CSI: Crime Scene Investigation (2000-2015)

Gen: Mister, Crima, Drama

Distributie: Laurence Fishburne, Marg Helgenberger, George Eads, Eric Szmanda, Robert David Hall

Filmul a obtinut 67 de premii, printre care:
- Outstanding Cinematography for a One Hour Series, Primetime Emmy Awards, 2010
- Outstanding Special Visual Effects for a Series, Primetime Emmy Awards, 2010
- Outstanding Sound Mixing for a Comedy or Drama Series (One-Hour), Primetime Emmy Awards, 2007
- Outstanding Cinematography for a Single-Camera Series, Primetime Emmy Awards, 2006
- Outstanding Sound Editing for a Series, Primetime Emmy Awards, 2003

Nota Gealapa: 8.20
Metascore: 65/100

O echipa de elita formata din experti criminalisti lucreaza la diverse cazuri in Las Vegas.

In caz ca va intrebati care dintre serialele cu "CSI" in fata a fost primul, ei bine acesta a fost, iar lumea spune ca este si cel ami bun dintre ele. O sa am si eu o parere in acest sens dupa ce o sa le revad si pe celelalte. Dupa un inceput destul degreu, lucru normal pana la urma, acest film pur si simplu a explodat si a tinut captivi in fata televizoarelor milioane de spectatori. Este un film care a revolutionat acest gen al serialului politist daca vreti, obisnuit pana atunci cu un ritm mai lent si cu cazuri rezolvate intr-un stil mai asezat. Scenaristii au dat dovada de foarte mare inventivitate si rezultatul a fost un serial surprinzator, dinamic, palpitant si foarte constant pana aproape de final.

Foarte multe efecte vizuale reusite, iar cinematografia a fost impecabila in permanenta. Au fost foarte putine episoade in care s-a colaborat cu alte francize CSI si respectivele episoade nu au fost mereu reusit. De altfel, unul dintre cele mai frustrante momente a fost un astfel de episod in care actiunea a inceput in Las Vegas si s-a terminat in serialul a carui actiune se desfasoara in Miami, astfel ca pana cand nu o sa vad Csi: Miami nu o sa stiu cum s-a terminat. Desi distributia s-a schimbat destul de des, noii veniti au umplut cu succes golurile lasate de cei plecati. Mi-a placut de asmeenea ca au fost destul de putine episoade de umplutura. Spre final insa, as spune ultimele doua sezoane din cele 15, intrigile au devenit cam trase de par, iar finalul intregii serii mie unul mi s-a parut destul de slabut.

Ca am amintit de distributie, aceasta a avut un nucleu care a rezistat pe durata tuturor celor 15 sezoane, dar si protagonisti care au fost in proiect cate trei sau patru sezoane. In afara de Laurence Fishburne, ceilalti erau destul de putin cunoscuti inate de acest proiect, dar au oferit prestatii constant bune. Din pacate, pre putini dintre  ei au confirmat si dupa finalul CSI. Nu stiu daca tine de versatilitatea lor, sau este unul din acele cazuri cand petreci prea mult timp in pielea unui personaj si lumea nu te mai crede in alte roluri. Tot la capitolul distributie, as mentiona ca inca din sezonul doi, acest serial a fost ca un magnet pentru diverse vedete care au avut cate o aparitie in serial. O sa enumar doar cativa: Jeremy Renner, Viola Davis, Toby Maguire, Gilbert Gottfried, Michael Pena, Justin Bieber, Method Man, Andy Dick, Eric Roberts si chiar Monica Barladeanu.

Acest serial este printre cele mai bune ale anilor 2000. Este revolutionar pentru vremea lui, evolueaza odata cu tehnologia si iti da o doza sigura de adrenalina si suspans. Este genul acela de serial la care mai prindeai cate un episod random pe cate un post de televiziune, si vedeai cate un episod si de cate doua trei ori fara sa te deranjeze, asa ca va recomand sa il vedeti cap-coada si nu sunt veros cand va spun ca merita.

Captain America: Civil War (2016)

Gen: SF, Actiune

Distributie: Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Sam Wilson

Regizor: Anthony Russo [a mai regizat: Avengers: Endgame(2019), Avengers: Infinity War(2018), Captain America: The Winter Soldier(2014), You, Mee and Dupree(2006), Welcome to Collinwood(2002)]

Buget: 250.000.000 $
Incasari: 1.153.296.293 $

Filmul a obtinut 16 premii, printre care:
- Saturn Award - Best Performance by a Younger Actor (Tom Holland), Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2017
- Breakthrough Performance of the Year (Tom Holland), Golden Schmoes Awards, 2016
- Best Action Sequence of the Year (Airport Battle), Golden Schmoes Awards, 2016
- Summer 2016 Blockbuster, Golden Trailer Awards, 2016
- Summer 2016 Blockbuster TV Spot, Golden Trailer Awards, 2016

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 75/100

Amestecul politicienilor in treburile Razbunatorilor, provoaca o ruptura intre Captain America si Iron Man.

Nu sunt nici pe departe la curent cu intreaga serie Avengers si nici nu vad filmele neaparat in ordine. Probabil ca o sa fac asta la un moment dat, dupa ce saga va lua sfarsit, dar pana atunci, film dupa film, in ritmul meu o sa le vad pe fiecare. Captain America: Civil War raspund ela o intrebare pe acre probabil si-au pus-o multi si la o disputa pe care sunt convins ca o au multi copii: cine e mai tare dintre Captain America si Iron Man, sau dintre Black Panther si Ant-Man?  Raspunsul este nimeni. "Echipele" au fost foarte bine facute, astfel incat scenele de lupta sa fie foarte spectaculoase, dar sa nu ofere vreun invingator clar, pentru a nu dezamagi fanii nici unuia dintre eroii principali. In continuare, punctele foarte ale filmului sunt scenele de actiune si efectele spectaculoase, dar si un umor deja caracteristic si destul de inspirat. Intriga este subtirica si personajul negativ destul de slabut de aceasta data, dar nu ii pasa nimanui de asta.

Protagonistii sunt si ei aceiasi. Apare pentru prima data in scena Black Panther, iar Ant-Man si un Spiderman  infantil se alatura si ei actiunii. Calitatea interpretarilor este una buna, fara a fi memorabila, de altfel este greu sa oferi prestatii memorabile in acest gen de filme. Toti actorii au fost naturali si destul de credibili si cred ca asta se intampla pentru ca au dat viata de atatea ori acestor personaje, incat acestea au devenit cumva parte din personalitatea lor. Daca trebuie sa remarc pe cineva, acesta ar fi Tom Holland, care aduce o gura de aer proaspat, in mijlocul unei distributii destul de rutinate.

Ma asteptam, ca un spectator neutru, sa imi fie mai greu sa aleg una din cele doua tabere dar acest lucru a fost surprinzator de facil din cauza intrigii subtirele. Este pana la un punct o infruntare intre o echipa cu echipament rosu si una data cu sineala, infruntare extrem de interesanta ce-i drept, cu accente epice. Antagonistul este singurul defect notabil pe acre il gasesc filmului, in rest cei de la Marvel se apropie, ca de fiecare data de perfectiune. Este un film amuzant, sensibil si foarte palpitant pe care il recomand cu incredere.

The Last Man on the Moon (2014)

Gen: Documentar, Aventura, Biografic

Distributie: Eugene Cernan, Alan Bean, Jonathan Cohen, Charles Duke, Richard Gordon

Regizor: Mark Craig [a mai regizat: Jim Clark: The Quiet Champion(2009), Graham Hill: Driven(2008), Jackie Stewart: The Flying Scot2001), Ken Tyrell: Surviving Formula 1(1999)]

Incasari: 53.881 $

Premii:
- Best Documentary, AARP Movie for Grownups Awards, 2016
- Best Director, Boulder International Film Festival, 2016
- Texas Independent Film Award, Houston Film Critics Society Awards, 2016
- Best Documentary - Audience Award, Newport Beach Film Festival, 2015
- Documentary Award, Newport Beach Film Festival, 2015

Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 78/100

In 1972, astronautul Gene Cernan de pe Apollo a pasit pe luna unde si-a lasat urmele si initialele fiicei sale, dar de abia acum acesta isi impartaseste pe deplin povestea epica despre implinire, dragoste si pierdere.

Majoritatea filmelor se preocupa de primul om care a facut un lucru, sau prima data cand ceva s-a intamplat, asa ca o abordare de genul ultimul om care a fost pe luna mi s-a parut diferita si interesanta. Filmul este intr-adevar interesant, dar diferit fata de ce ma asteptam. Evenimentul in sine este trecut pe plan secund, iar subiectul principal este omul care l-a trait. Nu este un film despre cum a fost posibila aceasta aselenizare, ci despre cum a fost aceasta perceputa si cum l-a afectat pe protagonist si pe familia lui.


Protagonistul este Eugene Cernan, un astronaut pe care acest eveniment l-a transformat intr-o vedeta si i-a urcat egoul pana la cer. Acesta sufera cumva de un complex mesianic, dar in acelasi timp se si bucura de toate beneficiile celebritatii, chiar si acum la o varsta inaintata. Bani, femei, faima, avantaje, dar macar spre deosebire de alte vedete de carton, acesta si-a muncit celebritatea.

Nu cred ca vizita pe luna a putut sa schimbe omul in esenta, ci mai degraba a actionat ca un catalizator care a scos la suprafata mult mai repede adevarata natura a omului respectiv. Nu este un documentar clasic. Este o poveste unica si foarte personala, emotionantadar si foarte interesanta. MIe unul mi-a placut si il recomand, daca aveti chef de o pauza de la universul Marvel.

Mountain (2017)

Gen: Documentar

Distributie: Willem Dafoe

Regizor: Jennifer Peedom [a mai regizat: Mountain Quest(2018), Sherpa(2015), Living the End(2011), Miracle on Everest(2008), Solo(2008)]

Incasari: 2.129.889 $

Premii:
- Best Cinematography in a Documentary, Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2018
- Best Sound in a Documentary, Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2018
- Best Original Music Score in a Documentary, Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2018

Nota Gealapa: 7.45
Metascore:  82/100

O experienta despre cele mai inalte varfuri din lume.

Mountain e un film foarte bun, dar total atipic. nu este un documentar clasic, care sa dezvaluie o informatie ascunsa, vreo conspiratie sau sa documenteze vreo situatie istorica. Filmul prezinta pe scurt modul in care relatia omului cu muntele a evoluat de-a lungul timpului, iar textul destul de sumar este insotit de cadre vizuale superbe si o coloana sonora originala foarte reusita. Acestea sunt si cele doua puncte forte ale filmului: cinematografia si modul in care muzica o completeaza. Este un film relaxant, numai bun pentru terapiile impotriva insomniei.

Singura voce care se aude in acest film, este cea a lui Willem Dafoe, aflat intr-o ipostaza inedita pentru el, care ne obisnuise cu roluri mai ciudatele. Vocea lui calma completeaza si ea sentimentul de liniste transmis de film si cred ca alegerea lui a fost una inspirata, astfel ca e posibil sa il mai vedem in aceasta postura, mai ales ca nu mai este de ceva vreme un nume de prima linie la Hollywood, iar aceasta nisa poate fi alegereea potrivita pentru un azil profesional.

Din cand in cand apare cate un film care sfideaza cutumele si intinde limitele specifice genului pe care il reprezinta, iar Mountain este un astfel de film. Pe scurt, este o oda solemna adusa frumusetii, misterului si puterii muntelui. Din pacate, oricat de frumoase ar fi cadrele si peisajele prezentate, pentru ca nu sunt insotite de un mesaj puernic, acestea vor fi foarte usor de uitat. Totusi, filmul merita vazut intr-o seara, pentru un somn mai linistit.

The Highwaymen (2019)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Kevin Costner, Woody Harrelson, Kathy Bates, John Carroll Lynch, Thomas Mann

Regizor: John Lee Hancock [a mai regizat: The Founder(2016), Saving Mr. Banks(2013), The Blind Side(2009), The Alamo(2004), The Rookie(2002)]

Buget: 49.000.000 $

Nota Gealapa: 7
Metascore: 58/100

Povestea nespusa si adevarata a dectetivilor legendary, care i-au oprit pe Bonnie si Clyde.

Bonnie si Clyde au reprezentat mereu un subiect care a captivat si a permis filmelor care l-au abordat sa fure cumva startul in cucerirea publicului. The Highwaymen ataca aceasta intriga din alt unghi decat cel de siguranta si batatorit de filmele precedente si ne prezinta ultima parte a aventurii, prin ochii celor doi protagonisti care au avut o contributie decisiva in oprirea celor doi haiduci moderni. Acest aspect ar fi putut fi o arma cu doua taisuri, dar eu cred ca in cele din urma aceasta idee a functionat asa cum si-au dorit cei implicati. Nu stiu cat de mult respecta filmul adevarul istoric, dar faptul ca are macar la baza intamplari reale, il face o idee mai interesant.

Cei doi protagonisti, ca si intreaga poveste de altfel, dau filmului un aer old school... o aroma de clasic, de care mie mi se face dor din cand in cand, intr-o industrie dominata astazi de megaproductii ticsite cu efecte CGI si supereroi luati din benzile desenate. Fara sa exceleze in mod deosebit, atat Woody Harrelson, cat si Kevin Costner s-au achitat cu brio de sarcini. Cei doi au lucrat bine impreuna si au oferit interpretari solide si credibile, care au dat greutate intregului film, sustinuti corespunzator si de partenerii lor de platou din rolurile suport.

Regizorul impreuna cu scenaristii au reusit sa depaseasca cu brio cel mai greu obstacol si anume dezumanizare celor doua personaje cheie, facandu-i cu adevarat personaje negative, astfel incat publicul sa poata empatiza cu cei doi protagonisti din acest film. Din acest punct de vedere, nu cred ca se poate gasi vreo consimilitudine cu vreo alta productie despre Bonnie si Clyde. Timp de vreo doua ore acest film m-a tinut lipit de ecran si mi-a starnit apetitul si pentru alte film in acest stil clasic, motiv pentru acre nu pot decat sa il recomand.

Fracture (2007)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Anthony Hopkins, Ryan Gosling, David Strathairn, Rosamund Pike, Embeth Davidtz

Regizor: Gregory Hoblit [a mai regizat: Solving Charlie(2009), Untraceable(2008), NYPD 2069(2004), Hart's War(2002), Frequency(2000)]

Incasari: 91.354.215 $

Premii:
- Domestic Feature Film Award, SOCAN Awards, 2008

Nota Gealapa: 7.60
Metascore: 68/100

Un avocat tanar in plina ascensiune, intalneste un adversar improbabil, in persoana unui criminal manipulator, pe care incearca sa il condamne.

Fracture  este un film absolut corespunzator. Stie exact ce asteapta publicul de la o astfel de intriga si implineste pe deplin aceste asteptari, cu ajutorul unui scenariu bunicel si a unei cinematografii reusite, lucruri care ii confera credibilitate suficienta. Nu este un film de actiune, nu sunt scene cu urmariri de masini sau alte lucruri de acest gen, dar filmele care au in prim-plan un proces bun, in care doua parti se contracareaza reciproc au avut intotdeauna un magnetism propriu si nici Fracture nu duce lipsa de asa ceva.

De ajutor este si faptul ca cei doi protagonisti, dar nu numai ei, sunt actori foarte buni. De partea binelui il avem pe un Ryan Gosling in plina ascensiune, iar de partea intunecata il avem pe Anthony Hopkins, cu un rol care i se potriveste ca o manusa, pentru ca are acest dar de a-ti provoca fiori fara scene grafice neaparat, ci mai degraba psihic, prin lejeritatea pe care o arata in pielea unor astfel de personaje. In afara de cei doi, care au lucrat foarte bine impreuna, ar mai fi de notat si prezenta Rosamundei Pike, cu un personaj fara nici o importanta, dar pe care l-a interpretat binisor.

Nu este un film care sa debordeze de energie pozitiva si habanere insufletite. As spune ca este mai degraba ca un joc de sah, iar acest joc dintre cei doi protagonisti este pur si simplu o bucurie. Ritmul este bun si filmul are suspans din plin. Singurul lucru care m-a deranjat si caruia nu i-am vazut rostul, a fost povestea de dragoste dintre personajele lui Gosling si Pike, dar se poate tolera. IN afara de asta, filmul a fost interesant, inteligibil desi iti provoaca putin mintea si cel mai important, realistic.

The Gambler (2014)

Gen: Drama, Thriller, Crima

Distributie: Mark Wahlberg, Jessica Lange, John Goodman, George Kennedy, Griffin Cleveland

Regizor: Rupert Wyatt [a mai regizat: Captive State(2019), Rise of the Planet of the Apes(2011), The Escapist(2008), Subterrain(2001)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 39.280.992 $

Premii:
- Location Team of the Year - Studio Feature Film, California on Location Awards, 2014

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 55/100

Profesorul de literatura si pariorul Jim Bennett este inglodat in datorii si imprumuta bani de la mama sa si de la un camatar. Ca sa isi complice situatia si mai tare, se implica intr-o relatie amoroasa cu una din studentele lui. I se iveste insa ocazia de a-si risca viata pentru o a doua sansa.

Ma asteptam sa fie ceva mai bun acest film, dar nu prea a existat stralucire. Pe intreaga durata a filmului a existat senzatia ca din clipa in clipa urmeaza sa explodeze si sa ma dea pe spate, dar aceasta descatusare nu mai vine niciodata. Personajele nu sunt dezoltate suficient, pentru a putea empatiza pe deplin cu ele si in general se umbla cu jumatati de masurain toate aspectele. Filmul nu este nici dramatic pana la capat, nici violent pana la capat si nici distractiv pana la capat. Nu isi asuma pe deplin nici o directie.

Distributia nu este rea deloc, daca luam in considerare nuele ce o compun si de aceasta data cred ca nu este vorba atat despre prestatia actorilor, cat despre faptul ca personajele nu prea se potrivesc cu actiunile care le sunt atribuite. Aceasta discrepanta este cea mai vizibila in cazul personajului principal, interpretat de ark Wahlberg. Tocmai de aceea cel mai credibil in rolul sau si interpretarea care mi-a placut cel ami mult nu ii apartine protagonistului, ci lui John Goodman, pentru simplul fapt ca personajul lui a fost cel mai credibil.

Acest film este ca o atrapa, dar lipsita de umor. Din fericire, are si partile lui bune si chiar am reusit sa ma identific cu anumite aspecte din el. Nu este un film despre jocuri de noroc. Este mai degraba despre a gasi inspiratie si speranta. Pasaje din el si anumite dialoguri pot fi chiar inspirationale, dar acestea sunt destul de rare si nu reusesc sa salveze imaginea de ansamblu a filmului.

Goodfellas (1990)

Gen: Crima, Drama, Biografic

Distributie: Robert De Niro, Ray Liotta, Joe Pesci, Lorraine Bracco, Paul Sorvino

Regizor: Martin Scorsese [a mai regizat: The Irishman(2019), Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan Story by Martin Scorsese(2019), Silence(2016), The 50 Year Argument(2014), The Wolf of Wall Street(2013)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 46.879.633 $

Filmul a obtinut 44 de premii, printre care:
- Best Actor in a Supporting Role (Joe Pesci), Academy Awards, SUA 1991
- Best Screenplay - Adapted, BAFTA Awards, 1991
- Best Costume Design, BAFTA Awards, 1991
- Best Direction, BAFTA Awards, 1991
- Best Editing, BAFTA Awards, 1991

Nota Gealapa: 8.85
Metascore: 89/100

Povestea lui Henry Hill, viata lui in mafie si relatia cu sotia sa Karen Hill si cu partenerii lui, Jimmy Conway si Tommy DeVito, in sindicatul italiano-american al crimei.

Goodfellas este unul din filmele clasice pe care nu apucasem sa le vad, sau eram atat de mic cand l-am vazut incat nu imi aduceam aminte. Astfel, cand a aparut pe Netflix am vrut neaparat sa il bifez si pot sa spun ca a fost o adevarata placere. Desi se intinde bine peste doua ore, nu am simtit cum a trecut timpul. Imi era dor de acest stil clasic si de mana priceputa a lui Martin Scorsese. Intreg filmul emana un aer de scoala veche foarte agreabil. Povestea este foarte captivanta si este sustinuta de un scenariu foarte bun. Nu exista nici un moment mort si nici un cuvant rostit degeaba. NU este chiar la acelasi nivel cu Nasul, dar este extrem de aproape.

Distributia a contribuit si ea din plin la succesul acestui film, care dupa parerea mea a fost prea putin apreciat la vremea respectiva si a castigat prea putine premii importante. Avem ocazia sa vedem in actiune trei actori importanti in floarea varstei, colaborand excelent atat unul cu celalalt, dar si cu cei din rolurile mai mici, toti cu interpretari foarte bune si credibile. Joe Pesci a reusit sa obtina un Oscar pentru prestatia lui, dar dupa parerea mea atat Robert De Niro, cat si Ray Liotta au facut o treaba minunata.

Cand vezi un astfel de film iti vine sa trimiti o misiva cuiva, undeva si sa pui intrebarea aia batraneasca: "de ce nu se mai fac filmele ca altadata?". Un asemenea film justifica aceasta intrebare. Desi sunt convins ca faptele protagonistului au fost dramatizate si glorificate, acest film este totusi o expunere reusita a stilului de viata din mafia acelor vremuri, pe care multi il invidiaza si si l-ar dori si acum.Sunt convins ca toti cei care au participat in vreun fel la realizarea acestui film il au chiar la inceputul cv-ului, indiferent ca vorbim de actori, figuranti sau sunetisti. Este unul din acele filme pe care daca nu l-ai vazut nu poti sa te numesti cinefil adevarat, asa ca daca nu a-ti facut-o deja, trebuie neparat sa va inarmati cu un castron mare de popcorn si sa il vedeti.

Black '47 (2018)

Gen: Drama, Actiune

Distributie: Hugo Weaving, James Frecheville, Stephen Rea, Freddie Fox, Barry Keoghan

Regizor: Lance Daly [a mai regizat: Life's a Breeze(2013), The Good Doctor(2011), Kisses(2008), The Halo Effect(2004), Last Days in Dublin(2001)]

Incasari: 2.073.063 $

Nota Gealapa: 6.85
Metascore: 65/100

In timpul marei foamete din Irlanda, un soldat care a luptat pentru armata engleza in strainatate, dezerteaza pentru a se intoarce alaturi de familia lui.

Acest film seamana izbitor cu filmele romanesti cu haiduci. Se vede tehnologia superioara din zilele noastre, dar daca protagonistul scuipa seminte puteais a ii zici lejer Margelatu. Daca ar fi o balada, Black '47  ar fi un de razbunare. In principiu este un film destul de bun, care m-a tinut in priza pana la final, fara drame secundare inutile, dar si cu o drama principala mult exagerata. Mult prea putine cuvinte si un ritm putin cam lent, care nu compenseaza destul lipsa acestora. Mi-a placut ca durata a fost una rezonabila si finalul este surprinzator si nu iti ofera nici o concluzie definitiva.

Distributia propune cateva nume familiare la nivel mondial, dar care cred ca sunt din top tierul cinematografiei irlandeze. Per total, calitatea prestatiilor artistice este destul de buna. Protagonistii reusesc sa transmita ce si-au propus, dar cu limitarile de rigoare generate de un scenariu care nu este chiar stralucit  si chiar de versatilitatea lor pe alocuri. Brutalitatea filmului este data in parte si de interpretarile acestora, iar chimia dintre ei este decenta, deci i-as nota si pe ei in rand cu filmul. De apreciat la Hugo Weaving, este faptul ca nu este deloc irlandez si a trebuit sa invete dialectul special pentru acest film.

Avand in vedere actiunea si faptul ca nu este un film de Hollywood l-as descrie ca un "potato western", mai degraba decat un "spaghetti western", cu o poveste cursiva, credibila, dar cuprea mult fatalism, in special din partea personajului principal. Ce m-a mai scos din poveste pe alocuri, a fost fizicul extrem de bine intretinut al tuturor taranilor presupus infometati din film, dar pana la urma ce film nu are si micile lui erori. Recomand Black '47, tuturor celor acre vor sa vada un western european, sau un Pinte in engleza.

7:19 (2016)

Gen: Drama, Istoric

Distributie: Carmen Beato, Damián Bichir, Héctor Bonilla, Octavio Michel, Azalia Ortiz

Regizor: Jorge Michel Grau [a mai regizat: Big Sky(2015), Barbarous Mexico(2014), Chalán(2012), The ABCs of Death(2012), 60 Seconds of Solitude in Year Zero(2011)]

Buget: 597.000 $

Premii:
- Global - Best Actor, Oaxaca FilmFest, Mexic 2016

Nota Gealapa: 5.25

Era 7:19 dimineata cand Mexico City a fost lovit de cel mai devastator cutremur din istoria tarii. In 7:19 o mana de supravietuitori din clase sociale diferite incearca sa ramana in viata pana cand vor fi salvati.

Avand la baza un eveniment tragic de o asemenea amploare, acest film ar fi trebuit sa ma emotioneze pana la lacrimi, dar din pacate emotia a fost sporadica. Cu un buget mic dupa orice standard, acest film nu a putut beneficia de mijloace tehnice spectaculoase, ramanandu-i ca singura arma pentrua impresiona, scenariul. Din pacate, nici acesta nu a fost cine stie ce, astfel ca rezultatul este un film mediocru, care cred eu ca nu reuseste nici macar sa se aprope de redarea corespunzatoare a terorii din zilele evenimentului la care face referire.

Distributia nu m-a dat nici ea pe spate. chiar daca se bucura de prezenta lui Damián Bichir. Acesta nu a oferit cea mai buna prestatie a sa si nici din rolurile secundare nu am vazut vreo sclipire de geniu. Interpretarile au fost corecte, dar nu au reusit decat pe alocuri sa sa fie cu adevarat captivante sau sa starneasca farame de emotie, aspect de care sunt responsabili partial protagonistii, dar si materialul de slaba calitate cu acre au avut de lucrat.

Daca aveti o forma grava de claustrofobie si chiar si imaginile unor spatii inchise va provoaca diconfort, atunci ar fi o nesocotinta sa vedeti acest film, pentru ca in afara de cateva cadre de introducere, tot restul filmului se desfasoara intr-un spatiu foarte mic, senzatia de claustrofobie fiin de altfel singura transmisa cu deplin succes. Imi inchipui ca pentru spectatorii din Mexic care au avut direct de suferit in urma acelui cutremur, sau cunosc cat de cat contextul politic, ar putea fi un film destul de greu de urmarit, dar pentru mine, un outsider, putinele apropuri batute catre clasa politica au fost insuficiente pentru a inteleege in totalitate situatia din zona. Personal, nu va recomand acest film. Exista altele mult mai bune cu subiecte asemanatoare.

Talvar (2015)

Gen: Drama, Mister, Thriller

Distributie: Irrfan Khan, Konkona Sen Sharma, Neeraj Kabi, Sohum Shah, Atul Kumar

Regizor: Meghna Gulzar [a mai regizat: Raazi(2018), Dus Kahaniyaan(2007), Just Married: Marriage Was Only the Beginning(2007), Filhaal...(2002)]

Incasari: 6.879.098 $

Premii:
- Technical Award - Best Editing, Awards of the International Indian Film Academy, 2016
- Silver Lotus Award - Best Screenplay (Adapted), National Film Awards, India 2016
- Editor's Choice - Performer of the Year (Male) (Irrfan Khan), Stardust Awards, India 2016

Nota Gealapa: 7.10

Un investigator experimentat confrunta cateva teorii contradictorii despre autorii unei duble omucideri.

Acesta a fost poate filmul indian de la care am avut cele mai mari asteptari, la cat de umflate erau notele primite pe diverse siteuri. Este un film bun, nu neg asta, dar nu este nici pe departe capodopera cinematografica pe care ma asteptam sa o vad. Este bazat pe o poveste reala, ceea ce il face bineinteles mai interesant, dar nici acest aspect nu poate compensa modul rudimentar in care evolueaza actunea, prea banal si lipsit de logica pentru un film despre o investigatie criminala. Tensiune si suspans exista, dar povestea nu este cea mai cursiva si nici deznodamantul nu este unul satisfacator, dar banuiesc ca s-a dorit cat de cat respectarea povestii originale.

Chiar daca nu sunt deloc la curent cu numele in voga de la Bollywood, chiar si eu l-am recunoscut pe Irrfan Khan, protagonistul din acest film, cu o interpretare foarte buna, aproape occidentala. Din acest punct de vedere putem imparti prestatiile actorilor in doua tipologii clare: unele moderne, naturale, deloc supradramatice si unele intr-un profund stil clasic indian, despre care nu imi dau seama daca au fost involuntare sau hiperbolizate intentionat pentru a scoate in evidenta arhaismul unui sistem. Per total insa, interpretarea este la un nivel suficient de bun pentru a nu te scoate din film.

Chiar daca nu este un clasic, tot este un film care merita vazut. Nici fazanii nu sunt pasari rare, dar tot prezinta interes pentru ornitologi. Muzica este foarte discreta si contribuie pozitiv la setarea atmosferei, lucru de asemenea de remarcat intr-un film indian. Filmul este neasteptat de brutal si nu ai crede ca regizorul este o femeie. Imi inchei pentru moment periplul prin cinematografia indiana, iar acest ultim film este unul bun pe care vi-l recomand. Singurul motiv pentru care eu am fost dezamagit este nivelul exagerat al asteptarilor mele.

Coco (2017)

Gen: Animatie, Aventura, Comedie

Distributie: Anthony Gonzalez, Gael García Bernal, Benjamin Bratt, Alanna Ubach, Renee Victor

Regizor: Lee Unkrich [a mai regizat: Toy Story 3(2010), Finding Nemo(2003), Monsters, Inc.(2001), Toy Story 2(1999)]

Buget: 175.000.000 $
Incasari: 807.082.196 $

Filmul a obtinut 106 premii, printre care:
- Best Achievement in Music Written for Motion Pictures (Original Song), Academy Awards, SUA 2018
- Best Animated Feature Film, Academy Awards, SUA 2018
- Best Motion Picture - Animated, Golden Globes, SUA 2018
- Best Animated Feature Film, BAFTA Awards, 2018
- Saturn Award - Best Music, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2018

Nota Gealapa: 8.60
Metascore: 81/100

Muzicianul aspirant Miguel se confrunta cu familia lui care a interzis muzica si patrunde in Tinutul Mortilor pentru a-l intalni pe stra-stra-strabunicul lui, un cantaret legendar.

S-a creat o moda in ultima vreme de a se face filme animate cu povesti bazate pe traditii mexicane, mai ales cu Ziua Mortilor. "Problema" este ca marea lor majoritate sunt filme excelente. Este si cazul lui Coco, care are o poveste solida, amuzanta, emotionanta si pusa in scena exemeplar. Bugetul urias asigura niste animatii de cea mai buna calitate, care fac ca filmul sa arate excelent. Scenariul este foarte bine sris si propune glume pentru toate varstele, cele mai multe reusite, dar creeaza si destula emotie, iar coloana sonora este ultimul condiment care completeaza un tablou foarte reusit. Una peste alta, un film cursiv, fara momente inutile sau situatii complicate care sa necesite o declichetare  de avarie.

Chiar daca o parte foarte mica din bugetul impresionant a fost cheltuita pentru actorii din distributie, rezultatul fiind o distributie deloc impresionanta la prima mana, producatorii au reusit sa scape cu acest artificu, pentru ca lipsa unor nume mari nu s-a simtit in nici un moment. Fiind vorba de actori mai putin cunoscuti, pericolul de a identifica vocea actorului din spate personajului este minim. Greu de remarcat pe cineva atunci cand vorbim de dublarea unor voci, dar faptul ca am reusit sa ma pierd in totalitate in poveste este si meritul actorilor.

Nu sunt foarte multe altelucruri de spus. Este doar un film foarte bun plin de bucurie si emotie, iar daca va prinde intr-o perioada mai sensibila, exista riscul ca la final sa plangeti in hohote.Ma indoiesc ca va deveni un clasic sau ca va avea o continuare, dar va recomand sa va bucurati de el acum in mijlocul celor 15 minute de faima ale sale. Este un film care va fi si pe placul celor mici, dar nu ii va plictisi nici pe parinti.

Soni (2018)

Gen: Drama

Distributie: Geetika Vidya Ohlyan, Saloni Batra, Vikas Shukla, Mohit Chauhan, Himanshu Kohli

Regizor: Ivan Ayr [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 450.000 $

Premii:
- High Commendation - Achievement in Directing, Asia Pacific Screen Awards, 2018
- OXFAM Award - Best Film on Gender Equality, Mumbai Film Festival, 2018
- Roberto Rossellini Awards - Best Film, Pingyao International Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 7.45
Metascore: 68/100

Soni, o tanara politista din Delhi si supervizoarea ei, Kalpana, lupta imreuna impotriva unui val de violente asupra femeilor, dar alianta lor are de superit dupa ce Soni este transferata si acuzata de incalcari grave ale regulamentului.

Un film indian despre egalitatea sexelor, iata ceva ce nu credeam ca o sa vad prea curand. Cu toate astea, Soni are exact acest subiect si nu este un film de neglijat. Este posibil ca noi din partea asta de lume nici sa nu realizam cat de realist este acest film de fapt. Pentru un film care are in prim-plan o multime de politisti, scenele de actiune sunt ca si inexistente, dar povestea este suficient de puternica pentru a fi agreabila si pentru a captiva si fara acestea. Atmosfera voit sumbra, dialogurile bunicele si intriga solida, ii asigura acestui film suficient sex-appeal.

DEistributia imi este necunoscuta, ca de obicei in cazul filmelor din astfel de tari exotice, dar si de aceasta data am vazut destule prestatii bune, in frunte cu interpretarea convingatoare, a protagonistei
Geetika Vidya Ohlyan, care a performat cu naturalete si a fost foarte credibila. Au mai existat interpretari bunicele si in rolurile secundare, care au completat-o si sustinut-o corespunzator pe protagonista. De altfel, chimia dintre actori pare sa fi fost destul de buna.

Ca si concluzie, cred ca acest film si-a atins inaghia de a scoate la lumina si de a oferi ca subiect de discutie o problema sociala a Indiei, prea putin abordata de Bollywood. Propunandu-si sa ne arate aceste lucruri din punctul de vedere al unor femei aflate in functii de putere, dar in continuare vulnerabile,  Ivan Ayr, un regizor debutant, a avut de pus in scena o idee complexa, dar pe care a executat-o cu claritate si a dus-o la capat destul de convingator. Recomand acest film oricui vrea sa se familiarizeze cu dramele si problemele din alte parti ale lumii.

Raman Raghav 2.0 (2016)

Gen: Crima, Drama, Thriller

Distributie: Nawazuddin Siddiqui, Vicky Kaushal, Sobhita Dhulipala, Mukesh Chhabra, Anuschka Sawhney

Regizor: Anurag Kashyap [a mai regizat: Manmarziyaan(2018), Lust Stories(2018), The Brawler(2017), Madly(2016), Bombay Velvet(2015)]

Premii:
- Best Performance by an Actor (Nawazuddin Siddiqui), Asia Pacific Screen Awards, 2016
- Best Director (Anurag Kashyap), FANCINE Festival de Cine Fantastico de la Universidad de Malaga, 2016
- Best Actor (Anurag Kashyap), FANCINE Festival de Cine Fantastico de la Universidad de Malaga, 2016
- Best Screenplay, FANCINE Festival de Cine Fantastico de la Universidad de Malaga, 2016
- European Fantastic Film Festival Federation Asian Award (Anurag Kashyap), Puchon International Fantastic Film Festival, 2016

Nota Gealapa: 7.55

Ramanna, un maniac criminal, isi gaseste sufletul pereche in persoana lui Raghav, politistul care ii ancheteaza cazul si incearca sa il faca pe acesta sa realizeze similaritatile dintre ei.

Thrillerele indiene serioase nu sunt foarte dese si merita atentie cand apare cate unul. Acesta este un film foarte interesant, putin psihologig, palpitant, prea putin in stilul zone si cu accente pronuntate de Hollywood. nu are efecte speciale prea deosebite, dar are un scenariu destul de interesant, muzica surprinzator de buna si este plin de tensiune. In nici un moment nu stii ce se va intampla, sau cum urmeaza sa se termine totul. Exista si cateva lucruri care sfideaza logica, dar ce film nu are asa ceva?

Probabil ca umele din distributie va sunt la fel de anonime cum mi-au fost si mie, dar calitatea prestatiilo artistice este per total una bunicica. Sunt cativa actori care fac o treaba excelenta, dar si altii care nu au reusit sa se desprinda de stilul clasic indian. Dintre cei care se descurca bine, vreau sa il evidentiez chiar pe protagonistul filmului, Nawazuddin Siddiqui, cu o interpretare excelenta, foarte credibila, care iti da fiori pe alocuri. Nu stiu cine e si ce a mai facut pana acum, dar mi-ar placea sa il mai vad la lucru.

Bollywoodul parca a deschis o dvera catre modernism si in ultima vreme apar tot mai multe filme apropiate de stilul vestic. Tensiunea in acest film este atat de mare, ca uneori ai impresia ca vezi un horror, dar nici un pic din violenta groteasca nu este vizibila pe ecran. Aceasta este mascata, iar spectatorul este lasat sa isi imagineze singur cum se desfasoara aceasta, asa ca e posibil ca filum sa fie putin diferit pentru fiecare. Muzica "nepotrivita pentru ocazie" se potriveste in mod paradoxal cu filmul, iar cameramanii s-au intrecut pe ei, astfel incat si cinematografia arata excelent. Daca eveti chef de un film indiano-occidental, atunci vi-l recomand.

Peepli (Live) (2010)

Gen: Comedie, Drama

Distributie: Omkar Das Manikpuri, Raghuvir Yadav, Shalini Vatsa, Farrukh Jaffar, Malaika Shenoy

Regizor: Anusha Rizvi [aflata la prima experienta ca regizor]

Incasari: 9.460.931 $

Premii:
- Best Composer, Asian Film Awards, 2011
- Netpac Award, Tallin Black NIghts Film Festival, 2010

Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 69/100

Un fermier impovarat de datorii ameninta ca se sinucide si atrage atentia presei si a lumii politice.

Acest film este oc comedie, dar este poate cea mai trista comedie pe care am vazut-o. Desi cred ca actiunile din film sunt o exagerare chiar si pentru societatea indiana, aceasta hiperbola poate fi relevanta din pacate chiar si pentru situatia sociala din tara noastra. Au fost multe momentele in care situatiile amuzante din film, au fost puse in umbra de amaraciunea generala si am facut fara sa vreau anumite paralele.E clar ca filmele indiene fara muzica specifica nu exista, dar macar productiile moderne au renuntat la zecile de dansatori care rasareau din pamant indiferent de situatie, ceea ce nu le mai afecteaza credibilitatea.

Chiar daca acest film nu se bucura de prezenta semizeului local, Salman Khan, actorii din rolurile principale au facut o treaba foarte buna si au transmis cu succes emotiile pe care au dorit sa le transmita. Da, interpretarile sunt in stilul specific Bollywoodului, dar cu unele limite, lucru perfect previzibil si prin urmare deloc deranjant. Este greu sa apreciez chimia dintre protagonisti, avand in vedere stilul atipic, dar individual, pot supne ca prestatiile lor au fost convingatoare. 

Metoda potrivita de abordare a acestui film e.ste de a nu avea nici o asteptare, ca la o opera de arta pop-art, de la care nu stii la ce sa te astepti. In acest fel, sunt sanse crescute sa radeti zgomotos de cateva ori, iar daca nu aveti treaba cu saracia in general, atunci veti fi scutiti si de a face paralele mentale cu viata cotidiana. In afara de cateva schimbari de ton inexplicabile si niste stereotipuri specifice filmelor de la Bollywood, foarte multe lucruri nu i se pot reprosa. Este un film indian foarte bun care merita putina atentie.

Aftermath (2017)

Gen: Drama, Thriller

Distributie: Arnold Schwarzenegger, Scoot McNairy, Maggie Grace, Judah Nelson, Larry Sullivan

Regizor: Elliott Lester [a mai regizat: Sleepwalker(2017), Nighingale(2014), Blitz(2011), Love Is the Drug(2006)]

Buget: 10.500.000 $

Nota Gealapa: 6.20
Metascore: 44/100

Vietile a doi straini devin legate una de cealalta in mod inextricabil, dupa un accident devastator de avion.

Nu este cel mai palpitant film si as spune ca isi consuma cele mai tensionate momente in primele 15 minute, iar pana la final cand mai apare un pic de adrenalina timpul trece agonizant de greu. Desi inteleg ce a vrut sa faca regizorul si atmosfera sumbra este potrivita pentru aceasta intriga, putin mai mult dinamism ar fi ajutat foarte mult filmul. Lipsit de mijloace tehnice, filmul se bazeaza aproape exclusiv pe dialog si prestatia actorilor, ambele elemente destul de deficitare.

Unul din cei doi protagonisti este Arnold Schwarzeneger, care de fiecare data cand a fost pus in astfel de roluri dramatice si-a aratat limitele. Si de aceasta data, prestatia lui este ca un altorelief peste restul filmului. Daca tot avem de a face cu o fictiune, nu inteleg de ce i-au dat personajului sau origini ucrainiene, cand puteau la fel de bine sa il ajute folosindu-se de tara lui natala. Scoot McNairy s-a zbatut si a avut o interpretare peste media filmului, aratand pe alocuri reale calitati.

Filmul este despre cum facem fata vinei si durerii, subiect tratat din doua puncte de vedere opuse, o idee foarte buna care a avut mai mult potential decat ce a reusit acest film sa transmita. Dar acesta are si partile lui bune. Subiectul este atragator, dialogul are momente destule in care este provocator si reuseste sa fie si surprinzator uneori. Nu este un clasic si nu este pentru toata lumea, dar poate starni un subiect de conversatie. Cu toate astea, mi se pare ca ofera prea putin pentru a-l recomanda.

Jim & Andy: The Great Beyond (2017)

Titlu original: Jim & Andy: The Great Beyond - Featuring a Very Special, Contractually Obligated Mention of Tony Clifton

Gen: Documentar

Distributie: Jim Carrey, Danny DeVito, Milos Forman, Peter Bonerz, Paul Giamatti

Regizor: Chris Smith [a mai regizat: Fyre(2019), Collapse(2009), The Pool(2007), The Yes Men(2003), Home Movie(2001)]

Premii:
- The Unforgettables, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2018
- Best Documentary, Detroit Film Critics Society, SUA 2017

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 77/100

O privire in spatele scenei asupra modului în care Jim Carrey a adoptat personajul comicului atipic Andy Kaufman pe pe platourile de filmare de la Man on the Moon(1999). 

Filmele documentare despre cum se fac alte filme nu sunt cele mai atragatoare. Din fericire acesta este despre mult mai mult de atat. Este mai degraba despre doi oameni cu totul si cu totul speciali. Este despre Andy Kaufman, un comediant deosebit, in mare parte neinteles si care a distrus unele bariere si despre Jim Carrey, un om cu totul special si trebuie sa recunosc, unul din actorii mei preferati. Acest film ne invata cate ceva despre amandoi si cu siguranta daca veti alege sa vedeti acest film, veti ajunge sa ii apreciati.

Jim Carrey este in centrul atentiei pe intreaga durata a filmului si avem ocazia sa aflam putin si despre inceputurile lui si putin mai mult despre metodele sale si abnegatia pe care acesta o are atunci cand isi face meseria. Jim Carrey ne arata aici latura lui profunda si incearca sa ne spuna ca poti avea totul si tot sa fii nefericit si ridica cateva probleme destul de grele, dar care raman nedezvoltate si acre poate ar merita propriile lor filme. Pe langa el, mai avem marturii pasagere de la Danny DeVito, Paul Giamatti, Judd Hirsch si alti oameni care au avut ocazia sa ii cunoasca pe amandoi.

Intregul proiect are o aura de sinsibilitate si empatie, sentimente verbalizate foarte coerent de Jim Carrey, acre ne arata aceasta latura profunda a lui, pentru ca talentul i-l cunoasteam deja, iar modul in care acesta a ajuns sa se confunde cu personajul este uimitor. Nu pot sa compar acest documentar cu altele pe acre le-am vazut, pentru ca este total atipic, dar vi-l recomand cu incredere, pentru ca va ofera sansa de a afla lucruri despre doi oameni pe care ii cunoasteti foarte superficial.

The Resistance Banker (2018)

Titlu original: Bankier van het Verzet

Gen: Biografic, Drama, Razboi

Distributie: Jacob Derwig, Barry Atsma, Fockeline Ouwerkerk, Pierre Bokma, Raymond Thiry

Regizor: Joram Lürsen [a mai regizat: Het Verlangen(2017), A Noble Intention(2015), Reckless(2014), Family Way(2012), Dolfje weerwolfje(2011)]

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- 100.000 admissions, Golden and Platin Film, Olanda 2018
- 400.000 admissions, Golden and Platin Film, Olanda 2018
- Best Production Design (Beste Production Design), Nederlands Film Festival, 2018
- Best Film (Beste Lange Speelfilm), Nederlands Film Festival, 2018
- Audience Award (Publieksprijs), Nederlands Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 7.25

In Amsterdamul ocupat de nazisti, doi frati bancheri, Walraven si Gijs van Hall, infrunta cea mai mare provocare din viata lor cand se hotarasc sa finanteze rezistenta olandeza.

Filmele bazate pe povesti reale care scot la lumina oameni care au luptat in felul lor impotriva nazistilor intotdeauna vor fi atragatoare si vor starni interes. Nu sunt toate Schindler's List dar cu putina atentie este aproape imposibil sa o dai in bara cu un astfel de subiect. Acest film ne prezinta o astfel de poveste din Olanda. Cred ca este prezentata mult mai simplist decat ar fi trebuit, pentru ca actiunile protagonistilor au avut o insemnatate uriasa. Nu pot sa spun ca filmul a transmis cu succes deplin atmosfera acelor vremuri, dar in afara de acest aspect filmul este unul corect fara grseli prea mari.

Numele din distributie nu imi spun nimic, dar presupun ca sunt actrori importanti din cinematografia olandeza. Interpretarile lor au fost bunicele, dar nu au avut prea multa stralucire si nu pot sa ma declar impresionat de cineva anume. Daca ar fi sa remarc pe cineva, acestia nu ar fi protagonistii, ci as remarca mai degraba interpretarea din surdina oferita de Fockeline Ouwerkerk, care mi s-a parut de departe cea mai credibila si naturala, dar din pacate rolul ei a fost destul de mic.

Daca treceti peste faptul ca nu este un film in limba engleza, asa cum sunt probabil marea majoritate a celor pe care le vedeti si nu cautati o poveste ticsita de actiune si aventura, atunci cu siguranta va puteti bucura de aceasta poveste captivanta, expusa destul de ingrijit si care da o doza de incredere ca oricat de rele sunt lucrurile, tot timpul vor exista oameni care se vor lupta impotriva fortelor negative. Dupa acest film m-am intrebat de ce in Romania nu avem filme asemanatoare. Rezistenta noastra este prezentata de Pintea  si alte filme cu haiduci. Oare chiar nu se cunosc si altfel de povesti din vremurile intunecate ale istoriei noastre?

Dancer in the Dark (2000)

Gen: Drama, Musical

Distributie: Björk, Catherine Deneuve, David Morse, Peter Stormare, Joel Grey

Regizor: Lars von Trier [a mai regizat: The House that Jack Built(2018), Nymphomaniac: Vol. I(2013), Nymphomaniac: Vol II(2013), Melancholia(2011), Antichrist(2009)]

Buget: 12.800.000 $
Incasari: 40.031.879 $

Filmul a obtinut 34 de premii, printre care:
- Best Foreign Film, ASECAN, 2001
- Best Foreign Film, Awards of the Japanese Academy, 2001
- Best Foreign Language Film, Blue Ribbon Awards, 2001
- Best Actress (Bedste kvindelige hovedrolle) (Björk), Bodil Awards, 2001
- Best Actress (Björk), Cannes Film Festival, 2000

Nota Gealapa: 8.15
Metascore: 61/100

O femeie din europa de est se muta in America impreuna cu fiul ei, asteptandu-se sa fie exact ca la Hollywood.

Acest film are aceeasi aura ciudata pe care o are si protagonista lui, cantareata Björk. Este un musical atipic, un film aproape deprimant, cu o poveste puternica si pe alocuri socanta. Personal, as fi preferat sa vad un film normal, fara reprizele muzicale, dar am inteles rolul acestora si este posibil ca valoarea artistica a filmului sa fie mai redusa fara ele. Este un film simplu, brutal, convingator care va deveni, daca nu a facut-o deja, un clasic.

Pe langa Björk, filmul are in distributie si alte nume importante, cu prestatii foarte bune. Catherine Deneuve, David Morse sau Peter Stormare, au avut toti prestatii bunicele si s-au adaptat perfect atmosferei generale a filmului. Chimia dintre actori a fost una buna si chiar daca nu sunt interpretari neaparat remarcabile sau demne de premii, sunt prestatii solide acre dau greutate intregului proiect. De departe, cea mai buna interpretare o are Björk, lucru remarcabil avand in vedere ca nu este o actrita profesionista, reusind asa cum ar trebui sa faca un protagonist, sa isi eclipseze colegii de platou.

Este destul de greu de descris in cuvinte acest film, cum la fel de greu de descris sunt majoritatea filmelor lui Lars von trier, un regizor care ne-a obinuist cu proiectele atipice si cu modul sau diferit de a face filme. As spune ca in acest film, acesta a stralucit chiar mai mult decat actorii pe care i-a coordonat. Filmul te obliga sa accepti destul de devreme faptul ca nu va avea un happy end si singura necunoscuta este care va fi tragedia si cat de dramatica. Fara sa ma mai lungesc, va spun ca recomand acest film cu toata increderea, mai ales daca va plac filmele altfel.

Columbus (2017)

Gen: Drama

Distributie: John Cho, Haley Lu Richardson, Parker Posey, Michelle Forbes, Rory Culkin

Regizor: Kogonada [a mai regizat: Late Summer(2012), Lunch Time(2010)]

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Best Cinematography, Chlotrudis Awards, 2018
- Special jury Prize - Narrative Feature, Independent Film Festival of Boston, 2017
- Hoosier Award, Indiana Film Journalists Association, SUA 2017
- International Federation of Film Critics Award, Jameson CineFest - Miskolc International Film Festival, 2017
- Kingfisher Award - Best Film, Ljubljana International Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7
Metascore: 89/100

Un barbat de origine coreeana este blocat in Columbus, Indiana, unde tatal sau este in coma. El intalneste o tanara care vrea sa ramana in Columbus pentru a avea grija de mama ei, care isi revine dupa o dependenta, in loc sa isi urmeze visurile.

Genul asta de filme in acre pulsul nu creste nici macar odata, cu discurs coriaceu si lipsit total de miza, nu este deloc pe gustul meu. Asta nu inseamna ca nu pot sa recunosc mesajul si sa apreciez dialogul consistent. Puterea dialogului este de altfel singura pe care acest film o are. Fara sa se ridice tonul, cu un calm enervant, cam asa decurge intregul film. Temele puse in discutie sunt interesante si sunt probleme cu care multi oameni se pot identifica, pentru ca mai toti am fost pusi in fata unor alegeri asemanatoare la un moment dat. Trebuie mentionata si cinematografia destul de interesanta, care pune intr-o lumina foarte favorabila un oras destul de neinsemnat de altfel.

Distributia nu este cine stie ce. Cei doi protagonisti sunt John Cho si Haley Lu Richardson, nici unul un nume care sa faca mai sexy un afis si nici cu vreo baza importanta de fani. Cu toate astea prestatiile lor sunt decente, dar in limita carierei lor de pana acum, adica fara sa aiba nimic cu adevarat notabil, in cazul acesta acel ceva fiind putina stralucrie. Chimia dintre ei a fost buna, dar cel putin in cazul lui John Cho, limbajul nonverbal m-a plictisit de-a dreptul.

Vorbim pana la urma de un film independent, deci trebuie sa fim indulgenti. Poate parea un film banal despre doi straini care incearca sa se cunoasca, iar ultimi hipioti in viata ar putea vedea in fiecare dialog o culoare dintr-un tablou pictat de regizor. Adevarul este pe undeva pe la mijloc. Este un film senin si putin naiv, cred eu dupa chipul si asemanarea regizorului. Mie unul nu mi-a placut, dar recunosc ca are ceva valoare artistica acolo, asa ca alegerea de a-l vedea sau nu va  apartine in totalitate.

Colette (2018)

Gen: Biografic, Drama, Istoric

Distributie: Keira Knightley, Fiona Shaw, Dominic West, Robert Pugh, Sloan Thompson

Regizor: Wash Westmoreland [a mai regizat: Still Alice(2014), The Last of Robin Hood(2013), Quinceañera(2006), Gay Republicans(2004), The Hole(2003)]

Incasari: 5.137.622 $

Premii:
- Best Original Score - Independent Film, Hollywood Music in Media Awards (HMMA), 2018

Nota Gealapa: 6.80
Metascore: 74/100

Colette este fortata de sotul ei sa scrie nuvele in numele lui. Dupa succesul acestora, ea se lupta sa isi faca talentul cunoscut, sfidand barierele genului.

Filmul se axeaza mai mult pe sexualitatea personajului principal si pe viata conjugala si extraconjugala a celor doi protagonisti, nu neaparat pe valoarea operelor literare si pe lupta de emancipare a celebrei autoare. Mai mult, filmul se termina fix cand aceasta lupta incepe si ar fi putut deveni cu adevarat interesant, cel putin pentru mine. Pe de alta parte, avand aceasta abordare este posibil sa fi castigat un public mai numeros, dar mai superficial. Din punct de vedere al costumelor si a cinematografiei nu se pot reprosa multe lucruri, iar atmosfera epocii este transmisa si recreata cu succes.

Marele avantaj al filmului il constituie prestatia lui Keira Knightley, care fara sa aiba interpretarea carierei ei, aceasta are o reprezentatie solida si credibila si fura lumina reflectoarelorde la colegii ei de platou, dar nici prestatiile acestora nu au fost de lepadat. Interpretarea ei merita cu atat mai mult apreciata, cu cat nu a existat o chimie deosebita intre ea si Dominic West, fiind vorba insa de doi actori experimentati, au scos-o cumva la capat.

Per total, este un film bun, interesant, deloc plictisitor, cu doza lui de suspans. Eu am avut cumva alte asteptari, dar nu pot sa ma plang foarte credibil ca in loc de o lupta pentru emancipare si recunoasterea drepturilor, am primit niste scene de sex intre doua femei. Era cuma de asteptat avand in vedere ca regizorul filmului s-a ocupat in trecut si cu productii porno gay. Daca va plac filmele care va ofera bucatele necunoscute de istorie, sau sunteti pur si simplu fani ai filmelor de epoca, atunci mai mult ca sigur Colette o sa fie pe gustul vostru.

Happy New Year, Colin Burstead (2018)

Gen: Drama

Distributie: Neil Maskell, Sura Dohnke, Marvin Maskell, Nicole Nettleingham, Doon Mackichan

Regizor: Ben Wheatley [a mai regizat: Free Fire(2016), High-Rise(2015), A Field in England(2013), The ABCs of Death(2012), Sightseers(2012)]

Nota Gealapa: 6.65

Colin inchiriaza un conac generos la tara, pentru ca familia lui numeroasa sa sarbatoreasca anul nou. Din pacate pentru Colin, pozitia lui de putere este amenintata de sosirea frastelui sau, pe care nimeni nu l-a mai vazut de foarte mult timp.

Acest film este doar o mica drama de familie, dar paradoxal, tocmai aceasta banalitate este si cam singurul lucru care functioneaza in favoarea filmului, pentru ca fiind un subiect asa comun, probabil destui oameni se pot identifica cu portiuni din film. Ieftin, static si fara un scenariu care sa compenseze celelalte lipsuri, acest film nu avea cum sa fie vreun mare succes. Pentru un film care se baza aproape exclusiv pe dialog, mare parte din acesta este doar de umplutura.

Distributia este departe de a fi impresionanta si nici nu pot sa zic ca am remarcat vreun talent deosebit neobservat de nimeni. Exista pe ici pe colo in cate o scena momente de interpretare buna, dar acestea sunt destul de rare si se pierd in banalitatea generala a filmului. Protagonistul a fost cumva Neil Maskell, dar nu cred ca el a oferit cele mai bune momente. Mi s-a parut ca cel mai mult a iesit in evidenta Hayley Squires, dar nu imi dau seama daca am aceasta impresie datorita interpretarii ei sau pentru ca mi s-a parut ca seamana cu Mila Kunis.

Cinematografia a lasat destul de mult de dorit si in multe momente filmul semana mai degraba cu un serial de televiziune. Sunt atinse mai multe probleme familiale, arma prin care filmula  incercat sa atinga cat mai multi spectatori si sunt convins ca a reusit intr-o oarecare masura, dar in afara de cei care au unele probleme acasa si hipsterii acre se cred superiori vazand acest gen de filme in timp ce sorb aritocratic dintr-un pastis gasind intelesuri ascunse imaginare in astfel de productii anonime, nu cred ca marea majoritate are ce gasi aici, prin urmare nu am cum sa il recomand.

Restrepo (2010)

Gen: Documentar, Razboi

Distributie: Juan 'Doc Restrepo, Dan Kearney, LaMonta Caldwell, Aron Hijar, Misha Pemble-Belkin

Regizor: Tim Hetherington [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 1.436.391 $

Filmul a obtinut 10 premii, printre care:
- Golden Frog - Feature Documentary Films Competition, Camerimage, 2010
- Best Documentary Feature, Houston Film Critics Society Awards, 2010
- Best Directorial Debut, National Board of Review, SUA 2010
- Top Five Documentaries, National Board of Review, SUA 2010
- Outstanding Individual Achievement in a Craft: Editing, News & Documentary Emmy Awards, 2011

Nota Gealapa: 7.70
Metascore: 85/100

Un an alaturi de un pluton in cea mai sangeroasa vale din Afganistan.

Daca scoatem din context acest film si nu luam in considerare modul in care a pornit acest razboi si lasam politicul deoparte, este un documentar de razboi excelent. De altfel, filmul nu isi propune sa justifice razboiul, sau sa te faca sa vezi lucrurile intr-un anumit fel. Singurul scop este de a vedea cum este resimtit un razboi de catre cei din linia intai, iar acest scop a fost atins pe deplin. Suferinta, micile bucurii, dorul de casa si efectele pe termen lung ale unei experiente de acest gen pot fi observate aici prin ochii soldatilor dintr-o companie din Afganistan.

Acest film nu are pe nimeni in prim-plan in afara de acesti soldati si lupta pe care ei o poarta atat cu inamicul, cat si cu ei insisi. Rand pe rand, ii vedem pe unii dintre acestia marturisind modul in care au simtit si au trait ei acest razboi. Faptul ca acestia nu sunt obisnuiti cu camera, ii face sa fie foarte autentici si da filmului, daca mai era nevoie, inca un plus de credibilitate si emotia pe acre ei o transmit direct este mai puternica si mai sincera decat m-as fi asteptat.

Surprinzator sau nu, desi nu cred ca asta a fost intentia, acest film confirma multe din intrebarile ridicate de filmele fictive facute pe acest subiect si ridica din nou multe intrebari despre motivele pentru acre acest "razboi impotriva terorii", asa cum este numit acum, inca mai exista. Restrepo nu se simte foarte diferit de un documentar despre Vietnam de exemplu. Eu il recomand fie si pentru ca ofera oportunitatea unor lasi ca mine sa vada la lucru niste barbati adevarati.

Icarus (2017)

Gen: Documentar, Thriller

Distributie: Thomas Bach, Scott Brandt, Don Catlin, Sebastian Coe, Bryan Fogel

Regizor: Bryan Fogel [a mai regizat: Jewtopia(2012)]

Filmul a obtinut 8 premii, printre care:
- Best Documentary Feature, Academy Awards, SUA 2018
- Best Documentary, BAFTA Awards, 2018
- The Unforgettables, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2018
- Hell Yeah Prize, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2018
- Best Sports Documentary, Critics' Choice Documentary Awards, 2017

Nota Gealapa: 7.80
Metascore: 68/100

Cand Bryan se hotaraste sa afle adevarul despre dopajul din sport, o intalnire intamplatoare cu un om de stiinta rus ii transforma povestea dintr-una personala, intr-un thriller geopolitic.

Exact ca producatorul filmului si eu ma asteptam sa vad cu totul altceva la inceput. Ma asteptam sa vad inca un film despre dopajul din ciclism, cu eventuale trimiteri la Lance Armstrong, dar am descoperit un sistem corupt de nivel national dat in vileag, care a socat lumea si in cele din urma ignorat si tolerat. Pe alocuri, am avut impresia ca urmaresc un thriller d ela Hollywood, atat de tensionata a devenit situatia. Acest film m-a facut sa imi pierd respectul pentru sportivii rusi si sa privesc cu suspiciune orice rezultat bun al acestora.

Bryan Fogel, un ciclist amator, este creatorul acestui proiect dar si unul dintre protagonisti. Plecand de la intentia de a en arata cat de usor este sa pacalesti sistemul antidoping intr-o cursa de ciclisti amatori, acesta a ajuns sa demaste un sistem rusesc foarte bine pus la punct, cu scopul de a trisa si de a obtine cat mai multe medalii la jocurile olimpice. Acesta a reusit sa se imprieteneasca cu creierul din spatele acestei operatiuni, pe care mai apoi l-a ajutat sa evadeze din Rusia. Pe parcursul filmului se simte cum chiar si cei implicati sunt luati prin surprindere de amploarea pe acre o iau evenimentele.

Reactia pe care acest film mi-a produs-o la final a fost una de furie, cand am vazut cum CIO (Comitetul Olimpic International) cedand presiunilor politice si permitandu-le rusilor sa participe la competitii aproape ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, in ciuda unor munti de dovezi incontestabile. Cred ca acest film va poate schimba perceptia despre lumea sportului si dupa ce il vedeti va fi destul de greu sa mai priviti o competitie sportiva sustinand sincer pe cineva, sau sa apreciati la fel rezultatele unor sportivi. Recomandarea mea sincera ar fi sa nu il vedeti si sa ramaneti ignoranti la aceasta problema, putand astfel sa va bucurati in continuare in totalitate de sportul preferat.

I Am Mother (2019)

Gen: SF, Thriller

Distributie: Rose Byrne, Clara Rugaard, Hilary Swank, Luke Hawker, Maddie Lenton

Regizor: Grant Sputore [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 6.65
Metascore: 64/100

O adolescenta este crescuta intr-un buncar de un robot amabil caruia ii spune mama, al carui scop este sa repopuleze Pamantul dupa extinctia omenirii, dar legatura lor unica este amenintata de sosirea unei straine cu vesti alarmante.

Intriga nu este una care sa mia socheze, pentru ca aceasta idee a fost folosita deja de destule ori in diverse filme. Metoda de abordare face insa ca acest film sa fie interesant. Fara sa debordeze de efecte vizuale, filmul reuseste sa creeze tensiune si sa fie destul de spectaculos, iar modul in care este filmat transmite destul de bine senzatia de singuratate tipica unei tragedii ca cea din film. Putinele efecte vizuale existente arata foarte bine si contribuie si ele din plin la credibilitatea lumii propuse de scenaristi.Mi-ar fi placut ca personajul "Mama" sa fie putin mai infricosator, dar pe masura ce filmul avanseaza te poti obisnui si cu aceasta versiune.

Este un film cu o distributie redusa, dar care are intr-un rol secundar un nume important si inca la moda, ma refer aici la Hilary Swank, a carei stea inca straluceste, dar cred ca nu mai are foarte mult inainte sa inceapa sa paleasca, pentru ca deja a inceput sa aibe multe roluri similare. Protagonista filmului este mai tanara Clara Rugaard, o actrita pe care nu o cunosc si a carei lipsa de experienta pot spune ca a fost vizibila, iar prestatia ei nu m-a impresionat. Cu toate astea, ceva potential exista acolo si mi-ar placea sa o vad si in proiecte viitoare.

Este genul de Sf cerebral, nu indopat de scene de actiune, ci care prefera sa creeze suspans punandu-ti mintea la munca incercand sa pui laolalta pisele unui puzzle. Filmul te pune in situatia de a schimba tabara pe care o sustii de cateva ori, iar finalul, cel putin pentru mine, a fost unul satisfacator. Iata ca pentru un sf decent nu ai nevoie de zeci de nave spatiale care sa se lupte intre ele si chiar daca sunt in acest film destule similaritati cu altele, mie mi-a placut si vi-l recomand.

What the Health (2017)

Gen: Documentar

Distributie: Kip Andersen, Larry Baldwin, Neal Barnard, Tia Blanco, David Carter

Regizor: Kip Andersen [a mai regizat: Cowspiracy: The Sustainability Secret(2014)]

Buget: 273.428 $

Nota Gealapa: 7.95

Un regizor curios într-o călătorie de descoperire, pe parcursul careia afla probabil cel mai mare secret al sănătății contemporane și coluziunea dintre corporatii, guvern, farmaceutice și organizatii de sanatate care ne ascund aceste informații.

 Acest film m-a facut pentru prima data in viata mea sa iau considerare serios posibilitatea de a deveni vegetarian. Inca ma mai gandes; problema e ca imi place prea mult carnea. Altfel, filmul este destul de convingator si in ceea ce priveste nocivitatea alimentelor procesate din diverse carnuri, dar si cand vine vorba de conspiratia dintre industria alimentara si organizatiile de sanatate. Din punct de vedere tehnic nu este nimic spectaculos. Senzatia este ca oricare dintre noi ar fi putut face aceasta investigatie, daca ne-ar fi pasat. Sunt informatii de pe siteuri, interviuri refuzate si opinii de la oameni care abia asteapta sa vorbeasca si sa faca cunoscute neregulile din industrie.

Kip Andersen nu este cel mai mare cineast in viata si ambele lui filme abordeaza cam acelasi subiect, dar fara sa ma hazardez cred ca pot spune ca ambele sunt pe cat de simple, pe atat de convingatoare si credibile. Alaturi de el, in acest film isi exprima convingerile o sumedenie de doctori care pe mine aproape ca m-au convins. Dca jumatate din faptele prezentate de acestia sunt adevarate, ma tem ca suntem intr-un mare rahat.

Sunt convins ca va fi primit de multi cu reticenta, pentru ca propune o solutie drastica de schimbare nu doar a regimului aimetar ci si a stilului de viata, iar rezistenta la schimbare este cumva naturala, dar convingerea cu care producatorilor acestui film li se inchid usi in nas de catre diverse institutii, in acest caz intareste semnificativ mesajul filmului. Sunt prea simpu pentru a sustine ca am inteles pe deplin si faptele prezentate aici sunt irefutabile, dar va recomand sa vedeti filmul si sa va faceti propriile pareri.