Roxanne Roxanne (2017)

Gen: Drama

Distributie: Chanté Adams, Nia Long, Mahershala Ali, Germar Terrell Gardner, Adam Horovitz

Regizor: Michael Larnell [a mai regizat: Cronies(2015)]

Premii:
- Special Jury Prize - Dramatic Breakthrough Performance (Chanté Adams), Sundance Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 6.40
Metascore: 74/100

La sfârșitul anilor 80, cel mai de temut battle MC din Queens, New York, era o adolescentă feroce cu greutatea intregii lumi pe umerii ei. La vârsta de 14 ani, Lolita „Roxanne Shanté” Gooden era pe cale să devină o legendă a hip-hop-ului, în timp ce se străduia să-și întrețină familia si se apăra de pericolele străzilor Queensbridge Projects din New York.

Deja m-am obisnuit ca Netflix sa scoata la suprafata povesti care mai de care mai obscure pe acre sa le ecranizeze, unele interesante si de succes, iar altele total neimportante si pe acre daca nu le aflam puteam trai la fel de linistit. Roxanne Roxanne se situeaza cumva la mijloc intre cele doua extreme, pentru ca nu este nici povestea unui destin urias, sau a unui talent ireal si nici o poveste de viata atat de iesita din comun, dar nu este nici atat de banala incat sa imi provoace cate un rictus stanjenitor cand si cand. Am primit informatii interesante, pe care le voi purta cu mine o vreme, dar pe care, la fel ca si filmul, odata cu trecerea timpului vor ajunge inevitabil tot in uitare. Filmul in sine este la fel cum sunt alte sute. Pare ca a fost mai degraba gandit sa placa criticilor si chiar avand obligatia de a pastra totusi firul epic dat de intamplarile reale, unele scene ar fi putut fi  facute mai interesante pentru publicul larg si nu atat de artistice si pline de simboluri si metafore, care nici macar nu sunt cele mai inspirate.

Dat fiind contextul in care se desfasoara actiunea, chiar daca nu asta a fost intentia, filmul a devenit practic unul etnic, dar care evita stereotiurile inutile. In rolul principal o avem pe Chanté Adams, care nu este o actrita cu o megacariera in spate, dar care se descurca absolut onorabil aici si arata suficient potential incat sa nu ma faca sa ovolesc filmele ei viitoare. Ea a fost sustinuta bine si din rolurile secundare, in secial de Nia Long, care este poate cel ami experimentat membru al distirbutiei. Acest scenariu nu a permis totusi prea multa stralucire, dar per total prestatiile actorilor sunt un plus pentru film si nu o problema.

Din ce am mai citit, fanii hip-hop au fost mai degraba dezamagiti decat incantati de acest film. Poate se intampla asta pentru ca povestea nu pare bruta si daca nu stiam dinainte ca e un film si biografic as fi putut crede linistit ca este 100|% fictiune. Poate povestea ar fi putut fi spusa mai bine, poate dialogurile ar fi putut fi mai interesante, dar pana la urma daca vrei sa respecti cat de cat faptele trebuie sa admitem si ca unele povesti nu sunt atat de ofertante si nu toti oamenii care au facut ceva deosebit sunt neaparat si  oameni deosebiti. Din pacate nu este nici macar un manifest reusit impotriva abuzului. Este doar un film de duzina.