Columbus (2017)

Gen: Drama

Distributie: John Cho, Haley Lu Richardson, Parker Posey, Michelle Forbes, Rory Culkin

Regizor: Kogonada [a mai regizat: Late Summer(2012), Lunch Time(2010)]

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Best Cinematography, Chlotrudis Awards, 2018
- Special jury Prize - Narrative Feature, Independent Film Festival of Boston, 2017
- Hoosier Award, Indiana Film Journalists Association, SUA 2017
- International Federation of Film Critics Award, Jameson CineFest - Miskolc International Film Festival, 2017
- Kingfisher Award - Best Film, Ljubljana International Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7
Metascore: 89/100

Un barbat de origine coreeana este blocat in Columbus, Indiana, unde tatal sau este in coma. El intalneste o tanara care vrea sa ramana in Columbus pentru a avea grija de mama ei, care isi revine dupa o dependenta, in loc sa isi urmeze visurile.

Genul asta de filme in acre pulsul nu creste nici macar odata, cu discurs coriaceu si lipsit total de miza, nu este deloc pe gustul meu. Asta nu inseamna ca nu pot sa recunosc mesajul si sa apreciez dialogul consistent. Puterea dialogului este de altfel singura pe care acest film o are. Fara sa se ridice tonul, cu un calm enervant, cam asa decurge intregul film. Temele puse in discutie sunt interesante si sunt probleme cu care multi oameni se pot identifica, pentru ca mai toti am fost pusi in fata unor alegeri asemanatoare la un moment dat. Trebuie mentionata si cinematografia destul de interesanta, care pune intr-o lumina foarte favorabila un oras destul de neinsemnat de altfel.

Distributia nu este cine stie ce. Cei doi protagonisti sunt John Cho si Haley Lu Richardson, nici unul un nume care sa faca mai sexy un afis si nici cu vreo baza importanta de fani. Cu toate astea prestatiile lor sunt decente, dar in limita carierei lor de pana acum, adica fara sa aiba nimic cu adevarat notabil, in cazul acesta acel ceva fiind putina stralucrie. Chimia dintre ei a fost buna, dar cel putin in cazul lui John Cho, limbajul nonverbal m-a plictisit de-a dreptul.

Vorbim pana la urma de un film independent, deci trebuie sa fim indulgenti. Poate parea un film banal despre doi straini care incearca sa se cunoasca, iar ultimi hipioti in viata ar putea vedea in fiecare dialog o culoare dintr-un tablou pictat de regizor. Adevarul este pe undeva pe la mijloc. Este un film senin si putin naiv, cred eu dupa chipul si asemanarea regizorului. Mie unul nu mi-a placut, dar recunosc ca are ceva valoare artistica acolo, asa ca alegerea de a-l vedea sau nu va  apartine in totalitate.

Colette (2018)

Gen: Biografic, Drama, Istoric

Distributie: Keira Knightley, Fiona Shaw, Dominic West, Robert Pugh, Sloan Thompson

Regizor: Wash Westmoreland [a mai regizat: Still Alice(2014), The Last of Robin Hood(2013), Quinceañera(2006), Gay Republicans(2004), The Hole(2003)]

Incasari: 5.137.622 $

Premii:
- Best Original Score - Independent Film, Hollywood Music in Media Awards (HMMA), 2018

Nota Gealapa: 6.80
Metascore: 74/100

Colette este fortata de sotul ei sa scrie nuvele in numele lui. Dupa succesul acestora, ea se lupta sa isi faca talentul cunoscut, sfidand barierele genului.

Filmul se axeaza mai mult pe sexualitatea personajului principal si pe viata conjugala si extraconjugala a celor doi protagonisti, nu neaparat pe valoarea operelor literare si pe lupta de emancipare a celebrei autoare. Mai mult, filmul se termina fix cand aceasta lupta incepe si ar fi putut deveni cu adevarat interesant, cel putin pentru mine. Pe de alta parte, avand aceasta abordare este posibil sa fi castigat un public mai numeros, dar mai superficial. Din punct de vedere al costumelor si a cinematografiei nu se pot reprosa multe lucruri, iar atmosfera epocii este transmisa si recreata cu succes.

Marele avantaj al filmului il constituie prestatia lui Keira Knightley, care fara sa aiba interpretarea carierei ei, aceasta are o reprezentatie solida si credibila si fura lumina reflectoarelorde la colegii ei de platou, dar nici prestatiile acestora nu au fost de lepadat. Interpretarea ei merita cu atat mai mult apreciata, cu cat nu a existat o chimie deosebita intre ea si Dominic West, fiind vorba insa de doi actori experimentati, au scos-o cumva la capat.

Per total, este un film bun, interesant, deloc plictisitor, cu doza lui de suspans. Eu am avut cumva alte asteptari, dar nu pot sa ma plang foarte credibil ca in loc de o lupta pentru emancipare si recunoasterea drepturilor, am primit niste scene de sex intre doua femei. Era cuma de asteptat avand in vedere ca regizorul filmului s-a ocupat in trecut si cu productii porno gay. Daca va plac filmele care va ofera bucatele necunoscute de istorie, sau sunteti pur si simplu fani ai filmelor de epoca, atunci mai mult ca sigur Colette o sa fie pe gustul vostru.

Happy New Year, Colin Burstead (2018)

Gen: Drama

Distributie: Neil Maskell, Sura Dohnke, Marvin Maskell, Nicole Nettleingham, Doon Mackichan

Regizor: Ben Wheatley [a mai regizat: Free Fire(2016), High-Rise(2015), A Field in England(2013), The ABCs of Death(2012), Sightseers(2012)]

Nota Gealapa: 6.65

Colin inchiriaza un conac generos la tara, pentru ca familia lui numeroasa sa sarbatoreasca anul nou. Din pacate pentru Colin, pozitia lui de putere este amenintata de sosirea frastelui sau, pe care nimeni nu l-a mai vazut de foarte mult timp.

Acest film este doar o mica drama de familie, dar paradoxal, tocmai aceasta banalitate este si cam singurul lucru care functioneaza in favoarea filmului, pentru ca fiind un subiect asa comun, probabil destui oameni se pot identifica cu portiuni din film. Ieftin, static si fara un scenariu care sa compenseze celelalte lipsuri, acest film nu avea cum sa fie vreun mare succes. Pentru un film care se baza aproape exclusiv pe dialog, mare parte din acesta este doar de umplutura.

Distributia este departe de a fi impresionanta si nici nu pot sa zic ca am remarcat vreun talent deosebit neobservat de nimeni. Exista pe ici pe colo in cate o scena momente de interpretare buna, dar acestea sunt destul de rare si se pierd in banalitatea generala a filmului. Protagonistul a fost cumva Neil Maskell, dar nu cred ca el a oferit cele mai bune momente. Mi s-a parut ca cel mai mult a iesit in evidenta Hayley Squires, dar nu imi dau seama daca am aceasta impresie datorita interpretarii ei sau pentru ca mi s-a parut ca seamana cu Mila Kunis.

Cinematografia a lasat destul de mult de dorit si in multe momente filmul semana mai degraba cu un serial de televiziune. Sunt atinse mai multe probleme familiale, arma prin care filmula  incercat sa atinga cat mai multi spectatori si sunt convins ca a reusit intr-o oarecare masura, dar in afara de cei care au unele probleme acasa si hipsterii acre se cred superiori vazand acest gen de filme in timp ce sorb aritocratic dintr-un pastis gasind intelesuri ascunse imaginare in astfel de productii anonime, nu cred ca marea majoritate are ce gasi aici, prin urmare nu am cum sa il recomand.

Restrepo (2010)

Gen: Documentar, Razboi

Distributie: Juan 'Doc Restrepo, Dan Kearney, LaMonta Caldwell, Aron Hijar, Misha Pemble-Belkin

Regizor: Tim Hetherington [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 1.436.391 $

Filmul a obtinut 10 premii, printre care:
- Golden Frog - Feature Documentary Films Competition, Camerimage, 2010
- Best Documentary Feature, Houston Film Critics Society Awards, 2010
- Best Directorial Debut, National Board of Review, SUA 2010
- Top Five Documentaries, National Board of Review, SUA 2010
- Outstanding Individual Achievement in a Craft: Editing, News & Documentary Emmy Awards, 2011

Nota Gealapa: 7.70
Metascore: 85/100

Un an alaturi de un pluton in cea mai sangeroasa vale din Afganistan.

Daca scoatem din context acest film si nu luam in considerare modul in care a pornit acest razboi si lasam politicul deoparte, este un documentar de razboi excelent. De altfel, filmul nu isi propune sa justifice razboiul, sau sa te faca sa vezi lucrurile intr-un anumit fel. Singurul scop este de a vedea cum este resimtit un razboi de catre cei din linia intai, iar acest scop a fost atins pe deplin. Suferinta, micile bucurii, dorul de casa si efectele pe termen lung ale unei experiente de acest gen pot fi observate aici prin ochii soldatilor dintr-o companie din Afganistan.

Acest film nu are pe nimeni in prim-plan in afara de acesti soldati si lupta pe care ei o poarta atat cu inamicul, cat si cu ei insisi. Rand pe rand, ii vedem pe unii dintre acestia marturisind modul in care au simtit si au trait ei acest razboi. Faptul ca acestia nu sunt obisnuiti cu camera, ii face sa fie foarte autentici si da filmului, daca mai era nevoie, inca un plus de credibilitate si emotia pe acre ei o transmit direct este mai puternica si mai sincera decat m-as fi asteptat.

Surprinzator sau nu, desi nu cred ca asta a fost intentia, acest film confirma multe din intrebarile ridicate de filmele fictive facute pe acest subiect si ridica din nou multe intrebari despre motivele pentru acre acest "razboi impotriva terorii", asa cum este numit acum, inca mai exista. Restrepo nu se simte foarte diferit de un documentar despre Vietnam de exemplu. Eu il recomand fie si pentru ca ofera oportunitatea unor lasi ca mine sa vada la lucru niste barbati adevarati.

Icarus (2017)

Gen: Documentar, Thriller

Distributie: Thomas Bach, Scott Brandt, Don Catlin, Sebastian Coe, Bryan Fogel

Regizor: Bryan Fogel [a mai regizat: Jewtopia(2012)]

Filmul a obtinut 8 premii, printre care:
- Best Documentary Feature, Academy Awards, SUA 2018
- Best Documentary, BAFTA Awards, 2018
- The Unforgettables, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2018
- Hell Yeah Prize, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2018
- Best Sports Documentary, Critics' Choice Documentary Awards, 2017

Nota Gealapa: 7.80
Metascore: 68/100

Cand Bryan se hotaraste sa afle adevarul despre dopajul din sport, o intalnire intamplatoare cu un om de stiinta rus ii transforma povestea dintr-una personala, intr-un thriller geopolitic.

Exact ca producatorul filmului si eu ma asteptam sa vad cu totul altceva la inceput. Ma asteptam sa vad inca un film despre dopajul din ciclism, cu eventuale trimiteri la Lance Armstrong, dar am descoperit un sistem corupt de nivel national dat in vileag, care a socat lumea si in cele din urma ignorat si tolerat. Pe alocuri, am avut impresia ca urmaresc un thriller d ela Hollywood, atat de tensionata a devenit situatia. Acest film m-a facut sa imi pierd respectul pentru sportivii rusi si sa privesc cu suspiciune orice rezultat bun al acestora.

Bryan Fogel, un ciclist amator, este creatorul acestui proiect dar si unul dintre protagonisti. Plecand de la intentia de a en arata cat de usor este sa pacalesti sistemul antidoping intr-o cursa de ciclisti amatori, acesta a ajuns sa demaste un sistem rusesc foarte bine pus la punct, cu scopul de a trisa si de a obtine cat mai multe medalii la jocurile olimpice. Acesta a reusit sa se imprieteneasca cu creierul din spatele acestei operatiuni, pe care mai apoi l-a ajutat sa evadeze din Rusia. Pe parcursul filmului se simte cum chiar si cei implicati sunt luati prin surprindere de amploarea pe acre o iau evenimentele.

Reactia pe care acest film mi-a produs-o la final a fost una de furie, cand am vazut cum CIO (Comitetul Olimpic International) cedand presiunilor politice si permitandu-le rusilor sa participe la competitii aproape ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, in ciuda unor munti de dovezi incontestabile. Cred ca acest film va poate schimba perceptia despre lumea sportului si dupa ce il vedeti va fi destul de greu sa mai priviti o competitie sportiva sustinand sincer pe cineva, sau sa apreciati la fel rezultatele unor sportivi. Recomandarea mea sincera ar fi sa nu il vedeti si sa ramaneti ignoranti la aceasta problema, putand astfel sa va bucurati in continuare in totalitate de sportul preferat.

I Am Mother (2019)

Gen: SF, Thriller

Distributie: Rose Byrne, Clara Rugaard, Hilary Swank, Luke Hawker, Maddie Lenton

Regizor: Grant Sputore [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 6.65
Metascore: 64/100

O adolescenta este crescuta intr-un buncar de un robot amabil caruia ii spune mama, al carui scop este sa repopuleze Pamantul dupa extinctia omenirii, dar legatura lor unica este amenintata de sosirea unei straine cu vesti alarmante.

Intriga nu este una care sa mia socheze, pentru ca aceasta idee a fost folosita deja de destule ori in diverse filme. Metoda de abordare face insa ca acest film sa fie interesant. Fara sa debordeze de efecte vizuale, filmul reuseste sa creeze tensiune si sa fie destul de spectaculos, iar modul in care este filmat transmite destul de bine senzatia de singuratate tipica unei tragedii ca cea din film. Putinele efecte vizuale existente arata foarte bine si contribuie si ele din plin la credibilitatea lumii propuse de scenaristi.Mi-ar fi placut ca personajul "Mama" sa fie putin mai infricosator, dar pe masura ce filmul avanseaza te poti obisnui si cu aceasta versiune.

Este un film cu o distributie redusa, dar care are intr-un rol secundar un nume important si inca la moda, ma refer aici la Hilary Swank, a carei stea inca straluceste, dar cred ca nu mai are foarte mult inainte sa inceapa sa paleasca, pentru ca deja a inceput sa aibe multe roluri similare. Protagonista filmului este mai tanara Clara Rugaard, o actrita pe care nu o cunosc si a carei lipsa de experienta pot spune ca a fost vizibila, iar prestatia ei nu m-a impresionat. Cu toate astea, ceva potential exista acolo si mi-ar placea sa o vad si in proiecte viitoare.

Este genul de Sf cerebral, nu indopat de scene de actiune, ci care prefera sa creeze suspans punandu-ti mintea la munca incercand sa pui laolalta pisele unui puzzle. Filmul te pune in situatia de a schimba tabara pe care o sustii de cateva ori, iar finalul, cel putin pentru mine, a fost unul satisfacator. Iata ca pentru un sf decent nu ai nevoie de zeci de nave spatiale care sa se lupte intre ele si chiar daca sunt in acest film destule similaritati cu altele, mie mi-a placut si vi-l recomand.

What the Health (2017)

Gen: Documentar

Distributie: Kip Andersen, Larry Baldwin, Neal Barnard, Tia Blanco, David Carter

Regizor: Kip Andersen [a mai regizat: Cowspiracy: The Sustainability Secret(2014)]

Buget: 273.428 $

Nota Gealapa: 7.95

Un regizor curios într-o călătorie de descoperire, pe parcursul careia afla probabil cel mai mare secret al sănătății contemporane și coluziunea dintre corporatii, guvern, farmaceutice și organizatii de sanatate care ne ascund aceste informații.

 Acest film m-a facut pentru prima data in viata mea sa iau considerare serios posibilitatea de a deveni vegetarian. Inca ma mai gandes; problema e ca imi place prea mult carnea. Altfel, filmul este destul de convingator si in ceea ce priveste nocivitatea alimentelor procesate din diverse carnuri, dar si cand vine vorba de conspiratia dintre industria alimentara si organizatiile de sanatate. Din punct de vedere tehnic nu este nimic spectaculos. Senzatia este ca oricare dintre noi ar fi putut face aceasta investigatie, daca ne-ar fi pasat. Sunt informatii de pe siteuri, interviuri refuzate si opinii de la oameni care abia asteapta sa vorbeasca si sa faca cunoscute neregulile din industrie.

Kip Andersen nu este cel mai mare cineast in viata si ambele lui filme abordeaza cam acelasi subiect, dar fara sa ma hazardez cred ca pot spune ca ambele sunt pe cat de simple, pe atat de convingatoare si credibile. Alaturi de el, in acest film isi exprima convingerile o sumedenie de doctori care pe mine aproape ca m-au convins. Dca jumatate din faptele prezentate de acestia sunt adevarate, ma tem ca suntem intr-un mare rahat.

Sunt convins ca va fi primit de multi cu reticenta, pentru ca propune o solutie drastica de schimbare nu doar a regimului aimetar ci si a stilului de viata, iar rezistenta la schimbare este cumva naturala, dar convingerea cu care producatorilor acestui film li se inchid usi in nas de catre diverse institutii, in acest caz intareste semnificativ mesajul filmului. Sunt prea simpu pentru a sustine ca am inteles pe deplin si faptele prezentate aici sunt irefutabile, dar va recomand sa vedeti filmul si sa va faceti propriile pareri.