The Bouncer (2018)

Titlu original: Lukas

Gen: Actiune, Drama, Thriller

Distributie: Jean-Claude Van Damme, Sami Bouajila, Sveva Alviti, Sam Louwyck, Kevin Janssens

Regizor: Julien Leclercq [a mai regizat: Earth and Blood(2020), The Crew(2015), Gibraltar(2013), The Assault(2010), Chrysalis(2007)]

Buget: 6.000.000 €
Incasari: 530.496 $

Nota Gealapa: 6.20

Un bodyguard al unui club de noapte, trecut de 50 de ani, care a incasat destul la viata lui si la propriu si la figurat, se straduieste sa isi creasca fiica de opt ani.

Acest film este putin surprinzator, doar pentru ca din start nu stii la ce sa te astepti si prin urmare, orie s-ar fi intamplat ar fi fost o surpriza. Ofera ceva mai multa actiune decat m-as fi asteptat, actiune care nu vine insa la pachet si cu aceeasi doza de suspans. Filmul nu este previzibil si asta se intapla datorita unei rasturnari de situatie care se intampla aproape de final, singura de altfel de pe intreaga durata a filmului. Ritmul este destuld e lent, nu pentru binele filmul, ci pentru ca doar asa se mai poate misca Van Damme. Vorbim de un film cu un buget destul de mic, deci nici vorba de efecte vizuale complicate si din pacate lipsa acestora nu este compensata de scenariu, care este destul de banal.

Ptotagonistul filmului este Jean-Claude Van Damme, singurul nume recognoscibil si care credu eu ca este dovada vie a ce se intampa cu un actor important care in anii de glorie sparge toti banii pe distractii superficiale: ajunge sa joace in filme mediocre la varsta la care trebuia sa se bucure de pensie. Spun asta pentru ca Van Damme nu a fost niciodata vreun Morgan Freeman, de exemplu, care sa produca lejer si roluri dramatice. El a avut doar artele martiale si spagatul intre camioane, atat. Nu are o interpretare chiar rea, datorita faptului ca are foarte putin de vorbit, dar fata lui trezeste empatie, nu pentru personajul sau, ci pentru el ca om.

Acest film este putin in contrast cu ce ne-am obisnuit de la Van Damme si asta nu este un lucru rau deloc. Mi-a placut atmosfera sumbra a filmului, dar mi-ar fi placut ceva mai ulta tensiune. Per total, pot sa spun ca The Bouncer  mi-a depasit asteptarile si nu a fost deloc plictisitor. Nu il recomand in mod special, dar daca va cade in maini, nu este cazul sa il ocoliti, pentru ca nu este o alegere rea pentru o seara lejera de film.

A Simple Favor (2018)

Gen: Mister, Thriller, Crima

Distributie: Anna Kendrick, Blake Lively, Henry Golding, Ian Ho, Joshua Satine

Regizor: Paul Feig [a mai regizat: Last Christmas(2019), Ghostbusters(2016), Spy(2015), The Heat(2013), Bridesmaids(2011)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 97.644.617 $

Premii:
- Dorian Award - Campy Flick of the Year, GALECA: The Society of LGBTQ Entertainment Critics, 2019
- Best Overlooked Film, Hawaii Film Critics Society, 2019
- ReFrame Stamp - Feature, ReFrame, 2019

Nota Gealapa: 6.95
Metascore: 67/100

Stephanie este o mama singura care are un vlog despre parenting si se imprieteneste cu Emily, o femeie din inalta societate, care are un copil la aceeasi scoala. Cand Emily dispare fara urma, Stephanie isi ia singura responsabilitatea de a investiga disparitia.

La prima vedere, nu pare sa fie mai nimic de capul acestui film. Intriga este destul de banala, nu chiar originala si daca protagonista este o mama tanara, pare ca si publicul tinta face parte din aceeasi categorie. Dar, pentru ca scenariul este foarte bine scris si are dialoguri bune si amuzante si propune multe rasturnari de situatie interesante, cred ca poate fi indragit de un public mult mai larg. Este amuzant, palpitant, socant uneori si mi-a placut mult mai mult decat m-as fi asteptat. Astfel, un film de aproape doua ore mi-a parut mult mai scurt.

Distributia este destul de buna pentru un asemenea film. Protagonista este Anna Kendrick, care nu imi este deloc simpatica, dar s-a potrivit in acest rol si putin neasteptat pentru mine, pentru ca fac parte din tipologii diferite de actori, a colaborat foarte bine si a avut o chimie excelenta cu Blake Lively. Cele doua au avut cel mai mult timp de ecran, dar au fost sustinute foarte bine si de colegii lor din rolurile secundare. Per total, fara sa fie revelatoare, interpretarile din acest film sunt la un nivel foarte bun.

Aveam indoielile mele legate de acest film, pentru ca am mai fost dezamagit de filme cu o structura asemanatoare, dar daca din punct de vedere al umorului am primit exact ce am asteptat, filmul m-a surprins cu rasturnarile de situatie, tensiunea creata si cele cateva momente socante. Cred ca merita vazut, pentru ca nu se intampla foarte des ca doua genuri atat de diferite sa fie contopite intr-un singur film si sa functioneze impreuna. De asemenea, are si avantajul de a nu fi unul din rebuturile reciclate care sunt foarte la moda in perioada asta.

Johnny English Strikes Again (2018)

Gen: Comedie, Actiune, Aventura

Distributie: Rowan Atkinson, Ben Miller, Olga Kurylenko, Kevin Eldon, Emma Thompson

Regizor: David Kerr [a mai regizat: A Midsummer Night's Dream(2016)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 158.970.776 $

Premii:
- Best Production Design International Studio Feature - Contemporary, British Film Designers Guild Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 39/100

Dupa ce un atac cibernetic deconspira toti agentii secreti ai Marii Britanii, Johnny English este fortata sa iasa din pensionare pentru a descoperi hackerul din spatele atacului.

Nu am fost niciodata un fan al acestei francize, in special pentru ca il asociez pe Rowan Atkinson cu Mr. BEan si cred ca acel gen de umor are locul lui bine definit in timp, iar acest timp a trecut. Insa, fie ca e vorba de Rowan Atkinson, Leslie Nielsen sau alti actori care abordeaza acelasi stil, adevarul este ca acest tip de umor va fi mereu prezent in cinematografie, iar unii il vor detesta, in timp ce altii il vor adora. Daca este bine facut, poate fi agreabil. Despre acest film pot spune ca apreciez constanta seriei. Ba chiar sequelurile au fost o idee mai bune decat primul film. Are destule scene amuzante, ba chiar si cateva efecte vizuale interesante, toate in ecorul oferit de o poveste banala si previzibila.

Rowan Atkinson nu este singurul nume relevant din distributie. Olga Kurylenko, sau Emma Thompson sunt de asemenea actori care dau bine pe poster, numai ca intr-un asemenea film e clar ca abilitatile lor actoricesti conteaza mai putin decat intr-o productie obisnuita. Este totusi important ca protagonistii sa se dedice si sa creada in personaje si sa se afunde in ele, oricat de nenaturale ar fi acestea si pentru ca sunt multi actori experimentati aici, pot spune ca interpretarea este unul din atuurile filmului.

Puteti vedea acest film chiar daca nu le-ati vazut pe prcedentele din serie. Nu e o poveste atat de complicata. Nu este nici deosebit de amuzant, dar are momentele lui hilare si poate si o alegere buna cand ai doua ore de pierdut, de exemplu intr-un avion. Exista in film o scena care implica realitatea virtuala care ofera un umor old-school atat de bun, incat aproape imi vine sa spun ca este geniala. De altfel, cateva expresii faciale din timpul filmului mi-au trezit niste nostalgii despre Mr. Bean. Daca sunteti in cautare de o comedie usurica, atunci acest film poate adresa cu succes aceasta nevoie.

Eastern Promises (2007)

Gen: Crima, Thriller

Distributie: Naomi Watts, Viggo Mortensen, Armin Mueller-Stahl, Josef Altin, Mina E. Mina

Regizor: David Cronenberg [a mai regizat: Maps to the Stars(2014), Cosmopolis(2012), A Dangerous Method(2011), To Each His Own Cinema(2007), A History of Violence(2005)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 56.107.312 $

Filmul a obtinut 28 de premii, printre care:
- Saturn Award - Best International Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2008
- EDA Special Mention Award - Unforgettable Moment, Alliance of Women Film Journalists, 2007
- EDA Special Mention Award - Best Depiction of Nudity or Sexuality, Alliance of Women Film Journalists, 2007
- Best Actor - International (Armin Mueller-Stahl), Bambi Awards, 2007
- Best Actor (Viggo Mortensen), British Independent Film Awards, 2007

Nota Gealapa: 7.70
Metascore: 82/100

O adolescenta din Rusia, care traieste in Londra si moare in timp ce da nastere, lasa in jurnalul sau indicii care ar putea lega copilul de un viol care implica o puternica si violenta familie din mafia ruseasca.

Acest film este dovada ca un film clasic nu este neaparat demodat. Fara efecte vizuale revolutionare, fara salturi temporale, fara false ifose de profunzime, dar iata ca o poveste buna, cu un scenariu corect nu are nevoie de foarte multe briz-brizuri, pentru a se transforma intr-un film foarte bun. Ritmul este unul lent, dar asta e un lucru pozitiv de aceasta data, pentru ca tensiunea si suspansul cresc in permanenta si acest ritm ajuta la crearea tensiunii. Filmul este mai putin previzibil decat am anticipat, chiar daca are un deznodamant anticipabil si mai slab decta restul filmului.

Distributia a fost aleasa foarte inspirat, chiar daca nu vorbim de cele ami la moda nume, dar avem de a face cu actori experimentati care si-au dovedit de-a lungul timpului aptitudinile. Ati putea crede ca protagonista este Naomi Watts, iar aceasta are intr-adevar un rol important si produce o interpretare bunicica, dar cred ca adevaratul protagonist al filmului este Viggo Mortensen, un actor subestimat dupa parerea mea, care ar fi trbuit sa primeasca mai multe sanse si care si in acest film are o prestatie foarte buna si a fost extrem de credibil. Din rolurile secundare as vea doi remarcati. Primul este Vincent Cassel, iar al doilea si Armin Mueller-Stahl, a carui clasa iese la suprafata si daca are de spus o singura replica sau o suta.

Trailerul poate nu apre asa apetisant si ofertant, dar va indemn sa treceti peste el si sa vedeti acest film. Nu are o intriga complicata, dar este un thriller bazat mai mult pe dialog si acesta nu dezamageste. Dialogul reuseste sa compenseze chiar si in scenele in care nu se intampla mare lucru. Actiunea nu este prezenta non-tops, dar atunci cand se intampla, este foarte brutala si grafica. Cinematografia ar putea sa treaca neobservata in acest film, dar cred ca detaliile acesteia au fost alese foarte inspirat si au contribuit din plin la crearea atmosferei. Nu este un film perfect, dar este un thriller foarte bun, care emrita vazut.

Life Itself (2018)

Gen: Drama, Romantic

Distributie: Oscar Isaac, Olivia Wilde, Annette Bening, Mandy Patinkin, Jean Smart

Regizor: Dan Fogelman [a mai regizat: Danny Collins(2015)]

Buget: 10.000.000 $
Incasari: 7.997.774 $

Premii:
- Best Romance TV Spot, Golden Trailer Awards, 2019
- Truly Moving Picture Award, Heartland Film, 2018

Nota Gealapa: 7
Metascore: 21/100

Un cuplu face tranzitia de la o idila de facultate la casatorie si la primul lor copil, dar calatoria lor are cateva rasturnari de situatie cu ecou pe alte continente si afectand alte vieti.

Nu sunt mare fan al filmelor de dragoste si un film de acest gen trebuie sa aiba ceva special ca sa imi placa, iar Life Itself este unul din acele afilme. Dupa un inceput greoi, cu mutari neinspirate intre planuri temporale, brusc devine foarte brutal, palpitant si ajunge sa fie cea mai trista poveste optimista pe care am vazut-o in ultima vreme. Este surprinzator, sensibil si socant. Scenriul este foarte bine scris si este bine pus in valoare in cea mai mare parte, chiar daca regizorul nu este deloc experimentat.

Distributia este poate cel mai impresionant lucru si principalul avantaj al filmului. Este plina de actori uriasi, relevanti, capabili sa faca sa straluceasca o astfel de poveste. De la Samuel. L. Jackson si pana la Antonio Banderas, cu totii si-au luat foarte in serios personajele, oricat de importante sau neinsemnate au fost si au oferit interpretari puternice si credbile, astfel ca am reusit sa empatizez cu majoritatea personajelor. Nu pot sa remarc neaparat pe cineva, pentru ca timpul de ecran a fost limitat pentru fiecare si impartit cumva in mod egal, dar pot sa remarc calitatea artistica constanta de la inceput pana la final.

Pentru ca o poveste de dragoste sa ma cucereasca, exact asa trebuie sa fie: imprevizibila, emotionanta, cu dialoguri bune si prestatii artistice induiosatoare. Este un film care abordeaza esenta relatiilor, de la momentele fericite pana la cele tragice. Nu inteleg de unde atata hate in numeroasele reviewuri negative pe care le-am citit despre acest film. Va sfatuiesc sa le ignorati si sa dati o sanssa acestui film, pentru ca nu veti fi dezamagiti. Personal, il trec pe lista filmelor mele preferate din acest gen.

Unsane (2018)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Claire Foy, Joshua Leonard, Jay Pharoah, Sarah Stiles, Marc Kudisch

Regizor: Steven Soderbergh [a mai regizat: The Laundromat(2019), High Flying Bird(2019), Logan Lucky(2017), Behind the Candelabra(2013), Side Effects(2013)]

Buget: 1.500.000 $
Incasari: 14.293.601 $

Premii:
- Best Thriller, Golden Trailer Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.55
Metascore: 63/100

O tanara este internata din greseala intr-un institut mintal, unde isi confrunta cea mai mare fric, dar oare aceasta este reala,s au doar rodul delirului ei?

Ca sa pastrez tematica filmului, as spune ca acesta este bipolar. Are o prima jumatate exagerat de linistita, cu lucruri care nu au sens si aproape plictisitoare pe alocuri si o a doua jumatate in care ritmul creste, tensiunea si sunspansul apar brusc, lucrurile o iau razna si reusesti in sfarsit sa empatizezi cu personajele.Este un film ieftin, asa ca toata puterea lui sta in poveste. Din fericire aceasta este suficient de interesanta si vine la pachet cu un scenariu scris decent, suficient cat sa salveze putin filmul de la mediocritate.

Distributia nu este stralucita, dar o are in rolul principal pe Claire Foy, o actrita destul de la moda in perioada asta, crae are destule calitati si care reseste sa produca si aici o interpretare buna si credibila care ajuta filmul. Nu a ajutat-o prea mult nimic din jurul ei; nici senariul, nici colegii si nici bugetul filmului, dar cu toate astea, cred ca a reusit o prestatie convingatoare, care te face de multe ori sa te pui in locul ei si fara de care am fi vorbit de un film prost. Mi-ar fi placut si un personaj negativ mai convingator, care sa o puna in valoare, dar n-a fost sa fie.

Imi place ca filmul incearca si reuseste pe alocuri, sa testeze si sanatatea mentala a spectatorilor, nu doar a personajelor, pentru ca exista cateva momente in care nu stii ce sa mai crezi. Este o experienta claustrofoba si frustranta, dar din pacate inconstanta. Dupa un inceput greoi, in ultima parte chiar pot spune ca am urmarit cu sufletul la gura sa vad ce se intampla si din acest motiv pot sa spun ca acest film merita o vizionare, doar sa nu va asteptatis a fiti dati pe spate cu totul sau sa vedeti vreun clasic.

Montparnasse Bienvenüe (2017)

Titul original: Jeune femme

Gen: Drama

Distributie: Laetitia Dosch, Souleymane Seye Ndiaye, Grégoire Monsaingeon, Jean-Christophe Folly, Nathalie Richard

Regizor: Léonor Serraille [aflata la primul lungmetraj]

Buget: 1.000.000 €
Incasari: 423.747 $

Filmul a obtinut 11 premii, printre care:
- Best Actress (Laetitia Dosch), Bratislava International Film Festival, 2017
- Student Jury Award, Bratislava International Film Festival, 2017
- Golden Camera, Cannes Film Festival, 2017
- Prix du jury - French Film Competition, Champs-Élysées Film Festival, 2017
- Breakthrough Actress (Prix Révélation Féminine) (Laetitia Dosch), Club Média Ciné, 2018

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 76/100

Trecuta de 30 de ani, falita si dupa o despartire umilitoare, o tanara plina de spirit, dar nemiloasa se straduieste sa supravietuiasca in metropola pariziana plina de viata, dar daca reuseste acolo, inseamna ca poate reusi oriunde.

Palpitant, plin de suspans si tensiune si emotionant. Acestea sunt toate trasaturile pe care acest film nu le are. Are in schimb putin umor, o poveste simpla dra cu detaliicat de cat interesante si o doza de ralism are il face cat de cat interesant. Din pacate, are si multe momente moarte, care fac timpul sa se dilate si astfel filmul pare mai lung decat este de fapt. Are un aer de film romanesc de festival, de prin anii 2000. Multe tristete si personaje neintelese. Mi se pare putin invechita aceasta abordare, dar nici nu vad cum ar fi putut fi mai bun acest film, avand in vedere povestea banala si bugetul infim.

Acest a mai avut si interpretari foarte bune din partea protagonistilor. Nu sunt nume mari, care sa umple salile, dar am vazut prestatii foarte bune, naturale si reliste. Nu am identificat nici un moment in care vreo interpretare sa scartaie, fie ca vorbim de rolurile mici sau cele importante. Dintre toti, asa cum si trebuie, s-a detasat Laetitia Dosch, protagonista filmului, care a fost foarte credibila si a reusit sa creeze empatie pentru personajul ei si m-a facut curios sa o mai vad si in alte filme. Cred ca ea a salvat acest film de la o impasibilitate absoluta.

Ce face acest film, este practic sa urmareasca o tanara indeaproape in viata de zi cu zi. Este o tehnica pe care am mai vazut-o, chiar daca sacrifica lucruri precum personaje interesante. Un astfel de film poate f o lectie pentru publicul feminin tanar, care cauta putina ghidare, dar pentru publicul adult poate parea foarte plictisitor. Si mie mi s-a parut pe alocuri plictisitor, motiv pentru care nici nu recomand acest film. Prefer mai degraba povestile cu mai multa substanta.

Where Is Kyra? (2017)

Gen: Drama

Distributie: Michelle Pfeiffer, Kiefer Sutherland, Suzanne Shepherd, Anthony Okungbowa, Babs Olusanmokun

Regizor: Andrew Dosunmu [a mai regizat: Mother of George(2013), Restless City(2011)]

Incasari: 74.821 $

Nota Gealapa: 5.90
Metascore: 72/100

In Brooklyn, New York, Kyra isi pierde locul de munca sise stradueste sa supravietuiasca din venitul mai ei bolnave. Pe masura ce saptamanile si lunile trec, problemele ei se agraveaza si asta o impinge pe un drum riscant si enigmatic, care ii ameninta viata.

Cand pleci de la o intriga banala, sansele sunt sa obtii un film banal si intr-adevar, acest film este cam mediocru. Printre putinele reusite se numara atmosfera sumbra creata si emotiile transmise uneori cu foarte putine cuvinte. Parca totusi sunt prea putine, Inteleg mesajul de disperare al filmului, dar pana la urma mijloacele au fost prea putine si povestea prea putin puternica pentru ca filmul sa fie notabil. Povestea este atat de simpla, incat zevzeciile protagonistilor nu sunt deloc credibile in acest context, iar actiunile lor ilogice te fac adesea sa dai ochii peste cap.

Inteleg ca nici Michelle Pfeiffer si nici Kiefer Sutherland nu mai sunt chiar la apogeul carierelor lor, dar sunt totusi nume uriase in industrie, iar ca sa accepti sa apari in asemenea inseamna ca au ajuns la periferia Hollywoodului. Daca Michelle Pfeiffer a avut cateva momente bune in film, in care mi-a amintit de vremurile ei bune, partenerul ei a avut o interpretare aproape jenanta, care m-a facut sa oftez cu gandul la celebrul Jack Bauer. Rolurile secundare au avut atat de putin timp de ecran, ca nici nu conteaza in economia filmului. Intreaga responsabilitatea cazut pe umerii celor doi protagonisti si fara sa fie ajutati de scenariu, nu s-au descurcat prea bine.

In ciuda unei coloane sonore total neinspirate si unor ifose artistice inutile, filmul reuseste totusi sa transmita cumva mesajul ca societatea poate sa distruga oameni buni, ba chiar mentine un soi de suspans viu pana aproape de final, dar per total, este tot o experienta dezamagitoare. Nu gasesc un context care ar fi potrivit astfel incat alegerea cinematografica sa fie acest film, asa ca nu am cums a il recomand. Sunt alte filme cu mesaje asemanatoare mult mai bine structurate si mai agreabile.

American Circumcision (2017)

Gen: Documentar

Distributie: Georgeanne Chapin, Jonathon Conte, Dean Edell, Andrew Freedman, John Geisheker

Regizor: Brendon Marotta [aflat la primul lungmetraj]

Premii:
- Festival Prize - Best Documentary Feature Film, Lone Star Film Festival, 2017
- Silver Jury Prize - Feature, Seattle Social Justice Film Festival, 2017

Nota Gealapa: 6.55

O dezbatere despre circumcizia moderna si despre cresterea miscarii Intactiviste, care pretinde ca toti oamenii ar trebui sa aiba dreptul de a decide singuri ce se intampla cu corpul lor.

Intr-o lume cu nenumarate probleme reale si grave, americanii gasesc noi lucruri banale pentru acre sa protesteze. De aceasta data este vorba despre circumcizie, o situatie de altfel destul de serioasa, dar a carei rezolvare mie mi se pare banala. Este clar ca in America in spatele oricarui obicei si oricarei proceduri exista un interes major si atunci cand ataci interesele cuiva in partea aia de lume, urmeaza o campanie de defaimare si o reactie agresiva din partea celor vizati. Mi se pare insa ca aceasta lupta nici nu are sens. Daca esti activist pentru aceasta problema ar trebui sa te adresezi direct viitorilor parinti, nu sa incerci sa te lupti cu morile de vant incercand sa modifici legile si o cultura veche de sute de ani. Filmul este decent, ca d eobicei in astfel de filme, argumentat de partea  care depisteaza problema, si mai putin argumentat, dar mai vocal din partea acuzatilor.

Filmul este destul de obiectiv si are marturii din ambele tabere, unele mai convingatoare decat altele, dar lipsesc anumite opinii importante de la omaeni din sistem care refuza sa vorbeasca, asa cum era si de asteptat de altfel. Am vazut inflacarare si incapatanare in ambele tabere si nu pare ca va exista un dialog real prea curand. Este o problema despre care eu am o parere clara si a carei evolutie nu ma intereseaza, dar fiecare film de acest gen imi mai dezvaluie cate o mica bucata de puzzle, crae ma face sa realizez ca ueori e mai bine sa fii in partea asta de lume, decat peste ocean.

Mi-a placut acest film pentur ca cei responsabili au documentat foarte bine problema si au reusit sa o explice pe intelesul tuturor, chiar si din punct de vedere religios. Varianta pe care eu am vazut-o a fost una cenzurata. Pentru mine, care aveam deja o parere cam in aceeasi directie cu filmul nu a fost o problema, dar sper ca exista si variante necenzurate, in care operatiile si pozele respective sa fie vizibile pentru ca e clar ca e nevoie de ceva socant pentru a schimba parerea unui om foarte putin dispus sa si-o schimbe. Pentru mine, acest film a demontat o parere falsa pe care eu o aveam dintotdeauna. Credeam, fara sa studiez problema si doar pentru ca parea logic, ca cei circumcisi au cumva performante sexuale mai bune, avand in vedere ca zona respectiva se desensibilizeaza in timp, dar aparent in realitate se intampla fix invers si sunt mult mai predispusi la probleme genitale. Este interesant de vazut si cu siguranta va ajuta sa luati o decizie mai informata daca urmeaza sa aveti un copil.

Gregoire (2017)

Gen: Drama

Distributie: Morgan Taylor Campbell, Jared Abrahamson, Jedidiah Goodacre, Emily Haine, Ben Cotton

Regizor: Cody Bown [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 30.000 $

Premii:
- Best Canadian Feature, Calgary International Film Festival, 2017
- One to Watch, Vancouver Film Critics Circle, 2017
- Best Supporting Actor in a Canadian Film (Bet Cotton), Vancouver Film Critics Circle, 2017
- Best Supporting Actress in a Canadian Film (MOrgan Taylor Campbell), Vancouver Film Critics Circle, 2017

Nota Gealapa: 3.95

Patru tineri din Fort McMurray incearca sa faca fata consecintelor pe care le au actiunile lor si modului in care acestea le afecteaza familia si prietenii.

Dupa acest film am verificats a vad daca nu cumva Canada este o fosta tara comunista de undeva din sud-estul Europei, care se confrunta cu saracia si unde tinerii nu prea au mari sanse de a reusi in viata, atat de ieftin si deprimant a fost. Drama este puternica, dar povestea este slaba, ritmul prea lent, iar scenariul prea simplist pentru a compensa lipsa de orice altceva. Este un film clasic de festival, fara sanse reale de a reusi in afara acestor mici bule de oameni care se cred superiori celor care se bucura de un film normal, de actiune sa zicem. 

Actorii din distributie au destula experienta, dar daca dupa atatea filme nici unul nu s-a facut cunoscut, inseamna ca s-ar putea sa aiba o problema. In apararea lor, cateva interpretari din acest film chiar au avut prestatii decente, lucru de apreciat avand in vedere materialul cu care au trebuit sa lucreze. Din pacate, nici dupa acest film publicul nu va recunoaste aceste nume, dar in nici un caz interpretarile nu sunt motivul pentru care acest film este atat de slab.

Mai trist este ca acest film indie filozofic chiar ar fi putut fi bun, chiar si cu acest buget demn de cinematografia albaneza. E un lucru pe care il spun despre multe filme, dar este adevarat. Dupa vreo 40 de minute , mi-am dat seama ca nu stiu numele nici unui personaj. Este un amalgam de povesti si scenarii serioase, dar care nu sunt tratate cum trebuie si sunt prezentate fara background si fara profunzime. Apoi se incearca sa se compenseze adaugand cateva fapte socante si de aceasta data fara rezultatul scontat. Se vede lipsa de experienta a regizorului, care nu a fost pregatit s scoata din acest film ce s-a dorit si a fost mai degraba ca o zebra care isi intinde gatul incercand sa sarute o girafa.

Golden Job (2018)

Titlu original: Huang jin xiong di

Gen: Actiune, Aventura

Distributie: Ekin Cheng, Jordan Chan, Michael Tse, Kar Lok Chin, Jerry Lamb


Regizor: Kar Lok Chin [a mai regizat: No Problem 2(2002), Jui gaai paakdong: Juigaay paak dong(1997)]

Incasari: 47.279.677 $

Nota Gealapa: 4.95

Un grup de mercenari incearca sa scoata la capat un jaf epic.

Eu am mai vazut filme din partea aceea de lume, unele foarte bune, altele mai slabe, dar nici unul in acest hal. In afara de cateva scene de actiune decente, nu exista mai nimic pozitiv in acest film. Filmula reusit cat de cat la box-office, dar nu cred ca lumea a iesit din sali incantata. Povestea este rudimentara, majoritatea efectelor sunt stangace si nici lucruri simple precum niste lin gouri de aur nu arata credibil. Au les niste tari random in care sa se desfasoare actiunea, ca si cum cineva a pus degetul pe o harta, avand ochii inchisi. Are toate cliseele: fata rapita, tradare, cei putini care doboara o armata, dar toate absolut supradramatizate in cel ami pur stil asiatic.

Numele din distributie poate sunt relevante pe plan local, dar eu nu am recunoscut pe nimeni si daca ii voi mai vedea probabil ca tot nu voi recunoaste pe cineva, pentru ca imediat ce termin aceasta postare o sa incerc sa imi reprim amintirea acestui film. Nici macar o singura interpretare naturala nu am vazut. Toti au avut prstatii in dtilul exagerat de dramatic propus de film si nu am reusit sa empatizez cu vreun protagonist. De altfel, nici ei intre ei nu pare ca au avut vreo chimie si daca au avut-o aceasta nu a fost vizibila in film.

Acest film s-a dorit a fi un fel de Ocean's Eleven, varianta chinezeasca si exact ca o varianta chinezeasca si arata. Nu in sensul bun ci in sensul in care Nike devine Nyke. Costumele, decorurile, exploziile, toate au aratat foarte ieftin. Cred deci, ca bugetul a fost mic, dar au vrut in continuare un proiect megalomanic, in loc sa faca ceva mai putin extravagant, dar mai cursiv si credibil.Nu inteleg pentru ce si pentru cine se fac astfel de filme. In concluzie, daca cineva va propune sa vedeti Golden Job, dati-i doua capace si aruncati-l in strada cu tot cu film.

My Blind Date With Life (2017)

Titlu original: Mein Blind Date mit dem Leben

Gen: Biografic, Comedie, Drama

Distributie: Kostja Ullmann, Jacob Matschenz, Anna Maria Mühe, Johann von Bülow, Alexander Held

Regizor: Marc Rothemund [a mai regizat: The Crazy Heart(2017), Da muss Mann durch(2015), The Girl with Nine Wigs(2013), Mann tut was Mann kann(2012), Groupies bleiben nicht zum Frühstück(2010)]

Nota Gealapa: 7.40

Un tanar ambitios incearca sa isi indeplineasca visul de a lucra intr-un hotel de lux din Munchen, in ciuda problemelor sale de vedere.

Nu ma asteptam deloc la asa ceva din partea unei productii nemtesti. Acest film este si foarte ammuzant si foarte sensibil, comportamente de care nu ii suspectam deloc pe germani. Ma asteptam la un film rece, crud si care pare mai lung decat este. Din fericire, prejudecatile mele au fost combatute, si daca se vorbea in engleza as fi putut crede lejer ca este un film de la Hollywood. In plus, povestea este si una reala ceea ce face filmul sa fie si mai impresionant, pentru ca este greu sa faci un film care sa fie si bun si care sa respecte cat de cat un fir narativ preimpus.

Nu cunosc nici un actor din distributie, dar interpretarile pe care le-am vazut au fost foarte bune, aproape din partea tuturor actorilor, indiferent cat de important sau nu a fost personajul lor. Am remarcat un detaliu foarte important la partea feminina a distributiei si anume ca pentru cele mai importante doua roluri feminine sau folosit sosii aproape perfecte ale unor actrite de peste ocean. In anumite cadre am crezut ca Sarah Chalke si Mila Kunis au invatat limba germana si au trecut la cinematografia europeana.

Fiind un film bun bazat pe fapte reale, are deja binecunoscutul efect pe termen scurt de a face propriile probleme sa para neinsemnate si sa realizezi ca nu prea ai scuze pentru unele nereusite personale. Iata ca exista filme europene bune si de acest gen, nu doar drame teribile sau pelicule care aduc in prim-plan rmeiniscente ale unor epoci tulburi. Cred ca pentru cineva care intelege si vorbeste limba germana, acest film va fi chiar mai agreabil decat a fost pentru mine, deoarece sunt convins ca s-a mai pierdut cate ceva in subtitrare, dar chiar si daca nu intelegei o iota nemteste, tot va recomand sa il vedeti.

Hell Fest (2018)

Gen: Horror Thriller

Distributie: Cynthea Mercado, Stephen Conroy, Amy Forsyth, Reign Edwards, Bex Taylor-Klaus

Regizor: Gregory Plotkin [a mai regizat: Paranormal Activity: The Ghost Dimension(2015)]

Buget: 5.500.000 $
Incasari: 18.159.691 $

Premii:
- ReFrame Stamp - Feature,ReFrame, 2019

Nota Gealapa: 5.65
Metascore: 26/100

Un criminal in serie mascat, transforma un parc de distractii tematic in propriul sau teren de joc, terorizand un grup de prieteni, in timp ce restul lumii crede ca tot ce se intampla face parte din spectacol.

Nu stiu de ce ma asteptam ca acest film sa fie absolut jenant. Am fost placut surprins de el si a fost chiar distractiv. nu, nu m-a speriat, ceea ce pentru un horror nu e un semn bun, ci maxim am tresarit de vreo doua ori, a fost banal si previzibil si cu toate astea cumva a reusit sa fie foarte agreabil. Intriga este una absolut superficiala. Este doar un pretext pentru niste scene sangeroase. Nu exista mari surprize, are cam toate cliseele in afara de unul major, dar are un aer old school foarte misto.

Distributia este absolut anonima si de aceea poate interpretarile m-au surprins cel ami tare. Nu sunt extraordinare, dar nu imi aduc aminte de vreun moment cringe, sau stangaci in interpretare. Acesti actori tineri au reusit cumva in circumstante destul de grele, atat cat le-a permis scenariul sa fie naturali si cat de cat credibili. Nu exista nici un nume cu experienta, dar nici nu cred ca era nevoie, pentru ca nu ar fi putut face cu mult mai mult decat cei implicati. 

O sa incerc sa pun in cateva randuri lucrurile bune si cele negative. La minusuri, cele ami importante sunt ca nu te face sa empatizezi cu nici un personaj, motivatiile criminalului raman un mister total si este prea previzibil. Armele cu care sunt contracarate aceste neajunsuri sunt o premiza chiar daca simpla, destul de inteligenta si care da credibilitate actiunii, personajul negativ are o prezenta sinistra si o masca foarte misto si este plin de actiune de la inceput pana la final. Nu este un film care sa merite un drum pana la cinema, dar este ok de vazut acasa, mai ales daca sunteti fani ai genului horror.

Get Carter (2000)

Gen: Thriller

Distributie: Sylvester Stallone, Rachael Leigh Cook, Miranda Richardson, Rhona Mitra, Johnny Strong

Regizor: Stephen Kay [a mai regizat: Blue-Eyed Butcher(2012), Isolation(2011), Cell 213(2011), Justice for Natalee Holloway(2011), The Craigslist Killer(2011)]

Buget: 63.600.000 $
Incasari: 19.412.993 $

Nota Gealapa: 5.30
Metascore: 24/100

Un bodyguard al mafiei din Las Vegas si intoarce in orasul natal, pentru a investiga moartea misterioasa a fratelui sau.

Acest film este cea mai mare risipa de bani pe care am vazut-o de ceva vreme. Povestea este mai plina de gauri ca o soseta cu valoare sentimentala pe care nu te induri sa o arunci. Bugetul este unul urias. Am vazut filme impresionante din punct de vedere vizual facute cu mult mai putini bani. Nu imi dau seama pe ce s-au cheltuit aici, pentru ca filmul nu are nici o cinematografie complicata, nici efecte sau cascadorii si nici un alt element care sa para scump. Povestea este una clasica, dar este genul de poveste care daca este bine pusa in scena, rezultatul este un film palpitant. din pacate sunt mult prea multe momente moarte si lucruri care nu au sens, care fac acest film sa fie submediocru.

Banuiala mea este ca acest buget urias a fost cheltuit cu actorii, pentru ca distributia este una foarte buna.Pe langa cei amintiti mai sus, in acest film mai au roluri importante nume ca Michael Caine sau Mickey Rourke. Mi se pare ca toti acesti mari actori au privit acest film exclusiv ca pe un tun financiar. Poate ca de vina pentru prestatia lor este scenariul foarte slab, dar pare ca nu si-au dat nici ei prea mult interesul. Pana si Michael Cane are o interpretare de un nivel mult inferior cu ce ne-a obisnuit. Culmea este ca Stallone nu a fost rau deloc. Pare singurul care s-a straduit si are o prestatie in care chiar arata ceva veleitati actoricesti.

Acest film este un remake, filmul original aparand in 1971 si avandu-l protagonist chiar pe Michael Caine. Daca primul film este considerat de unii chiar un clasic, acesta nu este deloc memorabil. Adapatrea nu a fost facuta prea bine si schimbarile culturale si de stil sunt cam greu de digerat. Secretul ca acest film sa fie agreabil si sa va bucurati de putinele scene bune, este sa va setati de la inceput un nivel al asteptarilor foarte mic. Nu pot sa zic ca il recomand, dar daca sunteti fani ai genului sau ai protagonistilor, cumva trebuie sa il vedeti.

E-Team (2014)

Gen: Documentar

Distributie: Anna Neistat, Ole Solvang, Peter Bouckaert, Fred Abrahams, Danya

Regizor: Katy Chevigny [a mai regizat: Election Day(2007), Deadline(2004)]

Premii:
- The Unforgettables, Cinema Eye Honors Awards, SUA 2015
- F:ACT Award, CPH: DOX 2014
- Brizzolara Family Foundation Award for a Film of Conflict and Resolution, Hamptons International Film Festival, 2014
- Cinematography Award - Documentary, Sundance Film Festival, 2014

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 66/100


Atunci când atrocități sunt comise în țări ținute ostatice de dictatori nemiloși, Human Rights Watch trimite în teren "E-Team" (Echipa de Urgențe), un grup de persoane feroce, inteligente, angajate pentru a documenta crimele de război și a le raporta restului lumii. În acest climat volatil, producătorii de filme Ross Kauffman și Katy Chevigny ne duc in prima linie din Siria și Libia, unde fragmente din bombe, găurile de glont și mormintele nemarcate furnizează dovezi de atacuri coordonate efectuate de Bashar al-Assad și acum decedatul Muammar Gaddafi. Infracțiunile sunt răvăsitoare, aleatorii și deseori nedocumentate, făcând efortul echipei de a scoate informații din țară și de a le prezenta institutiilor de stiri si instanțelor penale cu atât mai necesar.

Imi pare rau de potentialul irosit de acest film. Are la baza un subiect nu numai palpitant, ci si foarte important. Din pacate mana stangace a regizoarei il impiedica sa fie atat de bun cat ar fi trebuit. Modul cum este editat si cum se sare prin povesti il face sa isi piarda din putere. De altfel, imagnile filmate sunt spectaculoase si povestea emotionanta, dar din pacate, filmul se abate de la aceasta fix in cele mai nepotrivite momente. Chiar si asa, cred ca reuseste sa isi transmita mesajul in cea mai mare masura, dar nu pot sa ma abtin sa nu fiu dezamagit.

Protagonistii sunt niste activisti pentru drepturile omului, care si-au ales una din cele mai periculoase slujbe din lume, care ii poarta in prima linie a tuturor conflictelor sangeroase. Simplitatea, optimismul si perseverenta acestora este impresionanta. Nu stiu daca reusesc sa faca acest lucru si cu adevarat sa nu aiba traume, sau nu s-a atins acest subiect doar pentru a nu abate atentia de la mesajul filmului, dar simplul fapt ca pot dormi este de apreciat, avand in vedere ororile care le trec prin fata ochilor.

Multi dintre voi, ca si mine, ati auzit probabil de Human Rights Watch, dar nu stiti exact cu ce se ocupa. Poate credetca tot ce fac cei de acolo este sa adune date si sa faca rapoarte, lucru partial adevarat, dar iata ca merg si in zone periculoase, de care altii nu s-ar apropia, unde vad cu ochii lor mormintele lasate in urma de dictatori malefici. Chiar daca nu este perfect, faptul ca am aflat mai multe despre aceasta organizatie, dar si pentru ca Assad a fost pus intr-o lumina in care trebuia sa fie pus cu mai multa convingere si de altii, inseamna ca acest film merita vazut. 

Operation Finale (2018)

Gen: Istoric, Biografic, Drama

Distributie: Oscar Isaac, Ben Kingsley, Mélanie Laurent, Lior Raz, Nick Kroll

Regizor: Chris Weitz [a mai regizat: A Better Life(2011), The Twilight Saga: New Moon(2009), The Golden Compass(2007), About a Boy(2002), Down to Earth(2001)]

Buget: 24.000.000 $
Incasari: 17.612.099 $

Nota Gealapa: 6.85
Metascore: 58/100

O echipa de agenti secreti pleaca in cautarea unui ofiter nazist, care a pus bazele Holocaustului.

Poate sunt eu paranoic, dar este deja al treilea film Netflix pe care il vad in ultimele doua luni. in care Israelul este acest popor nepatat, aflat doar in cautarea adevarului si a dreptatii. Da, de aceasta data este vorba de Holocaust, deci nu prea ai cum sa nu intelegi dorinta de dreptate, dar totusi. Ce-i drept este un film destul de bun. Prefer rican filmele cu spioni inspirate din povesti reale, decat unele precum James Bond. Realitatea este uneori mult mai inventiva si palpitanta decat orice poate produce mintea unui scenarist. Filmul arata foarte bine. Costumele si cinematografia impamantenesc actiunea in epoca corespunzatoare si dau credibilitate filmului.

Distirbutia este una serioasa. nu sunt cele mai ravnite nume ale industriei, dar avem de a face cu actori experimentati care au demonstrat de-a lungul timpului de ce sunt in stare. Cred insa ca acest film nu a fost o provocare suficienta pentru ei. Prestatiile au fost bunicele, dar nu ma declar dat pe spate. Nici unul dintre ei nu pare ca s-a ales cu o hemoree chinuindu-se sa produca o interpretare remarcabila. De la acest capitol am ramas cu interpretarea bunicica a lui NIck Kroll, pe care ma bucur sa il vad in sfarsit jucand si inc eva serios.

Cred ca filmul ar fi putut fi chiar mai bun, daca ar fi fost coordonat de un regizor mai priceput. mi se pare ca Chris Weitz a cam omorat intriga si nu a reusit sa creeze suficienta teniune, fie ea si falsa. Acest lucru se poate face chiar si cand se stie dinainte deznodamantul. Altii au reusit, aici nu e cazul. Este totusi un film decent, pe care nu il consider o pierdere de vreme si care m-a tinut destul de implicat.

#Selfie 69 (2016)

Gen: Comedie, Romantic, Actiune

Distributie: Flavia Hojda, Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Silvia Busuioc

Regizor: Cristina Jacob [a mai regizat: Oh, Ramona!(2019), Love Is a Story(2015), #Selfie(2014)]

Incasari: 664.351 $

Nota Gealapa: 6.65

Cei mai buni prieteni sunt si cei care te vor convinge sa faci cele mai prstesti lucruri. Dupa o petrecere hardcore, Roxi Yasmine si Ana fac un pariu care le va schimba viata: cnie se marita prima in urmatoarele trei zile?

Primul #Selfie  nu avea neaparat nevoie de un sequel, dar avand in vedere ca acest film a fost o idee mai bun decat predecesorul sau, este binevenit. Mi-a placut mai mult decat primul si chiar am ras de cateva ori, dar nu este constant bun. Alterneaza in permanenta scenele reusite cu momentele de cringe. Pe de-o parte ma bucur sa vad un film romanesc unde actiunea este ca in filme si nu ca in viata, dar pe de alta parte chiar daca un film nu trebuie sa fie credibil, avand in vedere ca este autohton si mai stim si noi cate ceva, unele scene sunt mult prea rupte de realitate ca sa le poti tolera. Pare ca nimeni implicat in film nu a fost niciodata la un bordel, la vreo nunta sau in reun aeroport.

Distributia pastreaza un nucleu relevant de actori din primul film si face cateva completari inspirate, nume foarte diverse de la Maia Morgenstern pana la Tolea Ciumac. Din pacate persista problema de data trecuta.Sarea, piperul si interpretarile bune vin din rolurile secundare, in timp ce cele trei protagoniste se straduiesc parca sa ne arate care dintre ele este cea mai netalentata. Noroc cu Alexandru Bogdan, Razvan Vasilescu si chiar Tolea, care au fost extrem de amuzanti si nimeni nu crede niciodata ca o anumita persoana al carui nume nu il dau, nu stie ce este ala un blowjob.

Ce are acest film in plus fata de primul? O pereche de sani mici si ceva mai multe injuraturi. Din fericire nu doar atat. Scenele comice sunt si ele foarte bune de data asta si chiar de cateva ori am ras cu pofta. Ar fi trebuit sa se rezume la asta si sa lase deoparte dramele si discursurile motivationale, pentru ca aproape toate tentativele de acest gen au fost ratate. Macar de data asta am reusit sa empatizez cu unele personaje si chiar am pus pe pauza cand am iesit sa fumez o tigara, ca sa nu pierd ceva. Daca pe primul nu l-am recomandat, pe acesta va indemn sa il vedeti, iar ca sa ii apreciati cu adevarat valoarea trebuie sa il suportati si pe primul.

The last Shaman (2016)

Gen: Documentar, Aventura, Drama

Distributie: Guillermo Arevalo, James Freeman

Regizor: Raz Degan [aflat la prima experienta ca regizor]

Incasari: 17.844 $

Premii: 
- Jury Prize - Documentary Awards, LifeArt Festival, 2018

Nota Gealapa: 6.95
Metascore: 49/100

James isi acorda 12 luni, inainte sa isi dea singur dreptul de a se sinucide si pleaca in padurea amazoniana, sperand sa gaseasa un saman care sa ii salveze viata.

Ce ne invata acest film? Ca daca esti un copild e bani gata putin tristut, te duci sa iti rezolvi problemele pe banii parintilor, timp de un an, intr-o tara indepartata cu droguri la discretie. Eu convietuiesc cu o depresie serioasa de ani de zile si nu mie se pare ca ce are baiatul asta este asa grav. Exista formea mai grave ale depresiei, decat cu ce sunt eu familiarizat? Sunt convins ca da, dar nu cred ca este cazul in acest film. Am fost mai degraba atent la situatia sociala si stilul de viata din Peru, decat la protagonist.

James Freeman este dupa parerea mea, doar un copil de bani gata rasfatat, care cerseste atentie, inventand probleme pentru ca nu este bagat in seama suficient, lucru acre se intampla probabil pentru ca nu este special cu nimic. Este doar un individ de rand, cum suntem majoritatea dintre noi, care sufera de atrabila. Adevarata drama din film, mi se pare cea a lui Guillermo Arevalo, un vraci local, care a incercat sa il ajute pe acest ipohondru, iar ca rezultat a fost izgonit de comunitatea din satul sau si a trebuit sa se mute cu toata familia.

Inteleg mesajul pe care incearca sa il transmita acest film si anume ca daca vrem sa facem o schimbare in viata noastra puterea trebuie sa vina dinauntrul nostru, nu de la oricine altcineva si depinde de noi sa gasim vointa necesara. Este un mesaj corect, doar ca aici emitatorul este problema. Daca acesta nu prezinta incredere, atunci nici mesajul nu mai este asa credibil. Am mai vazut filme cu oameni in cautare de ceva, fie ca e vorba de Dumnezeu, suflet, leacuri sau orice altceva si am vazut exemple de astfel de oameni care m-au convins ca dorinta lor este sincera si cu care am empatizat. Acest James nu cred ca face parte din acea categorie de oameni si nu merita atentia nimanui.

Like Father (2018)

Gen: Comedie

Distributie: Kristen Bell, Danielle Davenport, Kimiko Glenn, Wynter Kullman, Kelsey Grammer

Regizor: Lauren Miller Rogen [primul ei lungmetraj]

Nota Gealapa: 6.15
Metascore: 52/100

Dupa ce este parasita in fata altarului, o femeie dependenta de munca ajunge sa plece in croaziera din Caraibe, care trebuia sa-i fie luna de miere, cu tatal ei.

Nu prea am ce sa scriu de acest film. nu se evidentiaza cu nimic, nici in sens pozitiv, nici negativ. Pe toata durata sa, nu are nici un promontoriu care sa se remarce. Pulsul nu creste nici o secunda si de ras, maxim am zambit de vreo doua ori. Povestea nu e rea, doar ca scenariul este scris foarte timid si din dorinta de a nu epata, a sfarsit prin a fi prea cuminte. Cuvantul de ordine aici este simplitate. CRed ca s-a incercat o comedie decenta, obiectiv indeplinit de altfel, dar a iesit si o comedie neamuzanta.

Distributia nu este rea si are in componenta actori care s-au consacrat in cmedii mai bune sau mai nereusite, dar aceasta experienta nu le-a folosit aici. Protagonista este Kristen Bell, care mie nu imi place in genereal si prestatia ei din acest film nu mi-a schimbat parerea, pentru ca a fost nevoita sa interpreteze unul din cei mai antipatici protagonisti din astfel de povesti. Kelsey Grammer este si el un actor cu foarte mare experienta, dar nici el nu a stralucit, avand o prestatie in nota filmului, dar imprumutandu-i acestuia din eleganta sa. Nici macar aparitia fugara a lui Seth Rogen nu a salvat situatia, aceste nepotrivindu-se deloc cu peisjul din jurul sau. Putinele momente amuzante au fost date de actori cvasianonimi din rolurile secundare.

Daca vreti sa va placa acest film trebuie sa va setati nivelul asteptarilor destul de jos. Asteptati-va sa regasiti majoritatea stereotipurilor din acest gen de filme si este si destul de previzibil. Mi-a placut in schimb ca adreseaza relatia dintre o fiica si tatal ei si nu a urmat dumul clasic al comediilor romantice. Asta ii da putina substanta. Poate daca producatorii plateau mai mult si pentru scenaristi si pentru un regizor mai experimentat, nu doar pentru actori, rezultatul ar fi fost un film mai bun.

Hold the Dark (2018)

Gen: Thriller

Distributie: Jeffrey Wright, Alexander Skarsgård, James Badge Dale, Beckam Crawford, Riley Keough

Regizor: Jeremy Saulnier [a mai regizat: Green Room(2015), Blue Ruin(2013), Murder Party(2007)]

Premii:
- Best Costume Design in Film Contemporary, The CAFTCAD Awards, 2015

Nota Gealapa: 5.20
Metascore: 63/100

Dupa moartea a trei copii, despre care se presupune ca au fost ucisi de lupi, scriitorul Russell Core este angajat de mama unui baiat de sase ani, ca sa ii gaseasca copilul in salbaticia din Alaska.

Sunt sanse mari ca acest film sa va provoace numeroase frustrari. Povestea nu este in totalitate originala, dar este foarte atragatoare, deci interesul este crescut din primul minut. Filmul nu pierde timpul deloc, iar inceputul este foarte abrupt si palpitant. Te induce in eroare si te face sa crezi ca urmeaza sa vezi ceva epic. Dar dupa cateva zeci de minute brutale, misterioase si interesant, lucrurile o iau la vale. Actiunile protagonistilor si concecintele acetsora nu mai au nici o logica si nici pana la final nu afli ce s-a petrecut de fapt. Uneori, un final confuz este benefic pentru film, dar aici nu este cazul de asa ceva si povestea in loc sa devina mai interesanta odata cu trecerea timpului, pare pustie si chinuita ca o jariste lasata de izbeliste.

Distributia nu este rasunatoare, dar nu este nici de lepadat si prestatiile sunt amestecate. Jeffrey Wright este excelent de obicei in roluri secundare, dar se pare ca nu este foarte confortabil atunci cand trebuie sa fie protagonist. Interpretarea lui nu a fost convingatoare. In schimb, am vazut una foarte buna si sinistra de la Alexander Skarsgård, cam singurul actor crae reuseste sa iti provoace fiori in acest film. Rolurile secundare nu au ajutat nici ele prea mult, dar nici scenariul nu i-a ajutat pe actori in acest sens, punandu-i in cele mai dubioase situatii.

Imi place in schib atmosfera sumbra a filmului si cinematografia destul de reusita, care portretizeaza o salbaticie in acelasi timp frumoasa dar si sinistra. Din pacate, cred ca momentul culminant al filmului este consumat undeva pe la jumatatea filmului, cu o scena destul de epica si un numar impresionant de cadavre. Pana atunci si lucrurile fara sens erau tolerabile, dar din acel moment nimic nu s-a mai apropiat de acest nivel de intensitate si interes. Probabil scenaristii si regizorul au vrut sa il faca mai profund decat era cazul. Cred ca au incercat o analiza esuata a comportamentului uman in conditii de stres maxim, dar uneori mai putin si ami simplu este mai bine.

The Boy Who Harnessed the Wind (2019)

Gen: Drama

Distributie: Chiwetel Ejiofor, Maxwell Simba, Felix Lemburo, Felix Lemburo, Fiskan Makawa

Regizor: Chiwetel Ejiofor [aflat la primul lungmetraj]

Premii:
- Truly Moving Picture Award, HeartlandFilm, 2019
- Alfred P. Sloan Feature Film Prize, Sundance Film Festival, 2019

Nota Gealapa: 7.80
Metascore: 68/100

Impotriva tuturor sanselor, un baiat de 13 ani din Malawi inventeaza un mod neconventional de a-si salva familia si satul de la foamete.

 Nu stiam la ce sa ma astept de la acest film, dar a fost o surpriza placuta. Nu are un ritm foarte vioi, dar are destul conflict si o intriga suficient de interesanta pentru a fi palpitant. Nu il trec pe lista lungmetrajelor reusite de Netflix, pentru ca este produs de BBC. Nu m-am documentat inainte, asa ca nu am stiut pana la final daca povestea are vreun sambure de adevar, iar cand am aflat ca asa este parca mi-a placut si mai mult. Din punct de vedere tehnic este un film simplu, dar este bine scris, povestea este puternica si o cantitate destul de mare de emotie trece dincolo de ecran.

Acest film este practic copilul lui Chiwetel Ejiofor. Pantera Neagra a scris scenariul, a regizat filmul si s-a pus pe sine intr-unul din rolurile principale. Cu scenariul a nimerit-o din plin, cu prestatia de asemenea, oferind o interpretare puternica si credibila si in ciuda faptului ca se afla la prima experienta de acest gen, s-a descurcat excelent si ca regizor. Cred totusi ca atunci cand vine vorba de interpretare sunt doua nume care au stralucit mai mult decat el in acest film. In primul rand, ma refer la Maxwell Simba, tanarul protagonist al filmului care a fost si el o surpriza placuta, dar si la Aïssa Maïga, care s-a bucurat de cel mai important personaj feminin si are una din cele mai puternice interpretari feminine pe care le-am vazut in ultima vreme, comparabila cu Viola Davis in vremurile ei bune.

Nu stiu cat de multa fictiune s-a adaugat peste cartea care a stat la baza filmului si acre se recomanda ca fiind autobiografica, dar simplul fapt ca ceva asemanator s-a intamplat in realitate, mie unul imi da o stare de bine. Cred ca este un film despre care s-a vorbit prea putin si este destul de subestimat. Ar fi meritat mai multa atentie si poate si mai multe premii. Nu este facut la Hollywood, dar poate concura lejer cu orice film de acolo. Prin urmare, nu am cums a nu il recomand cu tarie.

Criminal (2016)

Gen: Actiune

Distributie: Kevin Costner, Ryan Reynolds, Gal Gadot, Gary Oldman, Tommy Lee Jones

Regizor: Ariel Vromen [a mai regizat: The Angel(2018), The Iceman(2012), Skeptical(2011), Danika(2006), Rx(2005(]

Buget: 31.500.000 $
Incasari: 38.803.993 $

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 36/100

Intr-un efort disperat de a opri un complot diabolic, amintirile, secretele si abilitatile unui agent CIA mort, sunt implantate intr-un condamnat la moarte, in speranta ca acesta va finaliza misiunea agentului.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu chiar daca sunt dispus sa accept o intriga ciudata, demna de filme SF, chiar daca e prezentata intr-un film de actiune, imi place ca restul actiunilor, sau macar cele mai banale dintre ele sa aiba cat de cat sens. De exemplu, daca un detinut este atat de periculos incat il transporti sedat, cu elicopterul inconjurat de patru oameni inarmati, dupa ce ii implantezi skill etu unui agent CIA nu il tirmiti inapoi cu masina cu doi politisti comuni si atunci cand acesta il ataca pe unul dintre ei, celalalt opreste masina si isi ia arma, nu accelereaza fara motiv.Filmul e plin de astfel de detalii crae pentru mine unul nu functioneaza. Pe hartie filmul arata senzational si are intr-adevar acteva scene de actiune foarte bune, este dinamic si plin de suspans, numai ca greseli flagrante cum sunt cele de mai sus, apar la tot pasul si te scot din poveste.

Unul din motivele pentru care filmul arata excelent pe hartie, poate principalul, este distributia, dar si aceasta este cumva inselatoare. Oamenii care ar fi fost mai potriviti sa fie protagonisti si sa duca filmul in spate au roluri minore, iar protagonistii sunt cei care nu mai sunt chiar in anii de glorie, in ciuda numelor cu rezonanta. Astfel, Ryan Reynolds moare in primele minute si nu reapare nici macar sa ii sopteasca melisme in creier protagonistului Kevin Costner, Gal Gadot este superba ca intotdeauna, doar ca interpreteaza o femeie care in cateva zile uita de sotul ei tanar si in putere proaspat decdeat si dezvota o afectiune bizara pentru un condamnat la moarte mult mai in varsta decat ea si exemplele pot continua. Cu toate astea, interpretarea nu este una din problemele filmului. Actorii s-au descurcat aproape admirabil in conditiile date.

In ciuda celor enumerate mai sus, acesta nu este un film prost. Imbina un vibe old-school, cu mijloace moderne si este destul de cool. Da, pare sa fie varul primar al lui Face/Off, este plin de conveniente, este previzibil, dar are o distributie excelenta, este distractiv si daca reusim sa inchidem ochii la tot ce se intampla in universul Marvel, atunci greselile acestui film sunt si ele tolerabile. Nu este un film revolutionar, dar este perfect pentru o seara usoara de film cu un castron mare de popcorn in fata.

Lizzie (2018)

Gen: Biografic, Crima, Drama

Distributie: Chloë Sevigny, Kristen Stewart, Jeff Perry, Fiona Shaw, Jamey Sheridan

Regizor: Craig William Macneill [a mai regizat: The Boy(2015), The Afterlight(2009)]

Incasari: 844.786 $

Nota Gealapa: 6
Metascore: 59/100

Un thriller psihologic, bazat pe infamele crime din 1892, ale familiei lui Lizzie Andrew Borden.

Acest film este definitia mediocritatii. Are o intriga buna de care insa nu profita deloc. Ritmul este mult prea lent, dar esti rabdator pentru ca banuiesti ca urmeaza sa demareze la un moment dat si o tentativa in acest sens exista, dar este pusa in scena total gresit. Firul temporal se intrerupe inutil. Actiunea putea fi pastrata cursiva si filmul putea fi cu cel putin 20 de minute mai scurt. Despre acest gen de filme este cel mai greu sa povestesti, pentru ca nu este absolut nimic iesit din comun la ele.

Distributia este si ea mediocra. Avem parte de doua protagoniste, o surpriza placuta si o confirmare trista. Surpriza vine din partea lui Chloë Sevigny, o actrita despre care nu stiu mai nimic, dar care a avut o interpretare foarte buna intr-un rol destul de dificil. Confirmarea dezamagitoare vine din partea lui Kirsten Stewart, o regina cand vine vorba de facut un singur lucru in toata criera ei, dar se pare ca nici acesta nu ii mai iese. Este aceeasi Kirsten Stewart cu o singura expresie faciala,care nu zambeste niciodata, este vesnic neinteleasa sitot filmul am avut impresia ca e pe cale sa vomite. De altfel si in rolurile secundare pot spune ca interpretarile sunt bune si singura care o da in bara este supraevaluata Kirsten Stewart.

Aceasta intriga a mai fost ecranizata, eu cunoscand doua dintre filme, ambele mai bune decat acesta, unul cu Elizabeth Montgomery, iar celalalt Christina Ricci. Daca ati vazut si v-a placut unul din cele doua filme, atunci este indicat sa sariti peste Lizzie. Ideea de a lua aceste crime oribile si de a adauga o poveste de dragoste lesbiana poate parea interesanta in prima faza, dar acest film reuseste sa o faca cumva neconvingatoare si plictisitoare. Povestea originala era suficient de interesanta, dar scenaristii si regizorul s-au decis sa faca acest film despre o poveste de dragoste inaintea vremurilor neglijand subiectul principal. Absolut nimic nu iesie in evidenta in acest film; cinematografia, regia, dialogul, toate sunt fara pic de savoare. Acest film este pur si simplu fara viata si va sfatuiesc sa il ocoliti.

Chasing Coral (2017)

Gen: Documentar

Distributie: Andrew Ackerman, Pim Bongaerts, Neal Cantin, Phil Dustan, Mark Eakin

Regizor: Jeff Orlowski [a mai regizat: The Social Dilemma(2020), Chasing Ice(2012)]

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- BIFF Award - Best Feature Documentary, Boulder International Film Festival, 2017
- Call to Action Award, Boulder International Film Festival, 2017
- Peoples Choice Award - Feature Length Film, Boulder International Film Festival, 2017
- Outstanding Achievement in Cinematography, Cinema Eye Honors Award, SUA 2018
- Outstanding Nature Documentary, News & Documentary Emmy Awards, 2018

Nota Gealapa: 8.35
Metascore: 86/100

Recifurile de coral din umea intreaga dispar cu o viteza nemaiintalnita. O echipa de scafandri, fotografi si oameni de stiinta, pornesc intr-o misiune palpitanta in ocean pentru a afla de ce se intampla asta si pentru a impartasi intregii lumi misterele din adancuri.

Acest film are sanse mari sa va bage intr-o depresie pe termen scurt. Ma asteptam sa imi ofere imagini impresionante, ceea ce am si primit, dar nu ma asteptam sa aiba un asemenea impact. Cu toii stim ca planeta asta moare si recifurile de corali nu fac exceptie. Poate consideram otioasa orice alta informtie in acest sens. Nu sunt multe filme care sa documenteze diverse moduri i care distrugem planeta iremediabil, care sa afecteze spectatorii in mod real si cred ca se intampla asta pentru ca majoritatea dezastrelor care urmeaza sa aiba loc au ca termen date mai indepartate. Acest film are o particularitate. Ecosistemul acesta al recifurilor de corali se pare ca va muri si va disparea in timpul vietii noastre.

Distributia este formata din oameni de stiinta si activisti care lupta impotriva morilor de vant, incercand sa ne trezeasca pe toti la relaitate. Genul acela de oameni care te fac sa te simti meschin si sa para ca tot ce faci tu este neinsemnat. Ei nu o fac cu intentie bineinteles, dar este un efect natural. In acest film, nici unul dintre protagonisti nu are aere de superioritate, nu este acuzator si nici nu incearca sa judece neaparat, desi ar fi fost indreptatiti sa o faca. Doar ne prezinta un adevar cu adevarat trist.

Daca aveti acest film pe o lista oarecare cu filme de vazut, puneti-l in fata si urmariti-l acum. Este exact cum ar trebui sa fie un documentar. Productia este buna si este plin de fapte si dovezi prezentate pe intelesul tuturor. Coralii sunt o imagine vie a modului in care omoram planeta. Este genul acela de film care iti da impresia falsa pentru o vreme ca urmeaza sa schimbi sau sa faci ceva. Are un efect mobilizator, dar care va ramane probabil fara prea mare efect in viata reala. Acest film trebuie nu numai vazut, dar si recomandat altora.

Eat Pray Love (2010)

Gen: Drama

Distributie: Julia Roberts, Javier Bardem, Richard Jenkins, Hadi Subiyanto, Billy Crudup

Regizor: Ryan Murphy [a mai regizat: The Normal Heart(2014), Pretty/Handsome(2008), Running with Scissors(2006)]

Buget: 60.000.000 $
Incasari: 204.594.016 $

Premii:
- Worst Foreign Film, Yoga Awards, 2011

Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 50/100

O femeie maritata isi da seama cat de nefericita este casnicia ei si ca viata ei trebuie sa o ia in alta directie. Dupa un divort dureros, aceasta pleaca intr-o calatorie in jurul lumii pentru a se regasi.

Bineinteles ca acest film este ecranizarea celebrei carticu acelasi nume, pe care nu am citit-o, dar care a fost foarte la moda intr-o vreme, mai ales printre fetele care voiau sa arate cat de intelectuale sunt, cum la fel a fost la moda si Paulo Coelho printre barbatii care voiau acelasi lucru. Sper pentru cei care au citit cartea ca a fost ceva mai buna decat filmul, pentru ca acesta nu este decat o productie de duzina. Astfel de comedii romantice sunt cu sutele si nu pot sa spun ca are ceva deosebit. Are o mana de scene amuzante si inca vreo doua trei aproape emotionante, in rest urmeaza aceeasi cale batatorita de toate poductiile de caest gen dinaintea sa.

Poate singurul lucru pe care acest film il are in plus fata de altele, este o distributie foarte buna. Julia Roberts, Javier Bardem sau Viola Davis sunt nume uriase in industrie, dar nici macar ei nu au putut face prea mare lucru pentru film. Scenariul pur si simplu nu a fost suficient de bun si regizorul este mai degraba obisnuit cu serialele tv, decat cu filmele pentru marele ecran si asta se simte. Cu toate astea, nu as putea sa spun ca prestatiile protagonistilor au fost rele, dar interpretarile lor au fost atat de bune cat le-au permis conditiile de care au beneficiat.

Poate nu sunt eu suficient de destept pentru acest film, ca un eschimos care incearca sa inteleaga rostul frigiderului. Sunt fan Julia Roberts, imi plac filmele cu si despre calatorii, dar nu prea inteleg ce s-a intamplat aici. Nu mi-e clar in ce perioada se desfasoara actiunea, dar mi se pare un film superficial, cu un personaj principal foarte egoist. Parca in universul filmului nu exista razboaie, nu exista crize economice si tot ce conteaza este linistea interioara a unei femei. Singura parte cu ceva credibilitate si radacini in realitate este partea finala, in care isi face aparitia Javier Bardem. In nici un caz nu recomand acest film si acum sunt zero sanse sa citsc cartea.