Columbus (2017)

Gen: Drama

Distributie: John Cho, Haley Lu Richardson, Parker Posey, Michelle Forbes, Rory Culkin

Regizor: Kogonada [a mai regizat: Late Summer(2012), Lunch Time(2010)]

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Best Cinematography, Chlotrudis Awards, 2018
- Special jury Prize - Narrative Feature, Independent Film Festival of Boston, 2017
- Hoosier Award, Indiana Film Journalists Association, SUA 2017
- International Federation of Film Critics Award, Jameson CineFest - Miskolc International Film Festival, 2017
- Kingfisher Award - Best Film, Ljubljana International Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7
Metascore: 89/100

Un barbat de origine coreeana este blocat in Columbus, Indiana, unde tatal sau este in coma. El intalneste o tanara care vrea sa ramana in Columbus pentru a avea grija de mama ei, care isi revine dupa o dependenta, in loc sa isi urmeze visurile.

Genul asta de filme in acre pulsul nu creste nici macar odata, cu discurs coriaceu si lipsit total de miza, nu este deloc pe gustul meu. Asta nu inseamna ca nu pot sa recunosc mesajul si sa apreciez dialogul consistent. Puterea dialogului este de altfel singura pe care acest film o are. Fara sa se ridice tonul, cu un calm enervant, cam asa decurge intregul film. Temele puse in discutie sunt interesante si sunt probleme cu care multi oameni se pot identifica, pentru ca mai toti am fost pusi in fata unor alegeri asemanatoare la un moment dat. Trebuie mentionata si cinematografia destul de interesanta, care pune intr-o lumina foarte favorabila un oras destul de neinsemnat de altfel.

Distributia nu este cine stie ce. Cei doi protagonisti sunt John Cho si Haley Lu Richardson, nici unul un nume care sa faca mai sexy un afis si nici cu vreo baza importanta de fani. Cu toate astea prestatiile lor sunt decente, dar in limita carierei lor de pana acum, adica fara sa aiba nimic cu adevarat notabil, in cazul acesta acel ceva fiind putina stralucrie. Chimia dintre ei a fost buna, dar cel putin in cazul lui John Cho, limbajul nonverbal m-a plictisit de-a dreptul.

Vorbim pana la urma de un film independent, deci trebuie sa fim indulgenti. Poate parea un film banal despre doi straini care incearca sa se cunoasca, iar ultimi hipioti in viata ar putea vedea in fiecare dialog o culoare dintr-un tablou pictat de regizor. Adevarul este pe undeva pe la mijloc. Este un film senin si putin naiv, cred eu dupa chipul si asemanarea regizorului. Mie unul nu mi-a placut, dar recunosc ca are ceva valoare artistica acolo, asa ca alegerea de a-l vedea sau nu va  apartine in totalitate.