Caini (2016)

Gen: Thriller, Drama

Distributie: Dragos Bucur, Gheorghe Visu, Vlad Ivanov, Costel Cascaval, Constantin Cojocaru

Regizor: Bogdan Mirica [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 1.000.000 $
Incasari: 82.144 $

Filmul a obtinut 16 premii, printre care:
- FIPRESCI Prize - Un Certain Regard, Cannes Film Festival, 2016
- Critics Award - Best Foreign Film, French Syndicate of Cinema Critics, 2017
- Best Sound, Gopo Awards, Romania 2017
- Best First Feature Film, Gopo Awards, Romania 2017
- Best Actor in a Leading Role (Gheorghe Visu), Gopo Awards, Romania 2017

Nota Gealapa: 7.05
Metascore: 55/100

Roman se intoarce pe pamnturile mostenite de la bunicul sau decis sa vanda aceasta proprietate vasta si pustie, insa este avertizat de seful de post ca bunicul sau era un fel de lord al crimei local, iar oamenii acestuia nu vor renunta la pamant.

Un thriller romanesc. Iata ceva ce nu vezi in fiecare zi. Cinematografia romaneasca este specializata cumva pe drame si un anumit tip de comedii. Principala mea curiozitate era daca o sa vad intr-adevar un thriller, sau o tentativa ratata. Raspunsul este ca acest film este intr-adevar un thriller, cu ceva influente autohtone, dar destul de satisfacator. Intriga este destul de directe si intrega poveste este cursiva, fara sa fie excevis de tortuasa. Filmul este brutal, onest si palpitant, dar ofera un final tipic romanesc, in care concluziile nu sunt duse pana la capat. Avand in vedere resursele si realizarile, as numi per total acest proiect ca fiind unul reusit.

Distributia are in prim-plan unul din cei trei sau patru actori romani in voga, care primesc toate rolurile importante din ultimii ani. De aceasta data, alesul a fost Dragos Bucur, cu o prestatie decenta, dar eclipsata de mult mai experimentatul sau coleg de platou, Gheorghe Visu, care mi s-a parut a fi cel mai credibil. Filmele romanesti au stat mai mereu foarte bine la capitolul interpretare si nici acesta nu face exceptie. Actorii au lucrat bine impreuna, iar compatibilitatea se simte. E drept ca aceasta se datoreaza unui numar mic de actori care se intalnesc in mai toate proiectele, dar aceasta deficienta a sistemului are si unele efecte pozitive.

Este un film eftin, dar nu se simte asa in cea mai mare parte si spre deosebire de alte productii mult mai importante ale genului, Caini are avantajul de a fi original si de a oferi o experienta interesanta. Cinematografie este foarte reusita si ofera in sine o experienta vizuala care s epotriveste perfect cu ritmul lent al filmului. Coloana sonora, un punct foarte sensibil in filmele romanesti, multe stricate ireversibil de aceasta, de aceasta data este aleasa foarte inspirat. Una peste alta, este un film bun, care nu va deveni neaparat un clasic, dar va garantez ca nu va veti plictisi daca il vedeti, asa ca il recomand.

American Factory (2019)

Gen: Documentar

Distributie: Junming 'Jimmy' Wang, Robert Allen, Sherrod Brown, Dave Burrows, Austin Cole

Regizor: Steven Bognar [a mai regizat: A Lion in the House(2006)]

Filmul a castigat 16 premii, printre care:
- Les Blank Award - Feature Length Documentary, Ashland Independent Film Festival, 2019
- Outstanding Achievement in Nonfiction Feature Filmmaking, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2020
- Best Political Documentary, Critics' Choice Documentary Awards, 2019
- Outstanding Directorial Achievement in Documentary, Directors Guild of America, SUA 2020
- Gotham Independent Film Award - Best Documentary, Gotham Awards, 2019

Nota Gealapa: 7.75
Metascore: 86/100

Intr-un Ohio post-industrial, un miliardar chinez deschide o fabrica intr-o uzina General Motors abandonata, angajand doua mii de americani. Primele zile de optimisim si speranta lasa loc neplacerilor, pe masura ce China puternic tehnologizata se confrunta cu clasa muncitoare din America.

Acesta este unul dintre cele mai originale documentare din ultimii ani. Intr-o perioada plina de filme despre diete, diavolul din carne, incalzirea globala si alte lucruri de acest gen, American Factory are curajul sa vina cu un subiect nou, interesant si sa ofere o perspectiva unica asupra diferentelor culturale dintre oamei si despre toleranta. Avem ocazia sa vedem si partile bune si cele mai putin bune ale celor doua popoare din acest film si cum ambele tabere cred ca sunt victima unei poliorchii, lucru partial adevarat. Stresul scoate la suprafata ce mai frumos dar si ce este mai urat din oameni si spre lauda regizorului, a reusit sa faca dintr-un astfel de subiect de obicei destul de banal, un documentar interesant si deloc plictisitor.

In rolurile principale avem un miliardar chinez, niste directori chinezi pupincuristi, niste directori americani mai pupinucristi, o multime de muncitori chinezi fanatici si o multime si mai mare de muncitori americani semi-lenesi. Nu exista pic de chimie intre aceste personaje. Acest lucru ar fi fost de rau augur de obicei, dar de aceasta data face ca filmul sa fie interesant si creeaza suspans. Personal, am vazut americanii destul de sinceri, mai putin managerii de top, iar pe chinezi i-am simtit cumva retinuti, ba aproape cenzurati. Chiar si asa toti acesti oameni scot la suprafata si noblete si ranchiuna, si unitate si lipsa ei, si multumiri si nemultumiri etc.

Filmul ridica niste intrebari cu care noi nu prea suntemobisnuiti pe meleagurile astea, pentru ca la noi pauzele de masa dureaza o ora, nu doar 30 de minute si sunt platite, muncim de obicei doar opt ore pe zi, iar multinationalele de pe aici se cam dau pe spate in ultima vreme sa le ofere angajatilor tot felul de beneficii. Este de asmenea interesant  ca un asemenea proiect si ma refer de aceasta data la fabrica despre care este filmul, s-a nascut in poate cea mai tensionata perioada dintre SUA si China. Filmul nu ofera vreo decizie si nu incearca sa ne sugereze care cultura procedeaza mia corect si este bine ca isi pastreaza obiectivitatea. Singurul deznodamant clar, este acela ca in curand, robotii industriali vor inlocui majoritatea oamenilor.

Churchill (2017)

Gen: Biografic, Drama, Istoric

Distributie: Brian Cox, Miranda Richardson, John Slattery, Julian Wadham, Richard Durden

Regizor: Jonathan Teplitzky [a mai regizat: The Railway Man(2013), Burning Man(2011), Gettin' Square(2003), Better Than Sex(2000)]

Buget: 6.400.000 $
Incasari: 6.724.365 $

Premii:
- Best Production Design for an Independent Feature Film - Period, British Film Designers Guild Awards, 2017

Nota Gealapa: 6.65
Metascore: 44/100

Cu 96 de ore inainte de invazia Normandiei din cel de-al doilea razboi mondial, primul ministru britanic Winston Churchill se confrunta cu scepticismul sau despre operatiunea Overlord, dar si cu marginalizarea rolurlui sau in razboi.

Acest film ar fi avut potential sa fie mult mai mult decat o productie decenta, ceea ce este, dar din pacate ii lipsesc momentele memorabile. In plus, a avut ghinionul sa apara in acelasi an cu Darkest Hour, un film care are in prim-plan aceeasi personalitate, dar mult mai bine facut si acre a ales un moment mult mai palpitant si pozitiv din acriera lui Winston Churchill. Diferenta de abordare si de calitate dintre cele doua face greu si sa le pui intr-o intertextualitate. Pana si mie, care nu sunt englez, mi s-a parut ca acest film a insistat prea mult pe partile lui negative si mi-a trezit un oarecare resentiment. Ca o observatie personala, mi-e puin dor de filmele biografice clasice, care iti prezentau cam toata viata omului despre care era vorba. Observ ca e la moda sa alegi un moment din viata sau cariera acestora acum si sa te concentrezi pe acela si daca nu esti foarte atent ca regizor exista riscul major sa nu cuprinzi intreaga personalitate a unui om.

Distributia nu este nici ea cea mai stralucita, dar sunt actori britanici experimentati, care s-au achitat cu bine de sarcini, oferind interpretari bunicele, chiar putin peste nota filmului as spune, dar parca si lor le-a lipsit stralucirea, chiar daca Brian Cox a avut cateva scene complicate in care s-a remarcat. De altfel, in afara lui era si greu de remarcat altcineva, pentru ca celelalte roluri au fost destul de mici si s-ar fi putut remarca doar daca ar fi dat-o in bara flagrant.

Chiar mi-am dorit sa imi placa mai mult acest film si chiar m-am straduit in acest sens, dar in afara de momentul discursului, as spune ca restul filmului este un haos melodramatic. Costumele, designul si prestatia lui Brian Cox au fost foarte bune, de aceea trag concluzia ca singurul vinovat pentru felul in care unele scene par nelalocul lor desi nu sunt este regizorul. In concluzie, cred ca filmul ar epreaputi de oferit pentru a merita vazut, asa ca pe acest subiect va recomand Darkest Hour.

Tulip Fever (2017)

Gen: Drama, Dragoste

Distributie: Alicia Vikander, Dane DeHaan, Jack O'Connell, Holliday Grainger, Tom Hollander

Regizor: Justin Chadwick [a mai regizat: The Money(2014), Mandela: Long Walk to Freedom (2013), Stolen(2011), The First Grader(2010), The Other Boleyn Girl(2008)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 8.381.715 $

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 38/100

Un tanar artist se indragosteste de o femeie casatorita dupa ce este angajat sa ii picteze portretul, in timpul maniei lalelor din Olanda secolului XVII.

Tulip Fever este un fel de Romeo si Julieta in varianta olandeza, cu o poveste de dragoste mai putin pura, cu un final ceva mai fericit si care ne invata o lectie foarte importanta si anume ca minciuna functioneaza si livreaza rezultate pozitive. Desi incepe ca un film de epoca linistit, spre final cantitatea de drama este aproape coplesitoare. Se intampla atatea lucruri ca nu mai stii pentru cine iti pare rau, cine este moral si cine nu si cine vrei sa supravietuiasca. Jovialitatea mi se pare ca lipseste cu desavarsire, chiar si in cele mai pozitive scene. Din punct de vedere tehnic, filmul are costume foarte reusite, iar cinematografia este corecta, dar nu va asteptati la ceva spectaculos la acest capitol.

Distributia este neasteptat de buna. Este surprinzator ca o poveste atat de banala pana la urma, a atras nume asa importante, ca Alicia Vikander sau Tom Hollander. Am vazut doar interpretari bune; nimic gresit, dar nici ceva spectaculos si chiar daca scenariul nu este neaparat cel mai bun, cantitatea de drama ar fi permis interpretari ceva mai emotionante. Din fericire, protagonistii au avut o chimie buna si au facut suficient pentru a lasa o impresie pozitiva.

Filmul ii va incanta de-a dreptul pe cei carora le plac povestile cu un ritm lent. Chiar si eu l-am gasit agreabil. Nu este cel mai bun, dar este suficient de palpitant incat sa mentina interesul spectatorului viu pana la final. Nu o sa il adaug in colectia mea si probabil nici nu o sa imi amintesc prea multe despre el peste o luna, dar cred ca merita o vizualizare, as aca il recomand.

Longmire (2012-2017)

Gen: Drama, Western

Distributie: Robert Taylor, Katee Sackhoff, Lou Diamond Phillips, Cassidy Freeman, Adam Bartley

Premii:
- Best Spot - Audio/Visual, Key Art Awards, 2013
- Red Nation Film Award of Excellence - Supporting Actor (A. Ramirez), Red Nation Film Festival, 2013
- Bronze Wrangler - Fictional Television Drama, Western Heritage Awards, 2017
- Bronze Wrangler - Fictional Television Drama, Western Heritage Awards, 2013

Nota Gealapa: 8.15
Metascore: 68/100

Walt Longmire este un serif dedicat in incoruptibil din Absaroka, Wyoming. Vaduv de numai un an, este un om in perioada de reparatie sufleteasca, dar isi ascunde durerea in spatele unei fete curajoase si a ratiunii.

Imi place foarte mult sa descopar din cand in cand cate un film de care nu am auzit nimic si care sa ma dea pe spate. Este si cazul lui Longmire, un serial despre care nu auzisem nimic, nici un prieten nu m-a innebunit de cap ca trebuie sa il vad, nici un spot pe youtube... nimic. Si cu toate astea, am avut parte de o surpriza foarte placuta. O sa incep cu partile negative pentru ca sunt destul de putine. Are o serie de clisee pe care trebuie sa le treci cu vederea, cum ar fi oraselul american in care s eintampla tate crimele din lume. Are un erou destul de unidimensional, dar asta nu este neaparat un lucru negativ in economia filmului, iar aceia dintre voi care cauta ceva mai extravagant, va avertizez ca nu este deoc un film haute couture.

Este un serial clasic, un western modernizat putin daca vreti, care pare invechit, dar este neasteptat de proaspat si de surprinzator. Rasturnarile de situatie sunt total neasteptate si de cele mai multe ori contribuie pozitiv la film. Personajele sunt dezvoltate destul de lent, astfel incat abia in ultimul sezon poti spune ca stii totul despre ele. Este si sangeros pe alocuri, dar chiar daca nu debordeaza de tehnologie este un film robus si care iti poate provoca fiori doar din scenariu si interpretare. De asemenea, imi place ca are masura. Sunt doar sase sezoane, dintre care unul singur are mai mult de zece episoade.

Distributia nu este una care sa impresioneze la prima vedere, dar este una solida, formata din actri cu multe seriale in cv si chiar cu lungmetraje, dar acestea din urma nu dintre cele mai bune. Interpretarile sunt destul de bune. Nu au depasit un anumit nivel decat sporadic, dar au fost suficient de credibile pentru a te mentine in poveste, iar chimia dintre protagonisti a fost una foarte buna, dand impresia unei echipe extrem de bine sudate. Poate legatura dintre acestia a fost prea stransa si acesta este motivul pentru acre nu am vazut decat arareori celebritati care sa isi faca aparitia in cate un episod, un lucru care da farmec serialelor in general. S-a intamplat pe ici pe colo, dar cu actori ale caror figuri le recunosti tot din alte seriale si nici un nume cu adevarat important.

Crima, drama, bine versus rau, o poveste buna cu un scenariu bine scris, pus in scena corespunzator de niste actori experimentat. Cam acesta este rezumatul acestui serial. Exista si destul umor subtil, iar ritmul este suficient de alert incat episoadele sa nu fie plictisitoare. Inevitabil apar si povestile de dragoste, dar destul de putine si tratate cu decenta si fara sa influenteze decisiv povestea. Este per total unul dintre cele mai credibile film western din epoca moderna si vi-l recomand cu incredere. Pana la urma cui nu ii place un serif bun?

After Porn Ends (2012)

Gen: Documentar

Distributie: Amber Lynn, Asia Carrera, Bobby Slayton, Crissy Moran, David Weintraub

Regizor: Bryce Wagoner [a mai regizat: After Porn Ends 2(2017), Parrot Heads(2017)]

Buget: 400.000 $

Nota Gealapa: 5.95

O explorare a vietii unor foste staruri din industria pentru adulti, retrasi din diverse motive din activitate.

Sunt foarte dezamagit de acest film. Cu un astfel de titlu, te astepti sa primesti niste informatii din industrie la care nu ai avea acces in mod obisnuit, sa afli niste povesti de viata triste si eventual sa fie umanizata imaginea unor oameni stigmatizati in permanenta. Pe alocuri, filmul ofera aceste lucruri, dar se insista mult prea mult pe povestile triste, adevarate sau nu, care determina un om sa ajunga in aceasta industrie, de parca nimeni nu o face de bunavoie. Sunt convins ca o parte importanta a actorilor se duc acolo pentru a face bani usor si atat, nu pentru ca i-a atins un unchi in copilarie. Nici din punct de vedere tehnic acest film nu este vreo capodopera. E doar o serie de interviuri intrerupte cand si cand de cate doua sau trei secunde dintr-un film.

Cel mai deranjant lucru insa, este nivelul de ipocrizie al protagonistilor. Intr-adevar, printre participanti sunt nume importante ale industriei pentru adulti. In afara de vreo doua exceptii de oameni care au recunoscut ca le-a placut ce au facut, ca i-a ajutat sa se realizeze si ca viata e frumoasa, marea majoritate au infierat aceasta industrie cu tot felul de apelative, iar intree timp multi dintre ei au reintrat in bransa. Dintre toti, cea mai ipocrita mi s-a parut Crisy Moran, care a ajuns acum sa predice cuvantul Domnului, de parca ea a fost otaj toata viata ei si a cum a scapat dintr-un beci si ne spune sa nu ne pierdem speranta. Nu. Ai luat o decizie constienta sa castigi bani usor, facnd sex in fata camerelor si nu poti sa vii acum ca o fecioara abuzata sa ne dai lectii de moralitate.

Filmul are si parti bune. In primul rand da o oarecare senzatie de obiectivitate, chiar daca multi dintre cei intervievati incearca mai degraba sa isi gaseasca scuze. Nu am idee daca regizorul este pro sau anti-pornografie si asta este bine. Un subiect de acest gen e clar ca va atrage multi oameni, care se asteapta insa sa fie mai dinamic. Din pacate, acest film nu livreaza. Este destul de sec si m-a uimit sa vad ca la cat de simplu si static este, au existat totusi cadre tremurande. Totusi, eu cred ca ar trebui vazut macar din curiozitate.

First They Killed My Father (2017)

Gen: Biografic, Drama, Istoric

Distributie: Sareum Srey Moch, Phoeung Kompheak, Sveng Socheata, Mun Kimhak, Heng Dara

Regizor: Angelina Jolie [a mai regizat: By the Sea(2015), Unbroken(2014), In the Land of Blood and Honey(2011), A Plece in Time(2007)]

Buget: 24.000.000 $

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Best Foreign Language Film, Boston Online Film Critics Association, 2017
- Bronze Frog, Camerimage, 2017
- Top Ten of the Year - International Competition, CinEuphoria Awards, 2018
- Foreign Language Film of the Year, Hollywood Film Awards, 2017
- Sierra Awards - Best Foreign Film, Las Vegas Film Critics Society Awards, 2017

Nota Gealapa: 7.25
Metascore: 72/100

Autoarea si activista pentru drepturile omului Loung Ung isi aduce aminte ororile suferite pe cand era copil, sub tirania lui Khmer Rouge.

Cred ca acesta este cel mai bun film regizat de Angelina Jolie. E drept ca nu a fost in aceasta postura de foarte multe ori pana acum si stacheta nu era ridicata prea sus de filmele precedente, dar acesta chiar este un film bun si pare ca perioada de acutumanta a trecut. E cumva previzibil ca ea sa abordeze o poveste de genul asta dintr-o tara din care probabil a adoptat sau urmeaza sa adopteze vreun copil, dar asta nu schimba faptul ca intriga este extrem de interesanta si este pusa in scena foarte bine. Exista tensiune, suspans, filmul este destul de grafic si nu exista momente moarte. Cuvintele sunt putine si nu sunt rostite fara rost si chiar daca este un film de peste doua ore, timpul trece foarte repede.

Distributia este formata exclusiv din actori din zona geografica in care se desfasoara actiunea, din care am recunoscut vag poate un singur chip si o proportie mare din aceasta distributie este formata din actori copii. Acestea erau ingrediente pentru un succes iminent, dar cumva marea majoritate a interpretarilor au fost foarte bune. Poate a ajutat faptul ca au folosit limba natala, sau poate subiectul avea o semnificatie importanta pentru acestia, cert este ca au avut o chimie foarte buna si au oferit prestatii excelente, pe alocuri chiar impreionante, iar tanara protagonista Sareum Srey moch, a avut chiar unele momente de stralucire.

Filmul nu a fost primit foarte bine de criticii si publicul de peste ocean si nu gasesc alt motiv decat ignoranta si o sensibilitate exagerata la modul cum sunt prezentate actiunile SUA si efectele acestora in Cambodgia in perioada respectiva, chiar daca acestea sunt amintite vag si nu se insista asupra lor. Cred ca sunt film mai bune care au prezentat ororile diverselor regime autoritare, dar nici acesta nu este de lepadat, mai ales ca nu cred ca cineva va mai aborda prea curand istoria unei tari precum Cambodgia.