Telstar: The Joe Meek Story (2008)

Gen: Biografic, Drama, Musical

Distributie: Con O'Neill, Kevin Spacey, Pam Ferris, JJ Feild, James Corden

Regizor: Nick Moran [a mai regizat: Creation Stories(2021), The Kid(2010)]

Buget: 1.700.000 $
Incasari: 109.339 $

Nota Gealapa: 6.75

O dramă plină de muzică despre Joe Meek, compozitorul și producătorul afon si homosexual din spatele hiturilor anilor '60 „Have I the Right”, „Just Like Eddie”, „Johnny, Remember Me” și „Telstar”.

In ultima vreme am tot vazut filme cu si despre muzica si personalitati din industrie, asa ca am termen de comparatie proaspat in memorie si Telstar nu este printre cele care sa se remarce si care m-au impresionat. Fiind vorba despre un film care ne ofera o bucatica de istorie despre un personaj mai putin cunoscut, cel putin in zilele noastre, ramane ttusi un film interesant si atunci cand afli povestea din spatele unor melodii pe care le indragesti nici nu are cum sa fie altfel. Filmul in sine nu este cine stie ce. Pare u fim destul de auster, mai degraba unul de televiziune, dar are un ritm alert si cel putin pentru mine care nu stiam nimic despre subiect, a fost destul de palpitant.

Distributia este si ea cel putin interesanta. Protagonistul a fost Con O'Neill, care fara sa fie un nume neaparat de prim-plan a parut ca a facut o treaba buna, mai ales ca a avut un rol destul de solicitant. Surprizele din distributie au fost insa in rolurile secundare unde am putut vedea oameni ca Kevin Spacey, James Corden sau Tom Burke, a caror prezenta au dat oarecare greutate si credibilitate intregului film. Per total insa, nu pot sa spun ca am vazut interpretari iesite din comun, dar au fost prestatii solide, in nota generala a filmului.

Cred ca principala problema a filmului a fst ca a esuat sa il prezinte pe Joe Meek, cel care ne este portretizat aici, in profunzime cu adevarat, chiar daca eforturi in acest sens s-au facut. Oricat de multe lucruri si trairi interne ale acestuia ne-au fost prezentate, au fost foarte putine momentele in care am empatizat cu el, indiferent de ce i s-a intamplat si in cea mai mare parte a timpului m-am gandit doar ce jigodie de om a fost. Apreciez totusi recrearea cu succes a perioadei respective si recomand filmul oricui este pasionat si dornic sa mai afle o bucatica din istoria industriei muzicale.

A Ring by Spring (2014)

Gen: Comedie, Familie, Romantic

Distirbutie: Rachel Boston, Kirby Morrow, Ali Liebert, Jesse Moss, Christopher Jacot

Regizor: Kristoffer Tabori [a mai regizat: The Art of US(2017), The Irresistible Blueberry Farm(2016), Debbie Macomber's Dashing Through the Snow(2015), Love on the Air(2015), Just the Way You Are(2015)]

Nota Gealapa: 6.50

Întotdeauna cinică față de căsătorie, o consultantă de afaceri încrezătoare primește în sfârșit un semnal de alarmă atunci când o ghicitoare prezice că daca nu va primi un inel până la primăvară nu se va mai căsători niciodată.

Cam asa trebuie sa arate o comedie romantica facuta pentru televiziune. Povestea este decenta, fara prea multe briz-brizuri si povesti secundare, cu un scenariu bunicel acre reuseste sa te faca macar sa zambesti uneori si o cinematografie care contribuie si ea din plin la o stare generala de bine pe care ti-o da filmul. Nu este cel mai palpitant si nici cel mai original, dar este suficient de distractiv incat sa asigure o experienta reusita. Cu un ritm alert si o durata destul de scurta, filmul nu isi asuma nici cel mai mic risc de a fi plictisitor si stie sa se concentreze pe detaliile care conteaza.

Rachel Boston este o obisnuita a acestui tip de filme, iar experienta ei se vede, oferindu-ne o interpretare bunicica, cumva tipica pentru un film de televiziune, dar care reuseste sa isi faca personajul mai intai antipatic si apoi indragit, asa cum trebuia. Chiar daca pe langa ea nu mai regasim vreun nume care sa iasa in evidenta, prestatia ei este suficient de solida incat sa poarte filmul de una singura, dar si cei din rolurile secundare au facut destul si au avut prestatii acre nu au daunat filmului.

Daca cineva inca isi mai ia lectii de viata si sfaturi din filme, atunci A Ring by Spring inceaca sa ofere cateva lucruri pozitive, a caror transmisie reusita depinde de cat de deschis este primitorul. Cert este ca acest film poate fi o alegere ideala pentru o seara de film in doi, pentru ca te poarta spre niste sentimente caldute pana la final. Intreg pachetul are un aer calduros si cred ca fara sa fie cu adevarat deosebit, este un film care merita vazut daca va ajunge in maini.

The Tangle (2019)

Gen: Mister, SF

Distributie: Joshua Bitton, Christopher Soren Kelly, Jessica Graham, Nicole da Silva, Anil Kumar

Regizor: Christopher Soren Kelly [aflat la primul lungmetraj]

Filmul a obtinut 6 premii, printre care:
- Jury Prize - Best SciFi Film, Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Jury Prize - Best Actor (Christopher Soren Kelly), Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Jury Prize - Best Actress (Jessica Graham), Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Jury Prize - Best Screenplay, Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Best Actor - Feature Film (Christopher Soren Kelly), GenreBlast Film Festival, 2019

Nota Gealapa: 3.65

Intr-un viitor apropiat în care Tangle conectează pe toată lumea la orice prin intermediul hard disk-urilor din creier, un grup de agenți guvernamentali încearcă să protejeze omenirea din camere tehnologice ascunse, camere pe care Tangle nu le poate accesa.

Nu inteleg de ce producatorii care vor sa faca filme pe bani putini ar alege sa faca unul cu un viitor distopic pe care nu ni-l pot prezenta. S-au facut atatea mega-productii desfasurate intr-un asemenea decor si care au impresionat de-a lungul vremii, incat e greu sa propui publicului un asemenea cadru pe care din lipsa de fonduri sa nu il poti arata si doars a ni-l povestesti putin si noi sa ni-l imaginam. Daca voiam sa imi imaginez citeam o carte. Acest film ar fi fost fix a fel si daca actiunea se desfasura in antichitate, pentru ca este doar povestea unei crime si a unei investigatii care se bazeaza doar pe presupuneri si discutii, iar majoritatea filmului se intampla intr-o singura camera. Nici macar crima in sine si felul in care se ajunge la vinovat nu este mare lucru si aceasta banalitate si lipsa de dinamism chiar m-a plictisit.

Distributia este si ea una mediocra, iar cand unor actori mediocri le dai un scenariu de asemenea mediocru mi se pare total nerealist sa speri ca se va intampla ceva deosebit. Si interpretarile protagonistilor, de fapt ale tuturor celor opt actori care formeaza distributia, sunt lipsite total de orice scanteie de emotie sau interes, contribuin din plin la efectul de sedativ natural pe care il are acest film. Uneori astfel de filme reusesc sa scoata la iveala un talent neexploatat si pot produce cate un nume care arata potential si acre ulterior sa se lanseze cu adevrat, dar in acest film nu este cazul de asa ceva. Prestatiile actorilor au fost totusi in mediocritatea lor peste nivelul general al filmului.

Aceasta povestea mi se pare mult prea pretentioasa entru ce este de fapt si anume un amestec confuz intre  o poveste misterioasa si romantica, dar care are si o crima, dar aduce in discutie si nanotehnologia, care ne prezinta poezii pseudo-intelectuale, intr-un stil de intergare care aminteste de Sam Spade, o femeie cu caul intr-un glob care arata foarte dubios si care ne prezinta o tehnologie avansata care isi schimba modul in care functioneaza de fiecare data cand se contrazice cu povestea. Multe fite si multa aroganta care nu au de fapt nimic la baza si fac doar ca acest film sa fie foarte usor de displacut.

Deep Evil (2004)

Gen: Horror, SF

Distributie: Lorenzo Lamas, Ona Grauer, Adam J. Harrington, Jim Thorburn, Will Sanderson

Regizor: Pat Williams [a mai regizat: Love in Winterland(2020), Write Before Christmas(2019), Christmas Bells Are Ringing(2018), Wedding of Dreams(2018), Dead Rising: Endgame2016)]

Buget: 1.500.000 $

Nota Gealapa: 5.10

După un accident care are loc într-un laborator de cercetare secret din îndepărtata Alaska, o echipă de mercenari calificați este trimisă să investigheze dacă acesta a fost cu adevaratun accident sau un act terorist.

Pentru un SF de origina canadiana, facut pentru televiziune si cu Lorenzo Lamas in rolul principal, acest filme este chiar decent. Este o poveste banala, asezonata cu dialoguri proaste si efecte vizuale de toata jena, dar reuseste sa fe coerent, este dinamic, nu dureaza prea multe, iar in unele momente este atat de prost ca devine amuzant. Nu este totusi un film bun nici macar dupa standardele filmelor de televiziune, iar daca se va difuza la un moment dat in Romania, probabil va ajunge pe National TV,s au maxim Prima.

In afara de Lorenzo Lamas nu am recunoscut nici un nume, iar Lorenzo Lamas nu a fost un protagonist sinonim cu calitatea in nici un moment al carierei ale si nu se va mai schimba asta niciodata. Si aici ne ofera o interpretare in nota lui obisnuita, adica una de mediocritate. Chiar si asa mediocru fiind, prestatia lui este cu mult mai buna decat a unor colegi de-ai sai de platou. Unii dintre ei mi-au dat senzatia ca nici macar nu sunt actori profesionisti. Am vazut interpretari mai reusite de la tineri actori aspiranti in filme facute cu o singura camera tremuranda si cu scenarii mult mai sumare.

Intriga este un absolut banala si mai uzata decat franele unei masini de pe Uber si anume un extraterestru scapat dintr-un container unde era izolat si studiat si care urmeaza sa distruga planeta. Sunt o gramada de erori d elogica in poveste, dar cui ii pasa de asa ceva intr-un asemenea film. CRed ca pot numi o singura scena reusita: chiar in primele momente ale filmului Lorenzo Lamas benefiziaza de un lapdance topless si cred ca acela este punctul culminant, pentru ca de acolo totul o ia la vale.

Yesterday (2019)

Gen: Comedie, Musical, Fantastic

Distributie: Himesh Patel, Lily James, Sophia Di Martino, Ellise Chappell, Meera Syal

Regizor: Danny Boyle [a mai regizat: T2 Trainspotting(2017), Steve Jobs(2015), Trance(2013), Frankenstein(2011), 127 Hours(2010)]

Buget: 26.000.000 $
Incasari: 154.608.507 $

Premii:
- Audience Award - World Cinema, Montclair Film Festival (MFF), 2019

Nota Gealapa: 6.90
Metascore: 55/100

Un muzician mediocru realizează că este singura persoană de pe Pământ care își poate aminti de trupa The Beatles, după ce s-a trezit într-o linie temporală alternativă în care acestia nu au existat niciodată.

Yesterday este un film despre care nu stiam absolut nimic, astfel ca supriza a fost cu atat mai placuta sa descopar un film atat de proaspat si de original. Cel putin eu nu m-am mai intalnit cu aceasta intriga, astfel ca am fost extrem de interesant sa vad cum se desfasoara si cum se termina povestea. Am fost putin dezamagit spre final si am ramas cu sentimentul ca un potential urias nu a fost exploatat asa cum ar fi trebuit. Ramane totusi un film foarte placut de urmarit si pentru ca vorbim de o poveste atat de originala este si imprevizibil pana la final. Fara sa debordeze de tehnologie, filmul arata bine si are un feeling modern, iar muzica desi este destuld e prezenta nu acapareaza toata atentia.

Distirbutia este destul de ciudatica in schimb si cred ca incurca filmul mai degraba decat sa il ajute. Lily James este absolut adorabila dar sunt multe alegeri indoielnice in jurul ei, air personajul esi este totusi unul secundar. Vorbim de o productie multinationale, dar are vibeul unui film britanic si banuiesc ca este mai englezesc decat american sau chinezesc. Poate asa se explica numarul mare de actori do origina indiana din distributie, in frunte cu protagonistul Himesh Patel, care a avut o prestatie decenta, dar a carui interpretare nu m-a dat neaparat pe spate. Problema este ca avand atat de multi actori de origina indiana, pare in unele scene un film etnci, sau acre se straduieste mult prea tare sa fie incluziv sau poltically correct. Cred ca aici la interpretare si la chimia dintre protagonisti sufera filmul cel mai tare.

A doua mare problema si care m-a facut sa spun mai devreme sa spun ca potentialul nu a fost folosit la maxim, este ca aceasta ideea minunata care creeaza o lume fantastica senzationala si chiar curata, este deviata pe parcurs de catre regizor si scenaristi intr-o poveste de dragoste banala, care ne propune o sumedenie de clisee arhicunoscute. As fi preferat sa fie explorata mai mult aceasta lume fara Coca Cola, fara tigari si fara Oasis. Apreciez totusi abordarea in prima parte a unor subiecte delicat cum ar fi cenzura exagerata a industriei muzicale in zilele noastre, vremuri in care The White Album nu ar fi putut fi lansat pentru ca este considerat rasist. Ramane totusi un film care trebuie apreciat pentru originalitate  si pe care va indemn sa il vedeti. Pana la urma un film plin cu muzica de la Beatles nu are cum sa fie asa de rau.

Louise-Michel (2008)

Gen: Comedie

Distributie: Yolande Moreau, Bouli Lanners, Benoît Poelvoorde, Albert Dupontel, Joseph Dahan

Regizor: Benoît Delépine [a mai regizat: Delete History(2020), I Feel Good(2018), Saint Amour(2016), Groland le gros métrage(2015), Near Death Experience(2014)]

Buget: 2.200.000 $
Incasari: 5.016.430 $

Premii:
- Audience Award - Best Film, Amiens International Film Festival, 2008
- Best Screenplay, San Sebastián International Film Festival, 2008
- Special Jury Prize - World Cinema - Dramatic, Sundance Film Festival, 2009

Nota Gealapa: 6.60

Ce e de facut când muncitorii unei fabrici sunt disponibilizați peste noapte? Louise are o idee originală: de ce să nu facă o cheta pentru a angaja un asasin și pentru a-l lichida pe fostul lor șef? Ideea a fost apreciată, așa că Louise pleacă în căutarea omului potrivit dar, din păcate, dă peste Michel, un specialist în securitate dubios.

De cele mai multe ori, cinematografia frantuzeasca, chiar daca are un stil propriu inconfundabil, nu se remarca neaparat cu ceva, dar cand si cand cate un film iese cu adevrat din comun, fie ca este excelent, fie ca este extrem de grafic, fie ca este foarte ciudat. Louise-Michel se incadreaza in aceasta ultima categorie si este atat de ciudat, ca pana la final nu m-am putut obisnui pe deplin cu personajele. Scenaristii s-au straduit din rasputeri sa nu cumva sa ne prezinte un personaj normal la cap si au reusit. Fiecare are dubiosenia lui si sunt greu de tolerat. Cinematografia propune si reuseste sa transmita o atmosfera sumbra, care nu este intunecata, dar este extrem de austera, iar coloana sonora o completeaza perfect. Per total, nu vorbim de un film deosebit de bun, dar este un film care se remarca prin personajele si actiunile ciudate si care mai este si cat de cat amuzant.

Distributia este una decenta pentru Franta. Nu cunosc eu toti actorii industriei repsective, dar m-am obisnuit cu cativa, iar daca Albert Dupontel este unul dintre actori, fara a avea rol principal, pot sa imi fac o idee si despre relevanta celorlalti. Nu pot sa spun ca am vazut interpretari magistrale din partea cuiva, dar mi-a placut ca toti si-au acceptat personajele asa cum au fost ele si au reusit sa le faca credibile, atat cat s-a putut. Sunt actori experimentati care au stiut sa se pune reciproc in valoare, iar per total calitatea prestatiilor lor este una buna.

Este o tragi-comedie care nu pierde timpul si te face sa intelegi de la inceput ca urmeaza sa vezi un film putin bolnav. Ritmul este unul bun pe intreaga durata a filmului, iar finalul este unul coerent, doar ca in anumite momente pe drumul pana la deznodamant cliseele sunt in calitate destul de mare. Nu este nici suficient de amuzant si nici suficient de ciudat ca sa il recomand, dar nu este nici de ocolit daca va pica in maini. Macar daca nu va place nu va va incarca memoria prea mult, pentru ca nu pare deloc memorabil si probabil il veti uita rapid.

I Love Yout Too (2010)

Gen: Comedie

Distributie: Brendan Cowell, Peter Dinklage, Yvonne Strahovski, Peter Helliar, Megan Gale

Regizor: Daina Reid [aflata la primul lungmetraj]

Buget: 4.500.000 $
Incasari: 1.980.411 $

Nota Gealapa: 6.90

Un tip care are fobie de angajament și prietenul lui hipster fac echipa pentru a cuceri femeile visurilor lor.

Pot spune despre acest film ca este o comedie cinstita si un film corect de categorie B. Este un film australian simplu, care arata pe alocuri mai auster decat bugetul pe care l-a avut la dispozitie, dar focusul a fost mai degraba pe scenariu si acest lucru se vede. Fara sa fie vreo capodopera, este bine scris si ofera destule dialoguri interesante si chiar surprinzator de multe scene amuzante, folosind un umor de calitate buna. Nici muzica si nici cinematografia nu m-au dat pe spate, dar per total pot spune ca I Love You Too este un film destul de agreabil cat sa il consider reusit.

Distributie nu este nici ea impresionanta si in afara de un Peter Dinklage inainte sa apara in Game of Thrones si poate  Yvonne Strahovski, nu prea sunt nume care sa atraga atentia si sa creeze interes. Din fericire insa, am simtit placerea actorilor si chimia dintre ei, crae i-au ajutat sa produca prestatii cel putin in nota filmului daca nu chiar putin mai bune. Nu pot spune ca cineva anume s-a detasat si vreun personaj m-a facut sa empatizez cu el mai mult decat cu restul, mai ales ca nu se intampla mari drame in film, dar per total, intregul tablou mi-a dat o stare de bine privindu-l.

In mod normal nimeni nu ar avea nici un motiv sa vada un asemenea film, despre care nu a auzit nimic si pare ca nu are ceva deosebit de prezentat, dar iata-ma indemnandu-va pe cei care cautati o comedie simpla si sensibila cu foarte putine momente cringe. Si specificul regional australian este foarte putin prezent si el, astfel filmul a evitat sa se niseze doar in tara sa de provenienta si cred ca va fi la fel de agreabil pentru toata lumea. Fara sa fie memorabil, cred ca este un film care merita o sansa si va va aduce putina bucurie si buna dispozitie intr-o seara, inainte sa il uitati definitiv intr-un timp relativ scurt.