vineri, 12 martie 2021

First Reformed (2017)

Gen: Drama, Thriller

Distributie: Ethan Hawke, Amanda Seyfried, Cedric the Entertainer, Victoria Hill, Philip Ettinger

Regizor: Paul Schrader [a mai regizat: Dark(2017), Dog Eat Dog(2016), Dying of the Light(2014), Venice 70: Future Reloaded(2013), The Canyons(2013)]

Buget: 3.500.000 $
Incasari: 3.862.498 $

Filmul a obtinut 60 de premii, printre care:
- Movie of the Year, AFI Awards, SUA 2019
- EDA Award - Best Actor (Ethan Hawke), Alliance of Women Film Journalists, 2019
- Best Actor (Ethan Hawke), Atlanta Film Critics Circle, 2018
- Best Actor (Ethan Hawke), Austin Film Critics Association, 2019
- Best Actor (Ethan Hawke), Boston Online Film Critics Association, 2018

Nota Gealapa: 6.85
Metascore: 85/100

Preotul unei mici congregații din nordul statului New York se confruntă cu o disperare crescândă, provocată de tragedie, preocupări lumești și un trecut chinuit.

Trebuie sa va spun de la inceput ca First Reformed este un film mia mult pentru critici, decat pentru audiente numeroase. Se bazeaza mult pe dialog si pe probleme existentiale, nu pe poveste si scene palpitante, iar scenariul furnizeaza suficiente dialoguri bune si reuseste sa ridice cateva teme gandire. Din fericire, pe parcurs si povestea devine din ce in ce mai tensionata si reuseste sa fie chiar palpitanta intr-o oarecare masura. Ma declar dezamagit de final insa, pentru ca este exact cum nu imi doream sa fie, adica nu ofera un deznodamant clasic, ci unul deschis care te lasa sa te intrebi ce se intampla dupa ultima scena.

Cred ca fiecare actor cat de cat cunoscut alearga de-a lungul carierei dupa un rol de continut, care sa il puna in valoare si care sa ii permita sa isi expuna versatilitatea si sa ramana in memoria fanilor sai. Cred ca Ethan Hawke s-a gandit ca acesta va fi filmul sau de capatai, dar chiar daca a avut o prestatie foarte buna, nu cred ca este acea interpretare memorabila pe care si-a dorit-o. El a fost ajutat cum trebuie si de rolurile secundare, mai ales de Amanda Seyfried, care incepe incet incet sa arate ca poate avea si profunzime si poate produce si prestatii cu substanta, nu doar personaje superficiale. Ambii au avut interpretari bune, dar cred ca ambii si-au inchipuit ca aceste roluri vor fi remarcate mai mult.

Chiar daca a obtinut 60 de premii, totusi printre ele nu se numara vreun Oscar sau Glob de Aur. Filmul este mai degraba un studiu aprofundat asupra unui personaj intunecat, acre poate fi extrem de agreabil daca va plac acest gen de filme, dar si extrem de plictisitor, daca nu concepeti sa vedeti un film care sa nu aiba nici o cascadorie sau vreun efect special. Pe mine a reusit sa ma prinda spre final si dupa ce m-am gandit mult timp ca e prea lung, la final mi s-a parut putin prea scurt, datorita finalului abrupt. Nu este un film pe care sa il alegeti pentru o seara in familie, ci mai degraba unul care sa genereze un moment de meditatie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

NetFlash.ro la indemana ta!