sâmbătă, 13 februarie 2010

Valentine's Day


Maine este Sfantul Valentin. Ce ar trebui sa facem? Sa ii sarbatorim pe cei care poarta numele acestui sfant. Ce facem noi de fapt? I-am copiat pe frantii de americani si am transformat ziua asta intr-o mare sarbatoare a iubirii. Eu sunt in tabara celor care sustin Dragobetele autohton.

Cred ca toata vrajeala asta cu ziua indragostitilor este inca o conspiratie a femeilor (intr-o lume condusa de barbati desigur). Un barbat nu ar fi facut asta, oricat de gay ar fi fost. In urma cu multi ani, stateau cateva cucoane plictisite la obisnuita barfa feminina si au ajuns la urmatoarea concluzie: nu avem suficiente zile pe an in care sa ii obligam pe fraierii de barbati sa ne cumpere cadouri. Intre Craciun si martisor era o distanta prea mare. Orgoliul lor feminin cerea ofrande serioase....nu putea sa astepte pana in Martie pentru niste amarate de martisoare. Trebuia ceva mai consistent. S-au documentat si au aflat despre unu' Valentin care a facut niste fapte bune la viata lui, si au decis ziua nenorocirii: 14 februarie, Sfantul Valentin. Ce au facut barbatii, aceste animale feroce, puternice si orgolioase care controleaza lumea si persecuta femeile? S-au conformat. Ziua asta este un fel de 11 Septembrie 2001 pentru noi. Daca egalitatea asta relativa a sexelor se practica din antichitate si femeile ar fi avut voie sa munceasca, poate nu aveau atat timp liber sa coaca idei geniale.

In perioada asta puteti vedea diferenta de atitudine dintre sexe chiar pe strada. Zilele astea femeile sunt foarte relaxate, linistite si au o sclipire ciudata in ochi. In schimb, barbatii au o privire nesigura, tematoare si exagereaza cu afectiunea si tandreturile incercand sa se acopere in cazul in care o dau in bara de Sfantul Valentin. Ce sa ii iau, daca nu ii place, daca e prea mic, daca nu ii vine, daca are deja? Astea sunt intrebarile care macina mintea barbatilor si le provoaca insomnii in timp ce femeile se hranesc cu nesiguranta asta cum se hranea Nemuritorul (mai tineti minte filmul?) cu energia celor pe care ii casapea.

Barbatii cei mai oropsiti in ziua asta sunt cei care au relatii lungi. Pentru ca de cele mai multe ori partenera lor nu asteapta un inel oarecare ci ACEL inel. INELUL SUPREM urmat de cuvintele de care vor fi bantuiti toata viata: vrei sa fii sotia mea?

Scopul acestei zile nu este a cela de a sarbatori iubirea, de a ne arata recunostiinta pentru persoana iubita, de a fi mai buni sau alte prosteli de genul asta. Adevaratul scop al acestei zile este ca femeile sa primeasca multe cadouri (de preferat scumpe si stralucitoare).

Cate zile de sarbatoare dedicate barbatilor sunt? Practic nici una. Nu ar fi corect sa ni se multumeasca si noua macar odata pe an? Acum feministele convinse se intreaba pentru ce sa ne multumeasca. Pentru ca va suportam si va toleram, pentru ca nu va refuzam niciodata cand e vorba de sex, pentru ca va parcam masina cu spatele, pentru ca am inventat silicoanele si botoxul etc.

Din punctul meu de vedere maine nu este Valentine's Day. Eu voi sarbatori Ballantines Day. Gata m-am revoltat destul. Am plecat sa cumpar cadou.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

NetFlash.ro la indemana ta!