Fantastic Four (2015)

Gen: SF

Distributie: Miles Teller, Kate Mara, Michael B. Jordan, Jamie Bell, Toby Kebbell

Regizor: Josh Trank [a mai regizat: Chronicle(2012)]

Buget: 120.000.000 $
Incasari: 337.000.000 $

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- Ensemble Award, CinemaCon, USA 2015
- Worst Movie of the Year, Golden Schmoes Awards, 2015
- Biggest Disappointment of the Year, Golden Schmoes Awards, 2015
- Worst Picture, Razzie Awards, 2016
- Worst Remake, Rip-Off or Sequel, Razzie Awards, 2016

Nota Gealapa: 5.95
Metascore: 27/100

Patru tineri outsideri se teleporteaza intr-un univers alternativ periculos, care le modifica corpul in moduri socante. Cei patru trebuie sa invete sa tina sub control noile abilitati si sa lucreze impreuna pentru a salva Pamantul de un fost prieten, devenit acum dusman.

Acest film este o mare dezamagire. Aceasta franciza a inceput in 2005 si a fost continuata in 2007. Ambele filme au fost slabute. Opt ani mai tarziu s-a tras linie si s-a inceput de la zero acest proiect, incercandu-se relansarea francizei. Din pacate si acest film este la fel de mediocru, singura imbunatatire notabila fiind cea a efectelor vizuale, datorata exclusiv progresului tehnologic in domeniu. IN rest, intriga este la fel de slaba, chiar si pentru un film crae are la baza o serie de benzi desenate, regia la fel de proasta si este si unul din cee mai previzibile filme pe care le-am vazut vreodata.

Distributia nu este nici ea potrivita pentru un film cu super-eroi. Protagonistii ar fi trebuit sa fie barbati feroce, nu unii ce fete de adolescenti subdezvoltati. Nu cred ca Miles Teller poate sa inspire teama nici unui copil de scoala primara. Aceia dintre ei care chiar au incercat sa aiba o interpretare decenta au fost trasi in jos de mediocritatea scenariului, dar si de lipsa a oricarui fel de chimie cu colegii de platou.

Dureaza cam doua eternitati pana se intampla ceva in film, numai ca sa ajungi la un punct culminant plictisitor si lipsit de inspiratie si ingeniozitate. Filmul se pare ca era chiar mai prost, dar cand producatorii l-au vazut au ordonat rapid sa se filmeze din nou unele scene. Acesta este motivul pentru care Kate Mara devine brusc blonda sau pentru care Miles Teller apare cand cu barba cand fara. Acesta este un film usor de uitat si gandul unui sequel, care pare la fel de previzibil ca finalul din acest film, este oarecum deprimant. Pe de alta parte, aceasta franciza a inregistrat progres de la film la film, lucru extrem de rar, chiar daca in acest caz vorbim de un progres minim. Oricum cu mult mai rau nu poate fi.

Autumn in New York (2000)

Gen: Drama

Distributie: Richard Gere, Winona Ryder, Anthony LaPaglia, Elaine Stritch, Vera Farmiga

Regizor: Joan Chen [a mai regizat: Tian Yu(1998)]

Buget: 40.000.000 $
Incasari: 190.000.000 $

Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 24/100

O drama romantica despre un playboy batranel care se indragosteste de o tanara frumoasa, dar care sufera de o boala incurabila.

Ma asteptam sa vad un film siropos, ceea ce s-a si intamplat, dar ma asteptam sa fie si bun, dar nu a fost cazul. Povestea nu este originala deloc si nici nu a fost transpusa intr-un scenariu de Doamne-ajuta. Mana novice a regizoarei (prima regizoare asiatica a unui film important de la Hollywood) se simte, pentru ca un regizor experimentat nu ar fi trecut cu vederea atatea momente moarte si scene inutile. Macar concluzia filmului este una realista (spoiler): dragostea nu invinge chiar tot.

Distributia este ce ma facut sa am sperante si asteptari de la acest film. Din pacate toti acesti actori sunt foarte buni individual,d ar impreuna au fost aproape mediocri. Chimia dintre cei doi protagonisti este aproape inexistenta, iar actorii din rolurile secundare au mult prea putin timp de ecran pentru ca interpretarile lor sa conteze. Din punct de vedere al prestatiei artistice, in afara de un exces de lacrimi, nu prea am primit nimic.

Daca scoatem scenele care nu aduc nimic filmului, inclusiv finalul prleungit inutil, acest film nu ar fi durat mai mult de 80 de minute. Astfel ca ritmul este unul lent... foarte lent. Va avertizez ca este atat de trist, incat persoanele deprimate cu tendinte suicidale vor fi impinse de acest film sa faca pasul final. Ce mi-a atras atentia in schimb, este cinematografia care propune o cromatica interesanta, aleasa foarte inspirat.

Better Living Through Chemistry (2014)

Gen: Comedie

Distributie: Sam Rockwell, Olivia Wilde, Michelle Monaghan, Jane Fonda, Ray Liotta

Regizor: Geoff Moore [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 5.000.000 $
Incasari: 100.000 $

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 40/100

Viata fara evenimente a unui farmacist o ia razna cand incepe o aventura cu o clienta maritata, alaturi de care porneste pe un drum plin de sex, droguri si posibil crima.

Acest film m-a cucerit prin orginialitate si simplitate. Nu este usor in ziua de azi sa vii cu o intriga cat de cat originala. Scriitorii acestui film au reusit. Nu pot sa zic ca a fost cel mai amuzant film si ca m-am prapadit de ras, dar a avut momentele sale si a avut o oarecare candoare, lucru ciudat pentru un film plin de sex si droguri. Inca odata se dovedeste ca nu iti trebuie un munte de bani ca sa faci un film bun.

Distributia este ciudata, dar foarte buna. Nu ma gandeam vreodata la un cuplu de protagonisti format din Sam Rockwell si Olivia Wilde, dar intre ei a existat suficienta chimie incat sa isi faca personajele credibile. Nici unul dintre ei nu a iesit din zona de confort si nu a oferit vreo interpretare memorabila, dar au facut suficient pentru a nu iesi in evidenta in mod negativ.

Filmul propune si oarecare lectii de viata despre cum sa iti urmezi fericirea. Nu sunt eu vreun expert, dar tot filmul are un aer de autenticitate. Nu este nici pe departe o comedie romantica tipica si numarul de clisee este unul minim. Nici macar finalul nu este un happy-end clasic. Verdictul meu este ca merita vazut.

Icarus (2010)

Gen: Actiune

Distributie: Dolph Lundgren, Stefanie von Pfetten, Samantha Ferris, David Lewis, Lindsay Maxwell

Regizor: Dolph Lundgren [a mai regizat: Command Performance(2009), Missionary Man(2007), Diamond Dogs(2007), The Mechanik(2005), The Defender(2004)]

Buget: 5.000.000 $
Incasari: 100.000 $

Nota Gealapa: 5.80

Un asasin sovietic incearca sa scape de viata sa dubla ca asasin platit si tata iubitor.

Cam asta este nivelul maxim la care te poti astepta de la un film cu Dolph Lundgren, mai ales cand el este si regizorul. O poveste subtirica, ce nu este nimic altceva decat un pretext pentru multe impuscaturi dintre care doar ale eroului isi ating tinta. Povestea este superficiala, dar acest cuvant nu descrie suficient de bine unele personaje care au un rol important in film, dar despre care nu stim nimic. Coloana sonora este emdiocra cum sunt si majoritatea efectelor speciale, dar chiar si in aceste conditii nu pot sa spun ca m-am plictisit. In plus, am aflat ca si Dolph Lundgren are probleme cu deschisul sutienelor, ceea ce ma face sa am o parere mai buna despre mine.

Distributia este si ea exact cum m-am asteptat sa fie la un asemenea film: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Filmele lui Lundgren nu sunt renumite pentru numele din distributie, dar din cand in cand exista cate o aparitie surpriza. de aceasta data este vorbe de Samantha Ferris. Din pacate personajul pe care il interpreteaza este unul din acelea despre care nu stim nimic, iar prestatia ei este in nota de mediocritate a filmului. As remarca totusi realismul lui Lundgren, acre spre deosebire de Steven Seagal, stie care sunt limitele varstei sale si nu incearca sa ne faca sa credem ca are 25 de ani.

Trebuie sa observ un oarecare progres in abilitatile de regizor ale lui Dolph Lundgren. Acest film, chiar daca nu este o capodopera, este mai bun decat majoritatea filmelor lansate drect pe DVD. Filmul abuzeaza de cliseele persecutarii si razbunarii din anii '90. Acesta este unul din motivele pentru care nu mi-a placut dar si unul din motivele pentru care mi-a placut. Satsiface o oarecare nostalgie a filmelor de actiune din acea vreme.

Blood of Redemption (2013)

Gen: Actiune

Distributie: Dolph Lundgren, Bily Zane, Gianni Capaldi, Vinnie Jones, Robert Davi

Regizor: Giorgio Serafini [a mai regizat: Don't Let Me Go(2016), My Boy(2015), Sin Fronteras/Without Borders(2014), A Certain Justice(2014), Ambushed(2013)]

Buget: 2.000.000 $

Nota Gealapa: 5.15

Quinn a avut de toate: putere, bani, un frate care il idolatriza si o femeie care il iubea. Dar a avut si dusmani. Intr-o singura noapte, tradat de cineva din cerculs au de prieteni, este arestat si pierde totul. Bineinteles ca atunci cand iese din inchisoare primul lucru pe ordinea de zi este razbunarea.

Chiar daca vorbim de un film de actiune mediocru, este totusi unul din cele mai bune filme cu Dolph Lundgren din istoria recenta. Nu este cea mai originala poveste si nici nu a avut mijloacele de a fi pusa in scena intr-un mod care sa ma dea pe spate. Chiar si asa a reusit sa ma tina atent si nu pot sa spun ca m-am plictisit, in ciuda unor scene lipsite de logica. Sunt destule rasturnari de situatie, unele reusite altele mai putin. Din pacate cea mai mare dintre ele este extrem de previzibila si deconspira finalul mult prea devreme.

Pentru un film de actiune de mana a doua, pot spune ca a adunat o sumedenie de actori de categoria B cunoscuti si experimentati. Luate individual, prestatiile lor au fost chiar decente. Din pacate nu a existat pic de chimie intre ei. Senzatia e ca regizorul a adunat un grup de oameni acre se urasc intre ei si i-a pus sa munceasca impreuna.

Cand nu ai bani este mai bine sa lasi efctele speciale deoparte si sa te concentrezi asupra altor lucruri, chiar daca faci un film de actiune. Nu s-a intamplat asta in acest film, iar efectele sunt deplorabile. Nici macar scenele cu impuscaturi nu au fost prea reusite; s-a abuzat prea mult de cliseul eroului singuratic care este asaltat cu focuri de arma in camp deschis, dar in mod miraculos nu este atins de nici un glont. Sunetele de impuscaturi si cele din timpul luptelor corp la corp aminteau de anii '80. Daca tot vorbim de lucruri false, starurile porno Tasha Reign si Rikki Six, ambele posesoarele unor perechi de sani falsi, au o scena fierbinte care mai detensioneaza putin atmosfera incarcata. Trailer:

Big Fish (2003)

Gen: Fantastic

Distributie: Ewan McGregor, Albert Finney, Billy Crudup, Jessica Lange, Helena Bonham Carter

Regizor: Tim Burton [a mai regizat: Big Eyes(2014), Frankenweenie(2012), Dark Shadows(2012), Alice in Wonderland(2010), Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street(2007)]

Buget: 70.000.000 $
Incasari: 260.000.000 $

Nota Gealapa: 8.15
Metascore: 58/100

Un fiu frustrat incearca a separe adevarul de fictiune, in viata tatalui sau.

Desi este un film fantastic, as spune ca este poate cel mai bun film de familie pe care l-am vazut. Este si un film foarte original. De la o intriga aparent banala porneste o poveste epica, pe parcursul careia timpul parca sta in loc. Se vede mana sigura a unui regizor specializat in productii fantastice. Fiecare dolar a fost cheltuit cu cap, iar rezultatul au fost cateva efecte impresionante. Rasturnarile de situatie sunt prezente pana in ultimul minut, asigurand si un final imprevizibil.

Puterea distributiei nu este data de protagonist. Ewan McGregor a avut o prestatie ok, dar parca nu s-a ridicat la inaltimea filmului si a colegilor sai de platou. In rolurile secundare au stralucit de-a dreptul actori ca Albert Finney, Robert Guillaume sau Steve Buscemi, care dau adevarata forta si valoarea artistica a acestui film.

Din cand in cand apare cate un film altfel care da lumea spectatorilor peste cap intr-un mod 100% original. Ma refer la filme ca Chocolat, Amelie, What Dreams May Come sau chiar Being John Malkovich. Din aceasta categorie de filme face parte si Big Fish. Fanii inflacarati ai filmelor indie ar argumenta ca acest film a fermecat audientele din intreaga lume, dar a facut-o in stilul Hollywood: cu un buget mare si efecte scumpe. Cui ii pasa? Conteaza doar ca vreme de doua ore am fost purtat intr-o alta lume. Trailer:

Good Night, and Good Luck. (2005)

Gen: Drama

Distributie: David Strathairn, George Clooney, Patricia Clarkson, Jeff Daniels, Alex Borstein

Regizor: George Clooney [a mai regizat: The Monuments Men(2014), The Ides of March(2011), Leatherheads(2008), Confessions of a Dangerous Mind(2002)]

Buget: 7.500.000 $
Incasari: 35.100.000 $

Filmul a obtinut 38 de premii, printre care:
- Breakaway Accomplishment (David Strathairn), AARP Movie for Grownups Awards, 2006
- Movie of the Year, AFI Awards, USA 2006
- Best Cinematography, Boston Society of Film Critics Awards, 2005
- Best Director (George Clooney), Bratislava International Film Festival, 2005
- Freedom Award, Broadcast Film Critics Association Awards, 2006

Nota Gealapa: 7.45
Metascore: 80/100

Jurnalistul Edward R. Murrow porneste o cruciada impotriva senatorului Joseph McCarthy.

Scurt si la obiect; asa a fost acest film. Starea de tensiune a fost continua desi nu cerd ca s-a ridicat glasul decat o singura data in tot filmul. Actunea acestui film se desfasoara acum mai bine de 50 de ani, dar subiectul este infricosator de actual pentru realitatea romaneasca de astazi, ceea ce ne arata cat suntem de inapoiati din punct de vedere al mentalitatii. Singura arma pe care acest film o are la dispozitie pentrua impresiona sunt dialogurile foarte bune.

Distributia, asa cum se intampla in filmele regizate de Clooney, este aleasa cu mare grija. Incepand cu el si temrinand cu David Strathairn, toti actorii din acest film au avut interpetari solide si  foarte credibile. Prestatiile lor au oferit toata culoarea de care avea nevoie acest film alb-negru.

Clooney trebuie felicitat pentru cum a reusit sa reproduca cu succes atmosfera tipica televiziunii anilor '50. Filmand in alb-negru, introducand si imagini reale cu personajele la care se face referire si propunand un final brusc si neastetat, dar plin de inteles, acesta dovedeste inca odata ca merita urmarita si cariera lui de regizor. Din categoria "stiati ca", trebuie sa va spun ca la fiecare 23 de minute (exact durata stanard a emisiunilor TV din acele timpuri) filmul este intrerupt de cate un cantec de jazz, interpetat de Dianne Reeves. Trailer: