Adrift (2018)

Gen: Drama, Romantic, Aventura

Distributie: Shailene Woodley, Sam Claflin, Jeffrey Thomas, Elizabeth Hawthorne, Grace Palmer

Regizor: Baltasar Kormákur [a mai regizat: The Oath(2016), Everest(2015), The Missionary(2013), 2 Guns(2013), The Deep(2012)]

Buget: 35.000.000 $
Incasari: 52.045.012 $

Nota Gealapa: 6.90
Metascore: 56/100

Povestea reala de supravietuire a unui cuplu, ai carui parteneri s-au cunoscut din intamplare, iar apoi calatoria lor ii conduce mai intai catre dragoste, iar apoi in aventura vietii lor, infruntand unul din cele mai catastrofice uragane inregistrate vreodata.

Cand prezinti filmul ca o poveste de supravietuire strici cumva de la inceput parte din deznodamant, dezvaluind o parte importanta a finalului. Mai ramane doar curiozitatea despre drumul pana la respectivul final. De cealalta parte, orice film de acest gen devine mult mai interesant cand este vorba de o poveste bazata pe fapte reale. Acum, din punct de vedere tehnic filmul nu este spectaculos, dar este corect si lucrurile fara sens sunt destul de putine. Dublul plan temporal in care ne este prezentata povestea este o alegere indoielnica din punctul meu de vedere. nu aduce nici un plus filmului, dar din fericire nici nu strica prea mult. Multe puncte bonus a primit acest film din partea mea pentru o rasturnare de situatie care pe mine m-a luat prin surprindere si acre aduce plus-valoare intregii povesti.

Distributia nu este una spectaculoasa, dar cei doi protagonisti au facut o treaba decenta. Shailene Woodley nu este neaparat printre preferatele mele, dar nici nu mi-a displacut in acest rol. Prestatia ei a fost una destul de solida, chiar daca superficiala pe alocuri si a avut o chimie buna cu Sam Claflin, partenerul ei din acest film si el cu o interpretare destul de naturala. Actorii care au dat viata celorlalte personaje au avut un timp de ecran infim, astfel incat prestatiile lor nu sunt foarte relevante.

Este un film destul de bun, dar i-a lipsit ceva ca sa ma convinga pana la capat. Poate daca povestea ar fi fost cursiva si nu pe doua planuri temporale, poate daca ritmul ar fi fost mai alert, sau daca ar fi existat niste efecte vizuale interesante. Nu stiu exact ce ii lipseste acestui film ca sa fie cu adevarat bun, dar eu unul nu vi-l recomand. Exista povesti de supravietuire mai impresionante si mult mai bine puse in scena.

1922 (2017)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Thomas Jane, Molly Parker, Dylan Schmid, Kaitlyn Bernard, Neal McDonough

Regizor: Zak Hilditch [a mai regizat: These Final Hours(2013), The Toll(2010), Plum Role(2007), The Actress(2005), Waiting for Naval Base Lilly(2003)]

Premii:
- Best Casting in a Motion Picture, Leo Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 70/100

In 1922, un fermier simplu, dar mandru, conspira sa isi ucida sotia pentru un castig financiar, convingandu-l si pe fiul lui adolescent sa ii fie complice, dar actiunile lor au consecinte neasteptate.

Este un film Netflix, asa ca stim deja ca intriga este una interesanta si ca filmul ne va oferi destul suspans, dar mai stim si ca va ajunge incele din urma sa dezamageaza intr-o oarecare masura. Nu imi este clar daca s-a dorit ca acest film sa fie o drama, un thriller sau un horror. Este putin din toate, dar nu se dedica in totalitate niciunuia dintre genuri. Nu revolutioneaza cu nimic nici din punct de vedere tehnic. Nu este infricosator niciodata, este doar putin sinistru pe alocuri. Ritmul este unul lent, iar tensiunea se pierde cu mult inainte de finalul filmului.

Distributia nu este nici ea una stralucita si nici prestatiile protagonistilor nu sunt chiar impresionante. Thomas Jane a avut o interpretare decenta, dar liniara si care nu iese in evidenta cu nimic, iar in rolurile secundare situatia este si mai dramatica, atat Molly Parker, cat si Dylan Schmid avand interpretari modeste. Singurul la care am vazut putin zvac a fost Neal mcDonough, poate si cel mai cunoscut nume din distributie, dar personajul sau a fost prea putin important pentru ca prestatia lui sa faca diferenta.

Banuiesc ca acest film ar trebui sa ne invete ca incapatanarea si lacomia pot distruge viata unui om, dar daca am fost atent la aceste aspecte la un moment dat, le-am uitat repede si le-am inlocuit cu dezamagirea unui final slab, asa cum se intampla de obicei in filmele Netflix. Nu il recomand pentru ca nu imi e clar ce gen abordeaza si indiferent care ar fi acela, sunt filme mult mai bune pe care le puteti vedea.

Spectral (2016)

Gen: Actiune, SF

Distributie: James Badge Dale, Emily Mortimer, Bruce Greenwood, Max Martini, Cory Hardrict

Regizor: Nic Mathieu [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 70.000.000 $

Nota Gealapa: 6.55

Un thriller SF, despre un pluton de operatiuni speciale, trimis sa lupte impotriva impotriva unor forte supranaturale.

O astfel de intriga va starni intotdeauna interesul, asa ca potential a existat din plin si acesta a fost fructificat pana la un moment dat. Prima jumatate a filmului mi-a starnit curiozitatea, dar rezolvarea din a doua jumatate a fost usor dezamagitoare. Faptul ca protagonistul a reusit cu cateva bucati de metal si fire gasite intr-un beci sa faca niste arme capabile sa infrunte un proiect pentru care s-au cheltuit miliarde de dolari conform povestii, m-a facut sa dau ochii peste cap. Filmul arata destul de bine din punc de vedere tehnic, cu destule scene epice si efecte vizuale bune.

Distributia as spune ca este si ea un punct minus pentru film. Exista cateva nume cunoscute, acre au oferit interpretari bunicele, dar se simte lipsa unui actor de prima clasa, care sa dea greutate intregului proiect. James Badge Dale a fost bunicel, dar nu m-a convins ca poate duce in spate astfel de filme de actiune. Lucrurile au stat ceva mai bine in rolurile secundare, unde Emily Mortimer si Bruce Greenwood au oferit o parte din credibilitatea de care avea nevoie filmul.

Per total, este un film destul de bun pe care il recomand tuturor pasionatilor de SF. Cred ca posterul este de ajuns ca sa iti starneasca interesul si curiozitatea. Ideea interesanta, povestea solida pana la un punct, efectele decente, actiune din plin, dar putin cam scurt cred, lucru ce a dus la o rezolvarea rapida si destul de superficiala a intrigii. Este un film Netflix, care in acest moment inseamna idei bune, care nu sunt duse pana la capat asa cum ar trebui.

Bad Times at the El Royale (2018)

Gen: Mister, Thriller

Distributie: Jeff Bridges, Cynthia Erivo, Dakota Johnson, Jon Hamm, Chris Hemsworth

Regizor: Drew Goddard [a mai regizat: The Cabin in the Woods(2011)]

Buget: 32.000.000 $
Incasari: 31.882.724 $

Premii:
- Best Use of Music in a Film, San Diego Film Critics Society Awards, 2018

Nota Gealapa: 7
Metascore: 60/100

1969, cativa straini, cei mai multi cu secrete de ascuns, se intalnesc intamplator la El Royale, un hotel aproape in ruina si cu un trecut intunecat de la lacul Tahoe. Pe parcursul unei nopti, toti isi vor arata adevarata fata, inainte  sa se aleaga praful de tot.

Filmul incepe ca o comedie usurica, dar se transforma repede intr-un haos controlat in care apar elemente noi pana aproape de final, care il fac sa fie aproape epic. Este brutal cand nu te astepti si sunt destule scene care te iau prin surprindere. Fara sa fie ticsit de efecte, sau sa fie foarte dinamic, filmul reuseste sa iti capteze atentia, sa iti starneasca curiozitatea si sa iti ofere suspans in permanenta. Da, are si destule minusuri, dar eu l-am gasit distractiv, amuzant si palpitant.

Distributia este si ea foarte buna si la fel de neasteptata ca scenariul pe alocuri. Chris Hemsworth, Jeff Bridges si Jon Hamm in acelasi film este pe cat de atragator pe atat de surprinzator. Nu sunt interpretarile cele mai de seama ale acestor actori uriasi, dar au prestatii solide, credibile si functioneaza destul de bine impreuna. nici partea feminina a distributiei nu a fost mai prejos, atat Dakota Johnson, cat si Cynthia Erivo, oferin interpretari bunicele si ridicandu-se la inaltimea partenerilor de platou.

E drept ca cea mai interesanta parte a filmului este concentrata in primele doua zeci de mnute, iar apoi urmeaza o scadere in intensitate, dar nivelul ramane unul bun pana la final, cu destule scene bune si in partea a doua. Ca in multe alte cazuri, impresia pe care v-o va lasa acest film este direct proportionala cu nivelul asteptarilor pe care vi-l setati. daca acesta este corect, atunci aveti toate sansele sa il indragiti. Eu il recomand ca fiind un film distractiv si palpitant.

Mowgli: Legend of the Jungle (2018)

Titlu original: Mowgli

Gen: Aventura, Drama

Distributie: Christian Bale, Cate Blanchett, Benedict Cumberbatch, Naomie Harris, Andy Serkis

Regizor: Andy Serkis [a mai regizat: The Ruins of Empires(2018), Breathe(2017)]

Nota Gealapa: 6.95
Metascore: 51/100

Un copil crescut de lupi trebuie sa infrunte un tigru periculos pe nume Shere Khan, dar si propriile origini.

Aceasta este una din povestile care se reface odata la ceva timp, avand astfel destule filme u MOwgli si Cartea Junglei. Anul trecut a fost randul Netflix sa isi incerce norocul, iar rezultatul este un film destul de bun si o varianta a povestii care a devenit una din preferatele mele. Este clar ca nu putem vorbi de originalitate, iar povestea mai pierde din detaliile initiale, dar este ticsit de efecte vizuale, cele mai multe dintre ele excelente, facand astfel filmul sa fie un spectacol din punct de vedere vizual. Nu stiu cat din aceasta varianta mai este un film pentru copii, pentru ca unii prunci mai sensibili s-ar putea sa aiba cosmare cu Baloo, dar mie mi s-a parut foarte interesant filmul si nu m-am plictisit, lucru de apreciat avand in vedere ca vorbim de o poveste respusa de nu stiu cate ori pana acum.

Distributia este destul de ok. Copilul din rolul principal a aparut si in Jumanji, dar si in alte cateva filme, dar inca nu pot spune ca este chiar asa in voga ca Jacob Tremblay de exemplu. Face totusi o treaba decenta si probabil va avea o evolutie buna in viitor. Asigurand vocile partenerilor lui Mowgli, Christian Bale si Cate Blanchett sunt cele mai sonore nume din distributie si necitind inainte cine asigura dublajul, nu le-am recunoscut vocile, ceea ce inseamna ca au facut o treaba foarte buna si au compus un binom de succes. De asemenea, Benedict Cumberbatch face cel mai bun Shere Khan din cati am vazut eu.

Este o abordare diferita a povestii lui Kipling si asta face filmul sa fie interesant si mai bun, pentru ca doar o tanspunere mot a mot ar fi fost plictisitoare. Cred ca e pacat ca WB au ales sa nu elibereze filmul in cinematografe, pentru ca ar fi fost spectaculos de vazut la Imax de exempu, dar fiind un film Netflix, probabil ca a ajuns in acest mod la mai multi oameni. Eu unul vi-l recomand, pentru ca este un film spectaculos si va poarta si putin inapoi in copilarie.

The Guilty (2018)

Titlu original: Den skyldige

Gen: Thriller

Distributie: Jakob Cedergren, Jessica Dinnage, Omar Shargawi, Johan Olsen, Jacob Lohmann

Regizor: Gustav Möller [aflat la primul lungmetraj]

Incasari: 207.140 $

Filmul a obtinut 30 de premii, printre care:
- Best Film - International Competition, Baltic Debuts Film Festival, 2018
- Best Directorial Debut (Gustav Möller), Camerimage, 2018
- Best Foreign Language Film, Film Club's The Lost Weekend, 2018
- Best Actor (Jakob Cedergren), International Film Festival & Awards Macao, 2018
- Best Director (Gustav Möller), International Film Festival & Awards Macao, 2018

Nota Gealapa: 7.35
Metascore: 83/100

Un ofiter de politie de desemnatsa fie dispecer la serviciul 112 intra intr-o cursa contra cronometru dupa ce raspunde unui apel de urgenta de la o femeie rapita.

Daca ati vazut The Call sau Locke, atunci trebuie sa stiti ca acest film este exact la fel doar ca mai bun. Cand spun mai bun, ma refer la faptul ca este mai realist. Este filmat intr-o singura incapere si toata tensiunea este creata exclusiv din dialog, fara scene dinamice care sa il ajute, lucru greu de facut. Scenariul este foarte bun si propune o rasturnare de situatie neasteptata, care contribuie din plin la succesul filmului. Este un film destul de scurt, dar nici nu era nevoie sa se lungeasca mai mult, riscand sa inceapa sa plictiseasca.

Distributia nu imi spune absolut nimic din punct de vedere al numelor. De altfel, pot spune ca prestatia unui singur actor conteaza; cea a protagonistului Jakob Cedergren, restul actorilor avand paritii sporadice, iar unii fiin prezenti doar prin voce. Din fericire, acesta a facut fata cu brio sarcinii de a duce filmul in spate oferind o prestatie foarte credibila. Din pacate pentru el, fata nu il prea ajuta si nu cred ca aceasta interpretare il va face un star international.

Imi inchipui ca bugetul filmului a fost unul foarte mic, dar cu toate astea m-a tinut pe marginea scaunului in tensiune pana la final. Nu am vauzt eu prea multe filme daneze, dar observ ca cel pe care le-am vazut sunt aproape fara exceptie bune. Intr-un astfel de film, doua lucruri erau esentiale pentru a fi un succes. Primul, prestatia actorului principal despre care deja v-am zis ca a fost la inaltime, iar al doilea calitatea editarii sunetului care din fericire a fost si ea excelenta. Prin urmare, va recomand acest film care reuseste sa ofere mult, avand la dispozitie atat de putin.

Birthday Girl (2001)

Gen: Crima, Thriller

Distributie: Nicole Kidman, Vincent Cassel, Ben Chaplin, Mathieu Kassovitz, Kate Lynn Evans

Regizor: Jez Butterworth [a mai regizat: Mojo(1997)]

Buget: 13.000.000 $
Incasari: 16.171.098 $

Nota Gealapa: 6.20
Metascore: 51/100

Viata anosta a unui bancher de trei zeci si ceva de ani din St. Albans este data peste cap de venirea miresei rusesti pe care si-a comandat-o pe internet.

Acest film are o puritate artistica pe care foarte rar o mai intalnesti in filmele de astazi. pana si lucrurile rele care se intampla in el au o inocenta naiva, iar acest asspect vine la pachet cu parti bune si negative. Pe de-o parte este bine ca uneori sa vezi un film curat, dar asta afecteaza credibilitatea si astazi cerintele de la filme sunt mai exigente. Din punct de vedere tehnic nu pot sa spun ca sunt impresionat. In afara de cateva detalii cinematografice bine punctate, filmul este aproape lipsit de tehnologie si mai sunt cateva probleme si de logica pe ici pe colo.

Cel mai bun lucru la acest film mi s-a parut Nicole Kidman, care a avut un rol de stul de ofertant si m-am bucurat sa o vad cu chef de joaca, aratand o parte importanta din ce a facut-o asa cunoscuta. Partea masculina a distributiei nu este la fel de sonora si nici nu s-a ridicat in permanenta la nivelul colegei lor de platou. Ben Chaplin a avut o prestatie oscilanta si un stil d einterpretare putin in afara zonei lui de confort care l-a incurcat in unele momente. Cei doi protagonisti au avut totusi o chimie buna, iar relatie dintre ei face ca acest film sa merite sa fie vazut.

Cred ca nu trebuie ignorat acest film. Este un bun reminder al unei epoci cinematografice ceva mai responsabila si romantica de care nu este bine sa uitam. Sunt destule scene amuzante si suficient suspans incat filmul sa merite o sansa. Singura conditie ar fi sa nu aveti asteptari prea mari si sa fiti dispusi sa mai inchideti ochii din cand in cand la cate o actiune care sfideaza logica.