Albatross (2011)

Gen: Drama

Distributie: Felicity Jones, Jessica Brown Findlay, Sebastian Koch, Harry Treadaway, Josef Altin

Regizor: Niall MacCormick [a mai regizat: Complicit(2013), The Song of Lunch(2010), Margaret Tatcher: The Long Walk to Finchley(2008), Transit(2005)]

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 42/100

Beth, o adolescenta tocilara, se imprieteneste cu Emilia, o scriitoare aspiranta noua in oras. Nu dureaza mult pana Emilia are o aventura cu tatal lui Beth, care poate avea consecinte devastatoare.

 Cocluzia acestui film este ca nu e buna prea multa moralitate si cateodata este bine sa nu ai constiinta. Povestea ne propune o intriga interesanta si destule dialoguri savuroase si amuzante. Filmul supureaza sensibilitate, inocenta dar si o doza de perversitate. Din pacate senzatia este ca regizorul a fost retinut si nu a dat frau liber oortunitatilor oferite de poveste.

Distributia este foarte ok pentru un film britanic, avand in componenta destule nume britanice importante. Felicity Jones este absolut adorabila, ca intotdeauna, si, desi prestatia ei este ok, de aceasta data este eclipsata de mult mai putin cunoscuta Jessica Brown Findlay, care reuseste in acest film o interpretare deosebita, credibila si plina de sex appeal.

Desi destul de amuzant, acest film nu este o comedie Este despre maturizare, in primul rand, si despre o criza de varsta mijlocie in al doilea, care se intampla sa aiba exact dozele potrivite de umor si sex.Baietii au o oportunitate aici de a dovedi partenerelor cat de sensibili sunt.

In a World... (2013)

Gen: Comedie

Distributie: Lake Bell, Fred Melamed, Michaela Watkins, Rob Corddry, Alexandra Holden

Regizor: Lake Bell [aflata la primul lungmetraj]

Incasari: 3.000.000 $

Premii:
- Breakthrough Performance Behind the Camera (Lake Bell), Pheonix Film Critics Society Awards, 2013
- Waldo Salt Screenwriting Award (Lake Bell), Sundance Film Festival, 2013

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 79/100

O antrenoare de voce semi-ratata ajunge sa concureze pentru un job impotriva tatalui ei arogant si a protejatului acestuia.

"Dragut" este cuvantul care caracterizeaza acest film. Este destul de amuzant, dar nu memorabil, este destul de captivant, dar nu iti creste pulsul prea mult. Nu va asteptati sa radeti cu hohote. Filmul este interesant prin faptul ca abordeaza un subiect nu tocmai comun, acela al celor care dubleaza voci pentru filme, dar pierde prin faptul ca nu se concentreaza destul de mult pe acest lucru si arunca in prim-plan niste probleme banale de familie.

Distributia este in regula si are suficiente fete familiare, dar pentru ca a fost si scriitoare, si regizoare, si protagonista, Lake Bell a avut grija ca singura persoana care straluceste in acest film sa fie ea. Ce-i drept, "stralucire" este cam mult pentru prestatia ei, dar are o interpretare buna si cu siguranta cel mai mult timp de ecran.

Dialogurile dintre personaje sunt destul de interesante dar uneori replicile actorilor se suprapun si poate fi destul de greu de urmarit ce spun. Daca treceti de primele zece minute, o sa gasiti acest film destul de agreabil si un motiv suficient pentru a manca o punga de floricele.

Ahi va el diablo (2012)

Gen: Thriller

Distributie: Laura Caro, Francisco Barreiro, Michele Garcia, Alan Martinez, David Arturo Cabezud

Regizor: Adrian Garcia Bogliano [a mai regizat: Late Phases(2014), The ABCs of Death(2012), Penumbra(2011), Sudor frio(2010), Donde duerme el horror(2010)]

Incasari: 10.000 $

Premii:
- Best Actor (Francisco Barreiro), Austin Fantastic Fest, 2012
- Best Actress (Laura Caro), Austin Fantastic Fest, 2012
- Best Director (Adrian Garcia Bogliano), Austin Fantastic Fest, 2012
- Best Picture, Austin Fantastic Fest, 2012
- Best Screenplay, Austin Fantastic Fest, 2012
- Best Foreign-Language Film, Fangoria CHainsaw Awards, 2014

Nota Gealapa: 5.95
Metascore: 50/100

Un cuplu casatorit isi pierde copii in apropierea unor pesteri din Tijuana, in timpul unei vacante. In cele din urma copiii reapar fara nici o explicatie, dar in curand devine evident ca ei nu mai sunt cine erau, ca ceva ingrozitor i-a schimbat.

Senzatia pe care o lasa acest film este aceea de productie independenta mexicana. Exact cum filmele independente americane presupun un buget infim pe langa cele de la Hollywood, asa si acesta probabil a beneficiat de mult mai putini pesos decat filmele importante din Mexic si acest lucru se vede. Partea buna este ca reuseste sa creeze o stare de tensiune si te face sa tot astepti sa se intample ceva care sa te dea pe spate, partea proasta este ca acel lucru nu se intampla niciodata.

Nu am nici un prieten mexican care sa imi spuna daca actorii din acest film sunt nume importante, dar prestatiile lor sunt decente, iar copiii sunt destul de ciudati incat sa iti provoace fiori. Cei doi protagonisti adulti nu pot sa sun ca exceleaza, poate doar la caitolul perversitate, in rest scenariul i-a pus in niste ipostaze in care era greu sa fie credibili.

Apropierea de Statele Unite i-a facut pe producatorii acestui film sa apeleze la cateva trucuri folosite din filmele americane, insa nici acestea nu au efectul scontat, desi apreciez scena inutila de lesbianism cu care incepe filmul. Numeroasele gauri din intriga nu se astupa in totalitate pana la final si daca ar fi sa spun primul cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la acest film acesta este "ciudat". Trailer:

Barefoot (2014)

Gen: Romantic

Distributie: Evan Rachel Wood, Scott Speedman, J.K.Simmons, Treat Williams, Kate Burton

Regizor: Andrew Fleming [a mai regizat: No Heroics(2009), Hamlet 2(2008), Nancy Drew(2007), The In-Laws(2003), Paranormal Girl(2002)]

Buget: 6.000.000 $
Incasari: 100.000 $

Nota Gealapa: 6.95
Metascore: 22/100

Fiul problema al unei familii bogate intalneste o pacienta a unui spital de psihiatrie, care a trait in izolare toata vata. El o ia pe tanara naiva si merge impreuna cu ea la nunta fratelui sau.

Acest film are charisma din plin. Este destul de original, destul de amuzant si extrem de sensibil. Desi nu are nimic spectaculos nici cand vine vorba despre poveste, nici cand vine vorba despre modul in care este realizat, cumva reuseste sa fie foarte agreabil. Din pacate, succesul acestui film va incuraja si alti saraci sa realizeze productii ieftine cu gandul ca vor da lovitura.

Nu reusesc sa imi dau seama daca distributia este buna sau nu. Ce-i drept, sunt destule fete familiare, dar pe de alta parte toti sunt actori din categoria a doua, daca pot sa spuna sa. Din fericire se pare ca le-a placut acest proiect pentru ca toti par sa isi fi dat interesul la maxim pentru reusita filmului. Cea care straluceste cel mai mult este Evan Rachel Wood, care dupa aceasta prestatie extrem de sensibila si credibila are sanse sa prinda roluri in productii mai importante.

Nu va ganditi ca scapati de clisee sau de mici lipsuri de logica; sunt si ele prezente, dar cumva reusesc sa treaca fie neobservate, fie sa fie tolerate. Lucrul pe care il apreciez si care deosebeste acest film de multe comedii romantice este ca nu iti indeasa moralitate pe gat. Lucrurile sunt pur si implu asa cum sunt, fara sa le judece nimeni.

Mega Python vs. Gatoroid (2011)

Gen: SF

Distributie: Tiffany, Debbie Gibson, A Martinez, Kathryn Joosten, Kevin M Horton

Regizor: Mary Lambert [a mai regizat: Presumed Dead in Paradise(2014), Dark Path Chronicles: Behind the Characters(2008), Dark Path Chronicles: Making Of(2008), The Attic(2007), 14 Women(2007)]

Nota Gealapa: 3.90

Florida se confrunta cu o criza atunci cand pitoni uriasi ameninta populatia de aligatori.

Acesta este exact genul de film gandit si pus pe hartie de niste baieti care au tras dintr-o tigara cu procentaj scazut de tutun. Este atat de prost ca mi-a provocat o migrena. Problemele acestui film sunt multe. In primul rand efectele vizuale sunt atat de proaste incat desenele animate cu pokemoni sunt de doua ori mai credibile. In al doilea rand filmul nu se hotaraste pana la sfarsit daca sa se ia in serios sau nu. Unele scene flirteaza cu autoironia dar altele se vor a fi extrem de dramatice.

Distributia este si ea sub orice critica. Poti sa iti dai seama ca partea artistica va fi un esec cand membri distributiei nu au decat un nume. Singura figura cat de cat familiara este A Martinez, care este si el la fel de penibil si care cu aceasta prestatie si-a ingropat si ce mai ramasese din cariera lui.

Nimeni nu are niciodata asteptari prea mari de la un film produs de SyFi, dar acesta este prost chiar si dupa standardele lor. Pana la urma, daca aveti chef de un film cu monstri fara nici un pic de logica poate aruncati o privire, dar veti putea trece cu greu peste intriga care presupune ca niste crocodili a caror experienta era amenintata de niste serpi uriasi sunt indopati cu steroizi pentru a creste, dar pana sa creasca toti unii sunt mancati in continuare de serpi, care acum au si ei in organism steroizi si cresc, dar niste crocodili deja sunt mari si ii mananca si dn nou au steroizi in organism si cresc mai mult, dar serpii mananca oua de crocodil cu steroizi si cresc si ei tot mai mult, dar si crocodilii mananca oua de serpi si cresc chiar mai mult.......si tot asa. Nu va asteptati la Jurassic Park. Trailer:

Edge of Tomorrow (2014)

Gen: SF

Distributie: Tom Cruise, Emily Blunt, Bill Paxton, Brendan Gleeson, Jonas Armstrong

Regizor: Doug Liman [a mai regizat: Fair Game(2010), Jumper(2008), Mr. & Mrs. Smith(2005), The Bourne Identity(2002), Go(1999)]

Buget: 178.000.000 $
Incasari: 735.000.000 $

Filmul a castigat 10 premii, printre care:
- Kick Ass Award for Best Female Action Star (Emily Blunt), Alliance of Women Film Journalists, 2014
- Outstanding Achievement in Animated Effects in a Live Action Production, Annie Awards, 2015
- Best Editing, Boston Online Film Critics Association, 2014
- Best Actress in an Action Movie (Emily Blunt), Broadcast Film Critics Association Awards, 2015
- Best Film Editing, Las Vegas Film Critics Society Awards, 2014

Nota Gealapa: 8.05
Metascore: 71/100

Un ofiter este adus intr-un razboi impotriva unor extraterestrii care au puterea de a controla timpul si de a cunoaste viitorul inainte sa se intample. Cand acest ofiter une mana pe aceeasi putere, face echipa cu un luptator din fortele speciale pentru a pune capat razboiului.

Nu inteleg cum de mi-a placut atat film, avand in vedere ca intriga nu este tocmai originala. Am mai vazut extraterestri pe stilul tigan, adica daca il omori pe cel ami important restul dispar si am mai vazut si filme cu bucle temporale. Cu toate astea, acest film are ceva, nu imi dau seama ce, care il face foarte bun si nu ma refer la efectele seciale de ultima generatie.

Ditributia nu este cea mai buna pe care am vazut-o dar propune o surpriza extrem de placuta. In rolurile principale ii avem pe versatilul Tom Cruise, un obisnuit al acestui gen de filme, care stie sa isi aleaga foarte bine proiectele din acre sa faca parte si care evolueaza in nota lui obisnuita, adica constant bine, dar si pe Emily Blunt pe care nu ma gandeam ca o s-o vad vreodata intr-un asemenea rol. Din fericire, acest experiment este unul reusit, pentru ca a adus acestui film un lucru care liseste in alte blockbustere: calitate artistica. Interpretarea ei este foarte buna si cred ca aceasta prestatie i-a crescut cota extrem de mult la Hollywood.

De obicei mega-productiile pastreaza cele mai bune scene de actiune pentru final, dar in acesta senzatia este ca toate scenele de acest fel sunt la fel de bune. Desi actiunea incepe brusc si totul se desfasoara pe repede inainte, nu ramai cu senzatia ca iti lipsesc informatii si este incredibil cate lucruri au putut fi impachetate in mai putin de doua ore. Acesta este unul din putinele filme de anul trecut care au ridicat stacheta entru acest sezon. Trailer:

Blue Caprice (2013)

Gen: Crima

Distributie: Isaiah Washington, Tequan Richmond, Tim Blake Nelson, April Yvette Thompson, Cassandra Freeman

Regizor: Alexandre Moors [aflat la primul lungmetraj]

Incasari: 100.000 $

Premii:
- Outstanding Independent Feature (Alexandre Moors), Black Reel Awards, 2014
- Best Independent Film, Black Reel Awards, 2014

Nota Gealapa: 6.20
Metascore: 71/100

Un baiat abandonat este ademenit in America si atras in umbra unei figuri paterne periculoase. Filmul este inspirat din evenimentele reale din 2002 care au condus la atacurile asa numitului "beltway sniper".

In mare parte, filmul este exact ca posterul sau, adica gri. Se intampla niste lucruri cat de cat interesante pe acolo, dar care aparent nu au nici o logica. Spre final apare si logica iar filmul capata o oarecare intensitate si tensiune, dar apare o problema prezenta la destule filme inspirate din intamplari reale: finalul. Fiind nevoiti sa pastreze cat de cat adevarul istoric, producatorii au fost nevoiti sa se multumeasca cu un final mediocru.

Distributia nu este cine stie ce. Nu avem parte de nume prea mari, dar nici nu era nevoie pentru ca scenariul nu ofera prea multe dialoguri. Am vazut destule filme in care un singur actor are mai multe replici decat au avut toti membrii acestei distributii la un loc.

Parerea mea este ca se iroseste destul potential in prima parte a filmului, care este in intregime speculativa si ar fi putut fi mult mai interesanta. In plus, filmul nu are un ritm, iar actiunea avanseaza oarecum haotic. Filmul se vrea a fi mult mai profund decat este si propune o multime de proclamatii despre de ce omaenii nu sunt buni, dar nici una din aceste revelatii nu a avut vreun impact, cel putin asupra mea.