Aftermath (2017)

Gen: Drama, Thriller

Distributie: Arnold Schwarzenegger, Scoot McNairy, Maggie Grace, Judah Nelson, Larry Sullivan

Regizor: Elliott Lester [a mai regizat: Sleepwalker(2017), Nighingale(2014), Blitz(2011), Love Is the Drug(2006)]

Buget: 10.500.000 $

Nota Gealapa: 6.20
Metascore: 44/100

Vietile a doi straini devin legate una de cealalta in mod inextricabil, dupa un accident devastator de avion.

Nu este cel mai palpitant film si as spune ca isi consuma cele mai tensionate momente in primele 15 minute, iar pana la final cand mai apare un pic de adrenalina timpul trece agonizant de greu. Desi inteleg ce a vrut sa faca regizorul si atmosfera sumbra este potrivita pentru aceasta intriga, putin mai mult dinamism ar fi ajutat foarte mult filmul. Lipsit de mijloace tehnice, filmul se bazeaza aproape exclusiv pe dialog si prestatia actorilor, ambele elemente destul de deficitare.

Unul din cei doi protagonisti este Arnold Schwarzeneger, care de fiecare data cand a fost pus in astfel de roluri dramatice si-a aratat limitele. Si de aceasta data, prestatia lui este ca un altorelief peste restul filmului. Daca tot avem de a face cu o fictiune, nu inteleg de ce i-au dat personajului sau origini ucrainiene, cand puteau la fel de bine sa il ajute folosindu-se de tara lui natala. Scoot McNairy s-a zbatut si a avut o interpretare peste media filmului, aratand pe alocuri reale calitati.

Filmul este despre cum facem fata vinei si durerii, subiect tratat din doua puncte de vedere opuse, o idee foarte buna care a avut mai mult potential decat ce a reusit acest film sa transmita. Dar acesta are si partile lui bune. Subiectul este atragator, dialogul are momente destule in care este provocator si reuseste sa fie si surprinzator uneori. Nu este un clasic si nu este pentru toata lumea, dar poate starni un subiect de conversatie. Cu toate astea, mi se pare ca ofera prea putin pentru a-l recomanda.

Jim & Andy: The Great Beyond (2017)

Titlu original: Jim & Andy: The Great Beyond - Featuring a Very Special, Contractually Obligated Mention of Tony Clifton

Gen: Documentar

Distributie: Jim Carrey, Danny DeVito, Milos Forman, Peter Bonerz, Paul Giamatti

Regizor: Chris Smith [a mai regizat: Fyre(2019), Collapse(2009), The Pool(2007), The Yes Men(2003), Home Movie(2001)]

Premii:
- The Unforgettables, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2018
- Best Documentary, Detroit Film Critics Society, SUA 2017

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 77/100

O privire in spatele scenei asupra modului în care Jim Carrey a adoptat personajul comicului atipic Andy Kaufman pe pe platourile de filmare de la Man on the Moon(1999). 

Filmele documentare despre cum se fac alte filme nu sunt cele mai atragatoare. Din fericire acesta este despre mult mai mult de atat. Este mai degraba despre doi oameni cu totul si cu totul speciali. Este despre Andy Kaufman, un comediant deosebit, in mare parte neinteles si care a distrus unele bariere si despre Jim Carrey, un om cu totul special si trebuie sa recunosc, unul din actorii mei preferati. Acest film ne invata cate ceva despre amandoi si cu siguranta daca veti alege sa vedeti acest film, veti ajunge sa ii apreciati.

Jim Carrey este in centrul atentiei pe intreaga durata a filmului si avem ocazia sa aflam putin si despre inceputurile lui si putin mai mult despre metodele sale si abnegatia pe care acesta o are atunci cand isi face meseria. Jim Carrey ne arata aici latura lui profunda si incearca sa ne spuna ca poti avea totul si tot sa fii nefericit si ridica cateva probleme destul de grele, dar care raman nedezvoltate si acre poate ar merita propriile lor filme. Pe langa el, mai avem marturii pasagere de la Danny DeVito, Paul Giamatti, Judd Hirsch si alti oameni care au avut ocazia sa ii cunoasca pe amandoi.

Intregul proiect are o aura de sinsibilitate si empatie, sentimente verbalizate foarte coerent de Jim Carrey, acre ne arata aceasta latura profunda a lui, pentru ca talentul i-l cunoasteam deja, iar modul in care acesta a ajuns sa se confunde cu personajul este uimitor. Nu pot sa compar acest documentar cu altele pe acre le-am vazut, pentru ca este total atipic, dar vi-l recomand cu incredere, pentru ca va ofera sansa de a afla lucruri despre doi oameni pe care ii cunoasteti foarte superficial.

The Resistance Banker (2018)

Titlu original: Bankier van het Verzet

Gen: Biografic, Drama, Razboi

Distributie: Jacob Derwig, Barry Atsma, Fockeline Ouwerkerk, Pierre Bokma, Raymond Thiry

Regizor: Joram Lürsen [a mai regizat: Het Verlangen(2017), A Noble Intention(2015), Reckless(2014), Family Way(2012), Dolfje weerwolfje(2011)]

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- 100.000 admissions, Golden and Platin Film, Olanda 2018
- 400.000 admissions, Golden and Platin Film, Olanda 2018
- Best Production Design (Beste Production Design), Nederlands Film Festival, 2018
- Best Film (Beste Lange Speelfilm), Nederlands Film Festival, 2018
- Audience Award (Publieksprijs), Nederlands Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 7.25

In Amsterdamul ocupat de nazisti, doi frati bancheri, Walraven si Gijs van Hall, infrunta cea mai mare provocare din viata lor cand se hotarasc sa finanteze rezistenta olandeza.

Filmele bazate pe povesti reale care scot la lumina oameni care au luptat in felul lor impotriva nazistilor intotdeauna vor fi atragatoare si vor starni interes. Nu sunt toate Schindler's List dar cu putina atentie este aproape imposibil sa o dai in bara cu un astfel de subiect. Acest film ne prezinta o astfel de poveste din Olanda. Cred ca este prezentata mult mai simplist decat ar fi trebuit, pentru ca actiunile protagonistilor au avut o insemnatate uriasa. Nu pot sa spun ca filmul a transmis cu succes deplin atmosfera acelor vremuri, dar in afara de acest aspect filmul este unul corect fara grseli prea mari.

Numele din distributie nu imi spun nimic, dar presupun ca sunt actrori importanti din cinematografia olandeza. Interpretarile lor au fost bunicele, dar nu au avut prea multa stralucire si nu pot sa ma declar impresionat de cineva anume. Daca ar fi sa remarc pe cineva, acestia nu ar fi protagonistii, ci as remarca mai degraba interpretarea din surdina oferita de Fockeline Ouwerkerk, care mi s-a parut de departe cea mai credibila si naturala, dar din pacate rolul ei a fost destul de mic.

Daca treceti peste faptul ca nu este un film in limba engleza, asa cum sunt probabil marea majoritate a celor pe care le vedeti si nu cautati o poveste ticsita de actiune si aventura, atunci cu siguranta va puteti bucura de aceasta poveste captivanta, expusa destul de ingrijit si care da o doza de incredere ca oricat de rele sunt lucrurile, tot timpul vor exista oameni care se vor lupta impotriva fortelor negative. Dupa acest film m-am intrebat de ce in Romania nu avem filme asemanatoare. Rezistenta noastra este prezentata de Pintea  si alte filme cu haiduci. Oare chiar nu se cunosc si altfel de povesti din vremurile intunecate ale istoriei noastre?

Dancer in the Dark (2000)

Gen: Drama, Musical

Distributie: Björk, Catherine Deneuve, David Morse, Peter Stormare, Joel Grey

Regizor: Lars von Trier [a mai regizat: The House that Jack Built(2018), Nymphomaniac: Vol. I(2013), Nymphomaniac: Vol II(2013), Melancholia(2011), Antichrist(2009)]

Buget: 12.800.000 $
Incasari: 40.031.879 $

Filmul a obtinut 34 de premii, printre care:
- Best Foreign Film, ASECAN, 2001
- Best Foreign Film, Awards of the Japanese Academy, 2001
- Best Foreign Language Film, Blue Ribbon Awards, 2001
- Best Actress (Bedste kvindelige hovedrolle) (Björk), Bodil Awards, 2001
- Best Actress (Björk), Cannes Film Festival, 2000

Nota Gealapa: 8.15
Metascore: 61/100

O femeie din europa de est se muta in America impreuna cu fiul ei, asteptandu-se sa fie exact ca la Hollywood.

Acest film are aceeasi aura ciudata pe care o are si protagonista lui, cantareata Björk. Este un musical atipic, un film aproape deprimant, cu o poveste puternica si pe alocuri socanta. Personal, as fi preferat sa vad un film normal, fara reprizele muzicale, dar am inteles rolul acestora si este posibil ca valoarea artistica a filmului sa fie mai redusa fara ele. Este un film simplu, brutal, convingator care va deveni, daca nu a facut-o deja, un clasic.

Pe langa Björk, filmul are in distributie si alte nume importante, cu prestatii foarte bune. Catherine Deneuve, David Morse sau Peter Stormare, au avut toti prestatii bunicele si s-au adaptat perfect atmosferei generale a filmului. Chimia dintre actori a fost una buna si chiar daca nu sunt interpretari neaparat remarcabile sau demne de premii, sunt prestatii solide acre dau greutate intregului proiect. De departe, cea mai buna interpretare o are Björk, lucru remarcabil avand in vedere ca nu este o actrita profesionista, reusind asa cum ar trebui sa faca un protagonist, sa isi eclipseze colegii de platou.

Este destul de greu de descris in cuvinte acest film, cum la fel de greu de descris sunt majoritatea filmelor lui Lars von trier, un regizor care ne-a obinuist cu proiectele atipice si cu modul sau diferit de a face filme. As spune ca in acest film, acesta a stralucit chiar mai mult decat actorii pe care i-a coordonat. Filmul te obliga sa accepti destul de devreme faptul ca nu va avea un happy end si singura necunoscuta este care va fi tragedia si cat de dramatica. Fara sa ma mai lungesc, va spun ca recomand acest film cu toata increderea, mai ales daca va plac filmele altfel.

Columbus (2017)

Gen: Drama

Distributie: John Cho, Haley Lu Richardson, Parker Posey, Michelle Forbes, Rory Culkin

Regizor: Kogonada [a mai regizat: Late Summer(2012), Lunch Time(2010)]

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Best Cinematography, Chlotrudis Awards, 2018
- Special jury Prize - Narrative Feature, Independent Film Festival of Boston, 2017
- Hoosier Award, Indiana Film Journalists Association, SUA 2017
- International Federation of Film Critics Award, Jameson CineFest - Miskolc International Film Festival, 2017
- Kingfisher Award - Best Film, Ljubljana International Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7
Metascore: 89/100

Un barbat de origine coreeana este blocat in Columbus, Indiana, unde tatal sau este in coma. El intalneste o tanara care vrea sa ramana in Columbus pentru a avea grija de mama ei, care isi revine dupa o dependenta, in loc sa isi urmeze visurile.

Genul asta de filme in acre pulsul nu creste nici macar odata, cu discurs coriaceu si lipsit total de miza, nu este deloc pe gustul meu. Asta nu inseamna ca nu pot sa recunosc mesajul si sa apreciez dialogul consistent. Puterea dialogului este de altfel singura pe care acest film o are. Fara sa se ridice tonul, cu un calm enervant, cam asa decurge intregul film. Temele puse in discutie sunt interesante si sunt probleme cu care multi oameni se pot identifica, pentru ca mai toti am fost pusi in fata unor alegeri asemanatoare la un moment dat. Trebuie mentionata si cinematografia destul de interesanta, care pune intr-o lumina foarte favorabila un oras destul de neinsemnat de altfel.

Distributia nu este cine stie ce. Cei doi protagonisti sunt John Cho si Haley Lu Richardson, nici unul un nume care sa faca mai sexy un afis si nici cu vreo baza importanta de fani. Cu toate astea prestatiile lor sunt decente, dar in limita carierei lor de pana acum, adica fara sa aiba nimic cu adevarat notabil, in cazul acesta acel ceva fiind putina stralucrie. Chimia dintre ei a fost buna, dar cel putin in cazul lui John Cho, limbajul nonverbal m-a plictisit de-a dreptul.

Vorbim pana la urma de un film independent, deci trebuie sa fim indulgenti. Poate parea un film banal despre doi straini care incearca sa se cunoasca, iar ultimi hipioti in viata ar putea vedea in fiecare dialog o culoare dintr-un tablou pictat de regizor. Adevarul este pe undeva pe la mijloc. Este un film senin si putin naiv, cred eu dupa chipul si asemanarea regizorului. Mie unul nu mi-a placut, dar recunosc ca are ceva valoare artistica acolo, asa ca alegerea de a-l vedea sau nu va  apartine in totalitate.

Colette (2018)

Gen: Biografic, Drama, Istoric

Distributie: Keira Knightley, Fiona Shaw, Dominic West, Robert Pugh, Sloan Thompson

Regizor: Wash Westmoreland [a mai regizat: Still Alice(2014), The Last of Robin Hood(2013), Quinceañera(2006), Gay Republicans(2004), The Hole(2003)]

Incasari: 5.137.622 $

Premii:
- Best Original Score - Independent Film, Hollywood Music in Media Awards (HMMA), 2018

Nota Gealapa: 6.80
Metascore: 74/100

Colette este fortata de sotul ei sa scrie nuvele in numele lui. Dupa succesul acestora, ea se lupta sa isi faca talentul cunoscut, sfidand barierele genului.

Filmul se axeaza mai mult pe sexualitatea personajului principal si pe viata conjugala si extraconjugala a celor doi protagonisti, nu neaparat pe valoarea operelor literare si pe lupta de emancipare a celebrei autoare. Mai mult, filmul se termina fix cand aceasta lupta incepe si ar fi putut deveni cu adevarat interesant, cel putin pentru mine. Pe de alta parte, avand aceasta abordare este posibil sa fi castigat un public mai numeros, dar mai superficial. Din punct de vedere al costumelor si a cinematografiei nu se pot reprosa multe lucruri, iar atmosfera epocii este transmisa si recreata cu succes.

Marele avantaj al filmului il constituie prestatia lui Keira Knightley, care fara sa aiba interpretarea carierei ei, aceasta are o reprezentatie solida si credibila si fura lumina reflectoarelorde la colegii ei de platou, dar nici prestatiile acestora nu au fost de lepadat. Interpretarea ei merita cu atat mai mult apreciata, cu cat nu a existat o chimie deosebita intre ea si Dominic West, fiind vorba insa de doi actori experimentati, au scos-o cumva la capat.

Per total, este un film bun, interesant, deloc plictisitor, cu doza lui de suspans. Eu am avut cumva alte asteptari, dar nu pot sa ma plang foarte credibil ca in loc de o lupta pentru emancipare si recunoasterea drepturilor, am primit niste scene de sex intre doua femei. Era cuma de asteptat avand in vedere ca regizorul filmului s-a ocupat in trecut si cu productii porno gay. Daca va plac filmele care va ofera bucatele necunoscute de istorie, sau sunteti pur si simplu fani ai filmelor de epoca, atunci mai mult ca sigur Colette o sa fie pe gustul vostru.

Happy New Year, Colin Burstead (2018)

Gen: Drama

Distributie: Neil Maskell, Sura Dohnke, Marvin Maskell, Nicole Nettleingham, Doon Mackichan

Regizor: Ben Wheatley [a mai regizat: Free Fire(2016), High-Rise(2015), A Field in England(2013), The ABCs of Death(2012), Sightseers(2012)]

Nota Gealapa: 6.65

Colin inchiriaza un conac generos la tara, pentru ca familia lui numeroasa sa sarbatoreasca anul nou. Din pacate pentru Colin, pozitia lui de putere este amenintata de sosirea frastelui sau, pe care nimeni nu l-a mai vazut de foarte mult timp.

Acest film este doar o mica drama de familie, dar paradoxal, tocmai aceasta banalitate este si cam singurul lucru care functioneaza in favoarea filmului, pentru ca fiind un subiect asa comun, probabil destui oameni se pot identifica cu portiuni din film. Ieftin, static si fara un scenariu care sa compenseze celelalte lipsuri, acest film nu avea cum sa fie vreun mare succes. Pentru un film care se baza aproape exclusiv pe dialog, mare parte din acesta este doar de umplutura.

Distributia este departe de a fi impresionanta si nici nu pot sa zic ca am remarcat vreun talent deosebit neobservat de nimeni. Exista pe ici pe colo in cate o scena momente de interpretare buna, dar acestea sunt destul de rare si se pierd in banalitatea generala a filmului. Protagonistul a fost cumva Neil Maskell, dar nu cred ca el a oferit cele mai bune momente. Mi s-a parut ca cel mai mult a iesit in evidenta Hayley Squires, dar nu imi dau seama daca am aceasta impresie datorita interpretarii ei sau pentru ca mi s-a parut ca seamana cu Mila Kunis.

Cinematografia a lasat destul de mult de dorit si in multe momente filmul semana mai degraba cu un serial de televiziune. Sunt atinse mai multe probleme familiale, arma prin care filmula  incercat sa atinga cat mai multi spectatori si sunt convins ca a reusit intr-o oarecare masura, dar in afara de cei care au unele probleme acasa si hipsterii acre se cred superiori vazand acest gen de filme in timp ce sorb aritocratic dintr-un pastis gasind intelesuri ascunse imaginare in astfel de productii anonime, nu cred ca marea majoritate are ce gasi aici, prin urmare nu am cum sa il recomand.