Scouts Guide to the Zombie Apocalypse (2015)

Gen: Comedie, Horror

Distributie: Tye Sheridan, Logan Miller, Joey Morgan, Sarah Dumont, David Koechner

Regizor: Christopher Landon [a mai regizat: Happy Death Day(2017), Paranormal Activity: The Marked Ones(2014), Burning Palms(2010)]

Buget: 15.000.000 $
Incasari: 16.137.046$

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 32/100

Trei cercetasi, aflati in pragul ultimei lor excursii, descopera ce inseamna cu adevarat prietenia cand incearca sa isi salveze orasul de o invazie zombie.

Am vazut o tona d efilme cu zombie; unele care se luau in serios, altele care tratau fenomenul cu umor si autoironie. Indiferent la care categorie din cele doua ne referim, vorbind de unul din cele mai uzate subiecte de film, foarte rara am intalnit productii care sa fie macar decente. Cele mai multe filme cu zombie se dovedesc a fi penibile. din fericire, nu este cazul cu acesta. Scouts Guide to Zombie Apocalypse este un film pentru adolescenti, care are in fundal tipica idila care se temrina cu happy end, cliseul tocilarului marginalizat care este un om minunat, dar cumva in ciuda acestor lucruri este si un film destul de agreabil. Exista cateva scene amuzante, zombie sunt acceptabili, iar dialogul nu este oribil.

Distributia nu impresioneaza la prima vedere decat pe rudele protagonistilor. Nu sunt actori importanti, dar am vazut interpretari destul de ok, atat cat a permis scenariul si intriga, pentru ca la unii dintre ei am vazut potential de prestatii ami profunde. In afara de suprainterpretarile caracteristice ale celor care aveau personaje de bully, nu pot sa spun ca m-a deranjat ceva la acest capitol.

Este un film distractiv, care a dat-o in bara la box office, dar cred ca asta se datoreaza unui marketing gresit si insuficient. Desi este incadrat ca un film exclusiv pentru adulti, regizorul nu a profitat de acest lucru decat in unele scene de violenta. in rest, glumele sunt pentru un public sub aceasta limita de varsta. Ramane un film agreabil, destul de amuzant, care nu are nimic horror in el (nu stiu daca in ziua de azi niste zombie mai sperie pe cineva), nu are nici ceva ce trebuie neaparat vazut, dar nici nu va lasa un gust amar daca alegeti sa il vedeti.

Intruders (2015)

Titlu original: Shut In

Gen: Horror, Thriller, Drama

Distributie: Rory Culkin, Leticia Jimenez, Jack Kesy, Timothy McKinney, Joshua Mikel

Regizor: Adam Schindler [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 39/100

Anna sufera de o forma atat de acuta de agorafobie, incat nici atunci cand trei hoti ii patrund in casa nu poate fugi, dar ce nu realizeaza intrusii este ca agorafobia nu este singura ei problema.

Intr-o oarecare masura, acest film m-a surprins in mod placut, pentru ca actiunea s-a desfasurat in cu totul alt mod de cat m-as fi asteptat. Dupa ce mi-a trecut uimirea insa, am inceput sa observ si destulele minusuri pe care le are. Ideea in sine nu este originala si am fost surprins doar pentru ca nu o asteptam aici, iar in ocaziile in care am mai intalnit-o pot sa spun ca a fost pusa in scena mai bine. Intruders este mai degraba un thriller decat un horror, desi are si elemente specifice filmelor de groaza. Este realizat destul de simplu si nu prea impresioneaza, dar exista cateva scene bune pe care le-am apreciat.

Cand capul de afis este Rory Culkin si el cu un rol secundar, puteti sa va faceti idee despre nivelul numelor din distributie. Prestatiile au fost in nota filmului, adica bunicele, dar nimic impresionant. Leticia Jimenes, protagonista, a avut o interpretare oscilanta, alternand scenele foarte bune cu unele neinteles de slabe. Martin Starr si Jack Kesy au avut si ei prestatii decente, cat despre cel mai cunoscut actor din distributie, Rory Culkin, a fost cel mai slab dintre toti.

As caracteriza acest film ca fiind un thriller indie destul de solid. Asteptarile mele erau mult mai joase comparativ cu ce a avut de oferit filmul. Cea mai mare problema pe acre o am cu el este repititivitatea, in special cand vine vorba de dialog; pe alocuri, este foarte deranjant. Intreuders nu are nimic remarcabil, dar nu este nici groaznic si poate fi o alegere ok pentru o seara de film.

Room (2015)

Gen: Drama

Distributie: Brie Larson, Jacob Tremblay, Sean Bridgers, Wendy Crewson, Sandy McMaster

Regizor: Lenny Abrahamson [a mai regizat: The Little Stranger(2018), Frank(2014), What Richard Did(2012), Garage(2007), Adam & Paul(2004)]

Buget: 13.000.000 $
Incasari: 21.989.069 $

Filmul a obtinut 104 premii, printre care:
- Best Performance by an Actress in a Leading Role (Brie Larson), Academy Awards, SUA 2016
- Best Performance by an Actress in a Motion Picture - Drama (Brie Larson), Golden Globes, SUA 2016
- Best Leading Actress (Brie Larson), BAFTA Awards, 2016
- Outstanding Performance by a Female Actor in a Leading Role (Brie Larson), Screen Actors Guild Awards, 2016
- Best Independent Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2016

Nota Gealapa: 8.30
Metascore: 86/100

Tinuti captivi intr-un spatiu inchis ani de zile, o femeie si fiul ei isi castige in cele din urma libertatea, permitandu-i baietelului sa experimenteze pentru prima data lumea exterioara.

Inca un film despre care nu stiam mai nimic si care s-a dovedit a fi excelent. In prima lui parte are si elementele unui thriller, dar acestea dispar repede si ramane sa se desfasoare in fata noastra una din cele mai originale si puternice drame pe care le-am vazut. Perspectiva asupra lumii este unica si fascinanta. Fiind o idee noua, nu prea poti sa anticipezi ce urmeaza sa se intemple, iar scenariul este si el scris exact cum trebuie, astfel incat dialogurile ofera si ele plus-valoare filmului. Mi s-a parut senzational ca acest film m-a facut in timpul unei scene sa ma uit la un avion cu aceeasi mirare cu acre m-as uita la o farfurie zburatoare.

De obicei, in astfel de drame, copiii actori sunt cei acre stralucesc cel ami tare. Si in Room am vazut o interpretare foarte buna din partea lui Jacob Tremblay, dar cea mai buna prestatie a avut-o de departe Brie Larson, care a avut o interpretare cum nu a avut si nu cred ca va mai avea prea curand. A fost credibila, solida, sensibila, emotionanta si naturala. Sunt curios daca dupa acest succes, urmatoarele sale aparitii se vor apropia macar de acest nivel. Personajele secundare sunt prea mici ca sa conteze, astfel ca actorii care le-au dat viata nu prea au avut timp sa isi demonstreze abilitatile.

Nu cred ca am intalnit un moment plictisitor in tot filmul, iar in cea mai mare majoritate a timpului acetsa am avut o stare de uimire. Fiecare personaje mic si intriga secundara au avut rolul lor in a tine filmul viu si aceste lucruri marunte deosebesc un film bun de unul exceptional. Filmul trece spectatorii printr-o paleta intreaga de emotii si este genul acela rar care te face sa reflectezi, macar o vreme si dupa ce se termina. Room este unul din filmele care nu ar trebui ratate.

Riphagen (2016)

Gen: Razboi

Distributie: Kay Greidanus, Huub Smit, Jeroen van Koningsbrugge, Britte Lagcher, Lisa Zweerman

Regizor: Pieter Kuijpers [a mai regizat: Love is the Word(2013), Manslaughter(2012), Nothin to Lose(2008), Dennis P.(2007), De griezelbus(2005)]

Buget: 2.300.000 €
Incasari: 270.181 $

Nota Gealapa: 7.25

Povestea lui Riphagen, un tradator olandez din timpul celui de-al doilea razboi mondial, care gasea evrei pentru nazisti si pastra bunurile acestora pentru el. A distrus grupuri de rezistenta, facandu-i pe multi care cautau dreptate dupa razboi sa para prosti.

Ati vazut vreodata vreun film olandez? Ar fi cazul sa incepeti, iar primul pe care vi-l recomand este Riphagen. Fiecare tara are povestile sale din trecut, numai bune pentru marile ecrane. Riphagen este o fictiune, dar are la baza povestea reala a criminalului de razboi cu acelasi nume. Fara sa fie un film cu buget mare si fara efecte vizuale facute pe calculator, acest film a reusit doua lucruri, ambele doar cu ajutorul costumelor, al cinematografiei si al unui scenariu bine scris. Primul, este faptul ca m-a purtat cu succes in epoca a ceea, iar al doilea si credu eu mai important, m-a facut sa urasc un personaj cu o intensitate care nu mi s-a mai intamplat de foarte mult timp.

Nu stiu cat de faimosi sunt in Olanda actorii din acest film, dar eu pot sa spun ca am vazut interpretari foarte bune. In cam toate rolurile prestatiile au fost bunicele, dar l-as scoate in evidenta pe Jeroen van Koningsbrugge, cel care a dat viata personajului negativ si pe care l-am urat sincer atat cat a durat filmul. A reusit sa eclipseze protagonistii "oficiali" cu prestatia sa.

A fost un film mai bun si mai tensionat decat ma asteptam. Felul in care Riphagen, personajul negativ din acest film, profita de orice situatie si isi joaca victimele si adversarii pe degete, este ca si cum ai privi un  sarpe care isi croieste drum printre copitele unei cirede de vaci aflate in miscare si mi s-a parut foarte agreabil. In prima parte a filmului ritmul este alert, dar incetineste in a doua jumatate, ca sa permita spectatorilor sa fie atenti si la alte lucruri, pentru ca spre final filmul ofera detalii si despre formarea statului olandez, infiintarea anumitor institutii si orgoliile personale ale unor oameni importanti. Pana la urma, acest film prezinta intr-o interpretare proprie, o parte mica din istoria Europei si cred ca ar trebui vazut.

Rogue (2007)

Gen: Aventura, Actiune, Horror

Distributie: Michael Vartan, Radha Mitchell, Sam Worthington, Caroline Brazier, Stephen Curry

Regizor: Greg McLean [a mai regizat: Jungle(2017), The Belko Experiment(2016), The Darkness(2016), Wolf Creek 2(2013), Wolf Creek(2005)]

Buget: 20.500.000 $
Incasari: 4.623.570 $

Premii:
- Best Visual Effects, Australian Film Institute, 2007

Nota Gealapa: 6.55

Un jurnalist american care face un reportaj in salbaticia australiana se intalneste cu un crocodilm mancator de oameni, in timp ce este blocat pe o insula noroioasa care se inunda rapid.

De cand seria Lake Placid a dus filmele cu crocodili in derizoriu, am tot asteptat sa vina un film care sa salveze potentialul cinematografic al acestor animale, iar Rogue se achita onorabil de sarcini. Nu poti face un horror in adevaratul sens al cuvantului cu crocodili, pentru ca e greu sa mai introduci elementul surpriza. Discovery si National Geographic ne-a invatat tot ce am putea invata despre crocodili, dar un thriller decent poti face si exact asta este acest film; un thriller decent. Efectele vizuale sunt decente, intriga are sens, iar actiunile protagonistilor nu sunt chiar toate ilogice, de dragul de a se pune in calea pericolului.

Distributia nu este chiar impresionanta. E adevarat, il are pe Sam Worthington, dar aparitia lui este una sporadica si confuza. Pana la urma nu cauta nimeni interpretari de exceptie in astfel de filme. Important e ca actorii sa nu fie atat de nepriceputi incat sa strice povestea si sa aiba prestatii decente, iar aici, cu cateva exceptii prin rolurile secundare protagonistii s-au achitat acceptabil de sarcini, chiar daca personajele nu au fost tocmai profunde.

Se simte in acest film mana destul de experimentata in astfel de productii a lui Greg McLaren. Mi-a placut ca nu s-a pierdut timpul cu o intriga complicata, iar introducerea este scurta si la obiect. Exista si cateva scene mai grafice care sunt bine facute si ma bucur ca nu s-a abuzat de acest procedeu. Una peste alta, nu este un film care sa te provoace intelectual, dar este distractiv si este numai bun pentru o seara de film.

The Danish Girl (2015)

Gen: Biografic, Drama

Distributie: Eddie Redmayne, Alicia Vikander, Amber Heard, Tusse Silberg, Adrian Schiller

Regizor: Tom Hooper [a mai regizat: Les Misérables(2012), The King's Speech(2010), The Damned United(2009), Longford(2006), Red Dust(2004)]

Buget: 15.000.000 $
Incasari: 64.191.523 $

Filmul a obtinut 31 de premii, printre care:
- Best Performance by an Actress in a Supporting Role (Alicia Vikander), Academy Awards, SUA 2016
- Outstanding Performance by a Female Actor in a Supporting Role (Alicia Vikander), Screen Actors guild Awards, 2016
- EDA Special Mention Award - Movie You Wanted to Love, But Just Couldn't, Alliance of Women Film Journalists, 2016
- Best Supporting Actress (Alicia Vikander), Broadcast Film Critics Association Awards, 2016
- Best Supporting Actress (Matthias Schoenaerts), Capri, Hollywood 2015

Nota Gealapa: 7.45
Metascore: 66/100

O poveste de dragoste fictiva, dar bazata vag pe vietile artistilor danezi Lili Elbe si Gerda Wegener. Casnicia si munca lor evolueaza odata cu calatoria revolutionara a lui Lili, ca pionier al transexualitatii.

Natura intrigii face ca acest film sa fie cumva tabu. Ritmul filmului este bun, tensinea creste constant si daca nu stiti povestea dinainte, suspansul se mentine pana aproape de final. Vibeul este unul ciudat pe intreaga durata si asta nu vine neaparat din subiectul filmului. Este o poveste puternica, emotionanta, care va imparti publicul in doua, o parte fiind induiosati, iar ceilalti revoltati. Costumele sunt si ele reusite si cinematografia este de asemenea la inaltime. Nu este un film usor de digerat,dar cred ca este o experienta diferita de ceea ce ofera majoritatea filmelor astazi.

Disributia ni-l propune in rolul principal pe Eddie Redmayne, intotdeauna una din primele optiuni cand vine vorba de roluri ciudate si neconventionale. In ciuda unei reprezentatii destul de buna a acestuia, adevaratul star al filmului a fost insa Alicia Vikander cu o interpretare magistrala. A fost credibila, naturala, sensibila si a reusit sa duca la capat cu brio un rol greu. De altfel, a si fost recompensata cu un Oscar pentru prestatia ei. Celelalte personaje au avut prea putin timp de ecran pentru a mai remarca vreo interpretare. As spune insa ca actoria este principal atu al acestui film.

Am avut unele prejudecati despre acest film si ma gandeam ca va fi o prostie artistica, genul de film deprimant de festival, dar din fericire m-am inselat. O intriga iesita din comun, care are la baza o poveste reala, o oportunitate de a mai afla un petic de istorie pe care nu il cunoasteti, atmosfera unei epoci apuse si interpretari foarte bune, acestea sunt motivele pentru care The Danish Girl este o alegere buna pentru oricine care nu este un homofob inrait.

One Day (2011)

Gen: Drama, Romantic

Distributie: Anne Hathaway, Jim Sturgess, Patricia Clarkson, Tom Mison, Jodie Whittaker

Regizor: Lone Scherfig [a mai regizat: Their Finest(2016), The Riot Club(2014), An Education(2009), Just Like Home(2007), Wilbur Wants to Kill Himself(2002)]

Buget: 15.000.000 $
Incasari: 59.389.433

Premii:
- Best Film - Jury Prize, Global Nonviolent Film Festival, 2013

Nota Gealapa: 7.55
Metascore: 48/100

Dupa ce isi petrec noaptea de dupa absolvirea facultatii impreuna, Dexter si em ne sunt prezentati in fiecare an, la aceeasi data, pentru a le urmari progresul in viata. In acea zi, uneori sunt impreuna, alteori nu.

Povestea de dragoste in jurul careia s-a construit acest film nu prea are nimic original. Absolut toate elementele ei le-am intalnit si in alte filme si pana la urma, orice poveste de dragoste de pe marele ecran trebuie sa fie complicata, ar fel nu ar mai fi subiect de film. Ce a fost foarte original insa si asta a facut ca filmul sa fie atat de bun, a fost modul de prezentare. Ideea de a prezenta cate o zi din fiecare ane, pe o perioada mai lunga de doua decenii a fost foarte inspirata. Nu am simtit ca am pierdut vreun detaliu sau ca actiunea s-a desfasurat pe repede inainte si a fost creata destula emotie. Chiar si in aceste conditii, spre final filmula fost putin previzibil. ciudat mi s-a parut ca cea mai emotionanta scena a venit la minute bune dupa punctul culminant al filmului.

Distributia a fost cu bune si rele. Au fost destui actori importanti. Daca Anne Hathaway a avut o prestatie bunicica, naturala si credibila, partenerul ei de platou si co-protagonistul acestui film, Jim Sturgess nu mi s-a parut ca s-a descurcat prea bine. Complexitatea personajului sau a fost peste abilitatile lui actoricesti. Interpretarea lui a fost din acest motiv destul de oscilanta. In unele scene s-a descurcat excelent, iar in altele parca nu avea nici un fel de chimie cu nimeni. Nu s-a ridicat la inaltimea lui Anne hathaway, al carei personaj a fost chiar mai solicitant si pe care l-a dus la capat mult mai bine.

Este un film despre relatii, despre oameni, despre oportunitati ratate si despre slabiciunea umana. Are minusurile lui, dar este o poveste sensibila, deloc plictisitoare, dar daca sunteti in cautare de un film romantic cu un happy end clasic, pentru o seara reusita in doi, nu acesta este filmul pentru dumneavoastra. Este un film care si-a propus si a reusit in cea mai mare parte sa fie mai mult de atat si pe care il recomand cu incredere.

American Ultra (2015)

Gen: Actiune, Comedie

Distributie: Jesse Eisenberg, Kristen Stewart, Connie Britton, Topher Grace, Walton Goggins

Regizor: Nima Nourizadeh [a mai regizat: Project X(2012)]

Buget: 28.000.000 $
Incasari: 27.139.524

Nota Gealapa: 6.15
Metascore: 50/100

Un drogat, care este de fapt agent guvernamental, a fost marcat ca fiind un risc si trebuie exterminat, dar este prea bine antrenat pentru cei care vor sa il omoare.

Nu am gasit foarte multa logica la acest film si mi se pare ca nu este prea departe ca nivel de seria Spy Kids. In afara de cateva efecte speciale decente, vreo doua scene care m-au facut sa zambesc si inca vreo doua scene de actiune acceptabile, nu am gasit nimic notabil. Cand te apuci sa faci un film de acest gen care merge pe calea, batatorita de altfel, a lucrurilor ilogice, trebeuie sa te asiguri ca scenariul iti ofera macar multe glume bune, iar aici nu prea se intampla, ba chiar cred ca a imprumutat cateva de la alte filme.

Distributia are destule nume cat de cat importante, dar pentru mine nu a functionat, pentru ca in rolurile principale sunt doi dintre actorii pe care eu nu prea pot sa ii suport. Este vorba Jesse Eisenberg, un tip antipatic, care parca se zbate in zadar in toate prestatiile lui recente sa scape de imaginea de tocilar pe care si-a construit-o intr-o multime de filme in tinerete si acre ii vine ca o manusa si de Kristen Stewart, (f)rigida Hollywoodului, care indiferent cat de neimportant este rolul ei, are mereu acea privire acre vrea sa ne spuna ce arta profunda face ea folosindu-si cele doua expresii faciale pe care le stapaneste. Singura aparitie din rolurile secundare care a fost pe gustul meu a fost cea a lui John Leguizamo si s-ar fi putut profita mai mult de prezenta lui, daca i s-ar fi dat mai mult timp de ecran.

Nu este foarte greu sa imbini actiunea si comedia. Sunt sute de filme care au facut asta cu succes de-a lungul timpului. Aici aceasta combinatie functioneaza doar uneori si atunci aparent intamplator. In plus, eu unul m-am cam saturat de camera in miscare in timpul scenelor de actiune, o procedura pe care daca nu o stapanesti, iti distruge scenele de lupta. Este inutil sa mai spun ca in acest film manevra asta a distrus scene mai degraba decat sa le ajute. Eu unul va reocmand sa stati departe de American Ultra.

Our Brand Is Crisis (2015)

Gen: Drama, Comedie

Distributie: Sandra Bullock, Billy Bob Thornton, Anthony Mackie, Joaquim de Almeida, Ann Dowd

Regizor: David Gordon Green [a mai regizat: Halloween(2018), Stronger(2017), Manglehorn(2014), Joe(2013), Prince Avalanche(2013)]

Buget: 28.000.000 $
Incasari: 7.002.261 $

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 53/100

Un consultat politic american cu multe lupte in spate este trimis sa ajute la realegerea unui presedinte controversat in Bolivia si trebuie sa concureze impotriva unui rival de-o viata care lucreaza pentru un alt candidat.

Cred ca acest film ar fi putut avea un impact mult mai mare decat a avut. Spre final, cand devine serios, transmite niste mesaje sociale foarte importante. Problema este ca pana in acel moment, nu este decat o comedie de nivel mediu, ceea ce face greu sa mai iei in serios veo lectie pe care incearca sa o transmita. Nu este un film rau nici in aceste conditii. Nu este plictisitor, are cateva scene destul de amuzante si ofera si o oarecare tensiune. Este un film usurel, agreabil si deloc memorabil.

Distirbutia este destul de bunicica. in prim-plan este Sandra Bullock, cu o interpretare decenta, atat cat i-a permis scenariul. Sunt actori importanti si in rolurile secundare, cu mult mai putin timp de ecran, dar cu prezente convingatoare, care ajuta filmul si aici ma refer pe langa Anthony Mackie si Billy Bob Thornton si la Scoot McNairy sau Joaquim de Almeida. Problema filmului nu a fost lipsa vedetelor sau calitatea prestatiilor acestora.

Este foarte interesant ca filmul ne pune intr-o situatie mai rara, acre face misiunea de a alege o tabara destul de grea. Pe de-o parte avem baietii rai, acre joaca in echipa buna, iar de cealalta parte sunt baietii buni, care joaca in echipa rea. Daca producatorii au intentionat ca acest film sa deschida ochii spectatorilor asupra unor practici, as spune ca in cea mai mare masura au esuat, pentru ca au caricaturizat prea mult intreaga actiune. Fara sa mai supragandesc lucrurile, va spun ca e un film ok, care are sanse bune sa va faca sa radeti din cand in cand, as aca nu riscati nimic vazandu-l.

Pearl Harbor (2001)

Gen: Drama, Actiune

Distributie: Ben Affleck, Kate Beckinsale, Josh Hartnett, William Lee Scott, Greg Zola

Regizor: Michael Bay [a mai regizat: Transformers: The Last Knight(2017), 13 Hours(2016), Transformers: Age of Extinction(2014), Pain & Gain(2013), Transformers: Dark of the Moon(2011)]

Buget: 140.000.000 $
Incasari: 449.300.000 $

Filmul a obtinut 14 premii, printre care:
- Best Sound Editing (Oscar), Academy Awards, SUA 2002
- Top Box Office Films, ASCAP Film and Television Music Awards, 2002
- Most Performed Songs from Motion Pictures, ASCAP Film and Television Music Awards, 2002
- Bogey Award in Gold, Bogey Awards, Germania 2001
- Best Translated Film, Golden Rooster Awards, 2002

Nota Gealapa: 7.25
Metascore: 44/100

O poveste de razboi si dragoste, amestecata cu putina istorie. Actiunea urmareste doi prieteni de o viata si o infirmiera frumoasa care sunt prinsi in ororile unei infame dimineti de duminica in 1941.

Un film cu destule lucruri proaste si inutile, dar din fericirie cele bune sunt mai multe. In primul lung, sunt foarte putine subiecte care merita un film de trei ore, iar aceasta intriga nu cred ca este una dintre acele intrigi. Din fericire, cele mai nefericite momente ale filmului sunt in prima parte, cand povestea de dragoste din prim-plan este mult prea dramatizata. Nu poti sa fii si Notebook si Saving Private Ryan  in acelasi timp. Dupa prima ora insa, filmul capata ritm si sunt multe scene bune, unele chiar epice, iar pe alocuri tensiunea si emotia sunt aproape de nesuportat. Bineinteles ca faptele au un aer semi-subiectiv si patriotic, dar cinematografia americana ne-a dezvoltat in timp o imunitate la astfel de abordari.

Distributia este foarte buna. Sunt multi actori importanti si in rolurile principale dar si in pielea personajelor mai mici. Toata lumea, fara exceptie, a avut tendinta de a suprainterpreta, ceea ce ma face sa cred fie ca astea au fost indicatiile regizorului fie ca au fost loviti toti peste noapte de greutatea subiectului. Ben Affleck a facut o treaba decenta. A avut norocul ca nu a trebuit sa care in spate intreg filmul. A fost o surpriza placuta sa vad din cand in cand in roluri micute figuri familiare ca Cuba Gooding Jr., Jennifer Garner sau Alec Baldwin.

Daca s-ar fi renuntat la triughiul amoros si s-ar fi concentrat exclusiv pe razboi, filmul asta ar fi putut sa fie exceptional, pentru ca scena principala este de-a dreptul impresionanta; as spune chiar de nivelul scenei de deschidere din Saving Private Ryan, sau al scenei scufundarii Titanicului. As fi suportat chiar si amantlacurile dubioase daca dialogul ar fi fost decent. "Nu cred ca mai pot privi un apus fara sa ma gandesc la tine..." Ma lasi? Principala problema a filmului insa, cred ca a fost absenta unui editor mai priceput. Climaxul este atacul asupra Pearl Harbor, dar dintr-un motiv anume filmul se lungeste inutil si dupa aceasta scena, iar ce urmeaza nu se ridica la acelasi nivel. As fi foarte interesat sa vad si o varianta "director's cut" mai scurta. Oricum ar fi, ramane un film care trebuie bifat.

All I See Is You (2016)

Gen: Drama

Distributie: Blake Lively, Jason Clarke, Ahna O'Reilly, Miquel Fernández, Xavi Sánchez

Regizor: Marc Forster [a mai regizat: Christopher Robin(2018), World War Z(2013), Machine Gun Preacher(2011), Quantum of Solace(2008), The Kite Runner(2007)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 220.000 $

Nota Gealapa: 5.70
Metascore: 43/100

Relatia unei femei oarbe cu sotul ei se schimba, dupa ce aceasta isi recapata vederea si descopera detalii deranjante despre ei doi.

Filmul este absolut mediocru. Doar in ultima treime se creeaza ceva tensiune, dar nu este suficient pentru a salva impresia. nu stiu daca acest film vrea sa transmita un mesaj. sper sa fie doar o poveste si atat, pentru ca daca vrea sa transmita ceva eu nu am identificat decat lectii despre cum sa nu ai incredere in femei si sa nu le ajuti, sa nu te casatoresti niciodata si ami apoi concluzia finala ar fi ca toti oamenii, indiferent de sex, sunt niste nenorociti. Ritmul este mult prea lent. Pana se intampla ceva cu adevarat interesant, aproape ca te fura somnul.

Distributia nu este nici rea, nici buna. Cred ca pentru un film de asemenea nivel este in regula, dar nu prea mi-au placut prestatiile protagonistilor. Daca Jason Clarke s-a mai descurcat cat de cat, Blake Lively nu mi s-a parut deloc credibila in rolul unei femei oarbe, iar chimia dintre cei doi, aproape ca a lipsit cu desavarsire. Nu am remarcat pe nimeni nici in rolurile secundare, asa ca pot ca si capitolul interpretare este unul din minusurile acestui film.

Cred ca producatorii au incercat sa faca un film cu o abordare unica, dar nu cred ca rezultatul este exact ce si-au propus. Trebuie apreciat totusi, ca nu este un film tipic, care sa te faca sa te simti bine. Cred ca a iesit un film mai negru decat si-au propus cei care au lucrat la el. Ce imi place totusi la acest film, este ca va crea cu sigurata discutii in contradictoriu in orice grup care il urmareste, iar sexistii, indiferent de sexul lor, vor lua de-a dreptul foc incercand sa isi apere punctul de vedere. Acesta este cam singurul motiv pentru care sa va plictisiti o ora din cele aproape doua cat dureaza filmul.

LBJ (2016)

Gen: Biografic, Drama

Distributie: Woody Harrelson, Michael Stahl-David, Richard Jenkins, Jennifer Jason Leigh, Jeffrey Donovan

Regizor: Rob Reiner [a mai regizat: Shock and Awe(2017), Being Charlie(2015), And So It Goes(2014), The Magic of Belle Isle(2012), 8(2012)]

Buget: 26.000.000 $
Incasari: 2.500.000 $

Nota Gealapa: 6.80
Metascore: 54/100

Lyndon B. Johnson este nevoit sa il sustina pe John F. Kennedy, ajunge in cele din urma presedinte si trebuie sa faca fata revoltelor pentru drepturile civile din anii '60.

Am ramas cu senzatia ca acest film ar fi putut fi mult mai bun. Intriga este interesanta, ca orice intriga a unui film biografic, care iti da ocazia sa cunoaste intr-o oarecare masura episoade din istorie si oameni care au facut lucruri importante, despre care nu te-ai apuca sa citesti pe con propriu. Nu am inteles insa de ce s-au folosit doua planuri temporale, pentru un interval de timp destul de scurt in care se desfasoara actiunea. Ar fi avut mai mult dens ca firul logic sa curga normal, fara sa sara din cand in cand in viitor. Scenariul a fost decent, dar a fost parca prea stilizat pentru a da bine pe ecran.

Woody Harrelson a fost cel care a primit sarcina de a duce acest film in spate si s-a achitat de sarcini destul de bine, dar nici el nu a stralucit cum ar fi putut sa o faca. Am observat o retinere in interpretarea sa, poate datorita greutatii personajului, pe care nu o vezi de obicei la el. Pentru ca intregul film s-a concentrat pe protagonist, ceilalti colegi de platou au avut prea putin timp de ecran pentru a se face remarcati, dar prestatiile tuturor au fost cumva in nota filmului, adica ok si nimic mai mult.

Mi-a placut ca a existat un echilibru intre partea serioasa si cea amuzanta a filmului si ca pe masura ce evolueaza povestea, parca trecem dintr-un film in altul. Daca stii sa extragi realul din astfel de filme, acestea pot fi o lectie de istorie destul de reusita. Mi-ar fi placut ca filmul sa se concentreze mai mult nu numai pe modul in care a ajuns LBJ presedinte si ce a facut imediat dupa, ci si pe ce a facut in urmatorul sau mandat, pentru ca ar fi fost destule de povestit, iar lungimea destul de mica a acestui fim ar fi permis acest lucru.

Rock Dog (2016)

Gen: Animatie, Comedie

Distributie: Luke Wilson, Eddie Izzard, J.K. Simmons, Lewis Black, Kenan Thompson

Regizor: Ash Brannon [a mai regizat: 2 Become 1(2011), Surf's Up(2007), Toy Story 2(1999)]

Buget: 60.000.000 $
Incasari: 20.600.000 $

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 48/100

Dupa ce un radio ii cade din cer fix in maini, un mastiff tibetan pleaca de acasa ca sa isi indeplineasca visul de a deveni muzician, punand in miscare o serie de evenimente neasteptate.

Rock Dog nu este acel desen animat animat care sa sparga topurile si sa devina o noua franciza de succes. Este doar un desen absolut banal, cu putin scene cu adevarat amuzante, cu si mai putin scene originale, pe acre copiii probabil il vor indragi, dar il vor uita rapid, iar adultii se vor plictisi teribil urmarindu-l. Aceasta animatie nu mi-a placut nici macar din punct de vedere tehnic, nici vocile nu mi-au fost neaparat pe plac si dialogul a fost extrem de superficial.

Distributie nu este rea, dar nu stiu din ce motiv, nu a fost o contopire totala intre vocile lor si personaje. Nu stiu daca au facut ei ceva gresit, sau pentru ca filmul a fost asa mediocru am fost mai atent la detalii decat de obicei. Cert este ca nu red ca acest film ii face neaparat eligibili pentru astfel de productii de acum inainte. Poate vor mai avea o sansa la un eventual sequel are sper sa nu se intample vreodata.

Pana la urma este doar un desen animat si nu ar trebui sa il judecam prea aspru. Este destinat in intregime copiilor, este curat si probabil palpitant pentru ei. NUmai ca alte productii asemanatoare, au ridicat stacheta, oferind cate ceva si pentru publicul adult, astfel incat sa fie mai usor de indurat atunci cand vezi un asemenea film impreuna cu cei mici. Recomand acest film doar pentru tabletele pe care le dati copiilor in masina ca sa va lase in pace la un drum lung.

On Body and Soul (2017)

Titlu original: Teströl és lélekröl

Gen: Drama

Distributie: Géza Morcsányi, Alexandra Borbély, Zoltán Schneider, Ervin Nagy, Tamás Jordán

Regizor: Ildikó Enyedi [a mai regizat: Simon, the Magician(1999), Tamas and Juli(1997), A Gyár(1995), Magic Hunter(1994), My Twentieth Century(1989)]

Filmul a obtinut 16 premii, printre care:
- FIPRESCI Prize - Competition, Berlin International Film Festival, 2017
- Golden Berlin Bear - Best Film, Berlin International Film Festival, 2017
- Prize of the Ecumenical Jury - Competition, Berlin International Film Festival, 2017
- Reader Jury of the "Berliner Morgenpost", Berlin International Film Festival, 2017
- Golden Frog - Main Competition, Camerimage, 2017

Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 77/100

Cand cei doi angajati ai unui abator, Endre si Mária, descopera ca au aceleasi visuri, in care ei sunt caprioara si cerb si se intalnescin padure unde se indragostesc, decid sa isi transforme visele in realitate, lucru dificil in lumea reala.

Daca credeti ca filmele romanesti de festival au un vibe dubios, ar trebui sa aruncati un ochi asupra celor unguresti. Nici acesta nu face exceptie. Povestea este originala si bizara. Atmosfera este una linistita, dar esti lovit cand nici nu te astepti de unele scene grafice, care in alte film nu ar parea cine stie ce, dar in acest context te socheaza pur si simplu. Scenariul este destul de sarac in dialoguri, dar cele care exista sunt si ele in nota ciudatica a intregului film. Desi filmul se termina cu happy end, este unul din cele mai triste finaluri fericite  pe care le-am vazut.  La prima tigara de dupa film, mi-a trecut fugitiv prin minte gandul sa sar de la balcon, dar cum stau la parter, nu prea as fi rezolvat nimic.

Ditributia nu imi spune nimic din punct de vedere al numelor, dar presupun ca sunt actori importanti in Ungaria. Personajele nu au fost foarte complicate, pentru ca scenariul a impus ca ele sa fie destul de monotone si liniare, iar asta nu i-a solicitat foarte tare pe protagonisti, deci interpretarile pot sa spun c au fost reusite. Pot sa remarc insa, ca intr-un mod ciudat am gasit-o destul de atragatoare si sexy pe protagonista, Alexandra Borbély, o femeie frumoasa, al carei personaj avea probleme psihice, era antisociala si dependenta de jeleuri si filme porno.

Este o poveste de dragoste interesanta, cu un oarecare aer magic si ciudat, care cred ca are sanse sa devina etalon pentru introvertitii care au ocazia sa vada filmul. Filmul a mers cumva pe sarma, pentru ca au fost multe momente in care putea aluneca prea mult in una din laturile sale bolnave, dar a reusit sa isi pastreze cumva echilibrul. Cinematografia este si ea destul de buna, asa ca per total, cred ca este un film bun. Ca sa minimalizez total munca unor oameni, care s-au straduit sa transmita unele lectii de viata catre publicul larg, pot sa spun ca din acest film veti invata trei lucruri: cum se omoara vacile la abatoare, ca politia maghiara e la fel de corupta si rezolva cazurile ca si a noastra si chiar daca esti un ciudat care se viseaza cerb care agata caprioare, exista undeva in lumea asta o ciudata ca tine care se viseaza caprioara. Acest film este o experienta iesita din comun, pe care o recomand.





 

100 Streets (2016)

Gen: Drama

Distributie: Idris Elba, Gemma Arterton, Tom Cullen, Kierston Wareing, Ryan Gage

Regizor: Jim O'Hanlon [a mai regizat: Of Two Minds(2012), All in the Game(2006)]

Buget: 3.000.000 €

Nota Gealapa: 6.30
Metascore: 44/100

Trei oameni, cu trei povesti extraordinare care au loc in perimetrul a o suta de strazi londoneze.

100 Streets este o drama britanica tipica. Adica nu are prea mult sens la inceput, dar pe masura ce avanseaza povestea devine din ce in ce mai inchegata, rtitmul creste si are o oarecare brutalitate. Din pacate, acest film, desi urmeaza traseul acesta batatorit, nu este la fel de bun ca altele pe care le-am vazut. Tot timpul am avut senzatia ca lipseste ceva care sa il faca deosebit. Nu are curajul sa socheze pana la capat, desi la momentul de incarcare maxima te face sa crezi ca te va soca, dar fix atunci renunta la brutalitatea transmiterii mesajului si alege o cale mai banala, care pe mine unul m-a facut sa nu mai iau atat de in serios mesajele pe care incearca sa le transmita.

Distributia nu este rea, mai ales pentru un film britanic, dar nici unul din actorii importanti care au jucati in acest film nu au oferit de aceasta data vreo interpretare mai rasarit. Prestatiile lor au fost ok, dar fiecare avut cate un cusur; fie ca a fost vorba de o lipsa de implicare in cazul lui Idris elba, fie de prea multa implicare si supradramatizare din partea lui Franz Drameh, sau pur si siplu de un moment prost in cariera si o interpretare doar proasta din partea Gemmei Arterton.

Nu numai ca nu am fost impresionat, dar am simtit ca in unele momente filmul m-a adus extren de aproape de o depresie. Nu sunt genul care sa se uite doar la comedii, dar acest film prea a avut un nor suspesct deasupra lui. Nu mi-a placut nici faptul ca cele trei pvesti care ar fi trebuit sa fie conectaate intre ele in cele din urma, nu prea sunt. Este un film destul de banal si nu cred ca e o alegere potrivita pentru o seara de film, daca nu sunteti emo.

Alpha (2018)

Gen: Aventura, Drama

Distributie: Kodi Smit-McPhee, Jóhannes Haukur Jóhannesson, Marcin Kowalczyk, Jens Hultén, Natassia Malthe

Regizor: Albert Hughes [a mai regizat: We the Economy: 20 Short Films You Can't Afford to Miss(2014), The Book of Eli(2010), From Hell(2001), American Pimp(1999), Dead Presidents(1995)]

Buget: 51.000.000 $
Incasari: 10.800.000 $

Nota Gealapa: 7.45
Metascore: 63/100

In preistorie, un tanar incearca sa se intoarca acasa dupa ce este separat de tribul sau, in timpul unei vanatori de bivoli. Isi gaseste ca partener de drum un lup si el pierdut de haita sa, cu care formeaza o prietenie care va schimba umanitatea.

Alpha este un film care nu a fost promovat la fel de intens ca alte productii din acest an si nu inteleg pe deplin de ce. Are un buget mare, este ticsit de efecte vizuale, majoritatea bune, unele chiar impresionante si are o poveste decenta. Mi-a placut destul de mult. Mi-a placut ca nu s-a folosit limba engleza, pentru ca ar fi fost total nepotrivit, mi-au placut efectele vizuale, au existat cateva scene aproape epice si am avut parte suspans din plin. Ce nu mi-a placut, a fost senzatia ca ma uit la Life of Pi, varianta cu lupi. Ca sa fiu rautacios pana la capat, as putea sa arunc ideea ca nu este un film despre familie, onoare, maturizare si alte lucruri serioase; as putea sustine ca este doar un film despre cum au dresat oamenii cainii.

Distributia nu este deloc atragatoare din punct de vedere al numelor. Protagonistul este Kodi Smit-McPhee, singurul actor cat de cat cunoscut de aici, iar restul sunt niste oameni cu nume greu de pronuntat, probabil de origine nordica, pentru ca era nevoie de barbati adevarati pentru credibilitatea filmului. La capitolul interpretare, filmul nu exceleaza, dar prestatiile au fost decente si suficiente pentru a te mentine in atmosfera generala. Cel mai bun actor mi s-a parut cainele si nu glumesc deloc cand spun asta. Nu am vazut momentele de pauza pe acre le vad in alte filme cu animale, in care poti sa identifici exact cand li se da o comanda. "Interpretarea" lui a fost foarte cursiva.

Cinematografia este un aspect care impresioneaza in Alpha, pe alocuri fiind aproape ireala. Absenta limbii engleze nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni. Daca am fost toti ok cu klingoniana din Star Trek, nu ar trebui sa avem o problema cu limbajul folosit aici, mai ales ca te face sa te concentrezi mai mult pe alte aspecte ale comunicarii, carora de obicei nu le acorzi prea multa atentie. Inainte sa inceapa si dupa ce se termina, esti constient de toate defectele si lipsurile lui, dar de la prima pana la ultima scena, filmul reuseste sa iti ofere o experienta aparent mareata. Fie si numai pentru aceasta senzatie ce tine 90 de minute, cred ca trebuie vazut.

Moonwalkers (2015)

Gen: Comedie

Distributie: Rupert Grint, Ron Perlman, Robert Sheehan, Stephen Campbell Moore, Eric Lampaert

Regizor: Antoine Bardou-Jacquet [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 6.55
Metascore: 39/100

Dupa ce nu reuseste sa il gaseasca pe legendarul Stanley Kubrick, un agent CIA instabil trebuie sa faca echipa cu managerul esuat al unei formatii rock, pentru a pune la punct cea mai mare inselatorie din istorie: o aterizare falsa pe luna.

Chiar de cand am vazut afisul, acest film m-a facut sa imi dau ochii peste cap si sa cred ca urmeaza sa vad un haos total. Intr-o oarecare masura s-a intamplat asta, dar haosul a fost destul de controlat si firul narativ a avut mult mai mult sens decat m-am asteptat. Intriga este una destul de interesanta, iar scenariul nu este chiar rau. Au fost destule scene amuzante si unele surprinzator de brutale. De altfel, iar asta e un lucru bun, nu am stiut in nici un moment la ce sa ma astept in continuare. este un film decent, destul de bine facut.

Distributia nu este nici ea cea mai atragatoare. Ron Perlman nu este un actor care sa aiba roluri principale de obicei, dar a dus acest film in spate destul de bine, cu o prestatie solida. Nu a fost rea nici interpretarea lui Rupert Grint, care incepe sa se desprinda incet-incet de personajul sau din Harry Potter, desi nu cred ca va reusi sa faca asta pe deplin niciodata. Putina sare si piper este data si de actori mai putin cunoscuti, dar care au avut prestatii bune, dand viata unor personaje mai putin importante, dar savuroase.

Este un film distractiv, destul de convingator, carmuit de un regizor debutant, care voit sau accidental, a reusit sa creeze un film cu un stil destul de interesant, pe care l-as descrie ca Guy Ritchie vs. Tarantino. Se dovedeste inca odata ca dintr-un scenariu decent, nu uimitor, cu actori solizi, nu uriasi, poate rezulta un film cel putin bunicel. Moonwalkers este amuzant, nu ilar, dar distractiv si cred ca merita vazut.

The Ghost Writer (2010)

Gen: Mister, Drama, Thriller

Distributie: Ewan McGregor, Pierce Brosnan, Olivia Williams, Jon Bernthal, Tim Preece

Regizor: Roman Polanski [a mai regizat: Based on a True Story(2017), Venus in Fur(2013), Carnage(2011), To Each His Own Cinema(2007), Oliver Twist(2005)]

Buget: 45.000.000 $
Incasari: 74.000.000 $

Filmul a obtinut 33 de premii, printre care:
- Honorable Mentions (The Next Ten Best Picture Contenders), Awards Circuit Community Awards, 2010
- Silver Berlin Bear - Best Director, Berlin International Film Festival, 2010
- Top Ten of the Year - International Competition, CinEuphoria Awards, 2011
- Best Director, César Awards, Franta 2011
- Best Music Written for a Film (Meilleure musique écrite pour un film), César Awards, Franta 2011

Nota Gealapa: 7.30
Metascore: 77/100

Un scriitor fantoma, angajat pentru a termina memoriile unui fost prim-ministru britanic, descopera secrete care ii pun viata in pericol.

Mi-a placut cam mult acest film. Are o intriga foarte interesanta, plina de potential, pe care il valorifica intr-o masura destul de mare. Nu mi se pare putin lucru ca un film britanic, fie el si de fictiune, sa insinueze ca CIA are oameni infiltrati in guvernul Marii Britanii. Pe langa curaj, filmul ofera si suspans din plin, in ciuda unui ritm nu foarte alert, tensiune permanenta si un scenariu foarte bine scris. Nu incearca sa fure privirile cu efecte vizuale, desi bugetil iar fi permis. Regizorul a preferats a se concentreze si bine a facut, pe modul in care ne spune povestea si cum sa o puna in scena intr-un mod cat mai realist.

Distributia este una decenta, nu una senzationala, iar asta ma face sa apreciez si mai mult calitatea generala a filmului. Nu pot sa spun ca am vazut vreo interpretare memorabila in rolurile importante. Nici Ewan McGregor si nici Pierce Brosnan nu sunt chiar cei mai versatili actori, dar prestatiile lor au fost suficient de solide. In plus, m-am delectat si cu prezente foarte oportune ale unor actori pe placul meu in pielea unor personaje mai mici si ma refer aici, printre altii, la Tom Wilkinson sau Jim Belushi. Sunt si actori care m-au dezamagit si nu m-au convins deloc, iar aici o amintesc doar pe Olivia Williams, cu o intepretare indoielnica.

Este destul de rar in ziua de azi ca un film sa se foloseasca de personajele sale pentru a crea suspans si nu pe minunile tehnologiei, dar Polanski este un regizor old school care nu se abate de la principiile sale. Unul din lucrurile care merita laudate la acest film este ca reuseste sa iti capteze atentia din primul pana in ultimul minut. Adeptii teoriilor conspiratiei pot vedea o aluzie directa catre Tony Blair si apropierea sa de Washington, dar nu pot sa spun ca pentru mine a fost chiar atat de evident acest aspect, as aca o sa ma concentrez doar pe poveste. Este genul acela de film in care  urmaresti fiecare miscare a personajului principal si gandesti impreuna cu el. Este un thriller bun, cu o serie de defecte care te vor face sa il uiti destul de repede, dar care merita vazut.

McCabe & Mrs. Miller (1971)

Gen: Western, Drama

Distributie: Warren Beatty, Julie Christie, Rene Auberjonois, William Devane, John Schuck

Regizor: Robert Altman [a mai regizat: A Prairie Home Companion(2006), The Company(2003), Gosford Park(2001), Dr. T & the Women(2000), Cookie's Fortune(1999)]

Premii:
- National Film Registry, National Film Preservation Board, SUA 2010

Nota Gealapa: 7.70

Un parior si o prostituata devin parteneri de afaceri intr-un orasel minier din Vestul Salbatic, iar afacerea lor prospera, pana in momentul in care in scena isi face aparitia o corporatie care vrea sa le cumpere afacerea.

Acest film nu este genul acela de western; este genul celalalt. Scenele cu impuscaturi sunt destul de rare, dar cele care exista sunt bine facute, iar din oamenii impuscati iese sange, nu praf. Povestea este interesant, mai ales daca vreti sa va deschideti un bordel. Fiin un film de la inceputul anilor '70, lumea era deja obisnuita cu nuditatea pe marile ecrane, asa ca filmul ofera si asa ceva. Cel mai important insa, ne prezinta o poveste solida, scrisa bine, dialoguri interesante si un suspans care apare cand nu il mai astepti.

Din punct de vedere al protagonistilor, filmul ne ofera doua nume dintre cele mai importante ale acelor vremuri. Ma refer la Warren Beatty si Julie Christie, ambii cu interpretari bune. Nu pot sa spun ca m-a dat pe spate chimia dintre ei, dar individual amandoi au oferit prestatii solide si credibile, mai cu seama Warren Beatty, care a avut si personajul mai complex. Personajele negative respecta calapodul antagonistilor din filmele de western, iar cei alesi au fost niste nespalati grosolani foarte credibili.

Este un western atipic, care se desfasoara in fata noastra pe o coloana sonora cu melodii ale lui Leonard Cohen, la fel de atipica pentru un western, dar foarte reusita, care amplifica cu succes starile transmise de actori. Cinematografia m-a impresionat si ea pe alocuri, iar folosire zapezii reale in scena finala a fost de mare efect. Daca va doriti sa vedeti o poveste de dragoste care ofera mai mult decat saruturi si un final fericit, cu siguranta ar trebui sa vedeti acest film.

Only the Brave (2017)

Gen: Biografic, Drama

Distributie: Josh Brolin, Miles Teller, Jeff Bridges, Jennifer Connelly, James Badge Dale

Regizor: Joseph Kosinski [a mai regizat: Oblivion (2013), TRON: Legacy(2010)]

Buget: 38.000.000$
Incasari: 25.800.000 $

Nota Gealapa:7.75
Metascore: 72/100

Un film bazat pe povestea adevarata a Granite Mountain Hotshots, un grup de pompieri de elita care risca totul pentru a proteja un oras impotriva unui incendiu de vegetatie colosal.

Ma asteptam sa fie un film bun, dar nu ma asteptam sa imi placa atat de mult. Nu pot s aspun ca m-a cucerit din primul minut, dar a facut-o destul de repede. Odata ce te familiarizezi cu decorul si personajele, te pierzi cu totul in atmosfera filmului, iar faptul ca in coltul mintii stii in permanenta ca e bazat pe fapte reale, ii da acestuia o greutate suplimentara. Chiar daca au fost si scene amuzante, tot timpul am avut senzatia ca vad un film "serios". Efectele vizuale nu sunt multe, dar cele existente sunt foarte realiste. Nu stiu cat a adaugat Hollywoodul la povestea originala, dar nici nu prea imi pasa. Cand rezultatul este atat de reusit conteaza mai putin asta si mai mult faptul ca vezi un film bun care isi atinge si scopul de a face cunoscuti niste oameni care au facut lucruri iesite din comun.

Distributia, ticsita de barbati carora imaginea de "bad ass" li se potriveste ca o manusa, a contribuit si ea la atmosfera serioasa a filmului. Nu prea am inteles in prima faza prezenta lui Miles Teller acolo, dar dupa un inceput mai greu si acesta s-a dat pe brazda, iar prestatia lui a fost chiar reusita si a adus plus-valoare filmului. Josh Brolin a avut si el o interpretare foarte solida si credibila si in general cam toti actorii au avut aici doar acest gen de prestatii si mi s-a parut ca a existat o chimie foarte buna intre ei. Din acest motiv mi-a fost foarte usor sa indragesc personajele.

Daca nu habar nu aveti despre povestea reala care l-a inspirat, o sa va treziti la final asteptand minute bune un deznodamant total incert si realizand intr-un final, ca filmul ar fi fost la fel de bun indiferent care ar fi fost acesta. Actoria a fost solida, cinematografia de-a dreptul impresionanta si scenariul foarte coerent. Daca ar trebui sa gasesc nod in papura, singurele defecte pe acre le-as putea mentiona ar fi ca nu toti membrii echipei primesc aceeasi importanta, iar metodele lor nu sunt explicate suficient de mult, iar pentru cineva care este obisnuit doar cu pompieri care vin cu autospeciala si desfasoara un furtun, acest aspect ar putea crea confuzie. Este insa, cu siguranta, unul din cele ami bune filme comemorative pe care le-am vazut si as zice ca nu trebuie ratat.

The Lost Valentine (2011)

Gen: Romantic

Distributie: Jennifer Love Hewitt, Betty White, Sean Faris, Billy Magnussen, Meghann Fahy

Regizor: Darnell Martin [a mai regizat: Wish You Well(2013), Firelight(2012), Cadillac Records(2008), Their Eyes Were Watching God(2005), Prison Song(2001)]

Nota Gealapa: 8

Bunica lui Lucas Thomas, Caroline, se intoarce in fiecare an de ziua indragostitilor in gara de unde chiar de aniversarea nuntii lor, si-a luat la revedere de la sotul ei care a plecat la razboi si care oficial este inca disparut in actiune.

Trebuie sa mentionez de la inceput ca avem de a face cu un film de televiziune si trebuie judecat ca atare. Ne sunt prezentate doua povesti de dragoste: una foarte interesante, usor atipica si extrem de agreabila si una de care ma puteam lipsi, dar care nu m-a deranjat prea tare. Este putin siropos si ofera o portie rezonabila de clisee, dar in mare, are un scenariu decent, cu destula substanta si reuseste sa creeze o doza semnificativa de suspans.

Distributia ar fi fost una decenta si pentru un film destinat cinematografelor, cu atat mai mult pentru un film de televiziune. jennifer Love Hewitt, are prestatii constant bune si asa se intampla si aici, unde ne ofera o interpretare solida. Cu toate astea, din motive pe care poate le voi prezenta la un moment dat, Hollywoodul a renegat-o cumva. Alaturi de ea si adevaratul star al filmului, a fost Betty White, o doamna respectabila care la momentul aparitiei acestui film, ajunsese deja in acel punct al carierei in care ajung toti marii actori dupa o anumita varsta, in care eleganta, naturaletea si profesionalismul sunt obtinute fara efort si cand orice aparitie este o bucurie pentru spectatori.

Este un "chick flick", dar este un "chick flick" bun, care cred ca poate fi usor si pe placul barbatilor. Exista cateva scene care cu siguranta vor umezi destule perechi de ochi. Fetele care inca mai cred in dragostea adevarata il vor adora, iar cele mai realiste vor fi poate mai optimiste dupa ce il vor urmari. Nu va topi chiar orice inima, dar nu vad nici ce critica majora i se poate aduce, asa ca il recomand, fie si numai pentru o seara romantica in doi.

JAG (1995-2005)

Gen: Drama, Actiune, Crima

Numar sezoane: 10 (227 episoade)

Distributie: David James Elliott, Catherine Bell, Patrick Labyorteaux, John M. Jackson, Karri Turner

Filmul a obtinut 11 premii, printre care:
- Outstanding Costuming for a Series, Primetime Emmy Awards, 1999
- Outstanding Costuming for a Series, Primetime Emmy Awards, 1997
- Outstanding Editing for a Series - Single Camera Production, Primetime Emmy Awards, 1996
- E Pluribus Unum Award - television Series-Drama, American Cinema Foundation, SUA 2000
- Top TV Series, ASCAP Film and Television Music Awards, 2004

Nota Gealapa: 7.25
Metascore: 62/100

Seria ne prezinta cazurile lui Harmon Rabb, un fost pilot al aviatiei si ale colegilor sai din biroul de avocatura al marinei americane.

Acesta este unul din serialele pe acre le-am urmarit fascinat copil fiind, dar am vazut multe episoade aleatorii asa cum le prindeam pe la tv, asa ca am decis sa il vad cap-coada. Trebuie sa recunosc, ca vazandu-l cu ochii de acum, a mai disparut din magie. am redescoperit un serial "diesel" care a pornit mai greu si si-a gasit ritmul dupa cateva sezoane. Asta se datoreaza si faptului ca dupa primul sezon s-a mutat de la NBC la CBS. Asa s-a ajuns in situatia ca finalul primul sezon sa fie rezolvat partial abia prin sezonul al treilea. In primele sezoane, s-a tot schimbat distributia, genericul si s-a insistat cu foarte multi "gust star" si imagini din realitate pentru a face serialul cat mai cunoscut.

De prin sezonul 3, filmul si-a gasit coerenta, dar a mai pierdut-o pe alocuri. Am constatat ca este intr-adevar un serial bun, cu multe episoade foarte reusite, dar si cu unele excese si clisee menite sa mai prelungeasca seria. Printre crize de personalitate inexplicabile ale personajelor si printre accente sporadice de televonela, filmul a reusit sa devina un brand, cu o baza de fani stabila si suficient de popular pentru a introduce in scena un alt serial cum a fost cazul cu NCIS.

Tot dupa primele doua sezoane, s-a gasit si formula castigatoare din punct de vedere al distributiei, careia s-au adaugat in fiecare sezon cate o fata noua foarte inspirat aleasa. Aceste alegeri inspirate au tinut pana in ultimele doua sezoane, cand a inceput sa se aleaga praful. Nucleul de baza a oferit pe parcursul intregii serii interpretari constant bune, membrii distributiei dovedindu-si din plin abilitatile actoricesti. Dovada suprema in acest sens, o constituie carierele solide ulterioare ale tuturor actorilor importanti care au jucat in acest serial; nume ca David James Eliott, Catherine Bell, Patrick Labyorteaux sau John M. Jackson.

Alte aspecte negative in afara de cele mentionate deja, ar fi o corectitudine politica excesiva si tendinta de a termina unele episoade prea repede. In rest, un serial solid, realist si destul de palpitant pe care il recomand celor carora le plac filmele militare, cele cu avocati si chiar povestile de dragoste complicate. Din pacate, unele schimbari nereusite de distributie din ultimele doua sezoane, au facut ca filmul sa scada in popularitate si desi incertitudinea a planat pana in ultimul moment, serialul s-a oprit dupa zece sezoane, cu un final grabit, asa cum se intampla de obicei in aceste situatii, nesatisfacator pentru cei acre au urmarit fideli serialul pe parcursul tuturor sezoanelor.

November Criminals (2017)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Ansel Elgort, Chloë Grace Moretz, David Strathairn, Catherine Keener, Terry Kinney

Regizor: Sacha Gervasi [a mai regizat: Hitchcock(2012), Anvil: The Story  of Anvil(2008)]

Nota Gealapa: 5.75
Metascore: 31/100

Dupa ce prietenul lui este omorat, un adolescent din Washington decide sa investigheze crima pe cont propriu.

Nu ma asteptam sa vad o capodopera, dar nu credeam ca o sa fie un film atat de slab. Ritmul este mult prea lent, iar putinul suspans care este creat, este irosit destul de repede si inutil de deznodamant. Firul narativ ignora multe detalii logice, asa ca filmul pare grabit in ciuda ritmului foarte lent. Am tot sperat ca din moment in moment urmeaa ca actiunea sa inceapa in tromba, dar nu am avut parte decat de lamentarile unuia din cele mai antipatice personaje principale pe care le-am vazut.

Chloë Grace Moretz este cel mai sexy nume din distributie si singurul cu adevarat relevant. Cu ea insa, nu se stie niciodata. De aceasta data, ea chiar a avut o prestatie decenta, dar intepretarea ei se pierde in mediocritatea generala a filmului. Ansel Elgort, protagonistul filmului, nu s-a ridicat la nivelul partenerei lui de platou; de fapt, nu s-a ridicat la nici un nivel. Nu aceasta a fost interpretarea care sa ii lanseze cariera.

Filmul incearca sa profite de un subiect actual pentru a crea empatie si anume teroarea din leceele americane, dar daca nu stii sa profiti de un asemenea subiect este posibil sa functioneze in defavoarea ta. In incercarea de a fi cat mai atragator pentru public, filmul nu se concentreaza exclusiv pe cautarea criminalului din poveste, ci incearca sa scoata in prim-plan si alte probleme ale adolescentilor. Nici una dintre ele expusa asa cum ar trebui. Din punctul meu de vedere, acest film nu este decat timp pierdut.

Open Season 2 (2008)

Gen: Animatie, Aventura, Comedie

Distributie: Joel McHale, Mike Epps, Jane Krakowski, Billy Connolly, Crispin Glover

Regizor: Matthew O'Callaghan [a mai regizat: Curious George(2006), Mickey's Twice Upon a Christmas(2004)]

Nota Gealapa: 6.35

Dupa ce se indragosteste iremediabilde Giselle, nunta lui elliot cu aceasta trebuie sa sufere o amanare, dupa ce Mr. Weenie etse rapit de un grup de animale de companie cu atitudine, hotarate sa il inapoieze stapanilor sai.

Acest sequel se apropie si mai mult de mediocritate decat predecesorul sau. Cu intreaga echipa schimbata, tot nu s-a reusit insuflarea unui aer proaspat. Scriitura este in continuare banala, cu glume usurele, uzate si fara nici o rasturnare de situatie mai de Doamne-ajuta. Foarte putine personaje au cat de cat haz si nici unul dintre acestea nu este cu adevarat important. Nici calitatea animatiei nu este una care sa ma dea pe spate, asa ca acest film, ca intreaga franciza de altfel, are toate sansele sa cada destul de repede in uitare.

Distributia a fost si ea schimbata din temelii. Au fost inlocuiti niste actori cunoscuti, dar expirati ca Ashton Kutcher sau Martin Lawrence, cu unii cvasi-anonimi si expirati ca Mike Epps. Si ce sa vezi, soc, surpriza si mirare... nu a iesit nimic bun din asta. Nu am sesizat o schimbare intre vocile personajelor, pentru ca si primul film a fost atat de putin memorabil incat e imposibil sa retii astfel de detalii. Ashton Kutcher parca avea totusi ceva in voce care face personajele sale mai usor de indragit; Joel mcHale, inlocuitorul sau, nu stiu ce are.

Open Season 2 este clar sub nivelul primului film al seriei, nici el vreo capodopera. Nu am sesizat nici o urma de inteligenta sau substrat in scenariu si aceste glume banale si semi idioate nu pot fi apreciate decat de niste copii de varste foarte fragede. Daca s-a intamplat prin absurd chiar sa va placa primul film, va sfatuiesc sa ii pastrati amintirea nepatata si sa nu o intinati vazand acest sequel.

Mad Families (2017)

Gen: Comedie

Distributie: Charlie Sheen, Leah Remini, Naya Rivera, Finesse Mitchell, Charlotte McKinney

Regizor: Fred Wolf [a mai regizat: Drunk Parents(2018), Joe Dirt 2: Beautiful Loser(2015), The House Bunny(2008), Strange Wilderness(2008)]

Nota Gealapa: 4.35

Trei familii concureaza pentru un loc de camping, in unul din cele mai aglomerate weekenduri.

Avand la baza o intriga banala, filmul este prost de la inceput pana la final. Previzbil si plin de glume rasuflate, acest film mi-a inselat toate asteptarile care oricum nu erau prea mari. Ma asteptam sa vad o comedie mediocra, dar nu am primit nici macar asta. Am descoperit o singura scena amuzanta in tot filmul. Un damf de buget redus a fost omniprezent, iar austeritatea asta a fost prea vizibila ca sa fie tolerabila.

Distributia a fost cea care mi-a dat de doi bani sperante legate de acest film, dar se pare ca e dificil sa pui mai multi actori obisnuiti sa fie miezul unor seriale tv sa imparta timpul de ecran intr-un lungmetraj. pe langa Charlie Sheen, au mai existat si alte nume cu oarecare rezonanta, dar nu a existat nici un fel de chimie intre ei si nu a existat nici un protagonist clar, lucru care a incurcat si el treburile destul de mult.

Cand am vazut o comedie din 2017, cu Charlie Sheen pe afis, m-am intrebat cum de nu am auzit dupa acest film. Acum ca am vazut filmul, nu ma mai mira acest lucru. Acest film arata ca proiectul de licenta al unui stundent la teatru si film si ar trebui sa fie dat exemplu in explicatia din dictionar a cuvantului "banal". Orice episod din Las Fierbinti il bate la fund.