Unseen Evil (2001)

Gen: Horror

Distributie: Richard Hatch, Tim Thomerson, Cindi Braun, Frank Ruotolo, Jere Jon

Regizor: Jay Woelfel [a mai regizat: Asylum of Darkness(2017), Closed for the Season(2010), Live Evil(2009), Ghost Lake(2004), Trancers 6(2002)]

Nota Gealapa: 1.55

Un grup de cercetatori fac o excursie pentru a descoperi niste morminte foarte vechi. Ajunsi acolo gasesc o adevarata comoara, dar este pazita de un gardian feroce si invizibil, care va omori tot ce-i iese in cale. 

Acest film a intrat direct in topul celor mai proaste cinci filme pe care le-am vazut in viata mea. Nici nu stiu de unde sa incep sa spun cat de ridicol este, chiar si pentru un film de televiziune. Este atat de lipsit de originalitate, incat am avut impresia ca scenaristii s-au asezat ca niste concretiuni nedorite deasupra scenariilor altor colegi de breasla si au consumat tot ce se putea de acolo. Doar asa pot sa imi explic banalitatea si lipsa totala de imprevizibil din acest film. Dupa primele cateva minute, este clar pentru toata lumea ce urmeaza sa se intample si cum se termina povestea, ba chiar sunt convins ca majoritatea oamenilor vor intui exact si succesiunea de evenimente si toate asa-zisele rasturnari de situatie.

Distributia este din pacate sau din fericire si ea pe masura filmului, in sensul in care au fost selectati actori a caror principala calitate este ca seamana vag cu altii mai cunoscuti, dar care nu arata nici o boaba de talent si ofera prestatii plate, rigide si care nu transmit nimic; intr-un cuvant jenante. Ridicolul scenariului i-a acaparat si cumva situatia lor a fost imposibila, dar nu s-au descurcat nici macar in cele mai banale scene. Interpretarile au fost atat de groaznice, incat nici nu ma obosesc sa amintesc vreun nume, in afara de cel al lui Richard Hatch, care nu stiu carui camatar datora sume uriase de bani, pentru ca altfel nu imi explic cum a acceptat sa fie un pion principal intr-o asemenea mascarada.

Nu este un horror cu buget redus care sa fie surprinzator de bun, asa cum am sperat, nu este distractiv si nu are pic de suspans. Efectele vizuale sunt jenante, chiar si pentru anul 2001, iar din punct de vedere regizoral este un haos total, dar daca va vine sa credeti, eu am mai vazut filme de la acest regizor si trebuie sa recunosc ca in acest film am observat o usoara imbunatatire in ceea ce il priveste. Unseen Evil este doar o pierdere de vreme si va sfatuiesc sa il ocoliti.

The Unit (2006-2009)

Gen: Actiune, Thriller, Drama

Numar sezoane: 4 (70 de episoade)

Distributie: Dennis Haysbert, Regina Taylor, Audrey Marie Anderson, Robert Patrick, Max MArtini

Premii:
- Top TV Series, ASCAP Film and Television Music Awards, 2007
- Outstanding Actress in a Drama Series (Regina Taylor), Image Awrads (NAACP), 2008

Nota Gealapa: 8.20
Metascore: 61/100

Episoade de o oră care care ne prezinta viața unor agenti super-secreți americani.

La prima vedere, The Unit poate parea un serial dedicat exclusiv barbatilor, plin de scene de actiune si operatiuni complicate, asteptare pe care nu o inseala, dar este cu siguranta mult mai mult de atat. As putea spune ca sunt practic doua seriale intr-unul singur. Are intr-adevar partea plina de actiune de care aminteam, dar are si un al doilea fir narativ, dedicat in principal doamnelor care abordeaza greutatile vietii de cuplu. Are o abordare destul de realista a ambelor aspecte, dar in cele din urma, asa cum era de asteptat si probabil inevitabil, lucrurile incep sa capete accente absolut incredibile, mai ales din momentul in care cele doua povesti separate cumva se intersecteaza si se afecteaza una pe cealalta. Nu este un serial foarte lung, deci este destul de lejer de urmarit si are foarte putin momente moarte si un numar tolerabil de clisee si de momente in care America este "cea mai mai tare tara de pe fata pamantului si toti americanii sunt norocosi si binecuvantati ca traiesc acolo".

Interesant este si ca filmul este cumva inspirat de realitate. Bineinteles ca extrapolarea este una de proportii epice, dar inspiratia pentru acest film vine de la o unitate de elita din armata americana care chiar exista. In prima faza, acest proiect trebuia sa fie un lungmetraj, dar a ajuns un serial pentru ca producatorii s-au decis sa spuna povestea mai pe indelete. Fara sa beneficieze de vreo implicare din partea armatei, The Unit reuseste sa arate foarte bine si sa fie foarte realist, lucru surprinzator si pentru ca a fost un serial impresionant de ieftin, filmat in proportie covarsitoare in Carolina de Sud. Chiar daca avea costuri mici in comparatie cu alte productii, motivul pentru care acesta s-a oprit dupa numai patru sezoane il constituie tot banii.

Distributie este una foarte buna, cu nume importante si figuri recognoscibile atat in partea masculina unde avem nume ca Dennis Haysbert, sau Robert Patrick, care a si declarat ca acesta este rolul sau preferat, dar si in partea feminina unde avem parte de interpretari foarte bune din partea unor actrite foarte experiemntate, cum ar fi Regina Taylor sau Abby Brammell. Ce mi-a placut cel ami mult din acest punct de vedere, este ca am simtit intre actori acelasi spirit de echipa promovat si de film. Am simtit o unitate si o chimie foarte buna, care face intregul proiect mai usor de indragit.

Scenaristii au fost niste scribi foarte talentati, care au reusit sa faca acest proiect cel putin intrigant inca de la inceput. Pana la urma, tuturor ne place din cand in cand sa vedem baietii buni invingand raufacatorii, iar aici gasim asta din plin, dar primim ca bonus si un carusel emotional si dialoguri foarte captivante. The Unit merita o sansa si il recomand cu incredere, chiar daca a trecut ceva timp de la momentul aparitiei sale si nu mai poate constitui un subiect de discutie si referinte in grupurile de prieteni.

Gantz: O (2016)

Gen: Animatie, Actiune, Drama

Distributie: Daisuke Ono, Mao Ichimichi, Tomohiro Kaku, Saori Hayami, Shûichi Ikeda

Regizor: Yasushi Kawamura [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 25.500.000 $
Incasari: 2.359.127 $

Nota Gealapa: 6.95

După ce a fost ucis cu brutalitate într-o stație de metrou, un adolescent se trezește înviat de un computer ciudat pe nume Gantz și forțat să lupte cu o mare armată de extratereștri invadatori în Osaka.

Trebuie mentionat inca de la inceput ca acest film este doar rezultatul unui serial animat cu acelasi nume, care s-a bucurat de destul succes. Nu am fost familiarizat cu acesta inainte sa vad filmul si poate nu am recunoscut toate referintele, dar filmul este destul de bun de unul singur si are o intriga destul de clara atsfel incat familiaritatea cu serialul nu este o conditie obligatorie pentru a intelege ce se intampla. Este o poveste interesanta, cu un ritm alert care pare ca se adreseaza exclusiv unui public tanar. Sunt putine lucruri aici care pot fi pe placul unui public mai matur, daca acesta nu este deja un fan al animatiilor sau al acestui gen de povesti. De altfel, toate personajele din film par sa fie niste abiturienti pe care i-a rapit cineva de la meditatii.

Numele din distributie nu imi spun nimic, dar nici nu sunt foarte familiar cu cine mai este la moda in cinematografia japoneza. Pot spune insa ca vocile suna corect, exact asa cum m-as fi asteptat intr-un anime japonez si fara sa iasa cineva in evidenta, in mod pozitiv sau negativ, aceste voci reusesc sa fie parte din farmecul filmului. Pana la urma nimeni nu se uita la un anime, pentru a auzi o voce faimoasa sau cunoscuta. Pots a ami spun ca lipsa de maturitate de care aminteam mai devreme se simte si in vocea protagonistilor.

Cred ca necunoscand tot backgroundul oferit de serial, chiar daca va fi in continuare un film foarte agreabil nu te vei putea bucura de experienta completa. Cea mai buna parte a filmului insa, care compenseaza din plin pentru multe dintre lipsuri este actiunea, care vine la pachet cu scene interesante, creativitate cand vine vorba despre personajele negative si o animatie de foarte buna calitate in general. Nu mi-a placut modul in care au fost create si dezvoltate personajele feminine, care par a avea nivelul emotional al unui barbat matur care consuma manga, adica undeva intre 6 si 11 ani, cu puternice aluzii sexuale, cu sani exagerat de mari pentru varsta lor si care atunci cand se misca scot niste zgomote pe acre in realitate nu le-am auzit niciodata, dar pe care u anumit public le considera sexy.

Scrooge (1970)

Gen: Drama, Familie, Fantastic

Distributie: Albert Finney, Alec Guinness, Edith Evans, Kenneth More, Laurence Naismith

Regizor: Ronald Neame [a mai regizat: Foreign Body(1986), First Monday in October(1981), Hopscotch(1980), Meteor(1979), The Odessa File(1974)]

Buget: 5.000.000 $
Incasari: 3.698.009 $

Premii:
- Best Actor in a Motion Picture - Comedy or Musical (Albert Finney), Golden Globes, SUA 1971

Nota Gealapa: 7.55
Metascore: 58/100

O reprezentare muzicală a romanului clasic al lui Charles Dickens despre un bătrân avar si mizerabil, luat într-o călătorie de auto-mântuire, prin amabilitatea mai multor apariții misterioase de Crăciun.

In perioada sarbatorilor, Scrooge si Grinch sunt doua dintre cele mai populare personaje si cele mai spuse povesti, poate la fel de populare ca tipul ala care aduce cadouri. Si in aceasta varianta Scrooge este un personaj la fel de decapant pana cand este ajutat sa aiba o revelatie. Aceasta varianta a filmului poate fi considerata lejer un clasic si nu numai datorita faptului ca este un film vechi. Nu sunt fan de musical, dar pe acesta l-am gasit extrem de agreabil si momentele sale muzicale nu sunt chiar cringe. Este bine scris, bine interpretat, cu decoruri foarte bune si reuseste sa fie amuzant si sa isi transmita mesajele intr-un mod placut si foarte putin intruziv

Spuneam ca este bine interpretat, iar asta se datoreaza in cea mai mare parte prestatiei lui Albert Finney, acre face cel mai bun Scrooge pe acre il stiu eu. Acest personaj nu este chiar unul usor, mai ales transpus intr-un musical, dar Finney are interpretare absolut senzationala si au existat momente cand vazandu-l pe el la treaba a fost mai palpitant chiar decat povestea insasi. Nu sunt alte nume uriase in distributie, dar si rolurile secundare beneficiaza de actori experimentati care au stiut exact ce au de facut si si-au facut si ei partea lor de treaba, dar acesta este genul de film in care doar un personaj iti ofera posibilitatea sa stralucesti.

Aceasta varianta de Scrooge nu cred ca este potrivita chiar pentru toate varstele. Chiar daca copiii de astazi sunt mult mai deschisi si au acces prematur la chestii mult mai inspaimantoatoare, anumite scene din acest film ar trebui tinute departe de ochii celor sub 10-12 ani. Din punct de vedere tehnic, filmul arata foarte bine, pentru mijloacele tehnice disponibile in anii '70 si cred ca scenele cu cele trei fantome au fost probabil considerate impresionante la momentul aparitiei. Este cel ami bun Scrooge pe care il stiu eu, asa ca il recomand cu incredere, iar daca sunteti genul de pesoana care reactioneaza la astfel de lucruri, cred ca este genul de film care vazut inainte de fiecare Craciun va poate reaminti responsabilitatile pe care le aveti ca om.

The Kominsky Method (2018-2021)

Gen: Comedie

Numar sezoane: 3 (22 de episoade)

Distributie: Michael Douglas, Sarah Baker, Graham Rogers, Melissa Tang, Casey Thomas Brown

Premii:
- TV Program of the Year, AFI Awards, SUA 2019
- Best Television Series - Musical or Comedy, Golden Globes, SUA 2019
- Best Performance by an Actor in a Television Series - Musical or Comedy, Golden Globes, SUA 2019
- Best Actress in a Supporting Role in a Series, Miniseries, Limited Series or Motion Picture Made for Television (Lisa Edelstein), Satellite Awards, 2022

Nota Gealapa: 7.95
Metascore: 68/100

Un actor în vârstă, care se bucura cu mult timp în urmă de o oarecare faimă, își câștigă existența ca profesor de actorie.

Am fost destul de circumspect cand am ales acest serial, pentru ca vazand media de varsta a distributiei si intriga, am crezut ca urmeaza sa vad ceva trist, poate chiar deprimant. Dupa numai doua episoade insa, serialul a sapat rapid un carst in sufletul meu si pot sa spun ca a fost una din cele mai amuzante productii pe care le-am vazut in ultima vreme. Umorul de foarte buna calitate, cinismul,ironiile si povestile secundare m-au distrat copios si m-am trezit razand zgomots de mult mai multe ori decat m-as fi asteptat. Netflix isi dovedeste cu aceasta ocazie inca odata abilitatea de a produce seriale foarte bune. Nu exista efecte vizuale si nici cinematografia nu a fost un punct cheie al serialului. Acesta are doua atuuri mari si late. Primul este un scenariu excelent scris, care reuseste sa propuna dialoguri foarte captivante care te mentin interesat.

Al doilea mare avantaj al filmului, este distirbutia buna si calitatea interpretarii protagonistilor. In primele doua sezoane, Michael Douglas si Alan Arkin formeaza unul dintre cele mai bune cupluri de actori pe care le-am vazut, iar relatia dintre personajele celor doi reprezinta sarea si piperul intregului serial. In rolurile secundare gasim un mix de actori experimentati si altii inca dornici de afirmare, dar intreaga echipa a functionat foarte bine impreuna. Lumina reflectoarelor este insa furata de departe de cei doi protagonisti amintiti mai devreme, chiar daca mai apar nume ca Lisa Edelstein sau Jane Saymour.

Din pacate, nu stiu pentru ce motive, Alan Arkin a abandonat proiectul dupa doua sezoane, astfel ca producatorii s-au gasit la o rascruce in care au avut de ales sa incheie rapid povestea, acordand fanilor inchieierile potrivite, sau sa incerce sa il mulga cat se poate apeland la tot felul de alte artificii. Au mers pe prima varianta. Astfel avem parte de un sezon trei, nu la fel de puternic ca precedentele, dar in continuare solid si amuzant, care inchide toate pistele si ofera finalurile fericite pe care toata lumea le astepta. Astfel, acest serial se termina abrupt si este cu 22 de episoade si numai trei sezoane, unul dintre cele mai scurte seriale cu adevarat bune.

Cu siguranta nu este un serial pentru toata lumea, pentur ca ataca unele subiecte destul de direct ca abordare, dar si ca limbaj, dar nu este nici exagerat de controversat. Se adreseaza insa unui public matur, pentur ca temele abordate sunt mai usor de inteles dupa o anumita varsta, dar si pentru ca generatia mai tanara este cumva tratata superficial si ironizata pe alocuri. Cert este ca avand in vedere calitatea umorului si a interpretarilor, dar si durata foarte scurta care face posibil cu un efort de binging sa fie vazut intr-o singura zi daca este nevoie, The Kominsky Method este un serial pe care il recomand cu toata increderea. PS: aar putea fi si ultima sansa sa vedeti in actiune, cel putin in roluri relevante, cativa actori uriasi aflati nu neaparat la apusul carierei, cat la cel al vietii.

Silence (2016)

Gen: Drama, Istoric

Distributie: Andrew Garfield, Adam Driver, Liam Neeson, Tadanobu Asano, Clarán Hinds

Regizor: Martin Scorsese [a mai regizat: The Irishman(2019), Rolling Thunder Revue(2019), The 50 Year Argument(2014), The Wolf of Wall Street(2013), Hugo(2011)]

Buget: 46.000.000 $
Incasari: 23.834.809 $

Filmul a obtinut 6 premii, printre care:
- Movie of the Year, AFI Awards, SUA 2017
- Capri Set Designs and Decorations Award, Capri, Hollywood 2016
- ALFS Award - British/Irish Actor of the Year, London Critics Circle Film Awards, 2017
- Best Adapted Screenplay, National Board of Review, SUA 2016
- Top Ten Films, National Board of Review, SUA 2016

Nota Gealapa: 7.20
Metascore: 79/100

În secolul al XVII -lea, doi preoți iezuiți portughezi călătoresc în Japonia pentru a propaga catolicismul, dar si pentru a încerca sa-și localizeze mentorul, despre care se spune că a comis apostazie.

Nu sunt in nici un caz filmelor religioase, care incearca sa ne propuna credinta ca solutie universala a oricarei probleme, dar din fericire, Silence foloseste crstinisimul doar ca vas de transport pentru a transmite alte mesaje mult mai realiste. Nu este un film care sa fi devenit o opera inestimabila a cinematografiei, dar este o poveste solida si puternica, serioasa, care reuseste sa captiveze si sa ofere teme de gandire. Este un film greu fara a avea o intriga intortocheata. Este un film de aproape trei ore, dar timpul trece pe nesimtite. Cinematografia si decorurile sunt foarte inspirate si reusesc sa recreeze cu succes epoca in care s edesfasoara actiunea.

Distributia a fost aleasa cu multa inspiratie. Pe de-o parte il avem pe Liam Neeson, care in ultima vreme ne arata din ce in ce mai mult ca abilitatile lui nu sunt limitate doar la filmele de actiune si are parte aici de un personaj care il scoate din zona de confort si ii ofera inca odata oportunitatea sa ne arate ca are destula versatilitate si poate stapani si roluri ami dramatice. Langa el ii avem pe Andrew Garfield si Adam Driver, nume care nu sunt atat la fel de sexy pentru un poster, dar actori cu experienta mare. Toti trei impreuna dau credibilitate filmului si chiar daca nu pot spune ca vruenul a reusit sa straluceasca in mod special, au functionat bine ca echipa si per total au asigurat un nivel foarte bun al calitatii interpretarilor. Issey Ogata este adevarata surpriza a distributiei, un actor japonez cu o prestatie absolut surprinzatoare si puternica.

Pana la urma vorbim de un film iesit din mainile lui Martin Scorsese, deci un minim de calitate este garantat din start. Este un film care cere rabdare din partea spectatorilor, dar rasplateste din plin aceasta rabdare. Cat despre abordarea crestineasca a filmului, acesta poate fi interpretat in egala masura si ca un manifest pro-crestinatate si ca unul impotriva acestei religii. Este atat de echilibrat, incat impresia va deveni una personala, influentata de backgroundul si experienta de viata a fiecarui individ care il urmareste. Este un film excelent, pe care il recomand cu incredere, oricui dispune de ceva mai mult timp si isi doreste putina substanta de la urmatorul film pe care il vede.

The Twilight Zone (1986-1989)

Gen: Fantastic

Numar sezoane: 3 (65 episoade)

Distributie: Robin Ward, Charles Aidman, Richard Mulligan, William Atherton, Julie Khaner

Premii:
- Anthology Episode/Single Program, Writers Guild of America, SUA 1987
- Best Young Actress - Guest in a Television Series (Jaclyn Bernstein), Young Artist Awards, 1986

Nota Gealapa: 7.80

O colecție de povești care variază de la comic la tragic, dar au adesea un simț al umorului intunecat și o întorsătură neașteptată.

The Twilight Zone face parte din categoria serialelor copilariei pe care intentionez sa le revad cu occhi maturi, pentru a vedea cat din magia lor dispare. Din fericire, in acest caz nu a disparut foarte multa. Nu este un serial original, ci o continuare sau reproducere a unuia din anii '60 cra ese afla si el pe lista mea, dar este un serial foarte valoros. Multe din povestile abordate in aceste episoade, au devenit de-a lungul anilor intrigi pentru lungmetraje de succes. Nu toate sunt credibile, nu toate sunt amuzante si nu toate sunt infricosatoare, dar fiecare are ceva al lui care il face agreabil. Este un serial bun si pentru nostalgici, dar si pentru hipsteri. 

Nu are eleganta unei regate, dar are uneori adrenalina unei curse de sprint. Pe alocuri reuseste sa uimeasca cu adevarat, iar uneori sa te puna pe ganduri. Din punct de vedere tehnic arata decent pentru epoca din care face parte, dar unui tanar efectele existente aici ar putea parea ridicole. Nu aici sta foarta filmului insa. Aceasta vine din originalitatea fiecarei povesti si deznodamantul aproape imposibil de ghicit de fiecare data. Temele abordate sunt dintre cele mai diverse, astfel ca aceasta curiozitate starnita se adauga si ea pe lista lucrurilor care fac serialul agreabil.

In afara de cei doi naratori, nu exista altcineva care sa fi aparut in mai mult de doua episoade, deci este clar ca prestatiile protagonistilor nu sunt neaparat principalul punct de atractie. Avem insa ocazia sa vedem la lucru nume absolut uriase, inainte ca acestia sa isi fi lansat cu adevarat carierele. I-am putut vedea la lucru pe Bruce Willis, chiar in primul episod, Morgan Freeman sau Patrick Swayze, iar acestia sunt doar cativa. Astfel, chiar daca nu avem parte de protagonisti care sa traga filmul dupa ei si nici un actor nu are cu adevarat timp sa impresioneze, este clar dupa aceste nume ca prestatia actorilor nu reprezinta nicidecum o problema, ci din cand in cand chiar un avantaj pentru serial.

Pe langa numele importante de actori, trebuie neaparat mentionat ca multe dintre episoade sunt scurte ecranizari dupa texte ale unor autori la fel de celbri. As vrea sa enumar si aici cateva exemple ca Ray Bradbury, Stephen King sau Harlan Ellison, deci iata inca un punct de atractie care cred eu ca face filmul agreabil indiferent de generatia din care vine spectatorul. Prin urmare, pot spune ca recomand serialul oricui, cu toata increderea, chiar daca nu se bucura de spectaculozitatea productiilor moderne.