Regizor: Gia Milani [a mai regizat: A Dark Radius(2009)]
Buget: 950.000 $
Premii: - Viewers Choice Award, Silver Wave Film Festival, 2013 - Screenplay Competition Award - Script Accessible Award, Slamdance Film Festival, 2009 - Discovery Award, Toronto International Film Festival, 2013
Nota Gealapa: 5.25
Un film despre patru oameni obișnuiți: un manager de magazin, un paznic, un pompier și un funcționar, care se luptă cu ei insisi în urma unor traume.
All the Wrong Reasons este si "the wrong movie". Este un film lung, lent si in multe momente plictisitor. Pana la urma actiunea se invarte in jurul personalului dindtr-un hypermarket si indiferent ce probleme si imbarligaturi se intampla in acest context, pana la urma cat de palpitanta poate fi viata intr-un magazin? Se incearca compensare micimii subiectului cu ceva nuditate si sex, procedeu care ajuta de multe ori, dar de acesta data nu se intampla. Exista cateva momente tensionate, dar sunt prea putine, astfel ca per ansamblu filmul ramane cel mult mediocru. Multe filme reusesc sa isi ascunda bugetul mic si sa arate mai scumpe decat sunt de fapt. Ei bine, aceste este si arata la fel de ieftin.
Distributia nu este in totalitate anonima, dar este cumva de nivelul filmului. Sunt cateva figuri recognoscibile, dar pe cale nu le recunosti in totalitate, ci vag, asa cum recunosti o figura pe strada si nu stii de unde sa o iei si nici nu iti amintesti numele persoanei. Cred ca partea feminina a distributiei s-a descurcat cel putin decent, in aceste conditi nu tocmai optime pentru a-ti etala talentul, dar barbatii au cam incurcat toata treaba cu prestatii nesigure si prea putin credibile, astfel ca per total si calitatea interpretarilor lasa de dorit si incurca putin filmul.
Imi place cum sunt introduse si dezvoltate personajele, dar cred ca filmul ar fi fost mult mai bun, daca ar fi fost cu 30 de minute mai scurt. Cele cateva momente bune din film ar fi avut nevoie de o intensitate mai mare pentru a fi puse mai bine in valoare. Filmul nu face cinste productiilor independente canadiene si nici eu nu pot sa il recomand nimanui si nici sa identifica vreo categorie de public care ar fi mai predispusa sa agreeze acest film.
Distributie: Julia Roberts, Albert Finney, David Brisbin, Dawn Didawick, Valente Rodriguez
Regizor: Steven Soderbergh [a mai regizat: Let Them All Talk(2020), The Laundromat(2019), High Flying Bird(2019), Unsane(2018), Logan Lucky(2017)]
Buget: 52.000.000 $ Incasari: 256.271.286 $
Filmul a obtinut 33 de premii, printre care: - Oscar - Best Actress in a Leading Role (Julia Roberts), Academy Awards, SUA 2001 - Best Performance by an Actress in a Motion Picture - Drama (Julia Roberts), Golden Globes, SUA 2001 - Best Performance by an Actress in a Leading Role (Julia Roberts), BAFTA Awards, 2001 - Outstanding Performance by a Female Actor in a Leading Role (Julia Roberts), Screen Actors Guild Awards, 2001 - Outstanding Performance by a Male Actor in a Supporting Role (Albert Finney), Screen Actors Guild Awards, 2001
Nota Gealapa: 7.70 Metascore: 73/100
O mamă singură si șomera devine asistentă juridică și aproape de una singură, dărama o companie electrică din California, acuzată că a poluat alimentarea cu apă a unui intreg oraș.
M-am speriat putin de acest film in prima faza. O drama de peste doua ore despre care nu stiam mare lucru nu erau cele ami promitatoare auspicii. Indoielile mi-au fost inlaturate insa destul de rapid. Chiar daca vorbim de un film lung, acesta nu are un ritm lent, este bine scris, iar drumul pana la deznodamant este condimentat si cu destul umor de calitate care il face mai agreabil. Vorbim si de un film inspirat din fapte reale, detaliu care face orice film mai interesant si sunt curios cat de mult s-a abatut filmul de la povestea initiala, care pare una absolut laudabila. Fara briz brizuri si lucruri tehnice complicate, Erin Brockovich foloseste simplitatea si calitatea scenariului in avantajul sau, rezultand un film foarte bun.
In afara de Julia Roberts, nu regasim in distirbutie alte nume care sa ne dea pe spate, sau care macar sa se apropie de calibrul acesteia, numai ca de aceasta data nu am simtit lipsa mai multor actori cunoscuti si asta pentru ca Julia Roberts a oferit una din cele mai bune interpretari din cariera sa, prestatie unanim apreciata si recunoscuta prin sumedenia de premii pe acre le-a obtinut pentru aceasta, inclusiv un Oscar. Totusi, chiar daca nu vorbim de actori uriasi, protagonista s-a putut baza pe colegi suficient de experimentati incat sa o ajute si sa o puna in valoare, acre au oferit si ei interpretari foarte credibile, in frunte cu Albert Finney, un actor old school pe care a fost o placere sa il revad.
Poate s-a acordat prea multa atentie partilor amuzante si s-a omis putin din vedere efectul dramatic. Asta este cam singurul repros pe care il pot aduce filmului. Esteimresionant si te misca, dar tot am senzatia ca o poveste cu o astfel de magnitudine ar fi putut fi si ar fi trebuit sa mie mai dramatica. Stilul lui Soderbergh se simt ein fiecare scena si conteaza mult mana unui regizor priceput. Vreau doar sa va atrag atentia ca acest film nu este un thriller juridic, cum poate parea din afara. Se concentreaza mai mult pe eroina decat pe cazul legal in sine. nu stiu daca asta a fost planul de la inceput, sau asta se datoreaza prestatiei foarte bune a Juliei Roberts. Chiar si in aceste conditii, este un film excelent pe care vi-l recomand.
Regizor: Todd Jenkins [aflat la primul lungmetraj]
Nota Gealapa: 3.05
O petrecere a burlacilor tinuta în pădure este intrerupta de animalul de petrecere suprem.
Vreau sa fie clar de la inceput ca desi acest film pretinde ca atinge trei genuri diferite, nu face cinste nici unuia dintre acestea. Thriller nu este in nici un moment, partile care ar trebui sa fie horror sunt putinele parti care sunt cat de cat amuzante, iar ceea ce s-a dorit a fi comedie este doar un esec total. Este un film mult prea lung pentru abordarea pe care o are, astfel ca dureaza o eternitate pana la partile cat de cat interesante si aici ma refer la cele doua trei scene amuzante si la cele de nuditate. Recunosc ca e prima data cand vad intr-un film o femeie decapitata in timp ce face sex oral si capul ii zboara cu obiectul muncii in gura. In film, scena este mult mai putin dezgustatoare decat poate parea in descrierea mea.
Intr-un asemenea film, distributia este de cele mai multe ori compusa doar din anonimi si nici Cherokee Creek nu face exceptie. Nu asta ar fi problema, ci faptul ca majoritatea acestor tineri exagerat de entuziasti cred ca au un potential care depaseste cu mult calitatea acestui film, dar oricat s-au straduit sa se remarce si sa isi etaleze calitatile, conjunctura total nefavorabila si scenariul prost nu le-a permis sa faca acest lucru, asa ca ma indoiesc ca voi mai auzi prea curand de vreunul dintre ei.
Pe langa ca este prost, acest film are si doua parti, una la inceput si una la sfarsit, care nu au nici o legatura cu filmul in sine si sunt doar mesaje ale producatorilor, in care ii judeca pe cei care nu platesc sa vada filmul si a doua in care ii indemana pe cei care l-au vazut sa il recomande tuturor. Am gasit aceasta optiune ca fiind cel putin neinspirata. Prelungeste filmul inutil, nu este amuzanta si este prost facuta. Acest film ar fi putut fi decent si chiar apreciat in anii '80, numai ca a aparut in 2018, intr-o epoca in care s-a dovedit ca este posibil sa duci la capat proiecte de calitate si cu bani putini. Nu acesta este filmul care sa il readuca pe Bigfood la moda, asa ca nu cred ca are rost sa il vada cineva.
Distributie: Matthew McConaughey, Charlie Hunnam, Michelle Dockery, Jeremy Strong, Lyne Renée
Regizor: Guy Ritchie [a mai regizat: Aladdin(2019), King Arthur: Legend of the Sword(2017), The Man from U.N.C.L.E.(2015), Sherlock Holmes: A Game of Shadows(2011), Sherlock Holmes(2009)]
Buget: 22.000.000 $ Incasari: 115.171.795 $
Nota Gealapa: 7.75 Metascore: 51/100
Un expat american încearcă să-și vândă imperiul de marijuana extrem de profitabil la Londra, declanșând comploturi, scheme, luari de mită și șantaj, toate în încercarea de a i se fura domeniul.
The Gentlemen a fost o surpriza extrem de placuta. cred ca este cel mai bun film pe care l-am vazut anul acesta In prima faza nu am fost prea increzator, mai ale sca nu prea agreez acest mod in care este prezentata povestea, dar m-am acomodat cu el imediat, iar scenariul este atat de bun incat aproape ca am si uitat acest detaliu. Avem in fata un film dinamic, destul de brutal, cu cateva scene foarte intense si cu un scenariu care ofera dialoguri savuroase. Rasturnarile de situatie pe care am crezut ca le-am anticipat, s-au dovedit a fi momeli false, menite sa le ascunda pe cele adevarate, care au avut astfel efectul scontat. Daca in primele doua minute mi-am permis sa butonez telefonul, am sfarsit prin a vedea finalul pe marginea patului frcandu-mi mainile anticipand finalul.
Poate ca nu pare la prima vedere, dar distributia este una foarte buna. Matthew McConaughey este cumva protagonistul filmului si spun cumva pentru ca personajul lui este cel mai important in poveste, dar nu el este actorul cu cel mai mult timp de ecram. Oricum ar fi, aceasta este una din prestatiile lui de top, dar nu este singurul raspunzator pentru succesul acestui film. Charlie Hunnam, Hugh Grant si chiar Colin Farrell au cel putin la fel de multe merite, toti avand interpretari foarte bune, care au dat credibilitate personajelor lor si au asigurat cursivitatea povestii.
Guy Ritchie poate sa teaca acest film in tolba cu cele reusite. Nu este chiar Snatch, dar joaca in aceeasi liga. Poveste buna, interpretari solide, cinematografie excelenta, dialoguri savuroase, ritmul potrivit, umor de buna calitate si cel ami important, starea de bine cu care m-a lasat la final. Recomand acest film cu incredere, ami ales ca astfel de productii sunt din ce in ce mai rare astazi, intr-o epoca in care de cele mai multe ori se prefera filmele ieftine care sa fie act mai profitabile, sau cele cu super-eroi scosi din te miri ce revista de benzi desenate.
Distributie: Billy Crudup, Mandy Moore, Tom Wilkinson, Christine Taylor, Bob Balaban
Regizor: Justin Theroux [aflat la prima experienta ca regizor]
Incasari: 407.511 $
Nota Gealapa: 7 Metascore: 50/100
Povestea urmărește un autor de cărți pentru copii misogin, care este forțat să lucreze îndeaproape cu o ilustratoare în locul colaboratorului său de lungă durată și singurului sau prieten.
Chiar daca reprezinta o parte importanta din industria cinematografica, personal nu sunt mare fan al povestilor de dragoste, mai ales pentru ca fiind atat de multe, inevitabil ajung sa semene intre ele. Acestea fiind zise, trebuie sa recunosc ca Dedication este una dintre cele mai originale. Drumul este acelasi: cei doi secunosc, nu se suporta, se cunosc mai bine, se plac, se cearta si apoi se impaca si traiesc fericiti pana la adanci batraneti sau pana vreunul e calcat de tren. Detaliile de pe acest drum insa sunt originale si dialogurile sunt foarte bune si total atipice pentru o poveste de drgaoste pana la urma.
Distirbutia este si ea destul de bunicica. Billy Crudup si mandy moore sunt ambii suficient de experimentati si cunoscuti incat sa colaboreze bine si sa isi faca personajele credibile, dar daca vorbim de credibilitate Tom Wilkinson este cel care da totusi o oarecare greutate acestui film. Nu sunt interpretari memorabile care sa ii umple de premii pe protagonisti, dar sunt prestatii de calitate care asigura succesul intregului film. Chiar daca nu sunt vreun mare fan al sau, de aceasta data trebuie sa il apreciez pe Billy Crudup pentru ca a reusit in cele din urma sa faca agreabil un personaj foarte antipatic la baza.
Acest film va fi indragit de cea mai mare parte a publicului, dar cred ca va atinge chiar o coarda sensibila la oamenii care s-au confruntat s-au au avut cunoscuti care s-au confruntat cu depresie, anxietate sau alte probleme asemanatoare. Este o comedie romantica la baza, dar asa cum aminteam si mai devreme, este una atipica, demna de atentie, asa ca indraznesc sa o recomand si celor care nu sunt neaparat fani ai genului.
Distributie: Shane Aaron, Koji Abe, Michael Andersen, John Arrington, Lisa Arturo
Regizor: James Lew [a mai regizat: Made in Chinatown(2019)]
Buget: 195.000 $
Nota Gealapa: 4.05
Un "mockumentar" despre un star al filmelor cu arte martiale.
Acesta este un film prost indiferent dupa ce criterii l-as aprecia. Inteleg notiunea de "mockumentar", dar si aceasta trebuie facuta intr-un anumit fel pentru a fi amuzanta. Este un film scurt, dar am avut impresia ca am asistat la o saga de peste doua ore, atat de greu s-a scurs timpul. Glumele, care ar fi treuit sa fie principalul atu al filmului, sunt glume care au fost la moda o vreme prin anii '80. Povestea este de-a dreptul plictisitoare si nu a reusit sa ma faca sa rad niciodata, smulgandu-mi maxim vreo doua zambete. Toate acestea vin la pachet si cu o calitate tehnica indoielnica, dar nticipabila avand in vedere bugetul studentesc pe care l-a avut la dispozitie.
Distributia este la fel de anonima ca si filmul, poate chiar mai necunoscuta. Calitatea interpretarilor este absolut jalnica si este aspectul care trage cel mai mult filmul in jos. Nu stiu cum in aceste conditii au acceptat sa isi faca aparitii scurte Lorenzo Lamas si Don 'The Dragon' Wilson, iar Pat Morita chiar a acceptat u rol secundar. Toti cei amintiti sunt ei insisi actori de mana a doua, dar care au reusit sa isi faca un nume cat de cat, iar acest film este mult chiar si sub nivelul lor. Stim cu totii ca Lorenzo lamas joaca in orice, dar acest film pare a fi chiar si sub demnitatea lui.
Cine a facut acest film trebuia mai intai sa citeasca in dictionar definitia cuvantului amuzant. Initial am crezut ca nu are cum sa fie atat de rau si probabil are un inceput mai slabut, dar lucrurile merg din ce in ce mai rau pe masura ce filmul avanseaza si in nici un moment povestea nu evolueaza pozitiv. Este u film perfect pentru a trata insomniile. Pe mine unul m-a adormit destul de repede si a fost nevoie sa vad finalul dupa ce m-am trezit. Nu numai ca nu recomand acest film nimanui, dar cred ca ar trebui ingropat undeva si sa nu mai fie scos la lumina niciodata.
Regizor: Ramin Bahrani [a mai regizat: Fahrenheit 451(2018), 99 Homes(2014), At Any Price(2012), Goodbye Solo(2008), Chop Shop(2007)]
Nota Gealapa: 7.30 Metascore: 76/100
Un șofer indian ambițios își folosește inteligenta și viclenia pentru a scăpa de sărăcie și a ajunge in varful piramidei.
De cativa ani, la Bollywood a aparut o noua categorie de filme, din care face parte si White Tiger, care sunt mult mai agreabile si pentru publicul occidental. In aceste filme, care pana nu demult erau foarte rare, conteaza povestea, dialogurile mai mult decat muzica si coregrafiile grandioase. Acest film nu va deveni un clasic precum Slumdog Millionaire sau Dangal, dar este un film foarte bun, surprinzator, cu umor bun si care ofera tensiune din plin. Fara sa aiba prea multe scene grafice sau limbaj vulgar, este totusi un film brutal, care si-a asumat un risc prn modul in care prezinta societatea indiana.
Am vazut cateva figuri familiare, dar nu pot sa spun ca numele din distributie imi sunt atat de cunoscute incat sa fac aprecieri despre cat de experimentati sau talentati sunt. Cert este ca am vazut prestatii bune, naturale, credibile, care au contribuit din plin la calitatea generala buna a filmului. Limba engleza folosita in proportie covarsitoare ajuta si ea, iar acest aspect ma face sa ii apreciez si mai mult pe actori, care probabil ar fi fost mai confortabili cu limba hindi, dar nu am sesizat o diferenta notabila in calitatea interpretarilor din cauza acestei bariere, cum se intampla in mod constant la actori mai cunoscuti si primul exemplu acre imi vine in minte este Vincent Cassel, care cand joaca in franceza este aproape de fiecare data magistral, dar cand trece la limba engleza se pierde in pluton.
Singurul repros major pe care il pot aduce filmului, este ca lucrurile se intampla mult prea repede si intreg filmul pare usor grabit si asta in conditiile in care vorbim de un film care atinge doua ore. Probabil daca nu se proceda astfel am fi vorbit de un film mult prea lung, pe acre foarte putini ar fi avut rabdarea sa il vada, mai ales ca nu avem in fata vreo poveste cu supereoir de la Marvel. In concluzie, este un film pe care va indemn sa il vedeti, pentru ca este foarte agreabil, deloc plictisitor si trebuie admirat pentru onestitate si curaj.
Distributie: Vincent Cassel, Jeremy Chabriel, Florence Mezzara, Esther Blaser-Tokarev, Charlotte Miller
Regizor: Ariel Kleiman [aflat la primul sau lungmetraj]
Incasari: 72.151 $
Premii: - Panorama Section Award - Best Director, Asian Film Festival Barcelona, 2016 - Cinematography Award - World Cinema - Dramatic, Sundance Film Festival, 2015
Nota Gealapa: 5.70 Metascore: 50/100
Alexander, un băiat crescut într-o comună sechestrată, constată că dorința lui crescândă de a nu se alinia îl pune pe un curs de coliziune cu Gregori, liderul carismatic și dominator al societății.
Nu am avut nici un fel de asteptare de la acest film si nici nu am intuit in vreun fel ce urmeaza sa vad. Povestea ne prezinta o mica lume bolnava, un fel de cult care foloseste copii pe care ii indoctrineaza, pentru a comite crime. Cred ca a existat destul potential aici, dar in cea mai mare parte s-a irosit. Filmul arata destul de ieftin, ritmul este mult prea lent si putinele rasturnari de situatie au fost de cele mai multe ori previzibile. Partisan te inatarata in permanenta si te tine in tensiune asteptand din moment in moment sa se intample ceva major, dar acel ceva nu mai vine niciodata.
Este un film cu doar doi actori. Fizic sunt mai multi, dar numai doi dau viata unor personaje suficient de importante pentru a conta cu adevarat. Primul este Vincent Cassel, care a avut o interpretare decenta, in masura in care i-a permis si materialul pe care l-a avut la dispozitie. In plus, ma vad nevoit sa fac o remarca pe care am mai facut-o de cateva ori si anume ca este o diferenta mare intre Vincent Cassel in limba franceza si cel in limba engleza. Principalul sau partener a fost Jeremy Chabriel, un copil actor la acea data, care a aratat mult talent, dar a avut o prestatie putin prea dramatica, una care mi-a adus aminte cumva de filmele romanesti din anii '90.
Chiar daca este unul, Partisan nu arata deloc ca un film australian, dar nu stiu daca in acest caz acesta este un lucru bun sau rau, cert este ca per total este o experienta frustrata. Filmul nu ne face cunoscut in nici un moment cand ar eloc actiunea, asa ca nu pot sa imi dau seama in vreun fel daca atmosfera sumbra si decorurile sunt potrivite cu perioada si acesta este doar unul din detaliile la acre nu primim acces. Putin mister este binevenit de cele mai multe ori, dar de aceasta data este cam mult. Sunt prea multe lucruri care raman necunoscute, care fac imposibil de pus actiunea intr-un context, emaptizarea cu vreunul dintre personaje sau aparitia oricarui fel de sentiment pana la urma.
Distributie: Rib Hillis, Michael Madsen, Terri Ivens, Shandi Finnessey, Chris De Christopher
Regizor: Jim Wynorski [a mai regizat: CobraGator(2018), A Doggone Hollywood(2017), Legend of the Naked Ghost(2017), A Doggone Christmas(2016), Nessie & Me(2016)]
Buget: 1.000.000 $
Nota Gealapa: 3.15
Două creaturi hibrid piranha/anaconda îl vânează pe omul de știință care le-a furat oul, dar și o echipă de filmare care face un film horror în junglă.
Chiar daca nu se ia in serios, Piranhaconda tot nu este un film bun, ba este chiar unul execrabil. Autoironia este buna, dar si ea necesita un dram de talent din partea scenaristilor, talent pe car enu l-am detectat aici. Pe intreaga durata a filmului am descoperit o singura gluma buna. Ce-i drept am ras de mai multe ori, dar fie a fost vorba de un ras nervos, sau din compasiune. Comparativ cu alte filme de aceasta speta, nu arata rau din punct de vedere vizual, dar efectele sunt hilare si reprezinta una din putinele surse de umor. Povestea, dialogurile, actiunea si tot ce tine de acest film sunt ridicole, dar pe de alta parte are si ingredientele unei placeri vinovate.
Faptul ca povestea presupunea si filmarea unui film prost cu actori de calitate indoilenica, recunosc ca a fost o miscare inteligenta, dar asa zisii actori nu au profitat de acest colac de salvare. Nu stiu cum a esuat Michael madsen in acest film, pentru ca el are totusi o cariera cat de cat respectabila, dar in fiecare privire si cuvant pe care il rosteste se simte faptul ca nu este deloc confortabil si cred ca a avut mult emomente pe platourile de filmare in acre s-a intrebat care greseala din viata lui l-a adus in acest punct.
Filmele facute pentry SyFy sunt proaste in general si nu cred ca mai are cineva asteptari de la stfel de productii, dar Piranhaconda este prost chiar si prin comparatie cu acestea. Povestea obliga personajele sa ia cele mai proaste decizii la fiecare pas si face imposibil ca vreun detlaiu din film sa se apropie macar de notiunea de credibil. Nu trebuie ca acest film sa mai iroseasca si timpul altcuiva. Va recomand mai degraba seria Anaconda din copilaria noastra, care prin comparatie cu acest film pare aproape un documentar.
Distributie: Joe Nicolo, Carl Mazzocone Sr., George Tovar, Frank Medrano, Jason Cerbone
Regizor: Damian Nieman [aflat la prima experienta ca regizor]
Buget: 10.000.000 $ Incasari: 459.098 $
Nota Gealapa: 6.65 Metascore: 40/100
Un grup de trisori îl întâlnește pe "Decan" și duc la capat cu succes o teapa care duce la urmărirea lor de către un gangster răzbunător.
E ceva ciudat cu acest film. Pe hartie are cam toate ingredientele sa fie un film excelent, dar in realitate nu este atat de bun. Cui nu ii place un film cu cartofori care se insealaunul pe altul in moduri cat mai elaborate, daca acesta este pus in scena cu simt de raspundere? Poate problema este ca mi-am setat eu asteptarile prea sus, cert este ca desi per total a fost un film agreabil, Shade pare demodat chiar si pentru 2003, anul in care a aparut. Povestea are cateva rasturnari de situatie interesante, chiar si cateva glume reusite, dar dialogurile sunt uneori prea superficiale, ritmul este cam lent si chiar putinele scene care ar trebui sa iti ridice pulsul, esueaza lamentabil.
Distributia este principalul motiv pentru care aveam sperante mari legate de acest film. Cand ii vezi pe lista pe Jamie Foxx, Sylvester Stallone sau Melanie Griffith este normal sa te astepti sa vezi ceva de un nivel foarte bun. Din pacate insa, toti acestia au roluri secundare, destul de importante, dar totusi cu prea putin timp de ecran pentru a ajuta filmul cu adevarat si nici nu am vazut prea multa implicare la vreunul dintre ei. Stallone pur si simplu nu s-a potrivit cu personajul, iar Griffith a avut o interpretare de-a dreptul jenanta. Desi este greu de identificat in prima faza, protagonistul se dovedeste a fi Stuart Townsend, pe care nu l-am mai crezut nici un moment din momentul in acre a fost deconspirat ca personaj principal si care a avut o prestatie mult prea nesigura.
Chiar daca nu va deveni un film de referinta printre filmele cu jocuri de carti, Shade are si partile lui bune si chiar m-a facut sa caut un anumit tip de pachet de carti. Scenariul ne propune cam trei rasturnari majore de situatie. Pe primele doua nu le-am "mirosit" deloc, iar pe a treia am anticipat-o doar cu cateva secunde inainte sa se intample, aspect pe care l-as nota la capitolul de reusite ale filmului. Altele importante nu prea mai sunt. Chiar daca nu este un film rau, nu il recomand totusi, pentru ca sunt destule optiuni mult mai bune in aceasta nisa.
Distributie: Matthew McConaughey, Richie Merritt, Bel Powley, Jennifer Jason Leigh, Brian Tyree Henry
Regizor: Yann Demange [a mai regizat: '71(2014)]
Buget: 29.000.000 $ Incasari: 25.957.482 $
Nota Gealapa: 6.55 Metascore: 59/100
Povestea adolescentului Richard Wershe Jr., care a devenit informator sub acoperire pentru FBI în anii '80, dar a fost în cele din urmă arestat pentru trafic de droguri și condamnat la închisoare pe viață.
Am doua reprosuri principale pe care le pot aduce in discutie. In primul rand, cred ca filmul a esuat in mare parte in incercarea de a pune in scena si de a purta spectatorii in anii '80, perioada in care se desfasoara actiunea. Al doilea este ca White Boy Rick nu are o abordare obiectiva fata de subiect. Acest aspect nu ma deranjeaza de obicei, dar vorbim totusi de un film inspirat din fapte reale, chiar daca acestea sunt doar sursa de inspiratie. IN aceasta situatie, o abordare obiectiva este de preferat. Eu unul abia astept sa empatizez cu personajul negativ si de obicei se intampla acest lucru, dar in acest caz felul in care este pusa in scena povestea ma face sa ma potitionez total opus fata de personajul princial si nu pot sa empatizez cu el mai deloc.
Distributia este si ea cu bune si cu rele. Il are in tol de suport pe Matthew McConaughey, care are o prestatie decenta, dar nimic iesit din comun, niic in afara zonei lui de confort. In rolul principal este mult mai tanarul Richie Merritt, pentru care povara de a duce in spate un film din postura de personaj principal nu este una cu care se intalneste prea des si cred ca a fost chiar putin stanjenitoare de aceasta data, avand in vedere in fata cui a fost nevoit sa straluceasca. Astfel ca interpretarea lui a parut nesigura si a fost oscilanta, alternand momentele bune cu cele mai putin bune, in care aproape strica unele scene.
Filmul ne prezinta povestea, inspirata din realitate, a unui tanar care la varsta de 14 ani devine cel mai tanar informator al FBI si la numai 16 ani devine un lord al drogurilor. O astfel de poveste are foarte mult potential si cred ca Yann Demange nu l-a valorifcat in intregime. Poate s eintampla asta pentru ca deja subiectul este unul uzat in exces, poate din cauza unei superficialitati, cert este ca din pacate avem doar un filmulet care va ramane nesemnificativ, usor deprimant, agreabil atat cat dureaza, dar bun de aruncat la cos dupa.
Regizor: Hayao Miyazaki [a mai regizat: The Wind Rises(2013), Ponyo(2008), Howl's Moving Castle(2004), Princess Mononoke(1997), Porco Rosso(1992)]
Buget: 19.000.000 $ Incasari: 355.475.917 $
Filmul a obtinut 58 de premii, printre care: - Oscar - Best Animated Feature, Academy Awards, SUA 2003 - Best Movie for Grownups Who Refuse to Grow Up, AARP Movie for Grownups Awards, 2003 - Saturn Award - Best Animated Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2003 - Silver Scream Award, Amsterdam Fantastic Film Festival, 2003 - Outstanding Achievement in an Animated Theatrical Feature, Annie Awards, 2003
Nota Gealapa: 8.60 Metascore: 96/100
În timpul mutării familiei sale în suburbii, o fetiță morocănoasă de 10 ani se aventureaza într-o lume condusă de zei, vrăjitoare și spirite și unde oamenii sunt transformați în fiare.
Foarte multa vreme am evitat sa adaug pe lista mea animeuri, pentur ca pur si simplu nu le gaseam atragatoare. Ca sa inteleg totusi despre ce se face atata vlava, am decis sa imi fac introducerea in aceasta lumea cu un clasic al genului si trebuie sa va spun ca daca mai gasesc inca un anime la fel de bun ca Spirited Away sunt sanse mari sa ma convertesc. Am vazut un film de animatie lung, dar original si foarte interesant. Povestea este atat de iesita din comun, incat nu exista nici un moment de plictiseala si tot timpul stai cu ochii larg deschisi asteptand sa vezi ce urmeaza sa se intample. Calitatea animatiei nu m-a dat pe spate, dar este suficient de buna incat sa nu strice experienta per ansamblu.
Sansele sa recunosc vreun nume din distributie erau infime si intr-adevar nu am recunoscut pe nimeni, dar prestatiile actorilor au fost exact cum ma asteptam. Cand spun asta ma refer la faptul ca vocile sunt dublate intr-un stil japonez pur, cum este prezentat in toate stereotipurile, fara sa se rateze vreun accent. Avand in vedere tipologia filmului, cred ca ar fi fost ciudat daca s-ar fi intamplat altfel si exista riscul ca o astfel de incompatibilitate intre ce se vede si ce se aude sa strice tot filmul.
Singurul lucru care i se poate reprosa filmului este durata. In rest, ofera o experienta vizuala incredibila si cand spun asta nu ma refer la calitatea animatiei in sine, ci la faptul ca am vazut cele mai originale si pline de imaginatie personaje. Aspectul vizual este completat si de o coloana sonora care se potriveste manusa. Per total, pot sa spun cu tarie ca aceasta este o poveste pentru toate varstele, ceea ce il face o optiune viabila pentru o seara de film in familie, mai ales ca exista mesaje si scene adresate fiecarei varste. Este greu de explicat ce se intampla in film fara a va da un spoiler, asa ca va recomand cu tarie sa il vedeti.
Distributie: Sarah Lassez, James Duval, Devon Odessa, Vic Chao, Walter Koenig
Regizor: Gregory Hatanaka [a mai regizat: Kill Plan(2021), A Christmas Love(2020), Heartbeat(2020), Quarantine Girl(2020), Choke(2020)]
Buget: 350.000 $
Premii: - Silver Lake Award - Best Experimental Film, Los Angeles Silver Lake Film Festival, 2006 - Silver Lake Award - Best Performance (Sarah Lassez), Los Angeles Silver Lake Film Festival, 2006
Nota Gealapa: 5.65 Metascore: 51/100
O femeie, care moare in urma unei boli a creierului, începe o călătorie suprarealistă care ajunge sa fie foarte violenta.
Inteleg ce a vrut sa transmita acest film si inteleg cum a vrut sa o faca. De obicei sunt deschis catre orice film experimental, dar Mad Cowgirl nu m-a atins in nici un fel si nu m-a facut sa imi pese vreo secunda de mesaj. Filmul arata chiar mai ieftin decat este si pune in scena o poveste haotica, a carui fir logic apare si dispare, care devine ciudatica si destul de greu de vazut, nu pentru ca este socanta, ci doar pentru ca lipsa de sens devine deranjanta de multe ori, chiar daca vine cu un pachet compensator de nuditate si sex. Primeste totusi puncte in plus pentru bune intentii si originalitate, dar vreau sa il uit cat mai repede.
Distributia este cam ce te-ai astepta de la un film cu un asemenea buget, adica actori anonimi care nu iti ofera nici o certitudine asupra talentului lor si poti doar sa speri ca acesta exista. Din fericire, protagonista Sarah Lassez pare care are destul talent, dar acesta nu a fost genul de film care sa o ajute sa se remarce si sa ii propulseze cariera. Restul prestatiilor nici nu conteaza, pentru ca personajele au fost prea putin importante, dar atat cat au fost, nu am vazut interpretari care sa o ajute pe protagonista, sau filmul in sine. Am vazut in aceste roluri secundare stiluri de interpretare foarte la moda la mijlocul anilor '80, care si ele au fost la fel de greu de privit ca si filmul.
Acest film este un exemplu perfect de potential irosit. Incepe cu indicii de poveste senzationala, dar sfarseste sa prin a fiun dezastru iritabil si aproape plictisitor. Pe langa dementa prezenta in film, Mad Cowgirl poate cauza aceasta boala si privitorilor mai sensibili, cum poate cu la fel de mare usurinta si o criza de epilepsie, celor predispusi la asa ceva. Filmul este plin de mici elemente fascinante care din cand in cand atrag atentia si creeaza interes, dar din pacate acestea raman neexplicate. Personal, nu cred ca are rost ca si altcineva sa se chinuie sa inteleaga cineva din acest melanj nereusit.
Distributie: Charlie Hunnam, Astrid Bergès-Frisbey, Jude Law, Djimon Hounsou, Eric Bana
Regizor: Guy Ritchie [a mai regizat: The Gentlemen(2019), Aladdin(2019), The Man from U.N.C.L.E.(2015), Sherlock Holmes: A Game of Shadows(2011), Sherlock Holmes(2009)]
Buget: 175.000.000 $ Incasari: 148.675.066 $
Nota Gealapa: 7.05 Metascore: 41/100
Furandu-i-se de dreptul său din naștere, Arthur se ridica pe drumul cel mai anevoios, pe aleile ascunse ale orașului,dar odată ce scoate sabia din piatră, este forțat să-și recunoască adevărata moștenire - indiferent dacă îi place sau nu.
Cred ca e putin gresit ca in 2021 sa imi placa un film nou cu regele Arthur, dar nu am ce sa fac. Initial am crezut ca o sa vad aceeasi poveste binecunoscuta, cu ceva mai multe efecte vizuale si dragoni mai impresionanti, dar am primit mult mai mult decat atat. Am primit o poveste amuzanta si serioasa in acelasi timp, care nu se ia pre mult in serios, dar nu este nici superficiala, cu personaje agreabile, cu cliseele de rigoare, dar si cu umor de calitate, cu un final previzibil, dar pe acre ajungi sa il doresti. Vizual filmul arata impresionant si chiar daca stim de la inceput cam care va fi deznodamantul, drumul pana la acesta este plin de tensiune si suspans.
Distributia este foarte buna, dar nu este nici pe departe una impresionanta, care sa garanteze succesul unei povesti uzate, indiferent de cat de bne e coafata si rebranduita. Totusi, am vazut chimie intre protagonisti si prestatii foarte bune pentru un asemenea film. Charlie Hunman face o treaba foarte buna si este una din putinele cand gasesc personajele lui agreabile. Chiar daca el a fost protagonistul, cel mai mult am apreciat o interpretare din rolurile secundar si anumea cea a lui Astrid Bergès-Frisbey, un nume cu care nu sunt familiar, dar care s-a dovedit a fi o actrita foarte capabila.
Pentru fanii infocati ai brandului "King Arthur" imi inchipui ca acest film este ca o blasfemie. Spun asta pentru ca Legent of the Sword arata mai degraba ca unul din filmele cu supereroi ale lui Guy Ritchie si se indeparteaza destuld e mult de povestea originala. Mie tocmai de aceea cred ca mi-a placut atat de mult. Cred deci, ca acest film se adreseaza unui public relaxat, care nu este obsedat de o poveste anume, dar si fanilor inraiti Guy Ritchie, acre sunt innebuniti dupa felul lui de a face film si lasa deoparte foarte putini nemultumiti. Personal cred ca merita vazut si este un film suficient de distractiv care este o alegere potrivita aproape in orice situatie, dar va avertizez ca nu exista nici un pic de dragoste inutile aici... nici macar o privire cu sibainteles.
Distributie: Louis Hofmann, Karoline Eichhorn, Lisa Vicari, Maja Schöne, Stephan Kampwirth
Filmul a obtinut 6 premii, printre care: - Adolf Grimme Award - Fiction, Adolf Grimme Awards, Germania 2018 -Best Visual Effects (Best VFX / Animation), German Television Academy Awards, 2020 - Best Art Direction (Bestes Szenenbild), German Television Academy Awards, 2018 - Best Cinematography (Beste Bildgestaltung), German Television Academy Awards, 2018 - Curt Jürgens Memorial Camera - Best young Actor (Louis Hofmann), Golden Camera, 2018
Nota Gealapa: 8.80 Metascore: 72/100
O saga de familie cu o întorsătură supranaturală, situată într-un oraș german, unde dispariția a doi copii mici scoate la suprafata relațiile ascunse dintre cele familii.
Se confirma inca odata ca Netflix a descoperit reteta succesului, cand vine vorba de seriale. Vreau sa va avertizez de la inceput sa nu va lasati pacaliti de faptul ca Dark are doar trei sezoane si 26 de episoade. Daca va imaginati ca treceti peste el si il bifati intr-o singura zi de binging va inselati amarnic. Sunt necesare cel putin doua vizualizari pentru a putea pretinde ca ati inteles ce se intampla acolo si cine va spune ca l-a stapanit din prima, mananca rahat. Daca planurile temporale care se intind pe mai multe secole si limba germana nu sunt suficiente sa va puna in incurcatura, aparitia lumilor paralele sigur va va da cu eroare in prima faza. Acestea fiind zise, chiar daca nu este un serial usor, va asigur ca merita tot efortul.
Povesti asemanatoare am ami vazut, dar punerea in scena este impresionanta. Filmul aproape ca nu are timpi morti, iar atmosfera sumbra si starea de tensiune sunt omniprezente. Imi place cum sunt structurate episoadele si am avut parte si de cea mai buna coloana sonora pe care am intalnit-o in ultima vreme, cu piese alese impecabil. Am avut senzatia sa reprosez lipsa efectelor vizuale in prima faze, dar pe parcurs se recupereaza si la acest aspect, si chiar daca efectele ar fi lipsit pe intreaga durata a serialului, cinematografia ar fi compensat din plin. Daca ar trebui sa reprosez ceva, ar fi un surprlus de drama si de dragoste de care m-as fi putut lipsi cu usurinta.
Oricat de neinitiat as fi in cinematografia germana, chiar si eu am recunoscut destui dintre actorii care au luat parte la acest proiect. Cei car emi-au fost mie familiari sunt cei mai experimentati, ca sa nu zic batran, care au oferit prestatii foarte solide si si-au adus din plin contributia la reusita intregului serial. Protagonistii au fost insa actorii mai tineri si ei cu interpretari surprinzator de bune. O sa ma rezum sa ii analizez doar pe cei doi protagonisti si anume Louis Hofmann si Lisa Vicari. Primul a reusit sa fie suficient de credibil, dar deseori a avut un stil mult prea dramatic si nu stiu daca aceasta este ipostaza in care l-a pus scenariul sau este o capcana a tineretii in care a cazut. Lisa Vicari in schimb, a avut o interpretare impecabila dupa parerea mea si ma bucur ca am mai descoperit o actrita tanara al naibii de talentata, ca a nu mai zic ca si extrem de frumoasa.
Nu cred ca gasesc mai multe cuvinte care sa descrie de ce acest film este unul dintre cele mai bune seriale supernaturale de pe piata, asa ca o sa incerc sa structurez doar cateva idei principale. Dark are multe personaje si asta poate fi o provocare in sine. Fiecare personaj insa, este dezvoltat asa cum trebuie, nu este unidimensional si nici unul nu este doar bun sau doar rau ci sunt in continua schimbare, odata cu povestea. Este imposibil sa va explic intriga pe deplin, dar credeti-ma ca este orice numai banala nu si vine la pachet si cu un scenaru foarte bine scris, care asigura dialoguri reusite si suspans din plin. Filmul ofera si o portie serioasa de drama si intrigi familiale, iar acestea au un rol esential in poveste. Fiecare familie are secretele ei si sunt puse in fata unor dileme esentiale care implica tradare, sacrificiu si altele. Calatoriile in timp au fost dintotdeauna subiect de film, dar de data aceasta parca acest subiect are mai multa logica decat oricand, chiar daca in prima faza nu a parut chiar asa.Pe langa toate acestea, Dark ridica si o serie de probleme filosofice pe care le trateaza foarte serios. Cu intrebari despre timp, originea umana, destin, religie si alegeri, te va face sa iti pui intrebari si sa iti testezi propriul sistem de credinte multa vreme dupa ce ai terminat ultimul episod. In incheiere, trabuie sa amintesc si de cireasa de pe tort si anume calitatea cinematografiei si a efectelor vizuale care sunt si ele de cea mia buna calitate si iti gadila retina in cel mai placut mod. Dupa toate astea, cred ca e de prisos sa mai spun ca recomand acest serial cu toata taria.
Distributie: Kevin Corrigan, Barry Bostwick, Karen Black, Leo Fitzpatrick, Ariel Gade
Regizor: Jack Perez [a mai regizat: Drone Wars(2016), Destruction: Las Vegas(2013), Mega Shark vs. Giant Octopus(2009), 666: The Child(2006), Monster Island(2004)]
Buget: 300.000 $ Incasari: 113 $
Premii: - Jury Award - Best Feature, Nevermore Film Festival, 2012
Nota Gealapa: 6.60
Ken Boyd este un bărbat singuratic, proaspăt ieșit dintr-un institut de nebuni, care își propune să-i omoare pe cei pe care îi consideră responsabili pentru viața lui mizerabilă.
Este surprinzator cat de agreabil este acest film, avand in vedere ca a avut la dispozitie un buget mediocru chiar si pentru Romania. Nu este cel mai original, pentru ca am mai vazut genul asta de intriga, dar este simplu, onest, nu incearca sa epateze peste mijloacele avute la dispozitie si chiar reuseste sa socheze, fiind oarecum imoral, prin superficialitatea cu acre trateaza viata. Este de apreciat si faptul ca nu isi dezvaluie deznodamantul decat atunci cand trebuie si orice film care nu este previzibil din prima sa jumatate merita remarcat, iar ca bonus mai primim si cateva glume bunicele.
La banii astia, distributia nu avea cum sa aiba in compozitie nume sonore, dar a reusit sa stranga o mana de actori experimentati, care au reusit sa scoata tot ce se putea de la acest scenariu si sa faca filmul atat de bun cat era maxim posibil. Principalii artizani sunt Kevin Corrigan si Barry Bostwick, dar as remarca si ca au reusit sa produca si un copil-actor foarte talentat, pe numele ei Ariel Gade, cu o interpretare foarte naturala si prmotatoare pentru viitorul ei. Sper sa nu isi iroseasca potentialul artat si sa o vad curand si in alte fimle.
Un secret pentru a gasi acest film cat mai agreabil este si setarea asteptarilor la un nivel cat mai jos, cum am procedat si eu. Veti descoperi un film ciudat de usor de indragit, cu suficiente glume si rasturnari de situatie, incat sa va mentina interesul crescut. Bine jucat si filmat decent, Some Guy Who Kills People merita sa fie ales pentru o seara de film fara prea multe pretentii, chiar daca nu va va determina sa il povestiti tuturor a doua zi la munca.
Regizor: Dani de la Orden [a mai regizat: The Wedding Unplanner(2020), Litus.(2019), The Best Summer of My Life(2018), Party Town(2016), Barcelona Christmas Night(2015)]
Nota Gealapa: 6.85
După o noapte magică împreună, Adri se interneaza de bunăvoie în instituția psihiatrică în care locuiește Carla, pentru a o putea vedea din nou.
Nu am dat inca peste filmul din 2021 care sa ma uimeasca, sa ma impresioneze sau sa ma tina treaz o noapte intreaga, dar acesta recunosc ca a fost destul de distractiv. O poveste ilogica si simpla cum au toate comediile romantice, indiferent unde sunt produse, un scenariu decent si o mana de glume bune care au facut drumul pana la deznodamantul mult asteptat si previzibil destul de agreabil. Nu este un film scump, deci singura scena in care avem cat d ecat ceva actiune este o urmarire de masini, intre o dubita si o berlina, ambele valorand maxim 5000 de euro fiecare, unde pentru cresterea riscului se arunca dintr-una in alta cu role de hartie igienica.
Distributia nu imi este cunoscuta dupa nume, asa ca nu stiu cat de relevanti sunt acesti actori in cinematografia spaniola. nu stiu daca sunt anonimi, sau sunt denzatii din noul val. Cert este ca per total, aceasta distributie mi s-a parut foarte fresh si mi-au placut interpretarile lor. Toti au fost foarte naturali si credibili, dar si un grad de compatibilitate cum nu am mai vazut de ceva vreme. Nu stiu daca acesta este filmul care le va lansa carierele si ii va face cunoscuti international, dar chiar daca nu se intampla asta, nimeni din acest film nu trebuie sa aiba nici un regret in ceea ce priveste prestatia lor din Crazy About Her, pentru ca toti au fost foarte buni.
Nu cred ca am identificat vreun moment de plictiseala de la inceput pana la sfarsit. Am descoperit insa, cum era de asteptat , mult cai batatorite pe drumul de la intriga la deznodamant, destule clisee si asa zise rasturnari de situatie care au fost mai previzibile decat ar fi trebuit. Este un film cu bune si cu rele, pe acre nu l-as caracteriza ca fiind mediocru, dar care nici nu se ridica cu mult deasupra mediei. Poate oferi aproape doua ore de divertisment bunicel, dar nu cred ca va provoca in cineva nevoia de a-l revedea; poate doar vreunui pacient internat la psihiatrie care are nevoie de o speranta in plus. Acestea fiind zise, cred ca merita vazut odata, lucru pe care va si indemn sa il faceti.
Distributie: Ethan Hawke, Amanda Seyfried, Cedric the Entertainer, Victoria Hill, Philip Ettinger
Regizor: Paul Schrader [a mai regizat: Dark(2017), Dog Eat Dog(2016), Dying of the Light(2014), Venice 70: Future Reloaded(2013), The Canyons(2013)]
Buget: 3.500.000 $ Incasari: 3.862.498 $
Filmul a obtinut 60 de premii, printre care: - Movie of the Year, AFI Awards, SUA 2019 - EDA Award - Best Actor (Ethan Hawke), Alliance of Women Film Journalists, 2019 - Best Actor (Ethan Hawke), Atlanta Film Critics Circle, 2018 - Best Actor (Ethan Hawke), Austin Film Critics Association, 2019 - Best Actor (Ethan Hawke), Boston Online Film Critics Association, 2018
Nota Gealapa: 6.85 Metascore: 85/100
Preotul unei mici congregații din nordul statului New York se confruntă cu o disperare crescândă, provocată de tragedie, preocupări lumești și un trecut chinuit.
Trebuie sa va spun de la inceput ca First Reformed este un film mia mult pentru critici, decat pentru audiente numeroase. Se bazeaza mult pe dialog si pe probleme existentiale, nu pe poveste si scene palpitante, iar scenariul furnizeaza suficiente dialoguri bune si reuseste sa ridice cateva teme gandire. Din fericire, pe parcurs si povestea devine din ce in ce mai tensionata si reuseste sa fie chiar palpitanta intr-o oarecare masura. Ma declar dezamagit de final insa, pentru ca este exact cum nu imi doream sa fie, adica nu ofera un deznodamant clasic, ci unul deschis care te lasa sa te intrebi ce se intampla dupa ultima scena.
Cred ca fiecare actor cat de cat cunoscut alearga de-a lungul carierei dupa un rol de continut, care sa il puna in valoare si care sa ii permita sa isi expuna versatilitatea si sa ramana in memoria fanilor sai. Cred ca Ethan Hawke s-a gandit ca acesta va fi filmul sau de capatai, dar chiar daca a avut o prestatie foarte buna, nu cred ca este acea interpretare memorabila pe care si-a dorit-o. El a fost ajutat cum trebuie si de rolurile secundare, mai ales de Amanda Seyfried, care incepe incet incet sa arate ca poate avea si profunzime si poate produce si prestatii cu substanta, nu doar personaje superficiale. Ambii au avut interpretari bune, dar cred ca ambii si-au inchipuit ca aceste roluri vor fi remarcate mai mult.
Chiar daca a obtinut 60 de premii, totusi printre ele nu se numara vreun Oscar sau Glob de Aur. Filmul este mai degraba un studiu aprofundat asupra unui personaj intunecat, acre poate fi extrem de agreabil daca va plac acest gen de filme, dar si extrem de plictisitor, daca nu concepeti sa vedeti un film care sa nu aiba nici o cascadorie sau vreun efect special. Pe mine a reusit sa ma prinda spre final si dupa ce m-am gandit mult timp ca e prea lung, la final mi s-a parut putin prea scurt, datorita finalului abrupt. Nu este un film pe care sa il alegeti pentru o seara in familie, ci mai degraba unul care sa genereze un moment de meditatie.
Regizor: Larysa Kondracki [aflata la primul lungmetraj]
Filmul a obtinut 8 premii, printre care: - Thriller Prize, Brussels International Festival of Fantasy Film (BIFFF), 2012 - DGC Craft Award - Sound Editing - Feature Film, Directors Guild of Canada, 2011 - Audience Award - Best Narrative Feature, Palm Springs International Film Festival, 2011 - Golden Space Needle Award - Best Director, Seattle International Film Festival, 2011 - Audience Award - Narrative Feature, Whistler Film Festival, 2010
Nota Gealapa: 7.25 Metascore: 59/100
O dramă bazată pe experiențele lui Kathryn Bolkovac, o polițista din Nebraska care a servit ca agent de menținere a păcii în Bosnia de după război și a scos la lumina faptul ca ONU a acoperit un scandal care implica traficul de carne vie
Fiind un film inspirat din realitate, care prezinta o situatie dramatica, era de presupus ca va fi bun si pe alocuri chiar impresionant. Trebuie mentionat insa ca pentru restul lumii acest film a fost probabil mult mai credibil, decat pentru orice spectator roman si asta pentru ca s-a folosit mana de lucru romaneasca, astfel ca limba romana vorbita in Bosnia chipurile si numeroasele masini Dacia si Aro, dar si alte exemple de acest film, pe mine cel putin m-au scos din cand in cand din film. In rest, The Whistleblower este destuld e cursiv si pus in scena fara prea multe briz-brizuri. Ramane destul de fidel povestii pe care nu o infloreste foarte tare de dragul impactului emotional.
Distributia este decenta, cu destule nume importante in componenta si cu Rachel Weisz in rol principal, care face o treaba bunicica si care nu inteleg de ce nu mai este in gratiile regizorilor si se afla momentan intr-un con de umbra. Monica Bellucci si Vanessa Redgrave au contribuit si ele din plin la reusita filmului, cu interpretari foarte bune, chiar daca in roluri mai mici. Pentru mine insa, a fost o bucurie dar si o ciudatenie sa ii vad pe Alexandru Potocean, Flrin Busuioc, Roxana Condurache, Anca Androne si multi alti actori autohtoni, marea lor majoritate cu interpretari bune, dar asa cum aminteam mai devreme, cu efectul secundar de a spulbera povestea pe alocuri.
The Whistleblower nu raspunde la intrebari, ci mai degraba pune unele. Este genul de film greu de vazut, dar in acelasi timp e si imposibil sa nu te uiti la el. Daca vreti sa fiti distrati si amuzati, atunci uitati-va la Transformers, dar daca nu va e teama sa fiti miscati de o poveste adevarata si sa vi se prezinte o bucatica de istorie recenta pe care ar trebui sa o cunoastem si care ne invata ca nu toate lucrurile care pare bune sunt asa, atunci acest film este o optiune viabila si vi-l recomand.
Distributie: Anthony Mackie, Kerry Washington, Ellen Barkin, Monica Bellucci, Jim Brown
Regizor: Spike Lee [a mai regizat: David Byrne's American Utopia(2020), Da 5 Bloods(2020), BlacKkKlansman(2018), Pass Over(2018), Michael Jackson's Journey form Motown to Off the Wall(2016)]
Buget: 8.000.000 $ Incasari: 1.526.951 $
Premii: - Hall of Shame, Women Film Critics Circle Awards, 2004
Nota Gealapa: 6.10 Metascore: 30/100
Concediat pentru a dezvălui practici corupte de afaceri, un fost director de biotehnologie se reorienteaza spre impregnarea lesbienelor bogate pentru profit.
She Hate Me este inca un exemplu de film mediocru si deloc memorabil care ar fi putut fi mult mai bun. Are o intriga interesanta, are putina comedie, prea putina insa, putina drama, e putin ciudat, e putin sexy, dar nu isi asuma nici o directie in mod hotarat. Ritmul este mult prea lent, ceea ce face filmul inutil de lung si aproape plictisitor. Scenariul este oscilant si alterneaza scenele foarte captivante cu timpii morti, dar poate cea mai mare problema si cea mai usor sesizabila este coloana sonora. Este cea proasta muzica pe care am auzit-o intr-un film de ceva vreme si este atat de nereusita incat nu am putut sa o ignor in nici un moment, a stricat majoritatea sceneleor si ma va bantui si o vreme de acum inainte.
Poate o sa va sochez cand o sa va zic ca distributia nu este cine stie ce. Da, il are pe Anthony Mackie, dar intr-o faza incipienta a carierei sale si in plus, inca nu l-am vazut descurcandu-se foarte bine in astfel de roluri de substanta. Nu imi amintesc nici o interpretare dramatica de-a lui care sa ma fi dat pe spate. problema mare nu este el insa, pentru ca Mackie face totusi o treaba decenta; problema este ca pe langa el sunt foarte putine nume familiare, daramite relevante si nici unul dintre acestea nu are un rol suficient de important pentru a ajuta cu adevarat filmul.
Filmul il are la carma pe Spike Lee, deci te astepti sa fie inteligent si este, problema este insa ca fiecare scena isteata are ca si corespondent una foarte cringy. As remerca totusi in lucru care merita remarcat in toata aceasta mediocritate si anume felul in care sunt prezentate lesbienele. Atat cat poate intelege mintea mea hetero, mi s-a parut cea mai reusita, obiectiva si profunda abordare a sexualitatii femeilor care indragesc alte femei, aratand de exemplu si preocuparile familiale ale acestora, dar atingand si sexualitatea, diversitatea si toate astea fara sa creeze neaparat o drama epica. Mi se pare prea putin insa pentru a salva filmul, care ramane unul de duzina si pe care nu il recomand.
