Gen: Horror, Actiune
Distributie: Yoo Gong, Yu-mi Jung, Dong-seok Ma, Su-an Kim, Eui-sung Kim
Regizor: Sang-ho Yeon [a mai regizat: Psychokinesis(2018), Seoul Station(2016), The Fake(2013), The King of Pigs(2011), Indie Anibox: Selma's Protein Coffee(2008)]
Buget: 10.000.000 $
Incasari: 82.000.000 $
Filmul a obtinut 29 de premii, printre care:
- Best New Director, Baek Sang Art Awards, 2017
- Best Supporting Actor (Eui-sung Kim), Baek Sang Art Awards, 2017
- Best International Film, BloodGuts UK Horror Awards, 2016
- Best Technical Award, Blue Dragon Awards, 2016
- Audience Choice Award, Blue Dragon Awards, 2016
Nota Gealapa: 7.50
Metascore: 72/100
Dupa ce in Coreea de Sud apare un virus care transforma oamenii in zombie, pasagerii unui tren care calatoreste de la Seul la Busan incearca sa supravietuiasca.
Nu vreau sa ma hazardez cu cuvinte mari, dar cred ca este cel mai bun film cu zombie pe care l-am vazut. Foarte bun a fost si Zombieland, dar acela era pe jumatate o comedie. Asta trateaza subiectul serios si culmea are destula credibilitate. Este mai bun si decat World War Z. Ideea unui virus care transforma oamenii in zombie este puerile, dar este singura intriga posibila pentru un asemenea film. Trecand peste acest aspect, tot ce a urmat dupa m-a dat pe spate. Fara a avea un buget la nivel occidental, filmul arata excelent din punct de vedere tehnic si nu am gasit vreo bresa in efectele speciale si vizuale. Filmul este coerent, cursiv si imprevizibil. Incepe in forta, iar apoi alterneaza momentele de tensiune cu unele mici de pauza, ca sa te lase sa iti mai tragi sufletul.
Am mai vazut cateva filme coreene, asa ca am recunoscut cateva figuri din distributie. Pot sa spun ca nu ma asteptam sa vad interpretari de o asemenea calitate intr-una semenea film. Au o usoara tenta asiatica, dar prestatiile actorilor sunt foarte bune si nu de putine ori reusesc sa emotioneze. Ajutati de un scenariu bun, care a dezvoltat personajele asa cum trebuie, toti actorii s-au achitat de sarcini cu brio si au reusit un lucru aproape imposibil: sa dea credibilitate personajelor intr-un film cu zombie. Nu cred ca a fost vreun personaj care sa ma lase indiferent. Fie ca m-a facut sa empatizez cu el sau sa il detest, nici un personaj nu m-a lasat indiferent.
Este pacat ca filmul nu a fost popularizat mai mult. Eu unul l-am descoperit din greseala. Pe lanaga tema principala, filmul abordeaza si alte subiecte moderne, cum ar fi relatiile parinte-copil, lacomia corporatista sau natura umana. Nici acest film nu scapa chiar de toate stereotipurile, dar acestea se pierd in peisaj si sunt absolut tolerabile. Cat despre zombie, acestia sunt absolut grotesti, cu adevarat inspaimantatori si produc niste scene cu un nivel de gore foarte ridicat. Filmul nu cred ca aduce nimic nou genului. Se foloseste de aceleasi lucruri pe care le cunoastem, dar are o scanteie in plus fata de majoritatea filmelor care abordeaza acest subiect.
Acelasi regizor a facut tot in 2016 un film animat care se numeste Seoul Station, un prequel pentru acesta si unde actiunea se desfasoara cu o zi inaintea evenimentelor in Train to Busan.Sunt absolut intrigat sa il vad si pe acela. Este primul film cu zombie din istoria Coreei de Sud si ce film au reusit sa produca. Il recomand cu toata increderea si garantez ca va fi o surpriza placuta. Trailer:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu