luni, 11 decembrie 2023

Hidden (2015)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Alexander Skarsgård, Andrea Riseborough, Emily Alyn Lind, Steven Elliot, Heather Doerksen

Regizor: Matt Duffer [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 6.45

O familie se refugiază într-un buncăr pentru a se proteja de o epidemie periculoasa.

Acest film a fost surprinzator de interesant si mi-a oferit mult mai mult suspans decat am anticipat, avand in vedere cat de simpla este intriga. nici macar nu este atat de originala, pentru ca am mai vazut genul acesta de povesti, dar are cateva rasturnari de situatie binevenite si bine puse in scena care fac filmul foarte agreabil. Nu pot sa spun ca am simtit prea mult lipsa unor scene epice, dar chiar daca putem spune ca Hidden nu a irosit prea mult din potentialul pe care l-a avut, acesta nu a fost cine stie ce de la inceput. Din fericire exista destule lucruri bune care fac ca acest film sa fie o experienta reusita.

Alexander Skarsgård este singurul nume cu adevarat relevant din distributie si reuseste sa conduca bine ostilitatile, dar primeste ajutorul asteptat si de la Andrea Riserborough, un nume nu atat de cunoscut si nici foarte tanara Emily Alyn Lind nu se descurca rau deloc. Cei trei sunt singurii cu roluri importante cu suficient timp de ecran incat sa conteze, si colaborarea dintre ei este una foarte buna. Exista chimie si asta era cel mai important lucru intr-un film cu o distributie atat de restransa. Din fericire am avut parte de interpretari decente, cel putin in nota filmului.

Filmul este un thriller care atinge usor si genul horror, pana la urma definitia acestui gen este una personala pentru fiecare dintre noi, iar teama de a-ti pierde familia este ceva cu adevarat ingrozitor si acesta este si focusul din prima jumatate a filmului. Scenariul este si el bun, mediul claustrofob este bine realizat si nu se exagereaza cu flashbackurile. Am vazut si mai bine, am vazut si mai rau si in ziua de astazi este foarte greu sa ai rasturnari de situatie reusite si apreciez ca Hidden reuseste si fie si numai din acest motiv merita o sansa.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

NetFlash.ro la indemana ta!