Distributie: Nicki Micheaux, Ricardo Adam Zarate, Jon Oswald, Shaye Ogbonna, Santana Dempsey
Regizor: Ryan Prows [aflat la primul lungmetraj]
Premii:
- Cheval Noir - Special Mention, Fantasia Film Festival, 2017
- Cheval Noir - Special Jury Prize, Fantasia Film Festival, 2017
Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 66/100
Vietile sordide ale unui dependent de droguri, a unui fost puscarias si a unui 'luchador' se ciocnesc, dupa ce o combinatie care implica traficul de organe merge foarte, foarte prost.
Se pare ca in ziua de azi orice film, oricat de ciudat sau prost facut este, poate obtine niste premii. Iti gasesti un festival obscur pe care eventual il sponsorizezi si te-ai aranjat de niste lauri pe acre sa ii pui pe afis. Nu este cazul Lowlife, care nici nu este atat de rau si si-a obtinut premiile la un festival cat de cat respectat. Totusi, nu inteleg cum s-a intamplat asta, pentru ca la baza este doar un film mediocru, care incearca sa ofere niste rasturnari de situatie mai degraba simple, nu atat de complexe cum se doresc si care incearca sa compenseze lipsa se substanta, sau de orice altceva, prin cateva scene foarte grafice si putin umor negru. Trebuie sa recunosc ca filmul a reusit sa ma tina interesat pana la final,k dar asta in cea mai mare parte pentru ca eram de cat de bizar era ceea ce urmaream.
Distributia este mai degraba anonima, cu nume greu recognoscibile si de aceasta data a contat aspectul asta, pentru ca niste actori mai experimentati sau mai talentati, cred ca ar fi putut scoate mai mult de la acest scenariu, asa mediocru cum a fost. Cativa au facut o treaba decenta, dar au fost trasi in jos imediat de colegii lor de platou mai putin priceputi, inclusiv de un antagonist care a parut sa fie fratele geaman al lui Stan Lee. In mod normal as spune ca durata filmului a fost prea mica, pentru un scenariu cu atatea povesti interconectate, dar avantajul este ca am fost crutat sa vad cat mai putin din prestatiile unor actori din aceasta distributie.
Acest film mi-a amintit de multe ori de Machete, dar acolo autoironia era acasa, pe cand acesta s-a luat foarte in serios. Mi-au placut insa cateva scene cu un umor unic, neasteptat si sumbru si mi-a placut si brutalitatea. Am citit parerea unui critic indragostit de acest film, care spunea ca e genul de film pe care il adori sau il detesti, ei bine pe mine m-a lasat indifierent. Este posibil sa fie genul de film pe acre unii sa il agreeze mai mult decat mine, e vorba de gusturi pana la urma, dar cred ca avantajul lui este ca iti poti da seama dupa maxim 10-15 minute daca o sa te prinda sau nu. Eu unul nu rcomand nimanui sa isi piarda timpul cu el.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu