The Terminators (2009)

Gen: Actiune, Horror

Distributie: Jeremy London, A Martinez, Paul Logan, Lauren Walsh, Sara Tomko

Regizor: Xavier S. Puslowski [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 250.000 $

Nota Gealapa: 3.25

O mică bandă de luptători de rezistență se luptă cu cyborgii care au preluat controlul asupra planetei.

Terminators este ceea ce se cheama un mockbuster, adica cea mai joasa speta de film care exista. Aceste filme sunt facute doar pentru un profit rapid, primesc un titlu asemanator cu al unei francize uriase si se lanseaza cu putin timp inaintea acesteia in speranta ca pacaleste cati mai multi naivi sa confunde cele doua filme. Exista desigur si mockbustere surprinzator de bune cum exista si un public care indrageste acest gen de filme. Din pacate acesta este departe de a fi un proiect reusit. Recunosc totusi ca macar din punct de vedere tehnic pare ca a depasit cumva bugetul avut la dispozitie, dar povestea este slaba, previzibila si este incredibil act de putina interesanta este pentru un film cu terminatori.

Pentru distributie, producatorii au fost pe tarmul unde esueaza actorii cu cariere indoielnice si au cules de acolo naufragiati precum A Martinez, Jeremy london sau Paul Logan, care ne arata cu brio cum de au ajuns in acest punct al carierei lor. Desigur, acest scenariu era sortit de la inceput sa ii ingroape si ami tare si nu sa ii salveze, dar nici unul dintre protagonisti nu a aratat macar ca incearca sa se ridice peste nicelul general al filmului si in afara de cativa actori tineri cu speranta in ochi, in interpretarile tuturor celorlalti am vazut doar resemnare.

Nu stiu cum au reusit sa scape cei de la Asylum de un proces de milioane pentru drepturi de autor doar punand un titlu la plural, dar trebuie apreciati macar pentru indrazneala. Poate urmatorul pe lista o sa fie "James Bonds", cine stie. Despre film nu sunt prea multe de spus. Atentia la detalii lipseste cu desavarsire, intr-atat de mult incat mii de androizi care traiesc printre oameni au exact aceeasi costumatie. Acestea fiind zise, trebuie sa spun insa ca daca faceti parte dintr-un grup de prieteni unde alcoolul si caterinca merg mana in mana, atunci acest film poate fi o sursa excelenta de distractie.

Amateur (2018)

Gen: Sport, Drama

Distributie: Michael Rainey Jr., Tekola Cornetet, Hanna Longo, Walter Anaruk, Sharon Leal

Regizor: Ryan Koo [aflat la primul lungmetraj]

Nota Gealapa: 6.60

Un viitor star al baschetului se luptă cu viața personală în urmărirea visului său.

Povestile sportive cred ca au mereu un avantaj fata de majoritatea celorlalte filme. Oamenii adora sa vada pe cineva care reuseste prin munca asidua sa ajunga in cele din urma la succes, fie pentru ca se pot identifica usor facand o analogie cu propria viata, fie pentru ca le da o urma de speranta ca succesul urmeaza sa vina daca continua sa se straduiasca, iar daca povestea respectiva mai este si bazata pe fapte reale, atunci este cu atat mai agreabila. nu este cazul unei povesti reale in Amateur, dar in afara de acest aspect filmul urmeaza firul narativ clasic al acestor filme sportive. Chiar daca nu are pre multe lucruri care sa il dfierentieze de multime, din motivele amintite de sus pot spune ca mia placut destul de mult. Din primele minute stiam la ce sa ma astept si am primit exact acele lucruri, dar in acest caz este vorba d eo previzibilitate placuta.

In afara de Josh Charles, distirbutia nu propune prea multe figuri recognoscibile, cel putin nu in rolurile cheie si chiar daca cei prezenti au facut o treaba decenta, prezenta unor actori mai relevanti ar fi ajutat putin filmul. Mi-ar fi placut sa vad o interpretare ceva mai acatarii, care sa sara in evidenta si sa fure cumva lumina reflectoarelor, dar aceasta nu a existat. A parut ca a existat ceva chimie intre protagonisti si au lucrat bine impreuna, nu s-au pus in valoare suficient unul pe celalalt, astfel ca la acest capitol filmul nu prea exceleaza.

Filmul incearca sa faca lumina asupra unor probleme si sa transmita anumite mesaje despre cum functioneaza sistemul sportului profesionist in State, dar are si teme secundare mai umane, despre adaptarea in societate a copiilor care au anumite probleme care ii impiedica sa se integreze uneori. Cred insa ca ambele subiecte au fost abordate destul de superficial pentru a avea cu adevrat impact, dar intentia buna exista. Ultimele 30 de minute din film par destul de nerealiste si cred ca trag in jos filmul si fac spectatorii mai putin receptivi la ce are de transmis filmul, dar per total experienta oferita de Amateur este una placuta, asa ca nu ocoliti acest film daca va apare in sugestii pe undeva.

The Den (2013)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Melanie Papalia, David Schlachtenhaufen, Adam Shapiro, Anna Margaret Hollyman, Matt Riedy

Regizor: Zachary Donohue [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 500.000 $
Incasari: 410.129 $

Nota Gealapa: 6.50
Metascore: 48/100

În timp ce studiază online obiceiurile comportamentale ale utilizatorilor de chat din siguranța aparentă a propriei ei case, viața unei tinere începe să scape de sub control după ce a asista in direct la o crimă înspăimântătoare.

Nu credeam sa mai apuc vreun film filmat la persoana intai, despre care sa pot spune ca mi-a placut, dar iata ca The Den m-a surprins placut. Ce-i drept, nu este filmat chiar la persoana intai, ci povestea ne este prezentata mai degraba din perspectiva camerelor we si de supraveghere omniprezente in cadrele in care se desfasoara actiunea. Chiar si asa, este o alegere fie austera, fie lenesa, acre ascunde eventuale greseli, dar pe de alta parte povestea trebuie sa fie ea insasi buna, astfel incat sa fie agreabila fara arma secreta a tehnologiei si a efectelor vizuale. Este o poveste care demareaza mai greu, dar devine din ce in ce mai interesanta, iar pe final chiar atinge un nivel neasteptat de suspans si tensiune. Are si un final bunicel si este si un film destul de grafic, astfel incat in cele din urma pe mine a reusit sa ma cucereasca.

Distributia este chiar una slabuta. Am recunoscut cate un chip pe ici pe colo, dar nimeni cu adevarat relevant, in care sa iti pui sperantele ca va duce filmul la alt nivel sau ca ii va motiva pe colegii de platou sa se intreaca pe ei pentru a fi pe picior de egalitate. Chiar daca interpretarile nu au fost neaparat rele, pot spune ca acestea au reprezentat una din problemele majore ale filmului, absolut toate prestatiile fiind extrem de stereotipe nu numai in replici, dar si in reactii si detalii de limbaj corporal care tin de abilitatile personale ale actorilor si nu sunt neaparat mentionate intr-un scenariu.

In conditiile data, intr-un stil foarte asmenator cu genul "found footage", pot spune ca filmul a fost executat foarte bine si regizorul ar trebui felicitat, mai ales ca vorbim despre un film de debut al acestuia. Ce mi-a placut cel mai mult, a fost imprevizibilitatea aproapte totala. Au fost foarte putine lucruri pe care le-am putut anticipa si aceasta senzatie este una din ce in ce mai rara. Cred ca The Den fara sa fie neaparat o capodopera, este o piatra semipretioasa ascunsa, care merita o sansa si care va asigura cativa fiori corespunzatori oricui indrageste un thriller bun.

The Guilty (2021)

Gen: Crima, Thriller, Drama

Distributie: Jake Gyllenhaal, Riley Keough, Peter Sarsgaard, Christina Vidal, Eli Goree

Regizor: Antoine Fuqua [a mai regizat: Infinite(2021), The Day Sports Stood Still(2021), What's My Name: Muhammad Ali(2019), American Dream / American Knightmare(2018), The Equalizer 2(2018)]

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 63/100

Un ofițer de poliție desemnat la un birou de dispecer a apelurilor de urgenta, pe perioada unei investigatii primește un apel  de la o femeie răpită care ii schimba viata.

Traim intr-o perioada in care care o parte importanta din filmele noi sunt de fapt remakeuri ale unor filme vechi de cateva zeci de ani. Inteleg acest demers si ideea ca tehnologia de azi le-ar putea face mai bune. Chiar daca de cele mai multe ori aceste reproduceri nici nu se apropie de nivelul originalelor, atata timp cat sunt asumate am invatat sa le tolerez. Ma deranjeaza insa cand se incearca mascarea faptului ca un film nu este de fapt original si foloseste o idee mai veche. The Guilty cred eu ca este un asemenea film care poate fi acuzat de plagiere, fals, uz de fals si alte lucruri de genul asta, pentru ca este doar varianta amsculina de la The Call, un film cu adevarat bun. Culmea este ca si tehnic pare mult mai auster decat predecesorul sau, probabil din cauza unui buget redus si se incearca crearea unei tensiuni si a suspansului cu doar o manade scene dinamice. Scenariul din pacate nu este chiar atat de bun incat sa sustina acest demers, astfel ca filmul este doar unul ok, pe care il gasesti agreabil atunci cand il vezi, dar pe care nu vrei vrea sa il mai revezi vreoata, nu vei simti nevoie sa povestesti despre el intr-o discutie, ceea ce il face pana la urma un film de duzina.

Distirbutia este una redusa numeric si sunt foarte putine personajele care au un timp de ecran relevant. Protagonistul este Jake Gyllenhaal, un actor bunicel, dar care facand o comparatie unu la unu a doua personaje aproape identice, are o presttaie net inferioara lui Hale Berry, protagonista filmului original de care aminteam mai devreme. Nu cred ca aceasta este neaparat o actrita mai buna, dar a beneficiat d eun film in general mai bun, un scenariu mai reusit si cred si ca intr-un astfel de personaj este mult mai usor pentru o femeie sa creeze empatie. Nu vreau sa subminez prestatie lui Jake Gyllenhaal, pe care il consider unul dintre cei mai subapreciati actori de la Hollywood si care ofera in general prestatii bune spre foarte bune, cum de altfel este cazul si aici.

Poate filmul este atat de static si redus numeric pentru ca este totusi un film de pandemie, filmat in numai 11 zile, iar daca a fost facut doar pentru ca anumite termene trebuiau respectate, atunci trebuie sa fim intelegatori. Nu este totusi un film rau, dar nici nu l-as recomanda cuiva in mod deosebit, pentru ca nu are nimic propriu si deosebit. Vhiar daca asemanarea cu The Call este evidenta, este de mentionat si ca fimul original este unul danez, dupa care s-au facut deja doua remakeuri.

Stray (2020)

Gen: Documentar

Distributie: Zeytin, Nazar, Kartal, Jamil, Ali

Regizor: Elizabeth Lo [aflata la primul lungmetraj]

Incasari: 14.546 $

Premii:
- Best Documentary, Hot Docs Canadian International Documentary Festival, 2020
- Award for Best Cinematography, Millennium Docs Against Gravity, 2021

Nota Gealapa: 7.25
Metascore: 83/100

Povestea lui Zeytin, un caine maidanez care traieste pe strazile din Istanbul.  

Stray este poate cel mai neasteptat film pe care l-am vazut de foarte multa vreme, pentru ca mi-a oferit mult mai mult decat ma asteptam si este mult mai complex decat pare la prima vedere. Nu prezinta doar viata cainilor vagabonzi de pe strazile Istanbulului, ci prin perspectiva lor avem acces si ne sunt aratate o varietate de probleme sociala dintr-o perspectiva unica, practic de la cel mai jos nivel posibil al strazii. Fara sa fie spectaculos si fara sa aiba un ritm alert, filmul resueste sa fie interesant si sa te faca curios in permanenta de ceea ce urmeaza sa vezi. Cred totusi ca realitatea zonei nu este chiar atat de sumbra cum lasa sa se inteleaga filmul, sau cel putin asta sper.

Daca de obicei in filmele documentare nu prea se poate vorbi de calitatea prestatiei protagonistilor, ci cel mult de credibilitatea acestora, de aceasta data nici macar de asa ceva nu poate fi vorba. Nimeni nu prezinta pareri, presupuneri sau predictii. Este mai degraba o prezentare mai apropiata de un documentar National Geographic, doar ca si cu oameni. Protagonistii sunt cativa caini vagabnzi si prin ochii lor oameni de zi cu zi, majoritatea din patura cea mai de jos a societatii turce printre care si unii refugiati sirieni, al caror destin este cu adevarat tragic.

Pentru ca in Turcia este ilegala capturarea cainilor strazii, a facut din acestia instrumentul perfect pentru a ne oferi o vedere la prima mana a unei parti a societatii. Dovedind inca odata ca uneori imaginile spun mai mult decat cuvintele, stray reuseste sa fie interesant chiar daca un fir narativ lipseste cu desavarsire, iar paralele cu viata umana pot fi recunoscute usor. Fara sa fie prea lung si fara sa exagereze in vreun fel, acest film pare pur si simplu extrem de onest si il recomand oricui vrea sa vada un film ... altfel.

Kate (2021)

Gen: Actiune, Crima, Aventura

Distributie: Mary Elizabeth Winstead, Woody Harrelson, Miku Patricia Martineau, Tadanobu Asano, Jun Kunimura

Regizor: Cedric Nicolas-Troyan [a mai regizat: The Huntsman: Winter's War(2016)]

Buget: 25.000.000 $

Nota Gealapa: 6.50
Metascore: 47/100

O asasină are 24 de ore pentru a se răzbuna pe cel care a otravit-o, înainte de a muri.

Cand ma gandesc sa descriu acest film, primul lucru care imi vine in minte este asemanarea uimitoare a intrigii cu un alt film detsul de celebru. Kate este practic varianta feminina a lui Crank. Din start pleaca cu dezavantajul lipsei de originalitate, nu are un ritm la fel de alert ca predecesorul sau si nu mi se pare la fel de amuzant si de palpitant. Fiind un film aparut dupa 15 ani, este clar ca incearca sa compenseze prin calitatea tehnica a scenelor si a efectelor vizuale si reuseste in mare masura, ceea ce il face sa fie totusi un film suficient de agreabil. In afara de faptul ca este putin prea politically correct, nu sunt greseli majore in film si a fost o placere sa il urmaresc.

O alta problema pe acre o are acest film in comparatia cu Crank este lipsa de credibilitate a personajului principal. Daca cu Jason Statham ne-am obisnuit sa fie in pielea celor mai ciudate personaje si cand vine vorba de lucruri incredibile facute in scene de actiune ne gandim doar ca "a venit nebunul de Statham" si toleram cam orice, pe Mary Elizabeth Winstead nu suntem obisnuiti sa o vedem in astfel de ipostaze si dureaza putin pana ne obisnuim cu ea in aceasta postura de masinarie de ucis. Prezenta intr-un rol mic a lui Woody Harrelson, ajunsi si el iata la varsta in acre este folosit aproape exclusiv pentru a face un afis may sexy, este un detaiu inspirat care da putin greutate filmului. Per total, prestatiile nu au fost rele, ci au fost interpretari decente, tipice pentru acest gen de filme.

Cand vine vorba despre scenele de actiune numeroase din film, acestea sunt destul de realiste, dar nu pot sa spun ca m-au socat sau m-au surprins cu ceva. Daca acestea ar fi fost ceva mai deosebite si filmul mi-ar fi parut mult mai bun. Pentru o generatie intreaga care acum 15 ani nu exista sau nu articula cuvinte, referinta cu Crank nu exista, asa ca este posibil ca acest film sa para mult mai original si sa impresioneze ami tare decat este cazul, dar indiferent de varsta sau istoricul de filme vazute, Kate merita o sansa si face fata oricarei comparatii cu brio, reusind sa aiba si propria identitate si sa fie interesant.

The Tale of the Princess Kaguya (2013)

Titlu original: Kaguya-hime no monogatari

Gen: Animatie, Drama

Distributie: Chloë Grace Moretz, James Caan, Mary Steenburgen, James Marsden, Aki Asakura

Regizor: Isao Takahata [a mai regizat: Anne of Green Gables: Road to Green Gables(2010), My Neighbors the Yamadas(1999), Pom Poko(1994), Only Yesterday(1991), Grave of the Fireflies(1988)]

Buget: 43.800.000 $
Incasari: 24.706.166 $

Filmul a obtinut 13 premii, printre care:
- Best Animated Feature Film, Asia Pacific Screen Awards, 2014
- Best Animated Film, Boston Society of Film Critics Awards, 2014
- Best Asian Film, Cinema Bloggers Awards, Portugalia 2016
- Best Animated Film, Cinema Bloggers Awards, Portugalia 2016
- Best Animated Film, International Cinephile Society Awards, 2015

Nota Gealapa: 8.15
Metascore: 89/100

Găsită în interiorul unei tulpini strălucitoare de către un bătrân tăietor de bambus și soția sa, o fetiță devine rapid o domnișoară rafinată. Tânăra prințesă misterioasă îi captivează pe toți cei care o întâlnesc, dar în cele din urmă trebuie să-și confrunte soarta trista.

Am inceput sa prind gustul acestor animeuri. Ma fascineaza originalitatea, creativitatea si stilul de a pune in scena aceste povesti epice. Nici Princess Kaguya nu face exceptie. Este o poveste absolut fascinanta si captivanta, care m-a tinut cu ochii lipiti de ecran pana la final. Aceste povesti sunt atat de bune, incat nici nu este nevoie de vreo animatie de ultima generatie. Este un film lung, de peste doua ore, dar timpul trece pe nesimtite. Modul in care evolueaza povestea, umorul, dialogurile si chiar si lectiile pe care vrea sa le transmita filmul sunt intr-un puternic stil japonez, cu acre incep sa ma obsinuiesc din ce in ce mai mult si care imi devine din ce in ce mai agreabil.

Pentru varianta in limba engleaza s-a apelat la nume destul de importante pentru dublaj, ca Chloë Grace Moretz sau James Marsden, dar nu as putea sa va povestesc despre cum s-au descurcat acestia, pentru ca am preferat sa vad filmul cu sunetul original, cu replici in limba japoneza si cu accentele si intonatia specifica. Cred ca o parte din farmec se pierde daca o asemenea animatie este ascultata intr-o varianta tradusa in alta limba decat cea originala in care a fost conceputa. Accentele pe consoane, stilul repezit si intonatia caracteristica filmelor din acea parte de lume contribuie si ele in mare masura la carisma geneala a povestii.

Mi-a placut felul in care a fost desenat acest film si cum regizorul incearca sa iti atraga atentia asupra anumitor detalii pri modul in acre a ales sa coloreze anumite scene, asigurandu-se astfel ca spectatorii nu pierd detalii importante. Tot legat de schite este de remarcat si atentia la detalii, care merge pana la nivelul florilor si al insectelor. Daca nu sunteti obisnuiti cu acest gen de filme povestea poate parea ciudata si chiar confuza in unele momente, dar cred ca merita facut efortul de a o intelege si recomand acest film cu incredere.

Telstar: The Joe Meek Story (2008)

Gen: Biografic, Drama, Musical

Distributie: Con O'Neill, Kevin Spacey, Pam Ferris, JJ Feild, James Corden

Regizor: Nick Moran [a mai regizat: Creation Stories(2021), The Kid(2010)]

Buget: 1.700.000 $
Incasari: 109.339 $

Nota Gealapa: 6.75

O dramă plină de muzică despre Joe Meek, compozitorul și producătorul afon si homosexual din spatele hiturilor anilor '60 „Have I the Right”, „Just Like Eddie”, „Johnny, Remember Me” și „Telstar”.

In ultima vreme am tot vazut filme cu si despre muzica si personalitati din industrie, asa ca am termen de comparatie proaspat in memorie si Telstar nu este printre cele care sa se remarce si care m-au impresionat. Fiind vorba despre un film care ne ofera o bucatica de istorie despre un personaj mai putin cunoscut, cel putin in zilele noastre, ramane ttusi un film interesant si atunci cand afli povestea din spatele unor melodii pe care le indragesti nici nu are cum sa fie altfel. Filmul in sine nu este cine stie ce. Pare u fim destul de auster, mai degraba unul de televiziune, dar are un ritm alert si cel putin pentru mine care nu stiam nimic despre subiect, a fost destul de palpitant.

Distributia este si ea cel putin interesanta. Protagonistul a fost Con O'Neill, care fara sa fie un nume neaparat de prim-plan a parut ca a facut o treaba buna, mai ales ca a avut un rol destul de solicitant. Surprizele din distributie au fost insa in rolurile secundare unde am putut vedea oameni ca Kevin Spacey, James Corden sau Tom Burke, a caror prezenta au dat oarecare greutate si credibilitate intregului film. Per total insa, nu pot sa spun ca am vazut interpretari iesite din comun, dar au fost prestatii solide, in nota generala a filmului.

Cred ca principala problema a filmului a fst ca a esuat sa il prezinte pe Joe Meek, cel care ne este portretizat aici, in profunzime cu adevarat, chiar daca eforturi in acest sens s-au facut. Oricat de multe lucruri si trairi interne ale acestuia ne-au fost prezentate, au fost foarte putine momentele in care am empatizat cu el, indiferent de ce i s-a intamplat si in cea mai mare parte a timpului m-am gandit doar ce jigodie de om a fost. Apreciez totusi recrearea cu succes a perioadei respective si recomand filmul oricui este pasionat si dornic sa mai afle o bucatica din istoria industriei muzicale.

A Ring by Spring (2014)

Gen: Comedie, Familie, Romantic

Distirbutie: Rachel Boston, Kirby Morrow, Ali Liebert, Jesse Moss, Christopher Jacot

Regizor: Kristoffer Tabori [a mai regizat: The Art of US(2017), The Irresistible Blueberry Farm(2016), Debbie Macomber's Dashing Through the Snow(2015), Love on the Air(2015), Just the Way You Are(2015)]

Nota Gealapa: 6.50

Întotdeauna cinică față de căsătorie, o consultantă de afaceri încrezătoare primește în sfârșit un semnal de alarmă atunci când o ghicitoare prezice că daca nu va primi un inel până la primăvară nu se va mai căsători niciodată.

Cam asa trebuie sa arate o comedie romantica facuta pentru televiziune. Povestea este decenta, fara prea multe briz-brizuri si povesti secundare, cu un scenariu bunicel acre reuseste sa te faca macar sa zambesti uneori si o cinematografie care contribuie si ea din plin la o stare generala de bine pe care ti-o da filmul. Nu este cel mai palpitant si nici cel mai original, dar este suficient de distractiv incat sa asigure o experienta reusita. Cu un ritm alert si o durata destul de scurta, filmul nu isi asuma nici cel mai mic risc de a fi plictisitor si stie sa se concentreze pe detaliile care conteaza.

Rachel Boston este o obisnuita a acestui tip de filme, iar experienta ei se vede, oferindu-ne o interpretare bunicica, cumva tipica pentru un film de televiziune, dar care reuseste sa isi faca personajul mai intai antipatic si apoi indragit, asa cum trebuia. Chiar daca pe langa ea nu mai regasim vreun nume care sa iasa in evidenta, prestatia ei este suficient de solida incat sa poarte filmul de una singura, dar si cei din rolurile secundare au facut destul si au avut prestatii acre nu au daunat filmului.

Daca cineva inca isi mai ia lectii de viata si sfaturi din filme, atunci A Ring by Spring inceaca sa ofere cateva lucruri pozitive, a caror transmisie reusita depinde de cat de deschis este primitorul. Cert este ca acest film poate fi o alegere ideala pentru o seara de film in doi, pentru ca te poarta spre niste sentimente caldute pana la final. Intreg pachetul are un aer calduros si cred ca fara sa fie cu adevarat deosebit, este un film care merita vazut daca va ajunge in maini.

The Tangle (2019)

Gen: Mister, SF

Distributie: Joshua Bitton, Christopher Soren Kelly, Jessica Graham, Nicole da Silva, Anil Kumar

Regizor: Christopher Soren Kelly [aflat la primul lungmetraj]

Filmul a obtinut 6 premii, printre care:
- Jury Prize - Best SciFi Film, Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Jury Prize - Best Actor (Christopher Soren Kelly), Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Jury Prize - Best Actress (Jessica Graham), Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Jury Prize - Best Screenplay, Buffalo Dreams Fantastic Film Festival, 2019
- Best Actor - Feature Film (Christopher Soren Kelly), GenreBlast Film Festival, 2019

Nota Gealapa: 3.65

Intr-un viitor apropiat în care Tangle conectează pe toată lumea la orice prin intermediul hard disk-urilor din creier, un grup de agenți guvernamentali încearcă să protejeze omenirea din camere tehnologice ascunse, camere pe care Tangle nu le poate accesa.

Nu inteleg de ce producatorii care vor sa faca filme pe bani putini ar alege sa faca unul cu un viitor distopic pe care nu ni-l pot prezenta. S-au facut atatea mega-productii desfasurate intr-un asemenea decor si care au impresionat de-a lungul vremii, incat e greu sa propui publicului un asemenea cadru pe care din lipsa de fonduri sa nu il poti arata si doars a ni-l povestesti putin si noi sa ni-l imaginam. Daca voiam sa imi imaginez citeam o carte. Acest film ar fi fost fix a fel si daca actiunea se desfasura in antichitate, pentru ca este doar povestea unei crime si a unei investigatii care se bazeaza doar pe presupuneri si discutii, iar majoritatea filmului se intampla intr-o singura camera. Nici macar crima in sine si felul in care se ajunge la vinovat nu este mare lucru si aceasta banalitate si lipsa de dinamism chiar m-a plictisit.

Distributia este si ea una mediocra, iar cand unor actori mediocri le dai un scenariu de asemenea mediocru mi se pare total nerealist sa speri ca se va intampla ceva deosebit. Si interpretarile protagonistilor, de fapt ale tuturor celor opt actori care formeaza distributia, sunt lipsite total de orice scanteie de emotie sau interes, contribuin din plin la efectul de sedativ natural pe care il are acest film. Uneori astfel de filme reusesc sa scoata la iveala un talent neexploatat si pot produce cate un nume care arata potential si acre ulterior sa se lanseze cu adevrat, dar in acest film nu este cazul de asa ceva. Prestatiile actorilor au fost totusi in mediocritatea lor peste nivelul general al filmului.

Aceasta povestea mi se pare mult prea pretentioasa entru ce este de fapt si anume un amestec confuz intre  o poveste misterioasa si romantica, dar care are si o crima, dar aduce in discutie si nanotehnologia, care ne prezinta poezii pseudo-intelectuale, intr-un stil de intergare care aminteste de Sam Spade, o femeie cu caul intr-un glob care arata foarte dubios si care ne prezinta o tehnologie avansata care isi schimba modul in care functioneaza de fiecare data cand se contrazice cu povestea. Multe fite si multa aroganta care nu au de fapt nimic la baza si fac doar ca acest film sa fie foarte usor de displacut.

Deep Evil (2004)

Gen: Horror, SF

Distributie: Lorenzo Lamas, Ona Grauer, Adam J. Harrington, Jim Thorburn, Will Sanderson

Regizor: Pat Williams [a mai regizat: Love in Winterland(2020), Write Before Christmas(2019), Christmas Bells Are Ringing(2018), Wedding of Dreams(2018), Dead Rising: Endgame2016)]

Buget: 1.500.000 $

Nota Gealapa: 5.10

După un accident care are loc într-un laborator de cercetare secret din îndepărtata Alaska, o echipă de mercenari calificați este trimisă să investigheze dacă acesta a fost cu adevaratun accident sau un act terorist.

Pentru un SF de origina canadiana, facut pentru televiziune si cu Lorenzo Lamas in rolul principal, acest filme este chiar decent. Este o poveste banala, asezonata cu dialoguri proaste si efecte vizuale de toata jena, dar reuseste sa fe coerent, este dinamic, nu dureaza prea multe, iar in unele momente este atat de prost ca devine amuzant. Nu este totusi un film bun nici macar dupa standardele filmelor de televiziune, iar daca se va difuza la un moment dat in Romania, probabil va ajunge pe National TV,s au maxim Prima.

In afara de Lorenzo Lamas nu am recunoscut nici un nume, iar Lorenzo Lamas nu a fost un protagonist sinonim cu calitatea in nici un moment al carierei ale si nu se va mai schimba asta niciodata. Si aici ne ofera o interpretare in nota lui obisnuita, adica una de mediocritate. Chiar si asa mediocru fiind, prestatia lui este cu mult mai buna decat a unor colegi de-ai sai de platou. Unii dintre ei mi-au dat senzatia ca nici macar nu sunt actori profesionisti. Am vazut interpretari mai reusite de la tineri actori aspiranti in filme facute cu o singura camera tremuranda si cu scenarii mult mai sumare.

Intriga este un absolut banala si mai uzata decat franele unei masini de pe Uber si anume un extraterestru scapat dintr-un container unde era izolat si studiat si care urmeaza sa distruga planeta. Sunt o gramada de erori d elogica in poveste, dar cui ii pasa de asa ceva intr-un asemenea film. CRed ca pot numi o singura scena reusita: chiar in primele momente ale filmului Lorenzo Lamas benefiziaza de un lapdance topless si cred ca acela este punctul culminant, pentru ca de acolo totul o ia la vale.

Yesterday (2019)

Gen: Comedie, Musical, Fantastic

Distributie: Himesh Patel, Lily James, Sophia Di Martino, Ellise Chappell, Meera Syal

Regizor: Danny Boyle [a mai regizat: T2 Trainspotting(2017), Steve Jobs(2015), Trance(2013), Frankenstein(2011), 127 Hours(2010)]

Buget: 26.000.000 $
Incasari: 154.608.507 $

Premii:
- Audience Award - World Cinema, Montclair Film Festival (MFF), 2019

Nota Gealapa: 6.90
Metascore: 55/100

Un muzician mediocru realizează că este singura persoană de pe Pământ care își poate aminti de trupa The Beatles, după ce s-a trezit într-o linie temporală alternativă în care acestia nu au existat niciodată.

Yesterday este un film despre care nu stiam absolut nimic, astfel ca supriza a fost cu atat mai placuta sa descopar un film atat de proaspat si de original. Cel putin eu nu m-am mai intalnit cu aceasta intriga, astfel ca am fost extrem de interesant sa vad cum se desfasoara si cum se termina povestea. Am fost putin dezamagit spre final si am ramas cu sentimentul ca un potential urias nu a fost exploatat asa cum ar fi trebuit. Ramane totusi un film foarte placut de urmarit si pentru ca vorbim de o poveste atat de originala este si imprevizibil pana la final. Fara sa debordeze de tehnologie, filmul arata bine si are un feeling modern, iar muzica desi este destuld e prezenta nu acapareaza toata atentia.

Distirbutia este destul de ciudatica in schimb si cred ca incurca filmul mai degraba decat sa il ajute. Lily James este absolut adorabila dar sunt multe alegeri indoielnice in jurul ei, air personajul esi este totusi unul secundar. Vorbim de o productie multinationale, dar are vibeul unui film britanic si banuiesc ca este mai englezesc decat american sau chinezesc. Poate asa se explica numarul mare de actori do origina indiana din distributie, in frunte cu protagonistul Himesh Patel, care a avut o prestatie decenta, dar a carui interpretare nu m-a dat neaparat pe spate. Problema este ca avand atat de multi actori de origina indiana, pare in unele scene un film etnci, sau acre se straduieste mult prea tare sa fie incluziv sau poltically correct. Cred ca aici la interpretare si la chimia dintre protagonisti sufera filmul cel mai tare.

A doua mare problema si care m-a facut sa spun mai devreme sa spun ca potentialul nu a fost folosit la maxim, este ca aceasta ideea minunata care creeaza o lume fantastica senzationala si chiar curata, este deviata pe parcurs de catre regizor si scenaristi intr-o poveste de dragoste banala, care ne propune o sumedenie de clisee arhicunoscute. As fi preferat sa fie explorata mai mult aceasta lume fara Coca Cola, fara tigari si fara Oasis. Apreciez totusi abordarea in prima parte a unor subiecte delicat cum ar fi cenzura exagerata a industriei muzicale in zilele noastre, vremuri in care The White Album nu ar fi putut fi lansat pentru ca este considerat rasist. Ramane totusi un film care trebuie apreciat pentru originalitate  si pe care va indemn sa il vedeti. Pana la urma un film plin cu muzica de la Beatles nu are cum sa fie asa de rau.

Louise-Michel (2008)

Gen: Comedie

Distributie: Yolande Moreau, Bouli Lanners, Benoît Poelvoorde, Albert Dupontel, Joseph Dahan

Regizor: Benoît Delépine [a mai regizat: Delete History(2020), I Feel Good(2018), Saint Amour(2016), Groland le gros métrage(2015), Near Death Experience(2014)]

Buget: 2.200.000 $
Incasari: 5.016.430 $

Premii:
- Audience Award - Best Film, Amiens International Film Festival, 2008
- Best Screenplay, San Sebastián International Film Festival, 2008
- Special Jury Prize - World Cinema - Dramatic, Sundance Film Festival, 2009

Nota Gealapa: 6.60

Ce e de facut când muncitorii unei fabrici sunt disponibilizați peste noapte? Louise are o idee originală: de ce să nu facă o cheta pentru a angaja un asasin și pentru a-l lichida pe fostul lor șef? Ideea a fost apreciată, așa că Louise pleacă în căutarea omului potrivit dar, din păcate, dă peste Michel, un specialist în securitate dubios.

De cele mai multe ori, cinematografia frantuzeasca, chiar daca are un stil propriu inconfundabil, nu se remarca neaparat cu ceva, dar cand si cand cate un film iese cu adevrat din comun, fie ca este excelent, fie ca este extrem de grafic, fie ca este foarte ciudat. Louise-Michel se incadreaza in aceasta ultima categorie si este atat de ciudat, ca pana la final nu m-am putut obisnui pe deplin cu personajele. Scenaristii s-au straduit din rasputeri sa nu cumva sa ne prezinte un personaj normal la cap si au reusit. Fiecare are dubiosenia lui si sunt greu de tolerat. Cinematografia propune si reuseste sa transmita o atmosfera sumbra, care nu este intunecata, dar este extrem de austera, iar coloana sonora o completeaza perfect. Per total, nu vorbim de un film deosebit de bun, dar este un film care se remarca prin personajele si actiunile ciudate si care mai este si cat de cat amuzant.

Distributia este una decenta pentru Franta. Nu cunosc eu toti actorii industriei repsective, dar m-am obisnuit cu cativa, iar daca Albert Dupontel este unul dintre actori, fara a avea rol principal, pot sa imi fac o idee si despre relevanta celorlalti. Nu pot sa spun ca am vazut interpretari magistrale din partea cuiva, dar mi-a placut ca toti si-au acceptat personajele asa cum au fost ele si au reusit sa le faca credibile, atat cat s-a putut. Sunt actori experimentati care au stiut sa se pune reciproc in valoare, iar per total calitatea prestatiilor lor este una buna.

Este o tragi-comedie care nu pierde timpul si te face sa intelegi de la inceput ca urmeaza sa vezi un film putin bolnav. Ritmul este unul bun pe intreaga durata a filmului, iar finalul este unul coerent, doar ca in anumite momente pe drumul pana la deznodamant cliseele sunt in calitate destul de mare. Nu este nici suficient de amuzant si nici suficient de ciudat ca sa il recomand, dar nu este nici de ocolit daca va pica in maini. Macar daca nu va place nu va va incarca memoria prea mult, pentru ca nu pare deloc memorabil si probabil il veti uita rapid.

I Love Yout Too (2010)

Gen: Comedie

Distributie: Brendan Cowell, Peter Dinklage, Yvonne Strahovski, Peter Helliar, Megan Gale

Regizor: Daina Reid [aflata la primul lungmetraj]

Buget: 4.500.000 $
Incasari: 1.980.411 $

Nota Gealapa: 6.90

Un tip care are fobie de angajament și prietenul lui hipster fac echipa pentru a cuceri femeile visurilor lor.

Pot spune despre acest film ca este o comedie cinstita si un film corect de categorie B. Este un film australian simplu, care arata pe alocuri mai auster decat bugetul pe care l-a avut la dispozitie, dar focusul a fost mai degraba pe scenariu si acest lucru se vede. Fara sa fie vreo capodopera, este bine scris si ofera destule dialoguri interesante si chiar surprinzator de multe scene amuzante, folosind un umor de calitate buna. Nici muzica si nici cinematografia nu m-au dat pe spate, dar per total pot spune ca I Love You Too este un film destul de agreabil cat sa il consider reusit.

Distributie nu este nici ea impresionanta si in afara de un Peter Dinklage inainte sa apara in Game of Thrones si poate  Yvonne Strahovski, nu prea sunt nume care sa atraga atentia si sa creeze interes. Din fericire insa, am simtit placerea actorilor si chimia dintre ei, crae i-au ajutat sa produca prestatii cel putin in nota filmului daca nu chiar putin mai bune. Nu pot spune ca cineva anume s-a detasat si vreun personaj m-a facut sa empatizez cu el mai mult decat cu restul, mai ales ca nu se intampla mari drame in film, dar per total, intregul tablou mi-a dat o stare de bine privindu-l.

In mod normal nimeni nu ar avea nici un motiv sa vada un asemenea film, despre care nu a auzit nimic si pare ca nu are ceva deosebit de prezentat, dar iata-ma indemnandu-va pe cei care cautati o comedie simpla si sensibila cu foarte putine momente cringe. Si specificul regional australian este foarte putin prezent si el, astfel filmul a evitat sa se niseze doar in tara sa de provenienta si cred ca va fi la fel de agreabil pentru toata lumea. Fara sa fie memorabil, cred ca este un film care merita o sansa si va va aduce putina bucurie si buna dispozitie intr-o seara, inainte sa il uitati definitiv intr-un timp relativ scurt.