duminică, 10 aprilie 2022

Zapada, Ceai si Dragoste (2020)

Gen: Comedie, SF

Distributie: Liviu Varciu, Levent Sali, Angel Popescu, Dorian Popa, Alex Velea

Regizor: Catalin Bugean [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 391.745 $

Nota Gealapa: 6

Povestea a trei prieteni care, printr-o situație mai puțin fericită, ajung în închisoare. Acolo își plănuiesc evadarea și cu ajutorul unui mafiot local si al unei potiuni cu consecinte cu adevarat ciudate reușesc să scape doar pentru a se pregăti pentru următorul jaf.

Daca privim la nivel mondial, acest film este departe de a fi original, dar este cel putin inedit pentru cinematografia autohtona. Ofera multe lucruri bune, are si momente cringe, este si amuzant, este si nereusit pe alocuri, iar cand aduni tot ce e de adunat si scazi tot ce e de scazut, este departe de a fi un film cu adevarat bun si are maxim potentialul unei placeri vinovate. Intriga ridicola nu este o problema in sine, pentru ca sunt sute de filme cu povesti chiar mai sarite de pe fix, problema vine insa din faptul ca lipsa mijloacelor financiare a facut ca povestea sa nu fie pusa in valoare cum trebuie si sa para foarte slaba. O problema este si mai mare este ca scenariul nu respecta logica propriei povesti si te scoate din poveste uneori.

Probabil Liviu Varciu s-a confruntat cu reale probleme privind bugetul si de aceea parca am avut punerea in scena a unui ibum cand vine vorba de distributie. Este un film facut practic pe prietenie si de aici se trag parte din problemele de interpretare. Se simte din plin ca unii membri ai distributiei nu sunt actori de film, iar altii nu sunt nici macar actori, astfel ca prestatiile artistice sunt la fel de oscilante ca intregul proiect, alternand scenele reusite cu cele extrem de stangace. Per total, si la acest capitol nota este una de trecere, lucru absolut in regula daca ti-ai propus doars a treci clasa, dar total nesatisfacator daca visai sa fii premiant.

Filmul este departe de a fi totusi un dezastru. Ar destule scene amuzante ca acest lucru sa se intample si chiar am ras de cateva ori. Ba mai mult, pot spune ca a reusit sa ma mentina interesat pana la final, iar asta nu este putin lucru.Superficial si previzibil asa cum este, filmul reuseste sa fie distractiv in cea mai mare parte si asta este poate cel mai important detaliu. Pentru noi, romanii, cred ca merita vazut, pentru ca este un film independent din noul val si astfel de proiecte trebuie incurajate, dar cei ahtiati dupa tragediile de eterne victime ale acestui popor nu cred ca se vor bucura prea tare de el, iar publicul de alte nationalitati nu are absolut nici un motiv sa il vada in afara unei curiozitati iesite din comun.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

NetFlash.ro la indemana ta!