30 de ani si 15 minute (2020)

Gen: Documentar

Distributie: Stefan Mandachi, Cezar Ionascu, Liviu Dragnea, Viorica Dancila, Dan Barna

Regizor: Stefan Mandachi [aflat la primul lungmetraj]

Incasari: 18.528 $

Nota Gealapa: 8.80

România se află pe ultimul loc în Europa la kilometri de autostradă, dar pe primul loc la numărul deceselor în accidente rutiere. Dorind sa atraga atentia asupra acestui aspect, antreprenorul Stefan Mandachi construieste 1 metru de autostrada pe proprietatea sa privata.

Poate am exagerat putin cu nota acordata acestui film si poate o sa revin asupra ei in viitor, dar acum aceasta are o justificare. Pe langa faptul ca este un documentar decent si bine facut, filmul ca si intregul protest pe care il prezinta se intampla explusiv la initiativa si prin mijloacele personale ale unei persoane private, ori asta poate fi o sursa de inspiratie ca putem sa realizam lucruri daca ne propunem si ca tacerea nu este mereu cheia unei vieti linistite. Tot acest combo plus bonusul de a-l fi enervat foarte tare pe Liviu Dragnea, mau determinat sa fiu foarte ingaduitor.

Este un documentar gandit, produs, regizat si "jucat" de insusi Stefan Mandachi, care are o carisma naturala care il ajuta si ar trebui sa nu renunte definitv la aceasta industrie pentru ca am zarit oarece potential. Cu toate astea, avem si o distributie numeroasa de actori. Este vorba de toti actorii ieftini din viata politica romaneasca, ceicare ne frustreaza, ne amuza si ne enerveaza zilnic, cu prestatii la fel de lamentabile si patetice cum ne-au obisnuit. 

Daca sunteti o fire mai sensibila, acest film care se vrea si un apel de trezire din aceasta hibernare institutionala, poate fi emotional si poate fi vazut ca adevarul nevazut si urat al unei natiuni destul de frumoase in general. Este un apel la implicare si poate fi folosit chiar material didactic la varste fragede pentru a-i educa pe copii astfel incat sa inteleaga ca nu numai actiunile au consecinte ci si lipsa acestora produce efecte. Eu unul il recomand, chiar daca in cele din urma in ciuda unei popularitati marite fata de alte actiuni asemanatoare, va avea in cele din urma aceeasi soarta ca si acestea si ca primul vers din imnul national, adica vor fi ignorate si uitate instantaneu.

Riddle Room (2016)

Gen: Horror

Distributie: Joe Cady, Peter Carey, Barbara Epstein, Phil Gawel, Erika Hoveland

Regizor: Bryan Binder [aflat la prima experienta ca regizor]

Nota Gealapa: 2.15

Emily Burns este captivă într-o cameră, fără idee despre cum a ajuns acolo. Hotărâtă să scape și să se întoarcă la familia ei, Emily descoperă în cameră indicii care explică de ce se află acolo... dar o vor ajuta sacestea să scape?

A trecut multa vreme de cand nu am mai vazut un film atat de prost. Riddle Room avea toate premisele sa fie un film horror de duzina si nu am asteptat nimic in plus de la el, dar a fost extrem de departe de a fi macar atat. Nu este deloc original, este scris si pus in scena foarte prost si saracia bugetului se simte in fiecare decor si piesa de recuzita. L-am urmarit cu rabdare sperand sa vad o luminita, dar chiar in momentul in care eram pe cale sa empatizez oarecum cu protagonista, scenaristii, povestea si in general universul s-au asigurat ca ast anu se va intampla. Logica este mai mult abesnta decat prezenta, tensiunea este si ea disparuta pe undeva si nu se raspunde la nici o intrebare acre ar putea aparea pe parcurs, cum nu s eofera nici o justificare credibila pentru actiunile care au loc.

Intr-un asemenea proiect kamikaze distributia nu avea cum sa fie decat una foarmata din actori atat de necunoscuti incat sunt sanse ca nici unii membri ai familiei sa nu ii recunoasca si carora fie nu le pasa absolut deloc de cariera lor sau sunt foarte disperati sa aiba una. Acest scenariu, asa prost cum e, nu a avut nici o sansa cu o protagonista care seamana cu o vestala esuata, fara pic de talent, care pare cel putin la fel de prizoniera in lumea filmului cum este si personajul ei. Singurii care nu au stricat scene prin replici spuse prost si grimase nepotrivite sunt cei ale caror personaje au avut ca si recuzita de impact un sac ieftin de iuta pe cap si nici nu au avut vreo replica.

Titlul este mai potrivit pentru film decat m-as fi gandit, dar nu cred ca in sensul dorit de producatori, doar ca intreg filmul este o imensa ghicitoare cu unul dintre cele mai proaste finaluri pe care le-am vazut vreodata. Am sperat la o rezolutie si la un final care sa mai inchida cat de cat povestea pana in momentul aparitiei genericului si chiar dupa acesta, numai ca finalul nu vine niciodata. Se explica pe alocuri ce si de ce se intampla dar filmul pare neterminat si senzatia este ca genericul apare la jumatatea acestuia. De obicei cand un film este slab spun ca sunt destule variante mai bune decat el si ca nu il recomand, dar de data asta v-as recomanda sa il vedeti si va provoc sa gasiti un film mai prost ca acesta. Stiu ca exista, pentru ca am vazut eu vreo doua, dar nu este o misiune usoara.

The Bad Batch (2016)

Gen: Actiune, Horror, Mister

Distributie: Suki Waterhouse, Jason Momoa, Jayda Fink, Keanu Reeves, Jim Carrey

Regizor: Ana Lily Amirpour [a mai regizat: Mona Lisa and the Blood Moon(2021), A Girl Walks Home Alone at Night(2014)]

Buget: 6.000.000 $
Incasari: 201.890 $

Premii:
- Special Jury Prize, Venice Film Festival, 2016

Nota Gealapa: 5.35
Metascore: 62/100

Intr-un viitor distopic, o tanara este  rapita in desert de canibali.

Inainte de a vorbi despre cat de bun sau slab este acest film, trebuie recunoscuta originalitatea lui. Nu atat originalitatea firului epic, cat a modului unic, sau dubios cum ar spune cel mai multi, al felului in care este pusa povestea in scena. Buna sau rau, The Bad Batch se face cu siguranta remarcat. Acestea fiind zise, este totusi un film prost. nu este deloc plictisitor, este chiar socant pe alocuri, dar sunt prea multe lucruri rmase neexplicate si fracturi logice care il impiedica sa fie macar coerent. Alta parte buna ar fi, ca in ciuda unui subiect mai uzat decat venele unui dependent de heroina si anume un viitor distopic, filmul are macar avantajul de a nu parea obsolet.

Cel mai curios aspect al acestui film este distributia sa. O poveste atat de dubioasa reuseste sa stranga laolalta nume cu adevarat uriase, ami ales in rolurile secundare. Au ajuns sa lucreze impreuna nume pe acre nu le vedeam neaparat colaborand nici la proiecte mai mari. Nu in fiecare zi ii vezi in acelasi film pe Jim Carrey, Keanu Reeves si Jason Momoa. Din pacate, nici macar aceste nume uriase, cu talent si abilitati incontestabile si dovedite de-a lungul unor cariere impresionante, nu au putut ajuta prea mult filmul si asta in mare parte pentru ca au fost fortati cumva de scenariu sa interpreteze intr-un anume fel, compatibil cu atmosfera generala a filmului, care le-a limitat extrem de mult libertatea artistica si astfel si posibilitatea de a contribui decisiv la reusita proiectului.

Sentimentul predominant dupa ce vezi acest film este cel de frustrare, pentru ca in ciuda unei povesti cu potential si a unei cantitati impresionante de talent in distributie, cumva toate aceste oportunitati se irosesc in cea mai mare parte. Am vazut pareri extreme despre cat de bun sau rau este acest film, dar adevarul este undeva la mijloc. Mi-au trecut prin mana filme mai bune ca acesta pe acre nu le-am recomandat, dar indraznesc sa recomand The Bad Batch, chiar daca uneori este greu de privit, pentru ca sansa de a vedea ceva atat d eoriginal se iveste din ce in ce mai rar.

Sparkle (2007)

Gen: Comedie

Distributie: Lesley Manville, John Shrapnel, Bob Hoskins, Peter Gordon, Shaun Evans

Regizor: Tom Hunsinger [a mai regizat: Lawless Heart(2001), Boyfriends(1996)]

Nota Gealapa: 6.20

Sam Sparks (Shaun Evans) este un tânăr fermecător care se mută la Londra pentru a avea o sansa sa isi urmeze visel. Cele mai bune planuri ale sale pentru succes suferă un adevărat eșec atunci când dragostea adevărată îi întoarce lumea peste cap în cele mai neașteptate circumstanțe.

O poveste mica, un buget mic si actori mici sunt ingrediente care impreuna nu au cum sa rezulte altceva decat un film mic, iar Sparkle este exact asta. Un poveste cu ceva potential, dar care duhneste a austeritate si care umple timpul lung intre momentele bune cu stereotipuri si dialoguri de umplutura. Pare atat de insignifiant incat in cazul putin probabil in care cineva ar copia intriga si ar face din ea un alt film cu buget corespunzator, in cazul colationarii intre cele doua am putea fi absolut siguri ca originalul este de fapt copia ieftina.Am zambit pe ici pe colo si aproape ca am empatizat cu unul din personaje la un moment dat, dar astea sunt singurele licariri de emotie pe care mi le-a smuls acest film.

Distirbutia propune cateva figuri familiare ale cinematografiei britanice, dar cele mai importante dintre acestea isi irosesc talentul in roluri prea mici pentru a conta, in timp c eprotagonistii, neajutati nici de scenariu, isi arata limitele din plin. Nu li se pot reprosa totusi prea multe lucruri actorilor, pentru ca nu au avut un mediu tocmai propice pentru a se remarca, dar actori cu adevarati buni ar fi putut face chiar si aceasta poveste sa para mai interesanta. Din pacate, nici unul dintre ei nu s-a ridicat in vreun moment peste nivelul general al filmului.

Este o poveste banala, eclipsata partial chiar de povestile secundare din film, cu un personaj principal foarte antipatic, caruia i-a dat viata shaun Evans si care m-a facut sa sper ca nu va avea parte de un final fericit. Nu exista vreo morala in acest film, sau cel putin una care sa fie transmisa cu succes. Nu am cum sa recomand acest film si nu vad de ce ar alege cineva sa il vada, daca nu are un fetish ciudat pentru accentul britanic sau sufera de o insomnie pe care nu a reusit sa o trateze prin metode conventionale.

Roxanne Roxanne (2017)

Gen: Drama

Distributie: Chanté Adams, Nia Long, Mahershala Ali, Germar Terrell Gardner, Adam Horovitz

Regizor: Michael Larnell [a mai regizat: Cronies(2015)]

Premii:
- Special Jury Prize - Dramatic Breakthrough Performance (Chanté Adams), Sundance Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 6.40
Metascore: 74/100

La sfârșitul anilor 80, cel mai de temut battle MC din Queens, New York, era o adolescentă feroce cu greutatea intregii lumi pe umerii ei. La vârsta de 14 ani, Lolita „Roxanne Shanté” Gooden era pe cale să devină o legendă a hip-hop-ului, în timp ce se străduia să-și întrețină familia si se apăra de pericolele străzilor Queensbridge Projects din New York.

Deja m-am obisnuit ca Netflix sa scoata la suprafata povesti care mai de care mai obscure pe acre sa le ecranizeze, unele interesante si de succes, iar altele total neimportante si pe acre daca nu le aflam puteam trai la fel de linistit. Roxanne Roxanne se situeaza cumva la mijloc intre cele doua extreme, pentru ca nu este nici povestea unui destin urias, sau a unui talent ireal si nici o poveste de viata atat de iesita din comun, dar nu este nici atat de banala incat sa imi provoace cate un rictus stanjenitor cand si cand. Am primit informatii interesante, pe care le voi purta cu mine o vreme, dar pe care, la fel ca si filmul, odata cu trecerea timpului vor ajunge inevitabil tot in uitare. Filmul in sine este la fel cum sunt alte sute. Pare ca a fost mai degraba gandit sa placa criticilor si chiar avand obligatia de a pastra totusi firul epic dat de intamplarile reale, unele scene ar fi putut fi  facute mai interesante pentru publicul larg si nu atat de artistice si pline de simboluri si metafore, care nici macar nu sunt cele mai inspirate.

Dat fiind contextul in care se desfasoara actiunea, chiar daca nu asta a fost intentia, filmul a devenit practic unul etnic, dar care evita stereotiurile inutile. In rolul principal o avem pe Chanté Adams, care nu este o actrita cu o megacariera in spate, dar care se descurca absolut onorabil aici si arata suficient potential incat sa nu ma faca sa ovolesc filmele ei viitoare. Ea a fost sustinuta bine si din rolurile secundare, in secial de Nia Long, care este poate cel ami experimentat membru al distirbutiei. Acest scenariu nu a permis totusi prea multa stralucire, dar per total prestatiile actorilor sunt un plus pentru film si nu o problema.

Din ce am mai citit, fanii hip-hop au fost mai degraba dezamagiti decat incantati de acest film. Poate se intampla asta pentru ca povestea nu pare bruta si daca nu stiam dinainte ca e un film si biografic as fi putut crede linistit ca este 100|% fictiune. Poate povestea ar fi putut fi spusa mai bine, poate dialogurile ar fi putut fi mai interesante, dar pana la urma daca vrei sa respecti cat de cat faptele trebuie sa admitem si ca unele povesti nu sunt atat de ofertante si nu toti oamenii care au facut ceva deosebit sunt neaparat si  oameni deosebiti. Din pacate nu este nici macar un manifest reusit impotriva abuzului. Este doar un film de duzina.

The Actors (2003)

Gen: Comedie

Distributie: Michael Caine, Dylan Moran, Michael Gambon, Lena Headey, Miranda Richardson

Regizor: Conor McPherson [a mai regizat: The Eclipse(2009), Saltwater(2000), Endgame(2000)]

Incasari: 367.742 $

Nota Gealapa: 6.50

Doi actori eșuați decid să il escrocheze pe gangster local pretinzând că sunt oamenii cărora acesta le datorează bani.

The Actors este inca un exemplu ca uneori o poveste buna pusa in scena in mod decent este suficienta pentru a face un film sa fie destul de reusit, dar in acelasi timp este si un exemplu ca un astfel de proiect mic, fara promovare si fara suficiente resurse se zbate in anonimat si este descoperit de cele mai mult eori doar din intamplare. Este u film european bun, civilizat, amuzant, original si interesant, cu destule lipsuri dar cu mult mai multe parti bune, pe care l-am descoperit dintr-o intamplare. Acest gen de film sunt ursite de la inceput sa devina filme de televiziune de rang secund difuzate la ore tarzii pe Prima Tv de exemplu, desi ar merita o soarta mai buna.

Distributia este una foarte buna, care ofera nume importante ale cinematografiei britanice, actori cu experienta si abilitati excelente care au o contributie insemnata pentru ca acest film sa fie agreabil si care coopereaza foarte bine. Nu sunt roluri care sa ii scoata neaparat din zona de confort si sa ii faca sa straluceasca, dar actori precum Michael Caine au setat un standard atat d einalt, incat prestatiile lor obisnuite sunt cu mult peste media unei interpretari pe care am considera-o decenta in mod normal. Ghinionul lor este ca filmul este pur si simplu prea mic pentru a fi remarcat si pentru a-i scoate si pe ei in evidenta.

Intriga este ua destul de originala, cu cateva gauri pe ici pe colo, aboslut tolerabile. Este genul de film pe care comedia ar trebui sa il duc ain spate si trebuie sa va spun ca sunt scene cu adevarat amuzante care chiar m-au facut sa rad. Oricat de mult as aprecia astfel de filme de mica amploare si ma bucur cand dau peste ceva ce nu multi se incumeta sa vada, trebuie sa recunosc ca in final mai degraba decat sa devin un fan al filmului, am devenit sau mai bine zis mi-am consolidat pozitia de fan al actorilor implicati.

Zapada, Ceai si Dragoste (2020)

Gen: Comedie, SF

Distributie: Liviu Varciu, Levent Sali, Angel Popescu, Dorian Popa, Alex Velea

Regizor: Catalin Bugean [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 391.745 $

Nota Gealapa: 6

Povestea a trei prieteni care, printr-o situație mai puțin fericită, ajung în închisoare. Acolo își plănuiesc evadarea și cu ajutorul unui mafiot local si al unei potiuni cu consecinte cu adevarat ciudate reușesc să scape doar pentru a se pregăti pentru următorul jaf.

Daca privim la nivel mondial, acest film este departe de a fi original, dar este cel putin inedit pentru cinematografia autohtona. Ofera multe lucruri bune, are si momente cringe, este si amuzant, este si nereusit pe alocuri, iar cand aduni tot ce e de adunat si scazi tot ce e de scazut, este departe de a fi un film cu adevarat bun si are maxim potentialul unei placeri vinovate. Intriga ridicola nu este o problema in sine, pentru ca sunt sute de filme cu povesti chiar mai sarite de pe fix, problema vine insa din faptul ca lipsa mijloacelor financiare a facut ca povestea sa nu fie pusa in valoare cum trebuie si sa para foarte slaba. O problema este si mai mare este ca scenariul nu respecta logica propriei povesti si te scoate din poveste uneori.

Probabil Liviu Varciu s-a confruntat cu reale probleme privind bugetul si de aceea parca am avut punerea in scena a unui ibum cand vine vorba de distributie. Este un film facut practic pe prietenie si de aici se trag parte din problemele de interpretare. Se simte din plin ca unii membri ai distributiei nu sunt actori de film, iar altii nu sunt nici macar actori, astfel ca prestatiile artistice sunt la fel de oscilante ca intregul proiect, alternand scenele reusite cu cele extrem de stangace. Per total, si la acest capitol nota este una de trecere, lucru absolut in regula daca ti-ai propus doars a treci clasa, dar total nesatisfacator daca visai sa fii premiant.

Filmul este departe de a fi totusi un dezastru. Ar destule scene amuzante ca acest lucru sa se intample si chiar am ras de cateva ori. Ba mai mult, pot spune ca a reusit sa ma mentina interesat pana la final, iar asta nu este putin lucru.Superficial si previzibil asa cum este, filmul reuseste sa fie distractiv in cea mai mare parte si asta este poate cel mai important detaliu. Pentru noi, romanii, cred ca merita vazut, pentru ca este un film independent din noul val si astfel de proiecte trebuie incurajate, dar cei ahtiati dupa tragediile de eterne victime ale acestui popor nu cred ca se vor bucura prea tare de el, iar publicul de alte nationalitati nu are absolut nici un motiv sa il vada in afara unei curiozitati iesite din comun.

Another Life (2001)

Gen: Crima, Drama, Romantic

Distributie: Natasha Little, Nick Moran, Ioan Gruffudd, Imelda Staunton, Rachael Stirling

Regizor: Philip Goodhew [a mai regizat: Intimate Relations(1996)]

Buget: 5.000.000 $

Premii:
- Best actress (Natasha Little), Cherbourg-Octeville Festival of Irish & British Film, 2002

Nota Gealapa: 5.45

O femeie este acuzată pe nedrept că și-a ucis soțul la începutul anilor 1920, la Londra.

Este genul de film despre care, in cele din urma, spui doar "pacat, mare pacat". O poveste decenta, cu un scenariu acceptabil, cu decoruri in mare parte reusite si cu ceva emotie si suspans, dar pus in scena intr-un mod atat de sters incat il uiti aproape instant dupa ce se termina. Este un film semidoct, care are si o lipsa de consistenta, in ciuda unei povesti decente si oarecum palpitanta si chiar daca pe moment il poti gasi agreabil, judecandu-l la rece ii ies in evidenta toate neajunsurile. Another life m-a facut sa cred in cele din urma ca mai bine alegeam "another movie".

Din ce imi dau eu seama, distributia este una decenta, pentru cinematografia britanica a acelor ani, avandu-l in componenta chiar si pe Tom Wilkinson, dar nici unul dintre protagonisti nu este pus in valoare in mod corespunzator, astfel ca prestatiile acestora ajung sa fie intr-un final in nota filmului si figurile pe care nu le stiati inainte sa vedeti filmul, nu va vor fi fmailiare nici de acum iniante. Nu ii invinuiesc prea tare pe actori, ci cred ca nu se putea obtine cu mult mai mult in circumstantele date.

FIlmul a avut parte de cantitati insemnate de hate, pentru ca are la baza o poveste reala si tragica, si careia se pare ca nu i se face dreptate cu aceasta reprezentatie care modifica cumva faptele istorice . Eu cred ca aceasta este ultima problema. Pana la urma face cunoscuta publicului larg o poveste despre care nu stiu cati dintre noi stiam dinainte si o face intr-un mod sensibil. Iar devierea de la adevarul istoric pentru o obtine ceva in plus de la film nu este deloc o practica noua, asa ca nu inteleg aceasta indignare. Este un film slab si fara acest detaliu, asa ca nu pot sa il recomand.

Beats (2019)

Gen: Drama

Distributie: Khalil Everage, Evan J. Simpson, Ashley Jackson, Ahmad Nicholas Ferguson, Uzo Aduba

Regizor: Chris Robinson [a mai regizat: The Climb(2017)]

Nota Gealapa: 6.65

Un adolescent introvertit, dar foarte talentat, formează o prietenie neasteptată cu un paznic de liceu. Uniți de dragostea lor reciprocă pentru hiphop, ei se confruntă cu demonii propriilor trecuturi și încearcă să pătrundă în industria muzicală din Chicago.

Nevoie de colum pe acre o are Netflix, se traduce de multe ori intr-o tratare superficiala a unor scenarii acre isi pierd astfel din potential. Este si cazul Beats care ar fi putut sa fie un cinerit greu de sfaramat, dar este doar un calcar fragil. Are un aer proaspat si o poveste intriganta, pentru ca cine nu indrageste o poveste cu si despre hip-hop, dar pe masura ce avanseaza povestea se pierde din ritm si se omit detalii acre ar fi fost importante. Este un film modern prin abordare, nu prin tehnologie si propune personaje cu care se pot identifica destule persoane, de aceea este si ami pacat ca nu este ingrijit pana la final.

Prezenta unor figuri proaspete in distributie era importanta pentru credibilitate, dar era necesara si cea a unor figuri recognoscibile care sa dea o oarecare greutate filmulu, iar Anthony Anderson nu reuseste nii pe departe asa de unul singur, mai ales cu un personaj in afara zonei sale de confort, pe acre il duce la capat fara prea multa stralucire. Khalil Everage este protagonistul filmului si ne ofera o prestatie destul de oscilanta, cu scene in acre m-a impresionat, dar si cu atele in care a fost stangaci, deci va trebui sa il mai vad inainte sa ma pronunt despre calitatile si potentialul sau. Per total insa, cred ca una dintre problemele filmului este subtirimea distributiei si lipsa de stralucire din interpretari.

Am indragit foarte tare filmul in prima sa parte, dar am avut senzatia ca parca nu au stiut cum sa il termine si ultima parte a fost ghidata de o mentalitate de "merge si asa". Ramane totusi o poveste draguta si un film agreabil, acre poate fi o alegere safe pentru o seara linstita de film, dar pe care nu il recomand in mod deosebit, pentru ca sunt destule alegeri mai interesante si palpitante, chiar si din lumea muzicii si chiar din lumea hip-hopului.