Distributie: Judi Dench, Maggie Smith, Bill Nighy, Dev Patel, Richard Gere
Regizor: John Madden [a mai regizat: Miss Sloane(2016), The Best Exotic Marigold Hotel(2011), The Debt(2010), Killshot(2008), Proof(2005)]
Buget: 10.000.000 $
Incasari: 91.000.000 $
Nota Gealapa: 6.65
Metascore: 51/100
Pe masura ce hotelul Best Exotic Marigold devine neincapator, Sonny incearca sa isi implineasca visul de expansiune a acestuia.
Acest film este mult mai dramatic decat primul al serii. De fapt, se apropie mai mult de o drama decat de o comedie. Sunt in continuare scene amuzante, dar acestea cad in plan secund in fata celor emotionale. Filmul isi pastreaza mare parte din substanta pe care o asteptam, iar scenariul este in continuare sensibil si bine scris. Desi poate parea un film menit pentru serile cinematografice din azilele de batrani din lumea intreaga, este mai mult de atat si sunt "predate" lectii de viata pentru toate generatiile.
Distributia ne propune aceleasi nume importante, de actori aflati pe final de cariera, acre mai au insa suficienta vlaga si foarte multa experienta, care se vede in fiecare scena. Nu exista un rol principal clasic, asa ca nu este nimeni care sa ia fata celorlalti, ci impresioneaza mai degraba chimia si forta intregului grup. O singura noutate majora avem la acest capitol si din pacate, as spune ca nu a fost una inspirata. Richard Gere nu prea se potriveste cu colegii sai si cu intreg filmul in general.
Mie imi era putin dor de atmosfera din primul film si ma bucur ca nu am fost dezamagit si am regasit-o si in acesta. Daca nu va plac filmele lente si asezate, atunci va fi destul de greu sa suportati doua ore acest film. Il recomand totusi tuturor celor carora le-a placut primul film, chiar daca nu este chiar la acelasi nivel, pentru ca trage niste concluzii care au lipsit din primul Marigold.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu