Opriti Planeta, vreau sa cobor.

miercuri, 12 august 2020

Forever My Girl (2018)

Gen: Romantic, Musical, Drama

Distributie: Alex Roe, Jessica Rothe, Abby Ryder Fortson, Travis Tritt, Peter Cambor

Regizor: Bethany Ashton Wolf [a mai regizat: Little Chenier(2006), First & Last(1997)]

Buget: 3.500.000 $

Incasari: 16.376.066 $

Nota Gealapa: 7.25

Metascore: 36/100

Dupa ce a fost plecat timp de zece ani, un star al muzicii country se intoarce acasa la iubirea pe care a lasat-o in urma.

Aproape ca mi-e rusine ca mi-a placut atat de mult filmul asta. nu pentru ca este o poveste de dragoste, ci pentru ca nu este o poveste deloc speciala. Originalitatea lipseste aproape cu desavarsire si cand vine vorba de intriga si in modul in care evolueaza povestea. Are cam toate cliseele din industrie, dar filmul are si un magnetism propriu pentru ca toate aceste minusuri aproape trec neobservate in timp ce vezi filmul si le constientizezi abia la final. Putin umor, multa drama siropoasa si un happy end lacrimogensunt armele cu care acest film atacacu succes copilul prost si emotional din spectatori.

Distributia nu este una care sa iti ia ochii. Este la fel de simpla ca filmul in sine, dar actorii au fost suficient de buni ca sa nu strice o poveste usor subreda din start. Fara sa straluceasca in mod deosebit, acestia au avut prestatii decente, cu cateva scene foarte reusite chiar. Daca trebuie sa remarc pe cineva, cea mai naturala interpretare mi s-a parut ca a venit din partea lui Abby Ryder Fortson, cea mai tanara si neexperimentata membra a distributiei, care a avut o interpretare completa, ajutata cumva si de personaj si care cred ca are sanse reale de a deveni un nume respectat in industrie.

Uneori nu trebuie sa analizam atat de in detaliu orice film si sa ne bucuram de ele pur si simplu. Cred ca asta este indicatia corecta si in acest caz. Pana la urma este o poveste draguta, uneori imprevizibila, dar in cea mai mare parte previzibila. Este un film "curatel" cu o poveste de dragoste interesanta in felul ei. Nu este cea mai buna poveste de dragoste, dar este suficient de draguta si emotionanta, pentru a fi agreabil, asa ca poate fi o solutie pentru a satisface nevoie cuiva de un film romatic, sau pentru o seara de film in doi.

vineri, 7 august 2020

Eye See You (2002)

Titlu original: D-Tox

Gen: Crima, Thriller

Distributie: Sylvester Stallone, Charles S. Dutton, Polly Walker, Kris Kristofferson, Mif

Regizor: Jim Gillespie [a mai regizat: Billionaire Ransom(2016), Venom(2005), The Legacy(2002), I Know What You Did Last Summer(1997)]

Buget: 55.000.000 $

Incasari: 6.632.383 $

Nota Gealapa: 5.50

Unui detectiv care este hartuit de un criminal in serie i se cere sa se interneze intr-o clinica unde sunt tratati oamenii legii care nu mai fac fata jobului.

Daca acest film nu a fost un pretext pentru spalarea unor bani, atunci eu nu stiu cum sa justific bugetul urias care a stat la baza lui. Nu vad cum s-au cheltuit banii respectivi, pentru ca filmul nu pare atat de scump si chiar daca protagonistul este un Sylvester Stallone aflat la apogeul carierei, nu cred ca onorariul lui este chiar asa mare. Povestea este una banala si nu ofera multe surprize, ba chiar este destul de previzibila. Si in afara de cateva scene de actiune interesante si destul de grafice, acest film nu are prea multe de oferit. Este genul de film pe care pana si o televiziune din Romania isi permite sa il cumpere.

Distributia esteuna bunicica. In afara de Stallone, mai avem parte de cateva nume cunoscute, unele chiar foarte experimentate in diverse roluri secundare in filme de actiune. Dintre toti l-as remarca pe Kris Kristofferson, cu o prestatie slaba aici, dar care mai tarziu a devenit un nume respectat in industrie. Nu mi s-a parut ca cineva si-a dat prea mult interesul sa produca vreo interpretare notabila, ce-i drept nici nu au avut cine stie ce scenariu pe mana, deci in concluzienivelul pretsatiilor artistice ale protagonistilor este unul destul de scazut.

Ce mi se pare frustrant, este faptul ca o introducere mai gandita si mai complexa, ar fi putut face o mare diferenta si sa transforme acest film intr-unul foarte bun, dar in lipsa de asa ceva, avem parte doar de un film de actiune decent, dar deloc memorabil. In plus, pare total lipsit de viata. Pentru fanii inraiti Stallone poate prezenta ceva interesa, dar pentru restul lumii nu gasesc un motiv pentru care cineva sa aleaga acest film. Partea buna este ca daca totusi vreti sa il vedeti, sunt convins ca este difuzat periodic pe unele canale tv de la noi.

joi, 6 august 2020

Martyrs (2015)

Gen: Drama, Horror, Thriller

Distributie: Troian Bellisario, Bailey Noble, Kate Burton, Caitlin Carmichael, Melissa Tracy

Regizor: Kevin Goetz [a mai regizat: A Violent Separation(2019), Scenic Route(2013)]

Buget: 1.000.000 $

Incasari: 397.072 $

Nota Gealapa: 5.05

Metascore: 22/100

O femeie si prietena ei din copilarie cauta razbunare impotriva celor care le-au abuzat si victimizat in copilarie.

Din pacate, acest film a fost exact ce ma asteptam sa fie: o copie ieftina a celui original, a carui recenzie am facut-o in urma cu putin timp. Cand spun o copie ieftina, ma refer nu doar la figurat, ci si la propriu, pentru ca un buget de doar un milion nu avea cum sa fie suficient pentru a pune in valoare cum trebuie aceasta poveste, mai ales cand exista un standard de urmat. Poate ar fi fost posibil cu o echipa mai dibace, dar nu e cazul. Aceasta varianta este mult mai moale si americanii, fiind americani, au simtit nevoie sa adauge filmului un happy end nereusit dupa parerea mea. Daca nu as fi vazut primul film, nu as fi inteles mare lucru din acesta , pentru ca povestea in sine a fost tratata mult mai superficial decat ar fi trebuit. In plus, nu ami este nici la fel de grafic si socant, pentru ca a existat probabil preocuparea de a-l face potrivit pentru toate varstele.

Distributia este si ea cel putin mediocra si in afara de o copila cu o varsta foarte frageda, nu am vazut la nimeni abilitati iesite din comun. Prin urmare, daca la toate greselile amintite mai devreme mai adaugam si niste interpretari de o calitate indoielnica, e clar ca acest film poate oferi maxim cateva momente interesante, dar nu poate avea consistenta. Aproape ca nu am crezut nici un personaj al acestei variante indulcite inutil. Nici macar personajele negative nu au fost suficient de convingatoare,

Aceasta varianta este un remake absolut inutil, complet inferior originalului, care nu mai este deloc deranjant, socant sau infricosator, care mi-a lasat un gust amar si despre care imi este greu si sa gasesc cuvinte ca sa descriu cat de sklab este. O sa incerc o analogie. Este ca atunci cand la scoala, in aceeasi banca, stau cel mai bine pregatit elev, dar si cel mai prost. La examen, prostul incearca sa copieze de la cel destept, acesta il lasa si il ignora, doar ca scrie foarte repede, astfel incat colegul neinzestrat intelectual apuca sa copieze doar cateva fragmente fara sa le lege intre ele. Chiar daca am scoate originalul din ecuatie si am considera acest film ca fiind unul original, tot un gunoi este, asa ca daca sunteti atrasi de titlu, ocoliti-l pe acesta si indreptati-va catre varianta originala.

miercuri, 5 august 2020

Mark Felt: The Man Who Brought Down the White House (2017)

Gen: Biografic, Drama, Istoric

Distributie: Liam Neeson, Diane Lane, Marton Csokas, Tony Goldwyn, Ike Barinholtz

Regizor: Peter Landesman [a mai regizat: Concussion(2015), Parkland(2013)]

Incasari: 4.372.130 $

Nota Gealapa: 6.40

Metascore: 49/100

Povestea lui Mark Felt, care sub numele "Deep Throat", i-a ajutat pe jurnalistii Bob Woodward si Carl Bernstein sa scoata la lumina detaliile scndalului Watergate din 1972.

Cand un film abordeaza un subiect atat de important si il mai are si pe Liam Neeson in rolul principal, asteptarile nu au cum sa fie decat mari. Din pacate, subiectul este tratat destul de superficial, dar si subiectiv, lucru chiar mai deranjant. Este pus itr-o lumina pozitiva un om care are destui scheleti in propriul dulap. Filmul si-a cam taiat singur orice sanse de a avea succes in afara Americii, pentru ca contextul este prezentat destul de sumar si daca nu cunosti deja dinainte niste situatii si oameni, este destul de greu sa intelegi toate detaliile si sa tii pasul, cel putin in prima parte a filmului. Din fericire, nu este totul rau si filmul este totusi suficient de interesant, pentru a mentine interesul viu pana la final, mentinandu-te intr-o oarecare stare de tensiune continua.

Asa cum spuneam, in rolul principal il avem pe Liam Neeson. Alaturi de el, o multime de alti actori foarte experimentati. Putem spune ca avem de a face cu o distributie matura, sau ca sa fim rautaciosi, una batrana. Toti acesti actori dau intr-adevar credibilitate filmului si au interpretari bune, dar nu putem spune ca cineva s-a evidentiat cu adevarat si a reusit sa isi puna in valoare la maxim abilitatile. Nu este neaparat un defect, ci pur si simplu nu este genul acela de film. Chiar si fara prestatii stralucitoare, cred ca distributia este unul din atuurile principale ale filmului, iar Liam Neeson poarta acest film pe umeri.

Chiar daca tensiunea este omniprezenta, nu vorbim de o intensitate a acesteia de nivelul celei din All the President's Men(1976), dar este totusi un film agreabil si nu are cum sa fie altfel, pentru ca vorbim de povestea celui mai important "turnator" din istorie. Are insa destule defecte si alegeri proaste care il impiedica sa se bucure cu adevarat de succes. Un exemplu in acest sens este chiar titlul, mult prea lung si pompos. Concluzia este ca Mark Felt nu trebuie evitat, dar nici nu este un film pe acre sa il recoanzi insistent prietenilor.

marți, 4 august 2020

Insidious: Chapter 3 (2015)

Gen: Horror

Distributie: Dermot Mulroney, Stefanie Scott, Angus Sampson, Leigh Whannell, Lin Shaye

Regizor: Leigh Whannell [a mai regizat: The Invisible Man(2020), Upgrade(2018)]

Buget: 10.000.000 $

Incasari: 112.983.889 $

Premii:

- Best Horror Remake/Sequel, iHorror Awards, 2016

- Directors to Watch, Palm Springs International Film Festival, 2015

- Best Supporting Young Actor - Feature Film (TateBerney), Young Entertainer Awards, 2016

Nota Gealapa: 6.65

Metascore: 52/100

Un prequel plasat inainte bantuirii familiei Lambert, care ne arata reticenta lui Elise Rainier in a accepta sa isi faoloseasca puterea de a contacta mortii, pentru a ajuta o adolescenta, care este tinta unei entitati supernaturale si periculoasa.

Nu imi place deloc sa vad francize care nu stiu cand sa se opreasca si pericliteaza impresia generala excelenta lasate de primul, sau primele filme ale seriei, mai ales cand vine vorba de filme horror, pentru ca filmele de groaza bune sunt din ce in ce mai rare. Nu spun ca asta s-a intamplat cu Insidious, pentru ca desi nu se apropie de nivelul primelor doua filme, este inca la un nivel bunicel, dar trendul este unul descendent si aproape mi-e frica sa vad sequelul aparut in 2018 si nu din motivele corecte. Revenind la acest film, nu este la fel de coerent ca primele. Povestea este mult mai superficiala si lasa loc unor clisee pe care aceasta serie le evitase. Exista o tensiune constanta, dar sunt doar doua-trei scene care mi-au dat fiori cu adevarat si per total filmul a cam dezamagit.

Nici ditributia nu este la acelasi nivel, ba chiar cred ca este cea mai mare problemape care o are filmul. Este pastrata ca si protagonista Lin Shaye, dar se resimte din plin lipsa lui Patrick Wilson si Rose Byrne, cei care au contribuit cel mai mult la succesul acestei francize. In plus, prea putin nume cunoscute au inconjurat-o pe Lin Shaye, astfel incat capitolul interpretare a avut poate cel mai mult de suferit. Nu a existat chimie mai deloc si nici nu prea s-au potrivit anumiti oameni, in anumite roluri. Nici Lin Shaye nu mi-a dovedit ca ar putea duce aceasta franciza in spate mai departe, sau orice alt film, pentru ca prestatia ei nu a fost deloc convingatoare. In apararea ei si scenariul a pus-o intr-o postura ingrata; adica o batrana de 70 si ceva de ani care duce lupte fizice cu demoni, nu este un rol usor de scos la capat.

Acest film este de fapt un prequel, ceea ce inseamna ca il puteti vedea si fara sa fi vazut filmele precedente si nu veti avea probleme in a intelege poveste si in ciuda a ceea ce am spus mai sus, este totusi un film horror mult mai bun decat majoritatea filmelor moderne de acest gen. Finalul mi-a placut pentru ca face putin legatura cu primele doua filme si cred ca acesta este in continuare suficient de bun pentru a-i determina pe cei care vad direct acest film, sa le urmareasca si pe celalalte. Nu stiu unde se incadreaza al patrulea film al seriei, aparut in 2018, , dar sunt curios sa aflu. In concluzie, recomand acest film ca pe un horror decent, dar mai ale spentru ce inseamna Insidious in industrie.

duminică, 2 august 2020

Love and Honor (2013)

Gen: Romantic, Drama, Razboi

Distributie: Liam Hemsworth, Teresa Palmer, Aimee Teegarden, Austin Stowell, Chris Lowell

Regizor: Danny Mooney [aflat la primul lungmetraj]

Incasari: 641.929 $

Nota Gealapa: 6.30

Metascore: 28/100

Dupa ce este parasit de iubita lui de acasa, un soldat din Vietnam si cel mai bun prieten al lui decid sa dezerteze si sa se intoarca in America pentru a o recuceri.

Daca alegeti sa vedeti acest film, nu va asteptati la altceva decat la o poveste mediocra de dragoste, cum sunt alte cateva mii, siropoasa, usor emotionanta si presarata cu putin umor. Nu vreau sa fiu doar hater cand vine vorba de acest film, pentru ca a avut destule scene bune, dar pe intreaga sa durata, am avut senzatia ca l-am mai vazut, desi nu era cazul. Atat de previzibil si banal este. In plus, daca alegi dupa 2010 sa faci un film cu razboiul din Vietnam si/sau hipioti, atunci asigura-te ca este ceva cu aedvarat special, altfel o sa par doar invechit si deloc actual, cum se si intampla de altfel cu Love and Honor.

Distributia este cel mai surprinzator lucru la acest film. Nu imi dau seama cum atatia actori relevanti, nume in voga, au acceptat sa ia parte la un asemenea proiect mediocru. De altfel, interpretarile lor, fara a fi cu adevarat stralucitoare, au fost totusi cel mai bun lucru din acest film. Mi-au placut si LiamHemsworth si Teresa Palmer, ambii destul de naturali si cu interpretari credibile. Nu mi-a placut in schimb Chris Lowell, care fara vina lui a fost pus sa dea viata unui personaj care este intruchiparea tuturor cliseelor unui personaj negativ intr-o poveste de dragoste.

Se vede la carma acestui proiect a fost un regizor debutant. Doar astfel se poate explica cum o poveste care se vrea serioasa si matura, a fost abordata intr-un mod adolescentin cu toate cliseele si stereotipurile aferente. Daca si in acest conditii, acest film m-a facut sa rad uneori si sa ma emotionez pe alocuri, inseamna ca potentialul a existat si acesta a fost irosit cu succes. Muzica a fost aleasa si ea prost, hainele nu prea se potriveau cu epoca, cum nici parul protagonistilor nu avea nici o treaba cu acele vremuri si tare as fi curios sa stiu ce parere a avut despre acest film cineva care a trait pe viu acele vemuri, indiferent in care dintre cele doua tabere. Sunt convins ca nu s-a regasit nimeni in aceasta poveste. Pe scurt, fie ca sunteti in cautarea unui film de razboi sau a unei povesti de dragoste, e mai bine sa ocoliti acest film si sa va orientati catre altele mai reusite.

sâmbătă, 1 august 2020

Lowlife (2017)

Gen: Comedie, Crima, Drama

Distributie: Nicki Micheaux, Ricardo Adam Zarate, Jon Oswald, Shaye Ogbonna, Santana Dempsey

Regizor: Ryan Prows [aflat la primul lungmetraj]

Premii:
- Cheval Noir - Special Mention, Fantasia Film Festival, 2017
- Cheval Noir - Special Jury Prize, Fantasia Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 66/100

Vietile sordide ale unui dependent de droguri, a unui fost puscarias si a unui 'luchador' se ciocnesc, dupa ce o combinatie care implica traficul de organe merge foarte, foarte prost.

Se pare ca in ziua de azi orice film, oricat de ciudat sau prost facut este, poate obtine niste premii. Iti gasesti un festival obscur pe care eventual il sponsorizezi si te-ai aranjat de niste lauri pe acre sa ii pui pe afis. Nu este cazul Lowlife, care nici nu este atat de rau si si-a obtinut premiile la un festival cat de cat respectat. Totusi, nu inteleg cum s-a intamplat asta, pentru ca la baza este doar un film mediocru, care incearca sa ofere niste rasturnari de situatie mai degraba simple, nu atat de complexe cum se doresc si care incearca sa compenseze lipsa se substanta, sau de orice altceva, prin cateva scene foarte grafice si putin umor negru. Trebuie sa recunosc ca filmul a reusit sa ma tina interesat pana la final,k dar asta in cea mai mare parte pentru ca eram de cat de bizar era ceea ce urmaream.

Distributia este mai degraba anonima, cu nume greu recognoscibile si de aceasta data a contat aspectul asta, pentru ca niste actori mai experimentati sau mai talentati, cred ca ar fi putut scoate mai mult de la acest scenariu, asa mediocru cum a fost. Cativa au facut o treaba decenta, dar au fost trasi in jos imediat de colegii lor de platou mai putin priceputi, inclusiv de un antagonist care a parut sa fie fratele geaman al lui Stan Lee. In mod normal as spune ca durata filmului a fost prea mica, pentru un scenariu cu atatea povesti interconectate, dar avantajul este ca am fost crutat sa vad cat mai putin din prestatiile unor actori din aceasta distributie.

Acest film mi-a amintit de multe ori de Machete, dar acolo autoironia era acasa, pe cand acesta s-a luat foarte in serios. Mi-au placut insa cateva scene cu un umor unic, neasteptat si sumbru si mi-a placut si brutalitatea. Am citit parerea unui critic indragostit de acest film, care spunea ca e genul de film pe care il adori sau il detesti, ei bine pe mine m-a lasat indifierent. Este posibil sa fie genul de film pe acre unii sa il agreeze mai mult decat mine, e vorba de gusturi pana la urma, dar cred ca avantajul lui este ca iti poti da seama dupa maxim 10-15 minute daca o sa te prinda sau nu. Eu unul nu rcomand nimanui sa isi piarda timpul cu el.