duminică, 9 iunie 2019

Bushwick (2017)

Gen: Actiune, Aventura

Distributie: Dave Bautista, Brittany Snow, Angelic Zambrana, Jeremie Harris, Myra Lucretia Taylor

Regizor: Jonathan Milott [a mai regizat: Cooties(2014)]

Nota Gealapa: 5.25
Metascore: 44/100

Dupa ce o forta militara din texas invadeaza cartierul lor din Brooklyn, Lucy o tanara de doua zeci de ani si Stupe, un veteran de razboi, trebuie sa lucreze impreuna pentru a supravietui.

Desi prost, macar acest film nu este plictisitor. Are cateva lucruri bune care functioneaza pentru el. Intriga este una uzata, iar in acest caz este facuta fara pic de consideratie pentru logica, dar este pusa in scena intr-un mod destul de sangeros, care ajuta putin filmul. Finalul este unul surprinzator si atipic si mai spala si el putin din mediocritatea generala. in rest, este un film de mana a doua, neimpresionant, probabil cu buget mic si destul de limitat in exprimare. Desi cred ca a intentionat sa fie si emotional pe alocuri, pulsul nu mi-a escaladat in nici un moment, dar atentia mi-a fost captivata si cred ca e si asta o reusita.

Cand cel mai impresionant nume din distributie este Dave Bautista si il fortezi sa aiba o interpretare emotionala si sensibila, acest lucru spune multe despre criza de la acest capitol. Dave Bautista este un wrestler devenit actor, cu prestatii decente in roluri care nu il solicita foarte tare, dar genul asta de personaj este mult pentru abilitatile lui. Chiar si asa, interpetarea lui este mult peste cea a partenerei lui de platou Brittany Snow, in teorie actrita profesionista mai talentata, dar care aici ofera o interpretare atat de melodramatica, incat este ridicola pe alocuri.

Pentru un film ieftin totusi, rezultatul este unul destul de bun. Regizorul a avut inteligenta sa il faca suficient de scurt, iar cateva din scenele de actiune sunt destul de interesante. Finalul este destul d einteresant, dar am avut senzatia ca ar fi putut fi chiar mai epic, daca ar fi avut suficient spatiu de desfasurare. Pe alocuri filmul da un vibe de joc video apocaliptic. Nu pot sa spun ca il recomand, dar nici nu va fi o pierdere de vreme daca alegeti sa il vedeti.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

NetFlash.ro la indemana ta!