Enter the Void (2009)

Titlu original: Soudain le vide

Gen: Fantastic, Drama

Distributie: Nathaniel Brown, Paz de la Huerta, Cyril Roy, Olly Alexander, Masato Tanno

Regizor: Gaspar Noé [a mai regizat: Climax(2018), Love(2015), 7 Days in Havana(2012), 8(2008), Destricted(2006)]

Buget: 13.000.000€
Incasari: 1.000.000 $

Premii:
- Narcisse Award - Best Feature Film, Neuchȃtel International Fantastic Film Festival, 2010
- Best Cinematography, Sitges - Catalonian International Film Festival, 2009
- Special Prize of the Jury, Sitges - Catalonian International Film Festival, 2009

Nota Gealapa: 7.45
Metascore: 69/100

Un dealer de droguri francez aflat in Tokyo este tradat de prietenul lui cel mai bun si omorat intr-o afacere care a mers prost. Sufletul lui urmareste urmarile mortii sale si cauta sa se reincarneze.

De un singur lucru nu poate fi acuzat acest film si anume de lipsa de originalitate. Este un film psihedelic aproape, oarecum bizar, in stilul tipic al lui Gaspar Noé, un regizor care nu cred ca stie sa faca filme "normale". Este una din cele mai interesante abordari pe care le-am vazut si am urmarit interesat pana la final, chiar daca filmul dureaza mai mult de doua ore si jumatate. Cinematografia este arma cu care filmul incearca sa cucereasca publicul si reuseste in cea mai mare parte. Va avertizez si ca este un film destul de grafic.

Numele din distributie sunt absolut irelevante. Prestatiile actorilor sunt decente, dar cad in plan secundar. Felul in care s-a filmat si intreaga poveste pun accentul pe alte aspecte. Protagonistii au avut extrem de putin de facut, dar este de apreciat ca macar nu au stricat filmul. Cand se filmeaza in permanenta la persoana I, interpretarile par sa aiba de suferit, dar aici nu se intampla, pentru ca actorilor li s-a cerut sa joace in cea mai mare parte ca si cum s-ar fi filmat in mod obisnuit.

Sunt destule lucruri care sa va ofenseze daca ca blocati asupra lor, inclusiv cateva scene pornografice de-a dreptul. Cred ca orasul Tokyo, in care se desfasoara actiunea este de fapt o metafora si mai cred ca odata cu acest film Gaspar Noé a pus punct zvonurilor care il portretizau ca fiind misogin sau homofob. Este genul ala de film care te urmareste o vreme dupa ce l-ai vazut, dar ii lipseste putina sclipire ca sa fie memorabil. Il recomand totusi cu toata increderea celor care vor sa vada un film original si diferit. Trailer:

Brotherhood (2016)

Gen: Crima, Drama, Thriller

Distributie: Noel Clarke, Jason Maza, Steven Cree, Lashana Lynch, Olivia Chenery

Regizor: Noel Clarke [a mai regizat: The Anomaly(2014), 4.3.2.1.(2010), Adulthood(2008)]

Premii:
- National Film Award - Action (Noel Clarke), National Film Awards, UK 2017
- Best Supporting Actor (Arnold Oceng), National Film Awards, UK 2017
- Achievement in Film Production, Screen nation Awards, 2017

Nota Gealapa: 6.35

Mai intai a fost Kidulthood, apoi Adulthood, iar acum urmeaza cel mai recent proiect al lui Noel Clarke: Brotherhood. Sam infrunta noua lume si realizeaza ca aceasta vine la pachet cu o serie de probleme noi si provocari carora nu le poate face fata fara ajutorul unor prieteni vechi.

Si aceasta mini-franciza respecta reteta clasica si isi pierde cu fiecare sequel din valoare. Acest al treilea film a pierdut mult din prospetimea si naturaletea predecesorilor sai. A devenit un film de duzina, care nu propune mai nimic nou, dar reuseste sa ramana suficient de interesant si palpitant incat sa fie agreabil. Macar pe alocuri apar sporadic elementele cu care au impresionat primele doua filme ale seriei. Distanta mare, de opt ani, de la precedentul film se simte din plin.

Distributia pastreaz acateva personaje cheie, care dau savoare filmului si acum, dar au si disparut fara explicatie altele esentiale. Dintre personajele noi, doar cel al Oliviei Chenery este cat de cat interesant. restul sunt destul de nesmnificative.  Nu mi-a placut ca interpretarile nu au mai fost atat de brutale si naturale cum ma obisuisera primele filme ale seriei. Poate daca nu aveam termen de comparatie prestatiile de acum ale actorilor mi s-ar fi parut chiar bune.

Mi se pare ca povestea este putin cam superficiala si forteaza unele lucruri sfidand logica, doar ca sa justifice unele actiuni. Majoritatea personajelor noi sunt dezvoltate absolut superficial, air asta pe mine cel putin, m-a zgariat pe creier. Imi e greu sa inteleg un conflict, daca acesta nu are nici o istorie in spate. Chiar daca filmul ofera cateva lovituri emotionale, nu mai este la fel de coplesitor. Ciar daca firul narativ ale lipsuri si chiar daca nu este vreo capodopera, cred ca acest film merita vazut pentru a termina calatoria inceputa cu Kidulthood. Trailer:

A Walk to Remember (2002)

Gen: Romantic, Drama

Distributie: Mandy Moore, Shane West, Peter Coyote, Daryl Hannah, Lauren German

Regizor: Adam Shankman [a mai regizat: Happy Valley(2012), Rock of Ages(2012), Bedtime Stories(2008), Hairspray (2007), Cheaper by the Dozen 2(2005)]

Buget: 11.000.000 $
Incasari: 48.000.000 $

Premii:
- Artistic Director's Award, Giffoni Film Festival, 2002
- Breakthrough Female Performance (Mandy Moore), MTV Movie + TV Awards, 2002
- Film - Choice Breakout Performance, Actress (Mandy Moore), Teen Choice Awards, 2002
- Film - Choice Chemistry (Mandy Moore, Shane West), Teen Choice Awards, 2002

Nota Gealapa: 8
Metascore: 35/100

Povestea a doi adolescenti din Carolina de Nord, Landon Carter si Jamie Sullivan, pe care soarta ii aduce impreuna dupa ce Landon comite o greseala si este obligat sa presteze munca in folosul comunitatii.

Filmul ne prezinta o poveste simpla, deloc originala, impanzita de clisee, cu putin Dumnezeu pe acolo, asa ca ingredientele nu sunt cele ale unui succes rasunator. Cu toate astea exista un magnetism ciuat care face acest film extrem de atragator. Se dovedeste a fi o productie mai mult decat agreabila despre suferinta, iubire, transformare si acceptare. Asa liniar si previzibil cum este, filmul reuseste sa transmita foarte multa emotie, iar mesajele lui pozitive razbat de cealalta parte a ecranului.

Distributia nu este una de prima mana. Sunt cativa actori cunoscuti, dar filmul ar fi avut mult de castigat de prezenta unir nume cu adevarat mari. Astfel, acest scenariu destul de simplut a incaput pe mana unor actori destul de limitati si prestatiile acestora au fost decente si atat. Mandy Moore a reusit sa se ridice cumva deasupra celorlalti si a oferit o interpretare foarte sensibila. A reusit sa transmita putere, frumusete naturala, tinerete, feminitate si vulnerabilitate.

Personajul lui Mandy Moore este cheia acestui film si poate este din cauza unei crize de varsta mijlocie, dar a reusit sa ma atinga. Am fost manipulat astfel incat inocenta ei sa ma impresioneze. Cred ca arma pricipala a filmului este simplitatea si faptul ca nu pretinde a fi ceva ce nu este. Ca un ultim indiciu, daca sunteti un romantic incurabil va va fi mult mai usor sa il indragiti. Trailer:

Band of Robbers (2015)

Gen: Aventura, Comedie, Crima

Distributie: Kyle Gallner, Adam Nee, Matthew Gray Gubler, Melissa Benoist, Daniel Edward Mora

Regizor: Aaron Nee [a mai regizat: The Geniuses(2010), Return(2009), The Last Romantic(2006)]

Incasari: 100.000 $

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 57/100

Tom Sawyer si Huck Finn sunt adulti si cauta inca o comoara care le tot scapa din copilarie.

Interesanta aceasta abordare moderna a povestirilor arhicunoscute ale lui Mak Twain. Este greu insa sa aduci n prezent personaje atat de bine infipte in epoca lor temporala, mai ales cand inceci sa faci asta cu putine resurse si fara sa depui prea mult efort. Astfel ca, in afara de cateva nume si inca vreo doua elemente din carte, filmul nu are nici o legatura cu sursa de inspiratie. Nu m-a deranjat foarte tare acest aspect, mai ales ca filmul a fost destul de amuzant. Se folosesc mai multe tipuri de umor, in incercarea de a acoperi gusturile unui numar cat mai mare de oameni, dar nu toate glumele sunt reusite.

Distributia are nume destul de importante in rolurile mici. Cei doi protagonisti sunt mai degraba necunoscuti, dar ambii au oferit prestatii decente, dar acesta nu este genul de film in care sa impresionezi cu calitatile tale artistice. A fost insa o placere sa ii vad putin la lucru pe Eric Christian Olsen sau Stephen Lang. Amandoi au oferit un plus de savoare filmului.

Cinematografia a fost surprinzator de buna, destul de mult peste nivelul filmului si chiar daca nu toate glumele au fost cine stie ce, am apreciat umorul subtil prezent din cand in cand. Este un film interesant, care probabil va va fi pe plac, dar sa nu va asteptati sa vedeti o adaptare mot-a-mot a cartii. Este o productie mai excentrica.

Demonic (2015)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Maria Bello, Frank Grillo, Cody Horn, Dustin Milligan, Scott Mechlowicz

Regizor: Will Canon [a mai regizat: Brotherhood(2010)]

Buget: 3.000.000 $
Incasari: 4.000.000 $

Nota Gealapa: 5.80

Un ofiter de politie si un psiholog investigheaza moartea a cinci oameni, ucisi in timp ce incercau sa invoce un spirit.

Verdictul pentru acest film este unul simplu: decent. E adevarat ca se putea mult mai ine, dar ar fi putut fi si mult mai rau. povestea este una tipica pentru un asemenea film, dar din pacate scenariul nu a reusit sa ofere pana la final vreun scop al intregii povesti si in loc sa explice lucruri importante, s-a multumit cu dialoguri banale si explicarea de prea multe ori a unor scene deloc complicate. M-am multumit cu faptul ca m-am speriat de cateva ori si chiar am fost surprins de cum evolueaza povestea la un moment dat, catre un final insa, la fel de obinuit in filmele horror.

Distributia nu este nici ea rea deloc. Sunt vreo doua-trei figuri familiare, actori de categoria B, respectabili, cu prestatii in regula, fara prea mult sare si piper, dar si cu un numar rezonabil de cusururi. As spune ca prestatiile mai naturale si mai credibile au venit din rolurile secundare si actorii care au dat viata acelor personaje au sustinut cu adevarat filmul din acest punct de vedere.

Povestea a reusit sa ma mentina interesat pana la final si dornic sa vad ce s-a intamplat de fapt. Eu cred ca filmului i-ar mai fi trebuit vre 15 minute, ca sa umple niste goluri importante din poveste si sa nu mai para asa "grabit". Pe de alta parte insa, sperieturile vin aici cam una la 15-20 de minute, deci exista posibilitatea ca un film mai lung sa fie si mai prost. In concluzie, filmul nu aduce nimic nou genului si nici macar nu exceleaza in procedee arhicunoscute, dar reuseste sa fie interesant si nu este chiar o pierdere de vreme. Trailer:

The Importance of Being Earnest (1952)

Gen: Comedie, Drama

Distributie: Michael Redgrave, Richard Wattis, Michael Denison, Walter Hudd, Edith Evans

Regizor: Anthony Asquith [a mai regizat: The Yellow Rolls-Royce(1964), The V.I.P.s(1963), An Evening with the Royal Ballet(1963), Guns of Darkness(1962), Two Living, One Dead(1961)]

Premii:
- Best Production Design, Venice Film Festival, 1952

Nota Gealapa: 7.85

Dupa ce Algernon descopera ca prietenul sau, Ernest, a creat un frate fictiv pe care il foloseste ca pretext de fiecare data cand vrea sa scape de viata plictisitoare de la tara, acesta isi asuma rolul fratelui creand o confuzie sporita.

In acele vremuri foarte putine filme isi permiteau sa se bucure din plin de tehnologia disponibila, care si asa nu era foarte ofertanta, asa ca majoritatea nu se puteau baza decat pe un scenariu bun si pe talenul actorilor. Aici intriga este destul d einteresant, nu foarte complexa, dar cu potential umoristic bunicel; drept dovada, aceasta a fost refolosita de cateva ori de-a lungul timpului. Este filmat intr-un stil specific al acelor vremuri. Iar cinematografia europeana de atunci nu se asemana foarte tare cu ce se intampla peste ocean. Povestea a curs insa natural, cu un umor specific scheciurilor cu Puiu Calinescu, dar bun, asa ca interesul meu a fost unul crescut pana la final.

Nu stiu cat de relevanti erau la momentul aparitiei filmului actorii din distributie, dar eu tind sa cred ca erau pentru ca prea mi s-au parut familiare unele figuri. Interpretarile au fost bune, cu mentiunea ca au respectat rigorile si stilul de a dramatiza din acei ani. Dupa o perioada scurta de acomodare, pot sa spun ca am gasit prestatiile protagoistilor ca fiind cel putin agreabile.

Am vrut sa vad acest original, inainte sa ma apuc sa vad cel ami recent remake cu acelasi nume, aparut in 2002. Am considerat important sa am un termen de comparatie si pot sa spun ca originalul a setat un standard destul de inalt. Filmul m-a purtat intr-o perioada romantica si extravaganta si asta mi-a placut. Il recomand ca o experienta inedita. Trailer:

The Emoji Movie (2017)

Gen: Animatie, Comedie, Familie

Distributie: T. J. Miller, James Corden, Anna Faris, Maya Rudolph, Steven Wright

Regizor: Tony Leondis [a mai regizat: Igor(2008), Lilo & Stitch 2: Stitch Has a Glitch(2005)]

Buget: 50.000.000 $
Incasari: 201.000.000 $

Premii:
- Worst Movie of the Year, Golden Schmoes Awards, 2017
- Worst Picture, Razzie Awards, 2018
- Worst Director, Razzie Awards, 2018
- Worst Screen Combo, Razzie Awards, 2018
- Worst Screenplay, Razzie Awards, 2018

Nota Gealapa: 4.60
Metascore: 12/100

Gene, un emoji multi-expresional, porneste intr-o calatorie la capatul carei sa devina un emoji normal.

In ziua de azi se fac filme, mai ales animatii, din orice. Aceasta idee cu emoji nu parea cea mai absurda idee de film pe acre am auzit-o, dar s-a dovedit a fi o alegere total neinspirata. Poate ca potentialul a existat si a fost irosit de scenariu, poate intriga a fost gresita de la inceput, dar indiferent care a fost motivul, cert este ca a fost un supliciu sa urmaresc acest film. Povestea banala si previzibila, glumele bune au fost si ele destul de rare si in permanenta am avut senzatia ca lipseste ceva. Din pacate acest film a irosit in totalitate un buget demn de o soarta mai buna.

Distributia nu este rea pentru o animatie, dar cumva, nu am simtit o implicare totala la dublaj si asta a fost si unul din motivele pentru care nu am putut empatiza cu vreun personaj. Nu as gasi reprosuri neaparat actorilor; cred ca de vina este tot cadrul destul de nepotrivit si stangaci, pentru ca vorbim totusi de nume cu destul de multa experienta si nu ar fi dat-o in bara toti in acelasi timp.

Recenzia unui copil de 5 ani ar putea spune ca este un film exceptional, cu o cinmeatografie superba, palpitant. amuzant si povestit intr-un mod exemplar. Din pacate, cred ca aceasta este varsta maxima la care te poti bucura de acest film. Animatiile moderne trebuie sa se adreseze unei planse de public mult mai mare. Trebuie sa ii faca fericiti pe copii, fara sa ii neglijeze insa pe parinti, sau pe adolescentii carora pur si simplu le plac animatiile. Chiar daca prin natura subiectului s-ar fi putut atinge niste coarde nostalgice la publicul cat de cat matur, nu a existat acest interes. Concluzia este ca daca ati trecut de clasa pregatitoare nu aveti de ce sa vedeti acest film. Trailer: