The Little Stranger (2018)

Gen: Mister, Drama, Horror

Distributie: Domhnall Gleeson, Will Poulter, Ruth Wilson, Liv Hill, Charlotte Rampling

Regizor: Lenny Abrahamson [a mai regizat: Room(2015), Frank(2014), What Richard Did(2012), Garage(2007), Adam & Paul(2004)]

Incasari: 1.824.902 $

Nota Gealapa: 5.80
Metascore: 67/100

Dupa ce un doctor este chemat sa viziteze un conac in ruina, lucruri ciudate incep sa se intample.

Este genul acela de film ami apreciat de critici, decat de spectatori. Are un puternic stil britanic, cu un ritm lent, dar reuseste totusi sa creeze destula tensiune si suspans pana in ultimul moment, cel final, al deznodamantului, care te lasa sa iti faci singur o parere despre ce ai vazut pana in acel moment si ce ai inteles, daca ai inteles ceva. In acest film nimic nu este ceea ce pare a fi la prima mana si nu este deloc un film usurel, sau un horror clasic. Aceasta atmosfera sumbra de indoiala continua este cam singurul lucru care actioneaza in favoare filmului, pentru ca la baza nu se intampla mare lucru, dar odata descifrata, realitatea s-ar putea sa fie si ea o dezamagire.

Distributia nu este rea deloc si are in componenta destule nume importante ale cinematografiei britanice, dar nici acesti actori experimentati nu au putut face mare lucru pentru a ridica filmul, pentru ca scenariul nu este nici el prea bine scris. Domhnall Gleeson a fost protagonistul filmului si ar fi trebuit sa straluceasca si sa ii traga pe ceilalti dupa el, dar de stralucit a stralucit mai degraba Ruth Wilson, in pielea unui personaj secundar dar important in economia povestii. Prezenta lui Charlotte Rampling este o mica bucurie oferita de acest film, dar rolul ei este pre putin important pentru a face diferenta, iar in ultima vreme aceasta mi se pare ca este distribuita cumva in pielea aceluiasi personaj in toate filmele la care lucreaza.

Sunt cateva parti bune pe care acest film le are, cum ar fi atmosfera sumbra si faptul ca te face sa gandesti si sa analizezi in detaliu fiecare cadru incercand sa intelegi ce se intampla, dar cand se trage linie la final, este doar un film care pare mult mai lung decat este in realitate. Atfel de filme se pot salva cu un deznodamant care sa te dea pe spate si sa te faca sa iti pui intrebari existentiale, ceea ce nu se intampla in acest caz. In concluzie, refuz sa recomand un film pe parcursul caruia au existat vreo doua momente in care m-am gandit cat timp mai este oare pana apare genericul.

I Dream in Another Language (2017)

Titlu original: Sueño en otro idioma

Gen: Drama

Distributie: Fernando Álvarez Rebeil, José Manuel Poncelis, Eligio Meléndez, Fátima Molina, Juan Pablo de Santiago

Regizor: Ernesto Contreras [a mai regizat: Tales of Mexico(2016), The Obscure Spring(2014), Seguir siendo: Café Tacvba(2010), Blue Eyelids(2007)]

Incasari: 64.563 $

Filmul a obtinut 15 premii, printre care:
- Golden Ariel - Best Picture (Mejor Película), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Screenplay Written Directly for the Screen (Mejor Guión Cinematográfico Original), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Cinematography (Mejor Fotografía), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Sound (Mejor Sonido), Ariel Awards, Mexic 2018
- Silver Ariel - Best Original Score (Mejor Música Compuesta para Cine), Ariel Awards, Mexic 2018

Nota Gealapa: 7.10
Metascore: 64/100

Cand o limba moare, o versiune unicat a lumii este pierduta pentru totdeauna.

Este un film clasic de festival, bazat pe emotie si sensibilitate, deci sa nu aveti asteptari sa va creasca pulsul prea mult. Daca sunteti o persoana mai sensibila, puteti sa va asteptati sa vi se umezeasca putin ochii, dar nu prea mult. Filmul puncteaza la capitolul originalitate si in ciuda unui ritm lent si a unei actiuni sa ii spunem asezate, reuseste sa se mentina interesant pana la final. Este de apreciat ca reuseste sa aduca in prim-plan cateva teme din lumi care nu prea au legatura una cu alta. Avem parte de putin mistic, de putina acceptare, dar si de putina istorie. Nu totul este roz insa si avem parte si de destule clisee, aspect paradoxal, tinand cont ca filmul are un mesaj anti-prejudecati.

Filmul este o productie mexicano-olandeza, deci numele din distributie nu inseamna mare lucru. De asemenea, nu are un protagonist bine definit, mai multe personaje avand o importanta relativ egala, lucru inspirat, pentru ca nu am identificat nici un actor capabil sa poarte filmul de unul singur. Fátima Molina este absolut superba si extrem de sexy si cred ca asta este cel mai notabil detaliu legat de distributie, pentur ca prestatiile artistice nu au fost iesite din comun, lucru destul de ciudat avand in vedere ca de obicei astfel de filme se bazeaza mult pe calitatea interpretarilor.

Nu pot sa dezvalui foarte mult din subiectul filmului, pentru ca i-as expune singura rasturnare de situatie si as da in vileag toata intriga. Este un film despre care nu stii si il poti descoperi doar din intamplare, cum am facut-o si eu de altfel, dar nu este cazul sa il ocoliti, pentur ca este o surpriza destul de placuta. O sa descoperiti o poveste interesanta despre dragoste, devotament, dezvoltare sociala si personala si spiritualitate universala. Nu va va intoarce lumea pe dos, dar il veti gasi suficient de agreabil.

The Beguiled (2017)

Gen: Drama

Distributie: Nicole Kidman, Kirsten Dunst, Elle Fanning, Colin Farrell, Oona Laurence

Regizor: Sofia Coppola [a mai regizat: On the Rocks(2020), La Traviata(2017), The Bling Ring(2013), Somewhere(2010), Marie Antoinette(2006)]

Buget: 10.500.000 $
Incasari: 27.869.129 $

Premii:
- Best Director, Cannes Film Festival, 2017
- Best Adapted Screenplay, International Online Cinema Awards (INOCA), 2017
- Best Cinematography, International Online Cinema Awards (INOCA), 2017
- Best Ensemble Cast, International Online Cinema Awards (INOCA), 2017

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 77/100

Aparitia neasteptata a unui soldat ranit la o scoala de fete din Virginia, in timpul Razboiului Civil conduce la gelozie si tradare.

Filmul asta ne invata o lectie foarte importanta si anume ca femeile cu un libido crescut si aflate in imposibilitatea de a adresa aceasta problema devin niste fiinte periculoase in care nu poti avea incredere. Serios vorbind, povestea este interesanta pentru o vreme, dar se dovedeste pana la final ca nu este atat de palpitanta pe cat ar fi putut fi si are destule momente moarte. Scenariul este decent, dar ritmul lent si lipsa tensiunii in multe momente sunt probleme care nu au putut fi compensate si cu altceva. Nu pot sa spun ca este plictisitor, dar daca in timpul filmului trebuie sa mergeti la baie puteti sa o faceti fara sa fie nevoie sa puneti filmul pe pauza de teama sa nu pierdeti ceva important.

Distributia este foarte interesanta. Pe langa Colin Farrell, care pune in scena singurul personaj masculin important al filmului, avem ocazia sa vedem lucrand impreuna multe actrite importante si relevante, motiv pentru care asteptarile mele la capitolul interpretare au fost destul de mari. Chiar daca nu pot spune ca nivelul prestatiilor artistice nu a fost unul bun, ma asteptam totusi la ceva mai mult. Asteptam sa vad o chimie mai buna si interpretari care sa ma miste mai mult, dar nici scenariul nu a fost foarte ofertant. Per total insa, interpretarile au fost in regula, chiar daca au ajutat filmul intr-o masura mult mai mica decat ar fi putut si putem vorbi si la acest capitol de mult potential irosit.

Cateva cadre scenice reusite care puncteaza cand vine vorba de cinematografie nu sunt nicidecum suficiente pentru a face un film bun, iar filmul original cu acelasi nume, din 1971, este mult mai bun decat acesta si pare ca se chinuie mult mai putin sa recreeze atmosfera, sa isi dezvolte personajele si sa fie coerent. S-a incercat ca de data aceasta povestea sa fie spusa din punctul de vedere al femeilor, dar Sofia Coppola a reusit sa transforme o poveste simpla intr-una ilogica, confuza si foarte aproape de a deveni plictisitoare, ba chiar a castigat si un premiu pentru asta. Daca nu ar exista originalul, atunci as spune ca nu ar fi rau sa vedeti acest film, dar cred ca sunteti mai castigati daca alegeti  sa vedeti filmul din 1971.

The Harrowing (2017)

Gen: Thriller

Distributie: Matthew Tompkins, Arnold Vosloo, Michael Ironside, Arianne Martin, Damon Carney

Regizor: Jon Keeyes [a mai regizat: Element(2016), Phobia(2013), Doom Room(2013), Fall Down Dead(2007), Living & Dying(2007)]

Nota Gealapa: 2.25

Bantuit de uciderea celui mai bun prieten al sau in timpul unui ritual, un detectiv determinat sa descopere adevarul intra sub acoperira intr-un spital criminalistic unde este conectat la propriul sau iad, unde demonii sai ar putea fi reali.

Doamne, Dumnezeule ce dezastru este acest film. Are la baza o intriga care chiar daca nu este deloc originala, are intotdeauna suficient potential pentru a produce un film cel putin decent, atunci cand este abordata si pusa in scena corespunzator. Lipsa mijloacelor financiare nu poate fi o scuza pentru felul in care arata acest film. Se pot face destule lucruri bune si cu bani putini. Cred ca mai degraba amatorismul si lipsa totala de talent a celor implicati sunt cauzele acestui esec de proportii epice.

Doar daca citesti numele din distributie este clar ca acestea sunt o reteta pentru dezastru. Nici unul dintre ei nu are vreo prestatie demna de tinut minte si experienta pe care au acumulat-o, au dobandit-o aproape exclusiv in astfel de filme patetice. Sarcina de a duce acest film in spate i-a revenit lui Matthew Tompkins si s-a dovedit a fi o palarie mult prea mare pentru el. In apararea lui, acest rol ar fi fost solicitant pentru orice actor, cu atat mai mult pentru unul cu abilitati extrem de limitate cum este Tompkins. Fara ajutor din partea colegilor, a regizorului sau a scenaristilor, acesta a condus aceasta corabie catre esuare, intr-un mod demn de Titanic.

Este filmul perfect pentru cei care vor sa se evidentieze si sa ne spuna ca suntem toti niste prosti si nu intelegem geniul din spatele acestui film care trateaza probleme reale ale societatii sub aceasta masca de horror fantastic si crima, dar adevarul este ca The Harrowing este un haos general scris prost si interpretat si mai prost, cu un ritm prea lent si plictisitor in cea mai mare parte. S-ar putea sa fie mult mai palpitant sa va urmariti bunica tricotand timp de doua ore si e posibil sa primiti mai multe lectii de viata astfel. Este de prisos sa va spun ca este departe de mine gandul de a recomanda cuiva acest film.

Marshall (2017)

Gen: Biografic, Drama

Distributie: Chadwick Boseman, Josh Gad, Kate Hudson, Sterling K. Brown, Dan Stevens

Regizor: Reginald Hudlin [a mai regizat: The Black Godfather(2019), Serving Sara(2002), The Ladies Man(2000), The Great White Hype(1996), Boomerang(1992)]

Buget: 12.000.000 $
Incasari: 10.116.816 $

Premii:
- Top 10 Films, African-American Film Critics Association (AAFCA), 2017
- Audience Choice Award - Best Narrative English-Language Feature, Chicago International Film Festival, 2017
- Song of the Year, Hollywood Film Awards, 2017
- Best Original Song, Satellite Awards, 2018

Nota Gealapa: 7.40
Metascore: 66/100

Povestea unui caz celebru al lui Thurgood Marshall, un avocat care a reusit sa devina primul judecator de culoare de la Curtea Suprema de Justitie americana.

Uneori se intampla sa iti dai seama din primele scene cat de bune este filmul pe acre ai inceput sa il vezi si sub ce coordonate isi va dezvalui povestea. Asa se intampla si cu Marshall, care se deconspira foarte repede ca un film bun, serios si plin de suspans. Ca intotdeauna, faptul ca este un film biografic il face si mai interesant. Chiar daca tema combaterii rasismului si prejudecatior este una dintre cele mai uzate si riscante daca nu este abordata cum trebuie, aici nu deranjeaza deloc si cam asa ar trebui sa arate orice film de acest gen. Povestea solida si scenariul bun sunt cam singurele avantaje ale filmului, care nu apeleaza la prea multe alte briz-brizuri.

Distributia este si ea foarte buna. Protagonistul este regretatul Chadwick Boseman, care s-a stins din viata fix cand reusise sa ajunga unul din cele mai importante nume ale industriei si care a oferit si aici o prestatie solida si convingatoare. El a fost secondat foarte bine de Josh Gad si el cu o prestatie foarte naturala cu care a dovedit ca poate fi un partener de incredere indiferent de numele protagonistului, dar pe care nu il vad inca apt sa duca de unul singur un film in spate. Dezvoltarea parteneriatului celor doi este cel putin la fel de interesant ca si subiectul filmului.

Marshall este un film destul de inspirational pe care il putem considera lejer un succes al categoriei dramelor de tribunal, daca le putem numi asa. Acest gen de filme au nevoie de o scriitura isteata, iar acesta o are. Nu are insa factorul memorabilitate si probabil peste ceva vreme daca cineva imi va cere o recomandare, numele Marshall nu va fi printre primele care imi trec prin minte, dar este un film suficient de bun incat sa fie o alegere excelenta pentru cei care cauta pentru seara lor de film o productie serioasa, din care sa si inveti cate ceva si care incearca sa isi transmita "lectiile" intr-un mod deloc intruziv.

River Runs Red (2018)

Gen: Thriller

Distributie: Taye Diggs, John Cusack, George Lopez, Luke Hemsworth, Gianni Capaldi

Regizor: Wes Miller [a mai regizat: Hell on the Border(2019), Atone(2019), Prayer Never Fails(2016), Lily Grace: A Witch Story(2015)]

Incasari: 61.789 $

Premii:
- Festival Award - Best Feature Length Dramatic Film, Downtown Film Festival Los Angeles, 2018
- Festival Award - Best Film, NOIDENTITY International Action Film Festival, 2019
- Festival Award - Best Cinematography, NOIDENTITY International Action Film Festival, 2019

Nota Gealapa: 5.55
Metascore: 26/100

Dupa ce fiul lui este ucis in urma unui control de rutina scapat de sub control, judecatorul de culoare Charles Coleman ia legea in propriile maini, pentru a se asigura ca se face dreptate, dupa ce criminalii fiului sau sunt eliberati.

Unele filme proaste se ascund macar pana la jumatate pana deconspira cat de slabe sunt cu adevarat. Acesta insa, te anunta inca din primele minute ca nu este cazul sa ai asteptari si ca urmeaza sa vezi ceva absolut mediocru. Un film in care ni se spune ca in state e ok daca nu stii limba, poti avea oricum orice job doresti si te poti casatori cu oricine pentru ca partenerul tau, indragostit fiind, te va intelege ca prin minune. Unul din putinele lucruri care mi-a placut la acest film este ca nu ofera lectii de moralitate. Este un film despre razbunare, dar fara lectii morale aparute brusc, ci o vendeta dusa pana la capat.

Acest film ne mai invata cum arata o distributie facuta pe pile au pe spaga, pentru ca altfel nu imi explic cum intr-un film american pot avea roluri cheie actori care nu vorbesc limba sau care nu par capabili de a rosti o replica fara sa isi ia pauze intre cuvinte entru a-si aduce aminte ce trebuie sa spuna. Taye Diggs nu e vreun mare actor, dar l-am vazut producand si prestatii ami reusite, afirmatie valabila si in cazul lui George Lopez. Ca sa va afceti o idee despre cat de slabi sunt actorii in acest film, va pot spune ca cele trei sau patru replici ale lui John Cusack, au fost cele mai reusite momente artistice din acest film, iar daca un Cusack la sfert de pret este apogeul actoricesc al unui film, e clar ca nivelul nu este unul foarte ridicat.

Trailerul este putin inselator si face ca acest film sa para chiar decent, dar nu va lasati pacaliti. Este un film aproape oribil inca din primele scene, cu interpretari jenante si scene de actiune atat de proaste ca aproape devin amuzante. In concluzie, nu cred ca este cazul ca cineva sa isi piarda timpul cu un asemenea experiment esuat. Chiar si 90 de minute in care stai intins in pat si te uiti pe tavan pot fi mai utile si mai productive decat sa vezi acest film.

<iframe width="720" height="395" src="https://www.youtube.com/embed/j0EcWB7m358" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

The Crimson Rivers (2000)

Titlu original: Les rivières pourpres

Gen: Crima, Mister

Distributie: Jean Reno, Vincent Cassel, Nadia Farès, Dominique Sanda, Karim Belkhadra

Regizor: Mathieu Kassovitz [a mai regizat: Rebellion(2011), Babylon A.D.(2008), Gothika(2003), Assassin(s)(1997), La Haine(1995)]

Buget: 14.000.000 $
Incasari: 60.103.680 $

Premii:
- Best Director (Réalisateur), Étoiles d'Or, Franta 2001

Nota Gealapa: 7.15
Metascore: 49/100

Un detectiv urmareste pasii unui criminal brutal, pana se loveste de secretele unui colegiu renumit.

Acest film m-a lasat cu sentimente amestecate. Pe de-o parte este un film care m-a incantat intr-o mare masura, pentru ca este palpitant, interesant, cu destul suspans si scene de actiune destul de bune. Pe de alta parte insa, sunt si putin dezamagit pentru ca daca filmul s-ar fi luat mai mult in serios ar fi putut fi chiar mai bun. De exemplu m-as fi putut lipsi de efectele audio din Mortal Kombat suprapuse peste unele scene de lupta, care au adus un deseerviciu filmului. Filmul arata bine si din punct de vedere tehnic, nu numai pentru un film european; arata bine punct. 

Distributia ne aduce in prim-plan poate cele mai recognsocibile nume din cinematografia frantuzeasca a inceputului de secol si ma refer la Jean Reno si Vincent Cassel, ambii cu prestatii bunicele si destul de credibile. Prestatii decente sunt si in rolurile secundare, dar cam atat si nimic mai mult pentru ca nu este acel gen de film care sa permita unui actor sa isi puna in evidenta versatilitatea sau alte calitati individuale, dar nici nu este u scenariu care sa te faca de ras daca ai putin talent si experienta. Per total, as spune ca actorii s-au achitat bine de sarcini si au pus destul de bine in valoare scenariul.

Filmul acopera lipsurile unei intrigi sia  uei povesti superficiale, exceland la restul capitolelor si detaliilor, incepand cu cinematografia si sunetul si terminand cu cu ritmul si notele artistice personale ale regizorului. Nu este vreun clasic din nici un punct de vedere si nici nu are nimic revolutionar, dar este un film suficient de bun si distractiv incat sa am incredere sa il recomand oricui isi doreste sa vada un film de actiune bun, peste medie.