Friends (1994-2004)

Gen: Comedie, Romantic

Numar sezoane: 10 (235 episoade)

Distributie: Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry

Incasari: 89.007 $

Filmul a obtinut 77 de premii, printre care:
- Best Performance by an Actress in a Television Series - Comedy or Musical (Jennifer Anisotn), Golden Globes, SUA 2003
- Outstanding Guest Actress in a Comedy Series (Christina Applegate), Primetime Emmy Awards, 2003
- Outstanding Lead Actress in a Comedy Series (Jennifer Aniston), Primetime Emmy Awards, 2002
- Outstanding Comedy Series, Primetime Emmy Awards, 2002
- Outstanding Guest Actor in a Comedy Series (Bruce Willis), Primetime Emmy Awards, 2000

Nota Gealapa: 9.05
Metascore: 59/100

Seria urmareste viata personala si profesionala a sase prieteni cu varste in jur de 30 de ani, care traiesc in Manhattan.

Daca la capitolul filme stau destul de bine, cand vine vorba de seriale lucrurile nu stau deloc asa. Am inceput sa urmresc seriale doar de putin timp si nu sunt deloc la curent cu cele la moda acum, pentru ca in general am ales sa incep cu unele mai vechi, clasice, pe care poate nu le-am apreciat la adevarata lor valoare in copilarie. Acestea fiind zise, a venit randul Friends si pot sa spun linistit ca este cel mai bun serial pe care l-am vazut pana acum. As spune ca este chiar cu o idee mai bun decat House. Cele doua sunt cam de acelasi nivel, dar balanta inclina putin spre Friends pentru ca este mai greu sa faci un sitcom asa valoros, dar si pentru ca se adreseaza nui public mai larg.

Personajele au fost dezvoltate in mod inspirat, astfel incat sa fie usor pentru un public cat mai numeros sa se identifice cu acestea. Glumele sunt constant foarte bune si exista destula drama cat sa creeze si tensiune din plin. Uneori se exagereaza putin cu aceste drame si in ultimele sezoane sunt din ce in ce mai multe episoade de umplutura (ma refer la cele cu amintiri din trecut, in care personajele rememoreaza anumite scene), acestea fiind si singurele doua reprosuri care i se pot aduce. Serialul are doar zece sezoane, ceea ce poate parea detsul de putin pentru un film cu un asemenea succes, dar eu cred ca s-a terminat la timp, inainte sa devina mai putin interesant.

Distributia este una foarte buna, daca judecam acum, dupa atatia ani, dar la acel moment, toti acesti protagonisti nu erau atat de cunoscuti si aveau o experienta limitata, cel putin unii dintre ei. Cred ca toti au facut o treaba foarte buna si au reusit sa isi faca personajele sa fie indragite. Dintre toti, cred ca Lisa Kudrow si Matt LeBlanc au avut de suferit de pe urma rolurilor pe care le-au avut, in sensu in care lumea nu i-a mai putut dezlipi de personajele de aici si sa ii ia serios in filme mai serioase, cei doi fiind practic condamnati sa aiba interpretari in acelasi stil, in majoritatea proiectelor ulterioare. De altfel, Matt LeBlanc, a fost si protagonistul seriei Joey, care s-a dorit o continuare pentru Friends, dar care nu s-a bucurat de acealsi succes. La polul opus, o regasim pe Jennifer Aniston, care a facut cel mai bine tranzitia catre marele ecran, avand deja in cv destule filme importante.

Este serialul de comedie la care cred ca am ras cel mia mult. Scenaristii s-au intrecut pe ei cu scenarii constant foarte bune si chiar daca sezonul 10 nu este cel mai stralucit, acesta face o treaba decenta in a inchide majoritatea capitolelor, astfel incat sa te poti desparti de serial impacat. Este genul acela de serial pe crae il poti revedea de mai multe ori fara sa fie plictisitor si sunt curios cat va rezista pe primul loc in topul meu personal. Ma indoiesc ca exista cineva care nu l-a vazut inca, dar daca exista astfel de persoane, atunci ar trebui pus in capul listei de prioritati cand vine vorba de seriale.

Legend of the Demon Cat (2017)

Titlu original: Kȗkai

Gen: Aventura, Drama, Familie

Distributie: Xuan Huang, Shôta Sometani, Yuqi Zhang, Hao Qin, Hiroshi Abe

Regizor: Kaige Chen [a mai regizat: My People, My Country(2019), China's Megatomb Revealed(2016), Monk Comes Down the Mountain(2015), Caught in the Web(2012), Sacrifice(2010)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 97.051.623 $

Filmul a obtinut 17 premii, printre care:
- Best Supporting Actress (Yuqi Zhang), Asian Film Awards, 2018
- Best Costume Designer, Asian Film Awards, 2018
- Best Production Designer, Asian Film Awards, 2018
- Best Visual Effects, Asian Film Awards, 2018
- Best Art Direction, Asian Film Critics Association Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.45

In timpul dinastiei Tang, o pisica demon apare si strica pacea orasului Chang'an, provocand o serie de evenimente ciudate. Poetul Bai Letian si calugarul Kukai, isi unesc fortele pentru a investiga moartea concubinei imparatului, Lady Yang, incercand sa descopere urmele lasate de pisica.

M-am obisnuit ca multe filme din partea asta de lume sa fie mai ciudate, dar acesta este dubios nu atat in imagini, cat in alegerea intrigii. Vorbim de o fictiune, deci se putea alege orice alt animal, dar scenaristii au ales o biata pisica neagra, are sa fie reincarnarea cuiva din trecut, venit sa isi razbune o dragoste naimplinita. Odata ce te obisnuiesti cu acest aspect filmul este chiar bunicel. Majoritatea efectelor vizuale sunt foarte reusite, desi sunt si cateva ratate, iar umorul este in cea mai mare parte ratat. Din fericire, aceasta ciudatenie a povestii o face si captivanta, iar suspansul exista din plin.

Ma arunc sa zic ca distirbutia este aleasa corect. Nu imi sunt familiare numele, dar figurile s-au potrivit cu personajele si din ce mi-am putut da seama, interpretarile au fost destul de bune, bineinteles intr-un stil clasic chinezesc. Partea feminina a distributiei a fost o idee mai convingatoare, dar per total, am primit exact genul de interpretari la care m-am asteptat. Nu am fost surprins in mod placut de vreo prestatie, dar important este ca nici una dintre interpretari nu a fost sub media filmului si nu m-a scos din poveste.

Este pana la urma o poveste clasica cu fantome chinezesti. Asa le fac ei acolo. In ciuda unui ritm lent si foarte conversational, filmul are destule scene foarte reusite. Este o poveste care are surprinzator de mult sens pentru un film cu fantome si ofera emotii din plin. Bunele sunt la fel de numoeroase ca relele insa, ceea ce face ca incele din urma filmul sa fie prea putin memorabil si sa devina unul practic de duzina, dar daca intamplator va cade in maini, nu este cazul sa il ocoliti, pentru ca este o experienta cel putin inedita.

Malèna (2000)

Gen: Drama

Distributie: Monica Bellucci, Giuseppe Sulfaro, Luciano Federico, Matilde Piana, Pietro Notarianni

Regizor: Giuseppe Tornatore [a mai regizat: Correspondence(2016), The Best Offer(2013), L'ultimo gattopardo: Ritratto di Goffredo Lombardo(2010), Baarìa(2009), The Unknown Woman(2006)]

Incasari: 14.493.284 $

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- Golden Swann, Cabourg Romantic Film Festival, 2001
- Best Cinematography (Migliore Fotografia), David di Donatello Awards, 2001
- Best Male Newcomer (Migliore Attore Esordiente) (Giuseppe Sulfaro), Golden Globes, Italia 2001
- Silver Ribon - Best Score (Migliore Musica), Italian National Syndicate of Film Journalists, 2001
- Top Foreign Films, National Board of Review, SUA 2000

Nota Gealapa: 7.75
Metascore: 54/100

In mijlocul unui climat de razboi, un adolescent in plin proces de desoperire de sine, se indragosteste de Malèna, o femeie senzuala, care traieste intr-un orasel din Italia, plin de oameni ingusti la minte.

Pe barbatii care inca mia pot avea o erectie ii pote convinge foarte usor sa vada acest film, spunandu-le un singur lucru despre acest film: nenumarate scene cu Monica Bellucci goala si mai tanara cu 20 de de ani. Din fericire, si femeile si barbatii nefericiti au ce vedea la acest film. Chiar daca personajul monicai Bellucci aproape ca nu spune nici un cuvant tot filmul, pot spune ca scenariul este foarte bine scris si pune in valoare foarte bine aceasta poveste destul de profunda. Este printre cele mai bune filme italienesti pe care le-am vauzt. Fara sa fie revolutionar din punct de vedere tehnic, regizorul pune povestea in scena foarte bine si reuseste sa poarte spectatorii in acea epoca tulbure, iar ce incepe ca o comedie draguta, se transforma intr-o poveste despre maturizare, rautatea umana si chiar intr-un film de razboi, intr-un mod mai abstract.

Chiar daca pe toata durata filmului cred ca rosteste in total sub zece cuvinte, as spune ca Monica Bellucci face o treaba foarte buna. Chiar daca la prima vedere rolul ei poate parea usor, eu cred ca este destul de greu sa transmiti fara ajutorul cuvintelor si aceasta transmite din plin tot felul de emotii, folosindu-se doar de zambete, priviri, grimase si alte unelte ale limbajului nonverbal. Cu toate astea, cred ca protagonistul filmului, Giuseppe Sulfaro, chiar daca foarte tanar la acea vreme, a reusit sa poarte acest film pe umeri ca un actor cu multi ani de experienta, reusind sa ofere o interpretare foarte credibila si naturala, beneficiind bineinteles si de ajutorul mai experimentatilor sai colegi de platou . Va avertizez totusi ca toate interpretarile sunt intr-un puternic stil italian vechi, care cel putin in prima faza iese in evidenta destul de mult.

Pentru acest film puteti sa va ridicati din start nivelul asteptarilor. Pana la urma este regizat de Giuseppe Tornatore, un regizor din ale carui maini au iesit de-a lungul timpului multe filme impresionante, acesta fiind unul dintre ele. Indemanarea acestuia, completata cu frumusetea Monicai Bellucci,cui talentul si inocenta posibil reala la acea vreme, a lui Giuseppe Sulfaro, toate inconjurate de o coloana sonora superba, se complementeaza perfect, ca ingredientele unui preparat pretentios dintr-un restaurant cu stele Michelin. Pana la urma, chiar daca mesajul filmului nu reuseste sa va patrunda in suflet, macar ramaneti pe retina cu imaginea Monicai Bellucci goala, lucru de loc rau as zice.

Manuale d'amore (2005)

Gen: Romantic, Comedie, Drama

Distributie: Carlo Verdone, Luciana Littizzetto, Silvio Muccino, Sergio Rubini, Margherita Buy

Regizor: Giovanni Veronesi [a mai regizat: The King's Musketeers(2018), No Country for Young Men(2017), A Woman as a Friend(2014), The Fifth Wheel(2013), Manuale d'am3re(2011)]

Incasari: 22.281.609 $

Filmul a obtinut 10 premii, printre care:
- Grand Prix, Alpe d'Huez International Comedy Film Festival, 2006
- Best Supporting Actress (Migliore Attrice non Protagonista) (Margherita Buy), David di Donatello Awards, 2005
- Best Supporting Actor (Migliore Attore non Protagonista) (Carlo Verdone), David di Donatello Awards, 2005
- Best Actor (Migliore Attore Protagonista) (Carlo Verdone), Golden Ciak Awards, 2005
- Best Producer (Migliore Produttore), Golden Ciak Awards, 2005

Nota Gealapa: 6.80

Patru episoade conectate intre ele despre bucuriile si neplacerile iubirii.

Nu e nici pe departe primul film care are aceasta abordare si ne prezinta povesti separate, pe care apoi le conecteaza in moduri care se vor surprinzatoare. Unele filme au fost mai inspirate decat altele, iar aceasta tentativa italianaas plasa-o undeva la mijloc. Nu toate povestioarele preentate au fost reusite. E drept ca unele au fost foarte amuzante si sensibile, dar celelalte au fost destul de banale si nici modul in care acestea au fost legate nu a fost chiar original pana la capat. Per total, filmul a fost suficent de bun incat sa ma faca curios sa vad si cele doua squeluri. Ma intreb daca vor fi continuate aceleasi povesti, daca vor fi altele cu totul noi sau daca se renunta cu totul la acest stil.

Distributia este in cea mai mare parte inspirata, cu intrepretari bune, dar care sunt intr-un puternic stil italian, care are nevoie de putin timp pana te obisnuiesti cu el. Acest aspect nu are legatura neaparat cu modul de a vorbi si obiceiurile peninsulare, dar pentru ca marea majoritate a filmelor pe care le vedem provin de peste ocean, orice alte film care provine dintr-un alt colt de lume necesita o mica perioada de acomodare. Prestatiile mi s-au parut destul de credibile, dar au livrat mult mai des umorul decat emotia si cred ca momentele in care aparea un narator nu cred ca au lucrat in favorea actorilor, sau a filmelor in general.

Daca va doriti sa vedeti o comedie europeana, nu va feriti sa alegeti acest film. Practic, acesta ne trece prin mai multe etape ale unei relatii. Indragostirea, criza, infidelitatea si despartirea, toate ne sunt prezentate prin ochii cate unui cuplu. Filmul este structurat aproape ca un miniserial cu patru episoade separate si fiecare spectator va avea preferatele sale. Cele care mie mi-au placut, pentru altii pot fi cele mai nereusite. In concluzie, nu este un film revolutionar, dar este o comedie reusita, cu unele referinte pe care doar italienii le pot intelege probabil, care incearca si reuseste partial sa evite cliseele filmelor intalienesti, dar care este o comedie destul de reusita.

God Bless the Broken Road (2018)

Gen: Drama, Familie, Romantic

Distributie: Matthew Derek Davis, Arthur Cartwright, Adam Agee, William Matthews, Lindsay Pulsipher

Regizor: Harold Cronk [a mai regizat: Unbroken: Path to Redemption(2018), God's Not Dead 2(2016), The Adventures of Mickey Matson and the Copperhead Treasure(2015), Pirate's Code: The Adventures of Mickey Matson(2015), God;s Not Dead(2014)]

Buget: 3.400.000 $
Incasari: 2.848.233 $

Nota Gealapa: 4.75
Metascore: 31/100

O vaduva cu probleme financiare, care isi jeleste sotul, intalneste un pilot de curse.

Drama, famile, romantic, acest film are cate putin din fiecare gen, dar este inainte de toate un film crestin. Un film care nu vrea sa se deconspire din prima, dar o face in cele din urma si deloc inspirat. Povestea nu este originala, scenariul nu este deloc unul care sa inspire si momentul in care religia este prezentata ca solutie universala pentru orice problema, asomeaza filmul definitiv. Trebuie sa recunosc insa ca acest gen de filme au inceput sa arate din ce in ce mai bine. Exista acum scene de actiune, exista cateva cascadorii si cinematografie mai inspirata, dar nu am gasit inca unul care sa reuseasca sa imbrace acest mesaj crestin intr-un aluat usor digerabil.

In afara de Gary Grubbs, a carui figura este cat de cat recognoscibila, restul distributiei este pe deplin anonima si dupa prestatia din acest film, unii dintre actori vor ramane in continuare anonimi. Interpretarile au fost foarte cringe uneori si per total destul de stangace si au reusit sa strice o poveste destul de plauzibila, chiar daca slabuta in general. Au existat totusi si vreo doua scene emotionante care au mai salvat aparentele cum ca acesta ar fi un fim normal. Cea mai inspirata interpretare a fost cea a lu Makenzie Moss, care pare a fi un copil foarte talentat si cred ca are un viitor in aceasta industrie.

Acest film se vrea a fi un reminder ca viata nu este mereu cum ne dorim si in momentele grele trebuie sa ne pastram credinta si sa cautam sa ne ghidam prin rugaciune, dar cand transmiti un astfel de mesaj trebuie sa ai grija sa il ambalezi frumos si sa il faci usor de acceptat, pentru ca daca voiam sa vad o predica ma duceam la biserica, nu ma uitam la un film, dar daca tot mi-ai dat planurile peste cap, macar fa-o cat mai putin intruziv. Lipsa oricarui suspans a facut ca acest film sa fie o experienta total nereusita pentru mine si nu il recomand nimanui.

Rambo (2008)

Gen: Actiune, Thriller

Distributie: Sylvester Stallone, Julie Benz, Matthew Marsden, Graham McTavish, Reynaldo Gallego

Regizor: Sylvester Stallone [a mai regizat: The Expendables(2010), Rocky Balboa(2006), Rocky IV(1985), Staying Alive(1983), Rocky III(1982)]

Buget: 50.000.000 $
Incasari: 113.244.290 $

Premii:
- Most Original Poster, Golden Trailer Awards, 2008

Nota Gealapa: 7.30
Metascore: 46/100

In Thailanda, John Rambo se alatura unui grup de mercenari pentru a se aventura in Burma (Birmania), sfasiata de razboi, si pentru a salva un grup de misionari crestini rapiti de o unitate de infanterie locala.

Am evitat acest film o vreme, pentru ca nu sunt fan al ciorbelor reincalzite. De obicei, remakeurile nu reusesc sa se ridice la nivelul filmelor originale. De aceasta data insa, am fost pacalit de titlul sumar. Acest Rambo nu este un remake, ci doar o continuare a seriei. Este prectiv un "Rambo IV" si nu este rau deloc. M-a dus pe un drum al nostalgiei foarte placut si este unul din cele mai bune filme ale francizei. Pastreaza principiile estentiale cu care ne-a obisnuit, cum ar fi numarul record de gloante imprastiate, un erou deloc vorbaret, sau bandana pe care nu am mai vazut-o in filme din anii '90 si ni le prezinta intr-o forma modernizata si foarte agreabila. Da, scenariul este superficial si putinele dialoguri nu ne spun prea multe, dar nimeni nu se uita la Rambo pentru profunzime. Va avertizez insa, ca nu este chiar usor de privit. Eu unul am fost surprins de cat de grafic si sangeros este.

Sylvester Stallone este cel mai important nume din distributie si in mod normal asta ar fi putut fi o problema. Nu cred ca e cazul de aceasta data, pentru ca sa fim seriosi, alegem sa vedem acest film pentru Stallone si atat. Nu e foarte mult de jucat, nu sunt povesti de dragoste, nu sunt rostite multe cuvinte, astfel ca prezenta lui infioratoare este suficienta, mai ales ca in 2008 cand a aparut filmul, acesta inca arata impresionant si varsta ii permitea inca sa fie credibil in astfel de roluri si chiar sa alerge destul de mult dupa cum o sa vedeti, daca alegeti acest film. A mai aparut un sequel in 2019 si tare curios sunt sa vad daca o sa mai am aceeasi parere si despre acesta.

Ca sa revin la ideea de mai devreme, acest film m-a socat din punct de vedere vizual. Nu imi aduc aminte cand am vazuta ultima data atatea capete detasate, membre spulberate, gauri in piept si stomac si sange tasnind. Ati putea crede ca este doar violenta fara sens si chiar daca o mica parte este cam exagerata, filmul chiar are cat de cat o poveste si un mesaj decent despre a face viata ta sa conteze. Totusi, daca aveti probleme cand vedeti sange, e clar ca mai bine ignorati acest film. Trebuie apreciata si cinematografia filmului, dar si modul in care acesta a fost regizat de Stallone insusui, care dovedeste inca odata ca stapaneste si acest mestesug. Cred ca in UltraHD filmul poate fi cu adevarat impreisonant, asa ca il recomand cu incredere.

American Dream/American Knightmare (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Marion 'Suge' Knight, Antoine Fuqua

Regizor: Antoine Fuqua [a mai regizat: What's My Name: Muhammad Ali(2019), The Equalizer 2(2018), The Magnificent Seven(2016), Southpaw(2015), The Equalizer(2014)]

Nota Gealapa: 4.15

Un documentar despre viata si realizarile producatorului de gangsta rap, Suge Knight.

Cred ca acets film este una dintre cele mai mari dezamagiri cinematografice din ultima vreme. un documentar cu un subiect foarte interesant si la carma cu un regizor din mana caruia au iesit foarte multe filme bune; pe hartie parea ca nu are ce sa mearga rau, dar din pacatetotul a mers extrem de rau. Am vazut documentare in care se prezenta ideea ca Pamantul este plat, care aveau macar o umbra de argumentare si incercau sa prezinte niste fapte. Acest documentar este extrem de subiectiv si se bazeaza exclusv pe marturiile unui personaj despre care este bine stiut ca minciuna este cea mai mica problema de caracter pe care o are.

Asadar, distributia este formata doar din 'Suge' Knight, care ne prezinta o realitatea personala, pe care el ar vrea sa o faca credibila pentru publicul larg, dar minte despre lucruri deja dovedite si pune astfel sub semnul intrebarii si eventualele lucruri adevarate pe care le spune. Pe langa acesta, singura figura care mai apre este cea a regizorului Antoine Fuqua, care nu face altceva decat sa dea din cap aprobator. Daca acesta nu a fost santajat cumva de 'Suge' Knight, atunci nu are nici o scuza ca s-a compromis in acest fel.

Acest personaj ar fi trebuit sa aiba alte prioritati decat sa incerce sa isi spele imaginea si sa defileze cu cati bani are si cat de bine o duce, in ciuda faptului ca a stat prin inchisori ani intregi pana la filmarea acestui proiect. Poate daca facea asta, acum nu era inchis din nou, de aceasta data pentru 28 de ani. Va recomand sa stati cat mai departe de acest film. Sunt multe documentare pe piata mult mai bune despre 2Pac si chiar despre 'Suge' Knight insusi.

Avenging Angelo (2002)

Gen: Actiune, Comedie, Crima

Distributie: Sylvester Stallone, Madeleine Stowe, Anthony Quinn, Raoul Bova, Harry Van Gorkum

Regizor: Martyn Burke [a mai regizat: Under Fire: Journalists in Combat(2011), Pirates of  Silicon Valley(1999), Witnesses(1988), The KGB Connection(1982), The Last Chase(1981)]

Buget: 17.000.000 $
Incasari: 824.597 $

Nota Gealapa: 5.75

O femeie care afla ca este fiica unui sef al mafiei proaspat ucis, cauta razbunare avandu-l alaturi pe bodyguardul de o viata al tatalui ei.

Acesta este doar un alt film care are o criza de identitate. Nu e hotarat daca vrea sa fie un film de actiune sau o comedie, asa ca isi inmoaie picioarele in ambele stiluri iar rezultatul este o productie confuza, care nu reuseste sa se integreze cu succes in nici unul din cele doua genuri. Exista si cateva scene auzante si cateva scene de actiune decente, dar per total povestea nu se leaga si nu este cea mai palpitanta experienta. Dialogurile sunt destul de superficiale si filmul arata mult mai ieftin decat bugetul pe care l-a avut la dispozitie.

Distributie este decenta, dar cine vrea sa il vada pe Sylvester Stallone in comedii romantice? Nu e recunoscut pentru profunzimea interpretarilor sale si pentru cat de emotionante sunt acestea. Culmea etse ca nu el a fost principala problema din acest punct de vedere. Madeleine Stowe a avut o prestatie mult mai slaba. A fost inexplicabil de ezitanta si nesigura. Anthony Quinn a fost singurul actor convingator din acest film, care cred ca a fost si ultimul din cariera lui. Pacat ca personajul lui este atat de neimportant. Chiar daca pe hartie distributia a aratat interesant, in realitate s-a dovedit a fi neinspirata.

Filmul este destul de distractiv dar nu merita efortul de a il cauta, sau a plati pentru el. Daca ajunge cumva intamplator in playilist, atunci e ok sa il vedeti pentru ca plictisitor nu este. Scenatiul slabut si distributia prost aleasa saboteaza de la inceput acest film si fac ca acesta sa fie doar o productie de duzina deloc memorabila. Deja stau de cateva minute sa ma gandesc la inca o fraza pe care sa o spun despre el, ca sa inchei paragraful si nu imi vine nimic. Asta ar trebui sa fie un indiciu despre banalitatea acestui film, pe care normal ca nu il recomand.

Breathe (2017)

Gen: Biografic, Drama, Romantic

Distributie: Andrew Garfield, Claire Foy, Hugh Bonneville, Ed Speleers, Tom Hollander

Regizor: Andy Serkis [a mai regizat: Mowgli: Legend of the Jungle(2018), The Ruins of Empires(2018)]

Buget: 15.000.000 $
Incasari: 5.026.154 $

Premii:
- Truly Moving Picture Award, Heartland Film, 2017

Nota Gealapa: 7.50
Metascore: 51/100

Povestea de dragoste cu adevarat inspirationala dintre Robin si Diana Cavendish, un cuplu aventuros, care refuza sa se dea batuti in fata unei boli devastatoare. Andy Serkis isi face debutul regizoral cu aceasta poveste adevarata, o celebrare induiosatoare a posibilitatilor umane.

Cred ca acest film este putin subestimat si prea putin popularizat. Este o poveste de dragoste interesanta, care se intampla sa fie si reala, dar este mult mai mult de atat. Este o poveste despre lupta impotriva celor mai nefericite aspecte ale vietii. Daca va e rusine sa recunoasteti in public ca va plac filmele romantice, puteti spune tuturor ca acesta este de fapt un documentar despre inventarea unui aparat medical foarte important. minciuna nu ar fi un atat de mare, pentru ca povestea este una adevarata, contine si acest aspect tehnic si de la un moment dat povestea de dragoste cade cumva in plan secundar. scenariul este foarte bun si reuseste sa puna in valoare mai multe aspecte ale povestii, de la ragoste, pana la rezistenta oamenilor la schimbare.

Distributia are parti bune dar si alegeri neinspirate. Andrew Garfield nu este dintre actorii mei preferati si cred ca acest gen de roluri serioase nu i se mai potrivesc, dar treuie sa recunosc ca pentru un om iesit din zona lui de confort s-a descurcat decent. Cred insa, ca adevarata stea a filmului a fost Claire Foy, cu o interpretare foarte naturala si sensibila. Putin mai multa chimie intre cei doi protagonisti ar fi ajutat, dar per total calitatea prestatiilor artistice este una chiar buna, mai ales ca si in rolurile secundare avem parte de actori experimentati, care contribuie si ei din plin la reusita filmului.

Chiar daca nu sunt mare fan al filmelor de dragoste, cred ca aceasta parte a povestii a fost cam grabita si ar fi ajutat sa vedem mai mult din iubirea celor doi cand lucrurile erau lapte si miere si sa se mai amane putin turnura tragica pe care au luat-o evenimentele. poate astfel as fi empatizat chiar mai mult cu perosnajele si as fi fost mai impresionat. De asemenea, o coloana sonora ceva mai inspirata ar fi facut filmul si mai dramatic. Personal, nu pot sa spun ca am fost sensibilizat pana la capat de poveste, dar este un film reusit pe care il recomand.

The Outer Limits (1995-2002)

Gen: SF

Numar sezoane: 7 (152 episoade)

Distributie: Kevin Conway, Alex Diakun, Eric Schneider, Garvin Cross, Larry Musser

Filmul a obtinut 18 premii, printre care:
- Outstanding Guest Actress in a Drama Series (Amanda Plummer), Primetime Emmy Awards, 1996
- Saturn Award - Best Genre Cable/Syndicated Series, Academy os Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 1998
- Saturn Award - Best Genre Syndicated TV Series, Academy os Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 1997
- Saturn Award - Best Genre Television Series, Academy os Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 1996
- Guest Actor in a Dramatic Special or Series (David Hyde Pierce), CableAce Awards, 1997

Nota Gealapa: 8

O renastere mai moderna a antologiei SF clasice cu acelasi nume, din 1963. Episoadele au adesea finaluri total neasteptate care implica extraterestri si rareori e nevoie de mai mult de un episod pentru a spune o poveste.

The Outer Limits este unul din serialele copilariei mele. Acesta, impreuna cu The Twilight Zone, erau cele doua fillme pe acre abia asteptam sa le vad dupa miezul noptii. Bine, mai era si Emanuelle, dar acela face parte din alta categorie. Este un serial din anii '90, deci nu este in hd, ca serialele moderne si efectele vizuale pot parea ridicole uneori, dar odata ce te obisnuiesti cu el, este un serial excelent. As spune chiar ca este un serial SF clasic, care trebuie neaparat bifat. O dovada a faptului ca este un serial foarte bune, este ca de-a lungul timpului, foarte multe din povestile prezentate in episoadele sale au devenit intrigi pentru filme artistice SF si horror de succes.

Unul din cele mai impresionante lucruri legate de serial este distributie. Pentru ca avem de a face cu episoade care rareori au legatura intre ele, practic fiecare episod are propria distributie. Avem ocazia sa vedem la lucru zeci de actori foarte buni, care fie erau deja nume importante in industrie , fie erau doar niste tineri talentati la momentul aparitiei in serial, dar au devenit ulterior nume uriase si indragite de public. Sunt atat de multi incat nici nu ma apuc sa ii enumar, dar acest aspect are ca efect un nivel foarte bun al interpretarilor pe durata tuturor celor sapte sezoane.

Este un serial unic si original, care reuseste sa ia intrigi SF, unele destul de complexe si sa le explice pe intelesul tuturor, astfel incat si cei mai atehnici dintre spectatori sa le inteleaga. Este atat de bun, incat pe moment, daca cineva vrea sa se relaxeze cuo productie SF foarte bune, nu i-as recomanda altceva. Acest serial este produs de aceeasi oameni care au gandit si Stargat Sg-1, iar asta ar trebui sa fie un indiciu despre standardul la care se ridica. Am dubiile mele legate de marele final, dar fie ca il veti considera bun sau rau, cu siguranta este putin infricosator. Daca va plac povestile SF bune, daca sunteti nostalgici dupa anii '90, daca sunteti hipsteri sau daca va nemultumeste profund modul in care au evoluate serialele astazi, atunci The Outer Limits este serialul perfect de care sa va apucati.

Social Animals (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Kaylyn Slevin, Emma Crockett, Humza Deas, Demid Lebedev, Dvir Avraham

Regizor: Jonathan Ignatius Green [aflat la primul lungmetraj]

Premii:
- Festival Prize - Heartland - Best Documentary Feature, Kansas City FilmFest, 2018

Nota Gealapa: 3.95

Un fotograf vanator de adrenalina, un fotomodel pentru costume de baie aspirant si o fata din vestul rural cauta sa obtina aceleasi lucruri cu ajutorul conturilor lor de instagram - putina dragoste, acceptare si faima - si sunt dispusi sa faca aproape orice pentru a le obtine.

Un film despre nimic. Se vrea a fi insa, un film despre pericolul retelelor sociale si despre consecintele pe care acestea le pot avea asupra unor tineri influentabili. Din pacate, nici un mesaj nu este transmis cum trebuie, iar rezultatul este doar un film superficial, despre niste tineri la fel de superficiali, ca parinti fie bogati, fie foarte bogati, a caror preocupare este cum sa munceasca cat mai putin in viata lor. Putin fir epic care exista este intrerupt constant si in modurile cele mai nepotrivite, iar finalul care ar trebi sa ne ofere lectiile, contrazice tot ce incearca filmuls a spuna pana in acel moment.

In "rolurile" principale, avem cativa adolescenti care au dat lovitura pe Instagram, sau care au avut de suferit, cel putin teoretic, de pe urma acestei platforme, numai ca si persoana respectiva, a suferit mai degraba din cauza oamenilor, nu a retelei in sine. Aceasta fata este si singura care da dovada de putina umanitate, in rest am vazut doar cativa copii rasfatati si nebatuti suficient cand erau mici , care de dimineata pana seara doar alearga dupa likeuri si nu mi-au lasat impresia ca ar putea la o adica sa isi castige existenta in alt mod.

Pe langa tot ce am amintit mai sus, este si un film incredibil de ieftin si la propriu si la figurat. Pentru ca filmul vorbeste despre era telefoanelor, arata ca si cum chiar cu telefonul a fost filmat si nu a fost folosit nici macar un amarat de filtru de pe Instagram. Daca totusi cineva va reusi sa invete ceva din acest film, acestia sunt mai degraba parintii, decat adolescentii carora cred ca le-a fost adresat de fapt mesajul. Nu vad un motiv pentru care sa recomand acest film, pentru ca nu ofera vreo informatie revelatoare. Transmise mesaje stiute de toata lumea si o face si prost.

Martyrs (2008)

Gen: Horror

Distributie: Morjana Alaoui, Mylène Jampanoï, Catherine Bégin, Robert Toupin, Patricia Tulasne

Regizor: Pascal Laugier [a mai regizat: Incident in a Ghostland(2018), The Tall Man(2012), House of Voices(2004), Le pacte des loups - Les coulisses du tournage(2001), Le pacte des loups - Les entrailles de bête(2001)]

Buget: 3.390.000 €
Incasari: 1.149.138 $

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- Best Actress (Morjana Alaoui), Fangoria Chainsaw Awards, 2010
- Best Screenplay, Fangoria Chainsaw Awards, 2010
- Best Screenplay, Fright Meter Awards, 2009
- Best Makeup, Fright Meter Awards, 2009
- Grand Prize of European Fantasy Film in Gold, Sitges - Catalonian International Film Festival, 2009

Nota Gealapa: 7.25

Drumul unei tinere catre razbunare impotriva celor care au rapit-o si chinuit-o cand era copil, oduce pe ea si pe prietena ei, de asemenea victima a abuzurilor in copilarie, intr-o calatorie infricosatoare spre un iad viu al depravarii.

Primul cuvant pe care vreaus a il spun dupa si despre acest film este WOW. Nu am mai fost dat pe spate cu adevarat de un film de multa vreme si nu ma asteptam ca cel are o va face sa fie un horror, pentru ca filmele bune de acest gen sunt destul de rare. Martyrs este insa senzational. Este extrem de brutal, foarte grafic, musteste de suspans si tensiune si este absolut imprevizibil pana la final. Are un ritm excelent, nu irosteste cuvinte, si iti provoaca suficienti fiori cat sa il tii minte. Va avertizez insa ca nu este pentru toata lumea, iar cei mai sensibili s-ar putea sa nu il poata vedea pana la final, de altfel, pe la festivaluri multi spectatori au parasit sala prematur.

Daca ne uitam strict la nume, distributia este una anonima, care nu inspira prea multa incredere, cum se intampla de cele mai multe ori in filmele horror. De aceasta data insa, acest detaliu nu prea conteaza, pentru ca pentru un film al acestui gen, am vazut cateva interpretari foarte bune si credibile, in special de la protagonista Morjana Alaoui. Emotiile si suferinta personajului ei sunt transmise atat de bine, incat uneori aproape ca sunt palpabile. Mai sunt mici scapari prin rolurile mai mici, dar daca nu le vanezi atent, acestea trec neobservate.

Este greu sa va descriu cam cum este acest film. Este unul din acele lucruri pe care trebuie sa il experimentezi singur pentru a avea niste concluzii avizate. Pot sa va spun ca am crezut ca se termina de vreo doua ori si de fiecare data, am fost lovit de rasturnari de situatie foarte bune si de fiecare data cand credeam ca stiu ce urmeaza si asteptam sa se intample, s-a intamplat cu totul altceva. Pot sa va mai spun de asemenea, ca un fan al genului horror, ca rareori mi se intampla sa vad un astfel de film contorsionat, cu postura schimbata, afectat de ce vad si incercand involuntar sa ma protejez. Este un film special si cred ca va mai trece destula vreme pana o sa imi pice in mana altul de acelasi nivel. Este de la sine inteles ca vi-l recomand cu toata increderea.

Mother! (2017)

Gen: Mister, Drama, Horror

Distributie: Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris, Michelle Pfeiffer, Brian Gleeson

Regizor: Darren Aronofsky [a mai regizat: Noah(2014), Black Swan(2010), The Wrestler(2008), The Fountain(2006), Requiem for a Dream(2000)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 44.516.999 $

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Honorable Mentions (The Next Ten Best Picture Contenders), Awards Circuit Community Awards, 2017
- Top Ten of the Year - International Competition, CinEuphoria Awards, 2018
- Golden Carp Film Award - International - Favorite Actress (Jennifer Lawrence), Faro Island Film Festival, 2018
- Best Editing, Fright Meter Awards, 2017
- Dorian Award - Campy Flick of the Year, GALECA: The Society of LGBTQ Entertainment Critics, 2018

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 75/100

Relatia unui cuplu este pusa la incercare, atunci cand in casa lor ajung oaspeti neinvitati, care le deranjeaza existenta linistita.

Multe filme au pretentii de profunzime si simboluri ascunse si de fapt sunt mult mai banale decat se pretind. Acesta insa, sta excelent la capitolul simbolistica si mesaje ascunse. Din punctul meu de vedere, este un film religios si este una dintre cele mai bune interpretari ale bibliei si cu siguranta cea mai originala dintre ele. Sunt referinte la Adam si Eva, Cain si Abel, la Iisus, doar ca aici trupul si sangele lui se consuma ca atare, si multe altele pe care le-am prins, dar si multe care sunt convins ca mi-au scapat. Este un film desprea cum oamenii interpreteaza in mod diferit cuvantul Domnului, despre inaltarea si decaderea rasei umane si despre cum ne distrugem planeta si aceasta se regenereaza la finalul fiecarui ciclu, cu sau fara noi prin preajma.

Distributia este si ea excelenta. Jennifer Lawrence este ua din actritele mele preferate si are si aici o interpretare foarte puternica si emotionanta. Javier Bardem, chiar daca personal nu il suport, trebuie sa recunosc ca si el a fost foarte credibil. In plus, regasim si in rolurile secundare actori importanti cu restatii solide, care dau greutate filmului si o sa ii amintescdoar pe Ed Harris, ZMichelle Pfeiffer, Brian Gleeson sau Kristen Wiig. Prin urmare, absolut nici un fel de problema la capitolul interpretare.

Filmul sufera insa si el prin destule locuri. Este putin prea artistic si simbolistic pentru binele lui, pentru ca mesajul sunt convins ca ajunge foarte greu sau deloc la unii spectatori. Exista de asemenea destule momente in care planul temporal si viteza cu care trece timpul sunt neclare si provoaca astfel momente de confuzie, dar si momente exagerat de linstite care pot chiar plictisi.  Per total insa, acest film este o opera de arta si merita vazut, dar va avertizez ca nu este pentru toata lumea, mai ales pentru cei mai slabi de inger sau care sunt exagerat de habotnici cand vine vorba de religie. Este un film brutal, violent grafic,, dur, ciudat si infricosator pe alocuri. Intr-o era dominata de filme cu super-eroi din care u prea ai ce sa inveti, un astfel de film este mai mult decat binevenit.

Derailed (2002)

Gen: Actiune

Distributie: Jean-Claude Van Damme, Tomas Arana, Laura Harring, Susan Gibney, Lucy Jenner

Regizor: Bob Misiorowski [a mai regizat: Hardin(2015), Panic(2002), Shark Attack(1999), On the Border(1998), Blood of the Innocent(1994)]

Buget: 18.000.000 $
Incasari: 297.835 $

Nota Gealapa: 4.90

Aflat la bordul unui tren scapat de sub control, cu ostateci si arme bilogice, agentul Kristoff devine o armata de un om, incercand sa impiedice teroristii si sa salveze vietile celor de la bord.

Cred ca filmul asta face parte din perioada de drofuri a lui Van Damme, cunoscut in vremea aia ca "Van-Desperate". filme pe care si cei mai inraiti fani ai lui au probleme sa si le aminteasca. S-au incercat niste scene de actiune palpitante, dar acestea nu prea au avut sens, doar daca toata armata Slovaciei are soferi betivi, ca sa nu mai zic ca aparent, in cateva ore te poti imbolnavi, dar si vindeca de o boala incurabila. Da, incurabila. Povestea este subitirica si banala, cu un scenariu de asemenea mediocru.

Distributia este si ea departe de a fi atractiva. In afara de Van Damme, nu ami este nici un nume cat de cat rasarit. Toti sunt la fel de anonimi ca si filmul. Este lesne de intees ca in aceste conditii nici interpretarile nu aveau cum sa fie altfel decat slabe si foarte slabe. Unele mecanice, altele exagerate, iar unele stangace de-a dreptul. Tonul acestui tip de interpretari a fost dat de insusi protagonist, la care se vede ca e un film facut din foame si obligatie, nu di placerea de a juca.

Acest film este doar o copie ieftina si nereusita dupa "The Cassandra Crossing", din 1976, un film desi mai vechi, mult mai bun, sau chiar dupa "Under Siege 2'. Asadar, nu exista nimic nou in acest film, ba chiar totul pare foarte vechi si in ciuda faptului ca sunt destule scene de actiune, tensiunea aproape ca nu exista. Nici macar scenele de arte martiale unde chiar aveam pretentii, nu sunt cine stie ce si chiar daca e un film din 2002, aveam pretentii de la putinele efecte vizuale, dar si acesta sunt proaste. Pe scurt, nu exista nici un motiv pentru care sa vedeti acest film.

Champion (2018)

Titlu original: Chaem-pieon

Gen: Drama, Sport

Distributie: Dong-seok Ma, Kwon Yul, Yeri Han, Seung-Hoon Choi, Ye-Rin Ok

Regizor: Yong-wan Kim [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 8.974.547 $

Nota Gealapa: 5.35

Un luptator american de skandenberg, de origine coreeana, merge in Coreea de Sud pentru o competitie, iar acolo descopera ca are o sora de care nu stia nimic.

Din pacate, doar personajul principal din film este campion, nu si filmul in sine. Cred ca principalul motiv pentru care se intampla asta este regizorul debutant care a avut scenariul pe mana, scenariu acre nu este vreo capodopera, dar merita o ecranizare mai buna. Regizorul, fiind la prima lui experienta de acest gen, a incercat prea mult din toate si a exagerat uneori cand nu era cazul. A incercat sa faca unee scene mai dramatice decat era cazul, pe altele mai amuzante decat puteau fi si tot asa. Din fericire, nu a reusit sa distruga filmul chiar de tot, acesta reusind in cele din urma sa fie si amuzant cand si cand si sa transmita ceva emotie.

Nu sunt un cunoscator in detaliu al cinematografiei sud-coreene ca sa imi dau cu parere despre cat de relevanti sunt sau nu sunt actorii din acest film, dar po sa spun ca prestatiile lor nu au fost parte din problema in cea mai mare parte. Da, am vazut cateva interpretari aproape caricaturale, in stil asiatic, care nu isi prea aveau rostul, dar in cea mai mare parte am vazut prestatii bunicele. Spun asta pentru ca mi-a fost usor sa empatizez cu personajele, am simtit emotia transmisa de acestea si chiar am ras de cateva ori, deci pot spune ca si-au facut treaba bine.

Chiar daca nu este vreo capodopera si are destule probleme, cred ca acest film si-a luat mai mult hate decat era cazul, cred eu in cea mai mare parte de la americani cu ochelari de cal carora li se pare ca este o copie ieftina dupa Over the Top, dar nu mi se pare ca s-a incercat copierea respectivului film. In primul rand, nu se ia atat de in serios ca filmul amintit mai devreme, care nici el nu este vreun clasic. Este mai degraba o comedie usoara si fara pretentia de a oferi prea multe lectii. Este plin de greseli si destul de superficial, dar pentru ca oricand sunt deschis sa recomand filme din alte zone ale lumii, decat Hollywood, indraznesc sa il recomand si pe acesta.

Mega Shark vs. Crocosaurus (2010)

Gen: SF, Actiune, Horror

Distributie: Gary Stretch, Jaleel White, Sarah Lieving, Robert Picardo, Gerald Webb

Regizor: Christopher Ray [a mai regizat: 2nd Chance for Christmas(2019), Staged Killer(2019), Dick Dickster(2018), Minutes to Midnight(2018), Circus Kane(2018)]

Nota Gealapa: 3.25

Un megalodon infrunta un crocozaur cauzand distrugeri uriase, iar armata Statelor Unite trebuie sa incerce sa distruga monstrii care provoaca haos.

 A trecut ceva timp de cand am vazut un film de genul asta. Mega Shark este un fel de franciza, care are o serei de filme in care megalodonul infrunta diverse alte creaturi. Aceste filme sunt produse de o companie specializata in astfel de proiecte ieftine in care actoria nu conteaza, personajele sunt superficiale, efectele vizuale sunt deplorabile si premizele sunt uneori jenante. Daca nu puneti pret  pe nici unul din aceste lucruri, atunci acest film, ca si altele de teapa sa, poate fi dstractiv. Nu faceti greseala insa sa gasiti ceva care sa aiba sens in acest film; este pe atat de ridicol pe cat lasa sa se inteleaga titlul.

Distributia nici nu conteaza. Da, vorbim de actori anonimi, al caror talent este cel putin discutabil si care de cele mai multe ori se fac de ras, dar cu o asemenea gluma de scenariu si poveste ridicola, nici cele mei importante nume ale industriei nu ar fi putut da sens acestui film. Nu numai ca nu pot remarca pe cineva cu o prestatie pozitiva, dar nici macar o remarca negativa nu pot face despre vreo interpretare, pentru ca prestatiile actorilor sunt ca o finala olimpica a ridicolului. Cei care au aratat o licarire de abilitate, au fost blocati in toate cliseele din lume.

Pentru ca un astfel de film produs pentru canalul SyFy sa functioneze cat de cat, are nevoie de umor si autoironie, iar din acest film cam lipsesc, ceea ce il face mediocru chiar in propria nisa. In apararea lui, pot spune ca este o idee mai bun decat predecesorul sau Mega Shark vs. Giant Octopus, dar intreaga serie face parte dintr-o categorie de filme deloc onoranta, despre care se pot spune a nu se compara cu... Sharknado. Prin urmare, nu cred ca este cazul ca cineva sa piarda timp cu acest film, chiar daca este in cautare de ridicol, sau fani ai filmelor cu rechini. Sunt destule filme mai distractive decat acesta, din care se poate alege.

The Monk (2011)

Titlu original: Le moine

Gen: Thriller

Distributie: Vincent Cassel, Déborah François, Joséphine Japy, Sergi López, Catherine Mouchet

Regizor: Dominik Moll [a mai regizat: Only the Animals(2019), News from Planet Mars(2016), Lemming(2005), With a Friend Like Harry...(2000), Intimité(1994)]

Buget: 11.000.000 €
Incasari: 1.809.527 $

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 56/100

In Madridul secolului XVII,  Ambrosio este abandonat la poarta unei manastiri si este crescut de calugarii capucini. Ajuns el insusi calugar, devine un predicator neintrcut, ale carui ceremonii atrag multimi de oameni si admiratia tuturor. Admirat pentru rigoarea lui extrema si virtutea absoluta, Ambrosie crede ca se poate feri de orice tentatie, dar diavolul nu si-a spus ultimul cuvant.

Acest thriller biserices cu intrigi sexuale monahale s-a dovedit a nu fi cine stie ce pana la urma. In loc sa para un film old school, a parut un film vechi cu totul. Parca am vazut un film european din anii '80, nu unul contemporan. Nu stiu cum a fost cheltuit un buget totusi decent, pentru ca am vazut doar o mana de efecte vizuale, scene complicate nu prea exista si nici cinematografia nu m-a dat pe spate. Povestea propune o perspectiva interesanta si reeseste sa creeze o atmosfera sumbra si ciudata, dar ceva nu functioneaza pe deplin.

Distributia este de nievlul filmului. Protagonistul este Vincent Cassel, un actor foarte experimentat si apreciat, popular in Europa si nu numai, care are si aici o interpretare destul de buna, dar efortul lui de a scoate mai mult decat e cazul de la un scenariu mediocru este evident. In afara de el, doar Joséphine Japy pot spune ca s-a mai remarcat cat de cat, cu o interpretare sensibila si destul de credibila. Nu li s epot aduce reprosuri actorilor. Acestia au oferit cat s-a putut, doar ca unele proiecte pur si implu nu sunt bune.

Felul in care a fost pusa in scena povestea mi se pare destul de neglijent si indolent, pentru ca potential a existat. Aceasta transpunere are unele accente faustiene. Pe foarte scurt, este doar un film catolic despre pretul platit pentru a zbura, o paralela la mitul lui Icar. Cred ca principala culpa a filmului este graba si dorinta mult prea mare de a oferi o lectie morala importanta. La baza, filmul se sprijina doar pe interpretarea lui Vincent Cassel, care de aceasta data nu este de ajuns.

The Girl in the Fog (2017)

Titlu original: La ragazza nella nebbia

Gen: Thriller, Crima

Distributie: Toni Servillo, Alessio Boni, Lorenzo Richelmy, Galatea Ranzi, Michela Cescon

Regizor: Donato Carrisi [a mai regizat: Into the Labyrinth(2019)]

Buget: 4.500.000 €
Incasari: 4.996.317 $

Premii:
- Best New Director (Migliore Regista Esordiente), David di Donatello Awards, 2018
- Best Actor (Migliore Attore) (Toni Servillo), Golden Globes, Italia 2018
- Best Screenplay (Migliore Sceneggiatura), Golden Globes, Italia 2018

Nota Gealapa: 7.20

Agentul special Vogel este trimis intr-un orasel izolat dintr-o depresiune, pentru a investiga cazul disparitiei unei fete de 16 ani.

Am avut ceva asteptari de la acest film, dar spre bucuria mea acestea nu doar ca au fost indeplinite, ci si depasite. Mister, tensiune, suspans, rasturnari de situatie, toate se regasesc aici din plin. Dupa ce te obisnuiesti cu stilul italian de a vorbi si a actiona, filmul devine foarte agreabil. Sufera la capitolul ritm, scene de actiune sau efecte, dar scenariul, cinematografia, muzica sau prestatia actorilor au reusit sa compenseze aceste lipsuri aproape in totalitate. Este un film de peste doua ore, dar care nu plictiseste nici o secunda, ba mai mult, de aceasta data lungimea filmului sporeste tensiunea, pentru ca dupa fiecare rasturnare de situatie in acre am crezut ca urmeaza deznodamantul, a mai urmat inca una si inca una si inca una, toate reusit sa sporeasca suspansul si anticipatia.

Distirbutia este departe de a fi impresionanta, dar nu pot sa spun ca am resimtit lipsa unui actor din mainstream. Cei care au fost s-au achitat cu brio de sarcini. Am avut parte de interpretari credibile care au reusit sa creeze empatie pentru personajele lor. Dintre toti, as spune ca au stralucit cei care au si beneficiat de cel mai mult timp de ecran si pot fi considerati protagonistii filmului. Ma refer la Toni Servillo si Alessio Boni, actori de genereatii diferite, dar fiecare cu cate o prestatie excelenta.

Cu astfel de filme se pot schimba preconceptiile despre filmele europene. Este nevoie de astfel de filme cu poveste solida, cu rasturnari de situatii rezonabile, cu final neasteptat si fara drame inutile. Fiind vorba de un film european, care nu este neaparat grafic si nu socheaza cu adevarat cu nimic, nu este foarte popularizat, dar  il recomand cu incredere, pentru ca merita cu siguranta vazut. Daca asta ar fi directia in care s eindreapta cinematografia italiane, atunci cu siguranta as vedea mult  mai multe filme din aceasta tara.

Under the Silver Lake (2018)

Gen: Mister, Crima, Thriller

Distributie: Andrew Garfield, Riley Keough, Topher Grace, Wendy Vanden Heuvel, Deborah Geffner

Regizor: David Robert Mitchell [a mai regizat: It Follows(2014), The Myth of the American Sleepover(2010)]

Incasari: 2.053.469 $

Premii:
- Denis-de-Rougemont Youth Award, Neuchȃtel International Fantastic Film Festival, 2018
- José Luis Guarner Critic's Award - Special Mention, Sitges-Catalonian International Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.15
Metascore: 60/100

Sam, un tanar deprimat, descopera o fata misterioasa care inoata in piscina complexului rezidential unde locuieste. A doua zi aceasta dispare si el strabate intreg orasul pentru ca sa o gaseasca, dar pe drum descopera o conspiratie mult mai bizara.

As spune ca frumusetea acestui film sta in ambiguitate, dar doar pana la un punct. Personal, sunt fan al filmelor ciudate asa ca si acesta s-a bucurat de interes crescut din partea mea pana la final, dar cred ca mesajele pe care a incercat sa le transmita au ajuns la mine doar partial. Bizar, usor amuzant, suspans pe ici pe colo, filmul are cateva parti bune, dar per total este confuz si mai superficial decat vrea sa para. Partea buna este ca fiind atat de ciudat, nu prea are cum sa fie plictisitor, dar dupa ce se termina realizezi ca ai vazut un film despre nimic, pe care il vei uita destul de repede.

Cel mai important nume din distributie este si protagonistul si anume Andrew Garfield, un actor bunicel, dar pe care nu il vad capabil sa duca filme in spate si asta se intampla dupa atatia ani de roluri secundare, in filme mai mult sau mai putin de mana a doua, in pielea unor personaje de o anumita factura, cu acre acum este asociat chiar daca nu isi doreste asta. Nu interpretarile insa au fost problema acestui film. Acestea au fost destul de bune in conditiile date.

Daca acest film nu este un omagiu pentru film-noirul din anii '50, atunci nu ii gasesc nici o explicatie. Altfel, pare doar un trip ciudat al unui scenarist fumator. Daca aveti totusi imboldul de al vedea, cred ca il veti gasi distractiv pe moment, dar nu este cazul sa aveti asteptari prea mari. Eu unul am o lista intreaga de filme de asemenea ciudate, dar mult mai coerente decat acesta. Under the Silver Lake este doar un film pentru festivaluri de nisa si nimic mai mult.