The Bouncer (2018)

Titlu original: Lukas

Gen: Actiune, Drama, Thriller

Distributie: Jean-Claude Van Damme, Sami Bouajila, Sveva Alviti, Sam Louwyck, Kevin Janssens

Regizor: Julien Leclercq [a mai regizat: Earth and Blood(2020), The Crew(2015), Gibraltar(2013), The Assault(2010), Chrysalis(2007)]

Buget: 6.000.000 €
Incasari: 530.496 $

Nota Gealapa: 6.20

Un bodyguard al unui club de noapte, trecut de 50 de ani, care a incasat destul la viata lui si la propriu si la figurat, se straduieste sa isi creasca fiica de opt ani.

Acest film este putin surprinzator, doar pentru ca din start nu stii la ce sa te astepti si prin urmare, orie s-ar fi intamplat ar fi fost o surpriza. Ofera ceva mai multa actiune decat m-as fi asteptat, actiune care nu vine insa la pachet si cu aceeasi doza de suspans. Filmul nu este previzibil si asta se intapla datorita unei rasturnari de situatie care se intampla aproape de final, singura de altfel de pe intreaga durata a filmului. Ritmul este destuld e lent, nu pentru binele filmul, ci pentru ca doar asa se mai poate misca Van Damme. Vorbim de un film cu un buget destul de mic, deci nici vorba de efecte vizuale complicate si din pacate lipsa acestora nu este compensata de scenariu, care este destul de banal.

Ptotagonistul filmului este Jean-Claude Van Damme, singurul nume recognoscibil si care credu eu ca este dovada vie a ce se intampa cu un actor important care in anii de glorie sparge toti banii pe distractii superficiale: ajunge sa joace in filme mediocre la varsta la care trebuia sa se bucure de pensie. Spun asta pentru ca Van Damme nu a fost niciodata vreun Morgan Freeman, de exemplu, care sa produca lejer si roluri dramatice. El a avut doar artele martiale si spagatul intre camioane, atat. Nu are o interpretare chiar rea, datorita faptului ca are foarte putin de vorbit, dar fata lui trezeste empatie, nu pentru personajul sau, ci pentru el ca om.

Acest film este putin in contrast cu ce ne-am obisnuit de la Van Damme si asta nu este un lucru rau deloc. Mi-a placut atmosfera sumbra a filmului, dar mi-ar fi placut ceva mai ulta tensiune. Per total, pot sa spun ca The Bouncer  mi-a depasit asteptarile si nu a fost deloc plictisitor. Nu il recomand in mod special, dar daca va cade in maini, nu este cazul sa il ocoliti, pentru ca nu este o alegere rea pentru o seara lejera de film.

A Simple Favor (2018)

Gen: Mister, Thriller, Crima

Distributie: Anna Kendrick, Blake Lively, Henry Golding, Ian Ho, Joshua Satine

Regizor: Paul Feig [a mai regizat: Last Christmas(2019), Ghostbusters(2016), Spy(2015), The Heat(2013), Bridesmaids(2011)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 97.644.617 $

Premii:
- Dorian Award - Campy Flick of the Year, GALECA: The Society of LGBTQ Entertainment Critics, 2019
- Best Overlooked Film, Hawaii Film Critics Society, 2019
- ReFrame Stamp - Feature, ReFrame, 2019

Nota Gealapa: 6.95
Metascore: 67/100

Stephanie este o mama singura care are un vlog despre parenting si se imprieteneste cu Emily, o femeie din inalta societate, care are un copil la aceeasi scoala. Cand Emily dispare fara urma, Stephanie isi ia singura responsabilitatea de a investiga disparitia.

La prima vedere, nu pare sa fie mai nimic de capul acestui film. Intriga este destul de banala, nu chiar originala si daca protagonista este o mama tanara, pare ca si publicul tinta face parte din aceeasi categorie. Dar, pentru ca scenariul este foarte bine scris si are dialoguri bune si amuzante si propune multe rasturnari de situatie interesante, cred ca poate fi indragit de un public mult mai larg. Este amuzant, palpitant, socant uneori si mi-a placut mult mai mult decat m-as fi asteptat. Astfel, un film de aproape doua ore mi-a parut mult mai scurt.

Distributia este destul de buna pentru un asemenea film. Protagonista este Anna Kendrick, care nu imi este deloc simpatica, dar s-a potrivit in acest rol si putin neasteptat pentru mine, pentru ca fac parte din tipologii diferite de actori, a colaborat foarte bine si a avut o chimie excelenta cu Blake Lively. Cele doua au avut cel mai mult timp de ecran, dar au fost sustinute foarte bine si de colegii lor din rolurile secundare. Per total, fara sa fie revelatoare, interpretarile din acest film sunt la un nivel foarte bun.

Aveam indoielile mele legate de acest film, pentru ca am mai fost dezamagit de filme cu o structura asemanatoare, dar daca din punct de vedere al umorului am primit exact ce am asteptat, filmul m-a surprins cu rasturnarile de situatie, tensiunea creata si cele cateva momente socante. Cred ca merita vazut, pentru ca nu se intampla foarte des ca doua genuri atat de diferite sa fie contopite intr-un singur film si sa functioneze impreuna. De asemenea, are si avantajul de a nu fi unul din rebuturile reciclate care sunt foarte la moda in perioada asta.

Johnny English Strikes Again (2018)

Gen: Comedie, Actiune, Aventura

Distributie: Rowan Atkinson, Ben Miller, Olga Kurylenko, Kevin Eldon, Emma Thompson

Regizor: David Kerr [a mai regizat: A Midsummer Night's Dream(2016)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 158.970.776 $

Premii:
- Best Production Design International Studio Feature - Contemporary, British Film Designers Guild Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 39/100

Dupa ce un atac cibernetic deconspira toti agentii secreti ai Marii Britanii, Johnny English este fortata sa iasa din pensionare pentru a descoperi hackerul din spatele atacului.

Nu am fost niciodata un fan al acestei francize, in special pentru ca il asociez pe Rowan Atkinson cu Mr. BEan si cred ca acel gen de umor are locul lui bine definit in timp, iar acest timp a trecut. Insa, fie ca e vorba de Rowan Atkinson, Leslie Nielsen sau alti actori care abordeaza acelasi stil, adevarul este ca acest tip de umor va fi mereu prezent in cinematografie, iar unii il vor detesta, in timp ce altii il vor adora. Daca este bine facut, poate fi agreabil. Despre acest film pot spune ca apreciez constanta seriei. Ba chiar sequelurile au fost o idee mai bune decat primul film. Are destule scene amuzante, ba chiar si cateva efecte vizuale interesante, toate in ecorul oferit de o poveste banala si previzibila.

Rowan Atkinson nu este singurul nume relevant din distributie. Olga Kurylenko, sau Emma Thompson sunt de asemenea actori care dau bine pe poster, numai ca intr-un asemenea film e clar ca abilitatile lor actoricesti conteaza mai putin decat intr-o productie obisnuita. Este totusi important ca protagonistii sa se dedice si sa creada in personaje si sa se afunde in ele, oricat de nenaturale ar fi acestea si pentru ca sunt multi actori experimentati aici, pot spune ca interpretarea este unul din atuurile filmului.

Puteti vedea acest film chiar daca nu le-ati vazut pe prcedentele din serie. Nu e o poveste atat de complicata. Nu este nici deosebit de amuzant, dar are momentele lui hilare si poate si o alegere buna cand ai doua ore de pierdut, de exemplu intr-un avion. Exista in film o scena care implica realitatea virtuala care ofera un umor old-school atat de bun, incat aproape imi vine sa spun ca este geniala. De altfel, cateva expresii faciale din timpul filmului mi-au trezit niste nostalgii despre Mr. Bean. Daca sunteti in cautare de o comedie usurica, atunci acest film poate adresa cu succes aceasta nevoie.

Eastern Promises (2007)

Gen: Crima, Thriller

Distributie: Naomi Watts, Viggo Mortensen, Armin Mueller-Stahl, Josef Altin, Mina E. Mina

Regizor: David Cronenberg [a mai regizat: Maps to the Stars(2014), Cosmopolis(2012), A Dangerous Method(2011), To Each His Own Cinema(2007), A History of Violence(2005)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 56.107.312 $

Filmul a obtinut 28 de premii, printre care:
- Saturn Award - Best International Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2008
- EDA Special Mention Award - Unforgettable Moment, Alliance of Women Film Journalists, 2007
- EDA Special Mention Award - Best Depiction of Nudity or Sexuality, Alliance of Women Film Journalists, 2007
- Best Actor - International (Armin Mueller-Stahl), Bambi Awards, 2007
- Best Actor (Viggo Mortensen), British Independent Film Awards, 2007

Nota Gealapa: 7.70
Metascore: 82/100

O adolescenta din Rusia, care traieste in Londra si moare in timp ce da nastere, lasa in jurnalul sau indicii care ar putea lega copilul de un viol care implica o puternica si violenta familie din mafia ruseasca.

Acest film este dovada ca un film clasic nu este neaparat demodat. Fara efecte vizuale revolutionare, fara salturi temporale, fara false ifose de profunzime, dar iata ca o poveste buna, cu un scenariu corect nu are nevoie de foarte multe briz-brizuri, pentru a se transforma intr-un film foarte bun. Ritmul este unul lent, dar asta e un lucru pozitiv de aceasta data, pentru ca tensiunea si suspansul cresc in permanenta si acest ritm ajuta la crearea tensiunii. Filmul este mai putin previzibil decat am anticipat, chiar daca are un deznodamant anticipabil si mai slab decta restul filmului.

Distributia a fost aleasa foarte inspirat, chiar daca nu vorbim de cele ami la moda nume, dar avem de a face cu actori experimentati care si-au dovedit de-a lungul timpului aptitudinile. Ati putea crede ca protagonista este Naomi Watts, iar aceasta are intr-adevar un rol important si produce o interpretare bunicica, dar cred ca adevaratul protagonist al filmului este Viggo Mortensen, un actor subestimat dupa parerea mea, care ar fi trbuit sa primeasca mai multe sanse si care si in acest film are o prestatie foarte buna si a fost extrem de credibil. Din rolurile secundare as vea doi remarcati. Primul este Vincent Cassel, iar al doilea si Armin Mueller-Stahl, a carui clasa iese la suprafata si daca are de spus o singura replica sau o suta.

Trailerul poate nu apre asa apetisant si ofertant, dar va indemn sa treceti peste el si sa vedeti acest film. Nu are o intriga complicata, dar este un thriller bazat mai mult pe dialog si acesta nu dezamageste. Dialogul reuseste sa compenseze chiar si in scenele in care nu se intampla mare lucru. Actiunea nu este prezenta non-tops, dar atunci cand se intampla, este foarte brutala si grafica. Cinematografia ar putea sa treaca neobservata in acest film, dar cred ca detaliile acesteia au fost alese foarte inspirat si au contribuit din plin la crearea atmosferei. Nu este un film perfect, dar este un thriller foarte bun, care emrita vazut.

Life Itself (2018)

Gen: Drama, Romantic

Distributie: Oscar Isaac, Olivia Wilde, Annette Bening, Mandy Patinkin, Jean Smart

Regizor: Dan Fogelman [a mai regizat: Danny Collins(2015)]

Buget: 10.000.000 $
Incasari: 7.997.774 $

Premii:
- Best Romance TV Spot, Golden Trailer Awards, 2019
- Truly Moving Picture Award, Heartland Film, 2018

Nota Gealapa: 7
Metascore: 21/100

Un cuplu face tranzitia de la o idila de facultate la casatorie si la primul lor copil, dar calatoria lor are cateva rasturnari de situatie cu ecou pe alte continente si afectand alte vieti.

Nu sunt mare fan al filmelor de dragoste si un film de acest gen trebuie sa aiba ceva special ca sa imi placa, iar Life Itself este unul din acele afilme. Dupa un inceput greoi, cu mutari neinspirate intre planuri temporale, brusc devine foarte brutal, palpitant si ajunge sa fie cea mai trista poveste optimista pe care am vazut-o in ultima vreme. Este surprinzator, sensibil si socant. Scenriul este foarte bine scris si este bine pus in valoare in cea mai mare parte, chiar daca regizorul nu este deloc experimentat.

Distributia este poate cel mai impresionant lucru si principalul avantaj al filmului. Este plina de actori uriasi, relevanti, capabili sa faca sa straluceasca o astfel de poveste. De la Samuel. L. Jackson si pana la Antonio Banderas, cu totii si-au luat foarte in serios personajele, oricat de importante sau neinsemnate au fost si au oferit interpretari puternice si credbile, astfel ca am reusit sa empatizez cu majoritatea personajelor. Nu pot sa remarc neaparat pe cineva, pentru ca timpul de ecran a fost limitat pentru fiecare si impartit cumva in mod egal, dar pot sa remarc calitatea artistica constanta de la inceput pana la final.

Pentru ca o poveste de dragoste sa ma cucereasca, exact asa trebuie sa fie: imprevizibila, emotionanta, cu dialoguri bune si prestatii artistice induiosatoare. Este un film care abordeaza esenta relatiilor, de la momentele fericite pana la cele tragice. Nu inteleg de unde atata hate in numeroasele reviewuri negative pe care le-am citit despre acest film. Va sfatuiesc sa le ignorati si sa dati o sanssa acestui film, pentru ca nu veti fi dezamagiti. Personal, il trec pe lista filmelor mele preferate din acest gen.

Unsane (2018)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Claire Foy, Joshua Leonard, Jay Pharoah, Sarah Stiles, Marc Kudisch

Regizor: Steven Soderbergh [a mai regizat: The Laundromat(2019), High Flying Bird(2019), Logan Lucky(2017), Behind the Candelabra(2013), Side Effects(2013)]

Buget: 1.500.000 $
Incasari: 14.293.601 $

Premii:
- Best Thriller, Golden Trailer Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.55
Metascore: 63/100

O tanara este internata din greseala intr-un institut mintal, unde isi confrunta cea mai mare fric, dar oare aceasta este reala,s au doar rodul delirului ei?

Ca sa pastrez tematica filmului, as spune ca acesta este bipolar. Are o prima jumatate exagerat de linistita, cu lucruri care nu au sens si aproape plictisitoare pe alocuri si o a doua jumatate in care ritmul creste, tensiunea si sunspansul apar brusc, lucrurile o iau razna si reusesti in sfarsit sa empatizezi cu personajele.Este un film ieftin, asa ca toata puterea lui sta in poveste. Din fericire aceasta este suficient de interesanta si vine la pachet cu un scenariu scris decent, suficient cat sa salveze putin filmul de la mediocritate.

Distributia nu este stralucita, dar o are in rolul principal pe Claire Foy, o actrita destul de la moda in perioada asta, crae are destule calitati si care reseste sa produca si aici o interpretare buna si credibila care ajuta filmul. Nu a ajutat-o prea mult nimic din jurul ei; nici senariul, nici colegii si nici bugetul filmului, dar cu toate astea, cred ca a reusit o prestatie convingatoare, care te face de multe ori sa te pui in locul ei si fara de care am fi vorbit de un film prost. Mi-ar fi placut si un personaj negativ mai convingator, care sa o puna in valoare, dar n-a fost sa fie.

Imi place ca filmul incearca si reuseste pe alocuri, sa testeze si sanatatea mentala a spectatorilor, nu doar a personajelor, pentru ca exista cateva momente in care nu stii ce sa mai crezi. Este o experienta claustrofoba si frustranta, dar din pacate inconstanta. Dupa un inceput greoi, in ultima parte chiar pot spune ca am urmarit cu sufletul la gura sa vad ce se intampla si din acest motiv pot sa spun ca acest film merita o vizionare, doar sa nu va asteptatis a fiti dati pe spate cu totul sau sa vedeti vreun clasic.

Montparnasse Bienvenüe (2017)

Titul original: Jeune femme

Gen: Drama

Distributie: Laetitia Dosch, Souleymane Seye Ndiaye, Grégoire Monsaingeon, Jean-Christophe Folly, Nathalie Richard

Regizor: Léonor Serraille [aflata la primul lungmetraj]

Buget: 1.000.000 €
Incasari: 423.747 $

Filmul a obtinut 11 premii, printre care:
- Best Actress (Laetitia Dosch), Bratislava International Film Festival, 2017
- Student Jury Award, Bratislava International Film Festival, 2017
- Golden Camera, Cannes Film Festival, 2017
- Prix du jury - French Film Competition, Champs-Élysées Film Festival, 2017
- Breakthrough Actress (Prix Révélation Féminine) (Laetitia Dosch), Club Média Ciné, 2018

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 76/100

Trecuta de 30 de ani, falita si dupa o despartire umilitoare, o tanara plina de spirit, dar nemiloasa se straduieste sa supravietuiasca in metropola pariziana plina de viata, dar daca reuseste acolo, inseamna ca poate reusi oriunde.

Palpitant, plin de suspans si tensiune si emotionant. Acestea sunt toate trasaturile pe care acest film nu le are. Are in schimb putin umor, o poveste simpla dra cu detaliicat de cat interesante si o doza de ralism are il face cat de cat interesant. Din pacate, are si multe momente moarte, care fac timpul sa se dilate si astfel filmul pare mai lung decat este de fapt. Are un aer de film romanesc de festival, de prin anii 2000. Multe tristete si personaje neintelese. Mi se pare putin invechita aceasta abordare, dar nici nu vad cum ar fi putut fi mai bun acest film, avand in vedere povestea banala si bugetul infim.

Acest a mai avut si interpretari foarte bune din partea protagonistilor. Nu sunt nume mari, care sa umple salile, dar am vazut prestatii foarte bune, naturale si reliste. Nu am identificat nici un moment in care vreo interpretare sa scartaie, fie ca vorbim de rolurile mici sau cele importante. Dintre toti, asa cum si trebuie, s-a detasat Laetitia Dosch, protagonista filmului, care a fost foarte credibila si a reusit sa creeze empatie pentru personajul ei si m-a facut curios sa o mai vad si in alte filme. Cred ca ea a salvat acest film de la o impasibilitate absoluta.

Ce face acest film, este practic sa urmareasca o tanara indeaproape in viata de zi cu zi. Este o tehnica pe care am mai vazut-o, chiar daca sacrifica lucruri precum personaje interesante. Un astfel de film poate f o lectie pentru publicul feminin tanar, care cauta putina ghidare, dar pentru publicul adult poate parea foarte plictisitor. Si mie mi s-a parut pe alocuri plictisitor, motiv pentru care nici nu recomand acest film. Prefer mai degraba povestile cu mai multa substanta.