Money Fight (2012)

Titlu original: Art of Submission

Gen: Actiune, Drama

Distributie: George Takei, Ving Rhames, Maria Conchita Alonso, John Savage, Chris Casamassa

Regizor: Adam Boster [a mai regizat: Lost Treasure of  Jesse James(2020)]

Buget: 4.500.000 $
Incasari: 9.004 $

Premii:
- Best Soundtrack Feature, Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Supporting Actor - Feature (John Savage), Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Picture, Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Action Sequence Martial Arts Feature, Action on Film International Film Festival, SUA 2008
- Best Original Score for an Action/Adventure Film, International Film Music Critics Award (IFMCA), 2010

Nota Gealapa: 3.15

O drama incarcata cu arte martiale mixte, care se vrea a fi o poveste inspirationala despre mantuire.

Trecuse ceva vreme de cand nu am mai avut ocazia sa vad un film atat de prost. Money Gight e un dezastru de la inceput pana la final. Intriga este absolut banala si uzata in exces, asa ca nu mi-a starnit vreun interes deosebit, dar nu ma asteptam sa asist la un dezasru de asemenea proportii. Ma asteptam macar scenele de lupta sa fie decente, dar sunt cele ami proaste pe care le-am vazut vreodata. Loviturile si efectele lor nu se potrivesc in nici un fel. Dialogurile sunt absolut dezgustatoare si muzica de pe fundal este si ea oribila. Filmul mai este si nejustificat de lung, asa ca fara sa ma mai lungesc, o sa spun direct ca acest film a fost o experienta ingrozitoare.

Distributia are destule figuri familiare. E drept, ca majoritatea si-au facut mana si s-au facut cunoscuti in filme de mana a doua, dar oricum avea pretentii sa aiba macar o urma de prestanta si credibilitate. Dar absolut toti, de la Ving Rhames pana la George Takei au avut prestatii submediocre, parca s-ar fi aflat la prima experienta ca actori. Am vazut interpretari mecanice si rigide, care nu au creat vreun dram de emotie, ci doar au contribuit din plin la senzatia de gust amar pe care o lasa acest asa numit film.

Ce ma mira este ca am vazut si cateva recenzii bune despre acest film si nu inteleg cum cineva poate sa laude un asemenea esec cinematografic, care nu este in stare sa puna in scena nici cele mai comune stereotipuri. Am vazut tutoriale despre crosetat mai palpitante decat filmul asta. Daca cineva va propune la un moment dat sa vedeti Money Fight dati-ii doua capace si aruncati-l pe usa afara. Nu sunt prea multe moduri mai inutile in care sa pierdeti doua ore din timpul vostru.

Coffee Town (2013)

Gen: Comedie

Distributie: Adrianne Palicki, Jake Johnson, Glenn Howerton, Ben Schwartz, Matt Walsh

Regizor: Brad Copeland [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 2.000.000 $

Nota Gealapa: 6.90

Managerul unui site web solicită ajutorul celor doi prieteni ai săi, pentru a-i convinge pe proprietarii cafenelei sale preferate, pe care o foloseste ca birou, să nu-și transforme afacerea într-un bar.

Avand in vedere toata anonimitatea din jurul acestui film, asteptarile mele nu erau foarte ridicate, dar Coffee Town a reusit sa ma surprinda si a fost mai bun decat m-as fi asteptat. Nu mi-a oferit nimic nou, nimic ce sa nu ami fi vazut, dar are o aura de inoncenta binevenita si este un film destul de curat care mai si nimereste cateva glume reusite. Scenariul are de asemenea si o rasturnare de situatie reusita cu ajutorul careia isi pastreaza ascuns deznodamantul, deci per total avem de a face cu un film destul de bun, doar ca mult prea cuminte.

Distirbutia este departe de a fi atragatoare. Eu nu am auzit pe nimeni vreodata zicand ca abia asteapta sa vada noul film al lui Glenn Howerton. Sunt figuri familiare, pe care le-am mai vazut pe ici pe colo, dar nici un actordupa care sa ma dau in vand in mod special. Totusi acest grup de actori dornici sa cunoasca succesul cu adevarat au incropit o echipa decenta, cu o chimie buna, care au pastrat aerul de pozitivitate si inocenta al filmului si au scos tot ce se putea cred de la acest scenariu. Fara pic de stralucire si fara ca cineva sa se remarce, as spune ca interpretarile sunt in general reusit, in nota generala a filmului.

Intriga este simpla si nu are vreo miza majora. Acest film is cauta umorul si suspansul in lucrurile marunte cu care ne confruntam toti in viata de zi cu zi. Filmul incearca sa produca glume non-stop si bineinteles ca nu toate sunt reusite, dar procentul este unul satisfacator. Cu toate astea, nu cred ca l-as recomanda cuiva. Personal sunt fanul comediilor acre ma fac sa rad in hohote, iar aceasta este o comedie care te face mai degraba sa chicotesti putin decat sa razi cu adevarat. In plus, este un film prea curat pentru gusturile mele, dar asta nu inseamna ca un suflet mai bun decat al meu nu o sa il gaseasca mai agreabil decat mine.

Free Ride (2013)

Gen: Actiune, Drama, Thriller

Distributie: Anna Paquin, Liana Liberato, Ava Acres, Drea de Matteo, Daniella Garcia

Regizor: Shana Betz [a mai regizat: Haunting of the Mary Celeste(2020), Girls! Girls! Girls!(2011)]

Premii:
- Tangerine Entertainment Juice Award, Hamptons International Film Festival, 2013

Nota Gealapa: 6.10
Metascore: 41/100

O mamă singură prinsă în comerțul cu droguri din Florida la sfârșitul anilor '70, încearcă să le facă o viață mai bună celor două fete ale ei. 

Free Ride este bazat pe fapte reale, ceea ce il face o idee mai interesant. Pe de alta parte, la baza filmului nu este vreun caz atat de deosebit incat sa fi meritat vreun film. Este o speta mai degraba banala, de aici si rezultatu a fost un film de asemenea banal. Cateva parti bune si o foarte mica doza de suspans, dar nimic mai mult. nu e fost scris prea bine, nu a fost filmet deloc bine si nici nu mi-a oferit vreo rasturnare de situatie care sa ma dea pe spate. Este un film care arata ieftin si stangaci care nu os a va ridice pulsul in nici un moment.

Anna Paquin este protagonista filmului; o atrita enervanta de obicei si a carei prestatie m-a iritat si de aceasta data si un nume obisnuit pentru astfel de filme de duzina. Exista si alte cateva fete cunoscute, dar vorbim doar de actori consacrat, daca putem spune asa, doar in astfel de filme deloc remarcabile. Poate cea mai buna interpretare a venit din partea Lianei Liberato, care a fost cat de cat mai credibila si naturala, desi era printre cei mai putini experimentati actori din distributie.

Povestea pare sa nu aiba pic de drama, chiar daca povestea asa cum e ea avea destul potential in acest sens. Pare ca ni se prezinta niste fapte la stiri si nu se creeaza nici un pic de empatie. Este pus in scena destul haotic si nu se hotaraste daca vrea sa fie un film despre traficul de droguri si efectele sale devastatoare sau despre relatia instrainata dintre o mama si fiica ei. Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg la felul in care a fost facut acest film si nu imi explic cum s-a ratat exploatarea la maxim a unor momente dramatice si tocmai de aceea nu il recomand.

Prom Queen: The Marc Hall Story (2004)

Gen: Comedie, Drama

Distributie: Aaron Ashmore, Jean Pierre Bergeron, Marie Tifo, Mac Fyfe, Tamara Hope

Regizor: John L'Ecuyer [a mai regizat: Mommy's Prison Secret(2017), A Date with Miss Fortune(2015), Deadly Voltage(2015), My Daughter Must Live(2014), The Secret Sex Life of a Single Mom(2014)]

Nota Gealapa: 5.85

Intr-un mic oras muncitoresc din Ontario, Marc Hall este un elev cu un viitor promitator de avocat. Ele este gay in mod deschis si este acceptat de toti cei din jurul sau, dar relatia sa buna cu apropiatii este pusa in pericol atunci cand vrea sa vina la balul de absolvire insotit de iubitul sau.

Acest film trebuie apreciat pentru intentiile bune si mesajele pozitive pe care a dorit sa le transmita impotriva discriminarii, dr atat si nimic mai mult. Desi a abordat un subiect actual si vesnic controversat l-a tratat foarte superficial si nu m-a atins in nici un fel, ba dimpotriva m-a facut sa tratez si filmul si implicit si problema cu indiferenta. Scenariul este mediocrul, cinematografia este mediocra, iar muzica din fundal este doar enervanta. Toate glumele au fost ratate, ca de altfel si toate tentativele de a crea emotie.

Un alt lucru care este mediocru este distributie. Nu are in componenta nici un nume mai de Doamne-ajuta si nici unul dintre acesti tineri actori anonimi nu a aratat ca ar fi demn sa primeasca o sansa mai importanta. E drept ca nu au avut vreun material de calitate pe mana, dar nici daca ar fi avut un scenariu mai reusit nu cred ca ar fi reusit sa produca interpretari cu mult mai bune. Confirmarea a ce spun eu este ca desi acest film este din 2004, astazi, 17 ani mai tarziu nici un actor din acest film nu se poate lauda cu o cariea cat de cat decenta.

Cred ca vazand acest film, chiar si cei mai homofobi oameni ar simti putina intelegere fata de comunitatea LGBT si ar cere o reprezentare mai buna a acestora. Nu vad nici un motiv pentru care cineva sa isi piarda timpul cu acest film. Chiar daca sunteti in cautarea unui film usurel care sa va tina ocupati intr-o seara fara sa va dea prea multe batai de cap, Prom Queen nu este acela, pentru ca bataile de cap nu vor veni din motive de complexitate ci din cat de prost este filmul.

Synchronic (2019)

Gen: SF, Drama, Thriller

Distributie: Anthony Mackie, Jamie Dornan, Katie Aselton, Ally Ioannides, Ramiz Monsef

Regizor: Justin Benson [a mai regizat: The Endless(2017), Spring(2014), V/H/S Viral(2014), Resolution(2012)]

Incasari: 1.460.112 $

Nota Gealapa: 6.40
Metascore: 64/100

Viețile a doi paramedici din New Orleans se schimbă radical, dupa ce se confruntă cu o serie de decese oribile legate de un drog cu efecte bizare, din alte lumi.

Acest film este doar un proiect plin de jumatati de masura marca Netflix. O intriga absurda, dar interesanta si cu potential, dar pusa in scena in mod superficial si haotic. Este un film destul de lung, dar tot am avut senzatia a fost grabit si ar fi trebuit dezvoltate mai pe indelete anumite aspecte. Din punct de vedere tehnic arata decent, dar fara sa ma dea pe spate din punct de vedere vizual, iar scenariul nu este nici el prea stralucit. Daca tot s-a ales acest subiect fara pic de credibilitate, ar fi trebuit exploatat la maxim. Iar bomboana de pe coliva este ca in ciuda haosului de la inceput, filmul ajunge sa fie previzbil in cele din urma, ca mii de alte filme mediocre.

Anthony mackie esueaza inca odata in a purta pe spate d eunul singur greutatea unui film si de a-l face mai bun doar pentru ca el este protagonistul. Intr-adevar nu a fost ajutat de scenariu si nici de colegi foarte mult, dar mereu cand il vad int-un rol principal raman cu senzatia ca altcineva s-ar fi descurcat mai bine. Cu toate astea, vad ca primeste credit in continuare si tot primeste diverse proiecte pe mana. Sunt curios cat va mai dura aceasta toleranta fata de semi-esecurile lui repetate. Lamie Dornan este singurul alt nume cat de cat cunoscut, dar cu un rol foarte mic, cum de altfel au fost toate, prea mic pentru a conta cu adevarat. Acest film a fost gandit pentru un singur om care sa straluceasca, dar Anthony Mackie nu s-a dovedit a fi alegerea potrivita.

Acest subiect este abordat des in cinematografie, dar de foarte putine ori este realizat asa cum trebuie, pentru ca necesita multe lucruri, printre care un scenariu bun care sa dea o umbra de credibilitate filmului, un regizor bun si cu viziune si nu in ultimul rand resurse financiare semnificative care sa il faca sa arate bine, pentru ca uneori nu poti sa ascunzi lipsa banilor doar din detalii cinematografice, peisaje si jocuri de umbre si lumini. Synchronic nu a exceleat la nici unul dintre aceste capitole si de aceea rezultatul este un film care va fi uitat cu usurinta si pe acre nu vi-l recomand.

Our Day Will Come (2010)

Titlu original: Notre jour viendra

Gen: Drama

Distributie: Vincent Cassel, Olivier Barthélémy, Justine Lerooy, Vanessa Decat, Boris Gamthety

Regizor: Romain Gavras [a mai regizat: The World Is Yours(2018), A Cross the Universe(2008)]

Incasari: 3.528 $

Nota Gealapa: 6.40
Metascore: 40/100

Rémy, adolescentul cu părul roșu, este chinuit la școală și locuiește cu mama și sora sa în străinate, în Franța. De asemenea, psihiatrul cu părul roșu Patrick se împrietenește cu Rémy și îl ajută să-și elibereze ura reprimată și sexualitatea. Când Rémy vede o poză cu oameni roșii în Irlanda, îl obligă pe Patrick să călătorească cu el în țara sa de vis.

Nu mai vazusem demult un film asa ciudatel. Este foarte artistic si plin de simboluri, dar nu este deloc atragator si nu te imbie in nici un fel sa il vezi. Am impresia ca se adreseaza unu public aparte, deloc numeros si din care eu nu fac parte, dar pot sa apreciez obiectiv intentiile bune ale filmului. Are momentele lui de dinamism, dar per ansamblu are un ritm lent care sa iti permita sa digeri si sa analizezi toate metaforele. Conteaza foarte mult in ce dispozitie esti atunci cand vezi acest film. Daca ai creierul odihnit si predispus sa faca un efort pentru a intelege si interpreta orice gest, atunci s-ar putea sa iti placa, dar daca ai chef doar sa pierzi putin timp si sa te deconectezi, atunci filmul asta aproape ca iti va parea plictisitor.

Cel ami important nume din distributie este Vincent Cassel, acre asa cum ne-a obisnuit, atunci cand joaca in limba lui natala are o prestatie foarte buna, mai ales ca este un actor destul de versatil care se descurca bine si in astfel de filme si in pielea unor personaje mai usurele. Co-protagonistul este Olivier Barthélémy, un actor cu mult mai putin experienta, care a avut o sansa importanta aici de a se afirma, dar a avut o interpretare confuza si oscilanta, care nu m-a facut curios sa m interesez si de alte proiecte care l-au avut in componenta.

Este si ceva atragator intr-un film care iti da senzatia ca din clipa in clipa se va autodistruge si este mereu la lmita intre credibilitate si nebunie. Acest film ma face sa ma intreb in ce fel functioneaza mintea lui Romain Gavras, cel care a scris si a regizat filmul. Pare in acelasti timp lucid si in control, dar si scapat de la un spital de nebuni. Cred ca acest film trebuie primit cu zambete si rasete, dar luat in serios. Nu ma dau inapoi neaparat de la stfel de filme, chiar daca nu sunt neaparat preferatele mele. Cred insa ca acesta sufera la capitolul executie si pentru ca mi-a parut mult mai lung de cat a fost de fapt, am decis ca nu este un film pe care sa il reocmand.

The Practice (1997-2004)

Gen: Drama

Numar sezoane: 8 (167 episoade)

Distributie: Dylan McDermott, Kelli Williams, Lara Flynn Boyle, Steve Harris, Camryn Manheim

Filmul a obtinut 58 de premii, printre care:
- Best Television Series - Drama, Golden Globes, SUA 1999
- Best Performance by an Actor in a Television Series - Drama (Dylan McDermott), Golden Globes, SUA 1999
- Best Performance by an Actress in a Supporting Role in a Series, Miniseries or Motion Picture Made for Television (Camryn Manheim)
- Outstanding Lead Actor in a Drama Series (James Spader), Primetime Emmy Awards, 2004
- Outstanding Guest Actor in a Drama Series (William Shatner), Primetime Emmy Awards, 2004

Nota Gealapa: 7.90
Metascore: 74/100

Serialul urmareste cazurile si intamplarile lui Bobby Donnell si ale colegilor sai, toti avocati de drept penal in cadrul unei firme de avocatura din Boston.

The Prectice  este inca unul din serialele copilariei pe care am vrut sa le urmaresc din nou cap-coada si sa vad daca mi se par la fel de bune si acum. Din fericire acest serial nu m-a dezamagit nici acum. Eu oricum am o slabiciune pentru filmele a caror actiune trece prin sala de judecata, asa ca a plecat cu o bila alba din start, dar este fasra indoiala un serial serios, bine pus la punct, care chiar daca nu este la fel de flamboaiant ca cele moderne, ofera tensiune, suspans si emotie din plin. Are opt sezoane, deci o durata medie as spune, dar dintre acestea doar vreo sapte sunt cu adevarat bune, poate sapte si jumatate. Spun asta pentru a doua parte a ultimului sezon, pare mai degraba sa aiba misiune de a introduce in scena un alt serial si anume Boston Legal, care a inceput imediat dupa ce acesta s-a terminat si care a avut in componenta mare parte din distributia introdusa in scena in ultimul sezon The Practice. Inainte sa inceapa haosul deloc agreabil din ultimul sezon, serialul a avut un procent covarsitor de episoade bune si cu mesaj.

Nu stiu ce s-a intamplat la finalul sezonului sapte. poate modificarile au fost din motive financiare sau poate ca actorii erau pur si simplu obositi. Distributia a ramas aceeasi pe intreaga durata a celor sapte sezoane si este adevarat ca incepuse sa se simta o oarecare oboseala si incepusera sa se complaca uneori in propriile stereotipuri. Din pacate insa, modificarile au fost prea multe si prea bruste. Una este sa iti dispara un personaj si alta este sa pierzi dintr-o data patru personaje cheie. Noi venitii nu au nici o vina, dovada ca ulterior Boston Legal s-a bucurat de un succes mai mare chiar decat acest serial, dar infuzia lor era sortita esecului de la inceput. Schimbarea asta majora de stil a venit prea brusc pentruu fanii fideli ai serialului care se obisnuisera cu un anumit mod de a se intampla lucrurile.

Ca tot am amintit de distributie, mare parte dintre componentii acesteia aveau deja o experienta relevanta in spate, dar este cert ca prezenta in acest serial le-a consolidat si le-a ajutat cariera si au meritat acest lucru pe deplin, pentru ca si prestatiile lor au fost de cele mai multe ori foarte bune si convingatoare. Am detestat si am empatizat cu fiecare personaj mai devreme sau mai tarziu, iar asta inseamna ca protagonistii s-au achitat de sarcini cu brio. Chimia dintre ei s-a consolidat rapid si deja destul de devreme in primul sezon a inceput sa se simt usurinta cu care acestia se complementau si de aceea pe parcursul diferitelor sezoane, toate momentele de rascruce, de despartire sau de bucurie, aproape ca au parut reale. In plus, aparitiile surpriza ale unor vedete pentru unele dintre episoade sunt inspirate de fiecare data si sunt un adevarat deliciu.

In concluzie, nu ezi sa recomand acest serial si acum, chiar daca este "invechit". Este un serial comlex, realist si acre trateaza probleme si pune intrabari foarte actuale si in zilele noastre. Mai are si avantajul de a fi usor de urmarit, pentru ca nu este genul de serial care sa creeze dependenta si asta pentru ca foarte putine episoade au legatura unele cu altele. Chiar daca nu este un film grafic, va avertizez totusi ca unele episoade pot fi greu de privit si de inghitit, datorita modului brutal de sincer in care abordeaza unele teme. Daca sunteti nostalgici, hipsteri sau doar in cautarea unui serial bun, alegeti-l pe acesta cu incredere.

Locked Out (2006)

Titlu original: Enfermés dehors

Gen: Comedie

Distributie: Albert Dupontel, Claude Perron, Nicolas Marié, Hélène Vincent, Roland Bertin

Regizor: Albert Dupontel [a mai regizat: Bye Bye Morons(2020), See You Up There(2017), 9 mois ferme(2013), The Villain(2009), The Creator(1999)]

Buget: 5.300.000 $
Incasari: 3.666.789 $

Nota Gealapa: 6.45

Povestea unei persoane fără adăpost care care trage lipici pe nas si da peste un polițist care se sinucide și decide să-i folosească uniforma abandonată. Inițial asta înseamnă să o foloseasca pentru a fura mancare din cantina poliției, dar în curând Roland descoperă că purtarea uniformei îi conferă anumite puteri și responsabilități, de exemplu gasirea copilului răpit al unei foste vedete porno de a cărei imagine s-a îndrăgostit.

Iata ca americanii nu detin monopolul cand vine vorba de comedii mediocre. Locked Out este unul din cele mai putin remarcabile filme pe care le-am vazut. Absolut totul la acest film este pur si simplu banal. Intriga este una banala si lipsita in mar eparte de originalitate, glumele sunt banale, cascadoriile sunt banale, dialogurile sunt banale si pana si fetele actorilor par banale in acest context. Filmul este totusi usor agreabil si este posibil sa va faca sa zambiti pe ici pe colo, caci de rasete nu cred ca poate fi vorba. Pare demodat de la inceput pana la final; poate pentru ca este din 2006, dar am banuiala ca a parut demodat si cand a aparut.

Albert Dupontel si Claude Perron sunt cele mai mari nume din aceasta distributie, dar nici unul din cei doi nu are un statut care sa garanteze succesul si daca nu il au acum, nu il aveau nici la momentul aparitiei filmului. Prestatiile lor sunt ok si cam atat. Se incadreaza perfect in linia filmului in care parca principala regula de pe platourile de filmare a fost ca nimeni si nimic nu are voie sa iasa in evidenta. Desigur, exista si o palida consolare acre vine cu aceasta regula si anume ca nu se remarca nimeni nici in mod negativ, dar ceva mai mult entuziasm si ceva viata in cohii actorilor ar fi avut efecte pozitive.

In ciuda celor cateva scene reusit si a utinelor glume care se afla inca in termenul de valabilitate, cred ca mediocritatea generala a filmului il face sa fie o pierdere de vreme. Prefer sa vad un film cu adevarat prost, care macar ma face sa ma aprind detestandu-l, decat unul ca acesta care nu imi starneste nici un fel de emotie. Genul asta de filme despre care nu poti spune absolut nimic sunt aproape ca o tortura. Am avut asteptari mici si am primit exact ce ma asteptam. Este evident ca nu am cum sa recomand asa ceva si sa incerc sa omor pe cineva de plictiseala.

Mirage (2018)

Titlu original: Durante la tormenta

Gen: Drama

Distributie: Adriana Ugarte, Chino Darín, Javier Gutiérrez, Álvaro Morte, Nora Navas

Regizor: Oriol Paulo [a mai regizat: The Invisible Guest(2016), The Body(2012), Ecos(2006)]

Incasari: 17.325.485 $

Nota Gealapa: 7.85

Doua furtuni la distanta de 25 de ani. O femeie ucisa. O fiica disparuta. Doar 72 de ore pentru a descoperi adevarul.

Intriga acestui film seamana izbitor de mult cu cea a serialului Dark pe care l-am vazut recent si care este excelent. Dupa momentul de inceput insa, povestea continua intr-un mod mult mai simplist si usor de urmarit decat in serialul amintit. Asta nu inseamna ca nu este un film bun, ba dimpotriva. Aspectul SF al filmului nu este explicat convingator in nici un moment si este lasat in plan secundar, lucru dezaagitor in prima faza, dar scenariul propune destule rasturnari de situatie si ofera atatea conflicte de calitate, incat acest detaliu aproape ca este uitat in cele din urma. Nu este un SF clasic, acre sa debordeze de efecte vizuale; acestea sunt putine si acceptabile. In prim-plan se afla insa modul in care este afectata viata anumitor oameni de un eveniment intamplator. Singurrul aspect negativ ar fi ca am mirosit destul de devreme parte din deznodamant, dar apoi scenariul a reusit sa imi distraga atentia de la intuitia mea, dar tot am fost putin dezamagit cand mi-am dat seama ca anticipasem corect mare parte din final.

In afara de Adriana Ugarte, nu prea sunt familiar cu ceilalti actori din distributie, dar pot sa ma declar satisfacut de calitatea interpretarilor. Putin prea multa drama pe ici pe colo, dar cum nu am vazut nimc deosebit si cu adevarat stralucitor, asa nu am vazut nici nimic cu adevarat deranjant. Adriana Ugarte, cea care a fost si protagonista filmului, a oferit o interpretare destuld e credibila si naturala, in pielea unui personaj deloc usor. A fost sexy cand a trebuit, a fost sensibila cand a trebuit, a fost amenintatoare tot cand a trebui si de cele mai multe ori a fost convingatoare si a reusit sa creeze empatie pentru personajul ei.

Mirage  mi-a adus putin aminte si de Butterfly Effect printre altele. Ce incerc sa spun este ca, in ciuda asteptarilor mele cand vine vorba de lungmetrajele marca Netflix, de aceasta data megaplatforma a nimerit-o si a produs un film excelent, care ofera destule pentru multe categorii de public. Daca va plac calatoriile in timp, suspansul, crimele sau chiar povestile de dragoste, atunci aveti toate sansele sa indragiti acest film. Este dinamic, cu un ritm bun si chiar daca are putin peste doua doua ore, nici nu o sa simtiti cum trece acest timp. In cocluzie, vi-l recomand cu toata increderea.

Rhino Season (2012)

Titlu original: Fasle kargadan

Gen: Drama

Distributie: Behrouz Vossoughi, Monica Bellucci, Yilmaz Erdogan, Caner Cindoruk, Beren Saat

Regizor: Bahman Ghobadi [a mai regizat: A Flag Without a Country(2015), Words with Gods(2014), No One Knows About Persian Cats(2009), Half Moon(2006), Turtles Can Fly(2004)]

Incasari: 381.529 $

Filmul a obtinut 6 premii, printre care:
- Achievement in Cinematography, Asia Pacific Screen Awards, 2012
- Best Cinematographer, Asian Film Awards, 2013
- Best Visual Effects, Asian Film Awards, 2013
- Best Production Designer, Asian Film Awards, 2013
- Bronze Frog - Main Competition, Camerimage, 2012

Nota Gealapa: 6.90
Metascore: 66/100

Poetul kurdo-iranian Sahel tocmai a fost eliberat dupa condamnare de 30 de ani în Iran. Acum singurul lucru care îl motiveaza este gândul de a-și găsi soția, care îl crede mort de peste 20 de ani.

Rhino Seasoni este un film turco-irakian; iata o combinatie pe care nu o vezi in fiecare zi si doua tari de provenienta care nu au neaparat un prestigiu in lumea cinematografica. Eu unul cel putin am plecat cu destule preconceptii legate de acest film, avandu-l in cap pe Suleyman  sau ce s emai difuzeaza pe la noi azi din partea aceea de lume. Ma bucur sa pot spune ca am fost surprins in mod placut. Povestea este foarte interesanta, mai ales ca este bazata pe fapte reale, iar povestile cu omaeni maltratati pe nedrept in diferite regimuri represive sunt mereu interesante. Cinematografia arata bine si cred ca atmosfera perioadei a fost recreata cu succes. Efectele vizuale pe de alta parte, chiar daca au fost decente, au fost prea putine si nici nu m-au impresionat, chiar daca au fost premiate. Chiar daca per total este un film bun, sunt si destule reprosuri pe care le pot aduce. Cel mai important dintre ele, este ritmul prea lent. Putin mai multa dinamicitate ar fi fost binevenita, iar unele scene au fost mult mai dramatice si artistice decat era cazul.

O decizie foarte inteleapta a fost infuzarea unei picaturi de occident in distributie prin aducerea Monicai Belucci, care cred ca a avut cea mai buna interpretare dintre toti colegii ei, chiar daca nu a oferit prestatia carierei, s-a folosit de intreaga sa experienta pentru a se distanta cumva de grup si a se face evidentiata si care ar trebui apreciata macar pentru inca o limba adaugata in palmares si anume cea persana. Asteptam mai mult de la Behrouz Vossoughi, despre care nu imi aduc aminte acum daca a rostit mai mult de zece cuvinte intregul film, chiar daca cel putin in teorie, el a fost protagonistul. Inteleg ce a vrut sa faca protagonistul, iar Behrouz s-a achitat onorabil de sarcini, dar cred ca niste cuvinte ar fi ajutat mai mult.

Din pacate, cred ca asta este un exemplu elocvent despre ce se intampla atunci cand regizorul se concentreaza mai mult pe stil decat pe continut. Nu ma deranjeaza atunci cand un regizor vrea sa isi faca putin de cap si vrea sa ne arate ca este capabil sa foloseasca simoluri si mesaje ascunse, dar in acelasi timp, actorii ar trebui sa fie lasati sa isi poata spune replicile cursiv si sa nu fie incurcati de accesele de om de arta ale regizorului. Per total, este un film bunicel, dar pe care nu il recomand in mod special. poate fi o experienta interesanta, mai ales pentru noi, care avem in istorie propriile regimuri autoritare, dar in ciuda unor scene foarte tensionate si impresionante, per total filmul nu va va da pe spate.

N (Io e Napoleone) (2006)

Gen: Comedie, Razboi

Distributie: Daniel Auteuil, Elio Germano, Monica Bellucci, Sabrina Impacciatore, Valerio Mastandrea

Regizor: Paolo Virzi [a mai regizat: Magical Nights(2018), The Leisure Seeker(2017), Like Crazy(2016), Human Capital(2013), Every Blessed Day(2012)]

Buget: 7.600.000 €
Incasari: 1.420.939 $

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- Jury Award - Best Director, ft. Lauderdale International Film Festival, 2007
- Best Supporting Actress (Migliore Attrice Non Protagonista) (Sabrina Impacciatore), Golden Ciak Awards, 2007
- Best Production Design (Migliore Scenografia), Golden Ciak Awards, 2007
- Best Breakthrough Actor (Migliore Attore Rivelazione) (Elio Germano), Golden Globes, Italia 2007
- Best Comedic Actor (Migliore Attore di Commedia) (Elio Germano), Golden Graals, 2007

Nota Gealapa: 6.55

Când Napoleon ajunge în exil in Insula Elba, Martino, un profesor și scriitor idealist, complotează să-l omoare.

Nu stiu daca din fericire, sau din pacate, dar acest film mi-a oferit exact ce ma asteptam sa primesc. Pe de-o parte este un film destul de bun, cu putin umor, cu putina drama, si vesel si serios si cu destul suspans. pe de alta parte nu m-a surprins cu nimic. Ce am remarcat inca de la inceput a fost calitatea decorurilor, a costumelor, dar si coloana sonora aleasa foarte inspirat. Daca ar fi sa aleg un lucru la care cinematografia europeana este cu o clasa peste cea de la Hollywood, acela este recrearea cu succes a unei epoci trecute. In cele mai multe cazuri, europenii o fac mult mai bine si cu mai putini bani. Din punct de vedere tehnic filmul este corect si nimic mai mult, iar dialogurile sunt in general bune, dar exista si unele superficiale, de umplutura.

Este al doilea film consecutiv pe care il vad, care ii are in distributie si pe Daniel Auteuil si Monica Bellucci, ambii cu prestatii bune. Auteuil a dus la capat cu succes un Napoleon deloc usor, iar Monica Bellucci mi-a intarit convingerea care se aplica si in cazul ei, dar si a altor actori europeni, care se descurca mult mai bine in limbile lor natale, decat atunci cand sunt fortati de situatie sa joace in engleza. Primele exemple care imi vin in minte sunt Jean Reno si Vincent Cassel. Per total, avem parte aici de interpretari de calitate, care ajuta putin filmul, principala remarcata fiin mai putin cunoscuta Sabrina Impacciatore, care a avut un accent toscan ireprosabil si chiar a avut unele scene in care a stralucit.

Cred ca pentru a va putea bucura pe deplin de acest film, trebuie sa il tratati ca pe o comedie de epoca, sa nu il luati foarte in serios si sa tratati partile mai dramatice ca pe un bonus. Sunt sigur ca nu o sa dea pe nimeni pe spate, deci nu il recomand in mod special. Pe de alta parte, daca va cade in maini nici nu exista vreun motiv serios sa il aruncati repede. Daca va plac filmele europene, atunci poate fi o solutie viabila pentru o seara lejera de film, cu conditia sa nu fiti foarte rigurosi cand vine vorba despre adevarul istoric prezentat in filme.

The Second Wind (2007)

Titlu original: Le deuxième souffle

Gen: Mister, Drama, Crima

Distributie: Daniel Auteuil, Monica Bellucci, Michel Blanc, Jacques Dutronc, Eric Cantona

Regizor: Alain Corneau [a mai regizat: Love Crime(2010), Some Kind of Blue(2005), Fear and Trembling(2003), The Prince of the Pacific(2000), Le Cousin(1997)]

Buget: 24.000.000 €
Incasari: 4.195.364 $

Nota Gealapa: 5.90

Gu, un gangster celebru, tocmai a scăpat din închisoare. Toată poliția franceză îl urmărește. Înainte de a părăsi țara cu Manouche, femeia pe care o iubește, Gu are nevoie de o ultima lovitura pentru a obține niște bani. Lovitura are succes, dar manipularile unui polițist îl face pe Gu să pară ca un trădător al propriilor săi complici.

Intamplarea face ca am vazut filmul original cu acelasi nume, aparut in 1966 si care a fost foarte bun. Astfel, chiar daca ma intuiam o reinterpretare poate mai putin reusita, aveam totusi nivelul asteptarilor destul de ridicat. Din pacate, filmul original este cu vreo doua clase peste acesta, care nici nu s-a obosit macar sa schimbe mici detalii sau sa reinterpreteze putin povestea. Pur si simplu s-a refacut in tocmai filmul original, doar cu mijloace de captare a imaginii mai moderne. Tot din pacate, vad ca acest curent al modernizarii filmelor vechi mai mult sau mai putin bune, fie din lipsa de idei, fie din cauza ca cineva crede ca poate el mai bine decat mari regizori din trecut, a depasit granita SUA si a ajuns si in cinematografia europeana. In ritmul asta ma astept ca din clipa in clipa sa apara si la noi inca un Mihai Viteazu' sau inca un Ultim Cartus. Poate daca as fi vazut doar acest film mi s-ar fi parut o idee mai bun, dar nu pot sa il scot din context. Admit totusi ca este destul de agreabil oricum si in ciuda faptului ca au copiat aproape mot-a-mot si cadru cu cadru originalul, este totusi un film decent.

Distributia este poate aspectul care salveaza cel mai mult acest film si ii mentine un nivel cat de cat acceptabil. Avem ocazia sa vedem la treaba nume importante, actori cu experienta si care emana respect. Ma refer in primul rand la Daniel Auteuil, Jacques Dutron si chiar Monica Bellucci, chiar daca prestatia ei a fost putin prea dramatica pentru gustul meu. Surpriza ce mai mare insa si o surpriza foarte placuta, a fost interpretarea lui Eric Cantona, care chiar daca nu s-a numarat printre protagonisti, a avut un rol destul d eimportant, pe acre l-a dus la capat surprinzator de natural si credibil.

Oricate detalii reusite as identifica, in cele din urma acest film ramane o copie destul de nereusita a altui film, a dialogurilor sale si a manierei de interpretare. Chiar daca majoritatea omenilor sunt astazi reticenti sa vada un film mai vechi de cativa ani, va apsun totusi ca daca intriga vi se pare interesanta si pare o poveste de care ati fi interesati, luati-va inima in dinti si vedeti filmul original. In afara de chipul dragut al Monicai belluci si alte cateva fete familiare, nu pierdeti nimic daca il dati pe acesta la o parte.

Dead Souls (2012)

Gen: Horror

Distributie: Jesse James, Magda Apanowicz, Bill Moseley, Geraldine Hughes, Noah Fleiss

Regizor: Colin Theys [a mai regizat: A Predator's Obsession(2020), Rediscovering Christmas(2019), A Very Nutty Christmas(2018), Christmas at Pemberley Manor(2018), Romance at Reindeer Lodge(2017)]

Nota Gealapa: 5.30

Johnny Petrie află la 18 ani că a fost adoptat, după mosteneste o ferma în Maine. Dornic să înceapă o nouă viață, el pleacă de acasă, astfel încât să poată începe de la zero în această „nouă” locuință. Cu toate acestea, Johnny descoperă în curând că ferma, care a fost abandonată de optsprezece ani de când a murit familia sa naturală, are o istorie îngrozitoare care implica decesul respectivei familii.

Dead Souls  a avut o incercare temerara de a fi un film horror mediocru si aproape a reusit. Sunt cateva scene bunicele si sunt si cateva efecte vizuale interesante si as zice chiar reusite. In primul rand, a parut mult mai lung decat este de fapt, ceea ce nu este niciodata un semn bun. In al doilea rand, am avut ocazia sa vad cele mai inofensive fantome; una dintre ele chiar ofera un masaj de relaxare, intr-un film horror serios. Principalul punct de judecata pentru un horror este daca te sperie sau daca iti da firoi, iar aici chiar si cele mai bune scene sunt maxim interesante, dar in nici un moment nu am avut vreo tresarire.

Exista cateva figuri usor recognoscibile in distributie. Jesse James este chiar protagonistul, dar a fost departe de a arata ca unul. Iterpretarea sa a fost la fel de timorata si confuza ca si personajul caruia i-a dat viata. Pare ca nu a stiut exact cum sa faca sa duca acest film pe umeri si sa il faca sa fie cat de cat decent, dar in apararea lui, cu un asemenea scenariu si cu o intriga asa slaba, cred ca a fost o misiune imposibila. Pe ici pe colo, mai apare si Bill Moseley, dar personajuls au este atat de mic si neimportant incat cred ca numele sau este mentionat in distributie pentru a atrage public, dar Bill Moseley nu este totusi un nume atat de important incat sa aiba propria armata de urmaritori.

Dead Souls  incepe incet si continua la fel de lent pana la un deznodamant confuz si aproape ridicol. Se foloses cele mai uzate si stereotipice metode de a obtine teama, de la umbrele misterioase din colt, pana la fata din leagan care dispare misterios cand te intorci spre ea. Problema este ca aici, aceste metode reprezinta cam 90% din intreaga actiune. Nu exista mare lucru peste acestea. Cred ca sunt foarte aproape sa mai ajung la o concluzie si anume ca exista o relatie directa d eproportionalitate inversa intre cat de bine este ilustrata coperta unui film horror si cat de bun este filmul. Concluzia este ca acest film nu are mai nimic de oferit si nu il recomand nimanui.

French Spies (2004)

Titlu original: Double zéro

Gen: Actiune, Comedie, Aventura

Distributie: Eric Judor, Ramzy Bedia, Edouard Baer, Georgianna Robertson, François Chattot

Regizor: Gérard Pirès [a mai regizat: Sky Fighters(2005), Steal(2002), Taxi(1998), The King of Ads(1991), Rends-moi la clé!(1981)]

Incasari: 13.853.682 $

Nota Gealapa: 4.60

Doi spioni sunt sub acoperire pentru a găsi o rachetă nucleară inaintea unui ticălos care încearcă să obțină dominația lumii.

Filmul asta nu este deloc ce trebuie si asta nu descrie deloc cat de prost este de fapt. Are o abordare invechita, este lipsit total de originalitate si ofera doar glume proaste, la prima mana si mai arata si prost din punct de vedere tehnic. Scenele de actiune sunt jenante, chiar daca exista cateva efecte vizuale interesante pe ici pe colo. Este prima data dupa mult timp cand ma dezamageste un film frantuzesc. Este uimitor cat de plictisitor este acest film, avand in vedere cate lucruri se intampla pe ecran. Este un haos general si un fiasco de la inceput pana la final.

Distributia nu este nici ea cine stie ce, si anonimitatea nuleor ce or compun au fost un indiciu ca poate nu urmeaza sa vad cel mai bun film, dar nu ma asteptam totusi la un dezastru de asemenea proportii. Cei doi protagonisti, Eric Judor si Ramzy Bediea, au fost si cei care au avut cele mai slabe prestatii. Toata lumea a avut interpretari mediocre, dar ale celor doi au fost chiar jenante. Partea fmeinina compenseaza prin putina seminuditate, dar preaputin pentru a distrage atentia de la calitatea foarte proasta a interpretarilor, sabotate partial si de scenariul foarte prost.

Cred ca singurii care se distreaza la acest film sut cei care l-au facut si se distreaza pe seama celor care il vad. Daca cineva gaseste acest film amuzant, sper sa nu cunosc niciodata acele persoane. E un film asa slab incat sunt convins ca cel putin un francez a ales sa emigreze de rusine din cauza lui. Daca alegeti sa il vedetei totusi sa nu spuneti ca nu v-am avertizat. O editie la intamplare de Acces Direct este cu mult mai amuzanta decat French Spies.

I Care a Lot (2020)

Gen: Thriller, Crima, Comedie

Distributie: Rosamund Pike, Peter Dinklage, Eiza González, Dianne Wiest, Chris Messina

Regizor: J Blakeson [a mai regizat: The 5th Wave(2016), The Disappearance of Alice Creed(2009)]

Incasari: 1.274.561 $

Premii:
- Best Performance by an Actress in a Motion Picture - Musical or Comedy (Rosamund Pike), Golden Globes, SUA 2021

Nota Gealapa: 6.50
Metascore: 66/100

Un tutore legal corupt care confisca economiile persoanelor în vârstă de care ar trebui sa aiba grija, se întâlnește un adversar pe masura ei atunci când o femeie pe care încearcă să o înșele se dovedește a fi mai isteata decat pare la prima vedere.

Sunt destule lucruri care mi-au placut la acest film, dar si unele aspecte mai putin reusite. Imi primul rnd imi place ca are o intriga originala, cel putin pentru mine. Daca aceasta s-a mai facut si avem in fata doar un remake eu nu stiu de asa ceva. Imi place de asemenea ritmul alert, care te tine in tensiune si te face sa fii atent in permanenta. Imi place si ca scenariul ne ofera cam doua finaluri false, ambele suficient de plauzibile incat cel adevarat sa ramana surprinzator. Comedia nu este foarte prezenta, dar exista si atunci cand apare umoru este de o calitate decenta. Nu imi place in schimb ca este putin cam lung si anumite personaje cheie, apar mult prea putin, desi ar fi putut face povestea chiar mai interesanta. Din punct de vedere tehnic filmul arata binisor, cele cateva efecte si cascadorii sunt bunicele.

Distributia este si ea destul de buna, dar mai ales foarte actuala. Protagonista este Rosamund Pike, un nume destul de in voga acum si cu destul talent dovedit, deci cred ca isi merita locul din mijlocul reflectoarelor si ne ofera si aici o prestatie foarte buna. Pe langa ea, avem ocazia sa vedem si alti actori apreciati in aceste vremuri cum ar fi Peter Dinklage sau Dianne Wiest, ambii foarte respectati in industrie. Primul are un personaj direct din zona lui de confort, dar pe acre il duce la capat cu brio ca de obicei, iar Dianne Wiest este impecabila in fiecare scena in care apare, dar aceste scene sunt foarte putine din pacate.

Filmul incepe foarte bine, dar din pacate a doua jumatate scade in calitate. Povestea devine din ce in ce mai putin credibila atunci cand o femeie care escrocheaza batrani se regaseste deasupra oricarei situatii, mai ceva ca un spion experimentat. Mai mult, mult potential oferit de personajul Diannei Wiest ramane neexploatat si tot filmul am asteptat ca aceasta sa intre cu norma intreaga in film. Chiar si in aceste conditii, cred ca filmul ramane unul care merita vazut, pentru ca momentele bune chiar merita, iar cele mai putin reusite pot fi trecute cu vederea.

Exists (2014)

Gen: Horror

Distributie: Samuel Davis, Dora Madison, Roger Edwards, Denise Williamson, Chris Osborn

Regizor: Eduardo Sánchez [a mai regizat: Portals(2019), V/H/S/2(2013), Lovely Molly(2011), Seventh Moon(2008), Altered(2006)]

Incasari: 413.767 $

Premii:
- Audience Award - Midnighters, SXSW Film Festival, 2014

Nota Gealapa: 5.65
Metascore: 22/100

Un grup de prieteni care se aventurează în pădurile îndepărtate ale Texasului pentru o petrecere de weekend, ajung sa fie vanati de Bigfoot.

Blair Witch, chiar daca este un film bun, a stricat intr-o buna masura genul horror, pentru ca acum oricine are doua-trei camere cat de cat mai rasarite are falsa impresie ca poate face un film horror de acelasi nivel. Si Exists este filmat intr-o proportie covarsitoare la persoana intai, lucru acre mie imi displace in mod profund. In plus, mai este si un film cu Bigfoot, un subiect total demodat si poveste in care mai pot sa creada doar cei care inca mai cred si in mos Craciun. Este laudabil tousi, ca si in acest context total potrivnic, regizorul a reusit sa produca destule scene decente cateva chiar nesperat de infricosatoare, scene care fac ca per total filmul sa fie unul decent. Chiar daca primeste o nota relativ mica, trebuie spus totusi ca acest film a fost o surpriza placuta pana la urma, pentru ca ma asteptams a fie mult mai rau.

Distributia anonima se adauga si ea listei de probleme, dar pe langa cele amintite amintite mai sus, lipsa unor actori cunoscuti care sa dea putina greutate filmului, este de aceasta data doar o problema minora. E drept ca prestatiile nu au fost iesite din comun, dar in conditiile date au fost cat de cat ok si nu au stricat si mai mult o poveste care a plecat din start cu o multime de handicapuri. In apararea lor, adolescentii speriati intr-o cabana izolata din padure au fost jucati de atatea ori de-a lungul timpului, incat este aproape imposibil sa aduci ceva nou si original intr-un astfel de rol si cred ca nici spectatorii nu mai sunt atenti la eventualele detalii de finete ale unei interpretari in asemenea conditii.

Daca este sa il judecam doar in interiorul nisei foarte restranse a filmelor cu Bigfoot, Exists cred ca este unul dintre cele mai reusite, dar asta nu inseamna in realitate mare lucru. Chiar daca scenariul nu ne ofera nici o surpriza, filmu are totusi un ritm bun si este filmat binisor, chiar si asa la persoana intai si cred ca macar de dragul copilriei merita o vizionare. Personal, sunt un fan al filmelor cu monstri, doar ca nu cu acest monstru, dar daca Bigfoot care omoara niste studenti suna bine pentru voi, atunci vizionare placuta.

Liberty Stands Still (2002)

Gen: Thriller, Drama

Distributie: Tanya Allen, Hart Bochner, Fulvio Cecere, Gregory Calpakis, Terry Chen

Regizor: Kari Skogland [a mai regizat: The Cult(2010), Fifty Dead Men Walking(2008), The Stone Angel(2007), Rapid Fire(2006), Chicks with Sticks(2004)]

Buget: 11.000.000 $
Incasari: 595.214 $

Nota Gealapa: 5.95

Liberty, soția unui producător de arme, este ținută ostatică la un stand de hot dog de catre un lunetist care caută să se răzbune.

Ma asteptam ca acest film sa fie un film mediocru de la inceputul anilor 2000, dar arata mai degraba ca un film mediocru de la inceputul anilor '90. Modul in care este structurata si pusa in scena povestea, cinematografia, coloana sonora proasta si cliseele din dialoguri, toate sunt fix din acea perioada. Nici un detaliu nu indica dinainte ca acest film ar putea fi deosebit si nici nu a fost. Este doar un thriller mediocru, acre ofera cateva scene interesante si dozee limitate de tensiune si suspans. Efectele speciale nu sunt prea multe si nici nu m-au dat pe spate, dar isi fac treaba. Rasturnarile situatie aproape ca nu exista nici ele,a stfe; ca drumul pana la deznodamant este unul lent si previzibil. 

Distributia ne ofera figuri cunoscute, dar nici un nume cu adevarat important. Cei doi protagonisti sunt Wesley Snipes si Linda Fiorentino, primul un actor in voga la un moment dat, dar fara sa debordeze neaparat de un talent iesit in comun sau de o versatilitate remarcabila si a doua, un nume care a aratat potential in repetate randuri dar parca nu a ajuns niciodata sa fie cu adevarat relevanta. Ambii au avut prestatii decente, in nota generala a filmului. Oliver Platt are si el un rol marunt, care nu conteaza prea mult in economia fimului, dar atat act a aparut nici el nu a aratat o forma deosebita.

Am descoperit acest film intamplator si cred ca nici nu merita sa fie promovat mai mult, pentru ca nu are mare lucru de oferit. Are ce-i drept un pic de suspans si ridica un semn de intrebare in ceea ce priveste motivatia antagonistului, care odata dezvaluita e destul de subreda si este o mica dezamagire. Suspansul din acest film este unul atipic, pentru ca nu stai pe marginea scaunului astaptand cu pulsul ridicats a vezi ce se intampla, ci unul in care astepti confirmarea ca se intampla exact ce crezi tu ca o sa se intample si din pacate, aceasta confirmare vine. Este genul de film de la care poti lipsi lejer cateva minute pentru o pauza de tigara sau un drum la baie, iar cand te intorci nu ai senzatia ca ai pierdut ceva important. In concluzie, nu am cum sa recomand acest fim, mai ales ca piata e plina de thrillere cu mult mai bune.

Exeter (2015)

Gen: Horror, Mister, Thriller

Distributie: Stephen Lang, Kevin Chapman, Kelly Blatz, Brittany Curran, Brett Dier

Regizor: Marcus Nispel [a mai regizat: Conan the Barbarian(2011), Friday the 13th(2009), Pathfinder(2007), Frankenstein(2004), The Texas Chainsaw Massacre(2003)]

Incasari: 291.097 $

Premii:
- Nocturna Best FX Award - Official International Competition, Nocturna Madrid International Fantastic Film Festival, 2015
- Nocturna Best FX Award - Official International Competition, Nocturna Madrid International Fantastic Film Festival, 2015
- Nocturna Best Script Award - Official International Competition, Nocturna Madrid International Fantastic Film Festival, 2015

Nota Gealapa: 4.75

Un grup de adolescenți eliberează din greșeală un spirit malefic care începe să-i stăpânească unul câte unul.

Exeter a mai gazit un spital desfiintat care pe vremuri tortura copii cu probleme, ale caror suflete neimpacate se decid dintr-o data sa se razbune pe niste adolescenti care s-au decis, ca orice adolescenti normali, sa tine o petrecere intr-un astfel de spital abandonat. Culmea este ca nu asta este cea mai mare problema a filmului. O productie horror poate fi decenta si daca bifeaza toate cliseele din manualul de filme horror. Problema filmului este insa criza de indentitate pe care o are. trece de la un film horror care se ia in serios la unul autoironic si parcurge acest drum dus-intors de atat de multe ori ca nu mai este clara intentia regizorului si a scenaristilor. Efectele vizuale si atmosfera generala sunt decente, dar povestea este jenanta si dialogurile sunt greu de suportat, si acestea sunt in cele din urma detaliile care fac ca acest film sa fie unul in cele din urma prost.

Bineinteles ca nici un actor posesor macar al unei farame de reputatie nu ar fi acceptat sa apara in acest film, asa ca distributia este formata aproape in intregime din actori anonimi. Cred ca singura figura familiara si recognoscibila este cea a lui Stephen Lang, dar rolul lui a fost unul destul de mic si calitatea interpretarii a fost la fel de mediocra ca si a celorlalti. Nici un actor nu se detaseaza macar putin fata de ceilalti, dar apreciez ca macar personajele posedate au fost credibile in scenele respective si chiar daca scenarul nu ofera nici o rasturnare de situatie sunt sanse sa beneficiati macar de cateva sperieturi de conjunctura, daca prin absurd alegeti sa vedeti filmul.

Sunt sanse mai mari sa va rezolve nevoia unui zambet, mai degraba decat cea a unei sperieturi. sub nici o forma acest film nu este un horror sau un thriller bun, dar o gluma-doua reusite gasim pe ici pe colo. Posedarile arata bine, dar seamana cu toate cele care le-au precedat in alte filme. Coloana sonora este si ea destul de insuportabila, dar poate fi tolerata cu un mic efort. Desigur, daca cauti suficient de mult poti gasi lucruri pozitive in orice, dar credeti-ma pe cuvant cand va spun ca e mai bine sa evitati acest film si sa va umpleti timpul liber cu o alegere mai fericita.

Night of the Wolf (2014)

Titlu original: Late Phases

Gen: Horror

Distributie: Nick Damici, Ethan Embry, Lance Guest, Erin Cummings, Rutanya Alda

Regizor: Adrián García Bogliano [a mai regizat: Juega Conmigo(2021), Black Circle(2018), Scherzo Diabolico(2015), The ABCs of Death(2012), Here Comes the Devil(2012)]

Buget: 22.000.000 $

Premii:
- Special Award - Best Leading Actor (Nick Damici), Toronto After Dark Film Festival, 2012
- Special Award - Best Hero (Nick Damici), Toronto After Dark Film Festival, 2012

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 51/100

Când fiare mortale atacă din pădure, depinde de un veteran grizonat să descopere ceea ce ascund locuitorii unei comunități retrase de pensionari.

Ultima saptamana am avut ocazia sa vad filme cu subiecte oarecum demodate. De data aceasta a fost randul varcolacilor. Nu stiu daca tema este una demodata asa cum spuneam, sau este mai degraba un subiect pe care il depasesti odata cu cresterea in varsta. Erau posibile trei deznodamanturi. primul si cel mai improbabil era acela de a vedea un fim senzational. Al doilea si cel de evitat era sa vad un film jenant, iar ultimul, un compromis agreabil, acela de a vedea un film decent care sa imi provoace un fel de nostalgie si care sa ma distreze. Din fericire, Night of the Wolf chiar este un film decent, care chiar daca nu pot sa spun ca m-a speriat in vreun moment, a fost palpitant si a aratat bine din punct de vedere vizual, cu cateva efecte surprnzator de bune. Cred cu tarie ca ar fi fost in avantajul filmului si acesta ar fi fost mai credibil daca personajul principal nu ar fi fost orb, dar nu le poti avea pe toate.

Bugetul a fost unul bunicel, asa ca distributia este oarecum dezamagitoare. Prestatiile nu au fost rele, dar nici nu am gasit nimic remarcabil in vreo interpretare si cred ca un nume cat de cat sonor ar fi dat putina greutate filmului. Protagonist a fost Nick damici, care s-a descurcat onorabil, avand in vedere situatia aproape imposibila in care a fost pus. Este greu sa fii credibil cand trebuie sa joci un barbat orb care se lupta cu varcolaci. Colegii din rolurile secundare nici nu l-au incurcat, dar nici nu l-au ajutat foarte mult, pentru ca nu a existat un personaj secundar cu timp suficient de ecran pentru a face asta; nici macar personajul negativ.

In fiecare an apar sute de filme cu zombie, din care doar cateva sunt demne de a fi urmarite. La fel apar si destule filme cu vampiri, cu un procentaj la fel de scazut cand vine vorba de calitate. Filmele cu varcolaci sunt foarte in ultima vreme si cand dam peste unul care mai este si bunicel, atunci cred ca nu trebuie ratat. Scenariul este decent si plin de suspans, chiar daca nu explica chiar tot, ritmul este unul potrivit de alert si este cumva in aceeasi msura si original si traditional. Ca de obicei cand vine vorba de astfel de filme, mi-am setat un nivel foarte scazut al asteptarilor si ma bucur ca am fost placut surprins si va recomand sa vedeti acest film, chiar daca nu il veti tine minte o viata.

3096 Days (2013)

Titlu original: 3096 Tage

Gen: Drama, Crima

Distributie: Antonia Campbell-Hughes, Thure Lindhardt, Amelia Pidgeon, Trine Dyrholm, Dearbhla Molloy

Regizor: Sherry Hormann [a mai regizat: A Regular Woman(2019), Vermisst in Berlin(2018), Wir lieben das Leben(2018), Deadly Leaks 2(2017), Deadly Leaks(2016)]

Incasari: 6.677.474 $

Premii:
- Best Cinematography (Beste Kamera), Romy Gala, Austria 2013

Nota Gealapa: 6.85

Un film bazat pe cazul real al Nataschei Kampusch, o tanara austriaca rapita si tinuta prizoniera timp de opt ani.

3096 Days este un film bun, simplu si destul de brutal pe alocuri. Nu este genul de film care sa fie atragator pentru salile de cinema si care sa impresioneze cu cifrele de a box office, drept dovada si incasarile modeste pe care le-a avut. Imi place ca filmul nu iroseste prea mult timp si trece direct la ce este important. Chiar daca comprima opt ani in mai putin de doua ore, nu mi s-a parut grabit sau superficial si a cuprins destule detalii care sa ma faca sa empatizez in cele din urma cu personajul principal si chiar sa imi provoace repulsie uneori. Cred ca cel mai socant aspect legat de film este cruda realitate ausurintei cu care se poate intampla asa ceva. Chiar si cu o distributie redusa, cred ca filmul a fost suficient de bine scris si pus in scena incatsi-a transmis mesajul cu succes.

Distributia nu este nici ea una care sa iti ia ochii si sa te atraga, dar selectia a fost facuta foarte bine. Rolurile secundare conteaza prea putin, pentru ca apar foarte putin, dar cei doi protagonisti au fost alesi foarte inspirat. Antonia Campbell-Hughes a avut o interpretare care chiar daca nu a stralucit neaparat, a fost suficient de buna incats a o cred si sa simt uneori emotia pe acre a dorit sa o transmita. Partenerul ei, Thure Lindhardt, a fost si el foarte credibil si chiar mi-a dat fiori in unele scene. Cei doi au format un duo reusit, cu o chimie bune si au dus in spate cu succes intregul film dar si responsabilitatea de a prezenta asa cum trebuie o asemenea tragedie, care urma sa fie atent studiata sub lupa opiniei publice. 

Sunt putin mirat ca acest film nu a fost mai popularizat, pentru ca este destul de bun, dar banuiesc ca asta este soarta filmelor independente, care nu ajungcu usurinta sa fie cunoscute, ci trebuie descoperite uneori. Ma bucur ca regizorul nu a exagerat pe abuzurile fizice suferite de victima si a acordat suficient timp pentrugandurile, sentimentele si emotiile acesteia. Scaderea dramatica in greutate a protagonistei a contributi din plin la realismul filmului si a facut unele scene sa fie greu de privit. Uneori lumea ne este prezentata prin ochii victimei si este o dovada solida ca dorinta de libertate este in natura umana si ca  orica de mica este bucata de lume la care avem acces, aceasta nu ne ingradeste si visurile.

Hollows Grove (2014)

Gen: Horror

Distributie: Mykelti Williamson, Lance Henriksen, Matthew Carey, Sunkrish Bala, Bresha Webb

Regizor: Craig Efros [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 5.15

Un tânăr realizator își documentează prietenii care vâneaza fantome in cadrul unui reality show, pe măsură ce investigația de rutină a unui orfelinat abandonat se transformă într-un coșmar din care nu pot scăpa.

In 2021 pot spune cu incredere ca era filmelor horror ieftine, filmate la persoana intai a apus demult. Astazi, pentru ca un film de genul asta sa se bucure de succesul de odinioara trebuie sa fie cu adevarat iesit din comun si de o foarte buna calitate. Din pacate, Hollows Grove nu prea intruneste conditiile mentionate mai sus. Recunosc ca am vazut cateva efecte vizuale si costume foarte reusite, care au reusit a imi provoace fiori pe alocuri, dar in cea mai mare parte filmul mai degraba m-a amuzat si nu prea am putut sa il iau in serios. Partea buna este ca nu plctiseste, dar credeam ca au fost bifate toate azilurile sau spitalele parasite si bantuite in care sa se aventureze echipe de filmare naive.

Distributia este in nota filmului si una la acre ma asteptam avand in vedere ca vorbim de un proiectd e mici dimensiuni. Unele prestatii au fost decente si altele mai slabe, dar nu ot spue ca interpretarea scade nivelul filmului Chiar si in aceste conditii, distributia ne ofera un mic as pe care il are in maneca si anume prezenta intr-un rol mic a lui Lance Henriksen, un nume care a fost macar la un moment dat respectat in industrie si care ne-a bucurat in cateva ocazii cu roluri importante. Acesta nu este unul din acele roluri, dar oricum a fost o placere sa il revad si un detaliu pe acre l-am apreciat.

In interiorul subgenului sau, Hollows Grove este un film destul de competent, problema lui este insa ca m-am cam saturat si cred ca nu sunt singurul, de fantome care se lupta cu echipe de filmare si personaje enervante si imature. M-a amuzat si pot spune ca m-a si distrat putin, dar nu suficient incat sa il recomand cuiva. Chiar si in acesta nisa sunt multe filme mai bune decat acesta. Daca sunteti mai slabi de ingeri este posibil sa va satisfaca chiar si ca un film horror serios, dar este un risc de a fi dezamagit pe acre nu mi l-as asuma si as merge la sigur cu alte filme.

Chrysalis (2007)

Gen: SF, Crima

Distributie: Albert Dupontel, Marie Guillard, Marthe Keller, Mélanie Thierry, Claude Perron

Regizor: Julien Leclercq [a mai regizat: Sentinelle(2021), Earth and Blood(2020), The Bouncer(2018), The Crew(2015), Gibraltar(2013)]

Buget: 12.000.000 $
Incasari: 1.189.133 $

Nota Gealapa: 6

În viitorul apropiat, un polițist caută ucigașul soției sale. Traseul îl duce la o clinică medicală de ultima generatie din Paris, unde nu totul este ceea ce pare.

Din punctul meu de vedere, cateva detalii pentru acre au optat scenaristii, tin acest film in mediocritate. Povestea nu este atat de avansata tehnologic incat sa fie necesara plasarea actiunii intr-un viitor chiar si nu foarte indepartat. Se putea plasa la fel de bine in prezent si cred ca ar fi facut filmul chiar mai credibil. Toate gadgeturile pe care le-am vazut, nu le-am crezut, iar masina viitorului in varianta Renault, ca doar vorbim de un film frantuzesc, arata ca o surpriza Turbo pe care o aveai triplura in anii '90 si voiai sa scapi de ea. IN alta ordine de idei, filmul are si destule scene reusite si creeaza si destula tensiune, dar ofera si niste detalii care sfideaza logica si astepti cu interes finalul nu datorita calitatii, ci datorita confuziei create pe care speri ca un deznodamant bun o sa o inlature, lucru care se intampla doar partial.

Distributia nu este rea deloc si ne ofera nume importante ale cinematografiei franceze, acre mai salveaza filmul cat de cat cu experinta lor. Marie Guillard este cam cea mai credibila dintre toti, ajutata fiind si de un personaj acre nu este pus in posturi imposibil de crezut.Albert Dupontel nu face nici el o treaba rea, doar ca nu l-am crezut deloc in scenele de lupta in care a fost pus sa se comporte ca un maestru chinez dintr-un templu. El face miscarile, dar senzatia este ca nu i se potrivesc. Per total insa, calitatea interpretarilor este una decenta si nu acesta este motivul pentru care filmul nu are stralucirea pe care si-a dorit-o.

Chrysalis este un mix ciudat intre un thriller SF, presarat cu niste jiu-jitsu. Uneori este brutal, dar niciodata gratuit. Lumia este rece aproape pe intreaga durata a filmului, dar nu e in nici un moment nu creeaza o atmosfera sumbra cu adevarat. In plus, culorile sunt si ele prespalate cumva, ceea ce face filmul sa para alb-negru uneori. Desi actiunea se desfasoara intr-un oras mare, spatiile alese sunt aproape mereu claustrofobice. Acest film ma lasa cumva rece, asa ca nu pot nici sa il recomand nici sa indemn sa il ocoliti, pentru ca are potentialul de a fi pe placul cuiva. As vrea doar sa va atrag atentia ca in ciuda destulor scene de actiune, este mai degraba un thriller psihologic, care solicita destul de multa atentie.