Ping Pong Summer (2014)

Gen: Comedie

Distributie: Marcello Conte, Judah Friedlander, Amy Sedaris, Lea Thompson, Robert Hambury

Regizor: Michael Tully [a mai regizat: Don't Leave Home(2018), Septien(2011), Silver Jaw(2007), Cocaine Angel(2006)]

Buget: 1.500.000 $
Incasari: 52.909 $

Premii:
- Audience Award - Best Narrative Feature Film, Sarasota Film Festival, 2014
- Terry Porter Visionary Award, Sarasota Film Festival, 2014

Nota Gealapa: 5.65
Metascore: 52/100

O vacanta de familie din vara anului 1985 ii schimba viata unui adolescent obsedat de ping-pong.

Filmele cu adolescenti, fie ele si comedii, intotdeauna vor reusi sa trezeasca in spectatori macar anumite nostalgii, oricat de obisnuite si asteptate ar fi. Din pacate, acest film nu ofera mar elucru in afara de acestea. Mi se pare ca povestea adrseaza o perioada de timp atat de scurta si un conflict atat de banal si neimportant incat a fost sortit pieirii inca din fasa si nu a avut sanse reale de a fi cu adevarat un film bun, sau macar iesit din comun. Chiar daca se desfasoara intr-un decor insorit si intr-o atmosfera de vacanta, filmul este neplacut de sumbru si trist in unele momente si nu reuseste in nici un moment sa ridice pulsul sau sa ne conduca pe o pista gresita pentru a ne surprinde dupa aceea.

Chiar daca Susan Sarandon, John Hannah si Lea Thompson fac parte din distributie si am fi tentati sa credem ca ne asteapta acteva prestatii deosebite, adevarule ste ca rolurile acestora sunt atat de mici incat nu prea conteaza, chiar daca este placut sa ii vedem cand si cand. Rolurile importante cad in sarcina unor actori tineri, nu foarte experimentati, total anonimi si care nici nu arata lucruri deosebite. Prezenta celor trei actori experimentati amintiti ami sus nu este suficienta pentru a echilibra balanta si acestia nu reusesc sa ajute filmul prea mult.

Chiar daca atmosfera anilor '80 as spune ca este recreata cu succes, acest moment nostalgic este atat de specific, incat as fi tentat sa cred ca este o amintire personala a regizorului. Asa s-ar explica si distanta uriasa intre acest film si celelalte proiecte ale sale. Este de apreciat ca scopul personajului principal nu este acela de a avea o prima experienta sexuala memorabila, cums e intampla de obicei in astfeld e filme. Chiar daca vorbim de o comedie, nu este un umor menit sa te faca sa te tii de burta si sa te doara falcile de ras. Este un umor asezat, mai mult sau mai putin reusit, care provoaca doar zambete cand si cand. Pur si simplu nu este un film care sa merite a fi cautat.

The Color of Rain (2014)

Gen: Drama

Distributie: Warren Christie, Lacey Chabert, Callum Seagram Airlie, Lisa Durupt, Srh Isaac Johnson

Regizor: Anne Wheeler [a mai regizat: Stop the Wedding(2016), A Country Wedding(2015), Chi(2013), The Bouquet(2013), The Horses of McBride(2012)]

Nota Gealapa: 7.20

Un barbat si o femeie ai caror parteneri au pierdut lupta cu cancerul, trebuie sa isi creasca copiii singuri in timp ce gestioneaza si suferinta pierderii celor dragi.

The Color of Rain este un film de televiziune corect, care livreaza exact ce se asteapta si probail are nevoie publicul care alege sa il vada. Este simplu, coerent, plin de pozitivitate si iti transmite un mesaj de incurajare ca totul va fi bine, indiferent de cat de grea sau complicata devine viata la un moment dat. Nu este original si scenariul nu este vreo capodopera, nu are prea multa tehnologie in el si nici cele mai moderne glume, sau cea mai la moda abordare, dar are carisma si este suficient de captivant, incat sa te faca sa il vezi pana la final. Nu as putea sa spun exact ce mi-a placut cel mai mult, pentru ca pe hartie nu pare o reteta de succes, dar cert este ca l-am gasit foarte agreabil.

Distirbutia este si ea una cinstita pentru un asemenea film. Sunt figuri familiare, actori experimentati in astfel de productii, care nu stralucesc, dar au suficienta dibacie sa pastreze un nivel decent al calitatii interpretarilor, in ciuda prejudecatilor si a contextului nefavorabil pentru prestatii deosebite. Warren Christie si Lacey Chabert au avut o chimie foarte buna, ceea ce a facuta sa fie credibili ca si cuplu, ba chiar as spune ca le sta si bine impreuna. Copiii actori nu au fost alesi cu prea multa inspiratie, dar nu le poti avea pe toate intr-un asemenea film.

Este o poveste dulce-amaruie, care este cu atat mai impresionanta cu cat este inspirata de o poveste reala. Ce mi-a placut foarte mult, este ca nu este doar povestea a doi oameni care se indragostesc, ci a doua familii care se indragostesc una de cealalta. In afara de o coloana sonora cu un volum putin prea ridicat, nu pot reprosa mare lucru filmului. Va recomand sa il vedeti si daca se mai si intampla sa fiti fani ai filmelor Hallmark, atunci il veti iubi de-a dreptul pe acesta.

An Accidental Zombie (Named Ted) (2017)

Gen: Comedie, Horror, Romantic

Distributie: Cameron McKendry, Akari Endo, Kane Hodder, Naomi Grossman, Gary Anthony Williams

Regizor: Anne Welles [aflata la primul lungmetraj]

Buget: 1.000.000 $

Filmul a obtinut 16 premii, printre care:
- September Edition Award - Best Director, Aphrodite Film Awards, 2019
- September Edition Award - Best Fiction Feature Film, Aphrodite Film Awards, 2019
- Best Feature Film - Best Director, Couch Film Festival, 2019
- Best Feature Film - 60:01 to 120 minutes, Couch Film Festival, 2019
- Gold Award - Best Feature Film, Hollywood Film Competition, 2019

Nota Gealapa: 2.05

Ted știe că nu este un zombie si doar a contractat o boala de piele în vacanța sa din Caraibe, insă familia lui ciudată nu este convinsă, mai ales după ce o aduce pe noua lui iubita, un vampir sexy pe care a cunoscut-o la terapia de grup.

Acest film ne prezinta cel mai deprimat si cel mai deprimant zombie din cati am vazut. De altfel, absolut toate personajele din acest film sunt depresive in felul lor. Filmul asta a fost foarte aproape sa ma faca sa cred in vampiri pentru ca efectiv mi-a supt toata energia pe care o aveam. Dupa ce s-a terminat imi venea sa caut pe google cum se face un streang. Nu am gasit nici un aspect pozitiv al filmului. Dialogurile sunt plictisitoare, glumele sunt total nereusite si intregul film este plictisitor si pare ca dureaza trei zile. In plus, arata amatricesc si din punct de vedere tehnic.

Bineinteles ca intr-un asemenea film distributia nu are cums a fie decat anonima. Mai rau este faptul ca nu am vazut nimic promitator in vreuna din interpretari. Se intampla de multe ori ca intr-un film mediocru cu actori necunoscuti, macar unul sa fie mai rasarit si sa arate oarece potential, dar nu se intampla in acest film. Toate interpretarile sunt la fel de demne de mila ca intregul film si cred ca toti actorii ar trebui sa uite cau au facut parte din acest proiect, chiar daca unii dintre ei s-ar putea sa nu faca asta fara ajutorul unui terapeut.

Familia si apropiatii celor din film ar putea spune ca este o poveste romantica buna si o abordare originala despre un subiect foarte actual cum sunt familiile disfunctionale, dar nu orice familie cu probleme dintr-un film reuseste sa fie relevanta pentru public si sa transmita un mesaj. Daca intentia a fost sa se creeze emotie si spectatorul sa plece cu o lectie despre toleranta, modul total neinspirat in care a fost pusa in scena povestea, face ca orice idee sau mesaj sa se piarda. Cred ca este mai bine sa va feriti de acest film, pentru ca daca sunteti prea fragil emotional, s-ar putea sa va impinga decisiv intr-o depresie crunta.

The Catechism Cataclysm (2011)

Gen: Comedie

Distributie: Judy Findlay, Steve Little, Robert Longstreet, Carlos Lopez, Derek Erdman

Regizor: Todd Rohal [a mai regizat: Uncle Kent 2(2015), ABCs of Death 2(2014), Nature Calls(2012), Cinemad Mixtape #1(2009), The Guatemalan Handshake(2006)]

Incasari: 4.373 $

Nota Gealapa: 4.95
Metascore: 47/100

Părintele William Smoortser își scapă biblia într-o toaletă publică, chiar înainte de a începe o excursie de o zi, dezlănțuind toată gloria iadului.

Acest film e ca prietenul ala ciudat din grup, care e putin inadaptat social si face glume ciudate la care rade doar el uneori, dar pe care lumea il accepta pentru ca e baiat bun. Este un film cu un nume deloc comercial, cu un umor ciudat nu foarte reusit, cu vreo trei scene reusite, cu un subiect marunt si un scenariu submediocru si acre dureaza putin peste o ora dar un timp care se scurge foarte greu. Austeritatea se simte in fiecare cadru, dar nu neaparat lipsa banilor a fost cea mai mare problema a filmului, ci mai degraba lipsa ideilor si a calitatii in general.

Distributia nu ajuta nici ea prea mult. In afara de Steve Little, care este si protagonist, nu prea am mai recunoscut pe nimeni, iar acesta nu este un actor care sa iti ridice prea mult nivelul asteptarilor si are aici o interpretare in nota filmului, adica mai degraba ciudata decat interesanta. Nici din planul secund nu a rasarit cineva cu vreo prestatie mai de Doamne-ajuta, asa ca interpretarile actorilor se adauga pe lunga lista de probleme a acestui film As putea sa spun ca am si zarit in unele scene lipsa vietii si a sperantei in ochii unora dintre actori.

Pentru orice film cred ca exista spectatorul potrivit si cred ca si acesta isi va gasi un grupulet de oameni care sa il iubeasca de-a dreptul, dar trebuie sa iti placa filmele confuze care sa te bage in ceata, trebuie sa iti placa lucrurile mai superficiale si nu trebuie sa puna deloc accent pe finalul unui film, pentru ca acesta practic nu are unul. Daca alegeti sa il vedeti trebuie sa fiti pregatiti pentru ceva ce nu are sens aproape deloc si sa nu fiti ortodocsi inraiti. Eu as zice ca e mai bine sa va tineti departe de el, pentru ca oricat as incerca sa il impachetez de frumos, pur sis implu nu are mare lucru de oferit.

Knives Out (2019)

Gen: Crima, Drama, Comedie

Distributie: Daniel Craig, Chris Evans, Ana de Armas, Jamie Lee Curtis, Michael Shannon

Regizor: Rian Johnson [a mai regizat: Star Wars: Episode VIII - The Last Jedi(2017), Looper(2012), The Brothers Bloom(2008), Brick(2005)]

Buget: 40.000.000 $
Incasari: 311.605.581 $

Filmul a obtinut 49 de premii, printre care:
- Best Ensemble, AARP Movies for Grownups Awards, 2020
- Movie of the Year, AFI Awards, SUA 2020
- Best Ensemble, Austin Film Critics Association, 2020
- Artios Award - Outstanding Achievement in Casting - Big Budget Feature - Comedy, Casting Society of America, SUA 2020
- Best Ensemble Cast, Chicago Indie Critics Awards (CIC), 2020

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 82/100

Un detectiv investighează moartea patriarhului unei familii excentrice si combative.

Knives Out a fost ca o gura de aer proaspat. Este un film modern cu o abordare de asemenea moderna, dar si clasica intr-un fel. O poveste nu neaparat oriignala, care mi-a adus aminte de filmele cu Poirot de pe vremuri, dar scenariul a fost excelent si a dezvoltat povestea cu umor de buna calitate, dialoguri savuroase, tensiune din plin si rasturnari de situatie oportune. Nu este un film care sa debordeze de efcte speciale si scene de actiune. Este doar o poveste foarte bine spusa care reuseste sa captiveze fara sa fie nevoie a apeleze la artificii tehnice prea multe. In afara de stilul exagerat de dramatic atribuit unor personaje, care le pune in contradictie cu epoca in care se desfasoara actiunea, nu am gasit alte lucruri de reprosat si chiar si acesta este mai degraba un detaliu minor.

Distributia este principalul punct de atractie la acest film si poate motivul principal pentru acre acesta este atat de bun. Pentru un asemenea film, aproape ca putem vorbi de o distributie stelara. Cand ii ai in echipa pe Ana de Armas, Chris Evans, Daniel Craig, Christopher Plummer, Toni Collette sau Jamie Lee Curtis asteptarile sunt foarte mari, dar acestia au livrat exact ce se astepta de la ei. Nu am avut in nici un moment senzatia vreunei competitii pentru mai multa atentie din partea vreunuia dintre ei. Toti au fost suficient de maturi incat sa se preopcupe doar sa lucreze foarte bine impreuna si le-a iesit de minune.

Calitatea excelenta a filmului este cu atat mai surprinzatoare cu cat vine din mana lui Rian johnson, un regizor care are cateva titluri importante in cv, dar nu are atat de multa experienta. Ce-i drept a fost ajutat din plin de un scenariu fin si de o distirbutie cum putini au ocazia sa intalneasca in acriera, dar si cinematografia, muzica si editarea sa au fost la inaltime, iar rezultatul este unul dintre cele mai distractive filme pe acre le-am vazut de multa vreme. Este un film care poate sa captiveze si publicul tanar, dar si pe cel nostalgic dupa vremurile Agathei Christie, asa ca eu il recomand cu toata increderea.

Kidnapped (2010)

Titlu original: Secuestrados

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Fernando Cayo, Manuela Vellés, Ana Wagener, Guillermo Barrientos, Dritan Biba

Regizor: Miguel Ángel Vivas [a mai regizat: Your Son(2018), Inside(2016), Extinction(2015), Reflejos(2002)]

Incasari: 969.024 $

Premii:
- Horror Jury Prize - Best Horror Feature, Austin Fantastic Fest, 2010
- Horror Jury Prize - Best Director, Austin Fantastic Fest, 2010

Nota Gealapa: 6.70
Metascore: 49/100

Trei infractori est-europeni navalesc într-o casă dintr-o comunitate închisă din Madrid, ținând ostatică familia, forțându-l pe tată să-și golească cardurile de credit. 

In ultima vreme, cele mai placute surprize cinematografice pe care le-am avut, au venit din afara Hollywoodului, cum este cazul si cu acest film spaniol. Secuestrados pare in prima lui parte un thriller obisnuit, decent, fara multe lucruri deosebite, dar spre final devine mult mai sangeros, grafic,socant si te lasa cumva cu gura cascata de uimire, soc si groaza. Intriga este una banala la prima vedere, o intriga pe acre am mai intalnit-o in repetate randuri, dar iata ca un regizor priceput si un scenariu bun poate stoarce intreg potentialul unei astfel de povesti facand-o intr-o oarecare masura memorabila.

Numele din distirbutie nu imi spun mai nimic si nici nu am recunoscut vreun actor, dar ma bucur ca am vazut interpretari credibile, acre m-au facut sa empatizez cu personajele. Cliseele prin care trec personajele sunt intr-un numar foarte mic, aspect care ajuta si el destul de mult in a face povestea credibila, dar si prestatiile actorilor sunt un factor decisiv datorita caruia filmul se ridica cumva peste majoritatea productiilor de acest gen. Poate groaza, tipetele, socul si lacrimile nu sunt cele mai complicate de jucat, dar am vazut de atatea ori actori care nu au putut sa se descurce nici macar cu acestea, dar asta nu pare sa fie o problema in cinematogafia europeana in general.

Kidnapped este un film mult mai usor de admirat decat de indragit. Ideea unei familii tinuta ostateca in propria casa este una devenita deja banala, asa ca acest film este un caz clasic de forma care primeaza in fata substantei, pentru ca dupa ce il dezbracam de toate artificiile regizorale si de cinematografie ramane un thriller destul de standard. Este de admirat mana dibace a regizorulu care improspateaza aceasta intriga si o face agrebaila si sper ca acesta va primi in viitor o poveste mai complexa demna de talentul pe care il arata aici.

Hot Water (2021)

Gen: Actiune, Comedie

Distributie: Vanessa Angel, Trevor Donovan, Michael Papajohn, Nikki Leigh, Max Adler

Regizor: Larry Rippenkroeger [aflat la prima experienta ca regizor]

Nota Gealapa: 2.65

Filmul ne prezinta nefericirile amuzante ale unui sportiv de jet sky, caruia i se indeplineste visul de a concura la profesionisti.

Eu sunt convins ca lumea s-a saturat de astfel de filme si atunci cine si de ce le mai face? Reteta este una clasica, simpla si plictisitoare: se alege un sport, se propune un personaj talentat la acel sport, carismatic dar cu probleme comportamentale, se gaseste si un mentor, un rival cu un caracter meschin si dupa o revelatie personajul principal renunta la obiceiurile proaste si castiga si competitia si de obicei si fata. Daca aceasta poveste primeste multi bani, atunci se mai compenseaza cu efecte vizuale si scene de actiune, dar daca banii sunt putini atunci si cascadoriile sunt ieftine si filmul este prost de la un capat la celalalt.

Cateva nume cvasi-cunoscute exista in distributie. Cel mai important cred ca este Vanessa Angel, care niciodata nu a fost o actrita uriasa, dar a avut o cariera decenta. Iat-o ajunsa acum sa faca roluri minore in filme anonime, ceea ce inseamna ca pandemia ne-a afectat economic pe toti. Este de prisos sa mai spun ca prestatiile sunt in nota filmului, adica plate, fara pic de emotie si destul de stanjenitoare uneori. Nici scenariul nu a oferit vreo sansa cuiva sa faca prea mult, dar chiar si in aceste conditii total vitrege, probabil niste actori buni ar fi reusit sa fie macar decenti.

Acest film nu are sanse sa devina nici macar placerea vinovata a cuiva, pentru ca este o poveste fara pic de inima, in care doar o persoana extrem de superficiala poate sustine ca exista ceva mai mult. Nici macar scenele pe apa, care ar fi trebuit sa fie punctul de atractie al filmului nu sunt cine stie ce. Am numarat vreo trei glume bune si asta e cam singurul lucru pozitiv pe care l-am gasit. Daca nu cautati un motiv final pentru care sa va sinucideti, atunci chiar nu aveti de ce sa vedeti acest film.