ofera cine stie ce deznodamant. Este un film cu multe piese originale bune si in care actorii nu fac playback cum se intampla de obicei, ceea ce il face foarte fresh si credibil. Este genul ala de film care te face, macar pentru cateva clipe, sa reflectezi asupra modului cum privesti unele lucruri.  Trailer:


miercuri, 2 decembrie 2015

Viata mea sexuala (2010)

Gen: Drama

Distributie: Cristina Florea, Gabriel Spahiu, Vlad Zamfirescu, Magda Catone, Valentin Uritescu

Regizor: Cornel George Popa [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 1.100.000 $

Nota Gealapa: 5.15

Povestea unei femei tinere care lucreaza intr-un sex-shop. A ajuns aici din intamplare dupa ce a fost nevoita sa isi intrerupa studiile pentru a avea grija de parintii ei. Din cauza slujbei pe care o are toata lumea o judeca si o considera altceva decat este. Vecinele o barfesc, propriul tata o detesta si la sex-shop lucrurile o iau razna.

Mi se pare incredibil ca in acest deceniu e atat de greu sa dai peste un film romanesc care sa nu te bage in depresie. Nu ar fi o mare tragedie daca dramele romanesti ar fi din cand in cand ca cele de la Hollywood. Cele de peste ocean incep pozitiv, urmeaza tragedia si se termina cu happy end. Asta este metoda hamburger: impachetezi o veste proasta in doua vesti bune. Ale noastre sunt triste de la un capat la altul, iar umorul, daca este prezent este umor negru. Asa este cazul si aici. Am ras in hohote pe alocuri, dar am ras ca sa nu plang.

Distributia nu este rea, dar interpretarile de care avem parte sunt mediocre. Uritescu este oscilant, Spahiu la fel, iar protagonista, Cristina Florea, nu m-a impresionat cu nimic. Prestatiile actorilor au fost la fel de gri ca atmosfera filmului.

Numai romanii puteau face o drama puternica dintr-un film a carui actiune se desfasoara 905 din timp intr-un sex-shop. Cred ca noi am fi in stare sa facem o drama si despre doi caini care se imprecheaza pe strada. Am gasi noi ceva de zis de viata plina de neajunsuri a cainilor comunitari pentru care imperecherea este singurul mod de a fi cu adevarat liberi chiar daca pentru scurt timp. In concluzie, trebuie bifat si acest film, ca si noi avem tendinte masochiste si ne place sa ne victimizam si sa zicem "asta-i Romania".


marți, 1 decembrie 2015

Everything is Illuminated (2005)

Gen: Drama

Distributie: Elijah Wood, Eugene Hutz, Boris Leskin, Jonathan Safran Foer, Jana Hrabetova

Regizor: Liev Screiber [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 7.000.000 $
Incasari: 2.000.000 $

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- Audience Award (Liev Schreiber), Bratislava International Film Festival, 2005
- FIPRESCI Prize (Liev Screiber), Bratislava International Film Festival, 2005
- Special Recognition for excellence in filmmaking, National Board of Review, USA 2005
- Best Actor (Boris Leskin), Pacific Merdian International Fim Festivalof Asia PAcific Countries, 2005
- Best Screenplay (Liev Schreiber), Sao Paulo International Film Festival, 2005

Nota Gealapa: 7.75
Metascore: 58/100

Un tanar evreu american porneste in cautarea femeii care i-a salvat bunicul in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, cu ajutorul unui localnic excentric, intr-un sat ucrainean care a fost ras de pe fata pamantului de catre nazisti.

Acest film este mult prea putin cunoscut pentru cat de bun este. Cu un umor negru de foarte buna calitate si incarcat de emotie, acesta ne prezinta o poveste despre antisemitism spusa intr-o atmosfera de pisica Pisica alba, pisica neagra, chiar daca Kusturica nu are nimic de a face cu aceasta productie. Regizorul este Liev Schreiber care ne arata talente neobisnuite si o sensibilitate neasteptata din partea unui tip obisnuit cu roluri de dur.

Distributia este si ea foarte interesanta. Pe de-o parte il avem pe Elijah Wood, care cu aceasta prestatie m-a convins de versatilitatea sa si ca a depasit imaginea de hobbit care ameninta sa il bantuie toata cariera. La polul opus avem o serie de actori ucrainieni, al caror nume nu ne spune nimic, dar care ofera interpretari foarte bune. As spune ca Eugene Hutz chiar a furat prim-planul in acest film.

Scenariul asigura dialoguri savuroase si filmul este amuzant din primul minut. Pe cat de amuzant este, la un moment dat o rasturnare de situatie il transforma intr-o drama istorica sfasietoare. Everything is Illuminated este despre istorie, mostenire si intelepciunea pe care o dobandim intelegand trecutul. Trailer:


The Lazarus Effect (2015)

Gen: Thriller

Distributie: Olivia Wilde, Mark Duplass, Evan Peters, Sarah Bolger, Donald Glover

Regizor: David Gelb [a mai regizat: A Faster Horse(2015), Jiro Dreams of Sushi(2011), A Positive Rage(2009), A Vision of Blindness(2008), The Willowz: Seeinsquares(2006)]

Buget: 3.300.000 $
Incasari: 26.000.000 $ (pana acum)

Nota Gealapa: 5.55
Metascore: 31/100

Un grup de studenti la medicina descopera o metoda de a invia pacientii morti.

Cu o intriga relativ originala, acest film are o intentie laudabila, dar lipsa clara a unei directii il face sa fie foarte confuz pe alocuri. Nu au reusit sa imbine intr-un mod logic stiinta si religia. Ar fi fost un film mult mai convingator daca s-ar fi mers doar pe una dintre cele doua cai. In ciuda unui buget extrem de mic, efectele sunt la nivelul celor din productii cu bugete uriase. In teorie, filmul are toate ingredientele pentru a fi un succes, dar in ciuda ritmului alert, a tensiunii si a suspansului. lipsa clara de diretie si micul haos regizoral il face sa fie de neinteles in unele momente.

Distributia a fost aleasa cu cap. Cativa actori de plan secund, dar experimentati, iar in rolul principal o actrita importanta, actuala si care si-a demonstrat in repetate randuri calitatile. Olivia Wilde face si de aceasta data un rol foarte bun si ii va face pe cei mai slabi d einima sa o viseze cateva nopti, de aceasta data nu in ipostaze erotice. Dintre partenerii ei de platou l-as scoate in evidenta in mod negativ pe Mark Duplass, care desi este cel ami experimentat, a avut cea mai slaba prestatie, fiind eclipsat de niste actori mult mai tineri.

Singurul lucru unde regasim o doza semnificativa de clisee este coloana sonora, care abuzeaza de toate trucurile inventate pana acum pentru a face filmul mai fioros. Culmea este ca de cele mai multe ori si reuseste. Acestui film i-ar mai fi trebui vreo 20 de minute, deci mai multi bani, pentru a fi cu adevarat maret. Sunt prea multe lucruri care raman neexplicate. Poate totul va avea mai mult sens intr-un eventual sequel, foarte posibil dupa modul in care se termina filmul. Trailer:


NetFlash.ro la indemana ta!