A Hijacking (2012)

Titlu originl: Kapringen

Gen: Thriller

Distributie: Pilou Asbæk, Søren Malling, Dar Salim, Roland Møller, Gary Skjoldmose Porter

Regizor: Tobias Lindholm [a mai regizat: A War(2015), Venice 70: Future Reloaded(2013), R(2010)]

Buget: 2.253.080 $
Incasari: 2.688.444 $

Filmul a obtinut 16 premii, printre care:
- New Horizons Competition - Special Jury Award, Abu Dhabi Film Festival, 2012
- New Horizons Competition - Best Actor (Søren Malling), Abu Dhabi Film Festival, 2012
- Audience Award - New Auteurs, AFI Fest, 2012
- Best Film (Bedste danske film), Bodil Awards, 2013
- Best Film (Årets danske spillefilm), Danish Film Awards (Robert), 2013

Nota Gealapa: 7.10
Metascore: 82/100

O nava de cargo daneza si echipajula cesteia sunt rapiti de pirati somalezi, care incep s poarte negocieri dure cu autoritatile din Copenhaga pentru eliberarea acestora.

Puteti considera acest film ca fiind varianta daneza a lui Captain Phillips, chiar daca a aparut cu un an inaintea lui. Fiind un film european, deci cu un buget infinit mai mic decat o productie din State, e clar ca scenele de actiune lipsesc cu desavarsire, se negociaza cu teroristii, dar emotia este cel putin la fel de prezenta ca in omologul sau. Faptul ca limba engleza este folosita doar ca o limba straina pentru protagonisti si se pastreaza limbile originale ale protagonistilor da filmului un plus de autenticitate si chiar daca la partea somaleaza nu am beneficiat de subtitrare, nu mi s-a parut greu de decriptat.

Chiar daca nu am recunoscut aproape nici un actor, pot sa spun ca distributia a fost aleasa bine si fiecare protagonist s-a potrivit bine cu personajul sau, dar credibilitatea a fost oferita si de rolurile secundare. A existat chimie si mai ales a existat emotie si suspans, chiar daca nu am inteles limba si ma indoiesc ca subtitrarea a fost in intregima corecta, iar asta spune cate ceva despre abilitatile actorilor si imi intareste opinia ca prestatiile acestora au fost foarte bune.

Pentru un regizor nu foarte experimentat, Tobias Lindholm a facut o treaba excelenta cu ce a avut la dispozitie. Cinematografia arata excelent, si faptul ca nu exista imagini cu deturnarea efectiva a vasului nu cred ca este doar o consecinta a bugetului redus ci mai degraba o optiune regizorala, cred eu inspirata, pentru ca scopul acestui film a fost unul clar de la inceput, iar scene cu schimburi de focuri ar fi distras atentia de la acesta. Este genul acela de film pe care nu iti vine sa il pui pe pauza nici un minut si reusesti sa intelegi punctul de vedere al tuturor taberelor implicate. In concluzie, cred ca acest film merita vazut si il recomand cu incredere.

Jigsaw (2017)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Matt Passmore, Tobin Bell, Callum Keith Rennie, Hannah Emily Anderson, Clé Bennet

Regizor: Michael Spierig [a mai regizat: Winchester(2018), Predestination(2014), Daybreakers(2009), Undead(2003)]

Buget: 10.000.000 $
Incasari: 102.952.888 $

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 39/100

Cadavre incep sa apara prin oras, fiecare cu o cauza a decesului unica si infricosatoare. Pe masura ce investigatia avanseaza, probele il indica un singur suspect: John Kramer, barbatul cunoscut ca Jigsaw si care este mort de mai bine de zece ani.

Franciza Saw a debutat in forta, cu doua filme foarte bune, primul aproape exceptional, dar odata pierdut elementul surpriza lucrurile au luat-o la vale. Desi sunt multe sequeluri, iar panta este una descendenta, nu s-a ajuns inca in punctul in care acestea sa nu fie agreabile. Povestea este deja trasa de par de prea mult timp si nici nu mai exista cine stie ce suspans, dar puzzleurile sunt in continuare interesante. Nu sunt filme fandosite care pretind ca au vreo mare valoare artistica. Sunt doar filme foarte sangeroase, care apeleaza la curiozitatea morbida din noi de a vedea oameni murind in cele mai inventive feluri. La aceleasi resorturi a apelat si Final Destinatiuon.

Distributia nu este cine stie ce. Printr-un subterfugiu avem ocazia sa il vedem pe acelasi antagonist care a pus franciza pe harta, desi acesta ar trebui sa fie mort de zece ani, conform povestii, dar in rest nu sunt nume deosebit de cunoscute si nici nu a existat vreun nou venit care sa se remarce, dar nici nu este genul de film in care ai cine stie ce sanse sa o faci. Din pacate, interpretarile sunt chiar sub nivelul filmului; mult prea mecanice si deloc credibile.

Aceste film tind sa devina usor dezamagitoare, chiar si pentru mine care consider Saw  una din placerile mele vinovate cand vine vorba de filme horror. Cred ca singurul lucru care a ramas la standarde inalte este muzica originala, care inca pare sa complementeze perfect scenele. Efectele vizuale sunt si ele foarte bune, dar povestea pare sa fie din ce in ce mai superficiala. parca toata lumea se grabeste sa ajunga mai repede la scenele sangeroase. Nu recomand acest film in mod deosebit, dar daca sunteti un fan al seriei, atunci nu aveti cum sa il ratati.

The Red Sea Diving Resort (2019)

Titlu original: Operation Brothers

Gen: Drama, Istoric, Thriller

Distributie: Chris Evans, Haley Bennett, Ben Kingsley, Greg Kinnear, Michael Kenneth Williams

Regizor: Gideon Raff [a mai regizat: Train(2008), The Killing Floor(2007)]

Nota Gealapa: 7

Agenti israelieni de la Mossad incearcasa salveze refugiatii etiopieni evrei captivi in Sudan in 1979.

Ar putea fi o coincidenta... ar putea fi, dar este al doilea film de pe netflix pe care il vad in ultima saptamana in care Mossadul si Israelul in general sunt prezentate ca acesti vestitori ai pacii, care nu vor altceva decat sa previna razboaie si sa salveze oameni persecutati de tari africane diabolice prin procedee subrepticii. Nu stiu cat de mult a fost adaptata aceasta poveste pentru a fi mai interesanta pe ecran, dar intriga este cu siguranta una interesanta, chiar daca nu ni se prezinta chiar intregul context. Exista suspans, exista tensiune dar as fi vrut si o documentatie mai detaliata. Mossadul este in top trei cele mai malefice agentii secrete dupa parerea mea, dar orice film de genul asta in care americanii nu sunt protagonistii este binevenit.

Distributia nu este rea deloc, dar ofera si cateva neplaceri. Pe de-o parte avem cativa protagonisti foarte cunoscuti si experimentati, care ofera interpretari naturale si credibile, in frunte cu Chris Evans, Capitanul America in persoana. La polul opus insa, se situeaza actorii din rolurile secundare, in special cei care au interpretat personaje din Sudan, care au produs sau au fost pusi sa produca cele mai cliseistice interpretari cu putiinta. Per total insa, nota pentru acest capitol este una de trecere, iar greselile pot fi ignorate destul de usor cu ajutorul partilor bune ale filmului.

Netflix produce de ceva vreme documentare excelente, dar cand vine vorba de filme artistice au ramas inca datori, procentul celor reusite fiind destul de mic. As spune ca acest film face parte din acel grup restrans si merita vazut. Filmele care prezinta povesti de genul asta din urma cateva decenii au din start un avantaj, pentru ca unele actiuni de acest tip au la baza atat de multa imaginatie incat cu greu pot fi crezute. Nu este un film care sa debordeze de scene de actiune si efecte vizuale, dar este departe de a fi plictisitor si il recomand.

Betting on Zero (2016)

Gen: Documentar

Distributie: William Ackman


Regizor: Ted Braun [a mai regizat: Darfur Now(2007)]

Premii:
- Best Film, Hamptons International Film Festival, 2016

Nota Gealapa: 7.45

Bill Ackman, un titan al bursei americane, pune la bataie un miliard de dolari, intr-o cruciada care are scopuld e a dovedi ca Herbalife este cea mai mare schema piramidala din istorie.

Am atatea idei in cap dupa acest film, incat nu stiu cum sa le fac loc tuturor aici si cum sa le exprim coerent asa ca o sa ma rezum la cateva. In primul rand, subiectul filmului este unul foarte actual si ar trebui sa trezeasca interesul tuturor. Vreau sa mentionez ca in urma cu vreo 12-13 ani, am fost aproape sa fiu si eu recrutat de Herbalife si chiar am fost la un seminar de-al lor unde mi s-a spus ca ma voi imbogati peste noapte si unde mi-au fost prezentati mai multi oameni care imi spuneau cat de multi bani fac ei, pe care eram indemnat sa ii aplaud puternic pentru ca "palmele rosii atrag bancnotele verzi". Da, chiar aceasta a fost exprimarea si pe atunci nu existau astea verzi de un leu, dar din fericire, instinctele m-au ajutat atunci sa ma retrag si a fost una din putinele decizii bune pe care le-am luat in viata. Ma amuza abordarea identica pe care au avut-o si la noi, copiind practic cuvant cu cuvant reteta din state. Revenind la film, este si bun si prost in acelasi timp. Este bun pentru c reuseste sa aduca in discutie problema si prezinta cateva argumente, dar este prost pentru ca nu aduce o dovada incontestabila care sa ameninte decisiv acest imperiu.

William Ackman, cel care a pornit acest demers, nu este nici el vreun sfant si ma indoiesc ca metodele lui sunt in totalitate umanitare. Pe langa suma de bani uriasa pe care a pus-o la bataie, isi mai joaca si renumele. Pe de alta parte, pare mult mai uman si credibil decat cei din tabara adversa. Simt in el aceeasi frustrare pe care o am si eu probabil in doze mult mai mici, ca nimeni nu vede evidenta si anume ca intreaga lume Herbalife este doar o fata morgana la care nu ajungi niciodata. Fetele membrilor de top, discursul lor, modelul de business, toate mi se par atat de evidente si ar trebui sa trezeasca alarme interioare instantaneu.

Un al lucru extrem de frustrant, este ca desi Ackman reuseste in cele din urma sa porneasca o investigatie guvernamentala, care confirma ca Herbalife este intr-adevar o inselatorie, interesele financiare si influenta companiei sunt atat de mari, incat acestia primesc doar o mustrare si obligatia de a revizui felul in care fac afaceri, iar persoana insarcinata cu reformarea companiei, este chiar unul dintre marii sustinatori si prieteni ai acesteia. Acesta este un film care trebuie vazut neaparat si aratat si persoanelor pe care le cunoasteti si sunt direct implicate in fenomen, pentru ca acesta a luat amploare si in Romania intr-o vreme. Este mai discret acum, dar la un moment dat unde te uitai vedeai un om cu o insigna Herbalife in piept. Acest film poate apara o persoana mai influentabila de o decizie proasta, mai ales ca aceasta companie nu este singura cu aceasta abordare. Alte exemple la care ma gandesc acum sunt Amway si intr-o masura mult mai mica, Avon. Sper totusi ca in viitorul apropiat sa apara un film care sa bata ultimul cui in acest cosciug.

Mission Blue (2014)

Gen: Documentar, Drama

Distributie: Barbara Block, James Cameron, Michael deGruy, Sylvia Earle, Bryce Groark

Regizor: Robert Nixon [a mai regizat: Sea of Hope: America's Underwater Treasures(2017), Sea of Hope(2017), Blue Serengeti(2016), Endangered Species(2004)]

Premii:
- Outstanding Individual Achievement in a Craft: Editing - Documentary and Long Form, News & Documentary Emmy Awards, 2015

Nota Gealapa: 8.25
Metascore: 77/100

Un documentar despre legendarul oceanograf, biologul marin, ecologistul si exploratorul National Geographic Sylvia Earle si campania ei pentru crearea unei retele globale de sanctuare marine protejate.

Mission Blue  reuseste in ciuda unei durate destul de scurte, sa fie doua documentare intr-unul singur. Are doua subiecte pe care le dezvolta in paralel si reuseste sa fie explicit in ambele cazuri. Primul dintre acestea este importanta oceanelor si necesitatea crearii unor sanctuare acvatice, echivalentul rezervatiilor naturale terestre. Primul subiect este prezentat cu ajutorul multor fapte si statistici foarte credibile si atat de inspaimantatoare, incat si atunci cand unele aspecte sunt prezentate intr-o nota usor amuzanta, nu mi s-a parul nimic hilar. Din pacate, in ciuda unui final oarecum fericit, care incearca sa dea un pic de speranta, concluzia ca raul pe care umanitatea l-a produs este deja ireversibil ramane activa intr-un colt al mintii.

Al doilea subiect al filmului este insasi protagonista Sylvia Earle, un om care si-a dedicat practic intreaga existenta salvarii oaceanelor si vietatilor din acestea si a carei viata este strabatuta intr-un mod foarte detaliat. Pe langa toate realizarile ei acre ne sunt prezentate, pe mine m-a uimit mai degraba pozitivitatea ei, in ciuda numeroaselor obstacole si prejudecati pe care a fost nevoita sa le infrunte pentru a atinge un obiectiv utopic dupa parerea mea. Desi este o persoana foarte deschisa, sincera si pozitiva este totusi destul de greu de indragit si cred ca asta are legatura cu faptul ca este genul acela de om care te face pe tine ca spectator sa te simti neinsemnat si sa privesti cu un ochi critic propriile actiuni sau lipsa de initiativa.

Ma tem ca desi acest film este un apel de trezire extrem de pertinent si bine argumentat, se va lovi de urechi surde si va avea efecte minuscule. Este totusi un film foarte bine facut, care poate trezi in oameni dorinta de a se implica.Pasiunea cu care protagonista urmeaza acest ideal poate deveni contagioasa. Daca sunteti genul care se uita la acest gen de filme doar pentru imaginile spectaculoase, atunci nu vi-l recomand pentru ca nu exceleaza la acest capitol. Exista cateva astfel de cadre, dar nu spectaculoazitatea este punctul forte al filmului. In schimb, daca aveti fie o farama de spirit civic inauntrul vostru, atunci acest film poate fi imboldul de care aveti nevoie pentru a face mai mult.

The Accountant of Auschwitz (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Oskar Gröning, Jeff Ansell, Hedy Bohm, Hans-Jürgen Brennecke, Alan M. Dershowitz

Regizor: Matthew Shoychet [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 282.204 $

Premii: 
- Jury Prize - Human Rights, Atlanta Jewish Film Festival, 2019
- Audience Choice Award - Best Documentary Feature, Seattle Jewish Film Festival, 2019
- Audience Award - Best Documentary, Washington Jewish Film Festival, 2019

Nota Gealapa: 7.55

La 70 de de ani de la al doilea razboi mondial, Oskar Gröning unul dintre ultimii supravietuitori dintre  membrii SS, este judecat pentru complicitate la uciderea a 300.000 de oameni, in lagarul de concentrare de la Auschwitz.

Holocaustul va fi intotdeauna un subiect care va starni interes, fie ca vorbim de un film artistic sau de un documentar. Cu putin simt de raspundere si obiectivitate, nu prea ai cum sa dai gres cu acest subiect, pentru ca orice poveste din perioada respectiva este ori impresionanta, ori revoltatoare, oricum nu te lasa indiferent. Din fericire, nici acest film nu da gres, chiar daca nu prezinta fapte deosebite prin comparatie cu altele, dar prezinta lupta supravietuitorilor cu cei care i-au chinuit, dar si cu cei care incearca sa nege evenimentele sau sa le prezinte cu o difractie. Un alt lucru pe care l-am aflat din acest film, este ca Germania nu a fost o natie ingrozitoare in timpul razboiului mondial, dar a fost de-a dreptul odioasa multi ani dupa aceea.

Filmul ne propune marturiile mai multor supravietuitori, dar si cea a lui Oskar Gröning. responsabilul cu furtul bunurilor evreilor care ajungeau la Auschwitz, toti persoane implicate direct intr-un proces care a schimbat modul in care sunt judecate crimele de razboi. A fost de asemenea interesant sa vad ca unii dintre cei mai inversunati luptatori pentru condamnarea crimelor de razboi, sunt descendenti directi ai unor criminali din vremea respectiva.

Scenaristul si regizorul isi arata si ei priceperea, pentru ca filmul are cam toate elementele unui documentar bun: imagini solide, unele chiar din vremea Holocaustului, juxtapuneri si note de susbsol inspirate, precum si marturii din ambele tabere, chiar daca nu le este alocat acelasi timp. Cei intervievati au fost si ei alesi foarte bine, pentru ca au reusit sa explice foarte clar prin ce au trecut, dar si sa ofere puncte de vedere interesante asupra uitarii sau a iertarii. Concluzia filmului este una destul de trista, pe care va las insa sa o descoperiti singuri, pentru ca filmul merita vazut si va recomand sa o faceti.

Zodiac (2007)

Gen: Thriller, Drama

Distributie: Jake Gyllenhaal, Robert Downey Jr., Mark Ruffalo, Anthony Edwards, Brian Cox

Regizor: David Fincher [a mai regizat: Gone Girl(2014), The Girl with the Dragon Tattoo(2011), The Social Network(2010), The Curious Case of Benjamin Button(2008), Panic Room(2002)]

Buget: 65.000.000 $
Incasari: 84.785.914 $

Premii:
- Best Director, Dublin Film Critics Circle Awards, 2007
- Best Male Voice, Il Festival Nazionale del Doppiaggio Voci nell'Ombra, 2007
- Best Original Score for a Horror/Thriller Film, International Film Music Critics Award (IFMCA), 2008

Nota Gealapa: 7.75
Metascore: 78/100

La sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, un caricaturist din San Francisco devine detectiv amator, obsedat sa il gaseasca pe criminalul care isi spune Zodiac, un individ necunoscut care terorizeaza California de Nord cu o serie de crime.

Acest film poate fi definitia thrillerului clasic. Modul in care este pus in scena, muzica, cinematografia, toate au un aer old school. Intriga este una foarte interesanta, mai ales ca se bazeaza pe fapte reale. Scenariul este unul de foarta, care creeaza tensiune din plin si plaseaza punctul culminant exact acolo unde trebuie. Povestea este intr-adevar foarte lunga, dar este cursiva in cea mai mare parte si are un ritm bun. Cred ca acest film este putin subestimat si merita mai multa atentie. Un aspect asupra caruia va sfatuiesc sa fiti atenti este jocul de lumini, un aspect ignorat adeseori de public, dar un detaliu cu care regizorii se joaca de cele mai multe ori, iar in Zodiac nici o umbra sau culoare nu este aleasa intamplator, iar asta este exact ce asteptam de la un regizor ca David Fincher, care ne-a obisnuit cu un anumit nivel.

Un astfel de scenariu socoloan, avea nevoie exact de aceasta distributie: actori experimentati, capabili sa transmita forta, dar si vulnerabilitate, care te pot face si sa ii indragesti, dar si sa ii detesti. Daca suficient de multi actori dintr-o distributie au atins un anumit nivel de experienta, atunci problema chimiei dintre ei dispare, pentru ca aceasta poate fi disimulata cu usurinta. Cred ca asta s-a intamplat aici pentru ca nu sunt actori pe care ii vezi foarte des impreuna. Este de prisos sa mai spun ca interpretarile sunt foarte bune, dar filmul neavand un protagonist neaparat, atunci nu exista cineva care sa straluceasca sau sa se ridice deasupra celorlalti si nici nu cred ca era nevoie de asa ceva.

Nu cred ca i se pot aduce foarte multe reprosuri lui David Fincher, dar eu cred ca am gasit doua cusururi acestui film. Primul ar fi modul dezordonat in care se trece peste planuri temporale, aspect care te scoate uneori din film. Al doilea ar fi finalul destul de repezit. Daca am rezistat aproape trei ore in fata ecranului, atunci merit un sfarsit corespunzator. Acestea sunt totusi defecte minore si filmul trebuie neaparat vazut, mai ales de fanii genului.