Mother! (2017)

Gen: Mister, Drama, Horror

Distributie: Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris, Michelle Pfeiffer, Brian Gleeson

Regizor: Darren Aronofsky [a mai regizat: Noah(2014), Black Swan(2010), The Wrestler(2008), The Fountain(2006), Requiem for a Dream(2000)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 44.516.999 $

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Honorable Mentions (The Next Ten Best Picture Contenders), Awards Circuit Community Awards, 2017
- Top Ten of the Year - International Competition, CinEuphoria Awards, 2018
- Golden Carp Film Award - International - Favorite Actress (Jennifer Lawrence), Faro Island Film Festival, 2018
- Best Editing, Fright Meter Awards, 2017
- Dorian Award - Campy Flick of the Year, GALECA: The Society of LGBTQ Entertainment Critics, 2018

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 75/100

Relatia unui cuplu este pusa la incercare, atunci cand in casa lor ajung oaspeti neinvitati, care le deranjeaza existenta linistita.

Multe filme au pretentii de profunzime si simboluri ascunse si de fapt sunt mult mai banale decat se pretind. Acesta insa, sta excelent la capitolul simbolistica si mesaje ascunse. Din punctul meu de vedere, este un film religios si este una dintre cele mai bune interpretari ale bibliei si cu siguranta cea mai originala dintre ele. Sunt referinte la Adam si Eva, Cain si Abel, la Iisus, doar ca aici trupul si sangele lui se consuma ca atare, si multe altele pe care le-am prins, dar si multe care sunt convins ca mi-au scapat. Este un film desprea cum oamenii interpreteaza in mod diferit cuvantul Domnului, despre inaltarea si decaderea rasei umane si despre cum ne distrugem planeta si aceasta se regenereaza la finalul fiecarui ciclu, cu sau fara noi prin preajma.

Distributia este si ea excelenta. Jennifer Lawrence este ua din actritele mele preferate si are si aici o interpretare foarte puternica si emotionanta. Javier Bardem, chiar daca personal nu il suport, trebuie sa recunosc ca si el a fost foarte credibil. In plus, regasim si in rolurile secundare actori importanti cu restatii solide, care dau greutate filmului si o sa ii amintescdoar pe Ed Harris, ZMichelle Pfeiffer, Brian Gleeson sau Kristen Wiig. Prin urmare, absolut nici un fel de problema la capitolul interpretare.

Filmul sufera insa si el prin destule locuri. Este putin prea artistic si simbolistic pentru binele lui, pentru ca mesajul sunt convins ca ajunge foarte greu sau deloc la unii spectatori. Exista de asemenea destule momente in care planul temporal si viteza cu care trece timpul sunt neclare si provoaca astfel momente de confuzie, dar si momente exagerat de linstite care pot chiar plictisi.  Per total insa, acest film este o opera de arta si merita vazut, dar va avertizez ca nu este pentru toata lumea, mai ales pentru cei mai slabi de inger sau care sunt exagerat de habotnici cand vine vorba de religie. Este un film brutal, violent grafic,, dur, ciudat si infricosator pe alocuri. Intr-o era dominata de filme cu super-eroi din care u prea ai ce sa inveti, un astfel de film este mai mult decat binevenit.

Derailed (2002)

Gen: Actiune

Distributie: Jean-Claude Van Damme, Tomas Arana, Laura Harring, Susan Gibney, Lucy Jenner

Regizor: Bob Misiorowski [a mai regizat: Hardin(2015), Panic(2002), Shark Attack(1999), On the Border(1998), Blood of the Innocent(1994)]

Buget: 18.000.000 $
Incasari: 297.835 $

Nota Gealapa: 4.90

Aflat la bordul unui tren scapat de sub control, cu ostateci si arme bilogice, agentul Kristoff devine o armata de un om, incercand sa impiedice teroristii si sa salveze vietile celor de la bord.

Cred ca filmul asta face parte din perioada de drofuri a lui Van Damme, cunoscut in vremea aia ca "Van-Desperate". filme pe care si cei mai inraiti fani ai lui au probleme sa si le aminteasca. S-au incercat niste scene de actiune palpitante, dar acestea nu prea au avut sens, doar daca toata armata Slovaciei are soferi betivi, ca sa nu mai zic ca aparent, in cateva ore te poti imbolnavi, dar si vindeca de o boala incurabila. Da, incurabila. Povestea este subitirica si banala, cu un scenariu de asemenea mediocru.

Distributia este si ea departe de a fi atractiva. In afara de Van Damme, nu ami este nici un nume cat de cat rasarit. Toti sunt la fel de anonimi ca si filmul. Este lesne de intees ca in aceste conditii nici interpretarile nu aveau cum sa fie altfel decat slabe si foarte slabe. Unele mecanice, altele exagerate, iar unele stangace de-a dreptul. Tonul acestui tip de interpretari a fost dat de insusi protagonist, la care se vede ca e un film facut din foame si obligatie, nu di placerea de a juca.

Acest film este doar o copie ieftina si nereusita dupa "The Cassandra Crossing", din 1976, un film desi mai vechi, mult mai bun, sau chiar dupa "Under Siege 2'. Asadar, nu exista nimic nou in acest film, ba chiar totul pare foarte vechi si in ciuda faptului ca sunt destule scene de actiune, tensiunea aproape ca nu exista. Nici macar scenele de arte martiale unde chiar aveam pretentii, nu sunt cine stie ce si chiar daca e un film din 2002, aveam pretentii de la putinele efecte vizuale, dar si acesta sunt proaste. Pe scurt, nu exista nici un motiv pentru care sa vedeti acest film.

Champion (2018)

Titlu original: Chaem-pieon

Gen: Drama, Sport

Distributie: Dong-seok Ma, Kwon Yul, Yeri Han, Seung-Hoon Choi, Ye-Rin Ok

Regizor: Yong-wan Kim [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 8.974.547 $

Nota Gealapa: 5.35

Un luptator american de skandenberg, de origine coreeana, merge in Coreea de Sud pentru o competitie, iar acolo descopera ca are o sora de care nu stia nimic.

Din pacate, doar personajul principal din film este campion, nu si filmul in sine. Cred ca principalul motiv pentru care se intampla asta este regizorul debutant care a avut scenariul pe mana, scenariu acre nu este vreo capodopera, dar merita o ecranizare mai buna. Regizorul, fiind la prima lui experienta de acest gen, a incercat prea mult din toate si a exagerat uneori cand nu era cazul. A incercat sa faca unee scene mai dramatice decat era cazul, pe altele mai amuzante decat puteau fi si tot asa. Din fericire, nu a reusit sa distruga filmul chiar de tot, acesta reusind in cele din urma sa fie si amuzant cand si cand si sa transmita ceva emotie.

Nu sunt un cunoscator in detaliu al cinematografiei sud-coreene ca sa imi dau cu parere despre cat de relevanti sunt sau nu sunt actorii din acest film, dar po sa spun ca prestatiile lor nu au fost parte din problema in cea mai mare parte. Da, am vazut cateva interpretari aproape caricaturale, in stil asiatic, care nu isi prea aveau rostul, dar in cea mai mare parte am vazut prestatii bunicele. Spun asta pentru ca mi-a fost usor sa empatizez cu personajele, am simtit emotia transmisa de acestea si chiar am ras de cateva ori, deci pot spune ca si-au facut treaba bine.

Chiar daca nu este vreo capodopera si are destule probleme, cred ca acest film si-a luat mai mult hate decat era cazul, cred eu in cea mai mare parte de la americani cu ochelari de cal carora li se pare ca este o copie ieftina dupa Over the Top, dar nu mi se pare ca s-a incercat copierea respectivului film. In primul rand, nu se ia atat de in serios ca filmul amintit mai devreme, care nici el nu este vreun clasic. Este mai degraba o comedie usoara si fara pretentia de a oferi prea multe lectii. Este plin de greseli si destul de superficial, dar pentru ca oricand sunt deschis sa recomand filme din alte zone ale lumii, decat Hollywood, indraznesc sa il recomand si pe acesta.

Mega Shark vs. Crocosaurus (2010)

Gen: SF, Actiune, Horror

Distributie: Gary Stretch, Jaleel White, Sarah Lieving, Robert Picardo, Gerald Webb

Regizor: Christopher Ray [a mai regizat: 2nd Chance for Christmas(2019), Staged Killer(2019), Dick Dickster(2018), Minutes to Midnight(2018), Circus Kane(2018)]

Nota Gealapa: 3.25

Un megalodon infrunta un crocozaur cauzand distrugeri uriase, iar armata Statelor Unite trebuie sa incerce sa distruga monstrii care provoaca haos.

 A trecut ceva timp de cand am vazut un film de genul asta. Mega Shark este un fel de franciza, care are o serei de filme in care megalodonul infrunta diverse alte creaturi. Aceste filme sunt produse de o companie specializata in astfel de proiecte ieftine in care actoria nu conteaza, personajele sunt superficiale, efectele vizuale sunt deplorabile si premizele sunt uneori jenante. Daca nu puneti pret  pe nici unul din aceste lucruri, atunci acest film, ca si altele de teapa sa, poate fi dstractiv. Nu faceti greseala insa sa gasiti ceva care sa aiba sens in acest film; este pe atat de ridicol pe cat lasa sa se inteleaga titlul.

Distributia nici nu conteaza. Da, vorbim de actori anonimi, al caror talent este cel putin discutabil si care de cele mai multe ori se fac de ras, dar cu o asemenea gluma de scenariu si poveste ridicola, nici cele mei importante nume ale industriei nu ar fi putut da sens acestui film. Nu numai ca nu pot remarca pe cineva cu o prestatie pozitiva, dar nici macar o remarca negativa nu pot face despre vreo interpretare, pentru ca prestatiile actorilor sunt ca o finala olimpica a ridicolului. Cei care au aratat o licarire de abilitate, au fost blocati in toate cliseele din lume.

Pentru ca un astfel de film produs pentru canalul SyFy sa functioneze cat de cat, are nevoie de umor si autoironie, iar din acest film cam lipsesc, ceea ce il face mediocru chiar in propria nisa. In apararea lui, pot spune ca este o idee mai bun decat predecesorul sau Mega Shark vs. Giant Octopus, dar intreaga serie face parte dintr-o categorie de filme deloc onoranta, despre care se pot spune a nu se compara cu... Sharknado. Prin urmare, nu cred ca este cazul ca cineva sa piarda timp cu acest film, chiar daca este in cautare de ridicol, sau fani ai filmelor cu rechini. Sunt destule filme mai distractive decat acesta, din care se poate alege.

The Monk (2011)

Titlu original: Le moine

Gen: Thriller

Distributie: Vincent Cassel, Déborah François, Joséphine Japy, Sergi López, Catherine Mouchet

Regizor: Dominik Moll [a mai regizat: Only the Animals(2019), News from Planet Mars(2016), Lemming(2005), With a Friend Like Harry...(2000), Intimité(1994)]

Buget: 11.000.000 €
Incasari: 1.809.527 $

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 56/100

In Madridul secolului XVII,  Ambrosio este abandonat la poarta unei manastiri si este crescut de calugarii capucini. Ajuns el insusi calugar, devine un predicator neintrcut, ale carui ceremonii atrag multimi de oameni si admiratia tuturor. Admirat pentru rigoarea lui extrema si virtutea absoluta, Ambrosie crede ca se poate feri de orice tentatie, dar diavolul nu si-a spus ultimul cuvant.

Acest thriller biserices cu intrigi sexuale monahale s-a dovedit a nu fi cine stie ce pana la urma. In loc sa para un film old school, a parut un film vechi cu totul. Parca am vazut un film european din anii '80, nu unul contemporan. Nu stiu cum a fost cheltuit un buget totusi decent, pentru ca am vazut doar o mana de efecte vizuale, scene complicate nu prea exista si nici cinematografia nu m-a dat pe spate. Povestea propune o perspectiva interesanta si reeseste sa creeze o atmosfera sumbra si ciudata, dar ceva nu functioneaza pe deplin.

Distributia este de nievlul filmului. Protagonistul este Vincent Cassel, un actor foarte experimentat si apreciat, popular in Europa si nu numai, care are si aici o interpretare destul de buna, dar efortul lui de a scoate mai mult decat e cazul de la un scenariu mediocru este evident. In afara de el, doar Joséphine Japy pot spune ca s-a mai remarcat cat de cat, cu o interpretare sensibila si destul de credibila. Nu li s epot aduce reprosuri actorilor. Acestia au oferit cat s-a putut, doar ca unele proiecte pur si implu nu sunt bune.

Felul in care a fost pusa in scena povestea mi se pare destul de neglijent si indolent, pentru ca potential a existat. Aceasta transpunere are unele accente faustiene. Pe foarte scurt, este doar un film catolic despre pretul platit pentru a zbura, o paralela la mitul lui Icar. Cred ca principala culpa a filmului este graba si dorinta mult prea mare de a oferi o lectie morala importanta. La baza, filmul se sprijina doar pe interpretarea lui Vincent Cassel, care de aceasta data nu este de ajuns.

The Girl in the Fog (2017)

Titlu original: La ragazza nella nebbia

Gen: Thriller, Crima

Distributie: Toni Servillo, Alessio Boni, Lorenzo Richelmy, Galatea Ranzi, Michela Cescon

Regizor: Donato Carrisi [a mai regizat: Into the Labyrinth(2019)]

Buget: 4.500.000 €
Incasari: 4.996.317 $

Premii:
- Best New Director (Migliore Regista Esordiente), David di Donatello Awards, 2018
- Best Actor (Migliore Attore) (Toni Servillo), Golden Globes, Italia 2018
- Best Screenplay (Migliore Sceneggiatura), Golden Globes, Italia 2018

Nota Gealapa: 7.20

Agentul special Vogel este trimis intr-un orasel izolat dintr-o depresiune, pentru a investiga cazul disparitiei unei fete de 16 ani.

Am avut ceva asteptari de la acest film, dar spre bucuria mea acestea nu doar ca au fost indeplinite, ci si depasite. Mister, tensiune, suspans, rasturnari de situatie, toate se regasesc aici din plin. Dupa ce te obisnuiesti cu stilul italian de a vorbi si a actiona, filmul devine foarte agreabil. Sufera la capitolul ritm, scene de actiune sau efecte, dar scenariul, cinematografia, muzica sau prestatia actorilor au reusit sa compenseze aceste lipsuri aproape in totalitate. Este un film de peste doua ore, dar care nu plictiseste nici o secunda, ba mai mult, de aceasta data lungimea filmului sporeste tensiunea, pentru ca dupa fiecare rasturnare de situatie in acre am crezut ca urmeaza deznodamantul, a mai urmat inca una si inca una si inca una, toate reusit sa sporeasca suspansul si anticipatia.

Distirbutia este departe de a fi impresionanta, dar nu pot sa spun ca am resimtit lipsa unui actor din mainstream. Cei care au fost s-au achitat cu brio de sarcini. Am avut parte de interpretari credibile care au reusit sa creeze empatie pentru personajele lor. Dintre toti, as spune ca au stralucit cei care au si beneficiat de cel mai mult timp de ecran si pot fi considerati protagonistii filmului. Ma refer la Toni Servillo si Alessio Boni, actori de genereatii diferite, dar fiecare cu cate o prestatie excelenta.

Cu astfel de filme se pot schimba preconceptiile despre filmele europene. Este nevoie de astfel de filme cu poveste solida, cu rasturnari de situatii rezonabile, cu final neasteptat si fara drame inutile. Fiind vorba de un film european, care nu este neaparat grafic si nu socheaza cu adevarat cu nimic, nu este foarte popularizat, dar  il recomand cu incredere, pentru ca merita cu siguranta vazut. Daca asta ar fi directia in care s eindreapta cinematografia italiane, atunci cu siguranta as vedea mult  mai multe filme din aceasta tara.

Under the Silver Lake (2018)

Gen: Mister, Crima, Thriller

Distributie: Andrew Garfield, Riley Keough, Topher Grace, Wendy Vanden Heuvel, Deborah Geffner

Regizor: David Robert Mitchell [a mai regizat: It Follows(2014), The Myth of the American Sleepover(2010)]

Incasari: 2.053.469 $

Premii:
- Denis-de-Rougemont Youth Award, Neuchȃtel International Fantastic Film Festival, 2018
- José Luis Guarner Critic's Award - Special Mention, Sitges-Catalonian International Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.15
Metascore: 60/100

Sam, un tanar deprimat, descopera o fata misterioasa care inoata in piscina complexului rezidential unde locuieste. A doua zi aceasta dispare si el strabate intreg orasul pentru ca sa o gaseasca, dar pe drum descopera o conspiratie mult mai bizara.

As spune ca frumusetea acestui film sta in ambiguitate, dar doar pana la un punct. Personal, sunt fan al filmelor ciudate asa ca si acesta s-a bucurat de interes crescut din partea mea pana la final, dar cred ca mesajele pe care a incercat sa le transmita au ajuns la mine doar partial. Bizar, usor amuzant, suspans pe ici pe colo, filmul are cateva parti bune, dar per total este confuz si mai superficial decat vrea sa para. Partea buna este ca fiind atat de ciudat, nu prea are cum sa fie plictisitor, dar dupa ce se termina realizezi ca ai vazut un film despre nimic, pe care il vei uita destul de repede.

Cel mai important nume din distributie este si protagonistul si anume Andrew Garfield, un actor bunicel, dar pe care nu il vad capabil sa duca filme in spate si asta se intampla dupa atatia ani de roluri secundare, in filme mai mult sau mai putin de mana a doua, in pielea unor personaje de o anumita factura, cu acre acum este asociat chiar daca nu isi doreste asta. Nu interpretarile insa au fost problema acestui film. Acestea au fost destul de bune in conditiile date.

Daca acest film nu este un omagiu pentru film-noirul din anii '50, atunci nu ii gasesc nici o explicatie. Altfel, pare doar un trip ciudat al unui scenarist fumator. Daca aveti totusi imboldul de al vedea, cred ca il veti gasi distractiv pe moment, dar nu este cazul sa aveti asteptari prea mari. Eu unul am o lista intreaga de filme de asemenea ciudate, dar mult mai coerente decat acesta. Under the Silver Lake este doar un film pentru festivaluri de nisa si nimic mai mult.