Homecoming: A Film by Beyoncé (2019)

Gen: Documentar, Musical

Distributie: Beyoncé, Blue Ivy Carter, Jay Z, Tina Lawson, Anthony 'Havoc' Marche

Regizor: Beyoncé [a mai regizat: Beyoncé: Life Is But a Dream(2013)]

Nota Gealapa: 7.75

O privire amanuntita si intima asupra prestatiei mult laudate a lui Beyoncé de la Coachella 2018, care scoate in evidenta drumul emotional de la concept creativ la miscare culturala.

In primul rand, trebuie sa stiti ca acesta este un documentar despre un concert, nu despre o persoana. Adica diva vrea sa ne explice spectacolul ei in caz ca suntem prea prosti sa il intelegem. In al doilea rand, trebuie de asemenea sa stiti ca acest film este 905 concert si doar 10% documentar. Judecandu-l ca atare, adica exact ca pe un concert, este un spectacol foarte reusit, pe alocuri impresionant. Ca film documentar nu are insa prea mare valoare, mai ales ca mesajul care se doreste a fi transmis, nu este sustinut de melodiile artistei. Dupa ce ca vii in 2019 cu o poveste care nu prea mai e de actualitate despre rasism, creezi o poveste semi-dramatica si apoi pui zeci de mii de oameni sa cante in cor in mod repetat "suck my balls", asta ca sa dau doar un exemplu.

Bineinteles ca in centrul universului acestui film se afla exclusiv Beyoncé, care a indeplinit si rolul de regizor, ca si la precedentul documentar despre ea, ca sa fie sigura ca portretul este facut asa cum vrea ea sa fie vazut, detaliu care afecteaza credibilitatea proiectului. Da, este foarte talentata si merita tot respectul pentru cariera ei, dar nu se poate compara cu alte doamne ale muzicii cu care singura se compara, pentru ca melodiile ei nu au aceeasi profunzime, acelasi mesaj si sunt de multe ori superficiale si puerile, in contrast total cu greutatea care li se da aretificial.

Homecoming este doar o fotografie a unei mare artiste in momentul de varf al carierei, care ofera si putine indicii despre evolutie acesteia, fara a intra insa prea mult in detalii. E greu sa te iau in serios cand vii si imi spui despre greutatile tale, cand tocmai ai fost platita cu 8 milioane de dolari ca sa faci spectacolul pe care il vad, dar sa zicem ca apreciez intentia de a transmite un mesaj pozitiv. Daca vreti sa vedeti un concert bun, atunci va recomand Homecoming, dar daca vreti sa vedeti un film, mai bine alegeti altceva.

Operation Odessa (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Juan Almeida, Ludwig Fainberg, Richard Gregorie

Regizor: Tiller Russell [a mai regizat: The Seven Five(2014), The Last Rites of Ransom Pride(2010), Bad Boys of  Summer(2007), Inside Out: Juliette Lewis(2005), Change Up(2002)]

Nota Gealapa: 7.95

Un documentar thriller, cu un mafiot rus, un playboy din Miam si un spion cubanez, care isi unesc fortele pentru a vinde un submarin nuclear, unui cartel din Columbia.

Stiti filmele alea in care ajungeti sa empatizati cu personajele negative si sperati ca deznodamantul sa fie in favoarea lor, pentru ca sunt atat de agreabili? Ei bine, este si cazul acestui film, chiar daca este vorba de un documentar. Fara a ponoslui pe cineva, acest film face putina lumina asupra unor vremuri extrem de tulburi si confuze din unele parti ale lumii. M-a facut sa rad de cateva ori, nu neaparat pentru ca este amuzant, ci mai degraba de uimire ca faptele prezentate au trecut prin mintea cuiva, daramite sa mai fie si atat de usor de pus in practica. Acest film este un argument ca filmele cu mafioti nu sunt atat de departe de adevar uneori.

Cei trei protagonisti sunt trei infractori de prima mana, total diferiti, dar care au functionat cumva impreuna ca o echipa bine sudata. Relatia lor este si o lectie ciudata despre respect si loialitate, desi nu cred ca aceste persoane sunt cele mai potrivite de la care sa luam astfel de lectii. Toti trei sunt extrem de carismatici si naturali, iar usurinta cu care vorbesc despre trecutul lor agitat, dezvaluie un sange rece pe care nu multi oameni il au.

Este unul din cele mai usor de urmarit documentare pe care le-am vazut si unul din putinele pe care mi-ar placea sa il revad la un moment dat. Povestea este una incredibila, demna de un film de Hollywood, care chiar ar trebui facut la un moment dat. Este palpitant si ofera suspans desi se cunoaste deznodamantul inca de la inceput. Nu numai ca recomand acest film, dar va si indemn sa il vedeti, pentru ca este altfel dar si pentru ca in felul lui ciudat poate deschide ochii asupra falsei senzatii de siguranta pe care o avem zi de zi.

The Dawn Wall (2017)

Gen: Documentar, Aventura, Biografic

Distributie: John Branch, Tommy Caldwell, Kevin Jorgeson

Regizor: Josh Lowell [a mai regizat: Reel Rock 13(2018), Reel Rock 12(2017), Reel Rock 11(2016), Reel Rock 10(2015), Valley uprising(2014)]

Incasari: 1.082.223 $

Filmul a obtinut 6 premii, printre care:
- Grand Prix Graz, Mountainfilm International Film Festival Graz, 2018
- Audience Award - Best feature, San Francisco Docfest, 2018
- Audience Award - Documentary Spotlight, SXSW Film Festival, 2018
- Golden Gentian - Best Mountaineering Film, Trento Film Festival, 2018
- Mario Bello Award, Trento Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 8.35
Metascore: 81/100

Intr-o poveste incredibila despre perseverenta, cataratorul Tommy Caldwell si partenerul lui Kevin Jorgeson, incearca sa escaladeze liber peretele imposibil, inalt de ca. 1000 de metri, numit El Capitan.

Va avertizez ca este un film foarte enervant. De ce? Pentru ca e genul de film care o sa faca probleme voastre sa para minuscule si o sa va puna intr-o lumina extrem de nefavorabila toate momentele de lene, nehotarare sau deciziile proaste din viata. Lasand aceste aspecte la o parte, este o pilda excelenta de spre hotarare, perseverenta si curaj. Abordarnd un domeniu nu foarte popular, cel al catararilor libere, acest film reuseste sa creeze suspans si tensiune si sa te tina cu sufletul la gura, pentru ca desi in centrul lui se afla un eveniment cu deznodamant cunoscut, sunt convins ca foarte putini oameni sunt la curent cu ce se intampla in acest sport, asa ca finalul va fi unul necunoscut, intocmai ca la orice film artistic.

Protagonistii sunt Tommy Caldwell, considerat cel ami bun catarator din lume si partenerul sau in aceasta incercare temerara, Kevin Jorgeson, un anonim in aceasta lume, pana la acest eveniment. Avem in fata un documentar, deci nu putem vorbi despre vreo prestatie artistica, dar dinamica relatiei dintre cei doi este cel putin la fel de interesanta ca o interpretare dramatica. Interactiunea lor, testata de momente de cumpana, poate reprezenta un studiu de caz pentru noi toti.

Filmul nu este rau nici din punct de vedere tehnic. Cinematografia este foarte interesanta si este filmat in conditii destul de speciale care il fac sa arate foarte bine. Pilda filmului este aceea ca daca nu renunti, poti realiza orice si daca vezi filmul intr-un grup de prieteni cu siguranta o vreme dupa terminarea lui veti simti nevoia sa vorbiti despre el. Nu trebuie sa va placa sport ca sa va placa acest film, care este orice numai plictisitor nu si de aceea il recomand cu incredere.

Trailer Park Boys (2001-2018)

Gen: Comedie, Crima

Distributie: John Paul Tremblay, Robb Wells, Mike Smith, John Dunsworth, Patrick Roach

Premii:
- Best TV Show, Canadian Comedy Awards, 2016
- Best Ensemble Performance in a Comedy Program or Series, Gemini Awards, 2005
- Best Comedy Program or Series, Gemini Awards, 2004
- Viewers's Choice for Favorite Comedian (Mike Smith), Gemini Awards, 2003

Nota Gealapa: 8.65

Trei infractori amarati sunt subiectul unui documentar despre viata rol in arcul de rulote.

Intre mine si acest serial nu a fost nici pe departe dragoste la prima vedere. Pentru ca am regasit in el cateva elemente pe care nu le agreez deloc si incerc sa le evit de obicei, cum ar fi filmatul la persoana intai, sau umorul ilogic si aproape exclusiv situational de genul Benny Hill si bazat in intregime aproape pe quolibet, primele doua sezoane nu m-au incantat foarte tare, dar a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult pe masura ce il urmaream, iar pe la sezonul cinci eram deja investit in totalitate in film. Si restul lumii a avut aceeasi parere cu mine. Ma refer la faptul ca acest serial a debutat pe un canal de telviziune obscur din canada, iar dupa primul sezon un fan a organizat o petrecere in cinstea filmului la care au fost prezenti membrii distributiei, acest fan si nimeni altcineva,

Din fericire insa, odata cu trecerea timpului, personajele capata cat de cat profunzime si defin mai usor de indragit sau antipatizat, imaginea devine si ea mai buna si glumele din ce in ce mai reusite. Dupa vreo trei sezoane, aproape ca nu a existat episod care sa nu ma faca sa rad zgomotos macar odata. Se vede ca este un serial ieftin, lucru de care s-au plans si unii dintre actori, dar este un film cinstit, care livreaza ce trebuie si nu dezamageste deloc. Era si greu sa provoace dezamagire, deoarece cred ca nu a avut nimeni nici o asteptare. desi parea ca ar putea continua la nesfarsit, acest film s-a oprit la 12 sezoane, dupa moartea unuia dintre actorii importanti, John Dunsworth. nu stiu daca acesta a fot motivul, sau este doar o coincidenta.

Ca tot am adus vorba de actori, John Dunsworth, cel de care aminteam mai devreme, a fost unu din putinii actori profesionisti din distributie. Marea majoritate acesteia a fost formata din neprofesionisti, lucru care a incurcat la inceput, dar a ajutat mai tarziu. Chiar si cele trei personaje principale s-au regasit in aceasta situatie. Prestatia lor a fost iritanta in prima faza, cum se intampla de obicei cu acest stil de interpretare, dar foarte bunaspre final si nesperat de credibila, avand in vedere genul de umor propus. De notat este ca in ultimele sezoane, cand isi castigase deja faima, serialul s-a bucurat pe ici pe colo, de prezenta in unele episoane a unor celebritati importante. As mai mentiona ca acest film a fost cel care a lansat-o pe Ellen Paige, care a avut primele ei aparitii de copil-actor in cateva episoade.

Original, proaspat, indraznet, socant, amuzant si foarte citabil, ma voi arunca sa spun ca acesta este unul dintre cele mai bune seriale de comedie facute vreodata. va avertizez insa ca avand o medie de 46 de "fuck" si 31 de "shit" pe episod, acest film nu este deloc pentru puritani si rusinosi, care vor fi cel mai probabil oripilati. Cei care nu pun pret pe limnajul academic insa, vor descoperi cele mai originale injuraturi pe care le-au auzit. Este un film usurel, care nu va forteaza sa tineti minte detalii minuscule fara de care povestea nu are sens si acre se reseteaza de la un episod la altul. Imi plac finalurile de sezon care au un laitmotiv de asemenea foarte amuzant. In concluzie, va recomand cu putere acest serial, probabil unul din cele mai bune lucruri care au iesit vreodata din Canada.

Minimalism: A Documentary About the Important Things (2015)

Gen: Documentar

Distributie: Dan Harris, Ryan Nicodemus, Rick Hanson, Jesse Jacobs, Shannon Whitehead

Regizor: Matt D'Avella [a mai regizat: Design Disruptors(2016)]

Nota Gealapa: 6.90

Cum ar putea viata ta sa fie mai buna, cu mai putin?

O idee interesanta, nu tocmai noua, dar care are ceva principii sanatoase la baza, numai ca nu este pusa in scena in cel mai credibil mod. Filmul spune ca daca vrei sa te simti bogat, nu e nevoie sa ai milioane, ci doar sa mananci mai putin si sa iti cumperi mai putine haine. Spune mai multe, dar am zis sa ii fac un rezumat minimalist. Daca alegeti sa urmati calea prezentata in film la noi in Romanaia, aveti grija sa nu ajungeti cu totul intr-o stare de vacuitate. A fost agreabil pe alocuri, deloc revolutionar si partial interesant.

O alta problema este ca in mijlocul atentiei sunt doi oameni care au pus bazele unei miscari minimaliste, care aduna fani si adepti intr-un ritm mult mai lent decat miscarea care sustine ca pamantul este plat, ceea ce spune destule despre carisma si puterea lor de convingere. Daca cei doi sunt cvasi-anonimi, restul marturiilor vin din partea unor anonimi in totalitate, lucru care afecteaza semnificativ credibilitatea filmului.

Mi se pare ca filmul nu reuseste sa promoveze chiar cum ar trebui aceasta miscare. Este un material promotional incomplet, iar un om care nu cerceteaza suplimentar citind sau vazand diverse materiale video pe Youtube, s-ar putea sa nu vada valoarea practica a ideii prezentate. Pe langa acest curent, o femeie din film a avut cateva puncte de vedere foarte interesante legate de publicitatea si marketingul din ziua de azi, care merita auzit. Bineinteles, nu veti gasi in acest film o solutie universala, ci una care este posibil sa functioneze  pentru anumiti oameni. Eu unul nu recomand nici minimalismul, nici filmul.

Before the Flood (2016)

Gen: Documentar

Distributie: Leonardo DiCaprio, Ki-moon Ban, Alejandro G. Iñárritu, Mike Brune, Marc Mageau

Regizor: Fisher Stevens [a mai regizat: Bright Lights: Starring Carrie Fisher and Debbie Reynolds(2016), Another World(2014), Mission Blue(2014), My Decisions(2012), Stand Up Guys(2012)]

Premii:
- Documentary of the Year, Hollywood Film Awards, 2016
- Best Original Song - Documentary, Hollywood Music in Media Awards (HMMA), 2016

Nota Gealapa: 8.50
Metascore: 63/100

O privire asupra modului in care schimbarile climatice afecteaza mediul si ce poate face societatea pentru a preveni extinctia speciilor pe cale de disparitie, a ecosistemelor, dar si a unor intregi comunitati de oameni.

Acets film este dupa parerea mea cel mai credibil material acre abordeaza subiectul shcimbarii climatice cu care se confrunta planeta. Este clar, pe intelesul tuturor, de nerenegat si doar o persoana rau voitoare ar putea contrazice faptele din film. Nu incearca sa indulceasca adevarul, sau sa il inveleasca intr-un ambalaj inutil de umor, dar cu toate astea finalul este intr-o nota pozitiva, datatoare de speranta. Dezastrul care s eintampla chiar acum si surprins partial in acest film, bate din punct de vedere vizual toate efectele CGi scumpe de la Hollywood.

In ciuda hateului gratuit si a tentativei grosolane de a ridiculiza actiuniea lui Leonardo DiCaprio de a deveni ambasador ONU si de a lupta pentru mediul inconjurator din partea celor care traiesc in bula lor sau au avut interes sa faca asta, mie mi se pare ca acesta a devenit cu timpul o voce autorizata, pentru ca a faqcut mai mult decat sa citeasca niste discursuri, dar si o alegere inteleapta pentru ca popularitatea lui ajuta mesajul sa ajunga la cat mai multi oameni.

Pe langa acesta, mai sunt destule nume uriase care trag semnale de alarma in acest film, dar nu ar trbui sa conteze asta. Parte din mesjul filmului este sa renuntam la egouri si sa nu conteze cine transmite mesajul, ci sa facem front comun cat inca efectele produse de omenire sunt reversibile si ne arata si ce putem face. Cred ca este imperativ sa acordati 90 de minute acestui film, dupa care sa va formati propria parere si sa decideti pentru voi daca este cazul sa faceti ceva.

The Secret (2006)

Gen: Documentar

Distributie: Bob Proctor, Joe Vitale, John Assaraf, Loral Langemeier, Marie Diamond

Regizor: Drew Heriot [a mai regizat: The Power of the Heart(2014), Sensing Murder: Easy Street(2003)]

Nota Gealapa: 6.45

O serie de interviuri cu autori, filozofi si oameni de stiinta autoproclamati, despre vizualizarea idealurilor. Publicului i se prezinta cum poate invata si folosi "secretul" in viata de zi cu zi.

Cu greu poate fi numit acest film un documentar. De obicei, prin documentar se intelege un film care prezinta niste dovezi palpabile si face niste dezvaluiri legate de un subiect. Acest film face o asa zisa dezvaluire, dar aceasta vine din gura unor anonimi, care nu prezinta nici un un fel de dovada. Filmul este mai degraba o sedinta frivola la psiholog, menit sa te faca sa te simti bine si sa te mobilizeze pentru viata. Intentia este laudabila, dar persoanele realiste pentru care conteaza lucrurile palpabile vor avea probleme serioase in a crede informatiile prezentate.

Asa cum spuneam, marturiile din acest film vin de la tot felul de oameni de succes spune ei, din diferite domenii, dar de care nu a auzit nimeni. Desi le admir pasiunea cu care au povestit, nu pot sa spun ca m-au convins si sunt in continuare un sceptic cand vine vorba despre ideea ca daca iti doresti ceva este suficient sa vrei si sa vizualizezi lucrul respectiv, iar universul lucreaza pentru tine. Daca ar fi fost asa, eu unul conduceam alta masina, castigam la loto de vreo trei ori si sigur ma combinam la un moment dat cu Alinuta de la Expirat (pentru cunoscatori).

Chiar daca eu sunt scepticul de serviciu, pot sa spun ca vibeul bun al filmului mi-a placut si este foarte posibil ca pentru anumite persoane aceasta filozofie de viata chiar sa functioneze. Cred ca acest film este mult mai convingator daca stingi lumina, inchizi monitorul si doar il asculti, pentru ca scenele filmate ca sa exemplifice povestirile arata mai rau decat "Lectii de Viata". Cand vine vorba de recomandat, cred ca o comedie cinstita poate sa va faca sa va simtiti mai bine.