Homecoming: A Film by Beyoncé (2019)

Gen: Documentar, Musical

Distributie: Beyoncé, Blue Ivy Carter, Jay Z, Tina Lawson, Anthony 'Havoc' Marche

Regizor: Beyoncé [a mai regizat: Beyoncé: Life Is But a Dream(2013)]

Nota Gealapa: 7.75

O privire amanuntita si intima asupra prestatiei mult laudate a lui Beyoncé de la Coachella 2018, care scoate in evidenta drumul emotional de la concept creativ la miscare culturala.

In primul rand, trebuie sa stiti ca acesta este un documentar despre un concert, nu despre o persoana. Adica diva vrea sa ne explice spectacolul ei in caz ca suntem prea prosti sa il intelegem. In al doilea rand, trebuie de asemenea sa stiti ca acest film este 905 concert si doar 10% documentar. Judecandu-l ca atare, adica exact ca pe un concert, este un spectacol foarte reusit, pe alocuri impresionant. Ca film documentar nu are insa prea mare valoare, mai ales ca mesajul care se doreste a fi transmis, nu este sustinut de melodiile artistei. Dupa ce ca vii in 2019 cu o poveste care nu prea mai e de actualitate despre rasism, creezi o poveste semi-dramatica si apoi pui zeci de mii de oameni sa cante in cor in mod repetat "suck my balls", asta ca sa dau doar un exemplu.

Bineinteles ca in centrul universului acestui film se afla exclusiv Beyoncé, care a indeplinit si rolul de regizor, ca si la precedentul documentar despre ea, ca sa fie sigura ca portretul este facut asa cum vrea ea sa fie vazut, detaliu care afecteaza credibilitatea proiectului. Da, este foarte talentata si merita tot respectul pentru cariera ei, dar nu se poate compara cu alte doamne ale muzicii cu care singura se compara, pentru ca melodiile ei nu au aceeasi profunzime, acelasi mesaj si sunt de multe ori superficiale si puerile, in contrast total cu greutatea care li se da aretificial.

Homecoming este doar o fotografie a unei mare artiste in momentul de varf al carierei, care ofera si putine indicii despre evolutie acesteia, fara a intra insa prea mult in detalii. E greu sa te iau in serios cand vii si imi spui despre greutatile tale, cand tocmai ai fost platita cu 8 milioane de dolari ca sa faci spectacolul pe care il vad, dar sa zicem ca apreciez intentia de a transmite un mesaj pozitiv. Daca vreti sa vedeti un concert bun, atunci va recomand Homecoming, dar daca vreti sa vedeti un film, mai bine alegeti altceva.

Operation Odessa (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Juan Almeida, Ludwig Fainberg, Richard Gregorie

Regizor: Tiller Russell [a mai regizat: The Seven Five(2014), The Last Rites of Ransom Pride(2010), Bad Boys of  Summer(2007), Inside Out: Juliette Lewis(2005), Change Up(2002)]

Nota Gealapa: 7.95

Un documentar thriller, cu un mafiot rus, un playboy din Miam si un spion cubanez, care isi unesc fortele pentru a vinde un submarin nuclear, unui cartel din Columbia.

Stiti filmele alea in care ajungeti sa empatizati cu personajele negative si sperati ca deznodamantul sa fie in favoarea lor, pentru ca sunt atat de agreabili? Ei bine, este si cazul acestui film, chiar daca este vorba de un documentar. Fara a ponoslui pe cineva, acest film face putina lumina asupra unor vremuri extrem de tulburi si confuze din unele parti ale lumii. M-a facut sa rad de cateva ori, nu neaparat pentru ca este amuzant, ci mai degraba de uimire ca faptele prezentate au trecut prin mintea cuiva, daramite sa mai fie si atat de usor de pus in practica. Acest film este un argument ca filmele cu mafioti nu sunt atat de departe de adevar uneori.

Cei trei protagonisti sunt trei infractori de prima mana, total diferiti, dar care au functionat cumva impreuna ca o echipa bine sudata. Relatia lor este si o lectie ciudata despre respect si loialitate, desi nu cred ca aceste persoane sunt cele mai potrivite de la care sa luam astfel de lectii. Toti trei sunt extrem de carismatici si naturali, iar usurinta cu care vorbesc despre trecutul lor agitat, dezvaluie un sange rece pe care nu multi oameni il au.

Este unul din cele mai usor de urmarit documentare pe care le-am vazut si unul din putinele pe care mi-ar placea sa il revad la un moment dat. Povestea este una incredibila, demna de un film de Hollywood, care chiar ar trebui facut la un moment dat. Este palpitant si ofera suspans desi se cunoaste deznodamantul inca de la inceput. Nu numai ca recomand acest film, dar va si indemn sa il vedeti, pentru ca este altfel dar si pentru ca in felul lui ciudat poate deschide ochii asupra falsei senzatii de siguranta pe care o avem zi de zi.

The Dawn Wall (2017)

Gen: Documentar, Aventura, Biografic

Distributie: John Branch, Tommy Caldwell, Kevin Jorgeson

Regizor: Josh Lowell [a mai regizat: Reel Rock 13(2018), Reel Rock 12(2017), Reel Rock 11(2016), Reel Rock 10(2015), Valley uprising(2014)]

Incasari: 1.082.223 $

Filmul a obtinut 6 premii, printre care:
- Grand Prix Graz, Mountainfilm International Film Festival Graz, 2018
- Audience Award - Best feature, San Francisco Docfest, 2018
- Audience Award - Documentary Spotlight, SXSW Film Festival, 2018
- Golden Gentian - Best Mountaineering Film, Trento Film Festival, 2018
- Mario Bello Award, Trento Film Festival, 2018

Nota Gealapa: 8.35
Metascore: 81/100

Intr-o poveste incredibila despre perseverenta, cataratorul Tommy Caldwell si partenerul lui Kevin Jorgeson, incearca sa escaladeze liber peretele imposibil, inalt de ca. 1000 de metri, numit El Capitan.

Va avertizez ca este un film foarte enervant. De ce? Pentru ca e genul de film care o sa faca probleme voastre sa para minuscule si o sa va puna intr-o lumina extrem de nefavorabila toate momentele de lene, nehotarare sau deciziile proaste din viata. Lasand aceste aspecte la o parte, este o pilda excelenta de spre hotarare, perseverenta si curaj. Abordarnd un domeniu nu foarte popular, cel al catararilor libere, acest film reuseste sa creeze suspans si tensiune si sa te tina cu sufletul la gura, pentru ca desi in centrul lui se afla un eveniment cu deznodamant cunoscut, sunt convins ca foarte putini oameni sunt la curent cu ce se intampla in acest sport, asa ca finalul va fi unul necunoscut, intocmai ca la orice film artistic.

Protagonistii sunt Tommy Caldwell, considerat cel ami bun catarator din lume si partenerul sau in aceasta incercare temerara, Kevin Jorgeson, un anonim in aceasta lume, pana la acest eveniment. Avem in fata un documentar, deci nu putem vorbi despre vreo prestatie artistica, dar dinamica relatiei dintre cei doi este cel putin la fel de interesanta ca o interpretare dramatica. Interactiunea lor, testata de momente de cumpana, poate reprezenta un studiu de caz pentru noi toti.

Filmul nu este rau nici din punct de vedere tehnic. Cinematografia este foarte interesanta si este filmat in conditii destul de speciale care il fac sa arate foarte bine. Pilda filmului este aceea ca daca nu renunti, poti realiza orice si daca vezi filmul intr-un grup de prieteni cu siguranta o vreme dupa terminarea lui veti simti nevoia sa vorbiti despre el. Nu trebuie sa va placa sport ca sa va placa acest film, care este orice numai plictisitor nu si de aceea il recomand cu incredere.

Trailer Park Boys (2001-2018)

Gen: Comedie, Crima

Distributie: John Paul Tremblay, Robb Wells, Mike Smith, John Dunsworth, Patrick Roach

Premii:
- Best TV Show, Canadian Comedy Awards, 2016
- Best Ensemble Performance in a Comedy Program or Series, Gemini Awards, 2005
- Best Comedy Program or Series, Gemini Awards, 2004
- Viewers's Choice for Favorite Comedian (Mike Smith), Gemini Awards, 2003

Nota Gealapa: 8.65

Trei infractori amarati sunt subiectul unui documentar despre viata rol in arcul de rulote.

Intre mine si acest serial nu a fost nici pe departe dragoste la prima vedere. Pentru ca am regasit in el cateva elemente pe care nu le agreez deloc si incerc sa le evit de obicei, cum ar fi filmatul la persoana intai, sau umorul ilogic si aproape exclusiv situational de genul Benny Hill si bazat in intregime aproape pe quolibet, primele doua sezoane nu m-au incantat foarte tare, dar a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult pe masura ce il urmaream, iar pe la sezonul cinci eram deja investit in totalitate in film. Si restul lumii a avut aceeasi parere cu mine. Ma refer la faptul ca acest serial a debutat pe un canal de telviziune obscur din canada, iar dupa primul sezon un fan a organizat o petrecere in cinstea filmului la care au fost prezenti membrii distributiei, acest fan si nimeni altcineva,

Din fericire insa, odata cu trecerea timpului, personajele capata cat de cat profunzime si defin mai usor de indragit sau antipatizat, imaginea devine si ea mai buna si glumele din ce in ce mai reusite. Dupa vreo trei sezoane, aproape ca nu a existat episod care sa nu ma faca sa rad zgomotos macar odata. Se vede ca este un serial ieftin, lucru de care s-au plans si unii dintre actori, dar este un film cinstit, care livreaza ce trebuie si nu dezamageste deloc. Era si greu sa provoace dezamagire, deoarece cred ca nu a avut nimeni nici o asteptare. desi parea ca ar putea continua la nesfarsit, acest film s-a oprit la 12 sezoane, dupa moartea unuia dintre actorii importanti, John Dunsworth. nu stiu daca acesta a fot motivul, sau este doar o coincidenta.

Ca tot am adus vorba de actori, John Dunsworth, cel de care aminteam mai devreme, a fost unu din putinii actori profesionisti din distributie. Marea majoritate acesteia a fost formata din neprofesionisti, lucru care a incurcat la inceput, dar a ajutat mai tarziu. Chiar si cele trei personaje principale s-au regasit in aceasta situatie. Prestatia lor a fost iritanta in prima faza, cum se intampla de obicei cu acest stil de interpretare, dar foarte bunaspre final si nesperat de credibila, avand in vedere genul de umor propus. De notat este ca in ultimele sezoane, cand isi castigase deja faima, serialul s-a bucurat pe ici pe colo, de prezenta in unele episoane a unor celebritati importante. As mai mentiona ca acest film a fost cel care a lansat-o pe Ellen Paige, care a avut primele ei aparitii de copil-actor in cateva episoade.

Original, proaspat, indraznet, socant, amuzant si foarte citabil, ma voi arunca sa spun ca acesta este unul dintre cele mai bune seriale de comedie facute vreodata. va avertizez insa ca avand o medie de 46 de "fuck" si 31 de "shit" pe episod, acest film nu este deloc pentru puritani si rusinosi, care vor fi cel mai probabil oripilati. Cei care nu pun pret pe limnajul academic insa, vor descoperi cele mai originale injuraturi pe care le-au auzit. Este un film usurel, care nu va forteaza sa tineti minte detalii minuscule fara de care povestea nu are sens si acre se reseteaza de la un episod la altul. Imi plac finalurile de sezon care au un laitmotiv de asemenea foarte amuzant. In concluzie, va recomand cu putere acest serial, probabil unul din cele mai bune lucruri care au iesit vreodata din Canada.

Minimalism: A Documentary About the Important Things (2015)

Gen: Documentar

Distributie: Dan Harris, Ryan Nicodemus, Rick Hanson, Jesse Jacobs, Shannon Whitehead

Regizor: Matt D'Avella [a mai regizat: Design Disruptors(2016)]

Nota Gealapa: 6.90

Cum ar putea viata ta sa fie mai buna, cu mai putin?

O idee interesanta, nu tocmai noua, dar care are ceva principii sanatoase la baza, numai ca nu este pusa in scena in cel mai credibil mod. Filmul spune ca daca vrei sa te simti bogat, nu e nevoie sa ai milioane, ci doar sa mananci mai putin si sa iti cumperi mai putine haine. Spune mai multe, dar am zis sa ii fac un rezumat minimalist. Daca alegeti sa urmati calea prezentata in film la noi in Romanaia, aveti grija sa nu ajungeti cu totul intr-o stare de vacuitate. A fost agreabil pe alocuri, deloc revolutionar si partial interesant.

O alta problema este ca in mijlocul atentiei sunt doi oameni care au pus bazele unei miscari minimaliste, care aduna fani si adepti intr-un ritm mult mai lent decat miscarea care sustine ca pamantul este plat, ceea ce spune destule despre carisma si puterea lor de convingere. Daca cei doi sunt cvasi-anonimi, restul marturiilor vin din partea unor anonimi in totalitate, lucru care afecteaza semnificativ credibilitatea filmului.

Mi se pare ca filmul nu reuseste sa promoveze chiar cum ar trebui aceasta miscare. Este un material promotional incomplet, iar un om care nu cerceteaza suplimentar citind sau vazand diverse materiale video pe Youtube, s-ar putea sa nu vada valoarea practica a ideii prezentate. Pe langa acest curent, o femeie din film a avut cateva puncte de vedere foarte interesante legate de publicitatea si marketingul din ziua de azi, care merita auzit. Bineinteles, nu veti gasi in acest film o solutie universala, ci una care este posibil sa functioneze  pentru anumiti oameni. Eu unul nu recomand nici minimalismul, nici filmul.

Before the Flood (2016)

Gen: Documentar

Distributie: Leonardo DiCaprio, Ki-moon Ban, Alejandro G. Iñárritu, Mike Brune, Marc Mageau

Regizor: Fisher Stevens [a mai regizat: Bright Lights: Starring Carrie Fisher and Debbie Reynolds(2016), Another World(2014), Mission Blue(2014), My Decisions(2012), Stand Up Guys(2012)]

Premii:
- Documentary of the Year, Hollywood Film Awards, 2016
- Best Original Song - Documentary, Hollywood Music in Media Awards (HMMA), 2016

Nota Gealapa: 8.50
Metascore: 63/100

O privire asupra modului in care schimbarile climatice afecteaza mediul si ce poate face societatea pentru a preveni extinctia speciilor pe cale de disparitie, a ecosistemelor, dar si a unor intregi comunitati de oameni.

Acets film este dupa parerea mea cel mai credibil material acre abordeaza subiectul shcimbarii climatice cu care se confrunta planeta. Este clar, pe intelesul tuturor, de nerenegat si doar o persoana rau voitoare ar putea contrazice faptele din film. Nu incearca sa indulceasca adevarul, sau sa il inveleasca intr-un ambalaj inutil de umor, dar cu toate astea finalul este intr-o nota pozitiva, datatoare de speranta. Dezastrul care s eintampla chiar acum si surprins partial in acest film, bate din punct de vedere vizual toate efectele CGi scumpe de la Hollywood.

In ciuda hateului gratuit si a tentativei grosolane de a ridiculiza actiuniea lui Leonardo DiCaprio de a deveni ambasador ONU si de a lupta pentru mediul inconjurator din partea celor care traiesc in bula lor sau au avut interes sa faca asta, mie mi se pare ca acesta a devenit cu timpul o voce autorizata, pentru ca a faqcut mai mult decat sa citeasca niste discursuri, dar si o alegere inteleapta pentru ca popularitatea lui ajuta mesajul sa ajunga la cat mai multi oameni.

Pe langa acesta, mai sunt destule nume uriase care trag semnale de alarma in acest film, dar nu ar trbui sa conteze asta. Parte din mesjul filmului este sa renuntam la egouri si sa nu conteze cine transmite mesajul, ci sa facem front comun cat inca efectele produse de omenire sunt reversibile si ne arata si ce putem face. Cred ca este imperativ sa acordati 90 de minute acestui film, dupa care sa va formati propria parere si sa decideti pentru voi daca este cazul sa faceti ceva.

The Secret (2006)

Gen: Documentar

Distributie: Bob Proctor, Joe Vitale, John Assaraf, Loral Langemeier, Marie Diamond

Regizor: Drew Heriot [a mai regizat: The Power of the Heart(2014), Sensing Murder: Easy Street(2003)]

Nota Gealapa: 6.45

O serie de interviuri cu autori, filozofi si oameni de stiinta autoproclamati, despre vizualizarea idealurilor. Publicului i se prezinta cum poate invata si folosi "secretul" in viata de zi cu zi.

Cu greu poate fi numit acest film un documentar. De obicei, prin documentar se intelege un film care prezinta niste dovezi palpabile si face niste dezvaluiri legate de un subiect. Acest film face o asa zisa dezvaluire, dar aceasta vine din gura unor anonimi, care nu prezinta nici un un fel de dovada. Filmul este mai degraba o sedinta frivola la psiholog, menit sa te faca sa te simti bine si sa te mobilizeze pentru viata. Intentia este laudabila, dar persoanele realiste pentru care conteaza lucrurile palpabile vor avea probleme serioase in a crede informatiile prezentate.

Asa cum spuneam, marturiile din acest film vin de la tot felul de oameni de succes spune ei, din diferite domenii, dar de care nu a auzit nimeni. Desi le admir pasiunea cu care au povestit, nu pot sa spun ca m-au convins si sunt in continuare un sceptic cand vine vorba despre ideea ca daca iti doresti ceva este suficient sa vrei si sa vizualizezi lucrul respectiv, iar universul lucreaza pentru tine. Daca ar fi fost asa, eu unul conduceam alta masina, castigam la loto de vreo trei ori si sigur ma combinam la un moment dat cu Alinuta de la Expirat (pentru cunoscatori).

Chiar daca eu sunt scepticul de serviciu, pot sa spun ca vibeul bun al filmului mi-a placut si este foarte posibil ca pentru anumite persoane aceasta filozofie de viata chiar sa functioneze. Cred ca acest film este mult mai convingator daca stingi lumina, inchizi monitorul si doar il asculti, pentru ca scenele filmate ca sa exemplifice povestirile arata mai rau decat "Lectii de Viata". Cand vine vorba de recomandat, cred ca o comedie cinstita poate sa va faca sa va simtiti mai bine.

The Unthinkable (2018)

Titlu original: Den blomstertid nu kommer

Gen: Actiune, Romantic, SF

Distributie: Christoffer Nordenrot, Lisa Henni, Jesper Barkselius, Pia Halvorsen, Magnus Sundberg

Regizor: Victor Danell [a mai regizat: Soundcheck(2009)]

Buget estimat: 105.000 $
Incasari: 6.390 $

Premii:
- Jury Specialbagge - Newcomer of the Year, Guldbagge Awards, 2019
- Critic's Prize, Gérardmer Film Festival, 2019
- Jury Prize, Gérardmer Film Festival, 2019
- Youth Jury Grand Prize, Gérardmer Film Festival, 2019
- Jury Prize - Special Effects, Screamfest, 2018

Nota Gealapa: 6.35
Metascore: 66/100

In timpul unui atac misterios asupra Suediei, Alex incearca sa ajunga la iubirea tineretii lui, Anna.

Un film european de genul asta trebuia sa fie putin ciudat si nici acesta nu dezamageste din acest punct de vedere. Cu un buget extrem de mic, filmul nu abunda de efecte speciale sau vizuale si se bazeaza pe un scenariu decent si pe o cinematografie reusita pentru a crea tensiune si suspans. Filmul are bineinteles si minusuri. Niste bani in plus care sa fi fost cheltuiti pe efecte vizuale ar fi fost bineveniti si sunt lucruri esentiale care raman neexplicate. De asemenea, fiind un film european cu o poveste de dragoste la mijloc, puteti sa va asteptati la o mica supradoza de dramatism.

O alta problema a filmului Christoffer Nordenrot, actorul din rolul principal, care dupa parerea mea nu a fost deloc convingator. E drept ca scenariul nu impunea un protagonist prepotent, dar parca Nordenrot a fost mult prea moale. Nici in rolurile secundare nu am vazut prestatii mai convingatoare. Nu imi dau seama daca este o problema a acestui film, sau a cinematografiei suedeze in general, dar niste actori mai abili cred ca ar fi pus in valoare mult mai bine povestea.

Destul de bun pentru bugetul pe care l-a avut, filmul este totusi destul de incoerent si putin cam moale, desi inceputul nu anunta nimic din corectitudinea politica ce a urmat. Merita acest film vazut? Nu stiu daca sa il recomand sau nu, cert este ca daca alegeti sa il vedeti, veti avea parte de o experienta putin altfel. Un SF atipic, o poveste de dragoste neconvongatoare si un final interesant, cam acestea sunt coordonatele in care se desfasoara The Unthinkable.

Metallica: Some Kind of Monster (2004)

Gen: Documentar, Musical

Distributie: James Hetfield, Kirk Hammett, Lars Ulrich, Robert Trujillo, Eric Avery

Regizor: Joe Berlinger [a mai regizat: Raising Hell: The Visions of Clive Barker(2019), Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile(2019), Intent to Destroy(2017), Parole Board: Victims Speak(2016), Tony Robbins: I Am Not Your Guru(2016)]

Incasari: 2.009.087 $

Premii:
- Independent Spirit Award - Best Documentary, Film Independent Spirit Awards, 2005
- Audience Award for Best Documentary, Ghent International Film Festival, 2004
- Audience Award, NatFilm Festival, 2004
- Honorable Mention - Charles Guggenheim Symposium, Silverdocs Documentary Festival, 2012
- Home Entertainment Award - Best Music DVD, Non-concert Release, Video Software Dealers Association, 2005

Nota Gealapa: 7.65
Metascore: 74/100

Echipa documentarului a urmat trupa Metallica in cea mai mare parte a perioadei 2001-2003, una foarte tensionata pentru membrii formatiei, perioada in care s-au certat groaznic, au apelat la ajutorul unui terapeut si au inregistrat albumul St. Anger.

Am avut surpriza placuta sa descopar ca acest film nu este doar o inaltare inutila in slavi a componentilor celebrei formatii si chiar au supravietuit montajului multe momente autentice si tensionate din relatia acestora. Am aut ocazia sa vedem cat de dive sunt fiecare dintre ei, iar unii chiar sunt, dar si sa vedem latura umana a acestora, care pe scena nu este vizibila. Filmul are mult mai multe momente tensionate si suspans decat filme artistice cu pretentii. Nu a fost plictisitor si mi-a oferit doza de rock pe saptamana asta.

Pe langa membrii formatiei, avem ocazia sa vedem si persoane importante din anturajul lor; de la manager la terapeut si chiar membri ai familiei. Senzatia mea a fost ca in prima parte a filmarii acestui documentar toata lumea a fost putin crispata si foarte atenta cu ce spune in fata camerelor, dar pe masura ce avansam in film, observam si o relaxare din partea lor si toti devin mult mai dezinvolti si naturali.  Lars and James mi-au devenit foarte antipatici, ambii manipulativi si incapatanati si nu poate decat sa imi para rau de Kirk si Rob Trujillo, tipul nou, ambii fiind mult mai oameni si mult mai maturi.

Pentru fanii Metallica acest film trebuie vazut neaparat, pentruu fanii rockului in general de asmeena si cred ca si oamenii care nu au neaparat afinitati in aceasta directie pot gasi lucruri intereante aici, fie si numai de dragul cancanului. Mi se pare un mare plus ca s-au lasat vizibile defectele protagonistilor si nu s-au exacerbat calitatile acestora. Nu stiu daca s-a facut asta constient sau prin omisiune, dar important este rezultatul. Desi este putin prea lung dupa parerea mea, este si intens si nu devine plictisitor, asa ca vi-l recomand.

In Extremis (2017)

Gen: Horror, Thriller

Distributie: David O'Hara, Bill Fellows, Isabelle Allen, Meil Pearson, Toyah Willcox

Regizor: Steve Stone [a mai regizat: Schism(2016), Entity(2012)]

Buget: 3.400.000 $

Premii:
- Haunted Award - Best Music, British Horror Film Festival, Marea Britanie 2017

Nota Gealapa: 2.45

Este sfarsitul lumii, cel putin al lumii lor.

Cu siguranta cel mai prost film pe care l-am vazut in ultima vreme. Are pretentii de mare thriller psihologic, dar este doar plictisitor in prima parte si foarte previzibil in a doua. Dialogurile sunt putine si proaste, ritmul este lent iar finalul este acela pe acre il astepti de la jumatatea filmului si nu te surprinde cu nimic. Vreo doua-trei efecte vizuale decente reprezinta singurul lucru cat de cat bun pe acre acest film il are de oferit.

Distributia este si ea foarte slaba. Protagonistul este David O-'Hara, care va ramane cu siguranta in acelasi anonimat si dupa acest film. Acest film a cerut foarte multe de la personajuls au principal, fara un scenariu acre sa il ajute, dar pe O'Hara cred ca nu l-au ajutat nici abilitatile sale. La fel de stangace sunt si prestatiile din rolurile secundare, dar acestea nu dernajeaza atat de are pentru ca beneficiaza de mult mai putin timp de ecran.

Doar un hipster incepator care ingereaza frecvent barbituric poate pretinde ca acest film este ceva mai mult si ar putea vedea in el o opera neinteleasa de oamenii de rand. Adevarul este insa, ca acesta este doar un film prost, pus in scena total gresit si foarte simplu si previzibil, in pofida impresiilor sale de poveste complexa si plina de intelesuri. Cred ca nota pe care eu i-am acordat-o este una indulgenta, prin urmare nu am cum sa recomand nimanui o asemenea prostie.

Bushwick (2017)

Gen: Actiune, Aventura

Distributie: Dave Bautista, Brittany Snow, Angelic Zambrana, Jeremie Harris, Myra Lucretia Taylor

Regizor: Jonathan Milott [a mai regizat: Cooties(2014)]

Nota Gealapa: 5.25
Metascore: 44/100

Dupa ce o forta militara din texas invadeaza cartierul lor din Brooklyn, Lucy o tanara de doua zeci de ani si Stupe, un veteran de razboi, trebuie sa lucreze impreuna pentru a supravietui.

Desi prost, macar acest film nu este plictisitor. Are cateva lucruri bune care functioneaza pentru el. Intriga este una uzata, iar in acest caz este facuta fara pic de consideratie pentru logica, dar este pusa in scena intr-un mod destul de sangeros, care ajuta putin filmul. Finalul este unul surprinzator si atipic si mai spala si el putin din mediocritatea generala. in rest, este un film de mana a doua, neimpresionant, probabil cu buget mic si destul de limitat in exprimare. Desi cred ca a intentionat sa fie si emotional pe alocuri, pulsul nu mi-a escaladat in nici un moment, dar atentia mi-a fost captivata si cred ca e si asta o reusita.

Cand cel mai impresionant nume din distributie este Dave Bautista si il fortezi sa aiba o interpretare emotionala si sensibila, acest lucru spune multe despre criza de la acest capitol. Dave Bautista este un wrestler devenit actor, cu prestatii decente in roluri care nu il solicita foarte tare, dar genul asta de personaj este mult pentru abilitatile lui. Chiar si asa, interpetarea lui este mult peste cea a partenerei lui de platou Brittany Snow, in teorie actrita profesionista mai talentata, dar care aici ofera o interpretare atat de melodramatica, incat este ridicola pe alocuri.

Pentru un film ieftin totusi, rezultatul este unul destul de bun. Regizorul a avut inteligenta sa il faca suficient de scurt, iar cateva din scenele de actiune sunt destul de interesante. Finalul este destul d einteresant, dar am avut senzatia ca ar fi putut fi chiar mai epic, daca ar fi avut suficient spatiu de desfasurare. Pe alocuri filmul da un vibe de joc video apocaliptic. Nu pot sa spun ca il recomand, dar nici nu va fi o pierdere de vreme daca alegeti sa il vedeti.

Ronnie Coleman: The King (2018)

Gen: Documentar

Distributie: Ronnie Coleman, Jay Cutler, Rich Gaspari, Kai Greene, Victor Martinez

Regizor: Vlad Yudin [a mai regizat: Calum Von Moger: Unbroken(2019), Enhanced(2019), Generation Iron 3(2018), Catskill Park(2018), Rich Piana Chronicles(2018)]

Nota Gealapa: 7.35

Ronnie Coleman este cunoscut ca "Regele" dintr-un motiv bine intemeiat. El este de 8 ori campion Mr. Olympia, împărtășind recordul mondial pentru cele mai multe victorii. Acum retras, el a suferit peste 6 interventii chirurgicale, care il forteaza sa mearga in cârje, dar dorința sa de a antrena ca un culturist profesionist nu a disparut. Acest film exploreaza istoria carierei sale ca legendă a culturismului, urmând in acelasi timp si călătoria sa spre recuperare.

Acest film este despre sacrificiu si despre etica muncii mai mult decat orice, cumva paradoxal invartindu-se intr-o lume in care efortul este suplinit de multe ori de mijloace mai putin ortodoxe. Rspectul pe care rivalii acestui om i-l poarta, respectul pe care el il intoarce genereaza si in spectatori un profund sentiment de respect atat pentru om in sine, cat si pentru lucrurile amintite mai devreme. Este genul acela de film care face ca pentru putin timp problemele tale sa para minore, prin comparatie si te face sa te simti prost stiind abordarea negativa pe care o ai in anumite momente in viata, cand ai in fata ta un exemplu de pozitivitate.

Pe langa Ronnie Coleman, avem ocazia sa vedem in acest film marturiile unor nume uriase din lumea culturismului, aspect care da greutate si credibilitate atat personajului principal, cat si intregului proiect. Este o fereastra deschisa catre o lume prea putin popularizata la noi, dar fara indoiala interesanta si palpitanta in felul ei. Ronnie Coleman este si el impresionant; un adevarat exemplu de devotament si sacrificiu.

Filmul va mai poate provoca dorinta de a merge la sala de sport, mai ales daca acesta este un lucru pe care l-ati facut in trecut si pe care acum il neglijati. Este un film interesant pe care indraznesc sa vi-l recomand, chiar daca nu aveti treaba cu lumea fitnessului sau a sportului in general, pentru ca este si o poveste de viata foarte interesanta.

Tony Robbins: I Am Not Your Guru (2016)

Gen: Documentar

Distributie: Sage Bonnie Humphrey, Steven Kronick, Anthony Robbins, Dawn Watson, Dean Graziosi

Regizor: Joe Berlinger [a mai regizat: Extremely Wicked, Shockingly Evil and Vile(2019), Intent to Destroy(2017), Parole Board: Victims Speak(2016), Oprah's Master Class: Civil Rights Special(2015), We the Economy: 20 Short Films You Can't Afford to Miss(2014)]

Premii:
- Audience Choice Award, American Documentary Film Festival and Film Fund, 2016
-53rd Chicago International TV Award - Non-Fiction Program, Chicago International Film Festival, 2017
- Bronze Telly - Documentary, Telly Awards, 2017

Nota Gealapa: 6.85
Metascore: 51/100

Un film documentar despre Tony Robbins, renumit pentru strategia vieții și a afacerilor si o privire in spatele scenei seminarului său mamut "Date With Destiny", la care au participat în fiecare an peste 2.500 de oameni.

In primul rand, trebuie sa recunosc ca nu auzisem nimic de omul din centrul acestui film, desi se pare ca este un adevarat fenomen. In a doilea rand, trebuie sa recunosc ca in prima faza am pus botul si eu puti la vrajeala lui. Poate nu este vrajeala ce face acest om, poate nu este doar o schema de imbogatire, desi un bilet la seminarul lui costa 5000 de dolari si vin 2500 de oameni si poate pentru unii chiar functioneaza, dar mie mi se pare o afacere foarte bine pusa la punct si nimic mai mult. Pana la urma si de la Caritas au apucat sa isi retraga unii banii pana sa se duca totul de rapa.

Tony Robbins este un tip plin de energie, carismatic si foarte convingator, iar aceste trasaturi razbat si prin camera. In afara de el mai avem ocazia sa vedem doar oameni care il ridica in slavi si il fac sa para un mic Dumnezeu. Nici o parere care sa conteste veridicitatea sau rezultatele metodelor pe care le foloseste, ceea ce ma face sa cred ca acest film nu este altceva decat un mare clip promotional.

Al doilea indiciu ca acest film este mai degraba un mare spot publicitar, este faptul ca oamenii scosi in evidenta dintre cei pe care el "ii ajuta" sunt toti foarte tineri si aratosi, desi se poate vedea ca la seminar cel putin jumatate dintre participanti sunt pensionari care nu stiu ce sa faca cu banii. este clar ca acesti oameni au fost alesi special pentru a da bine pe camera si pentru a atrage si altii care sa le asemene. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca sunt cateva din textele lui care chiar au sens, iar pe alocuri filmul devine destul de emotional si cumva, desi nu se intampla nimic cu adevarat dramatic, acest film nu m-a plictisit deloc si chiar a fost agreabil in multe momente. Daca va plac speakerii motivationali in general, atunci in acest film aveti ocazia sa il vedeti pe unul dintre cei mai buni, in caz contrar nu aveti vreun motiv sa il vedeti.

Extraordinary: The Stan Romanek Story (2013)

Gen: Documentar, Drama, SF

Distributie: Stan Romanek, Lisa Romanek, Claude Swanson, Leo Sprinkle, Stanislav O'Jack

Regizor: Jon Sumple [aflat la prima experienta ca regizor]

Nota Gealapa: 4.05

Stan Romanek este in centrul celei mai documentate povesti extraterestre din lume, iar cu multitudinea de dovezi acumulate în ultimul deceniu a convins mii de oameni din întreaga lume că povestea lui este adevărată. Acest film documentar ia publicul într-o călătorie prin trecutul, prezentul și viitorul lui Stan, cu un scop în minte: sa ajute lumea să înțeleagă că nimeni nu alege în mod conștiincios provocările pe care Stan și familia lui le-au îndurat. Intenția acestui film nu este de a dovedi existența OZN-urilor și a extratereștrilor, dar pune întrebarea "Ce se întâmplă dacă totul este adevărat? 

 

Nici nu sunt sigur ca ar trebui sa numesc acest film un documentar. Este partinitor inca din prima lui secunda. Senzatia pe care am avut-o a fost ca acest film a fost comandat, platit si regizat chiar de Stan Rromanek insusi. Din toata insiruirea de asa zise dovezi incontestabile prezentate, doar vreo doua m-au facut sa ridic putin spranceana mirat, dar in cea mai mar eparte a timpului mi s-au parut doar povesti de adormit copiii, desi dorinta de a crede a existat, pentru ca eu sunt unul dintre cei care cred ca este practic imposibil sa fim singuri in univers.

Nu a existat nimeni care sa ofere o alta opinie decat cea a protagonistului. Toate persoanele intervievate au fost doar din cercul lui de apropiati si au avut menirea de a intari ce spune Romanek si de a-l ridica in slavi. Pentru obiectivitate, ar fi fost indicat sa apara si cateva pareri care sa argumenteze impotriva celor prezentate in film. O astfel de poveste spusa doar dintr-un singur unghi nu o face mai puternica, ba chiar o decredibilizeaza.

Cred ca acest film este un strigat disperat in incercarea de a obtine atentie. Dupa vreo 15 minute am incercat sa privesc acest film ca o parodie, dar nici asta nu a functionat, pentru ca "dovezile" prezentate iti insulta inteligenta. Ce cred eu? Cred ca Stan Romanek, in urma cu multi ani de zile, a vazut intr-adevar ceva care l-a speriat pe bune, dar pentru ca ceilalti nu l-au crezut sau pur si simplu nu le-a pasat, a inceput sa fabrice o poveste in jurul acelei intamplari, pe care a inflorit-o atat de mult de-a lungul timpului ca nici el nu mai stie care este adevarul. Ce am invatat din acest film? Ca exista un anumit virus care iti infecteaza calculatorul cu pornografie infantila si apoi ajungi la puscarie. Ocoliti acest film cu orice pret.

 

 

Distorted (2018)

Gen: Mister, Thriller, Actiune

Distributie: Christina Ricci, Brendan Fletcher, Vicellous Shannon, John Cusack, Nicole Anthony

Regizor: Rob W. King [a mai regizat: The Humanity Bureau(2017), Tokyo Trial(2017), I Heart Regina(2010), Hungry Hills(2009), Moccasin Flats: Redeption(2008)]

Nota Gealapa: 5.20

Un cuplu se muta intr-un bloc izolat, moder dotat cu supraveghere video, pentru ca sotia are probleme cu cosmarurile, dar ceva este in neregula cu cladirea.

Acest film trebuie uitat cat mai repede de catre toti cei care l-au vazut, dar si de cei care au contribuit intr-un fe la aparitia lui. Este absolut mediocru cu foarte putine momente bune si cu numeroase scene cringe. Povestea este slaba, fara pic de sens in unele momente, in ciuda unei idei care ar fi avut ceva potential. Personajele nu sunt dezvoltate cum trebuie, asa ca in cea mai mare parte a timpului nu stim foarte bine cine sunt oamenii si de ce fac ceea ce fac, iar cand se incearca elucidarea misterului, dezamagirea este majora si filmul devine chiar mai slab. Nici din punct de vedere tehnic nu arata foarte bine. Cinematografia este slabuta, iar putinele efecte vizuale sunt jalnice.

Nu stiu daca numele lui John Cusack mai infioreaza pe cineva, dar si pentru fanii lui inraiti trebuie sa fi fost o dezamagire sa descopere ca personajul sau este unul neimportant, aspect dublat si de o prestatie slaba din parte actorului. In rolul principal este Christina Ricci cu o interpretare care cred ca a testat-o, dar i-a aratat limitele. Nu am crezut-o in nici un moment si a avut o interpretare mecanica, cand prea dramatica, cand prea putin implicata. Si in rolurile secundare lucrurile au stat cam la fel.

Inceputul este promitator, dar dupa numai cinci minute lucrurile o iau la vale, iar cand apare John Cusack, in loc sa fie un moment de maxima tensiune, aproape ca m-a pufnit rasul. Nu sunt foarte multe lucruri de spus, pentru ca e greu sa vorbesti despre mediocritate. Este un film absolut neconvingator pe care nu il recomand nimanui. Fie ca va doriti un thriller, un fim de actiune sau un horror, sunt sute de filme din fiecare gen mult mai bune decat acesta.