Distributie: Tom Cruise, Penélope Cruz, Cameron Diaz, Kurt Russell, Jason Lee
Regizor: Cameron Crowe [a mai regizat: Aloha(2015), We Bought a Zoo(2011), Pearl Jam Twenty(2011), The Union(2011), Elizabethtown(2005)]
Buget: 68.000.000 $ Incasari: 203.388.341 $
Premii: - Saturn Award-Best Actor (Tom Cruise), Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2002 - Best Supporting Actress (Cameron Diaz), Boston Society of Film Critics Awards, 2001 - Best Song, Critics Choice Awards, 2002 - Best Supporting Actress (Cameron Diaz), Chicago Film Critics Association Awards, 2002 - Worst Remake, Yoga Awards, 2003
Nota Gealapa: 7.20 Metascore: 45/100
Un magnat delasator si superficial se trezeste cu viata data peste cap, in urma unui accident rutier.
Cred ca la momentul aparitiei filmului, aceasta poveste a punctat la capitolul originalitate. Intre timp am mai vazut intrigi asemanatoare, dar acum mai bine de 20 de ani cred ca aceasta idee a fost aproape revolutionara. Vanilla Sky este un film bun si nu inteleg de ce este atat de putin popular si are parte de atat hate. Poate lumea a considerat ca o astfel de idee a fost irosita si in loc sa avem un SF, un thriller sau o poveste de mjister buna, s-a optat ca toate acestea sa treaca in plan secund si sa se aleaga varianta unei povesti de dragoste care sa fie scoasa in fata inaintea tuturor celorlalte posibilitati. Astfel ca nu avem un exces de efecte speciale, nu avem scene de actiune, avem doar pe ici pe colo cate un element futurit, dar mai presus de toate sta aceasta poveste de dragoste, una pe acre eu nu am gasit-o deranjanta, desi nu sunt mare fan al genului.
Mai mult, din punct de vedere al distributiei, acest film este ca un meci de all-stars. Ii avem pe Tom Cruise, Cameron Diaz, Penélope Cruz, Kurt Russell, Jason Lee, Timothy Spall sau Tilda Swinton, toti in floarea varstei si cumva in apogeul carierei, ceea ce face ca atat de multe personaje sa beneficieze de interpretari credibile si solide. In prima faza, aceasta distributie si interpretarile bune sut principalul punct de atractie al filmului, care isi dezvaluie secretul destul de tarziu. Cred ca aici s-a si cheltuit cea mai mare parte a unui buget destul de ofertant, o cheltuiala insa absolut justificata tinand cont de rezultate.
Adevarul este ca Vanilla Sky nu este atat de original cum pare, pentru ca imrumuta ideea uui film spaniol (Abre los ojos) care are practic aceeasi poveste, careia nu ii adauga decat aura de Hollywood si niste efecte mai bune, dar sunt convins ca publicul larg va ajunge mai degraba la aceasta varianta decat la original. Nu inteleg indignarea exagerata pe acest subiect pentru ca nu este nici prima nici ultima data cand se foloseste o astfel de practica. In ciuda ostilitatii cu acre a fost primit, filmul a fost un succes discret la box office si eu cred ca merita vazut.
Distributie: Marlon Brando, Al Pacino, James Caan, Diane Keaton, Richard S. Castellano
Regizor: Francis Ford Coppola [a mai regizat: Distant Vision(2016), Twixt(2011), Tetro(2009), Youth Without Youth(2007), Supernova(2000)]
Buget: 6.000.000 $ Incasari: 250.341.816 $
Filmul a obtinut 31 de premii, printre care: - Oscar - Best Picture, Academy Awards, SUA 1973 - Oscar - Best Actor in a Leading Role (Marlon Brando), Academy Awards, SUA 1973 - Saturn Award - Best DVD Collection, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2009 - Anthony Asquith Awards for Film Music, BAFTA Awards, 1973 - David - Best Foreign Film (Miglior Film Straniero), David di Donatello Awards, 1973
Nota Gealapa: 9.25 Metascore: 100/100
Don Vito Corleone, capul unei familii din mafia italiana, decide sa transmita imperiul mai departe celui mai tanar fiu al sau, dar decizia lui pune in pericol de moarte vietile tuturor celor din familie.
Toata lumea a auzit de Nasul si toata lumea l-a vazut, sau asa ar trebui. Eu unul l-am vazut cand eram foarte tanar si nu priveam filmele atat de critic ca acum. Imi aduceam aminte povestea in linii mari si faptul ca este un film bun, dar am zis sa il vad si acum matur fiind si sa vad cat de bun este. E drept ca am vazut doar vreo 3500 de filme la viata mea, o fractie infima din toate filmele produse de-a lungul timpului, dar din aceste filme vazute pot spune cu mana pe inima ca acesta este cel mai bun dintre toate. Fara sa fie un film scump, ofera o poveste atat de captivanta, un scenariu atat de bine scris si interpetari absolut magistrale. Urmarind acest film, trei ore se evapora pur si simplu parca in cateva minute si este atat de captivant si simplu incat transcede peste epoci si poate fi absolut un deliciu de urmarit si acum l peste 40 de ani de cand a aparut. Nu trebuie neglijat nici marele merit pe care il are un regizor clasic si experimentat, a carui mana iscusita se simte in fiecare cadru, in persoana lui Francis Ford Coppola.
Distributia este foarte buna fara a fi insa o adunatura d enume stelare. Sigur ca are in componenta nume uriase, dar unele dintr ele au devenit asa tocmai datorita prestatiei de aici. Important a fost ca rolurile au fost distribuite astfel incat absolut toata lumea s-a potrivit cu personajul primit, ceea ce a facut ca personajele sa fie credibile, sa creeze empatie si talentul unor nume ca Marlon Brando, Al Pacino sau James Caan sa dea nastere unor prestatii absolut magistrale si memorabile. Stelele s-au aliniat perfect si au adus laolalta un scenariu excelent si o cantitate uriasa de talent, rezultatul fiind cateva interpretari care te fac sa ramai cu gura cascata la prestatia actorilor chiar si independent fata de poveste.
Ca sa il parafrazez, The Godfather iti face o oferta pe care nu o poti refuza. Cu o coloana sonora discreta dar perfecta, cu o poveste atat de interesanta si cu toate celelalte lucruri pe care le ofera, este cu siguranta cel mai bun film cu gangsteri din istorie, iar in opinia mea, cel ami bun din istorie, punct. Cu o abordare foarte personala din partea lui Coppola care ne expune in detaliu complexitatea acestei societati, in acel moment istoric, filmul ne prezinta o lume a barbatilor nemiloasa, in care si cele mai crude actiuni au o justificare. O punere in scena atat de subtila, pe mai multe straturi, cu atata atentie la detalii, eu unul nu am mai vazut. Majoritatea capodoperelor sunt tinute minte pentru contributia lor istorica, dar Godfather este unul din acele putine cazuri de film acre ramane in istorie exclusiv pentru cat de bun este.
Distributie: Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller, Robert Carlyle, Logan Gillies
Regizor: Danny Boyle [a mai regizat: Yesterday(2019), Steve Jobs(2015), Trance(2013), National theatre Live: Frankenstein(2011), 127 Hours(2010)]
Buget: 18.000.000 $ Incasari: 41.681.746 $
Filmul a obtinut 6 premii, printre care: - Best Actor - Film (Ewan Bremner), BAFTA Awards, Scotia 2017 - Best Director (Fiction), BAFTA Awards, Scotia 2017 - Best Feature Film, BAFTA Awards, Scotia 2017 - Best International Actor (Ewan McGregor), Golden Camera, Germania 2018 - Best Actress (Kelly Macdonald), The WIFTS Foundation International Visionary Awards, 2017
Nota Gealapa: 7 Metascore: 67/100
Dupa 20 de ani petrecuti in strainatate, Mark Renton se intoarce in Scotia si se reuneste cu vechii lui prieteni Sick Boy, Spud si Begbie.
Cred ca primul Trainspotting avea nevoie de un sequel acre sa ofere o concluzie si sa inchida povestea. Iata ca acesta a venit la mai bine de 20 de ani distanta de filmul original si din fericire nu a fost deloc un dezastru. Standardele s-au schimbat si aceasta continuare nu este la nivelul originalului, vine cu cateva defecte maricele, dar este un film solid, bun, agreabil, care ofera destule lucruri bune spectatorilor. Cred ca fanbii filmului original sunt cam singurii care pot savura pe deplin acest film si il pot aprecia cu adevarat. Este foarte greu pentru un spectator nou sa empatizeze cu personajele si nici nu l-as recomanda cuiva fara sa vada primul film inainte de acesta. Nu mi-a placut ca si-a pierdut din degajare si obiectivitate si incearca sa fie mult mai profund decat poate pe prea multe subiecte. Muzica este in continuare excelenta, dar nici macar aceasta nu a putut conserva in intregima atmosfera fresh pe care a avut-o primul film.
Un lucru incredibil de bun pentru film este ca a reusit sa foloseasca aceiasi protagonisti ca in urma cu 20 de ani, aspect care gadila sentimentele fanilor acestui brand. Si acestia s-au maturizat in timp, iar asta se vede in prestatiile lor, care sunt mult mai asezate si mai mature decat prima data. Cred ca de fapt acesta este singurul capitol la care T2 este putin peste predecesorul sau. Am observat o curtoazie reciproca in interpretarea lor. S-a vazut respectul si poate prietenia care ii leaga, dar si atasamentul lor fata de proiect. Nici de aceasta data acest proiect nu ii va ajuta neaparat pe viitor, dar in acest punct al carierei lor nici nu cred ca aceasta posibilitate a fost motivatia cuiva.
T2 este un proiect sentimental despre viata si prietenie, despre alegeri si destin, care nu poate sta in picioare de unul singur, dar care este ca o piesa foarte importanta a unui puzzle maiestuos, pe care primul film l-a asamblat in proportie de 90%. Datrota referintelor numeroase si a modului in care este pus in scena, oricine vrea sa il vada trebuie sa vada mai intai filmul original, altfel doar va veti pierde timpul, dar daca alocati timpul necesar celor doua proiecte mai mult ca sigur nu veti regreta decizia.
Regizor: Neil Marshall [a mai regizat: The Lair(2022), The Reckoning(2020), Hellboy(2019), Tales of Halloween(2015), Centurion(2010)]
Buget: 3.500.000 £ Incasari: 57.130.027 $
Filmul a obtinut 8 premii, printre care: - Saturn Award - Best Horror Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2007 - Best British Independent Film, British Independent Film Awards, 2005 - Best Director, British Independent Film Awards, 2005 - Best Technical Achievement, British Independent Film Awards, 2005 - Best Technical Achievement, Evening Standard British Film Awards, 2006
Nota Gealapa: 7.35 Metascore: 71/100
O expeditie speologica merge extrem de prost, dupa ce exploratorii raman blocati in subteran si apoi urmariti de o rasa ciudata de predatori.
The Descent face parte dintr-o serie de filme britanice foarte bune care mi-au cazut pe mana in ultima vreme si care m-au facut sa cred ca am subestimat putin cinematografia din aceasta tara. Filmele horror bune sunt flori tot mai rare in ultima vreme. Cu atat mai surprinzator este faptul ca acesta este un film foarte bun tinand cont ca este regizat de un om specializat mai degraba pe seriale si mai si urmeaza o intriga batatorita bine de-a lungul istoriei cu cabane in padure si pesteri pline de diverse creaturi. Scenariul nu este nici el vreo capodopera, dar in mod miraculos aproape, punerea in scena, rasturnarile de situatie, efectele si logica filmului functioneaza suficient de bine incat The Descent sa fie un horror excelent, care ruseste sa iti dea palpitatii, sa te faca sa empatizezi cu personajele si sa te tina cu sufletul la gura.
Distirbutia este foarmata din fete cvasi-anonime, cu prestatii decente pentru un astfel de film si este pacat ca nici una dintre protagoniste nu a reusit sa foloseasca acest film ca o rampa de lansare catre o cariera cu adevarat impresionanta. fetele au avut o chimie buna si au reusit sa fie credibile, lucru foarte greu in astfel de povesti. nu interpretarile lor sunt principalul motiv pentru care filmul este atat de bun, dar daca o dadeau in bara puteau strica toate celelalte lucruri bune. Au facut suficient si si-au insusit suficient de bine personajele incat acestea sa nu ramana indiferente spectatorilor.
Neil Marshall controleaza luminile exceptional si reuseste sa transmita din plin claustrofobia decorului, iar cand vine vorba de editare, pare ca a avut un moment de inspiratie suprema. Acest film trebuie neaparat vazut de orice om caruia ii e dor de un horror clasic si bun. Asa simplist cum este, reuseste sa ofere destule momente creative. As spune ca este putin Alien, putin Predator si putin mai mult Texas Chainsaw Massacre, o calatorie de-a dreptul interesanta.
Distributie: Ewan McGregor, Ewen Bremner, Jonny Lee Miller, Kevin McKidd, Robert Carlyle
Regizor: Danny Boyle [a mai regizat: Yesterday(2019), T2 Trainspotting(2017), Steve Jobs(2015), Trance(2013), National Theatre Live: Frankenstein(2011)]
Buget: 1.500.000 £ Incasari: 16.767.475 $
Filmul a obtinut 23 de premii, printre care: - Best Non-American Film (Bedste ikke-amerikanske film), Bodil Awards, 1997 - Best Film, Boston Society of Film Critics Awards, 1996 - Best Soundtrack, Brit Awards, 1997 - Best Screenplay - Adapted, BAFTA Awards, 1996 - Best Feature Film, BAFTA Awards, Scotia 1997
Nota Gealapa: 8.15 Metascore: 83/100
Renton incearca sa isi indrepte viata si sa iasa din lumea drogurilor din Edinburgh, in care este profund implicat, in ciuda influentei negative din partea prietenilor sai.
Indiferent cu ce aspect as incepe sa povestesc despre acest film, absolut toate sunt la superlativ. Chiar daca este o coproductie britanico-americana, acest film este clar pus in scena si realizat intr-o maniera pur britanca. Asta inseamna un ritm alert, mult mai putine drame secundare inutile si mai ales curajul de a prezenta subiectul cu ajutorul cateva scene brutale, oneste si chiar socante, nu numai pentru perioada in care a aparut filmul si chiar si pentru vremurile de azi. Trainspotting este o floare rara, pentru ca avand la dispozitie un buget minuscul, reuseste sa fie o capodopera si sa devina un clasic bazandu-se exclusiv pe un scenariu excelent si pe calitatea pretsatiei artistice. Nu as vrea sa uit sa mentionez si coloana sonora care este una dintre cele mai bune pe care le-am intalnit de cand ma uit eu la filme.
Ca tot am adus vorba de actori si prestatia lor, cred ca singurul nume cat de cat mare prezent in distributie este cel al lui Ewan mcGregor, dar si el a devenit relevant tocmai pentru interpretarea din acest film. La momentul aparitiei Trainspotting, as indrazni sa spun ca nici unul dintre cei care au luat parte la acest proiect, indiferent de cata experienta aveau, nu era un nume care sa umple salile de cinematograf prin simpla saprezenta pe un poster. himia dintre protagonisti a fost insa excelenta si s-au pus in valoare unul pe altul atat de bine, incat pare ca au repetat ani de zile impreuna pentru aceste rluri. Nu au fost personaje care sa ii propulseze spre o avalansa de premii la diverse festivaluri, dar munca lor a fost extrem de importanta pentru reusita filmului.
Trainspotting este cu adevarat o capodopera care a devenit o referinta in cultura pop. Putine filme au sansa sa apara la momentul potrivit, in locul potrivit si sa ia lumea cu asalt asa cum o face acest film si indiferent ca il vezi singur sau cu un grup de prieteni, indiferent ca l-ai vazut in '96 sau il vezi azi, are acelasi impact puternic. Cu adevarat unc la momentul aparitiei, cred ca a dat nastere unui gen de filmat si editat si ramane relevant si astazi, scene le lui importante devenind adesea referinte in alte filme sau fiind parodiate in serii populare ca Family Guy. Este un film pe acre oricine se considera cinefil trebuie sa il aiba "in palmares".
Distributie: Jeremy Piven, Ryan Reynolds, Ray Liotta, Joseph Ruskin, Alex Rocco
Regizor: Joe Carnahan [a mai regizat: Copshop(2021), Boss Level(2020), Stretch(2014), The Grey(2011), The A-Team(2010)]
Buget: 17.000.000 $ Incasari: 57.232.879 $
Premii: - Best Feature Action/Horror Casting, Casting Society of America, SUA 2007 - International Critics' Prize, Cognac Festival du Film Policier, 2007 - Special jury Prize, Cognac Festival du Film Policier, 2007 - Introductions & Lead-In Titles - Bronze Medal, New York Festivals, 2007
Nota Gealapa: 6.80 Metascore: 45/100
Cand Buddy Israel, un artist din Las Vegas decide sa devina informator si sa depuna marturie impotriva mafiei, o multime de oameni isi doreste ca acesta sa nu mai respire.
Acest film este o co-productie a trei tari, dar influenta britanica este de departe cea mai vizibila prin ritm si modul in care este structurata povestea. Aveam ceva asteptari de la un regizor care pare ca s-a specializat pe acest gen de filme de actiune, cu bugete decente si cu o distributie de cele mai multe ori nu chiar de prima mana, iar asteptarile mele nu au fost inselate deloc. Smokin' Aces este plin de adrenalina, alert, haotic intr-un mod pozitiv, cu rasturnari de situatie la fiecare pas si chiar si cu umor bun pe ici pe colo. Nu este un clasic, dar nu i-au lipsit foarte multe lucruri ca sa aiba astfel de aspiratii. Este per total un spectacol agreabil care nu ar trebui ratat.
Distributia poate fi inselatoare cititnd numele acum, dar daca ne gandim ca vorbim despr eun film din 2006, majoritatea acestor actori nu devenisera inca numele uriase care sunt acum, ceea ce inseamna ca se incadreaza perfect in filozofia lui Joe Carnahan de a lucra cu actori care au potential din plin dar care inca nu au explodat cu adevarat in cariera. Ryan Reynolds, Ray Liotta sau Ben Affleck sunt doar cativa dintre cei care asigura un standard de calitate ridicat. Nu se punea problema ca cineva sa se remarce mai abitir, pentru ca filmul nu are un protagonist clar.
Personajele sunt creionate foarte inspirat si nici unul nu este plictisitor, iar asta este unul din punctele forte ale filmului. Intriga este superficiala bineinteles, dar acesta este un fapt asumat, cum asumate cred ca sunt si franturile logice din scenariu. Focusul a fost pe personaje, ritm si adrenalina. este important sa constientizezi ca nu le poti face pe toate uneori si sa te concentrezi pe ce poti face bine. De aceea nici nu a devenit un blockbuster sau un film de referinta al genului, dar este suficient de reusit ca sa merite o sansa.
Distributie: Dustin Hoffman, Faye Dunaway, Chief Dan George, Martin Balsam, Richard Mulligan
Regizor: Arthur Penn [a mai regizat: Inside(1996), Lumière and Company(1995), The Portrait(1993), Penn & Teller Get Killed(1989), Dead of Winter(1987)]
Buget: 15.000.000 $ Incasari: 31.559.552 $
Premii: - Best Supporting Performance, Male (Chief Dan George), Laurel Awards, 1971 - FIPRESCI Prize - Special Mention, Moscow International Film Festival, 1971 - National Film Registry, National Film Preservation Board, SUA 2014 -Best Supporting Actor (Chief Dan George), National Society of Film Critics Awards, SUA 1971 - Best Supporting Actor (Chief Dan George), New York Film Critics Circle Awards, 1970
Nota Gealapa: 7.50 Metascore: 63/100
Jack Crabb, ajuns la o varsta foarte inaintata, isi spune povestea vietii sale din momentul in care a a ajuns sa fie crescut de indieni si pana a ajuns sa lupte cu generalul Custer.
Este uimitor cum acest film reuseste sa fie in egala masura si tragic si amuzant. Little Big Man cred ca merita o presa mai buna pentru ca are toate coordonatele sa fie un clasic. O intriga in voga la vremea aparitiei sale, bine transpusa intr-un scenariu coerent si un buget decent, acestea sunt ingredientele care fac doua ore sa treaca foarte repede si trec spectatorii printr-un carusel de emotii. Arata ca un film de epoca, dar acestd etaliu nu este deranjant deloc, ba chiar face parte din farmecul filmului. Exista tensiune multa, exista rasturnari de situatie si nu vad vreun motiv pentru care cineva sa nu vada acest film chiar si astazi.
Este poate cel mai bun rol in care l-am vazut pe dustin Hoffman, protagonistul acestui film si singurul personaj pe care cred ca l-am vazut din tineretea acestuia. Acest personaj i s-a potrivit manusa din toate punctele de vedere si responsabilitatea de a trage acest film dupa el a parut fi achitata cu usurinta. E drept, a avut pe langa el si alte nume in voga din acei ani, cum ar fi Faye Dunaway sau Chief Dan george, de asemenea cu interpretari solide care au dat un plus de credibilitate intregii povesti si pe acre a fost o placere sa ii revad in floarea varstei si in apogeul carierei.
Cronologic, cred ca este unul din primele westernuri revizioniste si este pacat ca atat d eputina lume il cunoaste. O poveste epica si tragica, spusa uneori pe un ton amuzant, Little Big Man ne ofera o particica din istoria mai intunecata a Americii, uneori satiric, dar uneori foarte serios cu o structura narativa care imi imaginez ca la acea vreme a fost de-a dreptul revolutionara. Dupa 40 de ani, acest film are inca suficienta calitate incat sa para destul de proaspat si sa nu fie o corvoada de urmarit.
