Wolfcop (2014)

Gen: Horror

Distributie: Leo Fafard, Amy Matysio, Sarah Lind, Corinne Conley, Jesse Moss

Regizor: Lowell Dean [a mai regizat: SuperGrid(2018), Another WolfCop(2017), 13 Eerie(2013), I Heart Regina(2010)]

Buget: 750.000 $

Premii:
- Best Horror Feature, Arizona Underground Film Festival, SUA 2014
- International Fantasy Film Special Jury Award, Fantasporto, 2015
- Best Film, Fantasporto, 2015

Nota Gealapa: 5.90

Pe măsură ce încep să aibă loc o serie de evenimente ciudate și violente, un polițist alcoolic își dă seama că a fost transformat în vârcolac ca parte a unui plan mai amplu.

Wolfcop este exemplul clasic de film care incepe promitator, dar care isi pierde identitatea pe parcurs si incearca sa faca mult mai multe lucruri decat ii permite bugetul. Initial a purces pe un drum cu destul umor si autoironie, reusind sa creeze o atmosfera chiar agreabila, numai ca pe parcurs a inceput sa se ia pre ain seros si sa faci in secolul asta un film cu varcolaci care s fie luat in serios trebuie sa ai pe langa foarte multi bani si o poveste foarte solida, ori acest film nu are nici unul din aceste lucruri. Odata cu aceasta transformare, a disparut incet incet si umorul si zambetele au fost inlocuite treptat cu ochi dati peste cap.

Destul de rar un film cu buget redus convinge actori cu adevarat relevanti sa faca parte din distributie, mai ales daca nu este vreun film care sa ii permita vedetei respective sa isi etaleze calitatile si sa aiba o prestatie demonstrativa, iar Wolfcop nu face parte dintre proiectele norocoase, asa ca a trebuit sa se descurce cu ce a putut gasi. Chiar daca nu vedem la lucru nume sonore, actorii au avut prestatii decente, atat cat le-a permis aceasta poveste si nu ei au fost motivul pentru acre acest film nu si-a atins putinul potential pe acre l-a avut.

Chiar daca nu este neaparat un film bun, este totusi unul distractiv si destul de sangeros, care nu emrita cautat in mod deosebit, dar nici ocolit in caz ca va cade in maini. Pana la urma, exact cum se intampla in cazul tuturor filmelor, este o chestie de gust si ceea ce mie mi se pare mediocru, s-ar putea sa fie fix pe gustul altcuiva caruia sa ii lpaca la nebunie si sa ma considere nebun. Eu unul nu vi-l recomand, pentru ca puteti gasi filme mult mai bune, chiar si cu acest subiect demodat si invechit acum, al carui varf de interes a fost prin anii '80-'90.

 

Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows (2016)

Gen: Actiune, Aventura, Comedie

Distributie: Megan Fox, Will Arnett, Tyler Perry, Laura Linney, Stephen Amell

Regizor: Dave Green [a mai regizat: Earth to Echo(2014)]

Buget: 135.000.000 $
Incasari: 245.623.848 $

Nota Gealapa: 6.50
Metascore: 40/100

Țestoasele intră într-o altă luptă cu inamicul lor Shredder, care și-a dobândit noi aliați: bătăușii mutanți Bebop și Rocksteady și extratereștrul Krang.

Ninja Turtles este genul acela de franciza refacuta si reinterpretata de atatea ori, ca nu mai stiu daca le-am vazut pe toate su daca le urmaresc in ordinea corecta. Punctual despre acest film, pot spune ca nu am detectat vreo urma de histamina care sa imi produca vreun disconfort. Fara sa exceleze neaparat la vreun capitol, a aut un ritm bun, care l-a facut palpitant, cu glume majoritatea reusite si a aratat bine din punct de vedere tehnic. Da, a fost oarecum previzibil si nu pot sa zic ca m-a dat pe spate cu ingeniozitatea modului in care se desfasoara actiunea, dar per total, cu clisee si stereoipuri, dar si cu umor si scene epice, pot spune ca experienta a fost una reusita si acest film a reusit sa ma tina interesat si sa ma distreze.

E bine ca filmul este partial animat, pentru ca anumiti actori din distributie, desi foarte experimentati, s-ar fi chinuit sa fie credibili altfel, datorita alegerii lor de a se axa pe un stil de umor foarte nisat, dar in aceste conditii nu a trebuit sa ma chinui sa ma obisnuiesc cu ei in aceasta ipostaza noua. Megan Fox, Will Arnett si Tyler Perry se detaseaza de colegii lor de platou din punct de vedere al experientei si pot spune ca prestatia lor a fost buna, dar cumva neutra, in sensul in care nici nu pot numi interpretarile lor esecuri, dar nici prestatii memorabile nu sunt, pentru ca acest gen de film foarte rar produce interpretari impresionante si demne de premiat.

eu apreciez filmele oneste, care nu incearca sa para altceva decat sunt. Acest Teenage Mutant Ninja Turtles este un film stupid, distractiv, care ofera cateva rasete, actiune decenta si nu se ia prea mult in serios. Cred ca reuseste in acest fel sa revitalizeze putin o franciza destul de hulita in ultima vreme. Personajele se comporta exact cum ar trebui si cum te-ai astepta si vibeul este unul mai spre Marvel, nu atat de serios ca intr-un film cu supereroi de la DC. E u film d vara si nimic mai mult. Daca nu sunteti fani inraiti ai francizei s cautati doar un blockbuster oarecare, atunci acest film o sa stinga cu succes aceasta nevoie.

The Swan Princess: Royally Undercover (2017)

Gen: Animatie

Distributie: Laura Bailey, Grant Durazzo, Jayden Isabel, Gardner Jaas, Clayton James

Regizor: Richard Rich [a mai regizat: The Swan Princess: A Royal Wedding(2020), The Swan Princess: Kingdom of Music(2019), The Swan Princess: A Royal Myztery(2018), The Swan Princess: Princess Tomorrow, Pirate Today!(2016), Alpha nad Omega 5: Family Vacation(2015)]

Incasari: 107.721 $

Nota Gealapa: 3.05

După ce vizitatori misterioși sosesc în Regat, Prințesa Alise, Lucas și prietenii lor merg sub acoperire într-o aventură secretă de spionaj pentru a vedea dacă se poate avea încredere în ei. Vor avea nevoie de toate abilitățile lor superioare de detectivi, precum și de niște gadgeturi super cool pentru a rezolva misterul regal și a salva Regatul.

As fi facut o derogare de la a scrie despre acest esec animat si am tot amanat in speranta uneia, dar iata ca nu a venit si trebuie sa va zic cateva cuvinte despre o productie care cu greu poate fi numita film. Cand faci un film animat, pierzi poate din expresivitatea actorilor, din sansa de a impresiona prin scene epice si prin alte mijloace ale filmelor conventionale, dar castigi in schimb libertate nemarginita, astfel ca lipa de originalitate este aprape de neiertat. Cu atat mai mult in acest caz in care lipsa de originalitate este completata de o imbratisare de bunavoie si de neexplicat a tuturor cliseelor si a modului de constructie din toate povestile cu printese care au existat pana acum. Nu imi amintesc ca vreo tentativa de gluma sa imi produca mai mult decat o jumatate de zambet si nu stiu daca voi avea nervii si pentru alte filme din seria Swan Princess, care continua sa existe ca un gandac care nu vrea sa moara desi este starpit in mod repetat.

Nici macar un nume notabil nu face parte din distributie. In cazul unei animatii de calitate, acest detaliu nu reprezinta o problema de multe ori, dar in acest caz este inca o caramida pusa la un dezastru solid si indestructibil. Animatia in sine este si ea mediocra din punct de vedere tehnic si aita ca vine la pachet cu voci banale, deloc recognsoscibile, obligate sa rosteasca o serie de replici plate si esuand in a transmite vreo emotie sau in a crea vreun pic de empatie.

Este de nedescris in totalitate cat de stupid si fara rost este acest film. Arata ieftin, este previzibil si devine plictisitor incredibil de repede, iar interactiunile dintre aceste personaje enervante fac filmul si mai nesuferit. Cand ramai fara idei e mai bine sa omori o "franciza" decat sa aduci in derizoriu si partile sale bune. Singurul motiv pentru care un copil ar trebui sa vada acest desen animat este daca parintii doresc sa il intarce de la povesti cu printese si doresc sa ii faca un branci spre maturizare.

Meru (2015)

Gen: Documentar

Distributie: Conrad Anker, Grace Chin, Jimmy Chin, Amee Hinkley, Jeremy Jones

Regizor: Jimmy Chin [a mai regizat: Return to Space(2022), The Rescue(2021), Free Solo(2018), Reel Rock 7(2012)]

Incasari: 2.334.228 $

Premii:
- Audience Choice Prize, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2016
- Outstanding Achievement in Cinematography, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2016
- Best Documentary, Film Club's The Lost Weekend, 2015
- Audience Award - Documentary, Sundance Film Festival, 2015

Nota Gealapa:  7.70
Metascore: 77/100

Trei alpiniști de elită se luptă să-și găsească calea, prin obsesie și pierderi, în timp ce încearcă să urce pe Muntele Meru, unul dintre cele mai râvnite premii din jocul cu mize mari al alpinismului din Himalaya.

Dupa ce am vazut 14 Peaks, ma gandeam ca o sa treaca destula vreme inainte de a ma impresiona din nou vreun documentar despre alpinism. Numai ca la scurt timp am dat peste Meru, care a fost aproape la fel de impresionant. Cu o abordare usor diferita, cu peisaje care iti iau rasuflarea si cu accente absolut dramatice si acest film reuseste sa captiveze si sa faca timpul sa treaca pe nesimtite. senzatia a fost ca nici un cadru nu este pur si simplu un farfastac si fiecare imagine este aleasa cu un scop bine definit. Acest film chiar mi-a facut pofta de o drumetie, pofta care m-a tinut chiar pana a doua oara cand am trecut pe langa saormeria din cartier.

Din ditributie fac parte oameni al caror nume probabil nu o sa va spuna mai nimic si nici nu ar trebui, pentru ca publicul lor este extrem de nisat. Sunt insa nume cu adevarat uriase in lumea alpinismului. privite cu respect si admiratie de oamenii care au aceasta preocupare. chiar daca avem in fata oameni care nu sunt actori, este de apreciat ca reusesc sa ramana naturali in cea mai mare parte a timpului, lucru deloc usor pentru cineva care nu este obsinuit sa fie inconjurat de o echipa de filmare. In rest, nu are rost sa comentam prea mult prestatia lor actoriceasca, ci trebuie doar sa o admiram pe cea de alpinisti profesionisti si nu genul care spala ferestrele la etajul 12.

Meru ne prezinta o poveste care nu trebuie sa fie dramatizata, pentru ca are deja suficient dramatism de la inceput. Lectie de vointa, lectie de geografie, lectie rezilienta, lectie de supravietuire,  Meru este toate acestea. Este o poveste plina de adrenalina, care merita vazuta si pentru oamenii care se motiveaza usor poate fi lejer o sursa de inspiratie. E drept ca nu este chiar pentru toata lumea, dar pentru un documentar cred ca se face accesibil si agreabil unui numar surprinzator de mare de tipuri de spectator si vi-l recomand.

Dark Haul (2014)

Gen: Actiune, Horror

Distributie: Tom Sizemore, Evalena Marie, Rick Ravanello, Anthony Del Negro, Adrienne LaValley

Regizor: Colin Theys [a mai regizat: A Predators Returns(2021), A Predator's Obsession(2020), Rediscovering Christmas(2019), A Very Nutty Christmas(2018), Christmas at Pemberley Manor(2018)]

Nota Gealapa: 2.05

Un monstru dintr-o profeție antică prinde viață din întuneric. Serviciul Secret este unica speranță de lupta impotriva Apocalipsei.

A trecut ceva timp de cand nu mi-a mai cazut in maini genul asta de film care se straduieste parca sa cuprinda toate greselile, sterotipurile si contraindicatiile din industrie. Pentru ca sunt barbat, pot spune ca acest film pentru mine a fost ca o femeie androfoba care nu a facut nici un efort sa isi ascunda intentiile de a-mi produce un disconfort cat mai mare.Arata stangaci de la inceput pana la sfarsit si este un exemplu clasic de film care incearca in zadar sa obtina cu bani putini ce altii reusesc cu greu folisndu-se de bugete uriase. Nici un efect vizual nu este credibil si nici o situatie din film nu este surprinzatoare, rezultatul fiind o plictiseala generala.

Singurul nume cat de cat recognoscibil este Tom Sizemore, care imi este cvasifamiliar tot din filme de mana a doua, dar si prestatia lui este la fel de slaba ca a colegilor sai de platou total anonimi. E drept ca scenariul a fost absolut deplorabil si nimeni nu ar fi reusit sa produca o interpretare decenta intr-un asemenea context, dar nu am vazut nici o urma de chimie intre oricare din membrii distributiei si nici macar un licar de speranta in ochii vreunuia dintre ei ca ar putea face ceva, nu numai in acest film ci si in viitorul lor. Am vazut un grup de oameni demoralizati, acre pareau ca se afla acolo doar prentru ca sunt stransi cu usa de facturile care se aduna.

Intriga a oferit o idee cat de cat originala si a avut putin potential de a puncta macar prin acest detaliu, dar putinele aspecte pozitive sunt ingropate atat de adanc intr-o gramada de rahat incat abia mai sunt sesizabile si cu siguranta nu pot ajuta deloc filmul. Nu cred ca altcineva in afara de vreun membru al familiei cuiva implicat in vreun fel in acest film, ar putea sa stea cu o fata serioasa si sa spuna ca Dark Haul este un film bun. Sunt filme romanesti comandate de Ceausescu mai bune si mai palpitante decat acesta.

14 Peaks: Nothing Is Impossible (2021)

Gen: Documentar, Aventura, Sport

Distributie: Nirmal Purja, Suchi Purja, Klára Kolouchová, Reinhold Messner, James Barber

Regizor: Torquil Jones [a mai regizat: Bobby Robson: More Than a Manager(2018)]

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 68/100

Neînfricatul alpinist nepalez Nirmal Purja pornește într-o aventură aparent imposibilă, si anume de a ajunge in vârful tuturor cele 14 vârfuri de 8.000 de metri ale lumii, în șapte luni.

Intr-o majoritate covarsitoare, documentarele nu surprind prind detalii tehnice care revolutioneaza modul de a face film, nu ne dau pe spate cu unghiuri de filmare sau jocuri ale camerei si sunt foarte similare cu alte documentare care abordeaza subiecte asemanatoare. Par ca au iesit toate din aceeasi hanzela si evolueaza bifand aceleasi puncte de pe un checklist. Nici 14 Peaks nu face exceptie. Ce il face insa deosebit, este unicitatea faptelor prezentate si nivelul d eimprobabilitate al acestora. Actiunile protagonistului din acest film sunt de-a dreptul de necrezut si pentru mine ar fi ramas intr-un anonimat total daca nu era acest film.

Acest protagonist este un alpinist nepalez, pe numele lui Nirmal Purja, care pentru ce a realizat ar fi meritat o recnoastere la nivel mondial care sa depaseasca granitele tagmei din care face parte si care nu se multumeste sa fie aproape inuman, ci ne face mici si cu modestia si bunatatea naturala pe care le emana. Felul in care familisa sa si intreaga comunitate de alipinisti primesc aceasta aventura sunt de asemenea remarcabile.

14 Peaks este mai mult decat un simplu documentar; este genul de film care te uimeste atat de tare incat te lasa cu gura cascata la propriu. Este o poveste despre minte, trup si suflet si doar aceasta aventura din viata protagonistului acopera si eclipseaza intreaga viata a celor ami multi dintre noi. Sper ca el si echipa sa sa primeasca in al 12-lea ceas recunoasterea pe care o merita, cum si acest film ar merita sa fie mult mai promovat. Este genul de film si de poveste care va reusi sa inspire oameni sa depaseasca mai usor prorprii munti din viata lor care par de netrecut.

Locke & Key (2020-2022)

Gen: Fantastic, Drama, Horror

Numar sezoane: 3 (28 de episoade)

Distributie: Darby Stanchfield, Connor Jessup, Emilia Jones, Jackson Robert Scott, Patrice Jones

Premii:
- IMDbPro Top 200 Most Popular TV Titles 2021-2022, ReFrame, 2022
- Seal of Authentic Representation, Ruderman Family Foundation Seal of Authentic Representation, 2020

Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 61/100

După ce tatăl lor este ucis în circumstanțe misterioase, cei trei frați Locke și mama lor se mută în casa lor ancestrală, Keyhouse, despre care descoperă că este plină de chei magice care ar putea avea legatura cu moartea tatălui lor.

Din start trebuie mentionat ca acesta este un serial destinat mai degraba adolescentilor. Intriga este una oarecum neroada, ami ales ca anumite aspecte nu au sens si nu sunt explicate nici pana la final. Din punct de vedere tehnic arata foarte bine si are un ritm bun, dar pana te prinde povestea si devii mai tolerant, sunt multe fracturi logice care nu te lasa indiferent, mai ales daca esti un spectator matur, care pune oarece pret pe logica. Este un serial plin de stereotipuri si in care toate problemele personajelor vin dintr-o lipsa de comunicare atat de crasa ca este iritanta. Cel putin in primul sezon, personajele par aproape batute in cap si sunt extrem de greu de indragit. Din fericire, lucrurile se amelioreaza in al doilea sezon, care este si cel mai bun al filmului.

Fiin vorba de un serial contemporan, bineinteles ca se da peste cap sa fie politically correct si este atat de incluziv incat un demon cu un gen incert are relatii amoroase cu un baiat si o fata care sunt frate si sora. Al treilea sezon scartaie cel ami tare si ar fi putut lipsi cu desavarsire. Are si dezavantajul de a fi sezonul in care se introduce calatoria in timp, o optiune care daca este tratata superficial, asa cum se intampla aici, mai mult incurca decat sa ajute. Nu este o sarcina usoara sa aduci pe ecran o serie de benzi desenate, dar per total pot spune ca cei care s-au ocupat de Locke & Key au facut totusi o treaba destul de buna. Mai trebuie mentionat ca acest serial nu a fost oprit din motive financiare sau de audienta, iar cele trei sezoane au reprezentat lungimea dorita inca de la inceput si cred ca sunt mai mult decat suficiente, pentru ca daca s-ar fi lungit mai mult seria ar fi devenit plictisitoare.

Distributia este si ea inca o confirmare ca publicul tinta este unul format mai degraba din adolescenti. Membrii mai experimentati ai distributiei sunt putini, dar au roluri cheie care a asigure totusi o oarecare stabilitate a claitatii interpretarilor. Scenariul pune totusi personajele principale in situatii care ii face extremd e greu de indragit si a durat foarte mult pana am reusit sa empatizez cu un personaj, fie el tanar sau experimentat. Unele rasturnari de situatie au fost tradate mult prea prematur chiar de fata actorilor, cum se intampla in cazul lui Griffin Gluck de exemplu. Fizionomia unor actori te face uneori sa stii instant ca acestia vor fi personaje negative. As pune prestatia protagonistilor mai degraba la capitolul minusuri ale seriei, pentru ca avem parte de interpretari mult prea curate si pline de clisee enervante, cu momente foarte rare in care acestia reusesc sa fie cu adevarat naturali si credibili.

Daca vreti sa vedeti un serial oarecum asemanator, dar care nu este mai deloc frustrant pentru spectatori as recomanda mai degraba The Lost Room, care este mai vechi, dar si mult mai solid. Aici am avut parte de o intriga cu potential de a fi legendara, dar o scriitura lenesa iroseste tot acest potential. Din acest motiv Locke & Key, in ciuda multor momente bune si tensionate, este mai degraba genul de serial acre este zgomot de fond in timp ce desfasori o alta activitate.