Distributie: Richard Hatch, Tim Thomerson, Cindi Braun, Frank Ruotolo, Jere Jon
Regizor: Jay Woelfel [a mai regizat: Asylum of Darkness(2017), Closed for the Season(2010), Live Evil(2009), Ghost Lake(2004), Trancers 6(2002)]
Nota Gealapa: 1.55
Un grup de cercetatori fac o excursie pentru a descoperi niste morminte foarte vechi. Ajunsi acolo gasesc o adevarata comoara, dar este pazita de un gardian feroce si invizibil, care va omori tot ce-i iese in cale.
Acest film a intrat direct in topul celor mai proaste cinci filme pe care le-am vazut in viata mea. Nici nu stiu de unde sa incep sa spun cat de ridicol este, chiar si pentru un film de televiziune. Este atat de lipsit de originalitate, incat am avut impresia ca scenaristii s-au asezat ca niste concretiuni nedorite deasupra scenariilor altor colegi de breasla si au consumat tot ce se putea de acolo. Doar asa pot sa imi explic banalitatea si lipsa totala de imprevizibil din acest film. Dupa primele cateva minute, este clar pentru toata lumea ce urmeaza sa se intample si cum se termina povestea, ba chiar sunt convins ca majoritatea oamenilor vor intui exact si succesiunea de evenimente si toate asa-zisele rasturnari de situatie.
Distributia este din pacate sau din fericire si ea pe masura filmului, in sensul in care au fost selectati actori a caror principala calitate este ca seamana vag cu altii mai cunoscuti, dar care nu arata nici o boaba de talent si ofera prestatii plate, rigide si care nu transmit nimic; intr-un cuvant jenante. Ridicolul scenariului i-a acaparat si cumva situatia lor a fost imposibila, dar nu s-au descurcat nici macar in cele mai banale scene. Interpretarile au fost atat de groaznice, incat nici nu ma obosesc sa amintesc vreun nume, in afara de cel al lui Richard Hatch, care nu stiu carui camatar datora sume uriase de bani, pentru ca altfel nu imi explic cum a acceptat sa fie un pion principal intr-o asemenea mascarada.
Nu este un horror cu buget redus care sa fie surprinzator de bun, asa cum am sperat, nu este distractiv si nu are pic de suspans. Efectele vizuale sunt jenante, chiar si pentru anul 2001, iar din punct de vedere regizoral este un haos total, dar daca va vine sa credeti, eu am mai vazut filme de la acest regizor si trebuie sa recunosc ca in acest film am observat o usoara imbunatatire in ceea ce il priveste. Unseen Evil este doar o pierdere de vreme si va sfatuiesc sa il ocoliti.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu