Ride (2018)

Gen: Actiune, Thriller

Distributie: Bella Thorne, Jessie T. Usher, Will Brill, Byron L. Hopkins, Hailee Keanna Lautenbach

Regizor: Jeremy Ungar [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 18.000.000 $

Nota Gealapa: 5.20
Metascore: 45/100

O poveste care avertizeaza despre pericolele unei societati obsedate de tehnologie.

Pentru ca am facut Uber o perioada de timp destul de mare, acest film m-a prins destul de repede, deoarece 95% din timp actiunea se desfasoara in masina unui sofer de ride-sharing. Nici nu mi-am dat seama ca aproape tot filmul se intampla in masina pana nu am inceput sa scriu, ceea ce este o bila alba pentru film, deoarece asta inseamna ca a reusit sa ramana dinamic. Este un aspect important pentru ca alte lucruri pozitive nu prea mai sunt. Povestea este credibila in sensul in care tipologiile respective de clienti chiar exista si sunt mai frecvente decat va inchipuiti, dar modul in care personajul principal trateaza situatiile respective nu are nici o treaba cu realitatea.

Distributie este saraca si din punct de vedere numeric, dar si calitativ, pentru ca nu are in componenta vreun nume cu adverat relevant al industriei. Cea mai cunoscuta membra a distributiei este Bella Thorne, acre de altfel a avut si cea mai buna intepretare din film, chiar daca nu ea a fost protagonista, dar asta nu inseamna ca prestatia ei este vreuna de pus in rama, ci doar o idee mai rasarita decat a colegilor sai, cu care mi s-a parut ca s-a straduit din rasputeri sa creeze o conexiune care sa insufleteasca filmul. Eforturile ei s-au lovit din pacate de un zid de neputinta. 

Nu pot sa imi dau seama cum a costat atat de mult acest film. Trei oameni intr-o masina filmati cu o rezolutie dubioasa care imi da senzatia mai degraba de vlog si ma face sa cred ca s-au folosit Go-Prouri. Scenariul are multe parti intersante, dar ne ofera si multe dialoguri de umplutura care se traduc in momente moarte ale unui film si asa mediocru. Nu regret ca l-am vazut, dar nici nu pot sa il recomand cuiva. Sunt destule filme cu intreaga actiune tot in masina mai reusite, deci nici macar ideea nu este originala.

Stratton (2017)

Gen: Actiune, Thriller

Distributie: Dominic Cooper, Austin Stowell, Gemma Chan, Connie Nielsen, Thomas Kretschmann

Regizor: Simon West [a mai regizat: Skyfire(2019), Gun Shy(2017), Wild Card(2015), Stolen(2012), The Expendables 2(2012)]

Buget: 17.200.000 $
Incasari: 257.212 $

Nota Gealapa: 5.20
Metascore: 26/100

Un commando al marinei britanice urmareste o celula terorista internationala.

Pentru ca ultimele doua filme pe care le-am vazut au fost mai degraba filme pentru copii, aveam nevoie de o infuzie de testosteron, pe care speram ca Stratton sa mi-o furnizeze. Partial, acesta a indeplinit acest scop. Sunt destule scene de actiune cu impuscaturi, urmariri si explozii, dar acestea nu sunt sustinute de o poveste solida. Intirga este superficiala si personajele apar de nicaieri fara a fi dezvoltate cum trebuie. POvestea este previzibila inca de la inceput si se reismte lipse unor rasturnari de situatie pe care sa nu le poti anticipa.

Nici distributia nu este cea mai atragatoare. Nu are nici un nume din prima linie a cinematografiei britanice si se simte lipsa unei figuri familiare care sa traga dupa ea acest proiect. Mare partea a prestatiilor artistice sunt macar decente, dar sunt si cateva interpretari sub medie, mecanice si lipsite de naturalete care ies in evidenta si iti strica si putina credibilitatea pe care o are povestea. Nu am observat vreun fel de chimie intre protagonisti si nu am observat vreo urma de incredere la acestia ca fac ceva bine.

Problema cea mai mare a filmului este povestea superficiala, care nu explica suficient de mult contextul in care se intampla actiunea si previzibilitatea totala a acesteia. Pana si scenele de actiune in sine sunt previzibile si parca sunt reproduceri ale altora mai vechi. Nu am putut empatiza cu nici un personaj, asa ca imi era totuna daca eroul principal reusea in misiunea sa, sau era omorat pe parcurs. Bugetul a fost unul mai mult decat suficient pentru a produce un film decent, dar nu reusesc sa imi dau seama cum a fost irosit. In concluzie, nu recomand acest film nimanui care nu are un sadism ciudat.

The House with a Clock in Its Walls (2018)

Gen: Fantastic, Familie

Distributie: Jack Black, Cate Blanchett, Owen Vaccaro, Kyle MacLachlan, Renée Elise Goldsberry

Regizor: Eli Roth [a mai regizat: Death Wish(2018), Knock Knock(2015), The Green Inferno(2013), Hostel: Part II(2007), Grindhouse(2007)]

Buget: 42.000.000 $
Incasari: 131.523.093 $

Premii:
- Capri Master Of Fantasy, Capri Hollywood, 2018

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 57/100

Lewis Barnavelt, un tanar orfan, il ajuta pe unchiul sau magician sa gaseasca un ceas care ar putea impiedica sfarsitul lumii.

In primul rand, trebuie spus ca din punct de vedere vizual filmul arata senzational, dar superlativele se cam opresc aici. Povestea este destul de simpla, superficiala si se adreseaza in principal copiilor. Putina profunzime si ceva mai multa atentie la detalii ar fi ajutat. Prea putin context pentru intriga, prea multe stereotipuri si prea multa previzibiltate, toate impiedica filmul sa fie cu adevarat reusit si sa se ridice la inaltiea efectelor vizuale de care a beneficiat. Ramane un film agreabil, deloc plictisitor, dar nu pot scutura sentimentul ca am vazut un proiect care si-a irosit mare parte din potential. 

Cate Blanchett si Jack Black sunt singurul lucru bun pe acre acest film il are ca sa complementeze efectele vizuale. interactiunile celor doi asunt savuroase si asigura umbra de umor adult de calitate care se regaseste in aceasta poveste. Nici Owen Vaccaro nu a facut o treaba rea, dar nu s-a apropiat de nivelul de stralucire pe acre il au alti copii actori din aceasta generatie, astfel ca desi el a fost protagonistul, starurile au fost totusi cei doi pe care i-am amintit mai devreme, in rolurile secundare.

Faptul ca intre personaje nu este facuta o conexiune corespunzatoare, este poate cel mai deranjant detaliu. In ciuda unor elemente horror pe ici pe colo, filmul nu iti creeaza panica in nici un moment si nu reuseste in nici macar o scena sa isi depaseasca conditia de comedie pentru copii si pana la urma nu este nimic rau in asta. Ramane un film agreabil, care merita vazut in familie, impreuna cu cei mici si care va va face macar sa zambiti din cand in cand.

The Son of Bigfoot (2017)

Gen: Animatie, Comedie

Distributie: Cinda Adams, Mari Devon, Kirk Thornton, John Allsopp, George Babbit

Regizor: Jeremy Degruson [a mai regizat: Bigfoot Family(2020), Thunder and the House of Magic(2013)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 47.046.281 $

Nota Gealapa: 6.80

Un adolescent porneste intr-o calatorie pentru a-l gasi pe tatal sau disparut si descopera ca acesta este Bigfoot.

Inainte sa il vad nu auzisem de acest film asa ca nu aveam asteptari prea mari, pentru ca de obicei animatiile bune devin foarte cunoscute. Apoi cand am vazut bugetul folosit am devenit putin mai optimist, dar pe masura ce povestea evolua m-am calmat. Atatia bani ar fi putut fi folositi pentru un scenariu mai putin superficial, cu dialoguri si glume mai bune, dar si in niste animatii mai moderne. Filmul arata mult mai ieftin decat este de fapt. Este un film foarte agreabil pentru copii cu varste fragede, dar nu exista deloc glume pentru adulti, astfel incat  si acestia sa se poata bucura de film impreuna cu cei mici. Povestea este liniara, simpla, superficiala si previzibila.

Nici in spatele personajelor nu regasim vocea vreunui actor de prim rang, dar aceasta nu este neaparat o problema. Ar fi fost un detaliu dragut sa recunosti o voce celebra, iar bani cred ca au fost suficienti pentru a face acest lucru posibil, dar probabil producatorii s-au concentrat pe alte lucruri, numai ca nu imi este clar pe care anume. Actorii care au fost alesi au facut o treaba decenta in a produce cele mai stereotipice voci din desenele animate pentru perosnajele lor, asigurandu-se ca nu avem parte de nimic deosebit nici la acest capitol.

Chiar daca nu sunt cele mai moderne, animatiile arata totusi bine, iar povestea asa simpla cum e, este destul de agreabila, asa cum spuneam, mai ales pentru cei mici. Astfel de filme de animatie au de obicei o lectie pe care vor sa o transmita, iar in acest caz este vorba de valorile familial si cred ca au reusit sa o emita cu succes, pe intelesul publicului tinta. Penru adulti nu este nimic de recomandat aici, dar pentru cei mici cred ca acest film poate fi o experienta foarte placuta.

The Miseducation of Cameron Post (2018)

Gen: Drama

Distributie: Chloë Grace Moretz, Steven Hauck, Quinn Shephard, Kerry Butler, Dalton Harrod

Regizor: Desiree Akhavan [a mai regizat: Appropriate Behavior(2014)]

Buget: 900.000 $
Incasari: 1.474.577 $

Premii:
- Audience Award - Best Film, Czech Gay and Lesbian Film Festival, 2018
- Special Jury Mention, LeGaiCineMad, Madrid International LGBT Film Festival, 2018
- Grand Jury Prize - Dramatic, Sundance Film Festival, 2018
- Silver Spike - Best Film, Valladolid International Film Festival, 2018
- Youth Jury Award - Official Section, Valladolid International Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 69/100

In 1993, o adolescenta este fortata de catre gardienii ei legali conservatori sa mearga intr-o tabara unde sa isi "vindece" homosexualitatea.

Orice film care ne prezinta o parte de societate care desconsidera o minoritate de orice fel si incearca sa o "repare" va starni intotdeauna interes, cu atat mai mult cand este vorba de o minoritate (inca) sexuala. Avem parte de un film simplu, care incepe repede si nu pierde mult timp sa intre in miezul problemei, dar din pacate, se termina la fel de repede insa, fara a oferi un deznodamant satisfacator, cel putin pentru mine. Tensiune exista pe intreaga sa durata dar m-ar fi bucurat un final putin altfel; nu neaparat diferit, dar mi-ar fi placut sa vad niste concluzii sau urmari ale acestuia.

De cand a cazut din gratiile Hollywoodului si nu mai este printre numele in voga, Chloë Grace Moretza a acceptat tot felul de roluri in tot felul de filme care mai de care mai controversate in incercarea de a atrage din nou atentia asupra ei, cu un succes limitat. Acest rol l-as trece in categoria celor reusite, chiar daca nu a avut vreo stralucire iesita din comun, dar prestatia ei a fost naturala si credibila. Chiar daca ceilalti embri ai distributiei au nume mult ami putin sonore, toti au avut interpretari in aceeasi nota, iar per total a existat o buna compatibilitate intre protagonisti.

"Cum poate sa nu fie abuz emotional programarea unor oameni sa se urasca pe ei insisi?" Aceasta intrebare pe care o pune personajul principal ne spune cam tot despre acest film si mesajul sau. Filmul merita din plin 90 de minute de atentie, mai ales ca prezinta o problema inca actuala. Actiunea si dialogurile sunt doar ok, dar cumva filmul reuseste sa fie suficient de interesant si face o treaba competenta punand lumina reflectoarelor pe aceste prejudecati ale societatii.si cred ca merita o vizualizare.

Entanglement (2017)

Gen: Comedie, Drama, Romantic

Distributie: Thomas Middletich, Jess Weixler, Diana Bang, Johannah Newmarch, Mackenzie Gray

Regizor: Jason James [a mai regizat: Blueprint to the Heart(2020), That Burning Feeling(2013)]

Premii:
- Feature Film, Writers Guild of Canada, 2018

Nota Gealapa: 5.15
Metascore: 54/100

In timp ce se recupereaza dupa o tentativa de sinucidere, Ben Layton se indragosteste fara sa vrea de o fata care a fost la un pas sa fie devina sora si lucrurile devin ciudate.

Daca scopul acestui film a fost sa induca spectatorilor aceeasi depresie pe care o traieste personajul principal, cred ca in mare masura a reusit. Desi nota pe care o acord filmului este destul de mica, trebuie sa spun ca totusi acesta a fost o surpriza placuta pentru mine, deoarece asteptarile mele erau mult mai joase. Fiind vorba de un film canadian, este mult prea cuminte, mai ales pentru o astfel de intriga care ofera multe posibilitati de a crea povesti interesante. Mi-au placut cele doua glume, dar filmul este atat de simplu incat devine previzibil repede, astfel incat se poate anticipa marea rasturnare de situatie cu vreo 20 de minute inainte sa se intample.

Distributia nu este una foarte atragatoare, dar cred ca actorii au facut o treaba bunicica, avand in vedere materialul de care au dispus. Protagonistul a fost Thomas Middletich, pe care il banuiesc ca este la fel de depresiv si neimplinit si in viata reala, pentru ca a fost mult prea natural in aceasta ipostaza. Pot spune ca cel mai mult mi-a placut Jess Weixler, care a avut cea mai natural interpretare dintre toti si cred eu ca si cel mai solicitant personaj.

Cei care au repulsie pentru megaproductiile de sute de milioane de dolari care pun pe ecran benzile desenate, s-ar putea sa gaseasaca agreabil acest film in care personajele par mai reale, mai ales ca Entanglement asa slab cum este, are ceva al lui si este usor amuzant. E clar ca se adreseaza exclusiv unui public matur, constient de sine si ami ales oamenilor care se stiu putin ciudati. Cei tineri nu vor gasi nimic pentru ei aici. Da, Acst film nu este pentru toata lumea, dar nu e cazul sa inghititi nici bullshitul celor care vor pretinde ca au descoperit ceva genial ce oamenii de rand nu pot pricepe. Nu e cazul.

Hickok (2017)

Gen: Western

Distributie: Luke Hemsworth, Kris Kristofferson, Trace Adkins, Bruce Dern, Cameron Richardson

Regizor: Timothy Woodward Jr. [a mai regizat: The Call(2020), The Outsider(2019), The Final Wish(2018), Silencer(2018), Gangster Land(2017)]

Buget: 8.000.000 $

Premii:
- Best Disc of a Western, Home Media Magazine Awards, 2016
- Best Leading Young Actor - Independent or Film Festival Feature Film (Hunter Fischer), Young Entertainer Awards, 2018

Nota Gealapa: 5.55
Metascore: 49/100

Om al legii si pistolar legendar, Wild Bill Hickok primeste sarcina sa imblanzeasca cel mai salbatic oras de fermieri din vest. In timp ce impune si aplica o lege personala, reputatia infamului cowboy este pusa la incercare.

Filmele western se fac din ce in ce mai rar, pentru ca este un gen demodat, pentru suflete batrane, dar acesta nu este filmul care sa astampere dorul de acest gen. Are cateva momente bune si scene reusite, dar in cea mai mare parte este foarte slab, aduna toate cliseele posibile si le pune in scena foarte prost. Intriga este una extrem de banala si nu este compensata de nimic. Este previzibil, are foarte putina tensiune si nici o rsturnare de situatie majora. De aceasta data, lipsa de fonduri nu poate fi o scuza, pentru ca desi nu a existat un buget urias, a fost mai mult decat suficient pentru a face un film cel putin decent.

Dupa nume, distributia pare ca este compusa din frati care nu au reusit in viata ai unor actori renumiti, iar pe langa ei au fost stransi si cativa actori pensionari care isi folosesc toata energia sa ajunga pe platoul de filmari, si nu mai au resurse de a oferi ceva si in scenele lor. Asta este a doua problema majora a filmului: doar interpretari mecanice, stangace cu pauze interminabile intre replici. Unele pauze au fost atat de mari, incat de doua ori am verificat daca nu cumva mi s-a blocat calculatorul.

Acest film nu are nimic credibil. are un ritm inconstant si niste tranzitii foarte ciudate intre scene, iar lipsa asta de continuitate este chiar deranjanta. Pot da exemplul unui copil care este impuscat la un oment dat in piciorul drept, iar din acel moment rana se muta pana la finalul filmului in repetate randuri de pe un picior pe altul. Acest film nici macar nu s-a apropiat de vreuna din asteptarile pe care le-am avut, desi parea promitator, deci nu am cum sa il recomand nimanui.

The Square (2017)

Gen: Drama

Distributie: Claes Bang, Elisabeth Moss, Dominic West, Terry Notary, Christopher Læssø

Regizor: Ruben Östlund [a mai regizat: Force Majeure(2014), Play(2011), Involuntary(2008), Gitarrmongot(2004), Family Again(2002)]

Incasari: 9.493.791 $

Filmul a obtinut 33 de premii, printre care:
- EDA Award - Best Foreign Language Film, Alliance of Women Film Journalists, 2008
- Best Picture - Comedy Features, Austin Fantastic Fest, 2017
- Best Non-American Film (Bedste ikke-amerikanske film), Bodil Awards, 2018
- Best Foreign Language Film, Boston Society of Film Critics Awards, 2017
- Palme d'Or, Cannes Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7
Metascore: 73/100

Curatorul sef al unui prestigios muzeu din Stockholm trece prin vremuri de criza, atat pe plan personal cat si profesional, in timp ce incearca sa organizeze o noua expozitie controversata.

Acesta este o specie de film european cu care nu ma mai intalnisem demult. Este plin de intentii bune, puse in scena mult prea artistic si cu prea multe intelesuri si pilde ascunse. In loc sa te bucuri de film, creierul iti este tot timpul ocupat tot timpul sa fie atent la fiecare detaliu de teama sa nu rateze vreun amanunt care trebuie descifrat. Uneori este chiar obositor sa vezi un astfel de film. Nici nu indraznesc sa pretind ca am inteles in totalitate tot ce a avut acest film de transmis, dar pot aprecia atat cat am inteles, numai ca un film are si menirea de a te relaxa si deconecte pentru o vreme, iar acest obiectiv din punctul meu de vedere a fost ratat.

Nu am recunoscut pe nimeni din distributie, dar nu de aici se trag problemele filmului. Actorii chiar s-au scaldat in aceste personaje profunde. Orice actor cu un minim de talent, abia asteapta un rol de compozitie in care sa dovedeasca de ce sunt in stare. Unii dintre ei au resuit in acest demers mai mult decat altii, dar per total interpretarile au fost bune si in stilul impus de aceasta opveste imbarligata. Nu cred insa ca acest film va fi o reala rampa de lansare pentru cineva, in ciuda unei nominalizari la Oscar. 

Ca si mine, daca alegeti sa vedet acest film, sunt aproape sigur ca vi se va parea cu 45 de minute, poate chiar cu o ora prea lung. Sunt foarte multe scene care m-au facut sa ma intreb de ce sunt atat de lungi sau de ce exista cu totul, pentru ca nu le-am gasit sensul. Aveam cumva o regula incapul meu acre suna cam asa: filmele scrise si regizate de aceeasi persoana sunt adeseori auto-indulgente, daca pot spune asa, in sensul in care se fac unele compromisuri in productie care dauneaza filmului. Trebuie sa completez aceasta regula acum , pentru ca se pare ca filmele scrise, regizate, dar si editate de aceeasi persoana sunt in mod invariabil cum am spus mai sus. In cazul de fata, un regizor bun i-ar fi spus scenaristului ce este in neregula cu scenariul si l-ar fi rugat sa rescrie anumite pasaje, iar un editor bun i-ar fi spus regizorului ca se lungeste prea mult si ca uneori putin inseamna mai mult. Ca sa nu o mai lungesc si eu, pot sa spun ca acest film este aproape un film bun...aproape.

The Little Stranger (2018)

Gen: Mister, Drama, Horror

Distributie: Domhnall Gleeson, Will Poulter, Ruth Wilson, Liv Hill, Charlotte Rampling

Regizor: Lenny Abrahamson [a mai regizat: Room(2015), Frank(2014), What Richard Did(2012), Garage(2007), Adam & Paul(2004)]

Incasari: 1.824.902 $

Nota Gealapa: 5.80
Metascore: 67/100

Dupa ce un doctor este chemat sa viziteze un conac in ruina, lucruri ciudate incep sa se intample.

Este genul acela de film ami apreciat de critici, decat de spectatori. Are un puternic stil britanic, cu un ritm lent, dar reuseste totusi sa creeze destula tensiune si suspans pana in ultimul moment, cel final, al deznodamantului, care te lasa sa iti faci singur o parere despre ce ai vazut pana in acel moment si ce ai inteles, daca ai inteles ceva. In acest film nimic nu este ceea ce pare a fi la prima mana si nu este deloc un film usurel, sau un horror clasic. Aceasta atmosfera sumbra de indoiala continua este cam singurul lucru care actioneaza in favoare filmului, pentru ca la baza nu se intampla mare lucru, dar odata descifrata, realitatea s-ar putea sa fie si ea o dezamagire.

Distributia nu este rea deloc si are in componenta destule nume importante ale cinematografiei britanice, dar nici acesti actori experimentati nu au putut face mare lucru pentru a ridica filmul, pentru ca scenariul nu este nici el prea bine scris. Domhnall Gleeson a fost protagonistul filmului si ar fi trebuit sa straluceasca si sa ii traga pe ceilalti dupa el, dar de stralucit a stralucit mai degraba Ruth Wilson, in pielea unui personaj secundar dar important in economia povestii. Prezenta lui Charlotte Rampling este o mica bucurie oferita de acest film, dar rolul ei este pre putin important pentru a face diferenta, iar in ultima vreme aceasta mi se pare ca este distribuita cumva in pielea aceluiasi personaj in toate filmele la care lucreaza.

Sunt cateva parti bune pe care acest film le are, cum ar fi atmosfera sumbra si faptul ca te face sa gandesti si sa analizezi in detaliu fiecare cadru incercand sa intelegi ce se intampla, dar cand se trage linie la final, este doar un film care pare mult mai lung decat este in realitate. Atfel de filme se pot salva cu un deznodamant care sa te dea pe spate si sa te faca sa iti pui intrebari existentiale, ceea ce nu se intampla in acest caz. In concluzie, refuz sa recomand un film pe parcursul caruia au existat vreo doua momente in care m-am gandit cat timp mai este oare pana apare genericul.

I Dream in Another Language (2017)

Titlu original: Sueño en otro idioma

Gen: Drama

Distributie: Fernando Álvarez Rebeil, José Manuel Poncelis, Eligio Meléndez, Fátima Molina, Juan Pablo de Santiago

Regizor: Ernesto Contreras [a mai regizat: Tales of Mexico(2016), The Obscure Spring(2014), Seguir siendo: Café Tacvba(2010), Blue Eyelids(2007)]

Incasari: 64.563 $

Filmul a obtinut 15 premii, printre care:
- Golden Ariel - Best Picture (Mejor Película), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Screenplay Written Directly for the Screen (Mejor Guión Cinematográfico Original), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Cinematography (Mejor Fotografía), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Sound (Mejor Sonido), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Original Score (Mejor Música Compuesta para Cine), Ariel Awards, Mexic 2018

Nota Gealapa: 7.10
Metascore: 64/100

Cand o limba moare, o versiune unicat a lumii este pierduta pentru totdeauna.

Este un film clasic de festival, bazat pe emotie si sensibilitate, deci sa nu aveti asteptari sa va creasca pulsul prea mult. Daca sunteti o persoana mai sensibila, puteti sa va asteptati sa vi se umezeasca putin ochii, dar nu prea mult. Filmul puncteaza la capitolul originalitate si in ciuda unui ritm lent si a unei actiuni sa ii spunem asezate, reuseste sa se mentina interesant pana la final. Este de apreciat ca reuseste sa aduca in prim-plan cateva teme din lumi care nu prea au legatura una cu alta. Avem parte de putin mistic, de putina acceptare, dar si de putina istorie. Nu totul este roz insa si avem parte si de destule clisee, aspect paradoxal, tinand cont ca filmul are un mesaj anti-prejudecati.

Filmul este o productie mexicano-olandeza, deci numele din distributie nu inseamna mare lucru. De asemenea, nu are un protagonist bine definit, mai multe personaje avand o importanta relativ egala, lucru inspirat, pentru ca nu am identificat nici un actor capabil sa poarte filmul de unul singur. Fátima Molina este absolut superba si extrem de sexy si cred ca asta este cel mai notabil detaliu legat de distributie, pentur ca prestatiile artistice nu au fost iesite din comun, lucru destul de ciudat avand in vedere ca de obicei astfel de filme se bazeaza mult pe calitatea interpretarilor.

Nu pot sa dezvalui foarte mult din subiectul filmului, pentru ca i-as expune singura rasturnare de situatie si as da in vileag toata intriga. Este un film despre care nu stii si il poti descoperi doar din intamplare, cum am facut-o si eu de altfel, dar nu este cazul sa il ocoliti, pentur ca este o surpriza destul de placuta. O sa descoperiti o poveste interesanta despre dragoste, devotament, dezvoltare sociala si personala si spiritualitate universala. Nu va va intoarce lumea pe dos, dar il veti gasi suficient de agreabil.

The Beguiled (2017)

Gen: Drama

Distributie: Nicole Kidman, Kirsten Dunst, Elle Fanning, Colin Farrell, Oona Laurence

Regizor: Sofia Coppola [a mai regizat: On the Rocks(2020), La Traviata(2017), The Bling Ring(2013), Somewhere(2010), Marie Antoinette(2006)]

Buget: 10.500.000 $
Incasari: 27.869.129 $

Premii:
- Best Director, Cannes Film Festival, 2017
- Best Adapted Screenplay, International Online Cinema Awards (INOCA), 2017
- Best Cinematography, International Online Cinema Awards (INOCA), 2017
- Best Ensemble Cast, International Online Cinema Awards (INOCA), 2017

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 77/100

Aparitia neasteptata a unui soldat ranit la o scoala de fete din Virginia, in timpul Razboiului Civil conduce la gelozie si tradare.

Filmul asta ne invata o lectie foarte importanta si anume ca femeile cu un libido crescut si aflate in imposibilitatea de a adresa aceasta problema devin niste fiinte periculoase in care nu poti avea incredere. Serios vorbind, povestea este interesanta pentru o vreme, dar se dovedeste pana la final ca nu este atat de palpitanta pe cat ar fi putut fi si are destule momente moarte. Scenariul este decent, dar ritmul lent si lipsa tensiunii in multe momente sunt probleme care nu au putut fi compensate si cu altceva. Nu pot sa spun ca este plictisitor, dar daca in timpul filmului trebuie sa mergeti la baie puteti sa o faceti fara sa fie nevoie sa puneti filmul pe pauza de teama sa nu pierdeti ceva important.

Distributia este foarte interesanta. Pe langa Colin Farrell, care pune in scena singurul personaj masculin important al filmului, avem ocazia sa vedem lucrand impreuna multe actrite importante si relevante, motiv pentru care asteptarile mele la capitolul interpretare au fost destul de mari. Chiar daca nu pot spune ca nivelul prestatiilor artistice nu a fost unul bun, ma asteptam totusi la ceva mai mult. Asteptam sa vad o chimie mai buna si interpretari care sa ma miste mai mult, dar nici scenariul nu a fost foarte ofertant. Per total insa, interpretarile au fost in regula, chiar daca au ajutat filmul intr-o masura mult mai mica decat ar fi putut si putem vorbi si la acest capitol de mult potential irosit.

Cateva cadre scenice reusite care puncteaza cand vine vorba de cinematografie nu sunt nicidecum suficiente pentru a face un film bun, iar filmul original cu acelasi nume, din 1971, este mult mai bun decat acesta si pare ca se chinuie mult mai putin sa recreeze atmosfera, sa isi dezvolte personajele si sa fie coerent. S-a incercat ca de data aceasta povestea sa fie spusa din punctul de vedere al femeilor, dar Sofia Coppola a reusit sa transforme o poveste simpla intr-una ilogica, confuza si foarte aproape de a deveni plictisitoare, ba chiar a castigat si un premiu pentru asta. Daca nu ar exista originalul, atunci as spune ca nu ar fi rau sa vedeti acest film, dar cred ca sunteti mai castigati daca alegeti  sa vedeti filmul din 1971.

The Harrowing (2017)

Gen: Thriller

Distributie: Matthew Tompkins, Arnold Vosloo, Michael Ironside, Arianne Martin, Damon Carney

Regizor: Jon Keeyes [a mai regizat: Element(2016), Phobia(2013), Doom Room(2013), Fall Down Dead(2007), Living & Dying(2007)]

Nota Gealapa: 2.25

Bantuit de uciderea celui mai bun prieten al sau in timpul unui ritual, un detectiv determinat sa descopere adevarul intra sub acoperira intr-un spital criminalistic unde este conectat la propriul sau iad, unde demonii sai ar putea fi reali.

Doamne, Dumnezeule ce dezastru este acest film. Are la baza o intriga care chiar daca nu este deloc originala, are intotdeauna suficient potential pentru a produce un film cel putin decent, atunci cand este abordata si pusa in scena corespunzator. Lipsa mijloacelor financiare nu poate fi o scuza pentru felul in care arata acest film. Se pot face destule lucruri bune si cu bani putini. Cred ca mai degraba amatorismul si lipsa totala de talent a celor implicati sunt cauzele acestui esec de proportii epice.

Doar daca citesti numele din distributie este clar ca acestea sunt o reteta pentru dezastru. Nici unul dintre ei nu are vreo prestatie demna de tinut minte si experienta pe care au acumulat-o, au dobandit-o aproape exclusiv in astfel de filme patetice. Sarcina de a duce acest film in spate i-a revenit lui Matthew Tompkins si s-a dovedit a fi o palarie mult prea mare pentru el. In apararea lui, acest rol ar fi fost solicitant pentru orice actor, cu atat mai mult pentru unul cu abilitati extrem de limitate cum este Tompkins. Fara ajutor din partea colegilor, a regizorului sau a scenaristilor, acesta a condus aceasta corabie catre esuare, intr-un mod demn de Titanic.

Este filmul perfect pentru cei care vor sa se evidentieze si sa ne spuna ca suntem toti niste prosti si nu intelegem geniul din spatele acestui film care trateaza probleme reale ale societatii sub aceasta masca de horror fantastic si crima, dar adevarul este ca The Harrowing este un haos general scris prost si interpretat si mai prost, cu un ritm prea lent si plictisitor in cea mai mare parte. S-ar putea sa fie mult mai palpitant sa va urmariti bunica tricotand timp de doua ore si e posibil sa primiti mai multe lectii de viata astfel. Este de prisos sa va spun ca este departe de mine gandul de a recomanda cuiva acest film.

Marshall (2017)

Gen: Biografic, Drama

Distributie: Chadwick Boseman, Josh Gad, Kate Hudson, Sterling K. Brown, Dan Stevens

Regizor: Reginald Hudlin [a mai regizat: The Black Godfather(2019), Serving Sara(2002), The Ladies Man(2000), The Great White Hype(1996), Boomerang(1992)]

Buget: 12.000.000 $
Incasari: 10.116.816 $

Premii:
- Top 10 Films, African-American Film Critics Association (AAFCA), 2017
- Audience Choice Award - Best Narrative English-Language Feature, Chicago International Film Festival, 2017
- Song of the Year, Hollywood Film Awards, 2017
- Best Original Song, Satellite Awards, 2018

Nota Gealapa: 7.40
Metascore: 66/100

Povestea unui caz celebru al lui Thurgood Marshall, un avocat care a reusit sa devina primul judecator de culoare de la Curtea Suprema de Justitie americana.

Uneori se intampla sa iti dai seama din primele scene cat de bune este filmul pe acre ai inceput sa il vezi si sub ce coordonate isi va dezvalui povestea. Asa se intampla si cu Marshall, care se deconspira foarte repede ca un film bun, serios si plin de suspans. Ca intotdeauna, faptul ca este un film biografic il face si mai interesant. Chiar daca tema combaterii rasismului si prejudecatior este una dintre cele mai uzate si riscante daca nu este abordata cum trebuie, aici nu deranjeaza deloc si cam asa ar trebui sa arate orice film de acest gen. Povestea solida si scenariul bun sunt cam singurele avantaje ale filmului, care nu apeleaza la prea multe alte briz-brizuri.

Distributia este si ea foarte buna. Protagonistul este regretatul Chadwick Boseman, care s-a stins din viata fix cand reusise sa ajunga unul din cele mai importante nume ale industriei si care a oferit si aici o prestatie solida si convingatoare. El a fost secondat foarte bine de Josh Gad si el cu o prestatie foarte naturala cu care a dovedit ca poate fi un partener de incredere indiferent de numele protagonistului, dar pe care nu il vad inca apt sa duca de unul singur un film in spate. Dezvoltarea parteneriatului celor doi este cel putin la fel de interesant ca si subiectul filmului.

Marshall este un film destul de inspirational pe care il putem considera lejer un succes al categoriei dramelor de tribunal, daca le putem numi asa. Acest gen de filme au nevoie de o scriitura isteata, iar acesta o are. Nu are insa factorul memorabilitate si probabil peste ceva vreme daca cineva imi va cere o recomandare, numele Marshall nu va fi printre primele care imi trec prin minte, dar este un film suficient de bun incat sa fie o alegere excelenta pentru cei care cauta pentru seara lor de film o productie serioasa, din care sa si inveti cate ceva si care incearca sa isi transmita "lectiile" intr-un mod deloc intruziv.

River Runs Red (2018)

Gen: Thriller

Distributie: Taye Diggs, John Cusack, George Lopez, Luke Hemsworth, Gianni Capaldi

Regizor: Wes Miller [a mai regizat: Hell on the Border(2019), Atone(2019), Prayer Never Fails(2016), Lily Grace: A Witch Story(2015)]

Incasari: 61.789 $

Premii:
- Festival Award - Best Feature Length Dramatic Film, Downtown Film Festival Los Angeles, 2018
- Festival Award - Best Film, NOIDENTITY International Action Film Festival, 2019
- Festival Award - Best Cinematography, NOIDENTITY International Action Film Festival, 2019

Nota Gealapa: 5.55
Metascore: 26/100

Dupa ce fiul lui este ucis in urma unui control de rutina scapat de sub control, judecatorul de culoare Charles Coleman ia legea in propriile maini, pentru a se asigura ca se face dreptate, dupa ce criminalii fiului sau sunt eliberati.

Unele filme proaste se ascund macar pana la jumatate pana deconspira cat de slabe sunt cu adevarat. Acesta insa, te anunta inca din primele minute ca nu este cazul sa ai asteptari si ca urmeaza sa vezi ceva absolut mediocru. Un film in care ni se spune ca in state e ok daca nu stii limba, poti avea oricum orice job doresti si te poti casatori cu oricine pentru ca partenerul tau, indragostit fiind, te va intelege ca prin minune. Unul din putinele lucruri care mi-a placut la acest film este ca nu ofera lectii de moralitate. Este un film despre razbunare, dar fara lectii morale aparute brusc, ci o vendeta dusa pana la capat.

Acest film ne mai invata cum arata o distributie facuta pe pile au pe spaga, pentru ca altfel nu imi explic cum intr-un film american pot avea roluri cheie actori care nu vorbesc limba sau care nu par capabili de a rosti o replica fara sa isi ia pauze intre cuvinte entru a-si aduce aminte ce trebuie sa spuna. Taye Diggs nu e vreun mare actor, dar l-am vazut producand si prestatii ami reusite, afirmatie valabila si in cazul lui George Lopez. Ca sa va afceti o idee despre cat de slabi sunt actorii in acest film, va pot spune ca cele trei sau patru replici ale lui John Cusack, au fost cele mai reusite momente artistice din acest film, iar daca un Cusack la sfert de pret este apogeul actoricesc al unui film, e clar ca nivelul nu este unul foarte ridicat.

Trailerul este putin inselator si face ca acest film sa para chiar decent, dar nu va lasati pacaliti. Este un film aproape oribil inca din primele scene, cu interpretari jenante si scene de actiune atat de proaste ca aproape devin amuzante. In concluzie, nu cred ca este cazul ca cineva sa isi piarda timpul cu un asemenea experiment esuat. Chiar si 90 de minute in care stai intins in pat si te uiti pe tavan pot fi mai utile si mai productive decat sa vezi acest film.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/j0EcWB7m358" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

The Crimson Rivers (2000)

Titlu original: Les rivières pourpres

Gen: Crima, Mister

Distributie: Jean Reno, Vincent Cassel, Nadia Farès, Dominique Sanda, Karim Belkhadra

Regizor: Mathieu Kassovitz [a mai regizat: Rebellion(2011), Babylon A.D.(2008), Gothika(2003), Assassin(s)(1997), La Haine(1995)]

Buget: 14.000.000 $
Incasari: 60.103.680 $

Premii:
- Best Director (Réalisateur), Étoiles d'Or, Franta 2001

Nota Gealapa: 7.15
Metascore: 49/100

Un detectiv urmareste pasii unui criminal brutal, pana se loveste de secretele unui colegiu renumit.

Acest film m-a lasat cu sentimente amestecate. Pe de-o parte este un film care m-a incantat intr-o mare masura, pentru ca este palpitant, interesant, cu destul suspans si scene de actiune destul de bune. Pe de alta parte insa, sunt si putin dezamagit pentru ca daca filmul s-ar fi luat mai mult in serios ar fi putut fi chiar mai bun. De exemplu m-as fi putut lipsi de efectele audio din Mortal Kombat suprapuse peste unele scene de lupta, care au adus un deseerviciu filmului. Filmul arata bine si din punct de vedere tehnic, nu numai pentru un film european; arata bine punct. 

Distributia ne aduce in prim-plan poate cele mai recognsocibile nume din cinematografia frantuzeasca a inceputului de secol si ma refer la Jean Reno si Vincent Cassel, ambii cu prestatii bunicele si destul de credibile. Prestatii decente sunt si in rolurile secundare, dar cam atat si nimic mai mult pentru ca nu este acel gen de film care sa permita unui actor sa isi puna in evidenta versatilitatea sau alte calitati individuale, dar nici nu este u scenariu care sa te faca de ras daca ai putin talent si experienta. Per total, as spune ca actorii s-au achitat bine de sarcini si au pus destul de bine in valoare scenariul.

Filmul acopera lipsurile unei intrigi sia  uei povesti superficiale, exceland la restul capitolelor si detaliilor, incepand cu cinematografia si sunetul si terminand cu cu ritmul si notele artistice personale ale regizorului. Nu este vreun clasic din nici un punct de vedere si nici nu are nimic revolutionar, dar este un film suficient de bun si distractiv incat sa am incredere sa il recomand oricui isi doreste sa vada un film de actiune bun, peste medie.

Richard the Stork (2017)

Alte titluri: Little Bird's Big Adventure, A Stork's Journey

Gen: Animatie, Aventura

Distributie: Tilman Döbler, Cooper Kelly Kramer, Shannon Conley, Christian Gaul, Nicolette Krebitz

Regizor: Toby Genkel [a mai regizat: Two by Two: Overboard!(2020), Yakari, le film(2020), All Creatures Big and Small(2015), Thor: Legend of the Magical Hammer(2011), Das doppelte Lottchen(2007)]

Incasari: 14.375.849 $

Premii:
- Best Youth Film (Bester Jugendfilm), Bavarian Film Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.40

Desi toata lumea crede ca este o vrabie, Richard isi pastreaza convingerea ca este de fapt o barza.

Acest film animat nu este rau, dar nu este nici foarte stralucit. Pentru copii de varsta frageda sunt convins ca este interesant, dar este destul de greu pentru parinti sa il vada impreuna cu acestia si asta pentru ca glumele pentru adulti lipsesc aproape cu desavarsire, iar pentru un astfel de public filmul poate deveni plictisitor. Din punct de vedere vizual, lucrurile sunt decente si personajele arata destul de bine. Problema filmului este de fapt banalitatea povestii si scenariul concentrat exclusiv pe copii.Pe mine unul nu pot spune ca m-a convins.

Distributia nu ne propune vreo voce recognoscibila si cred ca lipsa numelor cu adevarat importante care sa asigure vocile personajelor, de aceasta data, pentru ca nu exista nimic altceva care sa iti ia ochii, este un detaliu usor de observat si se poate contoriza ca inca un minus al filmului. Poate una sau doua voci mai relevante ar fi putut da mai multa savoare personajelor si poate chiar ar fi improvizat pe langa scenariu adaugand cateva subtilitati, facand intreg filmul mai agreabil.

Este un film produs in mare parte in Luxemburg, a carui actiune se desfasoara in principal in Europa, decent din punct de vedere vizual si este de apreciat ca si din partea asta de lume au inceput sa apara filme animate. Probabil cu timpul, cinematografia europeana va dobandi experienta si la acest capitol si in viitor va produce animatii mult mai rusite. Personajul principal este o vrabie, un detaliu original pe acre nu l-am mai intalnit in alta parte si sunt convins ca cei mici vor indragi personajele si se vor atasa de ele. Acestea fiind zise, eu nu pot sa il recomand totusi. Sunt destule filme animate mult mai interesante.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/jNJAKIQmpRU" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Manuale d'amore 2 (Capitoli successivi) (2007)

Gen: Comedie, Dragoste

Distributie: Carlo Verdone, Monica Bellucci, Riccardo Scamarcio, Fabio Volo, Sergio Rubini

Regizor: Giovanni Veronesi [a mai regizat: The King's Musketeers(2018), No COuntry for Young Men(2017), A Woman as a Friend(2014), The Fifth Wheel(2013), Manuale d'am3re(2011)]

Incasari: 27.833.482 $

Nota Gealapa: 6.30

Patru povesti. Nicola, paralizat dupa un accident de masina, se indragosteste de fizioterapeuta lui, Lucia. Franco si Manuela, un cuplu tanar care nu poate avea copii, zboara la Barcelona pentru un tratament de fertilitate. Filippo si Fosco, doi gay, decid sa se casatoreasca. Ernesto, un ospatar intr-un restaurant important, are o aventura cu Cecilia, o spanioloaica proaspat angajata la bucatarie.

Am vazut acest film acum o saptamana si tot nu am o idee de Doamne-ajuta despre ce sa spun despre el. Atat de putin remarcabil este. Este un film banal, nu foarte original, cu cateva scene cat de cat amuzante, putina drama si care prezinta cateva pvesti relativ interesante. Este putin mai slab decat predecesorul sau, care nici el nu a fost vreo capodopera. Daca se continua acest tren si in al treilea film al seriei, ma asteapta o experienta neplacuta atunci cand o sa il vad. Nu pot sa spun ca m-am plictisit, dar pe intreaga durata a filmului am avut senzatia ca lipseste ceva.

Distributia nu a fost rea deloc. O parte din actorii din primul film au avut roluri si aici si in plus, a fost asigurat un plus de senzualitate si frumusete cu Monica Bellucci. Aceasta nu a avut vreo interpretare iesita din comun, de altfel foarte rar are astfel de interpretari, dar magetismul ei asigura un interes crescut cel putin din partea masculina a publicului. Per total insa, interpretarile au fost si ele in nota generala de mediocritate a filmului. Nimic de remarcat si nimic de hulit; pur si simplu nimic care sa iasa din banal.

De obicei sunt nerabdator sa recomand filme care provin din alte locuri decat Hollywood, dar de aceasta data nu este nimic de recomandat. Va sigur ca nu pierdeti nimic daca treceti peste acest film. Nu cred ca primul film al acestei serii a fost atat de apreciat de cineva incat sa simta neaparat nevoia sa vada si continuarea. Cred ca acest film va cadea, daca nu a cazut deja, in uitare.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/oFwYwC94wfQ" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
 

Shoot 'Em Up (2007)

Gen: Actiune, Thriller

Distributie: Clive Owen, Monica Bellucci, Paul Giamatti, Stephen McHattie, Greg Bryk

Regizor: Michael Davis [a mai regizat: Monster Man(2003), Girl Fever(2002), 100 Girls(2000), Eight Days a Week(1997), Beanstalk(1994)]

Buget: 39.000.000 $
Incasari: 27.122.238 $

Nota Gealapa: 6.85
Metascore: 49/100

Un barbat pe nume Smith, ajuta o femeie sa nasca in timpul unui schimb de focuri si apoi trebuie sa apere nou-nascutul de armata de oameni inarmati.

In primele momente ale filmului am dat ochii peste cap, crezand ca urmeaza sa vad un film de actiune aproape penibil, dar odata ce am realizat ca filmul nu se ia deloc in serios, am putut sa savurez si sa ma amuz la scenele de actiune atat de ridicole ca sunt cu adevarat distractive. Filmul nu iroseste nici un pic de timp cu explicatii si detalii si se concentreaza exckusiv pe scenele de actiune care se succed intr-un ritm alert. Efectele vizuale sunt departe de a fi perfecte, dar in acest caz acest aspect face parte din farmecul filmului. Nu exista lectii morale si nu exista momente lacrimogene, doar adrenalina de la un capat la celalalt.

Distributie nu este nici ea rea deloc. Clive Owen si Monica Bellucci sunt cei doi protagonisti, formand un duo la fel de improbabil si ciudat ca filmul in sine, iar Paul Giamatti este antagonistul, o ipostaza care i s epotriveste manusa. Exista destui actori experimentati si in rolurile secundare, astfel incat scenariul sa fie valorificat la maxim. Chimia dintre protagonisti nu pare sa fie cea mai buna, dar si acest detaliu pare sa functioneze in mod bizar in avantajul filmului. De altfel, totul la acest film este putin bizar si iesit din comun si tocmai de aceea este atat de agreabil.

Acest film aproape ca este o parodie despre exagerarile la moda ale filmelor de actiune, care reuseste sa devina in mod susrpinzator un film distractiv si palpitant. Scenele absurde uneori acompaniate de o coloana sonora foarte inspirata, fac din acest film unul dintre cele mai amuzante pe care le-am vazut in ultima vreme. Extravaganta si lipsa de realism fac filmul sa fie interesant, dar acestea sunt duse uneori prea la extrem si reprezinta si principala problema a acestuia. Daca vreti sa vedeti niste scene de actiune absolut originale, pe care nu aveti vreo sansa sa le vedeti in alta parte, atunci acest film este exact ce cautati. Este cu siguranta genul de film pe care o sa il revad de cateva ori de-a lungul timpului.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/jlx4n_ibNZE" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Struggle: The Life and Lost Art of Szukalski (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Stanislav Szukalski, Glenn Bray, Robert Williams, Suzanne Williams, Gabriel Bartalos

Regizor: Irek Dobrowolski [a mai regizat: Sierpniowe niebo. 63 dni chwaly(2013), The Portraitist(2006)]

Nota Gealapa: 8.25

Filmul ne prezinta viata artistului americano-polonez Stanislav Szukalski, de la inceputurile sale in Chicago, pana la timpul petrecut ulterior in Polonia si Los Angeles si contributia sa artistica si politica asupra lumii.

Netflix este consacrat deja cand vine vorba de calitatea excelenta a documentarelor sale, care abordeaza cele mai diverse subiecte si aduc in atentie cele mai inedite personaje. Struggle nu face exceptie de la aceste norme si este un documentar excelent, care il scoate la lumina pe Stanislav Szukalski, un om despre care eu unul nu stiam nimic, un geniu fara indoiala, un antisemit reformat si ca majoritatea geniilor, un nebun in adevratul sensului in ultima parte a vietii sale, pentru ca atata durere si suferinta si atatea pierderi pot scoate din minti pe oricine. Imi place cum este structurat, imi place cum este argumentat si imi place ca este obiectiv.

Distirbutia, daca o putem numi asa in cazul unui documentar, are un mare avantaj si anume existenta a sute de ore de inregistrari cu Szukalski insusi, din care s-a facut o selectie buna si reprezentativa pentru acest film. Suplimentar, toti cei care prezinta marturii sunt oameni care l-au cunoscut personal si au petrecut mult timp imrepuna cu acesta, l-au idolatrizat, l-au detestat unii si l-au jutat in momentele sale grele. Astfel marturiile si emotiile pe care le traiesc acestia amintindu-si de acei ani capata o mai mare greutate. 

Acest film este si o mica lectie de istorie. Tin sa mai spun ca prin acest documentar am avut acces la cateva creatii absolut senzationale, incredibil de complexe si absolut impresionante ale acestui artist. Este de asemenea si o mica lectie despre iertare si despre cum un om poate creste spirtual si se poate schimba. Poate nu este un clasic, poate nu veti simti nevoia sa il revedeti, dar trebuie macar sa il bifati pentru ca o astfel de lectie ar fi pacat sa fie ratata.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/sPkoW4cmqT8" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
 

Tha Bachelors (2017)

Gen: Drama, Comedie

Distributie: J.K. Simmons, Odeya Rush, Harold Perrineau, Jean Louisa Kelly, Julie Delpy

Regizor: Kurt Voelker [a mai regizat: Park(2006)]

Incasari: 106.212 $

Premii:
- Jury Award - Best Overall Film, Adelaide International Youth Film Festival, 2017
- Audience Choice Award - Narrative Feature, Heartland International Film Festival, 2017
- Festival Award - Best Narrative Feature, San Diego international Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7.15
Metascore: 54/100

Dupa moartea prematura a sotiei sale, un tata indoliat se muta impreuna cu fiul lui adolescent in cealalta parte a tarii, pentru a fi profesor la o scoala privata. Viata lor incepe sa se transforme datorita a doua femei unice, care ii ajuta sa imbratiseze viata si sa iubeasca din nou.

Acest film se incadreaza in categoria filmelor "pentru oameni mari". Abordeaza un subiect serios, intr-un mod matur si se adreseaza unui public matur. Are destul umor, dar este un umor calculat, cu simt de raspundere, care sta in plan secund, pentru ca in lumina reflectoarelor sunt subiectele serioase pe care le abordeaza. Pierderea unui parinte sau a unui sot este o situatie in care se vor regasi multi, iar cei care o vor face vor fi mai usor de impresionat de acest film. Fara sa aiba un ritm ametitor si fara sa debordeze de energie, filmul reuseste asa intr-un mod asezat sa isi transmita mesajele si sa fie sensibil si foarte agreabil.

Distributia nu este una impresionanta, dar a fost aleasa foarte inspirat, atat partea matura a acesteia cat si partea mai tanara. Nu sunt interpretari memorabile, dar sunt per total prestatii corecte, credibile, care reusesc sa transmita ce au de transmis. De remarcat, as remarca doi acotri, unul dintre cei experimentati si ma refer aici la J.K. Simmons, caruia astfel de filme i se potrivesc foarte bine, dar cred ca cea mai naturala interpretare a venit de la Odeya Rush, o tanara care cu aceasta prestatie ma face sa fiu atent la prestatiile ei viitoare.

Acest film nu este in nici un caz o comedie romantica. Nu este nici comedie si nici un film romantic. Este o drama serioasa, practic un studiu despre efectele durerii si pierderii unui om drag. Este o poveste impresionanta pe alocuri despre supravietuirea emotionala, despre cat de greu este sa creezi o relatie umana cu cineva, despre adevaruri interioare si despre nevoia disperata de a depasi cu bine si cu cat mai putine cicatrici un eveniment tragic. Este un film solid, care merita sa fie vazut si pe care il recomand.

Ratchet & Clank (2016)

Gen: Animatie

Distributie: James Arnold Taylor, David Kaye, Jim Ward, Paul Giamatti, John Goodman

Regizor: Kevin Munroe [a mai regizat: Troll: The Tale of a Tail(2018), Dylan Dog: Dead of Night(2010), TMNT(2007)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 13.385.737 $

Premii:
- Craft Award - Sound Editing - Feature Film, Directors Guild os Canada, 2017

Nota Gealapa: 6.15
Metascore: 29/100

Cand galaxia este amenintata de un capitan infam, un mecanic si noul sau aliat robot se alatura unei echipe de combatanti de elita, pentru a salva universul.

Nu inteleg rostul aparitiei unor filme de duzina, cu atat mai mult al celor animate. De ce ai face un film pe care il vor vedea destul de putini oameni si de care nu isi va aduce nimeni aminte peste un an. nu pot sa cred ca toti cei care fac astfel de filme traiesc cu impresia ca produc de fapt vreo capodopera. Mai mult, cred ca perioada de glorie a filmelor animate a cam trecut si cele care sunt cu adevarat bune si se remarca cu adevarat sunt din ce in ce mai rare. Acesta nu face parte dintre ele. Este o poveste banala, care imprumuta actiuni si idei din filme care exista deja si doar le pune in spatele altor personaje, personaje care nu sunt nici ele tocmai memorabile. Filmul nu arata rau si pentru copii poate constitui o vizionare agreabila, dar nu cred ca se va numara printre favoritele nimanui si nici nu cred ca se va transorma intr-o franciza de succes daca apare vreun sequel, asa cum lasa finalul sa se inteleaga.

Distributia nu este rea deloc si este poate cel mai bun lucru la acest film. Sunt destui actori experimentati care dau viata personajelor animate, dar nici macar ei nu au putut face prea mult. Cand vorbim de filme de animatie, impactul actorilor care asigura vocile este oricum unul destul de limitat si sunt rare situatiile in acre acestia strica sau ajuta un film in mod decisiv. E placut tousi sa stii ca in spatele unor personaje ai vocea unor actori importanti. In cazul de fata vorbim de nume ca John Goodman, Paul Giamatti, Rosario Dwson sau chiar Sylvester Stallone.

Partea buna este ca acest film nu m-a plictisit, chiar daca nu mai sunt demult copil. Printre glumele expirate si-au facut loc si cateva foarte bune, iar suspansul a existat si el pe ici pe colo. In plus, mai sunt si cateva lectii pentru copii despre tradare si iertare, care fac ca experienta oferita de film sa nu fie o pierdere de vreme. Cred ca vizualizandu-l in 3D, poate crea o impresia chiar mai pozitiva despre acesta, dar cred ca per total se va pierde in anonimat si nu am un motiv serios pentru care sa il recomand.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/bvWRilQ9lnI" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Inconceivable (2017)

Gen: Thriller

Distributie: Gina Gershon, Nicky Whelan, Nicolas Cage, Sienna Soho Baker, Harlow Bottarini

Regizor: Jonathan Baker [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 10.000.000 $
Incasari: 259.635 $

Nota Gealapa: 5.60

O mama incearca sa scape de trecutul ei abuziv mutandu-se in alt oras, unde se imprieteneste cu o alta mama, care insa devine suspicioasa la adresa ei.

Problema acestui film nu este lipsa de originalitate a intrigii, ci faptul ca este prost executat. Daca tot reiei o poveste mai veche, macar pune-o in scena mai bine. Potential a existat din plin si nu avea cum sa fie altfel cu o astfel de poveste, care da oricarui film un plus de suspans. Din pacate, scenariul a fost absolut mediocru, cu dialoguri lipsite de sare si piper si intreg filmul a fost foarte previzibil. Ba mai mult, se sare peste bucati de timp esentiale in care lucrurile se rezolva miraculos doar ca sa fie bine la final. Nu pot sa zic ca m-am plictisit, dar am dat ochii peste cap de prea multe ori.

Cred totusi ca cea mai mare problema a filmului este nivelul foarte slab al interpretarii. Nu stiu daca asta se datoreaza exclusiv scenariului prost. Cred ca parte din responsabilitate apartine si actorilor si nu inteleg cum s-a intamplat asta pentru ca protagonistii sunt actori experimentati, cu abilitati dovedite, care ar fi trebuit sa poata scoate prestatii decente, chiar si in astfel de conditii vitrege. Sa zicem ca Nicolas Cage ne-a obisnuit cu faptul ca nu ii mai pasa, dar de la Nicky Whelan aveam asteptari mai mari. Nici Gina Gershon nu a fost departe, dar macar ea a avut cateva scene in care a fost naturala, dar per total, cred ca acesta este capitolul care m-a dezamagit cel mai mult.

Filmul pare un remake mult mai prost si cu un ritm mult mai lent al The Hand that Rocked the Cradle(1992). Bineinteles ca exista ceva variatii ale povestii, dar nimeni nu poate fi pacalit sa creada ca acesta este un film original 100%. Scenele de nuditate gratuita nu reusesc sa faca nimic pentru nimeni aici sai nu reusesc sa compenseze in vreun fel celelalte minusuri, iar sfarsitul este impachetat mult prea frumos si previzibil cu vreo doua zeci de minute inainte sa se intample. Nu este neaparat o pierdere de timp daca va cade in brate, pentru ca asa cum am spus, nu m-a plictisit, dar nici nu merita un efort de a fi cautat.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/MaU2hf4iGew" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
 

The Last Movie Star (2017)

Gen: Drama

Distributie: Burt Reynolds, Ariel Winter, Clark Duke, Chevy Chase, Ellar Coltrane

Regizor: Adam Rifkin [a mai regizat: Director's Cut(2016), Shooting the Warwicks(2015), Giuseppe Makes a Movie(2014), Chillerama(2011), Homo Erectus(2007)]

Incasari: 14.410 $

Premii:
- Best International Dramatic Feature, Edmonton International Film Festival, 2018
- Best Director, Film Threat Award This!, 2019
- Chairmans Award, San Diego International Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 7.25
Metascore: 46/100

Un fost star de cinema, aflat acum la batranete, este nevoit sa accepte realitatea ca anii lui de glorie au trecut demult. Chiar aca poate parea o poveste superficiala despre faima pierduta, este de fapt in adancul lui, un film despre batranete.

Daca te prinde in starea de spirit potrivita, acest film poate sa iti provoace anumite anxietati legate de viitor si batranete. Nu am mai vazut demul un film care sa aiba o atmosfera atat de sumbra si depresiva de la inceput pana la sfarsit. Nici macar momentele de umor, destul de bune calitativ, nu reusesc sa schimbe aceasta impresie. Din fericire insa, aceasta senzatie este transmisa in mod voit de catre regizor si ajutat si de un scenariu bine scris, filmul este unul foarte bun, care ridica teme de gandire foarte interesante si reuseste sa captiveze in ciuda unui ritm foarte lent si a lipsei totale de tehnologie.

Distributia nu este una moderna, cu nume in voga si se invarte in jurul protagonistului, Burt Reynolds, un actor care nu mai are nevoie de nici o prezentare si care ne ofera si acum, spre apusul carierei sale, o interpretare foarte reusita si credibila. Nu este o interpretare care sa il umpre de premii, dar a fost suficient de bun incat sa ma faca sa cred pe alocuri ca vad un film autobiografic, chiar daca nu este cazul. Acesta a fost sustinut bine si de mai tinerii si mult mai putin cunoscutii sai colegi de platou, dintre care as remarca-o pe Ariel Winter, care a aratat destul potential.

Parte a motivului care iti da senzatia uneori ca acest film este chiar despre Burt Reynolds, este modul in care acesta interactioneaza in film cu filmele sale mai vechi. Imi place cum umorul si emotia alterneaza in acest film, la fel cum alterneaza si momentele in care protagonistul este fie agreabil, fie detestabil. Este un film care merita o vizionare, pe acre il recomand si care este posibil sa va faca sa va ganditi la propriile greseli din viata si sa va dea o doza de regret.

The Dressmaker (2015)

Gen: Drama, Comedie

Distributie: Kate Winslet, Judy Davis, Liam Hemsworth, Hugo Weaving, Julia Blake

Regizor: Jocelyn Moorhouse [a mai regizat: A Thousand Acres(1997), How to Make an American Quilt(1995), Proof(1991)]

Buget: 12.468.000 $
Incasari: 23.762.417 $

Filmul a obtinut 15 premii, printre care:
- Best Costume Design, Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2015
- Best Supporting Actor (Hugo Weaving), Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2015
- Best Supporting Actress (Judy Davis), Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2015
- Best Lead Actress (Kate Winslet), Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2015
- Audience Choice Award - Favourite Australian Film, Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA) Awards, 2015

Nota Gealapa: 7.35
Metascore: 47/100

O femeie plină de farmec se întoarce în micul ei oraș din Australia rurală. Cu mașina ei de cusut și stilul haute couture, ea transformă femeile locale și se răzbună pe cei care i-au greșit.

Acest film este o mica bijuterie ascunsa. Nu am auzit nimic despre el, nu am vazut vreo reclama si l-am descoperit din intamplare. Are o intriga usurica, nu prea complicata si usor superficiala, pentru ca nu este chiar atat de importanta, dar este bine scris, bine pus in scena si bine jucat. Tehnologia lipseste aproape cu dasavarsire, dar dialogurile compenseaza din plin lipsa unor efecte vizuale sau alte artificii moderne. In prima faza nu am inteles de ce acest film se recomanda a fi mai degraba o drama decat o comedie, pentru ca mai bine de jumatate din el nu am identificat drama, ba chiar as fi conchis ca este o comedie reusita, dar si cand loveste, drama vine intr-o cantitate neasteptat de mare si lucrurile iau o intorsatura total neasteptata, iar aceasta imprevizibilitate si noile emotii transmise ajuta filmul foarte mult.

Distributia este poate cel ami neasteptat lucru la acest film si principalul avantaj al acestuia. O asemenea abordare cu o poveste simpla, dar scrisa bine se bazeaza aproape exclusiv pe abilitatea actorilor de a fructifica intrgul potential al scenariului. Acest film are in distributie o cantitate uriasa de talent. Este plin de nume uriase ale industriei, lucru care pe mine m-a surprins , avand in vedere ca vorbin de un film australian, nu de un proiect de la Hollywood. Kate Winslet, Judy Davis, Liam Hemsworth sau Hugo Weaving, toti au avut prestatii foarte bune si au avut o chimie excelenta. Dintre toti, as spune ca Winslet este cea care straluceste si se remarca, asa cum ar fi fost si normal avand in vedere ca ea este protagonista acestei povesti.

Lectiile filmului sunt in zona de judecare a altor persoane si de marginalizare a celor care nu se incadreaza in ideea noastra de normal si sunt transmise foarte agreabil si usor de digerat pentru cei interesati sa le primeasca. Este aproape impresionanta si abordarea regizorului cand vine vorba de natura umana. Aproape ca as crede ca are vreun doctorat in psihologie. Cumva totul a functionat la acest film. Scenaru, regizor, actori, toti s-au potrivit perfect, iar aceasta compatibilitate se simte si rezultatul este un film foarte placut la vedere, pe care il recomand.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/DMEu-1CIB_I" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Sobibor (2018)

Gen: Istoric, Drama, Razboi

Distributie: Konstantin Khabenskiy, Christopher Lambert, Mariya Kozhevnikova, Michalina Olszanska, Philippe Reinhardt

Regizor: Konstantin Khabenskiy [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 2.400.000 $
Incasari: 5.096.619 $

Premii:
- Jury Prize - Best Feature Film, LifeArt Festival, 2018
- Yakov Kaller Award - Best Russian Jewish Film, Moscow Jewish Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.80

Povestea ofiterului sovietic Alexander Pechersky si a revoltei din lagarul de exterminare Sobibór din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cand a fost prizonier acolo, Pechersky a reusit sa faca imposibilul si sa organizeze o revolta si o evadare in masa. Multi dintre evadati au fost ulterior prinsi si ucisi, dar ceilalti, condusi de Pechersky au reusit sa se alature partizanilor. Scenariul este bazat pe cartea lui Ilya Vasiliev, Evadare catre nemurire.

Nu este cel mai buna film pe acre l-am vazut. nu este nici macar cel mai bun film rusesc pe care l-am vazut, dar are destule parti bune. Un film despre terorile din lagarele naziste este intotdeauna interesant, dar un film rusesc despre acest subiect are din start o mica problema de credibilitate. Trecand peste acest aspect, filmului ii lipseste un inceput dezvoltat cum trebuie sau un deznodamant satisfacator pe deplin. Reuseste in schimb sa creeze emotie prin ororile prezentate, care pare destul de realiste si credibile. Este de apreciat si faptul ca filmul arata foarte bine vizual. Nu sunt efecte complicate pentru ca bnugetul nu a permis asa ceva, dar costumele si cinematografia au reprodus foarte bine epoca in acre se desfasoara actiunea.

Distributia este foarte interesanta. A adunat o sumedenie de actori rusi, asa cum era de asteptat, probabil unii dintre ei destul de cunoscuti in tara lor, dar ale caror nume mie nu imi spun nimic. Pe langa acestia exista si cativa actori europeni care au roluri destul de importante si chiar unii de peste ocean, cel mai important nume fiind cel al lui Chritopher Lambert. In afara de Konstantin Khabenskiy, care a fost si protagonistul si regizorul acestui film, facand astfel manevra Sergiu Nicolaescu si oferind o interpretare foarte implicata si destul de buna, peste media filmului de altfel, nu pot sa spun ca am vazut prea mare interes din partea restului actorilor. Totusi, cumva, acest mix ciudat cred ca a fost pana la urma un succes, pentru ca fara sa fie cu adevarat impresionante, prestatiile actorilor au fost suficient de solide pentru a nu strica filmul.

Pana la urma cred ca acest gen de filme trebuie vazute indiferent de cat de greu poate fi, pentru ca faptele prezentate nu trebuie uitate niciodata. Pana la urma nu conteaza tara de origina a acestor filme, pentru ca este important sa vezi mai multe puncte de vedere. In acest caz insa, chiar daca vorbim de un film rusesc, patria mama nu este glorificata si filmul nu mi se pare a avea nici macar o umbra de propaganda. Cred ca este un film suficient de bun incat sa merite o vizionare, asa ca il recomand.

Oldboy (2003)

Gen: Mister, Actiune

Titlu original: Oldeuboi

Distributie: Min-sik Choi, Ji-Tae Yoo, Hye-jeong Kang, Dae-han Ji, Dal-su Oh

Regizor: Chan-wook Park [a mai regizat: The Handmaiden(2016), Bitter Sweet Seoul(2014), Stoker(2013), 60 Seconds of Solitude in Year Zero(2011), Thirst(2009)]

Buget: 3.000.000 $
Incasari: 15.002.116 $

Filmul a obtinut 40 de premii, printre care:
- Best Actor (Min-sik Choi), Asia-Pacific Film Festival, 2004
- Best Director, Asia-Pacific Film Festival, 2004
- Best Foreign Film, Austin Film Critics Association, 2006
- Best New Actress (Jin-Seo Yoon), Baek Sang Art Awards, 2004
- Best Director, Baek Sang Art Awards, 2004

Nota Gealapa: 8.20
Metascore: 77/100

Dupa ce este rapit si inchis timp de 15 ani, Oh Dae-Su este eliberat, dar afla ca are la dispozitie doar cinci zile pentru a afla cine si de ce l-a rapit, altfel se va intampla un lucru ingrozitor.

 Observ un tipar al filmelor coreene si nu ma invat minte; ma las pacalit de fiecare data. Ma uit la un film, am impresia ca este un film decent sau bunicel si chiar cand ma pregatesc sa imi trag concluziile, lucrurile o iau razna cu totul, povestea devine si mai interesanta, usor bolnava, creste adrenalina si cand totul se termina ramai cu o expresie tampa pe fata incercand sa digeri ce ai vazut. Asa se intampla si in cazul Olboy, care pana aproape de final este doar un film de mister bunicel cu cateva scene mai reusite, dar in ultimele zece minute te lasa cu gura cascata. Filmul nu deobrdeaza de efecte vizuale sau scene de actiune scumpe, pentru ca bugetul a fost unul mic. Principala arma a acestuia este povestea, venita la pachet cu un scenariu foarte bun. In prima faza este destul de greu de urmarit datorita stilului asiatic si a barierei de limbaj, pentru ca nu te poti baza in intregime pe subtitrare la astfel de film, dar odata ce te obisnuiesti cu decorul si cu ritmul, este un film absolut senzational.

Nu sunt un expert al cinematografiei asiatice, dar am vazut cateva filme si am recunoscut cativa actori, ceea ce ma face sa cred ca distributia este destul de buna. Interpretarile mi s-au parut foarte bune, destul de convingatoare, peste nivelul cu care m-au obisnuit filmele din partea asta de lume, dar in continuare intr-un puternic stil coreean, care necesita un timp de acomodare. Am vazut vreo doua interpretari care au reusit sa se evidentieze si sa transmita cu adevarat. Este vorba d eprotagonistul Min-sik Choi, dar si Hye-jeong Kang, care i-a fost partenera pentru o bucata buna de timp, iar cei doi impreuna au facut o treaba excelenta.

Filmul ofera suspans i tensiune de la inceput, dar pe masura ce se apropie punctul culminant, acesta devine brutal, greu de urmarit si transmite o avalansa de emotii brute. Este regizat magistral, interpretat excelent si are o poveste foarte buna la baza. Stiu ca un film coreean nu pare o optiune foarte atragatoare pentru o seara de film, dar acest film este unul dintre filmele care nu va vor lasa indiferenti. L-as adauga pe o lista scurta de filme care trebuie neaparat vazute, asa ca vi-l recomand cu incredere.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/2HkjrJ6IK5E" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Ready Player One (2018)

Gen: SF, Actiune, Aventura

Distributie: Tye Sheridan, Olivia Cooke, Ben Mendelsohn, Lena Waithe, T.J. Miller

Regizor: Steven Spielberg [a mai regizat: The Post(2017), The BFG(2016), Bridge of Spies(2015), Lincoln(2012), War Horse(2011)]

Buget: 175.000.000 $
Incasari: 582.893.671 $

Filmul a obtinut 11 premii, printre care:
- Saturn Award - Best Science Fiction Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2019
- Film Music, BMI Film & TV Awards, 2018
- Golden Carp Film Award - International - Best Visual and Sound Effects, Faro Island Film Festival, 2019
- Best Fantasy/Adventure TV Spot, Golden Trailer Awards, 2018
- Best Visual Effects, Hawaii Film Critics Society, 2019

Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 64/100

Dupa moartea creatorului unei realitati virtuale numita OASIS, acesta lasa o provocare postuma pentru toti utilizatorii OASIS, pentru a gasi un ou de Paste, iar castogatorului ii va reveni intreaga sa avere si controlul lumii sale.

Steven Spielberg nu mai are demult probleme cu bugetul filmelor sale. Oamenii arunca in el cu cati bani are nevoie, asa ca nu e nici o surpriza ca din punct de vedere vizual acest film arata excelent. Intriga, chiar daca nu este una in intregime originala, este foarte actuala si plina de potential, iar Spielberg este suficient de experimentat si talentat pentru a nu il irosi. Nu am foarte mult eplangeri legate de film. Este interesant, palpitant, plin de suspans, dar pentru gustul meu este prea multa lume virtuala si prea putina realitate. BIneinteles ca pentru cei mai tineri, faptul ca acest film este practic o transpunere Fortnite pe marile ecrane este un deliciu, nicidecum un inconvenient.

A doua mea observatie ar fi numele prea putin cunoscute si experimentate din distributie. Inteleg nevoia de figuri noi si de actori tineri, care sa faca aceasta experienta de gaming cat mai autentica, dar aceasta nu suplineste in totalitate lipsa unor actori mai experimentati, macar in rolurile mai mici, care ar fi putut fi de ajutor in anumite momente. Tinerii din distributie nu fac o treaba rea deloc, dar mai au de lucrat cand vine vorba de transmis emotie, iar lipsa lor de experienta este vizibila uneori, dar per total cred ca s-au achitat cu brio de sarcini si nu au incurcat povestea.

Am vazut multe critici ca filmul nu respecta intocmai firul epic al romanului care l-a inspirat, dar cum eu nu am citit cartea si cred ca nu foarte multi oameni au facut-o, nu vad ca acest aspect sa fie un inconvenient, iar daca v-a placut cartea considerati filmul ca o varianta alternativa si nu fiti prea scrupulosi. Nu stiu daca va deveni un clasic, sau va avea un sequel, dar este cu siguranta un film foarte bun, care merita vazut si care face ca doua ore si jumatate sa treaca pe nesimtite. Exista si ceva lectii de viata prin el, unele foarte bine spuse, dar nu stiu daca cineva ia cu adevarat in serios vreo morala din acest gen filme.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/cSp1dM2Vj48" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>