12 Rounds 2: Reloaded (2013)

Gen: Actiune

Distributie: Randy Orton, Tom Stevens, Brian Markinson, Venus Terzo, Cindy Busby

Regizor: Roel Reiné [a mai regizat: Capsized: Blood in the Water(2019), Redbad(2018), Dead Again in Tombstone(2017), Hard Target 2(2016), The Condemned 2(2015)]

Buget: 4.000.000 $

Nota Gealapa: 5.80

Un barbat rapeste sotia unui paramedic, fortandu-l sa participe la un "joc al mortii", care are 12 runde si care il poarte in diferite locatii.

Cu un buget mediocru si cu o poveste identica cu cea din primul film, acest film nu m-a surprins cu nimic si a fost exact atat de mediocru cum ma asteptam. In afara de cateva scene de actiune decente si cateva explozii interesante nu are mai nimic de oferit. Abordand fix aceeeasi poveste, pierde elementul surpriza de care a beneficiat primul film al seriei, ceea ce il face banal si previzibil. Scenariul este mediocru si el, oferind cele ami banale dialoguri si orice incercare de a rasturna situatie nu ajuta cu mai nimic.

Fata d eprimul film, acesta se bucura si de o vedeta WWE mai putin carismatica. Dwayne Johnson a deschis calea wrestlerilor catre filme, dar nu toti arata ca el, nu toti au baza lui de admiratori si cel ami important nu toti sunt la fel de talentati. John Cena are putin din toate acestea si a dus primul film la capat cu oarecare succes, dar Randy Orton, cel caruia i s-a oferit rolul principal acum pur si simplu nu se afla inca in aceeasi categorie. Poate se intampla asta dfoar pentru ca se afla intr-o faza incipienta a acrierei sale de actor, dar prestatialui a fost una destul de mecanica si plata si nu m-a facut sa empatizez deloc cu personajul sau, desi acesta trecea prin toate suferintele posibile. In plus, Orton trebuie sa mai spele si din imagina de personaj negativ pe acre a avut-o in WWE pe vreme cand urmaream acele spectacole, ca sa il cred in pielea unui personaj pozitiv.

Cred ca principalele probleme ale filmului sun finalul destul de abrupt, precum si absenta a inca cateva scene care sa lege mai bine actiunea si sa explice anumite situatii. Chiar si in aceste conditii insa, trebuie sa recunosc ca nu m-am plictisit mai deloc si timpul a trecut destul de repede urmarindu-l, prea putin insa pentru a ma determina sa il recomand. Este doar un film de categoria a doua aproape decent, dar exista pe piata multe astfel de filme mult mai agreabile care trebuie vazute inaintea acestuia.

The Clink of Ice (2010)

Titlu oricinal: Le bruit des glaçons

Gen: Comedie, Drama

Distributie: Jean Dujardin, Albert Dupontel, Anne Alvaro, Myriam Boyer, Christa Théret

Regizor: Bertrand Blier [a mai regizat: Heavy Duty(2019), How Much Do You Love Me?(2005), Les côtelettes(2003), Actors(2000), My Man(1996)]

Buget: 7.000.000 $
Incasari: 5.577.226 $

Premii:
- Best Supporting Actress (Meilleure actrice dans un second rôle) (Anne Alvaro), César Awards, Franta 2011
- Label Europa Cinemas, Venice Film Festival, 2010
- Best Screenplay (Scénario), Étoiles d'Or, Franta 2011

Nota Gealapa: 6.70

Un scriitor alcoolic este "vizitat" de o încarnare a cancerului său.

Indiferent ce s-ar spune despre acest film, in nici un caz nu poate fi acuzat de lipsa de originalitate. Eu unul nu am mai intalnit acest mod de abordare si recunosc ca m-a fascinat. Filmul este in egala masura si o drama si o comedie, dar nu este unul din acele filme care sufera de o criza de identitate. in acest caz aceasta abordare functioneaza perfect, pentru ca de multe ori umorul este una din armele cu ajutorul carora oamenii depasesc suferinte inimaginabile. Scenariul este si el destul de bunicel, oferind multe metafore si lectii ascunse. Nu este cel mai dinamic film, dar are momentele lui si creeaza chiar o oarecare doza de suspans.

Distributia este excelenta, avand in componenta nume importante ale cinematografiei franceze, despre care nu pot sa spun ca au stralucit si nici ca m-au emotionat, dar am avut senzatia ca s-au avhitat cu brio de sarcini si au colaborat bine impreuna. Albert Dupontel si Myriam Boyer cred ca au avut in fata una dintre cele mai mari provocari ale carierei. Nu in fiecare zi trebuie sa joci...un cancer...la propriu. CRed ca s-au descurcat binisor cu aceste roluri ciudate, ba chiar cred ca au furat putin din lumina reflectoarelor menita pentru protagonisti.

Chiar daca ine intentionat pe ansamlu si transmitand mesaje pozitive, filmul are momentele lui greu de digerat, care pune spectatorul intr-o cumpana morala. Este cu siguranta un film neconventional, iesit din mainile unui regizor oisnuit cu astfel de proiecte iesite din comun. Nu este memorail, dar ma ucur ca am avut ocazia sa il vad si il recomand cu incredere, fie si numai pentru faptul ca originalitatea este atat de rara in filmele de astazi.Eu l-am descoperit din intamplare, dar cred ca acest film ar fi meritat mai multa atentie decat a avut parte.

Miami Bici (2020)

Gen: Comedie

Distributie: Matei Dima, Codin Maticiuc, Letitia Vladescu, Alexandru Baraboi, Alessandra Bianchi

Regizor: Jesús del Cerro [a mai regizat: Attraction to Paris(2021), Hawaii(2017), Mamaia(2013), Ho Ho Ho 2: O loterie de familie(2012), S-a furat mireasa(2012)]

Buget: 1.500.000 $
Incasari: 2.663.916 $

Nota Gealapa: 6.80

Ion și Ilie, doi tineri dintr-un mic oraș întunecat din România merg la Miami în mijlocul iernii, pentru a trăi atât „Visul american”, cât și visul românesc de „a se îmbogăți repede”.

Acest film a creat multa valva aici pe plan local in perioada in care a aparut. Foarte rare au fost parerile echilibrate. Fie a fost laudat in exces ca si cum ar fi vreun film care revolutioneaza cinematografia romaneasca, fie criticat in exces pentru ca asa suntem noi vesnic nemultumit si ne plangem mereu ca filmele noastre sunt prea triste si cand apare unul mai relaxat ca acesta brusc simtim lipsa artei si nu ne place superficialitatea, desi ingurgitam fara nici o problema de o viata superficialitate cu stampila Hollywoodului. Adevarul este ca avem Miami Bici este un film bunicel. Pentru un roman impactul va fi altul si ni se va parea mult mai bun decat unui strain care il vede, pentru ca multe dintre glume si jocurile de cuvinte sunt doar pe intelesul romanilor. Este departe de a fi o capodopera totusi, deci nu e justificata nici lauda efectiva. Sunt multe glume bune care m-au facut sa rad, dar exista si destule momente cringe.

Problema principala a filmului este actoria zic eu si aceasta vine odata din faptul ca pe de-o parte Codin Maticiuc desi merita laudat pentru ca s-a inhatamat la munca pe care o presupune producerea unui film, a avut o atitudine pe care o aveau in copilarie copiii slabi la fotbal dar care aveau minge, in sensul in care a decis ca pe banii lui trebuie sa joace el, care nu este profesionist si se vede, iar pe de alta parte Matei Dima ne arata ca nu conteaza cate sketchuri faci pe youtube, acestea nu te califica neaparat pentru un film. Cand cei doi protagonisti ai tai au probleme cu interpretarea, acest aspect este destul de greu de compensat si  nu cred ca cei din rolurile secundare au reusit, mai ales ca nici acestia, cu mici exceptii nu au oferit prestatii foarte credibile.

Nu am o problema cu cinematografia  chiar daca pot sa inteleg punctul de vedere ca filmul pare mai degraba un sketch mai lung. De asemenea, povestea simpla este un lucru comun in astfel de comedii si nu cred ca este cazul sa fim critici in exces doar pentru ca e un film romanesc. Este de apreciat totusi ca este o intriga iesita din comun pentru filmele romanesti, al caror univers de obicei nu depaseste granitele. Da, destule momente cringe, dar si multe glume reusite, chiar daca multe destul de usurele si la prima mana. Nu simt nevoia sa il revad si nici sa il adaug la colectia personala, dar m-a distrat si nu am o problema sa il recomand, pentru ca sunt convins de potentialul sau de a-i distra si pe altii. Cred ca a primit prea mult hate inutil, iar multi dintre cei care l-au criticat in gura mare, ascund secretul de a fi ras si de a se fi simtit bine vazandu-l.

Butcher Boys (2012)

Titlu original: Bone Boys

Gen: Actiune, Horror

Distributie: Ali Faulkner, Johnny Walter, Derek Lee Nixon, Tory Taranova, Gregory Kelly

Regizor: Duane Graves [a mai regizat: Kill or Be Killed(2015), Slacker(2011), The Wild Man of the Navidad(2008), Up Syndrome(2000)]

Buget: 1.500.000 $

Nota Gealapa: 3.75

O zi de naștere sarbatorita la un restaurant elegant se transforma intr-o întâlnire cu canibali care fac trafic de carne.

Nu ma deranjeaza o intriga ridicola. Pusa in scena cum trebuie poate rezulta un film bun, sau cu autoironie, poate duce la un rezultat macar amuzant. Din pacate, Butcher Boys nu se incadreaza in nici una din cele doua situatii. Este un film care se ia in serios prea mult, pentru cat de putin ofera. Este previzibil si ii lipseste aproape cu desavarsire contextul. Nu stim de ce se intampla ce vedem pe ecran si pentru ce scop, iar putnele explicatii din a doua parte a filmului sunt mult prea putine pentru a justifica toata nebunia. In plus, haosul de la final nu ajuta nici el deloc. Filmul se si termina la fel de abrupt cum incepe. In afara de cateva scene foarte grafice, acest film nu ofera nimic. 

Distributia bineinteles ca este formata exclusiv din anonimi care se agata de astfel de filme cu speranta ca ii va remarca cineva si vor face pasul in productii mai relevante. Numai ca pentru ca cineva sa te observe trebuie sa demonstrezi anumite calitati, iar prestatiile actorilor din acest film sunt in cel mai bun caz mediocre. Nu am reusit sa empatizez cu vreun personaj, chiar daca dramele uriase prin acre trec unele dintre acestia ar fi trebuit sa ma mjiste macar putin. Astfel ca acestia trebuie sa mai astepte pana isi vor lansa carierele cu adevarat.

Filmul mi-a adus aminte de Hostel in prima parte, apois-a transformat usor in Scary Movie dar nu a fost consistent nici in aceasta abordare. Cu personajele sale unidimensionale si cu felul ciudat in care unele dintre acestea vorbes, as spune ca filmul este pus in scena mai degraba ca un anime si daca nu sunteti putin familiar cu modul in care se spun povestile in acest gen o sa vi se para foarte ciudat. Filmul asta nu e bun nici sa iti sperie iubita slaba de inger pe care sa o consolezi tu mai apoi, deci nu gasesc nici un motiv pentru care l-as recomanda cuiva.

My Mother's Future Husband (2014)

Gen: Familie

Distributie: Frank Cassini, Burkely Duffield, Kylee Epp, Matreya Fedor, Everick Golding

Regizor: George Erschbamer [a mai regizat: Muse(2018), Maternal Instinct(2017), Deadly Attraction(2017), Campus Caller(2017), A Firehouse Christmas(2016)]

Buget: 980.000 $

Nota Gealapa: 4.05

Headly elaborează un plan pentru a-și cupla mama văduvă cu un tip, sau trei, pentru a mai micsora timpul petrecut de cele doua impreuna.

Regizorul si scenaristul acestui film au decis ca stereotipurile unui singur gen sunt prea putine pentru un singur film, asa ca au ingramadit aici cliseele din doua genuri. Pe de-o parte avem parte de cea mai banala poveste de dragoste adolescentina, in care ea se indragosteste de persoana nepotrivita si realizeaza in cele din urma ca cel din friendzone este de fapt baiatul potrivit, dar este abordata si cealalta varianta de poveste de dragoste care merge bine la inceput, pana cand tot el interpreteaza gresit ce vede si dupa ce realizeaza greseala se lupta sa o recucereasca. Pe de alta parte insa, ni se arunca in fata si drama unei familii in care un membru moare subit provocand o suferinta despre are cei ramasi evita sa vorbeasca, dar care le afecteaza vietile de zi cu zi. Problema este ca toate acestea ne sunt prezentate nu doar intr-un mod previzibil ci si foarte superficial, cu dialoguri banale, lipsite de detalii esentiale, rezultatul fiind imposibilitatea unui spectator de a fi cu adevarat empatic cu vruenul dintre personaje.

Cliseele snunt prezente si in distirbutie, in sensul in care pe langa personajele relevante s-au folosit cateva figuri familiare pentru a atrage atentia. Probabil din lipsa de fonduri, nici aceste nume selectate pentru a face genericul mai interesant nu sunt chiar de prima mana. Cei alesi pentru a face filmul mai atragator au fost Kylee Epp, o cantareata probabil necunoscuta in afara Canadei si Lochlyn Munro, un actor destul de experimentat care a depasit uneori bariera filmelor de televiziune si a avut aparitii sporadice si in filme mediocre de la Hollywwod. Protagonistele au fost Matreya Fedor, o actrita tanara si anonima a carei principala calitate pare a fi doar ca seamana cu alte actrite si iti da doar senzatia ca ai mai vazut-o si spun asta pentru ca prestatia ei nu m-a convins, daar si Lea Thompson, o actrita cu experienta in astfel de filme mediocre de televiziune, care a avut si ea o prestatie parca lipsita de orice implicare si plictisita de prezenta in tot felul de proiecte de mana a doua.

Intr-adevar, pentru Lea Thompson filmul a arut cumva sub nivelul, dar si sub demnitatea ei. Pe langa toate astea, se mai adauga si o coloana sonora foarte enervanta, ca un copil care plange incontinuu, pe care il auzi mereu pe fundal indiferent ce faci si care te scoate din sarite. Filmele foarte proaste care abordeaza teme SF macar iti pun in fata o idee ridicola, carre le face sa iasa din banal, dar cred ca acest gen de filme cum este acesta ar trebui interzise pe vecie, pentru ca nu le vad =alt rost decat acela de a irosi timp din viata celor care le vad.

Beneath (2007)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Nora Zahenter, Brenna O'Brien, Carly Pope, Don S. Davis, Beatrice Zeilinger

Regizor: Dagen Merrill [a mai regizat: Atomica(2017), Finding Harmony(2014), Murder in the Dark(2013), Broken Hill(2009)]

Nota Gealapa: 6.25

Christy se întoarce în orașul natal dupa multi ani de la un accident de mașină care i-a desfigurat sora mai mare. Bântuită de accidentul în care chiar ea a fost șofer, află că cele mai grave coșmaruri ale sale s-au împlinit ... sau sunt pe cale să o facă.

Nu mai vazusem un horror de ceva vreme si sperams a nu fiu dezamagit prea tare, pentru ca filmele de acest gen care sa fie bune sunt destul de rare si acesta nu este unul chiar idin prima linie. Din fericire, chiar daca nu a stralucit, Beneath si-a facut treaba cu brio in cea mai mare parte si mi-a astamparat pentru moment setea. Nu este pre aoriginal si devine previzibil destul de repede pentru ca urmeaza cai batatorite demult. Ba chiar are si multe omente in acre este confuz, iar scenariul nu reuseste sa explice lucruri esentiale, dar are si cateva lucruri pozitive foarte importante. In primul rand, reuseste sa creeze o atmosfera sumbra care iti da fiori din cand in cand si chiar daca nu m-am speriat mai deloc, pot sa zic sa ca "monstrul" din film arata binisorsi mi-a fost mentiunut interesul pana la final.

Distributia nu are in componenta nici un actor cu adevarat important care sa dea filmului greutate sau putina credibilitate, atata cat poate avea un asemenea film. In schimb, parca au fost alesi actori necunoscuti care sa semene cu unii mai celebri, pentru ca se intampla asta in cazul catorva dintre ei. Din pacate, cred ca ar fi trebuit sa conteze mai mult abilitatile lor, in loc sa se puna accentul pe felul in care arata, pentru ca per total prestatiile acestora lasa de dorit. Interpretarile sunt fara exceptie pline de clisee si cred ca au ratat chiar si alegerea copilului actor; in ultima vreme am vazut copii foarte talentati, dar aici alegerea a fost una mediocra.

Efectele vizuale sunt putine si destul de simple, dar arata binisor si au efectul scontat. Muzica aleasa nu este nici prea prea, nici foarte foarte, iar cinematografia este destul de reusita. Luand in considerare toate bunele si toate relele, rezultatul este un film horror decent, dar care nu va provoca cosmaruri decat celor exagerat de slabi de inger. Nu este un film pe acre sa il recomand in mod deosebit, dar daca dati peste el din intamplare pe la televizor, nu este cazul sa schimbati canalul grabiti si puteti sa ii acordati o sansa, pentru ca nu va va plictisi.

Hindsight (2011)

Titlu original: Poo-reun so-geum

Gen: Actiune, Crima

Distributie: Kang-ho Song, Shin Se-Kyung, Jeong-myeong Cheon, Min-Joon Kim, Jong-Hyuk Lee

Regizor: Hyun-seung Lee [a mai regizat: If You Were Me 4(2009), Il Mare(2000), Sunset on the Neon Lights(1995), The Blue in You(1992)]

Incasari: 4.872.490 $

Nota Gealapa: 6.75

Un tânăra asasina este trimisa să omoare un sef pensionar al mafiei, dar lucrurile se complică când începe să il indragească.

Eu unul ma declar fan al filmelor coreene. Paote ajung la mine doar cele bune, dar cert este ca nu am dat peste prea multe care sa ma dezamageasca, ba chiar am descoperit cateva senzationale de-a dreptul. Hindisgh este departe de a fi senzational, dar nu il pot numi nici o dezamagire. Numai ca povestea nu mai este asa surprinzatoare cum m-au obisnuit filmele din partea asta de lume. As spune ca este mai degraba previzibila si urmeaza un fir logic si se dezvolta mai degraba ca un film de la Hollywood. Este in continuare un film bunicel, dar m-a deranjat putin ca i-am ghicit finalul mai repede decat mi-as fi dorit. Nu debordeaza de efecte vizuale sau scene de actiune, pentru focusul a fost pe alt gen de detalii, dar cele care exista sunt decente.

Numele din distributie nu imi spun absolut nimic, dar unele figuri mi-au parut familiare. Nu stiu daca s-a intamplat asta pentru ca i-am vazut in alte filme, sau pentru ca sunt eu rasist si mi se pare ca oamenii din acea parte de lume seamana toti intre ei. Cert este ca interpretarile sunt satisfacatoare si nimic mai mult. Au un puternic stil specific cninematografiei coreene si nu numai, adica extra-dramatizat, dar cu care te poti obisnui rapid si nu este deranjant. Poate in acest caz chiar functioneaza in avantajul filmului, oferindu-i un mic plus de autenticitate.

As spune ca este pe jumatate film de actiune si pe jumatate film romantic. Povestea de dragoste se intampla intre o tanara care se intampla sa lucreze part-time ca asasin platit si un cap al mafiei aproape de pensionare. Povestea de dragoste furnizeaza si ea ceva tensiune si nu este doar de umplutura. Despre partea de actiune pot spune insa chiar daca este destul de palpitanta, ca ma asteptam sa fie mai brutala, pentru ca asa m-au obisnuit filmele asiatice. daca suteti un film al filmelor coreene il puteti incerca, dar daca vreti sa incercati pentru prima data un film din aceasta tara, atunci v-as indemna sa va reorientati catre altul, pentru ca acesta nu este revolutionar cu nimic, lucru atipic pentru coreeni si v-ar putea lasa o impresie gresita.

She Made Them Do It (2013)

Gen: Crima, Drama

Distributie: Jenna Dewan, Mackenzie Phillips, Steve Bacic, John Walsh, Nels Lennarson

Regizor: Grant Harvey [a mai regizat: A Christmas Horror Story(2015), Balletlujah(2014), Gone(2011), Held Hostage(2009), Freezer Burn: Tha Invasion of Laxdale(2008)]

Nota Gealapa: 6.75

Povestea adevărată a lui Sarah Pender, care a fost găsită vinovată că a gandit si a creat premisele unei duble crime. 

Stiam de la inceput ca am in fata un film de televiziune, deci nu am plecat la drum cu asteptari prea mari si am primit aproape exact ce ma asteptam. De asemenea, vorbim de o poveste bazata pe fapte reale, ceea ce face orice intriga mai interesanta. Este un film bunicel in cea mai mare parte cu un ritm alert, poate chiar prea alert uneori, lasand senzatia ca s-a pornit la acest proiect de la limita de timp in care au incercat sa faca loc cat mai multor detalii. Asta inseamna ca prin multe aspecte se trece prea superficial, iar in partea de introducere lipsesc atat de multe detalii incat e chiar deranjant.

Distributia este in regula pentru un film de televiziune si chiar si despre interpretari pot sa spun ca au fost bunicele. Jenna Dewan a fost protagonista si a facut o treaba decenta. A avut cateva momente ezitante, dar in cea mai mare parte am crezut-o. Steve Bacic a fost o surprizqa placuta, chiar daca rolul sau au fost unul destul de mic si pe langa el mai sunt cateva figuri familiare care au aparitii sporadice, dar care dau filmului un plus de credibilitate. Chiar daca nu am fost cu adevarat emotionat la cele cateva tentative ale scenariului de a sensibiliza, per total ma declar multumit de calitatea prestatiilor artistice.

Mi-ar fi placut, fiind vorba de un film bazat pe fapte reale, sa ma lase cunoscand cu certitudine adevarul, lucru care nu se intampla. Filmul iti prezinta cumva ambele variante: si cea a politiei si cea a protagonistei, variante care sunt in antiteza, dar nu iti da aproape nici un indiciu care sa incline balanta in favoarea uneia dintre cele doua. De obicei mi se pare interesanta aceasta abordare, dar de data asta as fi simtit nevoia sa stiu cu certitudine ce s-a intamplat exact. urmarind filmul cu atentie, poti intui cam care este acest adevar, dar nu e treaba unui film atat de simplu sa te puna sa gandesti. In concluzie, chiar daca nu este un film pe care sa il cauti in mod deosebit, daca apare intr-o seara pe tv nu e nevoie nici a schimbati canalul, pentru ca este suficient de agreabil si departe de a fi plictisitor.

Gods of Egypt (2016)

Gen: Aventura, Fantastic

Distributie: Brenton Thwaites, Nikolaj Coster-Waldau, Gerard Butler, Chadwick Boseman, John Samaha

Regizor: Alex Proyas [a mai regizat: Knowing(2009), I, Robot(2004), Garage Days(2002), Dark City(1998), The Crow(1994)]

Buget: 140.000.000 $
Incasari: 150.680.864 $

Premii:
- Most Out of Place White Person in a Movie, All Def Movie Awards, 2017
- Top Box Office Films, ASCAP Film and Television Music Awards, 2017

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 25/100

Eroul muritor Bek face echipă cu zeul Horus, o alianță împotriva lui Set, zeul nemilos al întunericului, care a uzurpat tronul Egiptului, scufundând imperiul odinioară pașnic și prosper în haos și conflict.

Uneori, cand intriga unui film pleaca de la o poveste mediocra, acesta poate fi salvat de lucruri mai superficiale, cum ar fi un scenariu care sa ofere dialoguri sau glume bune, o cinematografie reusita, sau cum se intampla aici datorita bugetului urias, de scene de actiune epice si efecte vizuale impresionante. Aproape ca nu exista cadru fara un efect CGI, iar scenele de lupta au avut o coregrafie foarte inspirata. Toate acestea m-au tinut cu gura cascat si aproape ca m-au facut sa uit ca intriga este una banala, uzata in exces de-a lungul timpului, dar care apare constant odata la cativa ani sau ca dialogurile sunt absolut banale si previzibile sau ca povestea urmeaza "ca la carte" toate stereotipurile genului.

Capitolul interpretare este si el cu bune si cu rele. Pe de-o parte, avem doi protagonisti alesi neinspirat. Brenton Thwaites a avut o prestatie cat de cat decenta, dar lipsa lui de experienta se vede pe alocuri, iar pe Nikolaj Coster-Waldau nu l-am crezut aproape deloc in postura de erou, zeu, imparat sau ce o mai fi fost el. Cred ca existau variante mai potrivite, fasra sa fie afectat bugetul de efecte. Pe de alta parte, cu o interpretare asa suficienta cum e, Gerard Butler are o prestatie credibila, iar Chadwick Boseman a oferit sarea si piperul, avand cea mai reusita prestatie dupa parerea mea.

Alex Proyas a regizat in trecut niste filme senzationale si poate si din acest motiv aveam asteptari mai mari de la acesta, care indiferent ce mi-ar spune cineva, daca dam la o parte efectele, cred ca este unul dintre cele mai mari rahaturi cinematografice ale anului 2016. Banal, previzibil si siropos, pare un film cu oameni mari, dar facut pentru copii. Dar pentru ca trebuie sa judecam pachetul complet si acest film isi asuma faptul ca traieste din tehnologie, trebuie sa recunosc ca efectelesunt atat de bune incat nu doar ca fac filmul sa fie agreabil, dar e posibil sa ma faca chiar sa il mai vad odata.

100 Million BC (2008)

Gen: Actiune, Aventura, SF

Distributie: Michael Gross, Christopher Atkins, Greg Evigan, Marie Westbrook, Phil Burke

Regizor: Griff Furst [a mai regizat: Nightmare Shark(2018), Trailer Park Shark(2017), Cold Moon(2016), Starve(2014), Alligator Alley(2013)]

Buget: 423.000 $

Nota Gealapa: 3.50

Un om de știință conduce o echipă Navy SEAL înapoi în timp în perioada cretacica pentru a salva prima echipă pe care a trimis-o înapoi în anii 1940, dar lucrurile scapa de sub control când aduce din greșeală un dinozaur uriaș înapoi în Los Angeles.

Este acesta cel mai prost film pe care l-am vazut vreodata? Raspunsul este nu, dar asta doar pentru ca am eu un masochism cand vine vorba de astfel de filme si am vazut multe de genul, dar nu cred ca sunt multi oameni care au vazut filme mai proaste decat asta. Ce ma deranjeaza in mod special este ca pe parcurs mi-am dat seama ca chiar se ia in serios. Intriga nu ar fi fost rea, daca ar fi fost pusa in scena de oameni profesionisti, cu un buget decent si cu niste scenaristi buni. Dina pacate, totul la acest film arata foarte amatoricesc. Muzica este proasta, decorurile nereusite, iar efectele sunt chiar jenante.

La fel de jenant este si faptul ca aproape in nici un moment actorii nu sunt sincronizati cu efectele si se uita tot timpul parca pe langa ele si este greu sa ocolesti de tot cu privirea un colos cum este T-Rex. Dupa ce ca asa zisii actori sunt si anonimi si destul de limitati cand vine vorba de talent, sa ii mai si sabotezi intr-un asemenea fel este o garantie a unui esec de proportii.Distributia a fost aleasa perfect, in sensul in care si actorii par la fel de nepriceputi ca si cei care s-au ocupat de celelalte aspecte ale filmului. Macar nu a avut nimeni vreun complex de inferioritate la filmari.

Asteptarile mele nu au fost deloc ridicate. Ma asteptam sa vad un film exagerat in majoritatea aspectelor sale,d ar care macar sa fie distractiv. La inceput am zis "ok, e scris destul de rau", apoi am gandit "ok si actoria este chiar oribila", iar apoi m-a lovit cinematografia care este atat de ridicola ca devine uneori amuzanta. Pe masura ce povestea avansa m-am intrebat intens daca este sau nu un film serios,d ar daca ar fi fost unul intentionat prost, atunci ar fi trebuit sa existe macar pe ici pe colo niste umor voit si acesta lipseste cu desavarsire, ceea ce inseamna a fost o tentativa serioasa de a face un film de actiune SF, dar credeti-ma ca nu merita sa pierdeti nici macar un minut cu acesta.

Crimson Rivers 2: Angels of the Apocalypse (2004)

Titlu original: Les rivières pourpres 2 - Les anges de l'apocalypse

Gen: Actiune, Crima

Distributie: Jean Reno, Benoît Magimel, Christopher Lee, Camille Natta, Johnny Hallyday

Regizor: Olivier Dahan [a mai regizat: Simone-The Journey of the Century(2021), Grace of Monaco(2014), The Dream Team(2012), Mozart L'Opéra Rock(2010), My Own Love Song(2010)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 40.152.148 $

Nota Gealapa: 6.40

Pierre Niemans se confruntă chiar cu amenințarea apocalipsei în timp ce investighează o serie de crime rituale.

Seria Crimson Rivers este un fel de Da Vinci Code in limba franceza. Vorbim de politisti si oameni destiinta care incearca sa impiedice apocalipse provocate de oameni politici si clerici care o iau razna. Daca primul film al seriei a fost excelent, poate chiar peste omologul sau de la Hollywood, acest al doilea film nu mai are acelasi impact. Isi pierde elementul surpriza si unele detalii ale povestii sunt destul de subrede. A avut totusi un buget functional, ceea ce inseamna ca ne ofera in continuare scene de actiune si efecte vizuale reusite, aspecte care il fac sa ramana agreabil si palpitant. Putin mai mult context, astfel incat sa intelegem mai bine de ce se intampla ce se intampla ar fi ajutat mult.

Distributia ne ofera in rolurile principale aceleasi nume ca si in primul film al seriei si anume Jean Reno si Benoît Magimel, care de aceasta data lucreaza mai mult impreuna si nu pot sa zic ca au avut cine stie ce chimie. Au incercat abordarea americana care alatura doua tipuri opuse de politisti, doar ca de aceasta data nu mi-a fost clar cine ar fi trbuit sa fie cel amuzant si nonconformist si cine ar fi trebuit sa fie cel serios si scrupulos. Interpretarile lor au fost bunicele, dar mi se pare ca ambii au imprumutat si folosit in prestatia lor caracteristici din personajul colegfului, fapt ce creeaza putina confuzie cand si cand. Prestatii bunicele am vazut si in rolurile secundare si chiar m-am bucurat de cateva personaje negative bine facute, care reusesc sa iti dea fiori.

Asa cum aminteam, primul film al seriei a fost mai bun, in primul rand pentru ca a avut mai multe elemente care au creat suspans. Aici actiunea incepe brusc si este in prim-plan, ceea ce limiteaza putin dezvoltarea povestii, dar vorbim totusi de un thriller misterios cu unele scene care se ridica la nivelul tehnic din Spiderman de exemplu. Nu va asteptati la un thriller de top, dar pentru o seara oarecare de film poate functiona, mai ales ca nu este foarte lung. Nu cred ca va exista si un al treilea film al seriei, dar daca la un moment dat va aparea, avand in vedere nivelul decent la care a ramas seria, cred ca as fi interesat il vad.

Dracula Untold (2014)

Gen: Fantastic, Actiune, Drama

Distributie: Luke Evans, Dominic Cooper, Sarah Gadon, Art Parkinson, Charles Dance

Regizor: Gary Shore [a mai regizat: Holidays(2016)]

Buget: 70.000.000 $
Incasari: 217.124.280 $

Premii:
- Saturn Award - Best Horror Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2015
- Saturn Award - Best Costumes, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2015
- Best Horror Poster, Golden Trailer Awards, 2015

Nota Gealapa: 6.80
Metascore: 40/100

Pentru ca regatul său este amenințat de turci, tânărul prinț Vlad Tepes trebuie să devină un monstru temut chiar si de propriul său popor pentru a obține puterea necesară sa isi protejeze propria familie, dar și celelalte familii din regat.

Dracula nu mai este de mult timp un personaj in voga la Hollywood, de altfel vampirii in sine nu mai sunt la moda si nici eu nu ami vazusem un astfel de film de ceva vreme. Nu stiu daca am fost eu prea indulgent pentru ca am fost nostalgic, cert este ca mi-a placut destul de mult filmul. Mi-a placut ca pentru prima data se arunca si cateva din faptele istorice care au stat la baza creerii mitului. Recunoastema stfel nume si evenimente din trecut, dar senzatia asta trece repede pentru ca aceste informatii adevarate la baza sunt rastalmacite si stricate destul de repede pentru a lasa loc fantasticului. Mi-au placut si efectele vizuale si cred ca si scenele de actiune au fost in mare parte reusite, unele chiar aproape epice. S-a lasat loc pentru un sequel cae sper totusi sa nu se intample, pentru ca un film cu Dracula odata la ctiva ani e suficient. Sper doar ca urmatorul care va aborda acest subiect sa includa si mai multe aspecte reale din viata lui Vlad Tepes.

Distributia nu este chiar de prima mana si nu iti ia ochii prea mult, dar il are in centru pe Luke Evans, cu o prestatie destul de buna, cam maxim din ce putea sa scoata dintr-un asemenea personaj. Sarah Gadon pe langa faptul ca este adorabila, ajuta si ea cu o prestatie decenta, dar cred ca interpretarile amandurora au fost putin prea dramatice. Cred totusi ca a fost o indicatie regizorala, pentru ca majoritatea actorilor au oferit interpretari in acest stil. Nu este in nici un caz genul de film in care un actor sa se faca remarcat, dar treaba pe care au facut-o acestia a fost suficient de buna incat sa te lase sa te bucuri de poveste.

Cred ca multi se vor ofusca pe nerespectarea adevarurilor istorice aduse in discutie, pentru ca acestea sunt denaturate de dragul actiunii, dar mi se pare o ineptie sa te superi dintr-un asemenea motiv. Pana la urma este un film cu vampiri; cam cat de adevarat vrei sa fie? Nu poti sa ai asemenea asteptari la fel de nerealiste ca personajul principal. E adevarat ca si eu era sa cad in aceasta capcana in primele minute, cand castelul lui Dracula din film nu este nici Bran si nici poenari, dar dupa aceea mi-am adus aminte ce fel de film urmaresc, si trebuie sa va spun ca l-am gasit chiar agreabil. Este un film usor de urmarit, palpitant si cu efecte reusite pe care vi-l recomand.

Raptor Ranch (2013)

Gen: Aventura

Distributie: Jana Mashonee, Lorenzo Lamas, Cole Brown, Donny Boaz, Cody Vaughan

Regizor: Dan Bishop [aflat la prima experienta ca regizor]

Buget: 3.500.000 $

Nota Gealapa: 2.25

Fossil Ridge, despre care se credea ca este o fermă de vite, se dovedeste a fi un teren de reproducere pentru velociraptori preistorici feroce. Când dinozaurii însetați de sânge evadează, cetatenii trebuie să lupte pentru a supraviețui rapitorilor mortali.

Se intampla uneori ca unele filme sa fie atat de proaste incat sa devina amuzante si agreabile si sa mearga astfel contra curentului,  cam ca atunci cand joci whist la zero. Raptor Ranch este un fel de Jurassik Park dupa o viata de droguri si desfrau. Incearca sa urmeze cateva cai batatorite de alte productii ieftine si de o calitate indoielnica, apeland la nuditate, scene grafice si scotand la inaintare toate cliseele si stereotipurile pe care si le-a amintit regizorul, dar totul este un talmes-balmes si nu se leaga in nici un fel. Nu a existat nici macar o gluma buna, nici o referinta interesanta si nici macar scenele grafice nu sunt cat de cat decente. Acest film nu ofera nimic si nu are nici un scop. toate copiile lui ar trebui arse in piata publica.

Lorenzo Lamas este in film si acest detaliu ar trebui sa fie un indiciu despre calitatea acestuia. nici macar nu este unul din filmele in care el sa fie protagonist, apare in cateva scene doar pentru a putea fi pus pe afis si daca el este numele scos la inaintare, va puteti da seama de cat de cunoscuti sunt ceilalti membri ai distributiei. Nici macar nu as putea sa bag mana in foc ca toti sunt actori, atat de rele au fost prestatiile lor. E clar ca un astfel de scenariu nu iti permite sa te remarci, dar nici nu te solicita prea tare si daca nu poti sa ii faci fata nici macar acestuia, atunci e mai bine sa te lasi. Doar Jana Mashonee a dat ceva semne de viata, dar mult prea putin pentru a conta.

Filmul a avut un buget mic, dar functional, ceea ce m-a facut sa cred ca sunt sanse sa existe ceva agreabil la el, dar vorbim de un film in care cele mai bune interpretari vin din partea creaturilor animate de mana a doua. Avem in fata un scenariu acre include toate stereotipurile posibile si o mana de actori acre nu ar putea sa joace nici daca ar trebui sa isi salveze viata. Filmul asta o sa va coste timp pretios pe acre nu il veti mai putea recupera, asa ca e mai bine sa stati departe de el.

Call Me: The Rise and Fall of Heidi Fleiss (2004)

Gen: Drama

Distributie: Jamie-Lynn Sigler, Saul Rubinek, Emmanuelle Vaugier, Ian Tracey, Natassia Malthe

Regizor: Charles McDougall [a mai regizat: Ana(2020), Good Behavior(2008), Backyards & Bullets(2007), Surrender, Dorothy(2006), Sunday(2002)]

Nota Gealapa: 6.35

Povestea lui Heidi Fleiss, cunoscută sub numele de „The Hollywood Madam”, care a fost fiica unui proeminent doctor din Los Angeles și a devenit în cele din urmă prostituată pentru o cunoscută matroană din Los Angeles. Ea a preluat operațiunea șefului ei și a ajuns sa câștige în curând 300.000 de dolari pe lună, angajând doar cele mai frumoase și stilate prostituate și oferind servicii exclusiv pentru clienti de top. Operațiunea ei a fost oprită in cele din urma de poliția din Los Angeles în 1993, iar ea a intrat în închisoare pentru neplata impozitului pe venit.

Subiectul este unul foarte interesant, mai ales ca este bazat pe fapte reale si plin de potential pe care filmul il iroseste in cea mai mare parte. Pentru ca vorbim de un film de televiziune, era clar ca mijloacele tehnice si resursele sunt limitate, astfel incat singura sansa a filmului era modul in care scnariul transpune povestea. Din pacate insa, as spune ca vorbim cel putin de un semi-esec. intreg filmul pare facut in graba. cred ca s-a dorit un ritm alert, dar pare o poveste spusa la repezeala care omite o gramada de detalii. nu stiu daca chiar asa se intampla, dar asta este senzatia. Nici macar personajul principal nu este dezvoltat asa cum ar trebui, astfel ca este aproape imposibil de empatizat cu cineva.

Distributia este interesanta. Nu atat de mult datorita actorilor din rolurile importante, care sunt cunoscuti, dar nici unul nu este vreun nume care sa te faca sa vezi un film pentru el, ci pentru aparitiile surpriza din rolurile mici si foarte mici. Sunt actori, regizori si cantareti uriasi care au acceptat sa spuna doua-trei vorbe aici, sau doar sa apara pentru cateva cadre.Pe langa stilul repezit si neatent, as spune ca si interpretarile trag filmul in jos destul de mult. Pur si simplu nu pot sa aleg o prestatie despre care sa spun ca e convingatoare. Toate mi s-au parut mediocre si suficiente, de parca toti si-au spus ca nu este cazul sa se incordeze prea tare pentru un film banal de televiziune.

Sa ai atat sex la dispozitie si sa nu stii cum sa il folosesti pentru a atrage atentia asupra filmului tau, mi se pare o dovada de amatorism. cred ca pe ecrane, sexul este mai degraba despre preludiu, pentru ca daca lumea poate sa umple singura spatiile libere si daca chiar vrea sa vada actul complet sunt atatea siteuri specializate unde pot face asta. jocul seductiei in schimb este mult mai interesant, iar acesta este tratat aici la fel de superficial ca si celelalte aspecte, desi este un element cheie din povestea protagonistei. Cred ca as fi fost mai castigat si macar as fi aflat mai multe urmarind un documentar cu aceasta tema, ceea ce va recomand si voua.

Redbelt (2008)

Gen: Drama

Distributie: Chiwetel Ejiofor, Tim Allen, Emily Mortimer, Max Martini, Matt Cable

Regizor: David Mamet [a mai regizat: Phil Spector(2013), Spartan(2004), Heist(2001), State and Main(2000), Thw Winslow Boy(1999)]

Buget: 7.000.000 $
Incasari: 2.674.090 $

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 69/100

Un eveniment fatidic il aduce pe un instructor popular de arte martiale la o slujbă în industria cinematografică. Deși refuză să participe la lupte cu premii, circumstanțele conspiră pentru a-l obliga să ia în considerare participarea la o astfel de competiție.

Chiar daca este un film care se invarte in jurul artelor martiale, acesta se concentreaza pe mesajul de onoare si tradare pe care vrea sa il transmita si pe multe alte lucruri, iar luptele in sine vin pe ultimul loc. Este o abordare atipica si indrazneata, pe care eu o apreciez, dar astfel se sacrifica din spectacol si filmul este mult mai putin palpitant decat ar fi putut fi. Ritmul ramane unul aproape lent pe intreaga durata a filmului si chiar daca actiunea este imprevizibila de cele mai multe ori, pulsul nu creste in nici un moment. Este cumva intruchiparea expreisei "ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa se intample". De multe ori am "plans" ca filmele nu sunt credibile si ca se foloseste violenta in exces si scene ireale de dragul spectaculozitatii cinematografice, dar iata ca atunci cand intalnesc un film care alege calea veridicitatii, mi se pare ca lipsesc fix lucrurile pe care le infieram. Raman la parerea ca se pot face ambele lucruri, adica si pastrarea unei logici si a unei credibilitati, dar si crearea suspansului. Redbelt  nu reuseste sa o faca pe deplin, dar ramane un film foarte agreabil, care merita o vizionare.

Distributia are destule figuri familiare, dar de departe cel mai relevant nume este chiar cel al protagonistului Chiwetel Ejiofor. Trebuia sa ma prind ca acest film nu o sa fie chiar cum ma asteptam atunci cand i-am vazut numele. El este un actor dramatic excelent, pe care nu prea l-am vazut in roluri de actiune clasica. Are o prestatie buna si aici, chiar daca verticalitatea personajului sau este enervanta uneori. Am avut ocazia sa il vad pentru cateva scene si pe Tim allen, despre care credeam ca e mort de ani de zile, atat de absent a fost de pe radarul meu. Randy Couture, Alice Braga sau Joe Mantegna sunt alte nume cat de cat sonore care isi fac aparitia, dar in roluri mult prea mici pentru a conta.

Daca sunteti familiari cu munca lui David Mamet, atunci ii veti recunoaste stilul de la o posta. Cand acesta scrie si regizeaza trebuie sa ne asteptam la dialoguri cu pauze si repetitii, rostite intr-o maniera potrivita mai degraba pentru scena decat pentru ecran si la rasturnari de situatie atat de inteligente incat iti vor da mintea peste cap, dar in cele din urma te vor lasa rece si neimplicat. Putem considera acest film ca fiind un Karate Kid pentru adulti, dar aceasta ar fi o apreciere total superficiala. Cred ca daca sunteti deschisi la o experienta mai profunda decat o arata posterul si sunteti dispusi sa incercati sa il intelegeti pe regizor, atunci acest film va fi o experienta mult mai agreabila.

Joker (2019)

Gen: Drama, Crima, Thriller

Distributie: Joaquin Phoenix, Robert De Niro, Zazie Beetz, Frances Conroy, Brett Cullen

Regizor: Todd Phillips [a mai regizat: War Dogs(2016), The Hangover Part III(2013), The Hangover Part II(2011), Due Date(2010), The Hangover(2009)]

Buget: 55.000.000 $
Incasari: 1.074.354.306 $

Filmul a obtinut 118 premii, printre care:
- Oscar-Best Performance by an Actor in a Leading Role (Joaquin Phoenix), Academy Awards, SUA 2020
- Oscar-Best Achievement in Music Written for Motion Pictures (Original Score), Academy Awards, SUA 2020
- Best Leading Actor (Joaquin Phoenix), BAFT Awards, 2020
- Original Music, BAFTA Awards, 2020
- Best Casting, BAFTA Awards, 2020

Nota Gealapa: 8.30
Metascore: 59/100

Arthur Fleck, un comediant cu probleme psihice din orașul Gotham, este ignorat și maltratat de societate, motiv pentru care porneste o spirală descendentă revoluționara și sângeroasă in viata lui, care il aduce față în față cu alter ego-ul său: Jokerul.

Joker a facut mare valva la momentul aparitiei. Atat de mult a fost laudat si ridicat in slavi de toata lumea, incat ma asteptamca relitatea sa fie cumva dezmagitoare. A existat din punctul meu de vedere o diferenta intre felul in care a fost prezentat filmul si cum a fost el de fapt, dar a fost atat de mica, incat am avut bucuria sa vad un film excelent care -a incantat. Fara sa fie neaparat de violent grafic, pe alocuri a fost greu de privit. Este atat de bine facut, incat va fi indragit de toate categoriile de public; si de spectatorul superficial acre nu se poate desprinde de Batman si il va lua la prima mana, dar si pentru cei care sunt atenti si concentrati suta la suta la acest film si vor percepe mai multe din straturile sale. Pentru ca nu abunda in scene de actiune si efecte spectaculoase, era vital ca scenariul sa fie scris cum trebuie si acest lucru se intampla. Cu mici modificari acest scenariu poate deveni o carte in sine.

Protagonistul este Joaquin Phoenix. Fiind si singurul personaj care are timp de ecran suficient si care conteaza de fapt, acestuia nu i-a revenit doar un personaje complex ci si intreaga greutate a filmului. Din fericire pentru el si pentru noi, Phoenix cred ca face aici rolul carierei sale. L-am mai vazut avand interpretari bune, dar parca atat de implicat ca aici si cu un rol atat de solicitant nu l-am vazut niciodata. Nu pot insa sa judec obiectiv daca el a fost sau nu cel mai bun Joker dintre toti. Pe de-o parte m-a facut sa empatizez cu un personaj care toata viata a stat in subconstient ca unul negativ si a avut o interpretare senzationala, dar pe de alta parte este si prima data cand cineva care a jucat acest personaj a avut parte de atata timp dedicat exclusiv personajului sau. Ceilalti au fost personaje secundare in filme in care Batman era cel care cinta de fapt. In plus, mie acest personaj imi era simpatic deja inainte de aparitia acestui film si mai am si o slabiciune personala pentru Jim Carey. Chiar daca nu pot sa afirm neaparat ca este cel mai bun Joker, pot sa spun totusi ca este o reprezentatie senzationala a acestuia si Joaquin Phoenix, un actor care imi e destul de antipatic de altfel, merita toate aprecierile.

Daca esti o persoana izolata, nu neaparat fizic, care se lupta cu singuratatea, atunci Joker va fi cu atat mai mult un film care sa te regasesti si va avea un impact chiar mai mare asupra ta. Multe guri rele si rau voitoare in acelasi timp vor spune ca acest film incurajeaza violenta, dar mie mi se pare ca se intampla fix pe dos, iar mesajul filmului este unul de incurajare pentru fiecare dintre noi de a deveni oameni mai buni si de a tine cont cumva si de cei din jurul nostru, astfelincat sa ii facem sa se simta parte din aceasta lume si sa nu ii izolam. Este un film superb pe acre il recomand si care functioneaza si independent de seria Batman.

L'ennemi intime (2007)

Gen: Razboi, Istoric, Drama

Distributie: Benoît Magimel, Albert Dupontel, Aurélien Recoing, Marc Barbé, Eric Savin

Regizor: Florent-Emilio Siri [a mai regizat: French Cuisine(2015), My Way(2012), Hostage(2005), The Nest(2002), A Minute of Silence(1998)]

Buget: 9.800.000 $
Incasari: 3.908.035 $

Premii:
- Best Original Music - International Competition, CinEuphoria Awards, 2010
- Freedom of Expression - Honorary Award, CinEuphoria Awards, 2010

Nota Gealapa: 7.25
Metascore: 61/100

Povestea unui pluton francez in timpul razboiului de independenta algerian.

Acest film spala in buna masura rusinea ultimelor filme frantuzesti pe acre le-am vazut. Este un film bun, brutal, care nu se sfieste sa fie realist chiar daca asta inseamna pe alocuri sa puna chiar Franta intr-o lumina proasta. Nu are spectaculozitatea filmelor de razboi americane, dar are propria carisma si chiar daca contextul ne este prezentat doar sumar, suspansul si adrenalina exista. Cat despre intriga, razboiul de indepententa algerian nu era pe lista mea de lucruri istorice de care sunt disperat sa aflu, dar de fiecare data este interesant cand o tara se amesteca in treburile interne ale alteia.

Distributia este si ea una respectabila. ma bucur sa il vad pe Albert Dupontel si intr-unul din rolurile sale serioasa. in ultima vreme l-am vazut in pielea a tot felul de clovni iritanti. Interpretarile sunt majoritatea solide si nu prea am gasit reprosuri mari pe care sa le pot face. Dupontel si Magimel au avut o chimie buna si a fost o placere sa ii vad colaborand si sa le urmaresc personajele interactionand. Nici actorii din rolurile secundare nu s-au descurcat rau, dar aici am mai vazut cateva exagerari pe ici pe colo.

Povestea este vie si interesanta si in cea mai mare parte putem considera ca avem in fata un film bun, dar departe de a fi perfect. In afara de lipsa contextului de care aminteam mai devreme, am observat de asemenea ca actiunea curge intr-un mod foarte conventional si cand spun asta ma refer la faptul ca au fost folosite majoritatea stereotipurilor despre razboi. Acestea sunt comensate insa si de scene fascinante, care fac ca acest film sa fie demn de atentie si sa vi-l recomand daca aveti chef de o productie europeana.

Jenny's Wedding (2015)

Gen: Comedie, Drama

Distributie: Katherine Heigl, Tom Wilkinson, Linda Emond, Grace Gummer, Alexis Bledel

Regizor: Mary Agnes Donoghue [a mai regizat: Paradise(1991)]

Incasari: 42.927 $

Nota Gealapa: 5.95
Metascore: 33/100

Părinții și frații lui Jenny încearcă întotdeauna să ii prezinte un bărbat atunci când îi vizitează, dar ceea ce nu știu ei este că Jenny a întâlnit deja persoana potrivită si anume "colega ei de cameră" Kitty, cu care acum vrea să se căsătorească și să întemeieze o familie.

Acest film este exact cum te-ai astepta. Este un film corect, care incearca sa atinga niste corzi sensibile si reuseste sa o faca in destule momente. Pentru o parte a publicului care a trait momente asemanatoare sunt convins ca este chiar lacrimogen. Nu este genul de film care sa fi umplut salile de cinema si nici nu este prima idee care iti trece prin cap, dar daca se intampla sa ajunga pe ecran fiti linistiti pentru ca nu este deloc plictisitor, dar va avertizez ca este mai degraba o drama, decat o comedie. Are un subiect chiar daca nu chiar original, foarte credibil si realist si personaje cu care se poate empatiza foarte usor.

Acest lucru se datoreaza in mare parte si actorilor, care au avut interpretari foarte naturale si sensibile. Distributia nu debordeaza de nume uriase, dar are in componenta cel putin doi actori experimentati, care mi s-a parut ca i-au tras si pe ceilalti la nivelul lor, sau oricum foarte aproape. Ma refer la Katherine Heigl, care este una din actritele mele preferate, dar si la om Wilkinson, un nume cu adevarat mare pe acre este mereu o placere sa il vad in actiune. As fi putut sa o nominalizez aici si pe Alexis Bledel, dar rolul ei este destul de mic. Cert este ca a existat o chmie foarte buna intre toti cei de pe platourile d epe filmare si asta se simte in fiecare scena.

Chiar daca nu este o comedie romantica tipica si ridica probleme foarte actuale despre relatii familiale, prejudecata si felul in care ne raportam la ce cred ceilalti despre noi, este totusi un film mult prea simplu si usurel pentru a primi o nota mai buna. Putin dinamism suplimentar cred ca ar fi ajutat filmul, cum la fel l-ar fi ajutat si ceva mai mult umor, dar chiar si asa ramane un film agreabil, pe care nu cred ca il cauta nimeni in mod special, dar cine da peste el nici nu cred ca regreta ca l-a vazut.

Atomic Eden (2015)

Gen: Actiune, Aventura, Thriller

Distributie: Fred Williamson, Mike Möller, Hazuki Kato, Everett Ray Aponte, Lorenzo Lamas

Regizor: Nico Sentner [a mai regizat: Dark Legacy(2005)]

Buget: 2.500.000 $

Nota Gealapa: 2.85

Prinși în interiorul unui vechi complex minier, undeva în ruinele Cernobilului, un grup de mercenari internaționali trebuie să isi unească fortele pentru a lupta cu o armată de oameni nebuni.

Senzatia pe care mi-o da acest film este ca la un azil de batrani s-a infintat un club de film si cineva s-a decis sa le indeplineasca acestor pensionari o ultima dorinta si anume  aceea de a juca intr-un film de actiune. Proportiile deastrului sunt aproape imposibil de explicat. Avem in fata un film atat de prost ca nici macar amuzant nu mai este. Am plecat de la premiza ca am in fata un film mediocru, dasr s-a dovedit ca si acest nivel al asteptarilor a fost prea mare. Mi-am dat seama de asta cand am vazut ca un grup de oameni este inconjurat intr-o cladire si asediat de o mini-armata de cateva sute de oameni, care u aveau doua arme la fel, care culmea si-a consumat munitia prima, ba mai mult, unii nu aveau arme deloc si au fost nevoiti sa atace cu topoare, cutite, bate au tevi de pvc. Mai avem parte de doua-trei efecte jenante si ele si in rest doar lucruri fara sens si un aer de amatorism omniprezent.

Distributia este formata exclusiv din actori anonimi lipsiti aproape in totalitate de talent. Singurul nume familiar este cel al lui Lorenzo Lamas, care nu inseamna experienta si calitate ci este doar un indiciu despre cat de prost urmeza sa fie filmul pe care urmeaza sa il vezi. Cam asta a ajuns acest nume. Problema cea mai mare a grupului care formeaza distributia nu este nici macar lipsa talentului sau a oricarei abilitati actoricesti; principala problema pentru cei mai multi dintre ei este vorbirea limbii engleze. Nu putem vorbi de chimie, de empatie sau de emotii cand protagonistii au probleme de exprimare. Ceva mai mecanic decat interpretarie din acest film va fi greu sa mai intalnesc.

Pana si recuzita se observa ca este veche si cred ca s-a construit o intriga si o poveste in jurul a ceea ce au avut la dispozitie. Din acest motiv avem scene si decoruri care nu s epotrivesc nici cu perioada si nici cu zona in care se desfasoara actiunea. Cred ca pur si simplu au fost nevoiti sa se descurcea cu ce au avut la indemana si au fost nevoiti sa le includa. De asta vedem arme din toate epocile, mobilier din anii '50 sau prima dinamita din istorie. Finalul a lasat clar loc pentru un sequel care sper din suflet ca nu s-a mai materializat si cineva a ingropat acest proiect undeva adanc sa nu il mai gaseasca imeni, niciodata.

Hidden in the Woods (2012)

Titlu original: En las Afueras de la Ciudad

Gen: Actiune, Drama, Horror

Distributie: Siboney Lo, Carolina Retamal, Josefa Mora, Daniel Antivilo, Carmen Paz

Regizor: Patricio Valladares [a mai regizat: Embryo(2020), Nightworld: Door of Hell(2017), Vlad's Legacy(2016), Downhill(2016), Toro Lovo: Bloodthirsty(2015)]

Buget: 90.000 $

Premii:
- Mejor Pelicula Latinoamericana - Best Movie, Buenos Aires Rojo Sangre, 2012

Nota Gealapa: 3.75 

După ce tatăl lor abuziv este închis, două surori crescute într-o zonă îndepărtată din Chile, descoperă că trebuie să dea socoteală unchiului lor, un dealer de droguri care își dorește produsul lipsă înapoi.

In urma cu nu foarte mult timp, am vazut un film cu acelasi nume, care a fost un remake dupa acesta si a fost un dezastru. Nici filmul de fata nu este cu mult mai breaz, dar chiar si la cel mai jos nivel cum ne regesim, se confirma regula ca originalul este mai bun decat remakeurile ulterioare. Ma intristeaza faptul ca avem in fata un fim inspirat din fapte reale, care prezinta un caz socant, cu un puternic impact emotional si plin de potential pentru un film care sa te tine cu sufletul la gura. Din pacate povestii nu i se face cinste cum trebuie nici macar pe aproape, iar filmul in afara de cateva scene socante ele in sine nu ofera mare lucru. Mult sange, sex nuditate si violenta dar toate superficiale.

Este doar al doilea film chilian pe care il vad, dar sper din suflet ca nu asta este nievlul actorilor din Chile. Vreau sa cred ca bugetul redus a impiedicat contractarea unor actori experimentati si/sau talentati si s-au luat niste voluntari dorinici de afirmare. majoritatea interpretarilor insa sunt foarte greu de urmarit, nu pentru ca te emotioneaza ci pentru ca sunt atat de proaste ca ti se face rusine unoeri. Excista doi-trei actori care au artat cat de cat natural in pielea personajelor lor, dar majoritatea au contribuit din plin la distrugerea totala a filmului.

Stilul narativ este confuz uneori si cred ca este primul film pe care il vad in care absolut toate personajele masculine sunt absolut repulsive si asta fara sa fie un un film feminist. La aceasta recenzie nu ma astept sa intampin prea multe obiectii, pentru ca nu sunt foarte multi oameni care stiu de acest film. As indrazni sa il recomand, chiar daca este sub orice critica, pentru simplul motiv ca este inspirat din fapte reale si ne arata cam cum arata Vasluiul din Chile.

All Hallows' Eve (2013)

Gen: Horror, Thriller

Distributie: Katie Maguire, Catherine A. Callahan, Marie Maser, Kayla Lian, Mike Giannelli

Regizor: Damien Leone [a mai regizat: Terrifier(2016), Frankenstein vs. the Mummy(2015)]

Buget: 500.000 $

Nota Gealapa: 5.60

O dadaca găsește o casetă VHS pe care sunt inregistrate diferite crime sinistre facute de un clovn psihotic.

Cand o poveste slaba mai este si pusa in scena intr-un mod stangaci, atunci rezultatul este de cele mai multe ori un dezastru total. Acest film este salvat cat de cat de o amana de scene grafice si cateva sperieturi reusite. In rest, logica lipseste cu desavarsire, chiar mai mult decat este de asteptat intr-un film horror. Nu exista nici o explicatie pentru ce se intampla si nici o concluzie sau urmari clare. Clovnii au fost mereu personaje negative populare in astfel de filme, dar de aceasta data nu pot sa zic ca s-a creat un erou negativ care a ma faca sa adorm mai greu. Nici macar cliseele clasice, care functioneaza de fiecare data nu au fost utilizate corespunzator.

De obicei, cand un film este atat de haotic si are u scenariu atat de slab, am tendinta de a le cauta alibiuri actorilor, dar de aceasta data trebuie sa spun ca interpretarile acestora sunt poate cea mai mare problema a acestui film. Nu ma asteptam ca cineva sa primeasca vreun Oscar pentru prestatia sa de aici, dar ar fi fost placut ca interpretarile sa fie macar decente si nu atat de mecanice si nesigure. De la primul pana la ultimul actor, adult sau copil si de la prima pana la ultima replica, parca am asistat la debutul pe scena al unor oameni nu foarte talentati si exagerat de emotivi. Sunt convins ca daca antagonistul ar fi avut si el replici si acestea ar fi fost transmise in aceeasi nota.

Asemanarea cu V/H/S este evidenta inca de la inceput. M-am intrebatmult timp daca aceasta este intamplatoare sau intentionata si am ajuns la concluzi ca este voita, numai ca povestile individuale prezentate aici nu sunt gandite prea bine, iar faptul ca personajul negativ depaseste nivelul de inregistrare pe o caseta mai mult incurca decat sa ajute filmul. Cred ca filmul puncteaza la departamentul gore si de fiecare data cand apare clovnul ala, atmosfera se schimba si este destul de infioratoare, dar cam atat. Chiar daca mie personal nu mi-a placut, pot intelege de ce cineva l-ar indragi, dar eu unul nu vi-l recomand.

Howl's Moving Castle (2004)

Titlu original: Hauru no ugoku shiro

Gen: Animatie

Distributie: Chieko Baishȏ, Takuya Kimura, Tatsuya Gashûin, Akihiro Miwa, Ryûnosuke Kamiki

Regizor: Hayao Miyazaki [a mai regizat: The Wind Rises(2013), Ponyo(2008), Spirited Away(2001), Princess Mononoke(1997), Porco Rosso(1992)]

Buget: 24.000.000 $
Incasari: 236.214.446 $

Filmul a obtinut 14 premii, printre care:
- Animation of the Year, Hollywood Film Awards, 2005
- Best Music, Loa Angeles Film Critics Association Awards, 2005
- Readers' Choice Award - Best Film, Mainichi Film Concours, 2005
- Best Animated Film, New York Film Critics Circle Awards, 2005
- International Gold Reel Award, Nielsen/EDI Gold Reel Awards, 2005

Nota Gealapa: 8.40
Metascore: 80/100

O tânără lipsita de incredere este blestemată cu un corp bătrân, de catre o vrăjitoare răutăcioasă si singura ei șansă de a sparge vraja se este un tânăr vrăjitor delasator si nesigur și tovarășii săi din castelul lui cu picioare.

Sunt inca un novice in lumea animeurilor, dar pana si eu am reusit sa inteleg macar doua lucruri. Primul este ca acest gen de filme poate fi acuzat de multe lucruri, dar in nici un caz de lipsa de originalitate. Al doilea lucru pe care l-am deslusit rapid este ca daca vrei sa mergi la sigur si vrei sa vezi un anime de calitate, alege unul care l-a avut la carma ca regizor pe Hayao Miyazaki, care stie sa faca doar animeuri superbe. Si pe acesta l-am inceput cu asteptari joase si plin de dubii, doar ca sa fiu surprins din ce in ce mai mult pe parcurs, iar pana la final de-a dreptul impresionant. Originalitatea asta nu este doar o trasatura a animeului ci si a filmelor japoneze in general. Animatiile pe care le gasiti aici nu sunt de ultima generatie, dar japonezii astia chiar stiu cum sa spuna o poveste.

Imi spun ceva numele din distributie? Absolut nimic. Conteaza asta in reun fel sau m-a deranjat? Absolut deloc. Chiar daca actorii care asigura vocile sunt ar fi somitati in tara lor, sansele ca unul dintre ei sa ne fie cunoscut noua in partea asta de lume sunt infime. Oricum acest aspect conteaza foarte putin in filmele animate, iar in animeurile japoneze cu atat mai putin. Mereu am fost de parere ca japonezii suna toti cam la fel. Per total deci, anonimitatea actorilor nu influenteaza negativ filmul absolut deloc, pentru ca vei fi prea concentrat pe poveste si pe ce se intampla pe ecran pentru a-ti mai pasa de astfel de detalii.

Este unul dintre cele ami reusit filme ale lui Miyazaki, cu personaje foarte agrebile, dezvoltate corespunzator, fiecare cu propria personalitate. Muzica este unul dintre cele mai reusite detalii. Chiar daca trece neobservata uneori, va asigur ca este prezenta in permanenta, asigurand transmiterea sentimentelor potrivite situatiei. CGI-ul lipseste aproape cu desavarsire, dar nu i-am simtit lipsa. Cand trag linie, ajung la concluzia ca este un film excelent, pe care il recomand, iar daca sunteti familiari cu munca lui Miyazaki si va place, atunci chiar nu trebuie sa ratati acest film.