Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows (2016)

Gen: Actiune, Aventura, Comedie

Distributie: Megan Fox, Will Arnett, Tyler Perry, Laura Linney, Stephen Amell

Regizor: Dave Green [a mai regizat: Earth to Echo(2014)]

Buget: 135.000.000 $
Incasari: 245.623.848 $

Nota Gealapa: 6.50
Metascore: 40/100

Țestoasele intră într-o altă luptă cu inamicul lor Shredder, care și-a dobândit noi aliați: bătăușii mutanți Bebop și Rocksteady și extratereștrul Krang.

Ninja Turtles este genul acela de franciza refacuta si reinterpretata de atatea ori, ca nu mai stiu daca le-am vazut pe toate su daca le urmaresc in ordinea corecta. Punctual despre acest film, pot spune ca nu am detectat vreo urma de histamina care sa imi produca vreun disconfort. Fara sa exceleze neaparat la vreun capitol, a aut un ritm bun, care l-a facut palpitant, cu glume majoritatea reusite si a aratat bine din punct de vedere tehnic. Da, a fost oarecum previzibil si nu pot sa zic ca m-a dat pe spate cu ingeniozitatea modului in care se desfasoara actiunea, dar per total, cu clisee si stereoipuri, dar si cu umor si scene epice, pot spune ca experienta a fost una reusita si acest film a reusit sa ma tina interesat si sa ma distreze.

E bine ca filmul este partial animat, pentru ca anumiti actori din distributie, desi foarte experimentati, s-ar fi chinuit sa fie credibili altfel, datorita alegerii lor de a se axa pe un stil de umor foarte nisat, dar in aceste conditii nu a trebuit sa ma chinui sa ma obisnuiesc cu ei in aceasta ipostaza noua. Megan Fox, Will Arnett si Tyler Perry se detaseaza de colegii lor de platou din punct de vedere al experientei si pot spune ca prestatia lor a fost buna, dar cumva neutra, in sensul in care nici nu pot numi interpretarile lor esecuri, dar nici prestatii memorabile nu sunt, pentru ca acest gen de film foarte rar produce interpretari impresionante si demne de premiat.

eu apreciez filmele oneste, care nu incearca sa para altceva decat sunt. Acest Teenage Mutant Ninja Turtles este un film stupid, distractiv, care ofera cateva rasete, actiune decenta si nu se ia prea mult in serios. Cred ca reuseste in acest fel sa revitalizeze putin o franciza destul de hulita in ultima vreme. Personajele se comporta exact cum ar trebui si cum te-ai astepta si vibeul este unul mai spre Marvel, nu atat de serios ca intr-un film cu supereroi de la DC. E u film d vara si nimic mai mult. Daca nu sunteti fani inraiti ai francizei s cautati doar un blockbuster oarecare, atunci acest film o sa stinga cu succes aceasta nevoie.

The Swan Princess: Royally Undercover (2017)

Gen: Animatie

Distributie: Laura Bailey, Grant Durazzo, Jayden Isabel, Gardner Jaas, Clayton James

Regizor: Richard Rich [a mai regizat: The Swan Princess: A Royal Wedding(2020), The Swan Princess: Kingdom of Music(2019), The Swan Princess: A Royal Myztery(2018), The Swan Princess: Princess Tomorrow, Pirate Today!(2016), Alpha nad Omega 5: Family Vacation(2015)]

Incasari: 107.721 $

Nota Gealapa: 3.05

După ce vizitatori misterioși sosesc în Regat, Prințesa Alise, Lucas și prietenii lor merg sub acoperire într-o aventură secretă de spionaj pentru a vedea dacă se poate avea încredere în ei. Vor avea nevoie de toate abilitățile lor superioare de detectivi, precum și de niște gadgeturi super cool pentru a rezolva misterul regal și a salva Regatul.

As fi facut o derogare de la a scrie despre acest esec animat si am tot amanat in speranta uneia, dar iata ca nu a venit si trebuie sa va zic cateva cuvinte despre o productie care cu greu poate fi numita film. Cand faci un film animat, pierzi poate din expresivitatea actorilor, din sansa de a impresiona prin scene epice si prin alte mijloace ale filmelor conventionale, dar castigi in schimb libertate nemarginita, astfel ca lipa de originalitate este aprape de neiertat. Cu atat mai mult in acest caz in care lipsa de originalitate este completata de o imbratisare de bunavoie si de neexplicat a tuturor cliseelor si a modului de constructie din toate povestile cu printese care au existat pana acum. Nu imi amintesc ca vreo tentativa de gluma sa imi produca mai mult decat o jumatate de zambet si nu stiu daca voi avea nervii si pentru alte filme din seria Swan Princess, care continua sa existe ca un gandac care nu vrea sa moara desi este starpit in mod repetat.

Nici macar un nume notabil nu face parte din distributie. In cazul unei animatii de calitate, acest detaliu nu reprezinta o problema de multe ori, dar in acest caz este inca o caramida pusa la un dezastru solid si indestructibil. Animatia in sine este si ea mediocra din punct de vedere tehnic si aita ca vine la pachet cu voci banale, deloc recognsoscibile, obligate sa rosteasca o serie de replici plate si esuand in a transmite vreo emotie sau in a crea vreun pic de empatie.

Este de nedescris in totalitate cat de stupid si fara rost este acest film. Arata ieftin, este previzibil si devine plictisitor incredibil de repede, iar interactiunile dintre aceste personaje enervante fac filmul si mai nesuferit. Cand ramai fara idei e mai bine sa omori o "franciza" decat sa aduci in derizoriu si partile sale bune. Singurul motiv pentru care un copil ar trebui sa vada acest desen animat este daca parintii doresc sa il intarce de la povesti cu printese si doresc sa ii faca un branci spre maturizare.

Meru (2015)

Gen: Documentar

Distributie: Conrad Anker, Grace Chin, Jimmy Chin, Amee Hinkley, Jeremy Jones

Regizor: Jimmy Chin [a mai regizat: Return to Space(2022), The Rescue(2021), Free Solo(2018), Reel Rock 7(2012)]

Incasari: 2.334.228 $

Premii:
- Audience Choice Prize, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2016
- Outstanding Achievement in Cinematography, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2016
- Best Documentary, Film Club's The Lost Weekend, 2015
- Audience Award - Documentary, Sundance Film Festival, 2015

Nota Gealapa:  7.70
Metascore: 77/100

Trei alpiniști de elită se luptă să-și găsească calea, prin obsesie și pierderi, în timp ce încearcă să urce pe Muntele Meru, unul dintre cele mai râvnite premii din jocul cu mize mari al alpinismului din Himalaya.

Dupa ce am vazut 14 Peaks, ma gandeam ca o sa treaca destula vreme inainte de a ma impresiona din nou vreun documentar despre alpinism. Numai ca la scurt timp am dat peste Meru, care a fost aproape la fel de impresionant. Cu o abordare usor diferita, cu peisaje care iti iau rasuflarea si cu accente absolut dramatice si acest film reuseste sa captiveze si sa faca timpul sa treaca pe nesimtite. senzatia a fost ca nici un cadru nu este pur si simplu un farfastac si fiecare imagine este aleasa cu un scop bine definit. Acest film chiar mi-a facut pofta de o drumetie, pofta care m-a tinut chiar pana a doua oara cand am trecut pe langa saormeria din cartier.

Din ditributie fac parte oameni al caror nume probabil nu o sa va spuna mai nimic si nici nu ar trebui, pentru ca publicul lor este extrem de nisat. Sunt insa nume cu adevarat uriase in lumea alpinismului. privite cu respect si admiratie de oamenii care au aceasta preocupare. chiar daca avem in fata oameni care nu sunt actori, este de apreciat ca reusesc sa ramana naturali in cea mai mare parte a timpului, lucru deloc usor pentru cineva care nu este obsinuit sa fie inconjurat de o echipa de filmare. In rest, nu are rost sa comentam prea mult prestatia lor actoriceasca, ci trebuie doar sa o admiram pe cea de alpinisti profesionisti si nu genul care spala ferestrele la etajul 12.

Meru ne prezinta o poveste care nu trebuie sa fie dramatizata, pentru ca are deja suficient dramatism de la inceput. Lectie de vointa, lectie de geografie, lectie rezilienta, lectie de supravietuire,  Meru este toate acestea. Este o poveste plina de adrenalina, care merita vazuta si pentru oamenii care se motiveaza usor poate fi lejer o sursa de inspiratie. E drept ca nu este chiar pentru toata lumea, dar pentru un documentar cred ca se face accesibil si agreabil unui numar surprinzator de mare de tipuri de spectator si vi-l recomand.

Dark Haul (2014)

Gen: Actiune, Horror

Distributie: Tom Sizemore, Evalena Marie, Rick Ravanello, Anthony Del Negro, Adrienne LaValley

Regizor: Colin Theys [a mai regizat: A Predators Returns(2021), A Predator's Obsession(2020), Rediscovering Christmas(2019), A Very Nutty Christmas(2018), Christmas at Pemberley Manor(2018)]

Nota Gealapa: 2.05

Un monstru dintr-o profeție antică prinde viață din întuneric. Serviciul Secret este unica speranță de lupta impotriva Apocalipsei.

A trecut ceva timp de cand nu mi-a mai cazut in maini genul asta de film care se straduieste parca sa cuprinda toate greselile, sterotipurile si contraindicatiile din industrie. Pentru ca sunt barbat, pot spune ca acest film pentru mine a fost ca o femeie androfoba care nu a facut nici un efort sa isi ascunda intentiile de a-mi produce un disconfort cat mai mare.Arata stangaci de la inceput pana la sfarsit si este un exemplu clasic de film care incearca in zadar sa obtina cu bani putini ce altii reusesc cu greu folisndu-se de bugete uriase. Nici un efect vizual nu este credibil si nici o situatie din film nu este surprinzatoare, rezultatul fiind o plictiseala generala.

Singurul nume cat de cat recognoscibil este Tom Sizemore, care imi este cvasifamiliar tot din filme de mana a doua, dar si prestatia lui este la fel de slaba ca a colegilor sai de platou total anonimi. E drept ca scenariul a fost absolut deplorabil si nimeni nu ar fi reusit sa produca o interpretare decenta intr-un asemenea context, dar nu am vazut nici o urma de chimie intre oricare din membrii distributiei si nici macar un licar de speranta in ochii vreunuia dintre ei ca ar putea face ceva, nu numai in acest film ci si in viitorul lor. Am vazut un grup de oameni demoralizati, acre pareau ca se afla acolo doar prentru ca sunt stransi cu usa de facturile care se aduna.

Intriga a oferit o idee cat de cat originala si a avut putin potential de a puncta macar prin acest detaliu, dar putinele aspecte pozitive sunt ingropate atat de adanc intr-o gramada de rahat incat abia mai sunt sesizabile si cu siguranta nu pot ajuta deloc filmul. Nu cred ca altcineva in afara de vreun membru al familiei cuiva implicat in vreun fel in acest film, ar putea sa stea cu o fata serioasa si sa spuna ca Dark Haul este un film bun. Sunt filme romanesti comandate de Ceausescu mai bune si mai palpitante decat acesta.

14 Peaks: Nothing Is Impossible (2021)

Gen: Documentar, Aventura, Sport

Distributie: Nirmal Purja, Suchi Purja, Klára Kolouchová, Reinhold Messner, James Barber

Regizor: Torquil Jones [a mai regizat: Bobby Robson: More Than a Manager(2018)]

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 68/100

Neînfricatul alpinist nepalez Nirmal Purja pornește într-o aventură aparent imposibilă, si anume de a ajunge in vârful tuturor cele 14 vârfuri de 8.000 de metri ale lumii, în șapte luni.

Intr-o majoritate covarsitoare, documentarele nu surprind prind detalii tehnice care revolutioneaza modul de a face film, nu ne dau pe spate cu unghiuri de filmare sau jocuri ale camerei si sunt foarte similare cu alte documentare care abordeaza subiecte asemanatoare. Par ca au iesit toate din aceeasi hanzela si evolueaza bifand aceleasi puncte de pe un checklist. Nici 14 Peaks nu face exceptie. Ce il face insa deosebit, este unicitatea faptelor prezentate si nivelul d eimprobabilitate al acestora. Actiunile protagonistului din acest film sunt de-a dreptul de necrezut si pentru mine ar fi ramas intr-un anonimat total daca nu era acest film.

Acest protagonist este un alpinist nepalez, pe numele lui Nirmal Purja, care pentru ce a realizat ar fi meritat o recnoastere la nivel mondial care sa depaseasca granitele tagmei din care face parte si care nu se multumeste sa fie aproape inuman, ci ne face mici si cu modestia si bunatatea naturala pe care le emana. Felul in care familisa sa si intreaga comunitate de alipinisti primesc aceasta aventura sunt de asemenea remarcabile.

14 Peaks este mai mult decat un simplu documentar; este genul de film care te uimeste atat de tare incat te lasa cu gura cascata la propriu. Este o poveste despre minte, trup si suflet si doar aceasta aventura din viata protagonistului acopera si eclipseaza intreaga viata a celor ami multi dintre noi. Sper ca el si echipa sa sa primeasca in al 12-lea ceas recunoasterea pe care o merita, cum si acest film ar merita sa fie mult mai promovat. Este genul de film si de poveste care va reusi sa inspire oameni sa depaseasca mai usor prorprii munti din viata lor care par de netrecut.

Locke & Key (2020-2022)

Gen: Fantastic, Drama, Horror

Numar sezoane: 3 (28 de episoade)

Distributie: Darby Stanchfield, Connor Jessup, Emilia Jones, Jackson Robert Scott, Patrice Jones

Premii:
- IMDbPro Top 200 Most Popular TV Titles 2021-2022, ReFrame, 2022
- Seal of Authentic Representation, Ruderman Family Foundation Seal of Authentic Representation, 2020

Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 61/100

După ce tatăl lor este ucis în circumstanțe misterioase, cei trei frați Locke și mama lor se mută în casa lor ancestrală, Keyhouse, despre care descoperă că este plină de chei magice care ar putea avea legatura cu moartea tatălui lor.

Din start trebuie mentionat ca acesta este un serial destinat mai degraba adolescentilor. Intriga este una oarecum neroada, ami ales ca anumite aspecte nu au sens si nu sunt explicate nici pana la final. Din punct de vedere tehnic arata foarte bine si are un ritm bun, dar pana te prinde povestea si devii mai tolerant, sunt multe fracturi logice care nu te lasa indiferent, mai ales daca esti un spectator matur, care pune oarece pret pe logica. Este un serial plin de stereotipuri si in care toate problemele personajelor vin dintr-o lipsa de comunicare atat de crasa ca este iritanta. Cel putin in primul sezon, personajele par aproape batute in cap si sunt extrem de greu de indragit. Din fericire, lucrurile se amelioreaza in al doilea sezon, care este si cel mai bun al filmului.

Fiin vorba de un serial contemporan, bineinteles ca se da peste cap sa fie politically correct si este atat de incluziv incat un demon cu un gen incert are relatii amoroase cu un baiat si o fata care sunt frate si sora. Al treilea sezon scartaie cel ami tare si ar fi putut lipsi cu desavarsire. Are si dezavantajul de a fi sezonul in care se introduce calatoria in timp, o optiune care daca este tratata superficial, asa cum se intampla aici, mai mult incurca decat sa ajute. Nu este o sarcina usoara sa aduci pe ecran o serie de benzi desenate, dar per total pot spune ca cei care s-au ocupat de Locke & Key au facut totusi o treaba destul de buna. Mai trebuie mentionat ca acest serial nu a fost oprit din motive financiare sau de audienta, iar cele trei sezoane au reprezentat lungimea dorita inca de la inceput si cred ca sunt mai mult decat suficiente, pentru ca daca s-ar fi lungit mai mult seria ar fi devenit plictisitoare.

Distributia este si ea inca o confirmare ca publicul tinta este unul format mai degraba din adolescenti. Membrii mai experimentati ai distributiei sunt putini, dar au roluri cheie care a asigure totusi o oarecare stabilitate a claitatii interpretarilor. Scenariul pune totusi personajele principale in situatii care ii face extremd e greu de indragit si a durat foarte mult pana am reusit sa empatizez cu un personaj, fie el tanar sau experimentat. Unele rasturnari de situatie au fost tradate mult prea prematur chiar de fata actorilor, cum se intampla in cazul lui Griffin Gluck de exemplu. Fizionomia unor actori te face uneori sa stii instant ca acestia vor fi personaje negative. As pune prestatia protagonistilor mai degraba la capitolul minusuri ale seriei, pentru ca avem parte de interpretari mult prea curate si pline de clisee enervante, cu momente foarte rare in care acestia reusesc sa fie cu adevarat naturali si credibili.

Daca vreti sa vedeti un serial oarecum asemanator, dar care nu este mai deloc frustrant pentru spectatori as recomanda mai degraba The Lost Room, care este mai vechi, dar si mult mai solid. Aici am avut parte de o intriga cu potential de a fi legendara, dar o scriitura lenesa iroseste tot acest potential. Din acest motiv Locke & Key, in ciuda multor momente bune si tensionate, este mai degraba genul de serial acre este zgomot de fond in timp ce desfasori o alta activitate.

Unseen Evil (2001)

Gen: Horror

Distributie: Richard Hatch, Tim Thomerson, Cindi Braun, Frank Ruotolo, Jere Jon

Regizor: Jay Woelfel [a mai regizat: Asylum of Darkness(2017), Closed for the Season(2010), Live Evil(2009), Ghost Lake(2004), Trancers 6(2002)]

Nota Gealapa: 1.55

Un grup de cercetatori fac o excursie pentru a descoperi niste morminte foarte vechi. Ajunsi acolo gasesc o adevarata comoara, dar este pazita de un gardian feroce si invizibil, care va omori tot ce-i iese in cale. 

Acest film a intrat direct in topul celor mai proaste cinci filme pe care le-am vazut in viata mea. Nici nu stiu de unde sa incep sa spun cat de ridicol este, chiar si pentru un film de televiziune. Este atat de lipsit de originalitate, incat am avut impresia ca scenaristii s-au asezat ca niste concretiuni nedorite deasupra scenariilor altor colegi de breasla si au consumat tot ce se putea de acolo. Doar asa pot sa imi explic banalitatea si lipsa totala de imprevizibil din acest film. Dupa primele cateva minute, este clar pentru toata lumea ce urmeaza sa se intample si cum se termina povestea, ba chiar sunt convins ca majoritatea oamenilor vor intui exact si succesiunea de evenimente si toate asa-zisele rasturnari de situatie.

Distributia este din pacate sau din fericire si ea pe masura filmului, in sensul in care au fost selectati actori a caror principala calitate este ca seamana vag cu altii mai cunoscuti, dar care nu arata nici o boaba de talent si ofera prestatii plate, rigide si care nu transmit nimic; intr-un cuvant jenante. Ridicolul scenariului i-a acaparat si cumva situatia lor a fost imposibila, dar nu s-au descurcat nici macar in cele mai banale scene. Interpretarile au fost atat de groaznice, incat nici nu ma obosesc sa amintesc vreun nume, in afara de cel al lui Richard Hatch, care nu stiu carui camatar datora sume uriase de bani, pentru ca altfel nu imi explic cum a acceptat sa fie un pion principal intr-o asemenea mascarada.

Nu este un horror cu buget redus care sa fie surprinzator de bun, asa cum am sperat, nu este distractiv si nu are pic de suspans. Efectele vizuale sunt jenante, chiar si pentru anul 2001, iar din punct de vedere regizoral este un haos total, dar daca va vine sa credeti, eu am mai vazut filme de la acest regizor si trebuie sa recunosc ca in acest film am observat o usoara imbunatatire in ceea ce il priveste. Unseen Evil este doar o pierdere de vreme si va sfatuiesc sa il ocoliti.

The Unit (2006-2009)

Gen: Actiune, Thriller, Drama

Numar sezoane: 4 (70 de episoade)

Distributie: Dennis Haysbert, Regina Taylor, Audrey Marie Anderson, Robert Patrick, Max MArtini

Premii:
- Top TV Series, ASCAP Film and Television Music Awards, 2007
- Outstanding Actress in a Drama Series (Regina Taylor), Image Awrads (NAACP), 2008

Nota Gealapa: 8.20
Metascore: 61/100

Episoade de o oră care care ne prezinta viața unor agenti super-secreți americani.

La prima vedere, The Unit poate parea un serial dedicat exclusiv barbatilor, plin de scene de actiune si operatiuni complicate, asteptare pe care nu o inseala, dar este cu siguranta mult mai mult de atat. As putea spune ca sunt practic doua seriale intr-unul singur. Are intr-adevar partea plina de actiune de care aminteam, dar are si un al doilea fir narativ, dedicat in principal doamnelor care abordeaza greutatile vietii de cuplu. Are o abordare destul de realista a ambelor aspecte, dar in cele din urma, asa cum era de asteptat si probabil inevitabil, lucrurile incep sa capete accente absolut incredibile, mai ales din momentul in care cele doua povesti separate cumva se intersecteaza si se afecteaza una pe cealalta. Nu este un serial foarte lung, deci este destul de lejer de urmarit si are foarte putin momente moarte si un numar tolerabil de clisee si de momente in care America este "cea mai mai tare tara de pe fata pamantului si toti americanii sunt norocosi si binecuvantati ca traiesc acolo".

Interesant este si ca filmul este cumva inspirat de realitate. Bineinteles ca extrapolarea este una de proportii epice, dar inspiratia pentru acest film vine de la o unitate de elita din armata americana care chiar exista. In prima faza, acest proiect trebuia sa fie un lungmetraj, dar a ajuns un serial pentru ca producatorii s-au decis sa spuna povestea mai pe indelete. Fara sa beneficieze de vreo implicare din partea armatei, The Unit reuseste sa arate foarte bine si sa fie foarte realist, lucru surprinzator si pentru ca a fost un serial impresionant de ieftin, filmat in proportie covarsitoare in Carolina de Sud. Chiar daca avea costuri mici in comparatie cu alte productii, motivul pentru care acesta s-a oprit dupa numai patru sezoane il constituie tot banii.

Distributie este una foarte buna, cu nume importante si figuri recognoscibile atat in partea masculina unde avem nume ca Dennis Haysbert, sau Robert Patrick, care a si declarat ca acesta este rolul sau preferat, dar si in partea feminina unde avem parte de interpretari foarte bune din partea unor actrite foarte experiemntate, cum ar fi Regina Taylor sau Abby Brammell. Ce mi-a placut cel ami mult din acest punct de vedere, este ca am simtit intre actori acelasi spirit de echipa promovat si de film. Am simtit o unitate si o chimie foarte buna, care face intregul proiect mai usor de indragit.

Scenaristii au fost niste scribi foarte talentati, care au reusit sa faca acest proiect cel putin intrigant inca de la inceput. Pana la urma, tuturor ne place din cand in cand sa vedem baietii buni invingand raufacatorii, iar aici gasim asta din plin, dar primim ca bonus si un carusel emotional si dialoguri foarte captivante. The Unit merita o sansa si il recomand cu incredere, chiar daca a trecut ceva timp de la momentul aparitiei sale si nu mai poate constitui un subiect de discutie si referinte in grupurile de prieteni.

Gantz: O (2016)

Gen: Animatie, Actiune, Drama

Distributie: Daisuke Ono, Mao Ichimichi, Tomohiro Kaku, Saori Hayami, Shûichi Ikeda

Regizor: Yasushi Kawamura [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 25.500.000 $
Incasari: 2.359.127 $

Nota Gealapa: 6.95

După ce a fost ucis cu brutalitate într-o stație de metrou, un adolescent se trezește înviat de un computer ciudat pe nume Gantz și forțat să lupte cu o mare armată de extratereștri invadatori în Osaka.

Trebuie mentionat inca de la inceput ca acest film este doar rezultatul unui serial animat cu acelasi nume, care s-a bucurat de destul succes. Nu am fost familiarizat cu acesta inainte sa vad filmul si poate nu am recunoscut toate referintele, dar filmul este destul de bun de unul singur si are o intriga destul de clara atsfel incat familiaritatea cu serialul nu este o conditie obligatorie pentru a intelege ce se intampla. Este o poveste interesanta, cu un ritm alert care pare ca se adreseaza exclusiv unui public tanar. Sunt putine lucruri aici care pot fi pe placul unui public mai matur, daca acesta nu este deja un fan al animatiilor sau al acestui gen de povesti. De altfel, toate personajele din film par sa fie niste abiturienti pe care i-a rapit cineva de la meditatii.

Numele din distributie nu imi spun nimic, dar nici nu sunt foarte familiar cu cine mai este la moda in cinematografia japoneza. Pot spune insa ca vocile suna corect, exact asa cum m-as fi asteptat intr-un anime japonez si fara sa iasa cineva in evidenta, in mod pozitiv sau negativ, aceste voci reusesc sa fie parte din farmecul filmului. Pana la urma nimeni nu se uita la un anime, pentru a auzi o voce faimoasa sau cunoscuta. Pots a ami spun ca lipsa de maturitate de care aminteam mai devreme se simte si in vocea protagonistilor.

Cred ca necunoscand tot backgroundul oferit de serial, chiar daca va fi in continuare un film foarte agreabil nu te vei putea bucura de experienta completa. Cea mai buna parte a filmului insa, care compenseaza din plin pentru multe dintre lipsuri este actiunea, care vine la pachet cu scene interesante, creativitate cand vine vorba despre personajele negative si o animatie de foarte buna calitate in general. Nu mi-a placut modul in care au fost create si dezvoltate personajele feminine, care par a avea nivelul emotional al unui barbat matur care consuma manga, adica undeva intre 6 si 11 ani, cu puternice aluzii sexuale, cu sani exagerat de mari pentru varsta lor si care atunci cand se misca scot niste zgomote pe acre in realitate nu le-am auzit niciodata, dar pe care u anumit public le considera sexy.

Scrooge (1970)

Gen: Drama, Familie, Fantastic

Distributie: Albert Finney, Alec Guinness, Edith Evans, Kenneth More, Laurence Naismith

Regizor: Ronald Neame [a mai regizat: Foreign Body(1986), First Monday in October(1981), Hopscotch(1980), Meteor(1979), The Odessa File(1974)]

Buget: 5.000.000 $
Incasari: 3.698.009 $

Premii:
- Best Actor in a Motion Picture - Comedy or Musical (Albert Finney), Golden Globes, SUA 1971

Nota Gealapa: 7.55
Metascore: 58/100

O reprezentare muzicală a romanului clasic al lui Charles Dickens despre un bătrân avar si mizerabil, luat într-o călătorie de auto-mântuire, prin amabilitatea mai multor apariții misterioase de Crăciun.

In perioada sarbatorilor, Scrooge si Grinch sunt doua dintre cele mai populare personaje si cele mai spuse povesti, poate la fel de populare ca tipul ala care aduce cadouri. Si in aceasta varianta Scrooge este un personaj la fel de decapant pana cand este ajutat sa aiba o revelatie. Aceasta varianta a filmului poate fi considerata lejer un clasic si nu numai datorita faptului ca este un film vechi. Nu sunt fan de musical, dar pe acesta l-am gasit extrem de agreabil si momentele sale muzicale nu sunt chiar cringe. Este bine scris, bine interpretat, cu decoruri foarte bune si reuseste sa fie amuzant si sa isi transmita mesajele intr-un mod placut si foarte putin intruziv

Spuneam ca este bine interpretat, iar asta se datoreaza in cea mai mare parte prestatiei lui Albert Finney, acre face cel mai bun Scrooge pe acre il stiu eu. Acest personaj nu este chiar unul usor, mai ales transpus intr-un musical, dar Finney are interpretare absolut senzationala si au existat momente cand vazandu-l pe el la treaba a fost mai palpitant chiar decat povestea insasi. Nu sunt alte nume uriase in distributie, dar si rolurile secundare beneficiaza de actori experimentati care au stiut exact ce au de facut si si-au facut si ei partea lor de treaba, dar acesta este genul de film in care doar un personaj iti ofera posibilitatea sa stralucesti.

Aceasta varianta de Scrooge nu cred ca este potrivita chiar pentru toate varstele. Chiar daca copiii de astazi sunt mult mai deschisi si au acces prematur la chestii mult mai inspaimantoatoare, anumite scene din acest film ar trebui tinute departe de ochii celor sub 10-12 ani. Din punct de vedere tehnic, filmul arata foarte bine, pentru mijloacele tehnice disponibile in anii '70 si cred ca scenele cu cele trei fantome au fost probabil considerate impresionante la momentul aparitiei. Este cel ami bun Scrooge pe care il stiu eu, asa ca il recomand cu incredere, iar daca sunteti genul de pesoana care reactioneaza la astfel de lucruri, cred ca este genul de film care vazut inainte de fiecare Craciun va poate reaminti responsabilitatile pe care le aveti ca om.

The Kominsky Method (2018-2021)

Gen: Comedie

Numar sezoane: 3 (22 de episoade)

Distributie: Michael Douglas, Sarah Baker, Graham Rogers, Melissa Tang, Casey Thomas Brown

Premii:
- TV Program of the Year, AFI Awards, SUA 2019
- Best Television Series - Musical or Comedy, Golden Globes, SUA 2019
- Best Performance by an Actor in a Television Series - Musical or Comedy, Golden Globes, SUA 2019
- Best Actress in a Supporting Role in a Series, Miniseries, Limited Series or Motion Picture Made for Television (Lisa Edelstein), Satellite Awards, 2022

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 68/100

Un actor în vârstă, care se bucura cu mult timp în urmă de o oarecare faimă, își câștigă existența ca profesor de actorie.

Am fost destul de circumspect cand am ales acest serial, pentru ca vazand media de varsta a distributiei si intriga, am crezut ca urmeaza sa vad ceva trist, poate chiar deprimant. Dupa numai doua episoade insa, serialul a sapat rapid un carst in sufletul meu si pot sa spun ca a fost una din cele mai amuzante productii pe care le-am vazut in ultima vreme. Umorul de foarte buna calitate, cinismul,ironiile si povestile secundare m-au distrat copios si m-am trezit razand zgomots de mult mai multe ori decat m-as fi asteptat. Netflix isi dovedeste cu aceasta ocazie inca odata abilitatea de a produce seriale foarte bune. Nu exista efecte vizuale si nici cinematografia nu a fost un punct cheie al serialului. Acesta are doua atuuri mari si late. Primul este un scenariu excelent scris, care reuseste sa propuna dialoguri foarte captivante care te mentin interesat.

Al doilea mare avantaj al filmului, este distirbutia buna si calitatea interpretarii protagonistilor. In primele doua sezoane, Michael Douglas si Alan Arkin formeaza unul dintre cele mai bune cupluri de actori pe care le-am vazut, iar relatia dintre personajele celor doi reprezinta sarea si piperul intregului serial. In rolurile secundare gasim un mix de actori experimentati si altii inca dornici de afirmare, dar intreaga echipa a functionat foarte bine impreuna. Lumina reflectoarelor este insa furata de departe de cei doi protagonisti amintiti mai devreme, chiar daca mai apar nume ca Lisa Edelstein sau Jane Saymour.

Din pacate, nu stiu pentru ce motive, Alan Arkin a abandonat proiectul dupa doua sezoane, astfel ca producatorii s-au gasit la o rascruce in care au avut de ales sa incheie rapid povestea, acordand fanilor inchieierile potrivite, sau sa incerce sa il mulga cat se poate apeland la tot felul de alte artificii. Au mers pe prima varianta. Astfel avem parte de un sezon trei, nu la fel de puternic ca precedentele, dar in continuare solid si amuzant, care inchide toate pistele si ofera finalurile fericite pe care toata lumea le astepta. Astfel, acest serial se termina abrupt si este cu 22 de episoade si numai trei sezoane, unul dintre cele mai scurte seriale cu adevarat bune.

Cu siguranta nu este un serial pentru toata lumea, pentur ca ataca unele subiecte destul de direct ca abordare, dar si ca limbaj, dar nu este nici exagerat de controversat. Se adreseaza insa unui public matur, pentur ca temele abordate sunt mai usor de inteles dupa o anumita varsta, dar si pentru ca generatia mai tanara este cumva tratata superficial si ironizata pe alocuri. Cert este ca avand in vedere calitatea umorului si a interpretarilor, dar si durata foarte scurta care face posibil cu un efort de binging sa fie vazut intr-o singura zi daca este nevoie, The Kominsky Method este un serial pe care il recomand cu toata increderea. PS: aar putea fi si ultima sansa sa vedeti in actiune, cel putin in roluri relevante, cativa actori uriasi aflati nu neaparat la apusul carierei, cat la cel al vietii.

Silence (2016)

Gen: Drama, Istoric

Distributie: Andrew Garfield, Adam Driver, Liam Neeson, Tadanobu Asano, Clarán Hinds

Regizor: Martin Scorsese [a mai regizat: The Irishman(2019), Rolling Thunder Revue(2019), The 50 Year Argument(2014), The Wolf of Wall Street(2013), Hugo(2011)]

Buget: 46.000.000 $
Incasari: 23.834.809 $

Filmul a obtinut 6 premii, printre care:
- Movie of the Year, AFI Awards, SUA 2017
- Capri Set Designs and Decorations Award, Capri, Hollywood 2016
- ALFS Award - British/Irish Actor of the Year, London Critics Circle Film Awards, 2017
- Best Adapted Screenplay, National Board of Review, SUA 2016
- Top Ten Films, National Board of Review, SUA 2016

Nota Gealapa: 7.20
Metascore: 79/100

În secolul al XVII -lea, doi preoți iezuiți portughezi călătoresc în Japonia pentru a propaga catolicismul, dar si pentru a încerca sa-și localizeze mentorul, despre care se spune că a comis apostazie.

Nu sunt in nici un caz filmelor religioase, care incearca sa ne propuna credinta ca solutie universala a oricarei probleme, dar din fericire, Silence foloseste crstinisimul doar ca vas de transport pentru a transmite alte mesaje mult mai realiste. Nu este un film care sa fi devenit o opera inestimabila a cinematografiei, dar este o poveste solida si puternica, serioasa, care reuseste sa captiveze si sa ofere teme de gandire. Este un film greu fara a avea o intriga intortocheata. Este un film de aproape trei ore, dar timpul trece pe nesimtite. Cinematografia si decorurile sunt foarte inspirate si reusesc sa recreeze cu succes epoca in care s edesfasoara actiunea.

Distributia a fost aleasa cu multa inspiratie. Pe de-o parte il avem pe Liam Neeson, care in ultima vreme ne arata din ce in ce mai mult ca abilitatile lui nu sunt limitate doar la filmele de actiune si are parte aici de un personaj care il scoate din zona de confort si ii ofera inca odata oportunitatea sa ne arate ca are destula versatilitate si poate stapani si roluri ami dramatice. Langa el ii avem pe Andrew Garfield si Adam Driver, nume care nu sunt atat la fel de sexy pentru un poster, dar actori cu experienta mare. Toti trei impreuna dau credibilitate filmului si chiar daca nu pot spune ca vruenul a reusit sa straluceasca in mod special, au functionat bine ca echipa si per total au asigurat un nivel foarte bun al calitatii interpretarilor. Issey Ogata este adevarata surpriza a distributiei, un actor japonez cu o prestatie absolut surprinzatoare si puternica.

Pana la urma vorbim de un film iesit din mainile lui Martin Scorsese, deci un minim de calitate este garantat din start. Este un film care cere rabdare din partea spectatorilor, dar rasplateste din plin aceasta rabdare. Cat despre abordarea crestineasca a filmului, acesta poate fi interpretat in egala masura si ca un manifest pro-crestinatate si ca unul impotriva acestei religii. Este atat de echilibrat, incat impresia va deveni una personala, influentata de backgroundul si experienta de viata a fiecarui individ care il urmareste. Este un film excelent, pe care il recomand cu incredere, oricui dispune de ceva mai mult timp si isi doreste putina substanta de la urmatorul film pe care il vede.

The Twilight Zone (1986-1989)

Gen: Fantastic

Numar sezoane: 3 (65 episoade)

Distributie: Robin Ward, Charles Aidman, Richard Mulligan, William Atherton, Julie Khaner

Premii:
- Anthology Episode/Single Program, Writers Guild of America, SUA 1987
- Best Young Actress - Guest in a Television Series (Jaclyn Bernstein), Young Artist Awards, 1986

Nota Gealapa: 7.80

O colecție de povești care variază de la comic la tragic, dar au adesea un simț al umorului intunecat și o întorsătură neașteptată.

The Twilight Zone face parte din categoria serialelor copilariei pe care intentionez sa le revad cu occhi maturi, pentru a vedea cat din magia lor dispare. Din fericire, in acest caz nu a disparut foarte multa. Nu este un serial original, ci o continuare sau reproducere a unuia din anii '60 cra ese afla si el pe lista mea, dar este un serial foarte valoros. Multe din povestile abordate in aceste episoade, au devenit de-a lungul anilor intrigi pentru lungmetraje de succes. Nu toate sunt credibile, nu toate sunt amuzante si nu toate sunt infricosatoare, dar fiecare are ceva al lui care il face agreabil. Este un serial bun si pentru nostalgici, dar si pentru hipsteri. 

Nu are eleganta unei regate, dar are uneori adrenalina unei curse de sprint. Pe alocuri reuseste sa uimeasca cu adevarat, iar uneori sa te puna pe ganduri. Din punct de vedere tehnic arata decent pentru epoca din care face parte, dar unui tanar efectele existente aici ar putea parea ridicole. Nu aici sta foarta filmului insa. Aceasta vine din originalitatea fiecarei povesti si deznodamantul aproape imposibil de ghicit de fiecare data. Temele abordate sunt dintre cele mai diverse, astfel ca aceasta curiozitate starnita se adauga si ea pe lista lucrurilor care fac serialul agreabil.

In afara de cei doi naratori, nu exista altcineva care sa fi aparut in mai mult de doua episoade, deci este clar ca prestatiile protagonistilor nu sunt neaparat principalul punct de atractie. Avem insa ocazia sa vedem la lucru nume absolut uriase, inainte ca acestia sa isi fi lansat cu adevarat carierele. I-am putut vedea la lucru pe Bruce Willis, chiar in primul episod, Morgan Freeman sau Patrick Swayze, iar acestia sunt doar cativa. Astfel, chiar daca nu avem parte de protagonisti care sa traga filmul dupa ei si nici un actor nu are cu adevarat timp sa impresioneze, este clar dupa aceste nume ca prestatia actorilor nu reprezinta nicidecum o problema, ci din cand in cand chiar un avantaj pentru serial.

Pe langa numele importante de actori, trebuie neaparat mentionat ca multe dintre episoade sunt scurte ecranizari dupa texte ale unor autori la fel de celbri. As vrea sa enumar si aici cateva exemple ca Ray Bradbury, Stephen King sau Harlan Ellison, deci iata inca un punct de atractie care cred eu ca face filmul agreabil indiferent de generatia din care vine spectatorul. Prin urmare, pot spune ca recomand serialul oricui, cu toata increderea, chiar daca nu se bucura de spectaculozitatea productiilor moderne.

The Rider (2017)

 Gen: Drama

Distributie: Brady Jandreau, Mooney, Tim Jandreau, Lilly Jandreau, Leroy Pourier

Regizor: Chloé Zhao [a mai regizat: Eternals(2021), Nomadland(2020), Songs My Brothers Taught Me(2015)]

Incasari: 3.436.124 $

Filmul a obtinut 25 de premii, printre care:
- Golden Athena - Best Picture, Athens International Film Festival, 2017
- C.I.C.A.E. Award, Cannes Film Festival, 2017
- Best Director, Chlotrudis Awards, 2019
- Top Ten of the Year - International Competition, CinEuphoria Awards, 2022
- Russell Smith Award, Dallas-Forth Worth Film Critics Association Awards, 2018

Nota Gealapa: 7.25
Metascore: 92/100

După ce a suferit o accidentare aproape fatală la cap, un tânăr cowboy pornește în căutarea unei noi identități și a ceea ce înseamnă să fii bărbat în inima Americii.

Chiar daca cromatica si tristetea din poster aduce cu cu cea a unui mult mai celebru si mai putin heterosexual film cu cowboy, The Rider nu are nici o legatura cu acel film. Suferinta de aici este de cu totul alta natura, dar si fara sa fie umflat de anumite comunitati, acest film este unul foarte bun. Nu este vreo dugheana cinematografica. Este un film serios, simplu, bine scris si pus in scena, care abordeaza subiecte grele, poate putin cam nisate daca le iei la prima mana, dar care cu putina bunavointa pot fi extrapolate astfel incat foarte multi oameni se pot regasi si pot empatiza cu personajele sale. POvestea este cu atat mai puternica cu cat are la baza si o poveste reala pe acre o reda aproape in intregima conform cu realitatea.

Distributia pare o afacere de familie. Acest film nu numai ca ne prezinta o poveste reala, ba chiar foloseste in distributie oamenii reali cel mai mult afectati de faptele prezentate si chiar si in rolurile mai mici intalnim oameni reali care isi joaca povestea si nu profesionisti. Poate de aceea, cei trei, care reprezinta trei generatii ale aceleiasi familii, reusesc sa compenseze lipsurile cauzate de lipsa de experienta ca actori si sa fie totusi credibili si sa transmita foarte multa emotie. Fara sa stiu acest detaliu cand am vazut filmul, nu am fost deranjat deloc de calitatea prestatiei lor artistice si am pus interpretarile lor decente, dar neremarcabile pe seama unei lipse de experienta, dar nu a uneia totale asa cum aveam sa aflu ami tarziu, ceea ma face acum sa ii privesc in cu totul alta lumina, chiar apreciativ.

Multi cauta mici bijuterii cinematografice independente, care sa faca lucrurile altfel si care sa ofere o pauza reusita de la trendurile actuale ale industriei, iar The Rider este cu siguranta genul acesta de comoara ascunsa. Este un film despre ciclurile vietii, despre vise arzatoare rapite in mod crud de destin si despre viata in general. Nu este un film documentar, dar acuratetea faptelor il apropie foarte mult de acest gen. Este un film pe acre il recomand cu incredere si va indemn sa il cautati, pentru ca ma indoiesc ca va fi difuzat prea curand in primetime.

Don't Let Go (2019)

Gen: Horror, Mister

Distributie: David Oyelowo, Storm Reid, Mykelti Williamson, Alfred Molina, Brian Tyree Henry

Regizor: Jacob Estes [a mai regizat: The Details(2011), Mean Creek(2004)]

Buget: 5.000.000 $
Incasari: 5.288.011 $

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 49/100

După ce familia unui bărbat moare în ceea ce pare a fi o crimă, el primește un telefon de la unul dintre cei decedati si anume nepoata lui si incearca sa isi dea seama dacă ea este o fantomă sau dacă el înnebunește.

Don't Let Go are genul ala de intriga atat de greu de tolerat si digerat incat are nevoie sa fie sustinuta de un scenariu impecabil, care sa o faca mai usor de inghitit si acre sa ii dea o bruma de credibilitate.Din nefericire, acest scenariu nu are nici pe departe calitatea de care avea nevoie, dar ofera destule lucruri incat sa faca povestea agreabila pe parcurs, cu scene interesante si tensionate. Devine previzibil mai devreme decat mi-as fi dorit, dar din fericire, pana la acel punct reuseste deja sa te agate. Nu avem parte de prea multe efecte vizuale sau scene de actiune epice, ba chiar acestea aproape ca nu exista, dar la fel de greu de explicat ca si povestea insasi, suspansul exista si te tine interesat pana la final.

Il avem pe David Oyelowo in rol principal si printre personajele secundare il mai gasim pe Alfred Molina, iar numele cat de cat cunoscute se termina aici. Cei doi sunt departe de a fi actori care sa te convinga sa vezi un film doar prin simpla lor prezenta, dar au suficienta experienta incat sa nu strice o poveste si ocazional chiar sa ridice putin valoarea unui scenariu. Prestatiile lor de aici sunt decente si nimic mai mult. Nu stiu daca asta li s-a cerut, dar au avut o abordare lina de stereotipuri pentru politistul rau si cel rau, ceea ca a impiedicat interpretarile lor sa fie autentice si astfel si ceva mai valoroase.

Nu avem in fata un SF epic, dar trebuie sa spun ca este mai bun decat majoritatea rahaturilor care apar in ultima vreme si este o alegere buna pentru orice seara de film. Nu va solicita foarte mult intelectual sau emotional si nici nu va incarca memoria pe termen lung. Nu este un manifest antiarta si nici nu vrea sa fie revolutionar, Este doar un film banal, care se intampla sa fie suficient de interesant incat sa merite o privire.

4.3.2.1. (2010)

Gen: Thriller, Crima

Distributie: Emma Roberts, Tamsin Egerton, Ophelia Lovibond, Shanika Warren-Markland, Andrew Harwod Mills

Regizor: Noel Clarke [a mai regizat: Brotherhood(2016), The Anomaly(2014), Adulthood(2008)]

Buget: 4.600.000 $
Incasari: 1.477.582 $

Premii:
- Worst British Supporting Actor (Noel Clarke), Irina Palm d'Or, 2010

Nota Gealapa: 6.25

4 fete într-o excursie de 3 zile în 2 orașe, dacă supraviețuiesc. În timp ce Jo lucrează într-un supermarket, cele 3 prietene ale sale au propriile aventuri. O întâlnire întâmplătoare cu hoți de diamante le trimite pe un curs de coliziune cu soarta însăși.

Acest film este 100% creatia lui Noel Clarke, care l-a scris, l-a regizat si partial l-a si interpretat. Daca numele nu va spune nimic, este in regula; nici nu ar trebui sa il cunoasteti, pentru ca aeste absolut mediocru si ca actor, si ca scenarist si ca regizor. Eu am mai dat intamplator peste alte prpoiecte de-ale sale si de aceea am recunoscut stilul si numele. Acest film este, daca vreti, un Crank varianta low-budget. Filmul este agreabil per total si are un ritm foarte alert, ceea ce il impiedica sa fie plictisitor. Exista si cateva scene de actiune interesante, dar nimic care sa ma fi dat pe spate, air asta este si cea mai mare problema a filmului si anume ca nu iese cu adevarat in evidenta si sunt sanse sa il uiti la doua ore dupa ce l-ai vazut.

Una dintre protagoniste este Emma Roberts, care a esuat in acest proiect doar pentru ca in 2010 cariera ei nu explodase inca. Nu cred ca acum ar mai accepta acest gen de mediocritate. Celelelate protagoniste nu sunt nici pe departe atat de cunoscute sau experimentate si nici prin rolurile secundare nu am vazut prea multe figuri familiare, iar acest detaliu inseamna ca interpretarile in general nu au fst suficient de bune pentru a ridica macar putin un scenariu care avea nevoie din plin sa fie ajutat. Cred ca prestatiile actorilor sunt a doua mare problema a filmului.

4.3.2.1. cu umorul sau britanic se vrea a fi proaspat si intelgient, dar mai degraba am asistat la o insiruire de tehnici ambigue, departe de atentia la detalii si editarea perfecta cu acre ne-au obisnuit filmele de succes, mai ales cele americane. In anumite momente acest film te poate face confuz, dar nu pentru ca are o poveste complexa si sofisticata, cu rasturnari de situatie total imprevizibile care te pun pe ganduri, ci doar din cauza modului in care este aranjat si pus in scena.Probabil ca nationalistii britanici vor refula de discordie daca vor auzi pareri asemanatoare cu aceasta si vor incerca sa convinga pe oricine ce diamant rar si neslefuit este acest film, dar nu e cazul.

A Monster Calls (2016)

Gen: Drama

Distributie: Lewis MacDougall, Sigourney Weaver, Felicity Jones, Toby Kebbell, Ben Moor

Regizor: J.A. Bayona [a mai regizat: Jurassic World: Fallen Kingdom(2018), The Impossible(2012), The Orphanage(2007)]

Buget: 43.000.000 $
Incasari: 47.309.313 $

Filmul a obtinut 39 de premii, printre care:
- Best Male Lead Vocal Performance in a Feature Film (Liam Neeson), Behind the Voice Actors Awards, 2017
- Best Cinematography (Mejor Fotografía), Cinema Writers Circle Awards, Spania 2017
- Best Original Score (Mejor Música Original), Cinema Writers Circle Awards, Spania 2017
- Best Editing (Mejor Montaje), Cinema Writers Circle Awards, Spania 2017
- Best Supporting Actor - Audience Award (Toby Kebbell), CinEuphoria Awards, 2017

Nota Gealapa: 7.60
Metascore: 76/100

Un băiat caută ajutorul unui monstru copac pentru a face față bolii terminale a mamei sale.

A Monster Calls este cea mai frumoasa poveste pe care am vazut-o in ultima vreme. Chiar daca personajul principal este un copil, acesta nu este in nici un caz un film pentru copii. Da, exista lucruri care sa faca filmul agreabil si pentru acestia, dar este o poveste in esenta matura, ale carei lectii principale se adreseaza adultilor si mai ales celor care sunt parinti. Scenariul este foarte bine scris, iar regizorul a fost un paler desavarsit care a pus foarte atent fiecare caramida din aceasta constructie, astfel incat nici una dintre ele sa nu fie inutila. Nu prea exista cusururi de scos in evidenta. Poate o atmosfera mai putin sumbra si un ritm ceva mai alert ar fi fost mai indicate, dar acestea deja sunt mofturi.

Distributia este una de asemenea speciala si contribuie din plin la farmecul si reusita filmului. Incepand cu Sgourney Weaver si Felicity Jones si terminand cu Liam Neeson care asigura vocea pentru "monstrul" povestii si reusind sa faca cel ami reusit personaj animat pe acre l-am vazut de multa vreme. Masura a fost cuvantul cheie in interpretarile protagonistilor, iar experienta lor vasta i-a ajutat sa isi tina in frau tentatia de a incerca sa ia fata celorlalti colegi pentru a se face remarcati, iar cand binele comun este pus deasupra celui individual, inseamna un simt al raspunderii prezent la toti cei implicati si o chimie foarte una intre acestia.

Binele si raul prezent in fiecare dintre noi si consecintele actiunilor noastre sunt principalele teme abordate de film.A Monster Calls nu este insa nici pe departe genul de film care se bazeaza exclusiv pe un scenariu bine scris isi pe dialoguri interesante. Efectele vizuale sunt si ele la inaltime, ba pe alocuri chiar impresionante, iar modul in care realitatea se imbina cu fantasticul este maiestuos. Cred cu tarie ca avem in fata una din situatiile din ce in ce mai rare in care filmul face cinste asa cum trebuie cartii care l-a inspirat. Este un film pe care il recomand cu toata increderea, pentru ca este o experienta inedita si memorabila.

Animus (2013)

Gen: Horror, Thriller

Distributie: Megan Davis, Caitlin Singer, Cuffs, Brandon Lee Pittman, Tiffany Ann B.

Regizor: Quin Davis [aflat la prima experienta ca regizor]

Nota Gealapa: 2.05

În speranța de a găsi dovezi ale paranormalului, cinci studenți la film și-au propus să documenteze legendarul spital Copper Queen, dar pe măsură ce soarele apune, experimentează ceva mult mai rău decât și-ar fi putut imagina vreodată și ajung sa fie urmăriți de un maniac însetat de sânge.

Cine a pus pecetea cu "film" pe acets poiect studentesc glorificat a facut o mare greseala. Este o poveste pe care am vazut-o de nenumarate ori, care nu aduce nimic nou, este filmata prost si nu isi respecta nici macar propria logica. Animus ar trebui sa ruleze doar in inchisorile de mxima siguranta pentru a face pedepsele si mai greu de suportat. Se vrea a fi un horror sau un thriller care sa te tina cu sufletul la gura, dar a reusit sa imi smulga doar cateva zambete amare. Singurul lucru care merita apreciat este decenta de a nu fi prea lung.

Membrii distirbutiei cu greu pot fi numiti actori, fie ei si aspiranti. Cred ca prezenta in acest film este un fel de sinucidere profesionala, pentru ca greu iti ami poti gasi de lucru in industrie dupa ce iei parte la un asemenea fiasco. Cand esti un tanar care vrea sa faca o cariera in cinematografie cam accepti sa joci in orice, dar un scenraiu atat de dezastruos mai degraba te ingroapa decat sa te faca vizibil pentru proiecte mai serioase. Nu am vazut nici o urma de lumina in nici una dintre prestatiile protagonistilor, ale caror nume nici nu ma obosesc sa le reamintesc.

Toate aspectele acestui film par a fi realizate de catre amatori. Personalitatile personajelor au fost dezvoltate folosind toate stereotipurile de care ne-am plictisit si par fortate si statice. Nici macar machiajul si costumele nu au fost alese prea inspirat si lumina folosita a scos in evieenta toate greselile. Editarea lasa si ea de dorit, chiar si pentru un regizor debutant. Este dezamagitor cand taieturile audio de exemplu sunt sesizabile chiar si pentru o ureche neprofesionista. Sunt serbari de prescolari mai interesante decat acest film, care nu este altceva decat o pierdere de timp.

A Castle for Christmas (2021)

Gen: Aventura, Comedie

Distributie: Brooke Shields, Cary Elwes, Lee Ross, Andi Osho, Tina Gray

Regizor: Mary Lambert [a mai regizat: Presumed Dead in Paradise(2014), Mega Python vs. Gatoroid(2011), The Attic(2007), 14 Women(2007), Urban Legends: Bloody Mary(2005)]

Nota Gealapa: 6.05
Metascore: 53/100

Pentru a scăpa de un scandal, o autoare bestseller călătorește în Scoția, unde se îndrăgostește de un castel - și se confruntă cu ducele morocănos care îl deține.

Dintre toate filmele de Craciun de aparitie mai recenta, care incearca sa isi faca loc printre clasicele sezonului de iarna, trebuie sa spun ca A Castle for Christmas este unul dintre cele mai agreabile si ar avea ceva sanse sa se regaseasca in playlistul televiziunilor la inceput de decembrie, chiar daca nu neaparat in prime-time. Mi-a placutin primul rand ca nu a dat iama in clisee. Acestea exista din plin, dar sunt abordate intr-o maniera care nu este deranjanta. Da, este previzibil si curge spre un final menit sa te umple de iubire si optimism, dar scenariul este suficient de bine scris incat sa iti distraga atentia de la asta cu glume destul de bune si dialoguri antrenante.

Distributia este absolut in regula pentru un asemenea film de actegorie B si are in componenta actori experimentati, unii chiar cu experienta impresionanta. Protagonista este Brooke Shields, care ofera o interpretare destul de buna, naturala si credibila, dar am avut parte si de o paratitie suriza din partea lui Drew Barrymore. Cary Elwes a fost si el foarte natural, iar per total am avut senzatia unei echipe unite, cu o chimie foarte buna, care au cooperat fara ca cineva sa se puna mai presus decat proiectul in sine. Cred ca acest grup de actori a scos cam tot ce se putea scoate de la un scenariu decent, dar departe de a fi deosebit.

Este previzibil si este siropos, dar pana la urma cine se asteapta la altceva din partea unui film romantic de Craciun? Important este ca am avut parte de personaje agreabile, care reusesc sa se faca placute si de soarta carora iti pasa in cele din urma. Nu am ras in hohote, dar am chicotit de cateva ori si pot spune ca am zambit pe aproape intreaga durata a filmului, deci pot spune ca scopul acestuia de a crea putina caldura in suflete a fost atins. Il recomand oricui este in cautarea unui film curat, de vazut cu toata familia, de la copii la bunici.

Women (2021)

Gen: Crima, Drama, Thriller

Distributie: Anna Marie Dobbins, Cindy Hogan, Anna Maiche, Kylie Delre, Anthony Del Negro

Regizor: Anton Sigurdsson [a mai regizat: Fullir Vasar(2018), Cruelty(2016), Graves & Bones(2016)]

Incasari: 49.057 $

Nota Gealapa: 3.45

Un detectiv dintr-un oraș mic investighează un profesor de sociologie dupa ce este găsit un cadavru mutilat și realizeaza ca si alte femei au dispărut din clasa lui.

Inca am o naivitate cand vine vorba de filmele aparute in ultimii cinci ani, in ideea ca ma astept sa scapam de un anumit gen de productii de o calitate mai mult decat indoielnica si al caror scop nu il inteleg pentru ca in cinema nu ajung cu siguranta si ma indoiesc ca isi vor face loc pe tv. Women este genul asta de film, care propune o inriga pe care am vazut-o de nenumarate ori, pusa in scena cu un scenariu prost, plin de dialoguri de umplutura si care nu surprinde aproape in nici un moment. Singurul aspect pozitiv este acela ca nu pot sa spun ca m-am plictisit, dar nici nu am empatizat cu vreun personaj, iar pentru o asemenea poveste, emotia este esentiala.

Distributia este formata bineinteles din acotri anonimi, pe care ii inteleg partial ca accepta sa apara in asemenea film, in speranta ca poate ii remarca cineva si isi pot lansa o cariera si pot lua parte in viitor la proiecte mai serioase. Pentru Anna Marie Dobbins, protagonista acestui film, nu acesta va fi momentu in care va exploda, daca va veni vreodata un asemenea moment, pentru ca nu a avut pe mana un personaj dezvoltat corespunzator sau un scenariu ofertant, dar nici ea nu cred ca are inca abilitatile de a ridica nivelul unui astfel de scenariu. In contrapartida, am avut parte de un erou negativ inedit, a carei singura calitate pare a fi aceea ca seamana oarecum cu Liam Neeson, dar aceasta asemanare este strict un din punct de vedere fizic.

Conform acestei povesti doua femei tnere si in putere nu pot pune probleme unui barbat de peste 50 de ani si accepta umile un regim de captivitate semideschis. Este o poveste cu multe momente absurde, care mi-au provocat de mult ori impulsul de a-l opri, sau de a da skip pana la final. Am rezistat cu stoicism, dar nu am reusit sa gasesc nici o luminita care sa mai schimbe impresia sumbra pe acre o lasa acest film. Decat sa il revad, as prefera sa vad un documentar de doua ore despre cum poti muta pionii la inceputul unei partide de sah.

Blame! (2017)

Gen: Animatie, Actiune, Drama

Distributie: Takahiro Sakurai, Kana Hanazawa, Sora Amamiya, Mamoru Miyano, Aya Suzaki

Regizor: Hiroyuki Seshita [a mai regizat: Knights of Sidonia: Love Woven in the Stars(2021), Godzilla: The Planet Eater(2018), Godzilla: City on the Edge of Battle(2018), Godzilla: Planet of the Monsters(2017), Knights of Sidonia: The Movie(2015)]

Nota Gealapa: 6.50

În viitorul îndepărtat, oamenii sunt declarați „rezidenți ilegali” și vânați până aproape de dispariție de roboți ucigaș, dar un bărbat ciudat pe nume Killy poate fi cheia supraviețuirii omenirii.

Pe vremuri, in vest ajungeau doar varfurile atunci cand era vorba de animeuri, dar odata marita baza de fani si odata ce a crescut consumul pentru acest gen de produs, a fost nevoie ca un numar mult mai mare de animeuri sa fie produs si astfel odata cu cantitatea era normal sa scada si calitatea. Au aparut si animatiile de mana a doua, cum de altfel este si Blame!, si care au aceleasi atributii pe care le are si un film normal de categorie B, la care se adauga doar antropopatismul. Este un film agreabil, care fiind animat poate aborda cu usurinta subiecte altfel mult mai costisitoare, cu un scenariu decent, care creeaza tensiune pe ici pe colo, dar nu debordeaza de originalitate si nici nu iti da lumea peste cap in vreun fel. Este o experienta agreabila, dar care nu ofera motive pentru a fi revazut.

Putine lucruri sunt de spus despre distributie. Sunt actori japonezi, care dubleaza vocile in stilul propriu consacrat deja si care face parte cumva din farmecul unui asemenea film. Nu stiu cat de importati sunt in cinematografia japoneza. Eu am mai vazut cateva filme din partea aia de lume si nu recunosc vreun nume, dar acest detaliu conteaza prea putin, pentru ca este o limba total necunoscuta mie si nu i-as putea prinde subitilitatile si oricum in filmele de animatie daca cineva din distributie nu o da in bara grav, atunci rareori actorii ies in evidenta.

Intriga este interesanta si creeaza o lume cool pentru poveste si personaje, dar povestea nu evolueaza in cel mai inspirat mod posibil. Ramane totusi interesanta, ajutata si de o animatie si de efecte vizuale de calitate. Nu cred ca este o alegere buna pentru cineva care abia descopera lumea animeului, dar pentru fanii inraiti ai genului, ci mai degraba pentru fanii inraiti ai genului, avizi de orice poveste animata. Concluzia este ca nu recomand acest film nimanui. Sunt altele care au servit probabil ca sursa de inspiratie pentru Blame! si care sunt mult mai reusite.

Seattle Superstorm (2012)

Gen: Actiune

Distributie: Esai Morales, Ona Grauer, Jared Abrahamson, MacKenzie Porter, Martin Cummins

Regizor: Jason Bourque [a mai regizat: Love for Starters(2022), My Christmas Family Tree(2021), Snowed in for Christmas(2021), A Christmas Tree Grows in Colorado(2020), Hotwired in Suburbia(2020)]

Nota Gealapa: 4.40

Un OZN este doborât de Armată deasupra Coastei de Vest a Americii, declanșând o serie de fenomene meteo extreme.

Toti stim cum functioneaza aceste SF-uri de televiziune fara buget. Aleg de obicei intrigi cu adevarat iesite din comun si foarte putin credibile, pentru a compensa lipsa de mijloace materiale si de talent cu o tema absolut ridicola uneori. Culmea este ca se poate intampla cateodata chiar sa iasa un film decent, sau macar unul atat de prost incat devine bun (vezi seria Sharknado) Seattle Superstorm vrea sa fie mai cu mot si are o abordare rabica si greu de controlat incercand sa combine doua dintre temele populare printre creatorii acestui gen de filme. Pentru ca extraterestrii nu au fost de ajuns, acestora li se adauga si o furtuna de proportii epice. Din pacate, in ciuda unor momente buna sau macar amuzante, filmul nu resuseste sa livreze mai nimic in standarde, de la efecte penibile, la dialoguri plate si culminand cu o poveste in care logica nu isi face loc nici in cele mai marunte actiuni ale personajelor.

Exista in distributie vreo doua-trei nume oarecum familiare, dar actori pe care i-am cunoscut in principal tot din astfel de filme cel mult de mana a doua. Dintre acestia, cel mai cunoscut este chiar protagonistul Esai Morales, dar nici el si nici colegii sai nu au reusit sa scoate vreun iepure din palarie si sa produca o interpretare cat de cat bunicica. Este aproape imposibil ca in astfel de filme vreun actor sa reuseasca sa se puna in valoare si sa isi etaleze calitatile. Oricum majoritatea clor care ajung in astfel de filme nici nu au prea multe calitati pe care sa le afiseze.

Acest film bate la usa categoriei B de filme, dar nu cred ca reuseste sa intre nici macar in aceasta categorie. Este mult prea slab si fiecare minut pe care l-am petrecut urmarindu-l, consider ca este timp pierdut care ar fi fputut fi petrecut intr-un mod mult mai constructv numarand numarul de bomboane Tic-Tac dintr-o cutie. Gandul care nu imi da pace este acela ca cineva care a avut totusi niste bani pentru un film fie el si ieftin, sau un director executiv dintr-o televiziune a vazut acest scenariu si a zis "da". Acel om ar fi trebuit sa fie retrogradat si acum sa fie maxim portar la acea televiziune.

The Dark Tower (2017)

Gen: Fantastic, Aventura, Actiune

Distributie: Idris Elba, Matthew McConaughey, Tom Taylor, Dennis Haysbert, Ben Gavin

Regizor: Nikolaj Arcel [a mai regizat: A Royal Affair(2012), Sandheden om mænd(2010), De fortabte sjæles ø(2007), Kongekabale(2004)]

Buget: 60.000.000 $
Incasari: 113.231.078 $

Nota Gealapa: 6.15
Metascore: 34/100

Un băiat bântuit de viziuni ale unui turn întunecat dintr-o realitate paralelă face echipă cu gardianul deziluzionat al turnului pentru a opri un vrăjitor malefic, cunoscut sub numele de Omul în Negru, care plănuiește să-l folosească pe băiat pentru a distruge turnul și a deschide porțile Iadului.

Iata dovada vie ca uneori nu conteaza cati bani ai la dispozitie si cat investesti intr-o campanie uriasa de promovare. Daca filmul pur si simplu nu este consistent, acestea sunt arme cu doua taisuri care pe de-o parte iti aduc publicul in sala, dar incele din urma nu pot masca lipsa de consistenta a unui proiect. Indiferent cata scientologie studiezi si pui in practica in ajutrorul unui film, nimic nu poate inlocui originalitatea unei povesti sau un scenariu bine facut. E adevarat ca din punct de vedere tehnic si vizual The Dark Tower este impresionant, dar n afara de aceste briz-brizuri are foarte putine lucruri de oferit. Intriga aceasta am mai vazut-o in diferite forme, dialogurile nu sunt cele mai interesante si cumva am intuit firul epic mult prea prematur. Toata tensiunea acumulata in timpul scenelor epice de actiune se risipeste instant in momentele dintre acestea.

Nici macar distributia de prima mana de care a beneficiat filmul nu a fost suficienta pentru a salva pana la capat povestea. Nici Idris Elba, nici Matthew McConaughey si nici Dennis Haysbert nu au putut scoate prea mult de la un scenariu pana la urma mediocru. Nu am simtit o implicare totala din partea acestora, fiind parca constienti pe undeva ca eforturile lor ar fi cumva in zadar. Nu ma intelegeti gresit. Prestatiile lor sunt bune si corecte pentru un asmenea film si reprezinta unul din putinele lucruri bune din Dark Tower, pentru ca trebuie sa isi respecte numele, dar cand un actor nu crede pana la capat intr-un personaj se simte.

Eu cred ca acest proiect a fost gresit din start. Scenaristii au avut la dispozitie opt carti care le-au servit drept sursa de inspiratie si cu toate astea au ales sa cioparteasca marea majoritate a materialului, inghesuind intreaga poveste intr-un film de numai o ora si jumatate. Te-ai asigurat astfel ca nu folosesti intregul potential oferit de niste best-sellere si nici intregul potential al actorilor uriasi pe care ii ai la dispozitie. E adevarat ca filmul nu este deloc plictisitor si ofera actiune epica si tensiune din plin, dar doar atat. in rest este o poveste superficiala si neterminata/ Daca sunteti fani ai productiilor moderne megalomanice atunci puteti arunca o privire, dar daca sunteti fanii cartilor ocoliti-l pentru ca o sa va strice ziua, posibil chiar saptamana.