joi, 31 ianuarie 2019

Wonder (2017)

Gen: Familie, Drama

Distributie: Jacob Tremblay, Owen Wilson, Izabela Vidovic, Julia Roberts, Mark Dozlaw

Regizor: Stephen Chbosky [a mai regizat: The Perks of Being a Wallflower(2012), The Four Corners of  Nowhere(1995)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 305.593.765 $

Premii:
- Best Independent Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2018
- Truly Moving Picture Award, Heartland Film, 2017
- Best Foreign Language Film, Hochi Film Awards, 2018
- Humanitarian Award, Satellite Awards, 2017

Nota Gealapa: 8.30
Metascore: 66/100

Bazat pe un bestseller din New York, filmul ne prezinta povestea inspirationala si induiosatoare a lui August Pullman, un baiat cu o malformatie faciala care incepe clasa a cincea, care cunoaste pentru prima data sistemul public de invatamand.

Nu stiam mare lucru despre acest film, asa ca l-am vazut fara sa am vreo asteptare. am vazut un film excelent, care mi-a placut mult. Nu sunt neaparat un fan al genului, dar acesta chiar a fost bine facut. Mi-a placut in primul rand ca povestea nu este unilaterala, adica nu ofera un singur punct de vedere. Cunoscand povestea din punctul de vedere al mai multor personaje, face mult mai usoara o conexiune cu acestea. De altfel, prima data cand m-a emotionat nici macar nu era vorba despre personajul principal. Cinematografia este si ea foarte buna, dar acesta este un film simplu, care nu apeleaza la foarte multe artificii si se bazeaza aproape exclusiv pe poveste si pe scenariu.

Al doilea mare avantaj al filmului este distributia. Cine a facut castingul s-a descurcat de minune. Nu imi dau seama ce alt actor s-ar fi descurcat mai bine intr-un rol din acest film in locul celor alesi. Pana si Owen Wilson, un obisnuit al altui gen de filme, a fost foarte credibil aici si a avut o prestatie agreabila. In rolul principal este cine altul decat Jacob tremblay, care pare ca a pus monopol de cativa ani pe rolurile de copii, dar de aceasta data, langa el au fost si alti actori-copii foarte talentati. Nume relevante gasim si in rolurile adulte, dar vorbim de personaje mici care nu au fost in lumina reflectoarelor decat foarte putin. Important este ca toata lumea a oferit interpretari bune si foarte bune, care au reusit sa ma emotioneze de cateva ori.

Cred ca din cand in cand avem nevoie de astfel de filme. Este o poveste emotionala, amuzanta si inaltatoare cu personaje foarte usor de indragit. Totul a fost clar si la obiect. Filmul are un mesaj puternic despre bunatate, dragoste prietenie si despre aprecierea oamenilor pentru ceea ce sunt, fara a le cere sa se schimbe. Stephen Chbosky  nu a regizat foarte multe filme, dar pare sa se specializeze in astfel de povesti emotionale. Recomand cu incredere acest film. O sa va treaca prin diferite stari si emotii si cred ca este un film de familie excelent.


miercuri, 30 ianuarie 2019

Wild Things 2 (2004)

Gen: Thriller

Distributie: Susan Ward, Katie Stuart, Leila Arcieri, Dorit Wolf, Brett Gilbert

Regizor: Jack Perez [a mai regizat: Drone Wars(2016), Destruction: Las Vegas(2013), Some Guy Who Kills People(2011), Mega Shark vs. Giant Octopus(2009), 666: The Child(2006)]

Buget: 2.800.000 $

Nota Gealapa: 5.50

Filmul este sequelul filmului cu acelasi nume din 1998 si le urmareste pe adolescentele rebele Maya si Britney, devenind criminale in serie, in incercarea lor de a deveni milionare.

Daca primul film cu acest nume a fost chiar bun si original pentru anul in care a aparut, acesta i-a stricat mostenirea aproape in intregime. Vrea sa fie mai complex decat este cazul si are prea multe rasturnari de situatie pentru binele propriu. Nu ar fi fost o problema daca ar fi fost facute corect, dar sunt aruncate in poveste superficial si strica totul. Scenariul nu ajuta nici el prea mult, avand aproape exclusiv dialoguri banale. In afara de o mana de scene cat de cat ok, acest film nu are nimic de oferit.

Pentru un film cu un buget atat de mic, ditributia nu este rea deloc. In rolul principal o avem pe Susan Ward, de la care eu unul aveam ceva asteptari, care mi-au fost indeplinite doar partial, pentru ca in unele scene chiar a stralucit putin. O sa pun prestatia ei oscilanta pe seama scenariului slab si o sa ii mai dau o sansa in urmatoarele filme de ale ei pe care o sa le mai vad. Nici in celelalte roluri nu am vazut vreo interpretare mai de Doamne-ajuta. Parca s-au straduit prea tare sa faca ceva bun, iar rezultatul au fost interpretari supradramatice si prea putin credibile.

Acest film nu va ofera nimic in afara de cateva momente bunicele. In cea mai mare parte sunt doar scene de sex si femei in costumatii sumare acre incearca sa isi dea seama de lucruri. De altfel highlightul il reprezinta un threesome cu Susan Ward. In rest, nu vreau sa intru in detalii pentru ca acest film nu a meritat timpul meu si nu il merita nici pe al vostru.


luni, 28 ianuarie 2019

The Visit (2015)

Gen: Horror, Comedie

Distributie: Olivia DeJonge, Ed Oxenbould, Deanna Dunagan, Peter McRobbie, Kathryn Hahn

Regizor: M. Night Shyamalan [a mai regizat: Glass(2019), Split(2016), After Earth(2013), The Last Airbender(2010), The Happening(2008)]

Buget: 5.000.000 $
Incasari: 98.450.062 $

Premii:
- Best Supporting Actress (Deanna Dunagan), Fright Meter Awards, 2015

Nota Gealapa: 6.30
Metascore: 55/100

Doi frati devin din ce in ce mai speriati de comportamentul deranjant al bunicilor lor, din timpul unei vizite pe care o fac la acestia.

Acest film este un amestec de lucruri bune si altele mai putin bune, iar rezultatul final, din pacate, este un film de duzina. Pe de o parte avem o intriga interesanta, un scenariu destul de bun, un nivel ridicat de suspans si o rasturnare de situatie foarte bune. Pe de alta parte insa, avem o filmare in intregime la persoana intai si nu cea mai buna de acest gen si un final absolut dezamagitor care nu iti lamureste nici pe departe toate intrebarile pe care le ai. S-a risipit mare parte din potentialul pe care l-a avut aceasta poveste.

Distributia nu impresioneaza cu numele care o compun, dar nivelul interpretarilor a fost unul neasteptat de bun. De departe cea mai convingatoare prestatie a fost a Deannei Dunagan, dar nici copiii actori din rolurile principale nu s-au descurcat rau, mai ales ca nici un personaj nu a fost dezvoltat cum ar fi trebuit, lucru crae face destul de improbabil empatia cu unul dintre ele. As spune ca per total, prestatiile actorilor sunt putin peste nivelul filmului si calitatile lor ar fi putut fi puse in valoare mai bine.

Daca pot trece cu vederea faptul ca filmul lasa o multime intrebari fara raspuns, pentru ca pana la urma nu e nici primul nici ultimul care face asta si unele lucruri nu pot fi explicate oricum, nu pot tolera asa usor faptul ca nu exista o scena cu adevarat infricosatoare, iar personajele nu sunt dezvoltate mai deloc, povestea devenind astfel superficiala. Filmul reuseste in schimb sa creeze un vibe ciudat si infiorator pe alaturi, de care insa nu profita. Cred ca merita vazut macar pentru originalitate, dar nu va asteptati sa fiti dati pe spate.


duminică, 27 ianuarie 2019

Earth: One Amazing Day (2017)

Gen: Documentar, Familie

Distributie: Robert Redford, Jackie Chan

Regizor: Richard Dale [a mai regizat: Rocketmen(2009), Moonshot(2009), Diana: Last Days of a Princess(2007), Inside the Twin Towers(2006), Blackbeard: Terror at Sea(2006)]

Incasari: 11.712.497 $

Premii:
- Students Jury Award - Best Film, Academia Film Olomouc, 2018
- Golden Angel Award - Documentary, Chinese American Film Festival (C.A.F.F.), 2018
- Junior Youth Jury (age 9-12) - Best Feature Film, Reel 2 Reel International Film Festival for Youth, 2018

Nota Gealapa: 8.05

Pamantul este casa noastra si singura planeta din univers capabila sa sustina organisme vii. Acest sequel al filmului Earth, produs de studiourile BBC, ne poarta intr-o calatorie in jurul lumii, investigand viata unor creaturi extraordinare, totul pe parcursul a 24 de ore.

Nu mai este o surpriza ca BBc face niste documentare excelente, dar cu seria Earth s-au ridicat foarte mult standardele. Si acest film, ca si predecesorul sau, este absolut superb. Cinematografia este impresionanta, iar sunetele care au fost adaugate peste cele produse de natura, aproape ca transforma filmul intr-unul artistic. Urmarind acest film nu poti decat sa fii uimit si sa admiri minunile acestei lumi. Chiar daca filmul nu este unul acuzator, te incearca totusi un sentiment de responsabilitate pentru starea de degradare in care a ajuns aceasta planeta.

Vocile alese pentru a nara aceasta minunatie au foste cele ale lui Robert Redford si Jackie Chan, pentur varianta asiatica. Pe acesta din urma nu l-am auzit, dar Robert Redford a facut o treaba excelenta. Tonul si intonatia lui s-au potrivit perfect cu imaginile si a reusit sa contribuie si el la reusita filmului. Se simte experienta, chiar daca vorbim de un actor care nu ami este asa la moda.

Actiunea, daca o putem numi asa, se desfasoara pe parcursul unei singure zile, de la rasarit, pana la asfintit. Sunt prezentate multe momente epice de lupta pentru viata, dar si frumuseata simpla a naturii. De exemplu, din acest film a fost extras acel viral celebru cu iguana urmarita de zeci de serpi si acre reuseste sa evadeze. Este un film numai bun de urmarit cu familia intr-o duminica lenesa.

vineri, 25 ianuarie 2019

Resident Evil: Retribution (2012)

Gen: Actiune, SF, Thriller

Distributie: Milla Jovovich, Sienna Guillory, Michelle Rodriguez, Aryana Engineer, Bingbing Li

Regizor: Paul W.S. Anderson [a mai regizat: Resident Evil: The Final Chapter(2016), Pompeii(2014), The Three Musketeers(2011), Resident Evil: Afterlife(2010), Death Race(2008)]

Buget: 65.000.000 $
Incasari: 240.159.255 $

Premii: 
- Achievement in Visual Effects, Canadian Screen Awards, 2013
- Cineplex Golden Reel Award, Canadian Screen Awards, 2013

Nota Gealapa: 6
Metascore: 39/100

Alice lupta alaturi de o miscare de rezistenta, pentru a evada dintr-o tabara Umbrella Corporation si pentru a-si castiga libertatea.

In primul rand, vreau sa spun ca acesta este cel mai slab film de pana acum al francizei Resident Evil. Nu aduce nimic nou si ofera doar promisiuni pentru un viitor sequel. Din punct de vedere al monstrilor, se face un fel de recapitulare si chiar daca exista scene de actiune bune si efecte interesante, filmul seamana prea mult cu un joc video. Povestea nu se dezvolta si pare ca s-au reincalzit numai elemente din filmele precedente.

Aceeasi practica a fost folosita si in alcatuirea distributiei. Langa angajata cu contract pe perioada nedeterminata Mila Jovovich, au fost resuscitati actori din primele filme ca Michelle Rodriguez sau Kevin Durand, fara sa se explice prea mult cum si de ce sunt prezenti. De altfel, interpretarile au fost si ele la un nivel destul de scazut, chiar si pentru standardele acestei serii. Nici Milla Jovovich nu mai pare atat de proaspata si nici Michelle Rodriguez nu a mai impresionat ca la aparitia ei precedenta.

Cred ca si fanii inraiti ai brandului sunt dezamagiti de acest film. Parca nu a existat suspans deloc si scenele sangeroase nu au avut de data asta nici un scop. Pot intelege ca s-au concentrat sa arate bine din punct de vedere vizual, lucru reusit de altfel, dar nu mi-a dat nici un fel de emotie, nici un fior si a fost foarte previzibil. Nu recomand acest film deloc; poate numai daca le-ati vazut pe toate cele dinaintea lui si tineti neaparat sa vedeti continuare, dar daca il ratati si treceti direct la urmatorul, nu cred ca pierdeti mare lucru.


Børning 2 (2016)

Gen: Actiune, Comedie

Distributie: Anders Baasmo Christiansen, Ida Husøy, Otto Jespersen, Sven Nordin, Jenny Skavlan

Regizor: Hallvard Bræin [a mai regizat: Børning(2014), The Giant(2005)]

Nota Gealapa: 6.55

Dupa ce a petrecut doi ani in inchisoare dupa ultima cursa ilegala la care a participat, Roy spune nu unei noi curse de iarna de la Bergen la Murmansk, asta pana cand afla ca fiica lui participa la cursa impreuna cu iubitul ei.

Acest film are mai putine parti bune decat predecesorul sau. In prima parte este prea dramatic si drama nu este punctul forte al acestui film. Din fericire, se redreseaza pe final si sunt destule scene amuzante. Chiar daca nu este la fel de bun ca primul film, un lucru este totusi mai rusit: nu am mai avut senzatia ca le e frica sa loveasca vre masina. Am vazut cateva cascadorii foarte bune. Povestea este banala si cam rupta de realitate, dar nu este genul de film la acre sa fii foarte atent la astfel de detalii.

Distributia este in mare aceeasi ca si in prima parte, iar interpretarile protagonistilor sunt si ele cam de acelasi nivel, adica decente. Numele noi din distributie nu au adus nimic interesant filmului, asa ca greul a cazut tot e garda veche. Henrik Mestad a avut o prestatie mult mai buna ca in primul film si a devenit singurul care merita remarcat din punctul meu de vedere. Pacat ca rolul sau a fost destul de mic si neinsemnat.

Cinematografia este frumusica, scenele cu masini sunt bunicele si sunt destule scene amuzante care sa compenseze pentru dialogul siropos. Masinile sunt mai variate decat in primul film, dar asa nu scoate filmul din banalitate. Este un fel de Cannonball Run, varianta norvegiana. Chiar daca am zambit de cateva ori si nu pot spune ca m-a plictisit, nu recomand totusi acest film. mi se pare ca are un ritm prea lent pentru un film despre curse de masini, iar scenariul este total neinspirat.


The Inbetweeners (2008-2010)

Gen: Comedie

Distributie: Simon Bird, James Buckley, Blake Harrison, Joe Thomas, Greg Davies

Filmul a obtinut 13 premii, printre care:
- Audience Award (TV), BAFTA Awards, 2011
- Outstanding Achievement Award, British Comedy Awards, 2011
- Best TV Sitcom, British Comedy Awards, 2010
- Best TV Comedy Actor, British Comedy Awards, 2009
- Best Male Comedy Newcomer (Simon Bird), British Comedy Awards, 2008

Nota Gealapa: 8.05
Metascore: 73/100

Serialul urmareste petru prieteni si aventurile lor in ultimii ani de scoala.

este greu de crezut ca un film care abordeaza acest gen de umor poate fi atat de bun si cu toate astea The Inbetweeners reuseste. Si acest film urmeaza tiparul multor seriale britanice de succes: sezoane si episoade putine. Acesta chiar ar mai fi putut continua lejer cel putin pentru inca doua sezoane, dar nu a fost sa fie. Au urmat ce-i drept doua lungmetraje pentru a-l continua, dar acestea nu s-au ridicat la inaltimea serialului, iar prin 2012 s-a incercat scoaterea de la naftalina cu o serie noua de actori, dar si acela a fost un experiment nereusit. Tot serialul este un American Pie prelungit, facut foarte bine. Am crezut ca nu imi mai este pe plac un astfel de umor, dar m-am pomenit razand de multe ori.

Actorii din distributie nu erau foarte relevanti la momentul filmarilor serialului si poate tocmai tineretea lor si a personajelor pe care le-au interpretat le-a permis sa scape basma curata cu unele scene si replici scandaloase dupa standardele de azi. Interpretarile protagonistilor au fost credibile si acest serial a fost rampa de lansare pentru majoritatea membrilor distributiei. Singurul actor mai experimentat din acest film a fost Greg Davies si el cu un personaj foarte amuzant si o prestatie solida.

Este mare pacat ca au fost doar trei sezoane, pentru ca mi-as fi dorit sa mai vad macar unul, dar pana la urma conteaza calitatea, nu cantitatea. Acest serial este o poveste hilara, nepoliticoasa si ciudata din primul pana in ultimul episod. Cred ca acest film ar putea fi pe placul si celor care nu apreciaza de obicei umorul vulgar si glumele explicite. Copiii trebuie tinuti insa departe de acest film, pentru ca s-ar putea sa ramana cu unele cicatrici. Nu este un film pentru adolescenti, care sa ofere o lectie despre cum sa supravietuiesti in liceu. Pentru asa ceva trebuie sa cautati in alta parte. In afara poate de o lectie despre prietenie, The Inbetweeners  nu ofera alte predici moralizatoare. Episoadele lui scurte pot fi alegerea perfecta pentru un mic moment de relaxare in fotoliu.


NetFlash.ro la indemana ta!