The Children Act (2017)

Gen: Drama

Distributie: Emma Thompson, Stanley Tucci, Ben Chaplin, Nikki Amuka-Bird, Jason Watkins

Regizor: Richard Eyre [a mai regizat: King Lear(2018), The Dresser(2015), The Other Man(2008), Notes on a Scandal(2006), Stage Beauty(2004)]

Incasari: 17.696.794 $

Premii:
- Best Production Design Independent Feature Film - Contemporary, British Film Designers Guild Awards, 2018
- Andreas Award, Norwegian International Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 62/100

Pe masura ce casnicia ei se farama, o judecatoare trebuie sa ia o decizie in cazul unui adolescent care refuza o transfuzie de sange din cauza principiilor sale religioase.

Un film interesant, dar cu destule probleme. O sa incep cu partile pozitive. Ridica niste teme de dezbatere foarte interesante despre religie, liberul arbitru sau ipocrizie. Acestea si inca alte cateva sunt bine dezabatute, fapt care creeaza destul interes si suspans. Scenariul este foarte important intr-un asemenea film, iar acesta este scris destul de bine si nu iroseste prea multe cuvinte. Din pacate nu este suficient de aceasta data. Filmul este mult prea static si are destule momente moarte care il trag in jos.

Distributia nu este rea pentru un asemenea film. In rolul principal, aproape singurul de altfel acre are suficient timp de ecran, o avem pe Emma thompson, o actrita a carei experienta se vedea si poarta filmul cat de bine poate ea. Actori experimentati gasim si in pielea celorlalte personaje, dar acestia au prea putin timp la dispozitie pentru a o ajuta si a contribui decisiv la impresia generala. Cu toate astea, nivelul prestatiilor artistice este unul satisfacator.

Tema dragostei este si ea ridicata, dar dragostea din acest film nu este un libov, este o poveste asezata, o dragoste intelectuala cu care nu se pot identifica foarte multe persoane si cred ca asta afecteaza popularitatea generala a filmului, pentru ca aceasta abordare poate fi interpretata greist ca fiind aroganta.Este un film destul de inteligent, dar deloc memorabil. Este genul acela de film acre este posibil sa iti placa, dar pe care o sa il uiti destul de repede si care nu te va afecta mai deloc.

Terra (2015)

Gen: Documentar

Distributie: Vanessa Paradis

Regizor: Yann Arthus-Bertrand [a mai regizat: Woman(2019). Morocco Seen from Above(2017), Human(2015), Algerie from Above(2015) Méditerranée, notre mer à tous(2014)]

Nota Gealapa: 8.65

Un documentar impresionant din punct de vedere vizual, care reflecta asupra relatiei pe care omul o are cu alte specii, pe masura ce umanitatea devine din ce in ce mai izolata de natura.

Acest documentar este una dintre cele mai mari surprize cinematografice pe care le-am avut in ultima vreme. Intr-o lume cu sute de documentare despre natura si cu nenumarate canale dedicate acestui subiect, nu ma asteptam sa mai fiu surprins cu adevarat de un asemenea film. Terra insa, este poate unul din cele mai bune expozee despre istoria civilizatiei pe care am vazut-o, chiar daca este prezentata destul de sumar, informatia este accesibila. Foarte bun din punct de vedere vizual, acest film a reusit chiar sa imi prezinte cateva specii de animale de care habar nu aveam pana acum, desi nu e nici pe departe primul meu documentar.

Alegerea pentru vocea de pe fundal este si ea una surprinzatoare si anume a Vanessei Paradis, care insa face o treaba neasteptat de buna si se dovedeste a fi o alegere inspirata. Poate nu este Morgan Freeman, dar se descurca foarte bine si ea. Simplul fapt ca a fost aleasa o voce feminina este destul de neobisnuit, dar cred ca este un lucru cu care sa se  experimenteze mai des in asemenea productii.

Inedit este si modul de povestire la persoana I, din punctul de vedere al omului. Mi-a placut de asemenea ca, desi inevitabil ajunge sa se prezinte si dezastrul pe care noi l-am provocat pe intreaga planeta, tonul nu este unul acuzator si nu se cauta neaparat vinovati. Este o punere in scena obiectiva, dar care invita totusi la reflectie interioara pentru o scurta vreme, inainte sa ditrugem in continuare. Iar ultimul bonus propus de acest film, pe care va recomand sa il vedeti, este limba franceza, pentru ca este un film frantuzesc, iar documentarele frantuzesti de acest calibru sunt flori rare.

Hawaii (2017)

Gen: Drama

Distributie: Dragos Bucur, Cristina Flutur, Andi Vasluianu, Constantin Cojocaru, Rodica Lazar

Regizor: Jesús del Cerro [a mai regizat: Miami Bici(2020), Sunt insarcinata in Romania(2016), Mamaia(2013), Ho Ho Ho 2: O loterie de familie(2012), S-a furat mireasa(2012)]

Incasari: 134.438 $

Filmul a obtinut 11 premii, printre care:
- Best Feature, Be Epic! London International Film Festival, 2019
- Best Actor (Dragos Bucur), Be Epic! London International Film Festival, 2019
- People's Choice - Grand Prize, Borrego Springs Film Festival, 2019
- Best Actress (Cristina Flutur), Peterhof Film Festival, 2019
- Best Film, Peterhof Film Festival, 2019

Nota Gealapa: 7.35

O poveste despre chinul de a mosteni trei milioane de dolari in Romania comunista, unde un singur dolar putea sa te coste libertatea si atinge tema conform careia banii pot cumpara fericirea, sau macar libertatea de a alege nefericirea.

In cazul in care va era dor de un film romanesc despre comunism, va prezint Hawaii. Nu va panicati insa, pentru ca asta este chiar un film bun. Principalul motiv pentru acest lucru este ca de aceasta data comuniscmul nu mai este cauza, ci motivatia. Da, majoritatea personajelor au in continuare atitudinea unei sotii morganatice, dar de aceasta data foarte credibil si i concordanta cu vremurile in care se desfasoara actiunea. Scenariul nu este perfect, dar dialogurile sunt bune. Filmul sufera pe ici pe colo, bineinteles si la final cum ii sade bine unui film romanesc, in care nici finalurile fericite nu sunt pe deplin fericite. Filmul s-a abatut pe alocuri de la realitatea vremii si cred ca ar fi putut sa o mia faca odata si de dragul finalului.

Distributia este una tipica pentru cinematografia romaneasca din ultimii ani si cel putin partea masculina a acesteia defileaza cu aceleasi nume cu care suntem obisnuiti. Cei doi protagonisti, Dragos Bucur si Cristina Flutur, fac o treaba excelenta si cara cumva filmul in spate, cu interpretari foarte credibile si cu o chimie destul de buna intre ei, dar nu vreau sa iau din meritele personajelor secundare, care se achita de asemenea cu brio de sarcini si asigura sarea si piperul, fie ca e vorba de emotie sau umor.

Ma bucur sa vad un film despre comunism, fara abordarea fatalista tipic romaneasca, dar care iata ca reuseste sa emotioneze de cateva ori si sa transmita cu succes  drama oamenilor din acele vremuri, chiar daca numai partial. Cred ca anxietatea epocii nu este transmisa in totalitate. Ultima parte a filmului nu prea m-a multumit, chiar daca este un soi de happy ending dupa care ravneam intr-un asemenea film. Filmul pare grabit pe final, iar deznodamantul este unul usor naiv si greu de crezut, intr-o antiteza aproape totala fata de constructia din prima parte a filmului. Una peste alta, este totusi un film bun, pe care vi-l recomand.

Cowspiracy: The Sustainability Secret (2014)

Gen: Documentar

Distributie: Lisa Agabian, Manucher Alemi, Lindsey Allen, Kip Andersen, Will Anderson

Regizor: Kip Andersen [a mai regizat: What the Health(2017)]

Nota Gealapa: 8.55

Calatoria socanta, dar totusi amuzanta, a unui ecologist aspirant, in timp ce incearca cu indrazneala sa gaseasca solutii reale pentru cele mai presante probleme de mediu si adevarata cale catre sustenabilitate.

Kip Andersen a regizat doua filme mari si late in toata cariera lui. Cumva insa, abmele (mai ales acesta) sunt aproape capodopere ale genului si sunt unele dintre cele mai bine documentate documentare din cate am vazut. Cowspiracy argumenteaza intr-un mod foarte credibil ca principala sursa de poluare a planetei si cea care ne va distruge dintr-o clipa in alta, motivul principal al incalzirii globale si al defrisarii padurii amazoniene, nu este combustibilul si industria petroliera (care contribuie si ea destul la acest macel), ci agricultura si mai specific cresterea animalelor, mai ales a vitelor. Nu este vorba despre mitul semi-adevarat ca vanturile vacilor dau gauri in stratul de ozon. Este vorba in schimb de spatiul necesar pentru cresterea acestora, de cantitatile absolut uriase de apa si hrana de care au nevoie si de cantitatea de reziduuri pe care acestea o produc.

Printre persoanele intervievat se numara oameni de stiinta recunoscuti si persoane care au ocupat functii importante in diverse organizatii de mediu, aspect care da credibilitate filmului. Ce da o si mai mare credibilitate insa, dar si socheaza, sunt reprezentantii celor mai importante organizatii de mediu ca Greanpeace, de exemplu, care ar trebui sa fie principalii militanti care sa faca cunoscuta aceasta problema, dar care neaga problema, sau refuza sa vorbeasca despre ea. In plus, eforturile care au fost facute pentru a impiedica acest film sa vada lumina zilei, il face inca odata demn de luat in seama.

Chiar daca autorul incearca, ca si in celallt film al sau, sa nu aiba o abordare fatalista si sa prezinte problema cu o oarecare doza de umor, daca esti o persoana cat de cat responsabila, nu ai cum sa ramai indiferent si este foarte probabil sa iti provoace o criza temporara de apelpisie. Pe de alta parte, chiar daca nu vrem sa recunoastem cu voce tare, acest film va dezvalui si natura ipocrita a celor mai multi dintre noi, care nu la mult timp dupa ce vom vedea filmul si vom fi de-a dreptul "impresionati" de el, ne vom comanda inevitabil un burger, un muschi de vita sau o ciorba de vacuta. In concluzie, daca vreti sa vedeti un documentar bine structurat, argumentat corespunzator si care abordeaza o problema cu adevarat importanta, atunci e musai sa vedeti Cowspiracy.

Faci sau Taci (2019)

Gen: Comedie, Actiune

Distributie: Augustin Viziru, Monica Barladeanu, Bogdan Malaele, Levent Sali, Gica Craioveanu

Regizor: Iura Luncasu [a mai regizat: Ghinionistul(2017), Tudo(2016), Minte-ma frumos in Centrul Vechi(2016), Minte-ma frumos(2012), State si Flacara - Vacanta la Nisa(2010)]

Incasari: 429.075 $

Nota Gealapa: 4.35

Cu ajutorul autoritatilor spaniole, politia romana dezvolta un plan indraznet si periculos pentru a demasca o organizatie criminala si a-i captura liderul.

O sa incep aceasta recenzie cu primele cuvinte pe care le-am rostit dupa ce s-a terminat filmul, iar acestea au fost "Doamne, ce film prost!". De mult nu am mai vazut un asemenea haos. Povestea este confuza, scenariul prost, glumele sunt rasuflate, personajele sunt extrem de vagi si este surprinzator ca intr-un film de actiune din 2019, fie el si romanesc, prtagonistii sa para tot niste mirmironi neputinciosi. Scenele cat de cat amuzante se pot numara pe degetele de la o mana, iar in rest acest film este doar un mare cringe. Nici nu stiu de unde sa incep sa enumar problemele pe care le are acest film, asa ca o sa aleg una la intamplare: sunt atat de multe personaje care au nevoie de timp de ecran, incat nu exista un protagonist bine definit si prin urmare nu prea ai cui sa ii acorzi atentia ta.

Pe langa actorii pomeniti mai sus, in aceasta distributie apar foarte multe nume cunoscute aici la noi, pe plan local. Dintre acestea o sa enumar cateva: Codin Maticiuc,Sandra Izbasa, Diana Dumitrescu, Ana Baniciu, Micutzu, Maria Popovici sau Horia Brenciu. O sa imi spuneti ca foarte putini dintre acestia pot fi considerati actori, iar asta ar trebui sa fie un indiciu despre calitatea prestatiilor artistice. Fie rigide, fie supradramatice, aproape fara exceptie lipsite de credibilitate, interpretarile sunt in nota stanjenitoare a filmului. Dintre toti, Cosmin Nedelcu, alias Micutzu, este singurul acre a fost cat de cat amuzant, in putinele secvente in care a aparut.

In afara de Monica Barladeanu, care inca arata demential si alte cateva trupuri semi-dezbracate nu pot sa inventez alt motiv care sa justifice vizionarea acestui film auster. Cred ca e corect sa apreciez totusi efortul celor din spatele lui. Pana la urma urmei si Hollywoodul scoate filme proaste pe banda rulanta. Poate acest gen de filme fac parte din procesul prin care se obtin cele bune. In concluzie, un documentar despre cele 350 de moduri in care poti incepe o partida de sah ar putea fi la fel de interesant ca acest film.

Dementia 13 (2017)

Gen: Horror

Distributie: Julia Campanelli, Channing Pickett, Steve Polites, Marianne Noscheze, Ben van Berkum

Regizor: Richard LeMay [a mai regizat: Blood Bound(2019), Naked As We Camed(2012), Whirlwind(2007), 200 American(2003)]

Nota Gealapa: 3.65

La mosia unei familii instarite, santajistii incearca sa puna mana pe averea matriarhei, dar in umbra pandeste o fantoma.

Imi era dor de un film horror, dar nu de genul acesta de film. Este atat de stangaci, ca pare un film de amatori de multe ori. Filmul asta a fost foarte bun in primele doua minute si apoi s-a ales praful.  Dupa un inceput direct, brutal si palpitant, totul s-a transformat intr-un film fara ritm, deloc credibil care pe intreaga s-a durata m-a facut sa tresar doar odata si mi-a mai dat ceva fiori inca odata. Scenariul este mediocru, lucru des intalnit in acest gen, dar un regizor priceput de obicei scoate mai mult de la o poveste de genul asta.

Distributia este cea mai mare problema a filmului. Toti actorii, dar toti fara vreo exceptie, au avut prestatii lamentabile. Interpretarile au fost incredibil de rigide si nu le-am crezut nici o secunda. Pe alocuri au parut o adunatura de oameni obisnuiti crae au fost luati de pe strada si pusi sa joace intr-un film. Fara sa aiba vreun pic de chimie, nu au reusit sa transmita nici o emotie dincolo de ecran si mai degraba au distras atentia de la o poveste oricum foarte slaba si greu de inghtit.

Daca acest film ar fi un agonist, ar fi unul debutant, napadit de emotii si cu o accidentare importanta, fara sa aibe vreo sansa de castig. Singurele parti bune din film sunt inceputul si inca vreo doua-trei scene si efecte vizuale, dar mai ales genericul, care vine ca o izbavire. Concluzia este ca Dementia 13 este genul de film pe care o sa il uiti in doua-treiz ile dupa ce il vezi, dar ti-ai dori sa il uiti instantaneu, deci nu am cum sa recomand asa ceva.

IO (2019)

Gen: SF, Aventura, Drama

Distributie: Margaret Qualley, Anthony Mackie, Danny Huston, Tom Payne, Emma Fitzgerald

Regizor: Jonathan Helpert [a mai regizat: House of Time(2015)]

Nota Gealapa: 5
Metascore: 40/100

O tanara femeie de stiinta care incearca sa salveze un Pamant muribund, formeaza o conexiune cu un barbat care incearca sa prinda ultima naveta care paraseste planeta.

Acest film nu este altceva decat o dezamagire. Este lipsit de originalitate, lipsit de suspans si tensiune, cu prea putine rasturnari de situatie si cu ifose filozofice si de profunzime, dar fara substanta reala, nefiind altceva decat o mica lectie de etologie. Facut probabil cu maruntis, austeritatea se simte in fiecare cadru. Ar trebui sa fie un film despre speranta, dar sansele sunt mai degraba sa provoace depresie, mai ales ca scenariul pare sa fie scris de cineva care a avut un trip nasol.

Distributia este extrem de redusa numeric. Practic vedem doar trei fete tot filmul, dar acest lucru nu parea sa fie o problema la prima vedere, mai ales ca cei doi protagonisti sunt destul de experimentati, ce-i drept in alt gen de film. Din pacate, atat Margaret Qualley, cat si Anthony Mackie au cazut in capcana supradramatizarii unui scenariu mediocru, lucru deranjant de multe ori si acre a venit la pachet si cu o lipsa de chimie totala intre ei.

Parerea mea umila este ca atunci cand spui o poveste trebuie sa ai o idee, un mesaj, o concluzie, ceva...orice. IO este doar un sandwich de paine cu miez de... paine, adica cu nimic. O felie uriasa de nimic, intre o felie de planeta apocaliptica si una de explorare a spatiului si asezonata din plin cu galimatie. Bine macar ca a fost destul de scurt si nu mi-a irosit prea mult timp din viata. in nici un caz nu recomand acest film. Sunt zeci de filme care au aceasta abordare si care sunt mai reusite decat acesta.