miercuri, 31 martie 2021

All the Wrong Reasons (2013)

Gen: Drama

Distributie: Karine Vanasse, Kevin Zegers, Emily Hampshire, Cory Monteith, Glenn Lefchak

Regizor: Gia Milani [a mai regizat: A Dark Radius(2009)]

Buget: 950.000 $

Premii:
- Viewers Choice Award, Silver Wave Film Festival, 2013
-
Screenplay Competition Award - Script Accessible Award, Slamdance Film Festival, 2009
- Discovery Award, Toronto International Film Festival, 2013

Nota Gealapa: 5.25

Un film despre patru oameni obișnuiți: un manager de magazin, un paznic, un pompier și un funcționar, care se luptă cu ei insisi în urma unor traume. 

All the Wrong Reasons este si "the wrong movie". Este un film lung, lent si in multe momente plictisitor. Pana la urma actiunea se invarte in jurul personalului dindtr-un hypermarket si indiferent ce probleme si imbarligaturi se intampla in acest context, pana la urma cat de palpitanta poate fi viata intr-un magazin? Se incearca compensare micimii subiectului cu ceva nuditate si sex, procedeu  care ajuta de multe ori, dar de acesta data nu se intampla. Exista cateva momente tensionate, dar sunt prea putine, astfel ca per ansamblu filmul ramane cel mult mediocru. Multe filme reusesc sa isi ascunda bugetul mic si sa arate mai scumpe decat sunt de fapt. Ei bine, aceste este si arata la fel de ieftin.

Distributia nu este in totalitate anonima, dar este cumva de nivelul filmului. Sunt cateva figuri recognoscibile, dar pe cale nu le recunosti in totalitate, ci vag, asa cum recunosti o figura pe strada si nu stii de unde sa o iei si nici nu iti amintesti numele persoanei. Cred ca partea feminina a distributiei s-a descurcat cel putin decent, in aceste conditi nu tocmai optime pentru a-ti etala talentul, dar barbatii au cam incurcat toata treaba cu prestatii nesigure si prea putin credibile, astfel ca per total si calitatea interpretarilor lasa de dorit si incurca putin filmul. 

Imi place cum sunt introduse si dezvoltate personajele, dar cred ca filmul ar fi fost mult mai bun, daca ar fi fost cu 30 de minute mai scurt. Cele cateva momente bune din film ar fi avut nevoie de o intensitate mai mare pentru a fi puse mai bine in valoare. Filmul nu face cinste productiilor independente canadiene si nici eu nu pot sa il recomand nimanui si nici sa identifica vreo categorie de public care ar fi mai predispusa sa agreeze acest film.

marți, 30 martie 2021

Erin Brockovich (2000)

Gen: Drama

Distributie: Julia Roberts, Albert Finney, David Brisbin, Dawn Didawick, Valente Rodriguez

Regizor: Steven Soderbergh [a mai regizat: Let Them All Talk(2020), The Laundromat(2019), High Flying Bird(2019), Unsane(2018), Logan Lucky(2017)]

Buget: 52.000.000 $
Incasari: 256.271.286 $

Filmul a obtinut 33 de premii, printre care:
- Oscar - Best Actress in a Leading Role (Julia Roberts), Academy Awards, SUA 2001
- Best Performance by an Actress in a Motion Picture - Drama (Julia Roberts), Golden Globes, SUA 2001
- Best Performance by an Actress in a Leading Role (Julia Roberts), BAFTA Awards, 2001
- Outstanding Performance by a Female Actor in a Leading Role (Julia Roberts), Screen Actors Guild Awards, 2001
- Outstanding Performance by a Male Actor in a Supporting Role (Albert Finney), Screen Actors Guild Awards, 2001

Nota Gealapa: 7.70
Metascore: 73/100

O mamă singură si șomera devine asistentă juridică și aproape de una singură, dărama o companie electrică din California, acuzată că a poluat alimentarea cu apă a unui intreg oraș.

M-am speriat putin de acest film in prima faza. O drama de peste doua ore despre care nu stiam mare lucru nu erau cele ami promitatoare auspicii. Indoielile mi-au fost inlaturate insa destul de rapid. Chiar daca vorbim de un film lung, acesta nu are un ritm lent, este bine scris, iar drumul pana la deznodamant este condimentat si cu destul umor de calitate care il face mai agreabil. Vorbim si de un film inspirat din fapte reale, detaliu care face orice film mai interesant si sunt curios cat de mult s-a abatut filmul de la povestea initiala, care pare una absolut laudabila. Fara briz brizuri si lucruri tehnice complicate, Erin Brockovich foloseste simplitatea si calitatea scenariului in avantajul sau, rezultand un film foarte bun.

In afara de Julia Roberts, nu regasim in distirbutie alte nume care sa ne dea pe spate, sau care macar sa se apropie de calibrul acesteia, numai ca de aceasta data nu am simtit lipsa mai multor actori cunoscuti si asta pentru ca Julia Roberts a oferit una din cele mai bune interpretari din cariera sa, prestatie unanim apreciata si recunoscuta prin sumedenia de premii pe acre le-a obtinut pentru aceasta, inclusiv un Oscar. Totusi, chiar daca nu vorbim de actori uriasi, protagonista s-a putut baza pe colegi suficient de experimentati incat sa o ajute si sa o puna in valoare, acre au oferit si ei interpretari foarte credibile, in frunte cu Albert Finney, un actor old school pe care a fost o placere sa il revad.

Poate s-a acordat prea multa atentie partilor amuzante si s-a omis putin din vedere efectul dramatic. Asta este cam singurul repros pe care il pot aduce filmului. Esteimresionant si te misca, dar tot am senzatia ca o poveste cu o astfel de magnitudine ar fi putut fi si ar fi trebuit sa mie mai dramatica. Stilul lui Soderbergh se simt ein fiecare scena si conteaza mult mana unui regizor priceput. Vreau doar sa va atrag atentia ca acest film nu este un thriller juridic, cum poate parea din afara. Se concentreaza mai mult pe eroina decat pe cazul legal in sine. nu stiu daca asta a fost planul de la inceput, sau asta se datoreaza prestatiei foarte bune a Juliei Roberts. Chiar si in aceste conditii, este un film excelent pe care vi-l recomand.

Cherokee Creek (2018)

Gen: Comedie, Horror, Thriller

Distributie: Billy Blair, Todd Jenkins, Justin Armstrong, Justin Duncan, Olivia Sabini

Regizor: Todd Jenkins [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 3.05

O petrecere a burlacilor tinuta în pădure este intrerupta de animalul de petrecere suprem.

Vreau sa fie clar de la inceput ca desi acest film pretinde ca atinge trei genuri diferite, nu face cinste nici unuia dintre acestea. Thriller nu este in nici un moment, partile care ar trebui sa fie horror sunt putinele parti care sunt cat de cat amuzante, iar ceea ce s-a dorit a fi comedie este doar un esec total. Este un film mult prea lung pentru abordarea pe care o are, astfel ca dureaza o eternitate pana la partile cat de cat interesante si aici ma refer la cele doua trei scene amuzante si la cele de nuditate. Recunosc ca e prima data cand vad intr-un film o femeie decapitata in timp ce face sex oral si capul ii zboara cu obiectul muncii in gura. In film, scena este mult mai putin dezgustatoare decat poate parea in descrierea mea.

Intr-un asemenea film, distributia este de cele mai multe ori compusa doar din anonimi si nici Cherokee Creek nu face exceptie. Nu asta ar fi problema, ci faptul ca majoritatea acestor tineri exagerat de entuziasti cred ca au un potential care depaseste cu mult calitatea acestui film, dar oricat s-au straduit sa se remarce si sa isi etaleze calitatile, conjunctura total nefavorabila si scenariul prost nu le-a permis sa faca acest lucru, asa ca ma indoiesc ca voi mai auzi prea curand de vreunul dintre ei.

Pe langa ca este prost, acest film are si doua parti, una la inceput si una la sfarsit, care nu au nici o legatura cu filmul in sine si sunt doar mesaje ale producatorilor, in care ii judeca pe cei care nu platesc sa vada filmul si a doua in care ii indemana pe cei care l-au vazut sa il recomande tuturor. Am gasit aceasta optiune ca fiind cel putin neinspirata. Prelungeste filmul inutil, nu este amuzanta si este prost facuta. Acest film ar fi putut fi decent si chiar apreciat in anii '80, numai ca a aparut in 2018, intr-o epoca in care s-a dovedit ca este posibil sa duci la capat proiecte de calitate si cu bani putini. Nu acesta este filmul care sa il readuca pe Bigfood la moda, asa ca nu cred ca are rost sa il vada cineva.

duminică, 28 martie 2021

The Gentlemen (2019)

Gen: Actiune, Crima

Distributie: Matthew McConaughey, Charlie Hunnam, Michelle Dockery, Jeremy Strong, Lyne Renée

Regizor: Guy Ritchie [a mai regizat: Aladdin(2019), King Arthur: Legend of the Sword(2017), The Man from U.N.C.L.E.(2015), Sherlock Holmes: A Game of Shadows(2011), Sherlock Holmes(2009)]

Buget: 22.000.000 $
Incasari: 115.171.795 $

Nota Gealapa: 7.75
Metascore: 51/100

Un expat american încearcă să-și vândă imperiul de marijuana extrem de profitabil la Londra, declanșând comploturi, scheme, luari de mită și șantaj, toate în încercarea de a i se fura domeniul.

 The Gentlemen a fost o surpriza extrem de placuta. cred ca este cel mai bun film pe care l-am vazut anul acesta In prima faza nu am fost prea increzator, mai ale sca nu prea agreez acest mod in care este prezentata povestea, dar m-am acomodat cu el imediat, iar scenariul este atat de bun incat aproape ca am si uitat acest detaliu. Avem in fata un film dinamic, destul de brutal, cu cateva scene foarte intense si cu un scenariu care ofera dialoguri savuroase. Rasturnarile de situatie pe care am crezut ca le-am anticipat, s-au dovedit a fi momeli false, menite sa le ascunda pe cele adevarate, care au avut astfel efectul scontat. Daca in primele doua minute mi-am permis sa butonez telefonul, am sfarsit prin a vedea finalul pe marginea patului frcandu-mi mainile anticipand finalul.

Poate ca nu pare la prima vedere, dar distributia este una foarte buna. Matthew McConaughey este cumva protagonistul filmului si spun cumva pentru ca personajul lui este cel mai important in poveste, dar nu el este actorul cu cel mai mult timp de ecram. Oricum ar fi, aceasta este una din prestatiile lui de top, dar nu este singurul raspunzator pentru succesul acestui film. Charlie Hunnam, Hugh Grant si chiar Colin Farrell au cel putin la fel de multe merite, toti avand interpretari foarte bune, care au dat credibilitate personajelor lor si au asigurat cursivitatea povestii.

Guy Ritchie poate sa teaca acest film in tolba cu cele reusite. Nu este chiar Snatch, dar joaca in aceeasi liga. Poveste buna, interpretari solide, cinematografie excelenta, dialoguri savuroase, ritmul potrivit, umor de buna calitate si cel ami important, starea de bine cu care m-a lasat la final. Recomand acest film cu incredere, ami ales ca astfel de productii sunt din ce in ce mai rare astazi, intr-o epoca in care de cele mai multe ori se prefera filmele ieftine care sa fie act mai profitabile, sau cele cu super-eroi scosi din te miri ce revista de benzi desenate.

sâmbătă, 27 martie 2021

Dedication (2007)

Gen: Romantic, Comedie, Drama

Distributie: Billy Crudup, Mandy Moore, Tom Wilkinson, Christine Taylor, Bob Balaban

Regizor: Justin Theroux [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 407.511 $

Nota Gealapa: 7
Metascore: 50/100

Povestea urmărește un autor de cărți pentru copii misogin, care este forțat să lucreze îndeaproape cu o ilustratoare în locul colaboratorului său de lungă durată și singurului sau prieten.

Chiar daca reprezinta o parte importanta din industria cinematografica, personal nu sunt mare fan al povestilor de dragoste, mai ales pentru ca fiind atat de multe, inevitabil ajung sa semene intre ele. Acestea fiind zise, trebuie sa recunosc ca Dedication este una dintre cele mai originale. Drumul este acelasi: cei doi secunosc, nu se suporta, se cunosc mai bine, se plac, se cearta si apoi se impaca si traiesc fericiti pana la adanci batraneti sau pana vreunul e calcat de tren. Detaliile de pe acest drum insa sunt originale si dialogurile sunt foarte bune si total atipice pentru o poveste de drgaoste pana la urma.

Distirbutia este si ea destul de bunicica. Billy Crudup si mandy moore sunt ambii suficient de experimentati si cunoscuti incat sa colaboreze bine si sa isi faca personajele credibile, dar daca vorbim de credibilitate Tom Wilkinson este cel care da totusi o oarecare greutate acestui film. Nu sunt interpretari memorabile care sa ii umple de premii pe protagonisti, dar sunt prestatii de calitate care asigura succesul intregului film. Chiar daca nu sunt vreun mare fan al sau, de aceasta data trebuie sa il apreciez pe Billy Crudup pentru ca a reusit in cele din urma sa faca agreabil un personaj foarte antipatic la baza.

Acest film va fi indragit de cea mai mare parte a publicului, dar cred ca va atinge chiar o coarda sensibila la oamenii care s-au confruntat s-au au avut cunoscuti care s-au confruntat cu depresie, anxietate sau alte probleme asemanatoare. Este o comedie romantica la baza, dar asa cum aminteam si mai devreme, este una atipica, demna de atentie, asa ca indraznesc sa o recomand si celor care nu sunt neaparat fani ai genului.

miercuri, 24 martie 2021

18 Fingers of Death! (2006)

Gen: Actiune, Comedie

Distributie: Shane Aaron, Koji Abe, Michael Andersen, John Arrington, Lisa Arturo

Regizor: James Lew [a mai regizat: Made in Chinatown(2019)]

Buget: 195.000 $

Nota Gealapa: 4.05

Un "mockumentar" despre un star al filmelor cu arte martiale.

Acesta este un film prost indiferent dupa ce criterii l-as aprecia. Inteleg notiunea de "mockumentar", dar si aceasta trebuie facuta intr-un anumit fel pentru a fi amuzanta. Este un film scurt, dar am avut impresia ca am asistat la o saga de peste doua ore, atat de greu s-a scurs timpul. Glumele, care ar fi treuit sa fie principalul atu al filmului, sunt glume care au fost la moda o vreme prin anii '80. Povestea este de-a dreptul plictisitoare si nu a reusit sa ma faca sa rad niciodata, smulgandu-mi maxim vreo doua zambete. Toate acestea vin la pachet si cu o calitate tehnica indoielnica, dar nticipabila avand in vedere bugetul studentesc pe care l-a avut la dispozitie.

Distributia este la fel de anonima ca si filmul, poate chiar mai necunoscuta. Calitatea interpretarilor este absolut jalnica si este aspectul care trage cel mai mult filmul in jos. Nu stiu cum in aceste conditii au acceptat sa isi faca aparitii scurte Lorenzo Lamas si Don 'The Dragon' Wilson, iar Pat Morita chiar a acceptat u rol secundar. Toti cei amintiti sunt ei insisi actori de mana a doua, dar care au reusit sa isi faca un nume cat de cat, iar acest film este mult chiar si sub nivelul lor. Stim cu totii ca Lorenzo lamas joaca in orice, dar acest film pare a fi chiar si sub demnitatea lui.

Cine a facut acest film trebuia mai intai sa citeasca in dictionar definitia cuvantului amuzant. Initial am crezut ca nu are cum sa fie atat de rau si probabil are un inceput mai slabut, dar lucrurile merg din ce in ce mai rau pe masura ce filmul avanseaza si in nici un moment povestea nu evolueaza pozitiv. Este u film perfect pentru a trata insomniile. Pe mine unul m-a adormit destul de repede si a fost nevoie sa vad finalul dupa ce m-am trezit. Nu numai ca nu recomand acest film nimanui, dar cred ca ar trebui ingropat  undeva si sa nu mai fie scos la lumina niciodata.

marți, 23 martie 2021

The White Tiger (2021)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Adarsh Gourav, Rajkummar Rao, Priyanka Chopra, Vedant Sinha, Kamlesh Gill

Regizor: Ramin Bahrani [a mai regizat: Fahrenheit 451(2018), 99 Homes(2014), At Any Price(2012), Goodbye Solo(2008), Chop Shop(2007)]

Nota Gealapa: 7.30
Metascore: 76/100

Un șofer indian ambițios își folosește inteligenta și viclenia pentru a scăpa de sărăcie și a ajunge in varful piramidei.

De cativa ani, la Bollywood a aparut o noua categorie de filme, din care face parte si White Tiger, care sunt mult mai agreabile si pentru publicul occidental. In aceste filme, care pana nu demult erau foarte rare, conteaza povestea, dialogurile mai mult decat muzica si coregrafiile grandioase. Acest film nu va deveni un clasic precum Slumdog Millionaire sau Dangal, dar este un film foarte bun, surprinzator, cu umor bun si care ofera tensiune din plin. Fara sa aiba prea multe scene grafice sau limbaj vulgar, este totusi un film brutal, care si-a asumat un risc prn modul in care prezinta societatea indiana.

Am vazut cateva figuri familiare, dar nu pot sa spun ca numele din distributie imi sunt atat de cunoscute incat sa fac aprecieri despre cat de experimentati sau talentati sunt. Cert este ca am vazut prestatii bune, naturale, credibile, care au contribuit din plin la calitatea generala buna a filmului. Limba engleza folosita in proportie covarsitoare ajuta si ea, iar acest aspect ma face sa ii apreciez si mai mult pe actori, care probabil ar fi fost mai confortabili cu limba hindi, dar nu am sesizat o diferenta notabila in calitatea interpretarilor din cauza acestei bariere, cum se intampla in mod constant la actori mai cunoscuti si primul exemplu acre imi vine in minte este Vincent Cassel, care cand joaca in franceza este aproape de fiecare data magistral, dar cand trece la limba engleza se pierde in pluton.

Singurul repros major pe care il pot aduce filmului, este ca lucrurile se intampla mult prea repede si intreg filmul pare usor grabit si asta in conditiile in care vorbim de un film care atinge doua ore. Probabil daca nu se proceda astfel am fi vorbit de un film mult prea lung, pe acre foarte putini ar fi avut rabdarea sa il vada, mai ales ca nu avem in fata vreo poveste cu supereoir de la Marvel. In concluzie, este un film pe care va indemn sa il vedeti, pentru ca este foarte agreabil, deloc plictisitor si trebuie admirat pentru onestitate si curaj.

NetFlash.ro la indemana ta!