Money Fight (2012)

Titlu original: Art of Submission

Gen: Actiune, Drama

Distributie: George Takei, Ving Rhames, Maria Conchita Alonso, John Savage, Chris Casamassa

Regizor: Adam Boster [a mai regizat: Lost Treasure of  Jesse James(2020)]

Buget: 4.500.000 $
Incasari: 9.004 $

Premii:
- Best Soundtrack Feature, Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Supporting Actor - Feature (John Savage), Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Picture, Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Action Sequence Martial Arts Feature, Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Original Score for an Action/Adventure Film, International Film Music Critics Award (IFMCA), 2010

Nota Gealapa: 3.15

O drama incarcata cu arte martiale mixte, care se vrea a fi o poveste inspirationala despre mantuire.

Trecuse ceva vreme de cand nu am mai avut ocazia sa vad un film atat de prost. Money Gight e un dezastru de la inceput pana la final. Intriga este absolut banala si uzata in exces, asa ca nu mi-a starnit vreun interes deosebit, dar nu ma asteptam sa asist la un dezasru de asemenea proportii. Ma asteptam macar scenele de lupta sa fie decente, dar sunt cele ami proaste pe care le-am vazut vreodata. Loviturile si efectele lor nu se potrivesc in nici un fel. Dialogurile sunt absolut dezgustatoare si muzica de pe fundal este si ea oribila. Filmul mai este si nejustificat de lung, asa ca fara sa ma mai lungesc, o sa spun direct ca acest film a fost o experienta ingrozitoare.

Distributia are destule figuri familiare. E drept, ca majoritatea si-au facut mana si s-au facut cunoscuti in filme de mana a doua, dar oricum avea pretentii sa aiba macar o urma de prestanta si credibilitate. Dar absolut toti, de la Ving Rhames pana la George Takei au avut prestatii submediocre, parca s-ar fi aflat la prima experienta ca actori. Am vazut interpretari mecanice si rigide, care nu au creat vreun dram de emotie, ci doar au contribuit din plin la senzatia de gust amar pe care o lasa acest asa numit film.

Ce ma mira este ca am vazut si cateva recenzii bune despre acest film si nu inteleg cum cineva poate sa laude un asemenea esec cinematografic, care nu este in stare sa puna in scena nici cele mai comune stereotipuri. Am vazut tutoriale despre crosetat mai palpitante decat filmul asta. Daca cineva va propune la un moment dat sa vedeti Money Fight dati-ii doua capace si aruncati-l pe usa afara. Nu sunt prea multe moduri mai inutile in care sa pierdeti doua ore din timpul vostru.

Coffee Town (2013)

Gen: Comedie

Distributie: Adrianne Palicki, Jake Johnson, Glenn Howerton, Ben Schwartz, Matt Walsh

Regizor: Brad Copeland [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 2.000.000 $

Nota Gealapa: 6.90

Managerul unui site web solicită ajutorul celor doi prieteni ai săi, pentru a-i convinge pe proprietarii cafenelei sale preferate, pe care o foloseste ca birou, să nu-și transforme afacerea într-un bar.

Avand in vedere toata anonimitatea din jurul acestui film, asteptarile mele nu erau foarte ridicate, dar Coffee Town a reusit sa ma surprinda si a fost mai bun decat m-as fi asteptat. Nu mi-a oferit nimic nou, nimic ce sa nu ami fi vazut, dar are o aura de inoncenta binevenita si este un film destul de curat care mai si nimereste cateva glume reusite. Scenariul are de asemenea si o rasturnare de situatie reusita cu ajutorul careia isi pastreaza ascuns deznodamantul, deci per total avem de a face cu un film destul de bun, doar ca mult prea cuminte.

Distirbutia este departe de a fi atragatoare. Eu nu am auzit pe nimeni vreodata zicand ca abia asteapta sa vada noul film al lui Glenn Howerton. Sunt figuri familiare, pe care le-am mai vazut pe ici pe colo, dar nici un actordupa care sa ma dau in vand in mod special. Totusi acest grup de actori dornici sa cunoasca succesul cu adevarat au incropit o echipa decenta, cu o chimie buna, care au pastrat aerul de pozitivitate si inocenta al filmului si au scos tot ce se putea cred de la acest scenariu. Fara pic de stralucire si fara ca cineva sa se remarce, as spune ca interpretarile sunt in general reusit, in nota generala a filmului.

Intriga este simpla si nu are vreo miza majora. Acest film is cauta umorul si suspansul in lucrurile marunte cu care ne confruntam toti in viata de zi cu zi. Filmul incearca sa produca glume non-stop si bineinteles ca nu toate sunt reusite, dar procentul este unul satisfacator. Cu toate astea, nu cred ca l-as recomanda cuiva. Personal sunt fanul comediilor acre ma fac sa rad in hohote, iar aceasta este o comedie care te face mai degraba sa chicotesti putin decat sa razi cu adevarat. In plus, este un film prea curat pentru gusturile mele, dar asta nu inseamna ca un suflet mai bun decat al meu nu o sa il gaseasca mai agreabil decat mine.

Free Ride (2013)

Gen: Actiune, Drama, Thriller

Distributie: Anna Paquin, Liana Liberato, Ava Acres, Drea de Matteo, Daniella Garcia

Regizor: Shana Betz [a mai regizat: Haunting of the Mary Celeste(2020), Girls! Girls! Girls!(2011)]

Premii:
- Tangerine Entertainment Juice Award, Hamptons International Film Festival, 2013

Nota Gealapa: 6.10
Metascore: 41/100

O mamă singură prinsă în comerțul cu droguri din Florida la sfârșitul anilor '70, încearcă să le facă o viață mai bună celor două fete ale ei. 

Free Ride este bazat pe fapte reale, ceea ce il face o idee mai interesant. Pe de alta parte, la baza filmului nu este vreun caz atat de deosebit incat sa fi meritat vreun film. Este o speta mai degraba banala, de aici si rezultatu a fost un film de asemenea banal. Cateva parti bune si o foarte mica doza de suspans, dar nimic mai mult. nu e fost scris prea bine, nu a fost filmet deloc bine si nici nu mi-a oferit vreo rasturnare de situatie care sa ma dea pe spate. Este un film care arata ieftin si stangaci care nu os a va ridice pulsul in nici un moment.

Anna Paquin este protagonista filmului; o atrita enervanta de obicei si a carei prestatie m-a iritat si de aceasta data si un nume obisnuit pentru astfel de filme de duzina. Exista si alte cateva fete cunoscute, dar vorbim doar de actori consacrat, daca putem spune asa, doar in astfel de filme deloc remarcabile. Poate cea mai buna interpretare a venit din partea Lianei Liberato, care a fost cat de cat mai credibila si naturala, desi era printre cei mai putini experimentati actori din distributie.

Povestea pare sa nu aiba pic de drama, chiar daca povestea asa cum e ea avea destul potential in acest sens. Pare ca ni se prezinta niste fapte la stiri si nu se creeaza nici un pic de empatie. Este pus in scena destul haotic si nu se hotaraste daca vrea sa fie un film despre traficul de droguri si efectele sale devastatoare sau despre relatia instrainata dintre o mama si fiica ei. Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg la felul in care a fost facut acest film si nu imi explic cum s-a ratat exploatarea la maxim a unor momente dramatice si tocmai de aceea nu il recomand.

Prom Queen: The Marc Hall Story (2004)

Gen: Comedie, Drama

Distributie: Aaron Ashmore, Jean Pierre Bergeron, Marie Tifo, Mac Fyfe, Tamara Hope

Regizor: John L'Ecuyer [a mai regizat: Mommy's Prison Secret(2017), A Date with Miss Fortune(2015), Deadly Voltage(2015), My Daughter Must Live(2014), The Secret Sex Life of a Single Mom(2014)]

Nota Gealapa: 5.85

Intr-un mic oras muncitoresc din Ontario, Marc Hall este un elev cu un viitor promitator de avocat. Ele este gay in mod deschis si este acceptat de toti cei din jurul sau, dar relatia sa buna cu apropiatii este pusa in pericol atunci cand vrea sa vina la balul de absolvire insotit de iubitul sau.

Acest film trebuie apreciat pentru intentiile bune si mesajele pozitive pe care a dorit sa le transmita impotriva discriminarii, dr atat si nimic mai mult. Desi a abordat un subiect actual si vesnic controversat l-a tratat foarte superficial si nu m-a atins in nici un fel, ba dimpotriva m-a facut sa tratez si filmul si implicit si problema cu indiferenta. Scenariul este mediocrul, cinematografia este mediocra, iar muzica din fundal este doar enervanta. Toate glumele au fost ratate, ca de altfel si toate tentativele de a crea emotie.

Un alt lucru care este mediocru este distributie. Nu are in componenta nici un nume mai de Doamne-ajuta si nici unul dintre acesti tineri actori anonimi nu a aratat ca ar fi demn sa primeasca o sansa mai importanta. E drept ca nu au avut vreun material de calitate pe mana, dar nici daca ar fi avut un scenariu mai reusit nu cred ca ar fi reusit sa produca interpretari cu mult mai bune. Confirmarea a ce spun eu este ca desi acest film este din 2004, astazi, 17 ani mai tarziu nici un actor din acest film nu se poate lauda cu o cariea cat de cat decenta.

Cred ca vazand acest film, chiar si cei mai homofobi oameni ar simti putina intelegere fata de comunitatea LGBT si ar cere o reprezentare mai buna a acestora. Nu vad nici un motiv pentru care cineva sa isi piarda timpul cu acest film. Chiar daca sunteti in cautarea unui film usurel care sa va tina ocupati intr-o seara fara sa va dea prea multe batai de cap, Prom Queen nu este acela, pentru ca bataile de cap nu vor veni din motive de complexitate ci din cat de prost este filmul.

Synchronic (2019)

Gen: SF, Drama, Thriller

Distributie: Anthony Mackie, Jamie Dornan, Katie Aselton, Ally Ioannides, Ramiz Monsef

Regizor: Justin Benson [a mai regizat: The Endless(2017), Spring(2014), V/H/S Viral(2014), Resolution(2012)]

Incasari: 1.460.112 $

Nota Gealapa: 6.40
Metascore: 64/100

Viețile a doi paramedici din New Orleans se schimbă radical, dupa ce se confruntă cu o serie de decese oribile legate de un drog cu efecte bizare, din alte lumi.

Acest film este doar un proiect plin de jumatati de masura marca Netflix. O intriga absurda, dar interesanta si cu potential, dar pusa in scena in mod superficial si haotic. Este un film destul de lung, dar tot am avut senzatia a fost grabit si ar fi trebuit dezvoltate mai pe indelete anumite aspecte. Din punct de vedere tehnic arata decent, dar fara sa ma dea pe spate din punct de vedere vizual, iar scenariul nu este nici el prea stralucit. Daca tot s-a ales acest subiect fara pic de credibilitate, ar fi trebuit exploatat la maxim. Iar bomboana de pe coliva este ca in ciuda haosului de la inceput, filmul ajunge sa fie previzbil in cele din urma, ca mii de alte filme mediocre.

Anthony mackie esueaza inca odata in a purta pe spate d eunul singur greutatea unui film si de a-l face mai bun doar pentru ca el este protagonistul. Intr-adevar nu a fost ajutat de scenariu si nici de colegi foarte mult, dar mereu cand il vad int-un rol principal raman cu senzatia ca altcineva s-ar fi descurcat mai bine. Cu toate astea, vad ca primeste credit in continuare si tot primeste diverse proiecte pe mana. Sunt curios cat va mai dura aceasta toleranta fata de semi-esecurile lui repetate. Lamie Dornan este singurul alt nume cat de cat cunoscut, dar cu un rol foarte mic, cum de altfel au fost toate, prea mic pentru a conta cu adevarat. Acest film a fost gandit pentru un singur om care sa straluceasca, dar Anthony Mackie nu s-a dovedit a fi alegerea potrivita.

Acest subiect este abordat des in cinematografie, dar de foarte putine ori este realizat asa cum trebuie, pentru ca necesita multe lucruri, printre care un scenariu bun care sa dea o umbra de credibilitate filmului, un regizor bun si cu viziune si nu in ultimul rand resurse financiare semnificative care sa il faca sa arate bine, pentru ca uneori nu poti sa ascunzi lipsa banilor doar din detalii cinematografice, peisaje si jocuri de umbre si lumini. Synchronic nu a exceleat la nici unul dintre aceste capitole si de aceea rezultatul este un film care va fi uitat cu usurinta si pe acre nu vi-l recomand.

Our Day Will Come (2010)

Titlu original: Notre jour viendra

Gen: Drama

Distributie: Vincent Cassel, Olivier Barthélémy, Justine Lerooy, Vanessa Decat, Boris Gamthety

Regizor: Romain Gavras [a mai regizat: The World Is Yours(2018), A Cross the Universe(2008)]

Incasari: 3.528 $

Nota Gealapa: 6.40
Metascore: 40/100

Rémy, adolescentul cu părul roșu, este chinuit la școală și locuiește cu mama și sora sa în străinate, în Franța. De asemenea, psihiatrul cu părul roșu Patrick se împrietenește cu Rémy și îl ajută să-și elibereze ura reprimată și sexualitatea. Când Rémy vede o poză cu oameni roșii în Irlanda, îl obligă pe Patrick să călătorească cu el în țara sa de vis.

Nu mai vazusem demult un film asa ciudatel. Este foarte artistic si plin de simboluri, dar nu este deloc atragator si nu te imbie in nici un fel sa il vezi. Am impresia ca se adreseaza unu public aparte, deloc numeros si din care eu nu fac parte, dar pot sa apreciez obiectiv intentiile bune ale filmului. Are momentele lui de dinamism, dar per ansamblu are un ritm lent care sa iti permita sa digeri si sa analizezi toate metaforele. Conteaza foarte mult in ce dispozitie esti atunci cand vezi acest film. Daca ai creierul odihnit si predispus sa faca un efort pentru a intelege si interpreta orice gest, atunci s-ar putea sa iti placa, dar daca ai chef doar sa pierzi putin timp si sa te deconectezi, atunci filmul asta aproape ca iti va parea plictisitor.

Cel ami important nume din distributie este Vincent Cassel, acre asa cum ne-a obisnuit, atunci cand joaca in limba lui natala are o prestatie foarte buna, mai ales ca este un actor destul de versatil care se descurca bine si in astfel de filme si in pielea unor personaje mai usurele. Co-protagonistul este Olivier Barthélémy, un actor cu mult mai putin experienta, care a avut o sansa importanta aici de a se afirma, dar a avut o interpretare confuza si oscilanta, care nu m-a facut curios sa m interesez si de alte proiecte care l-au avut in componenta.

Este si ceva atragator intr-un film care iti da senzatia ca din clipa in clipa se va autodistruge si este mereu la lmita intre credibilitate si nebunie. Acest film ma face sa ma intreb in ce fel functioneaza mintea lui Romain Gavras, cel care a scris si a regizat filmul. Pare in acelasti timp lucid si in control, dar si scapat de la un spital de nebuni. Cred ca acest film trebuie primit cu zambete si rasete, dar luat in serios. Nu ma dau inapoi neaparat de la stfel de filme, chiar daca nu sunt neaparat preferatele mele. Cred insa ca acesta sufera la capitolul executie si pentru ca mi-a parut mult mai lung de cat a fost de fapt, am decis ca nu este un film pe care sa il reocmand.

The Practice (1997-2004)

Gen: Drama

Numar sezoane: 8 (167 episoade)

Distributie: Dylan McDermott, Kelli Williams, Lara Flynn Boyle, Steve Harris, Camryn Manheim

Filmul a obtinut 58 de premii, printre care:
- Best Television Series - Drama, Golden Globes, SUA 1999
- Best Performance by an Actor in a Television Series - Drama (Dylan McDermott), Golden Globes, SUA 1999
- Best Performance by an Actress in a Supporting Role in a Series, Miniseries or Motion Picture Made for Television (Camryn Manheim)
- Outstanding Lead Actor in a Drama Series (James Spader), Primetime Emmy Awards, 2004
- Outstanding Guest Actor in a Drama Series (William Shatner), Primetime Emmy Awards, 2004

Nota Gealapa: 7.90
Metascore: 74/100

Serialul urmareste cazurile si intamplarile lui Bobby Donnell si ale colegilor sai, toti avocati de drept penal in cadrul unei firme de avocatura din Boston.

The Prectice  este inca unul din serialele copilariei pe care am vrut sa le urmaresc din nou cap-coada si sa vad daca mi se par la fel de bune si acum. Din fericire acest serial nu m-a dezamagit nici acum. Eu oricum am o slabiciune pentru filmele a caror actiune trece prin sala de judecata, asa ca a plecat cu o bila alba din start, dar este fasra indoiala un serial serios, bine pus la punct, care chiar daca nu este la fel de flamboaiant ca cele moderne, ofera tensiune, suspans si emotie din plin. Are opt sezoane, deci o durata medie as spune, dar dintre acestea doar vreo sapte sunt cu adevarat bune, poate sapte si jumatate. Spun asta pentru a doua parte a ultimului sezon, pare mai degraba sa aiba misiune de a introduce in scena un alt serial si anume Boston Legal, care a inceput imediat dupa ce acesta s-a terminat si care a avut in componenta mare parte din distributia introdusa in scena in ultimul sezon The Practice. Inainte sa inceapa haosul deloc agreabil din ultimul sezon, serialul a avut un procent covarsitor de episoade bune si cu mesaj.

Nu stiu ce s-a intamplat la finalul sezonului sapte. poate modificarile au fost din motive financiare sau poate ca actorii erau pur si simplu obositi. Distributia a ramas aceeasi pe intreaga durata a celor sapte sezoane si este adevarat ca incepuse sa se simta o oarecare oboseala si incepusera sa se complaca uneori in propriile stereotipuri. Din pacate insa, modificarile au fost prea multe si prea bruste. Una este sa iti dispara un personaj si alta este sa pierzi dintr-o data patru personaje cheie. Noi venitii nu au nici o vina, dovada ca ulterior Boston Legal s-a bucurat de un succes mai mare chiar decat acest serial, dar infuzia lor era sortita esecului de la inceput. Schimbarea asta majora de stil a venit prea brusc pentruu fanii fideli ai serialului care se obisnuisera cu un anumit mod de a se intampla lucrurile.

Ca tot am amintit de distributie, mare parte dintre componentii acesteia aveau deja o experienta relevanta in spate, dar este cert ca prezenta in acest serial le-a consolidat si le-a ajutat cariera si au meritat acest lucru pe deplin, pentru ca si prestatiile lor au fost de cele mai multe ori foarte bune si convingatoare. Am detestat si am empatizat cu fiecare personaj mai devreme sau mai tarziu, iar asta inseamna ca protagonistii s-au achitat de sarcini cu brio. Chimia dintre ei s-a consolidat rapid si deja destul de devreme in primul sezon a inceput sa se simt usurinta cu care acestia se complementau si de aceea pe parcursul diferitelor sezoane, toate momentele de rascruce, de despartire sau de bucurie, aproape ca au parut reale. In plus, aparitiile surpriza ale unor vedete pentru unele dintre episoade sunt inspirate de fiecare data si sunt un adevarat deliciu.

In concluzie, nu ezi sa recomand acest serial si acum, chiar daca este "invechit". Este un serial comlex, realist si acre trateaza probleme si pune intrabari foarte actuale si in zilele noastre. Mai are si avantajul de a fi usor de urmarit, pentru ca nu este genul de serial care sa creeze dependenta si asta pentru ca foarte putine episoade au legatura unele cu altele. Chiar daca nu este un film grafic, va avertizez totusi ca unele episoade pot fi greu de privit si de inghitit, datorita modului brutal de sincer in care abordeaza unele teme. Daca sunteti nostalgici, hipsteri sau doar in cautarea unui serial bun, alegeti-l pe acesta cu incredere.