L.A. Slasher (2015)

Gen: Drama

Distributie: Mischa Barton, Dave Bautista, Andy Dick, Eric Roberts, Danny Trejo

Regizor: Martin Owen [aflat la primul sau lungmetraj]

Nota Gealapa: 2.55

Satul de numeroasele reality-showuri, un cruciat cultural autonumit rapeste cateva "celebritati", dar actiunile sale genereaza si mai multa frenezie in tabloide.

Nici nu stiu daca sa comentez serios acest film. Nu imi dau seama daca el se ia in serios. Ar fi culmea sa o faca. Este lipsit total de consistenta si coerenta. Intriga este una tentanta: un criminal care ucide doar "vedetele" de rality-show, dar este pusa in scena cu o stangacie desavarsita. Pentru acest lucru as da vina mai degraba pe lipsa de experienta a regizorului, decat pe bugetul limitat.

Distributia promitea un film de categoria B respectabil. Din pacate prestatiile din acest film nu au atins nici macar mediocritatea. Haosul general al filmului a ametit pe toata lumea, astfel ca si la acest capitol asistam la un dezastru. Nici macar o prestatie de Doamne-ajuta nu pot nominaliza, dar vocea lui Andy Dick pe fundal este de-a dreptul enervanta si deloc amuzanta.

Cred ca filmul se vrea a fi o satira sociala, dar este atat de slab ca cele 90 de minute par cinci ore. Totul pleaca de la un scenariu lipsit de coerenta. O treime din film doar ni se prezinta personaje pe care sa le uitam apoi. Din punct de vedere tehnic, pana si genericul de la inceput este facut prost. Nu gasesc nici un motiv pentru care as recomanda cuiva aceasta pierdere totala de timp. Trailer:

Amour (2012)

Gen: Drama

Distributie: Jean-Louis Trintignant, Emmanuelle Riva, Isabelle Huppert, Alexandre Tharaud, William Shimell

Regizor: Michael Haneke [a mai regizat: Cosi fan tutte(2013), Das weiße Band - Eine deutsche Kindergeschichte(2009), Funny Games(2007), Cache(2005), Le temps du loup(2003)]

Buget: 8.900.000 $
Incasari: 35.000.000 $

Filmul a obtinut 77 de premii, printre care:
- Best Foreign Language Film of the Year, Premiil Oscar, USA 2013
- Best Foreign Language Film, Golden Globes, USA 2013
- Best Leading Actress (Emmanuelle Riva), BAFTA Awards, 2013
- Best Film not in the English Language, BAFTA Awards, 2013
- Best Non-English Language Film, Alliance of Women Film Journalists, 2013

Nota Gealapa: 7.80
Metascore: 94/100

Georges si Anne sunt un cuplu de octogenari. Ambii sunt profesori de muzica pensionari. Fiica lor, de asemenea muziciana, locuieste in Marea Britanie. Intr-o zi, anne are un atac cerebral si din acel moment dragostea lor este pusa la incercare.

Acest film este pentru suflete batrane si caractere puternice. Pentru mine, care am avut o situatie asemanatoare in familie de curand, a fost chiar mai emotionant. Uneori simplitatea face o poveste mult mai puternica decat orice cascadorie sau efect special. Pur si simplu te rascoleste prin veridicitate si te face sa privesti si sa cauti unele raspunsuri in interiorul tau si sa realizezi cat de importanta este demnitatea pentru un om.

Numele din distributie nici nu conteaza. Conteaza ca Emanuelle Riva, a oferit o interpretare cat pentru o cariera. Prestatia ei a fost sensibila si extrem de credibila si de emotionanta. Din acest motiv aproape ca nu l-m luat in seama de multe ori pe partenerul ei de platou, Jean-Louis Trintignant, desi si el a avut o interpretare foarte buna si si-a oferit inima pe tava publicului. Scenariul a fost scris special pentru el, iar acesta a fost primul sau film dupa o pauza de 7 ani.

Un film pur si simplu despre dragoste, fara interventii din exterior si fara povesti secundare care sa distraga atentia. Nici un cuvant din scenariu nu a fost taiat la montaj. Tot ce a fost scris in scenariu a ajuns pe ecran. Filmul merita cu prisosinta toate premiile pe care le-a castigat. In nota de simplitate a filmului, o sa pastrez si eu acest comentariu si o sa ma opresc aici, recomandandu-vi-l cu toata increderea, daca simtiti nevoia unei introspectii. Trailer:

I Am Number Four (2011)

Gen: SF

Distributie: Alex Pettyfer, Timothy Olyphant, Dianna Agron, Teresa Palmer, Callan McAuliffe

Regizor: D.J. Caruso [a mai regizat: The Disappointments Room(2016), Tin Man(2014), Standing Up(2013), Eagle Eye(2008), Disturbia(2007)]

Buget: 60.000.000 $
Incasari: 311.000.000 $

Nota Gealapa: 6.85
Metascore: 36/100

Extraterestrii si protectorii lor se ascund pe Pamant de vanatori de recompense intergalactici. Pot fi omorati doar in ordine crescatoare si Numarul Patru este urmatorul pe lista. Asta este povestea lui.

 Inca un film cu monstri si extraterestri pentru adolescente pe care nu le iubeste nimeni. Primul lucru careia i se simte lipsa este originalitatea. Chiar si asa, povestea asta ar fi putut fi transformata intr-un film serios, dar nu s-a dorit acest lucru. Pare a fi inceputul unei trilogii gen Twilight, doar ca mai proasta. Din fericire sunt si aspecte prin care filmul compenseaza aceasta puerilitate. Cel ami important dintre ele il constituie efectele speciale si vizuale, cu adevarat reusite.

Distributia este si ea aleasa special sa fie pe placul liceencelor grasute si a baietilor puberi. Alex Pettyfer este eroul principal si ofera poate cea mai feminina dar si cea mai plata prestatie dintre toti membrii distributiei. Pur si simplu cred ca a apus era baietilor puternici care plang. Toti ceilalti au fost in aceeasi nota de deprimare generala. Inutil de sumbre interpretarile tuturor.

Filmul nu este nici pe departe unul foarte bun. Peste toate, as spune ca principalul motiv pentru care ramane i mediocritate este aglomeratia de stereotipuri pe care le ofera. Practic, 90% din film asistam la cliseul dramei de liceu, cu baieti rai care ii agreseaza pe cei diferiti si acre se lupta pentru inima aceleiasi fete. Merita vazut exclusiv pentru efecte. Trailer:

Closer to the Moon (2014)

Gen: Drama

Distributie: Vera Farmiga, Harry Lloyd, Mark Strong, Anton Lesser, Joe Armstrong

Regizor: Nae Caranfil [a mai regizat: 6.9 pe scara Richter(2016), Restul e tacere(2007), Filantropica(2002), Dolce far niente(1998), Asfalt tango(1996)]

Buget: 5.000.000 $

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Best Directing, Premiile Gopo, Romania 2015
- Best Feature Film, Prmeiile Gopo, Romania 2015
- Best Screenplay, Premiile Gopo, Romania 2015
- Best Cinematography, Premiile Gopo, Romania 2015
- Best Music, Premiile Gopo, Romania 2015

Nota Gealapa: 7.30
Metascore: 47/100

Un ofiter de politie roman face echipa cu un grup de prieteni vechi de pe vremea Rezistentei evreiesti din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si impreuna jefuiesc o banca, convingandu-i pe toti ca filmeaza un film.

Pana la final nu am avut habar ca ma uit la un film romanesc. Mi s-a parut interesant faptul ca actiunea se desfasoara in Romania si mi-a placut filmul inainte sa vad ca este opera lui Nae Caranfil. Nu regizeaza el multe filme, dar din mana lui au iesit unele memorabile. Nu stiu daca va fi cazul si pentru acesta, dar este cu siguranta un film bun. Iata ca si Romania are povesti interesante, care merita ecranizate. Filmul are un aer proaspat, ami ales pentur cinematografia romaneasca. Faptul ca la sfarsit poti vedea si filmul propagandist care sta la baza povestii este cireasa de pe tort.

Distributia este interesanta, dar mult prea putine nume romanesti pentru un film facut in Romania. Pate nu e neaparat un lucru rau. Sunt cateva nume relevante pe plan international, inca un lucru suprinzator. Dintre oti, cum era de asteptat, toate privirile au fost furate de Vera Farmiga, desi nu a avut neaparat rolul principal. Prestatia ei a fost foarte buna si extrem de naturala.

Un regizor roman a insemnat pentru acest film si folosirea sporadica a limbii romane, nu a limbii ruse cum se mai intampla pe la Hollywood cand se vorbeste "romaneste". Tot el a asigurat si veridicitatea atmosferei din acele vremuri, smulgand zambete mai mult sau mai putin amare. Povestea este simpla si puternica si vine la pachet cu o cinematografie excelenta, care duce spectatorul direct in 1960. Este reconfortant sa vezi un film romanesc obiectiv, care nu plange de mila nimanui si nu canta prohodul unei natii, chiar daca este pe cale de disparitie. Trailer:

2001: A Space Odyssey (1968)

Gen: SF

Distributie: Keir Dullea, Gary Lockwood, William Sylvester, Daniel Richter, Leonard Rossiter

Regizor: Stanley Kubrick [a mai regizat: Eyes Wide Shut(1999), Full Metal Jacket(1987), The Shining(1980), Barry Lyndon(1975), A Clockwork Orange(1971)]

Buget: 12.000.000 $
Incasari: 254.100.000 $

Filmul a obtinut 14 premii, printre care:
- Best Effects, Special Visual Effects, Premiile Oscar, 1969
- Best Art Direction, BAFTA Awards, 1969
- Best Cinematography, BAFTA Awards, 1969
- Best Sound Track, BAFTA Awards, 1969
- Best Foreign Film (Mejor Película Extranjera), Cinema Writers Circle Awards, Spania, 1969

Nota Gealapa: 8
Metascore: 86/100

Umanitatea descopera un obiect artificial misterios, ingropat sub suprafata lunara si cu ajutorul computerului inteligent H.A.L. 9000, incepe o expeditie.

 Daca aveti vreodata chef sa reflectati asupra scopului omului pe Pamant si asupra evolutiei rasei umane, acest film este alegerea perfecta. Aici geniul lui Kubrick este la inceput, dar din mainile lui a iesit un film memorabil. Cele doua ore si jumatate ar putea parea de netrecut la inceput, dar fiecare miunt este necesar, pentru ca fiecare scena are nevoie de timp de gandire si intelegere. Prea multe replici nu sunt in acest film, dar fiecare cuvant este important, iar in absenta cuvintelor prim-planul este luat de muzica si sunet. Fiecare respiratie conteaza, fiecare fosnet si fiecare nota sunt importante. Nu as vrea sa ma hazardez, dar tind sa cred ca este cel mai metaforic si profund film pe care l-am vazut.

Distributia nu imi spune mare lucru, pentru ca nu sunt familiarizat cu numele relevante ale anilor '60. Banuiesc ca sunt unii dintre actorii in voga atunci. Nici nu conteaza foarte mult. Rolurile de aici ar fi fost facute de orice actoras mediocru. Prioritatile filmului sunt altele si prestatiile artistice sunt pe ultimul loc in ordinea importantei.

Filmul trebuie apreciat si strict din punct de vedere tehnic. Pentru standardele de azi, poate arata putin invechit, iar unele efecte speciale slabute. Trebuie avut in vedere insa, ca in acele timpuri nu era suficient un decor verde si un calculator bun ca sa faci ce efect vrei tu. Atunci o nava spatiala de exemplu, insemna machete, inginerie si munca fizica.

Tema principala a filmulu este constiinta umana. Din trecutul primordial si pana la viitorul cosmic, filmul ne trece lent prin etapele esentiale ale evolutiei. Filmul ofera o lectie dura, dintr-o perspectiva transcedentala despre  cat de mic si neimportant este omul intr-un cosmos atat de vast, incat este peste puterile noastre de intelegere.

Acest film este cu siguranta un clasic si va ramane atemporal. Este interesant si cum unele tehnologii intuite aici, astazisunt deja comune sau chiar invechite. In concluzie, nu numai ca acest film trebuie vazut, dar trebuie si inteles, macar partial. Trailer:

Breathe In (2013)

Gen: Drama

Distributie: Felicity Jones, Guy Pearce, Mackenzie Davis, Amy Ryan, Matthew Daddario

Regizor: Drake Doremus [a mai regizat: Equals(2015), Like Crazy(2011), Douchebag(2010), Spooner(2009), Moonpie(2006)]

Incasari: 100.000 $

Nota Gealapa: 6.55
Metascore: 60/100

O eleva din strainatate ajunge intr-un orasel din New York, unde se confrunta cu dinamica relatiilor dintre membrii familiei care o gazduieste si le schimba viata pentru totdeauna.

Intriga nu este chiar originala, asa ca ce are acest film in plus fata de altele care au mai folosit un subiect asemenator? Adevarul e ca nu prea multe. Pentru mine, cel mai mult a iesit in evidenta coloana sonora, care a punctat foarte bine unele scene. In rest, avem de a face cu un film in care tot timpul este pe cale sa se intample ceva, dar nu se intampla niciodata mai nimic. Este ca o femeie pe care o agati in club si te invita la ea acasa doar ca sa dormiti.

Un alt atu al acestui film este distributia. Nu sunt mare fan Guy Pierce, dar acest personaj introvertit, frustrat si vulnerabil i s-a potrivit ca o manusa. Adevarata stea insa a fost Felicity Jones,care s-a remarcat pana acum interpretand personaje inocente. Desi nici in acest rol nu pot spune ca e un personaj negativ, acest personaj poate constitui o tranzitie catre alte partituri in afara zonei sale de confort. Trebuie sa remarc ca desi sunt multe momente statice, fara cuvinete, doar cu prim-planuri, acestea nu sunt deloc plictisitoare pentre ca Felicity Jones aici s-a dovedit o maestra si a limbajului nonverbal.

E destul de greu de etichetat acest film tacut, dar puternic. Recunosc ca "drama" nu-i chiar 100% corect. Este plin de suspans si extrem de sensibil. Are insa si parti care te scot cumva din film si te fac sa iti dai ochii peste cap. Cand vine vorba de personajele secundare, scenariul este neglijent. Ce ii lipseste cel mai mult acestui film este un final. Concluziile vor trebui partial intuite, iar lipsa unei certitudini nu functioneaza pentru acest firm.

Nancy Drew (2007)

Gen: Comedie

Distributie: Emma Roberts, Tate Donovan, Max Thieriot, Craig Gellis, Rich Cooper

Regizor: Andrew Fleming [a mai regizat: Barefoot(2014), No Heroics(2009), Hamlet 2(2008), The In-Laws(2003), Paranormal Girl(2002)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 60.000.000 $

Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 53/100

Detectiva adolescenta Nancy Drew isi insoteste tatal intr-o calatorie de afaceri in Los Angeles, unde incearca sa rezolva crima unei vedete de cinema.

Publicul tinta al acestui film sunt copii din clasele V-VIII, care vor sa fie cat mai repede "oameni mari". Daca avem asta in minte atunci filmul este destul de bun. Totul se intampla pe repede inainte, se sare extrem de repede de la un subiect la altul, de la o scena la alta, tocmai pentru ca publicul tinta are probleme in a se putea concentra asupra unui lucru prea mult timp. Daca il judecam ca un film pentru lumea adultilor, atunci vedem ca este un film usurel, care va fi uitat reped eintr-o mare de filme cu Nancy Drew.

Distributia este motivul pentur care eu am gasit filmul destul deagasant. Atatia actori enervanti cu stiluri de interpretare hiperactive care m-au zgariat pe ochi si urechi nu mi-a fost dat sa vad de mult timp. Aproape toate personajele principale au beneficiat de acest tip de interpretare si a fost imposibil sa empatizez cu vreunul dintre ele.

Filmul se straduieste atat de mult sa fie imprevizbil incat este extrem de previzibil. Cum? Demonizeaza excesiv unele personaje astfel incat este evident ca nu ele vor fi personajele negative. Bineinteles ca adolescentele cu dereglari hormonale vor avea impresia ca au vazut cel mai complex film, dar singurul lucru greu este sa urmaresti replicile personajelor care vorbesc atat de repede incat am crezut la un moment dat ca i-am dat play la o viteza mai mare.