Asher (2018)

Gen: Drama

Distributie: Ron Perlman, Famke Janssen, Richard Dreyfuss, Peter Facinelli, Jacqueline Bisset

Regizor: Michael Caton-Jones [a mai regizat: Urban Hymn(2015), Basic Instinct 2(2006), Beyond the Gates(2005), City by the Sea(2002), The Jackal(1997)]

Nota Gealapa: 5.80
Metascore: 58/100

Ultima misiune a unui asasin batran merge foarte gresit, fortandu-l pe acesta sa isi rascumpere greseala.


Intotdeauna o asemenea intriga va atrage, chiar daca nu mai este originala de ceva vreme. Din pacate, aici a fost pusa in scena intr-o maniera de-a dreptul deprimanta pe alocuri. Este un film simplu, chiar daca incearca sa creeze senzatia de profunzime, cu cate o bruma de umor pe ici pe colo si doar o mana de scene reusite. Impotriva acestor lucruri, filmul are totusi un oarecare magnetism si nu pot sa spun ca m-a plictisit.

Unii actori sunt destinati sa se potriveasca perfect in anumite roluri secundare si oricat incearca prin diverse filme sa preia fraiele si s fie protagonisti, parca le lipseste ceva, iar atunci cand se intorc la postura care i-a consacrat sunt mereu un deliciu pentru ochi. Cred ca este si cazul lui Ron Perlman, care a facut de-a lungul carierei cateva roluri secundare excelente, dar ca protagonist nu imi vine in minte un film in care sa ma fi impresionat si nu este cazul nici de aceasta data, chiar daca prestatia lui nu a fost rea deloc. Mai are o aparitie pasagera Richard Dreyfuss, iar in rest nu mai exista nici un nume care merita mentionat.

Filmul se vrea a fi o privire aruncata in mintea unui criminal de meserie si incearca o abordare dulce-amara pretentioasa, fara a avea insa suficienta substanta. Nu am vazut nici o lectie de viata demna de luat in seama, sau vreun moment care sa ma puna pe ganduri si sa ma faca sa reflectez la vreun aspect al vietii mele. Este un film asa si asa, iar daca alegeti sa il vedeti este o loterie daca va va placea sau nu.

Accident Man (2018)

Gen: Actiune, Crima, Thriller

Distributie: Scott Adkins, Ray Stevenson, Ashley Greene, David Paymer, Michael Jai White

Regizor: Jesse V. Johnson [a mai regizat: Triple Threat(2019), The Debt Collector(2018), The Beautiful Ones(2017), Savage Dog(2017), The Package(2013)]

Buget: 6.000.000 $

Nota Gealapa: 6.45

Mike Fallon, Dl. Accident, este un asasin cu sange rece, ale carui metode inseala politia si ii incanta pe clientii sai. Este cel mai bun la ceea ce face, dar cand cineva drag este ucis chiar de cineva din echipa lui, el trebuie sa renunte la viata cu care este obisnuit pentru a razbuna singura persoana care a insemnat ceva pentru el.

Acesta este un film de mana a doua cinstit, care isi cunoaste limitele si incearca sa para mai mult decat este. Scenele de actiune sunt decente, exista personaje care sunt usor de indragit si chiar si umorul este reusit pe alocuri. Nu este un film original sau imprevizibil, dar este suficient de agreabilincat sa nu fie o pierdere totala de timp. Au existat si destule momente de cringe, dar per total nu m-am plictisit si pot spune ca aceasta clona britanica bugetara a lui John Wick, Kill BIll si Kingsman a reusit exact ce si-a propus.

Partea masculina a distirbutiei este un fel de allstar al actorilor de rang secund de la Hollywood, foarte experimentati, lucru tradus printr-o chimie bunicica intre ei si prin cateva interpretari bunicele. Partea feminina insa, chiar redusa numeric, a fost la un pas sa strice tot filmul cu niste interpretari supradramatizate si deloc credibile. Noroc ca nu a avut prea mult timp de ecran, iar efectele nepriceperii lor au putut fi reparate.

Daca iti setezi asteptarile corect, atunci acest film iti va parea excelent. Scott Adkins desi limitat ca actor, ofera ca de fiecare data scene de lupta foarte bune. Chiar daca povestea nu este originala, aceasta intriga va avea potential intotdeauna, asa ca nici asta nu este o mare tragedie. Este un film distractiv, daca aveti nevoie de o alegere leera si superficiala, iar daca sunteti fan Scott Adkins, cu atat mai mult trebuie sa il vedeti.

A-X-L (2018)

Gen: SF

Distributie: Alex Neustaedter, Becky G, Alex MacNicoll, Dominic Rains, Thomas Jane

Regizor: Oliver Daly [aflat la primul lungmetraj]

Incasari: 8.467.697 $

Nota Gealapa: 6
Metascore: 29/100

A-X-L este un caine robot top-secret, care dezvolta o prietenie speciala cu Miles si este dispus sa faca orice pentru a-si proteja noul prieten.

Acest film puncteaza putin la originalitate si mai ofera o mana de scene decente, dar in cea mai mare parte este doar mediocru, ba chiar uneori amuzant de jenant. Aceasta minune a tehnologiei prezentata in film, un caine de razboi android, poate fi doborat de cateva drone sau un adolescent cu un arzator din ala cu care parlesti porcii. Ca esecul sa fie asigurat, aceasta masinarie sofisticata este...diesel si are nevoie de cate o canistra cu motorina din cand in cand pentru a functiona. Tabloul este completat de dialoguri banale aruncate intr-o poveste care urmeaza toate cliseele din manual.

Distributia nu este nici ea cine stie ce si nici nu prea avea cum sa fie, pentru ca orice actor responsabil fata de acriera lui nu prea avea cum sa accepte vreun rol aici. Scenariul nefiind foarte ofertant, iar abilitatile actorilor si ele destul de limitate, in mod logic, interpretarile sunt si ele destul de slabe, dar nu este neaparat o critica adusa protagonistilor, pentru ca senzatia mea este ca acestia chiar s-au straduit, dar este destul de greu sa fii credibil in anumite ipostaze.

Senzatia cu care am ramas este ca filmul a avut destul potential, irosit bineinteles. Pe scurt, un baiat se imprieteneste cu un caine robot; sfarsit. Nu pot acorda o nota mai mare acestui film, in primul rand pentru felul siropos in care se desfasoara actiunea. Unui copil sau unui adolescent usor impresionabil ar putea sa le placa acest film, dar pentru restul lumii este mai degraba de evitat.

Black Mirror: Bandersnatch (2018)

Gen: SF, Mister, Drama

Distributie: Fionn Whitehead, Craig Parkinson, Alice Lowe, Asim Chuadhry, Will Poulter

Regizor: David Slade [a mai regizat: Nightmare Cinema(2018), LFE(2015), The Twilight Saga: Eclipse(2010), 30 Days of Night(2007), Hard Candy(2005)]

Nota Gealapa: 6.90

In 1984, un tanar programator incepe sa puna la indoiala libertatea si liberul-arbitru, pe masura ce incearca sa transforme o carte in joc video.

Nu stiu daca acest film are vreo legatura cu serialul care are acelasi nume si despre care am auzit lucru bune, sau este doar in stilul acestuia, dar nu m-a convins sa ma grabesc sa vad serialul. Revin cu o idee pe care am mai exprimat-o si anume ca Netflix a gasit cheia succesului cand vine vorba de seriale, dar la capitolul lungmetraje mia au mult de lucrat. Au idei bune, dar cand sunt puse in practica ceva se intampla. Este cazul si acestui film pe care eu il vad ca o combinatie intre Truan Show, Grounhog Day si Edge of Tomorrow. Conceptul a mai fost folosit, dar abordarea este una originala, numai ca povestea este plina de detalii greu de urmarit in multe momente si foarte static, aproape plictisitor in altele. Coloana sonora a fost poate cel mai iritant aspect pentru mine, cu un melos care m-a enervat in permanenta de pe la jumatatea filmului.

Distributia este una absolut anonima pentru mine, iar numele unor actori par inventate. Interpretarile nu m-au dat pe spate. E drept ca una singura a contat: cea a protagonistului, pe numele sau Fionn Whitehead, cu o prestatie decenta, nimic mai mult. Ceilalti au avut personaje prea putin importante pentru a se putea afirma sau pentru a conta in economia filmului. Per total, interpretarile din acest film mi s-au parut anoste in cea mai mare parte a timpului, cu foarte putine scene in care am reusit sa empatizez cu emotiile personajelor.

Inteleg ca exista o varianta interactiva a filmului, in care tu decizi finalul filmului, in functie de alegerile pe care le faci si acesta a fost factorul cu acre a atras acest film. Tehnologia modesta din dormitorul meu, mi-a permis sa vad doar o varianta a filmului acre nu mi-a permis sa fac alegeri si care mi-a prezentat toate variantele posibile, accesand astfel toate finalurile, nici unul care sa ma impresioneze in mod deosebit. Poate sunt invechit, poate sunt conservator, dar ideea asta de film interactiv ar trebui sa ramana la stadiul de curiozitate si sper sa nu devina viitorul cinematografiei. Este interesant ca si concept, dar mi se pare o lipsa de asumare a scriitorilor, regizorului si a producatorilor. Mi se pare o varianta cu care sa te scoti atunci cand nu esti suficient de sigur pe ce ai scris si pasezi responsabilitatea unui final catre spectator.

PS: intre timp am vazut pe netflix si varianta interactiva, iar parerea mea nu s-a schimbat cu mult.

Bad Moms (2016)

Gen: Comedie

Distributie: Mila Kunis, Kathryn Hahn, Kristen Bell, Christina Applegate, Jada Pinkett Smith

Regizor: Jon Lucas [a mai regizat: A Bad Moms Christmas(2017), 21 & Over(2013)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 183.936.074 $

Premii:
- Female Stars of the Year, CinemaCon, SUA 2016
- Best International Actress (Mila Kunis), Jupiter Award, 2017
- Favorite Comedic Movie, People's Choice Awards, SUA 2017

Nota Gealapa: 6.70
Metascore: 60/100

Trei mame sprasolicitate si neapreciate sunt impinse dincolo de limita si renunta la responsabilitatile lor conventionale, pentru o binemeritata si amuzanta pauza de libertate.

 Acest film este doar o comedie usurica, cu umor la prima mana, nisata, dar asumata pe deplin si pusa in scena cate de bine s-a putut. Da, urmeaza cam toate cliseele genului, dar au existat destule glume, scene si referinte reusite si am ras de neasteptat de multe ori, dar au existat si destule tentative de glume destul de cringe. Nu este foarte original si nici tocmai imprevizibil, dar in unele cazuri este bine ca un film sa iti ofere exact ce te astepti si acesta o face. Foarte multe nu sunt de zis despre Bad Moms; este un film ok, amuzant, deloc plictisitor, pe care chiar si eu l-am gasit agreabil, chiar daca a fost adresat in principal unei categorii de public din care nu fac parte si cu un final fericit in care mai ca s-a rezolvat si incalzirea globala.

Distributia este una destul de atragatoare pentru un asemenea. In rolul principal o avem pe Mila Kunis, pentru care eu am o slabiciune si careia i-as bea... in fine. Interpretarea ei este destul de bunicia. A fost credibila, naturala sensibila si superba ca intotdeauna. Ea le-a avut alaturi pe Kathryn Hahn si Kristen bell, dar si pe Christina Applegate, toate trei cu un stil mai greu de digerat, dar care in aceasta formula a functionat cumva, chimia dintre ele fiind foarte buna. Doua mentiuni mai am de facut la acest capitol. Prima observatie este ca absolut nici un membru al distirbutiei nu a depasit cu nici macar un milimetru limita zonei de confort, iar a doua este ca cele mai feminine si neajutorate personaje din acest film au fost cele masculine.

Acum ca sa fiu obiectiv, sau misogin, pentru ca in acest caz este o limita fina, trebuie sa spun ca mi se pare totusi putin premiza de la care pleaca filmul si anume ca orice mama este si un martir care sacrifica totul pentru familie. Esti o femeie ridicol de superba, faci absolut toata munca de acasa dar si toata munca firmei la care lucrezi, fara tine universul ar face implozie si chiar in aceste conditii vitrege esti subapreciata si tratata mizerabil. Tate astea pe tocuri de 12 cm, un machiaj fara greseala si cu nici un fir de par ciufulit. Mi se pare ca pe vremuri, pana si Sandra Brown avea o limita a bunului simt in fanteziile ei transformate in carti pentru gospodine nesatisfacute. In concluzie, este un film inofensiv, destul de amuzant, dar este o loterie daca va va placea sau nu.

Altitude (2017)

Gen: Actiune, Thriller

Distributie: Dolph Lundgren, Denise Richards, Jonathan Lipnicki, Chelsea Edmundson, Greer Grammer

Regizor: Alex Merkin [a mai regizat: No Escape Room(2018), The Art of Murder(2018), House of the Witch(2017), House of Bodies(2014), Percentage(2014)]

Buget: 5.000.000 $

Nota Gealapa: 4.60

Unei agente FBI i se ofera milioane de dolari, pentru a scapa un hot dintr-un avion deturnat.

Acest film a inceput exact ca oricare alt film de mana doua si ma asteptam sa continue in aceeasi nota, ceea ce ar fi fost perfect, pentru ca exact un astfel de film ma asteptam sa vad. Din pacate, regizorul si producatorii au pierdut contactul cu realitatea pe parcurs si au incercat sa faca lucruri mult prea pretentioase cu banii de buzunar pe care i-au avut la dispozitie si astfel de la jumatate incolo, filmul a devenit aproape ridicol. Efectele vizuale au aratat ingrozitor, iar lucrurile care sfideaza logica au fost mult prea umeroase pentru a putea fi tolerate.

Distributia este una senzationala pentru un film mediocru, mediocritatea reprezentand de altfel o imbunatatire pentru acest film. Capul de afis il tine Dolph Lundgren, lucru acre ne coboara din start asteptarile, dar el nici macar nu a avut nu rol principal. Protagonista a fost Denise Richards, o actrita care nu este rea deloc in general si acre nu stiu cum a esuat in acest proiect. Pe langa ei, mai sunt cateva nume conscarate in filme de acest nivel. Este de prisos sa mai spun ca avand in vedere nivelul filmului si scenariul foarte slab ar fi fost imposibil chiar si pentru cei mai buni actori ai momentului sa produca o interpretare macar decenta.

Filmul este un dezastru total, dar daca iti adormi activa neuroni si te lasi patruns de atmosfera filmului, acesta ar putea fi totusi distractiv, pentru ca este posibil sa te simti bine si cand urmaresti un film prost. Desigur, acest lucru este mai usor de facut cand filmul respectiv are o doza cat de mica de autoironie, ceea ce aici nu este cazul. Sfatul meu este sa scoateti din lista de prieteni pe oricine va invita sa vedeti acest film.

Annihilation (2018)

Gen: SF, Mister, Thriller

Distributie: Natalie Portman, Jennifer Jason Leigh, Tessa Thompson, Benedict Wong, Sonoya Mizuno

Regizor: Alex Garland [a mai regizat: Ex Machina(2014)]

Buget: 40.000.000 $
Incasari: 32.732.301 $

Filmul a obtinut 12 premii, printre care:
- Best Use of Visual Effects, Chicago Film Critics Association Awards, 2018
- Best Visual Effects - International Competition, CinEuphoria Awards, 2019
- Best Art Direction - International Competition, CinEuphoria Awards, 2019
- Best Science-Fiction/Horror Film, Denver Film Critics Society, 2019
- Best Visual Effects, Florida Film Critics Circle Awards, 2018

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 79/100

Un biologist se inscrie pentru o expeditie secreta foarte periculoasa, intr-o zona misterioasa in care legile naturii nu se mai aplica.

Sunt fan al genului SF, dar e din ce in ce mai greu in ziua de astazi sa fii original abordand acest gen, pentru ca s-au cam facut toate, de la extraterestri, pana la androizi. Cel mai bun pariu este sa reiei un subiect abordat deja si sa incerci sa il faci mai bine. Apreciez acest film, pentru ca reuseste sa fie cat de cat original si are o premisa foarte interesanta. Efectele vizuale sunt de asemenea interesante si neasteptate, iar dialogul nu este in intregie supeficial si plin de clisee. Este un film palpitant, care ofera tensiune si adrenalina, care m-a distrat sipe care l-am gasit agreabil, dar care are si unele probleme destl de mari. cea mai mare mi se pare numarul ridicat de intrebari lasate fara raspuns. Este ok sa lasi spectatorii inceata uneori, dar de aceasta data numarul acestor intrebari pare prea mare, ami ales pentru un film cu o abordare atat de stiintifica. Nu stim de ce, nu stim exact cum, nu stim pe3ntru ce si nu stim exact nici cine.

Distributia nu este una stelara, dar este suficient de solida. M-am bucurat sa o vad din nou in prim-plan pe Natalie Portman, o actrita deja din garda veche, care duce foarte bine filmul in spate, alaturi de colegele ei Tessa Thompson si Jennifer Jason Leigh. De altfel, partea masculina a distributiei este mult mai putin impresionanta si are un timp de ecran infim, asa ca din acest punt de vedere, filmul aproape ca este unul feminist. Acestea fiind zise, interpretarile au fost in general solide pentru un astfel de film, iar colaborarea dintre actori a fost foarte buna. nu am identificat vreo problema majora la acest capitol.

Cel mai pozitiv aspect al filmului insa, as spune ca este felul in care arata. Ai ocazia sa vezi o frumusete impresionanta uneori, scoasa in evidenta si de muzica potrivita, dar si niste efecte vizuale nu atat de frumoase dar foarte bine facute. Povestea este cu siguranta interesanta, dar ritmul mi s-a parut putin cam lent, iar deznodamantul a fost prea intelectual entru gustul meu, contrastand putin cu restul filmului. Cred ca mai potrivita pentru final ar fi fost o scea de actiune epica, cum sunt convins ca multi si-ar fi dorit. Este insa un film proaspat si distractiv, care s-ar putea sa aiba impact puternic asupra unora, asa ca il recomand.

Veronica (2017)

Titlu original: Verónica

Gen: Horror

Distributie: Sandra Escacena, Bruna González, Claudia Placer, Iván Chavero, Ana Torrent

Regizor: Paco Plaza [a mai regizat: [REC] 3: Genesis(2012), [Rec] 2(2009), [Rec](2007), A Christmas Tale(2005), Romasanta: The Werewolf Hunt(2004)]

Premii:
- Best Editing (Mejor Montaje), Cinema Writers Circle Awards, Spania 2018
- Best New Actress (Mejor Actriz Revelación) (Sandra Escacena), Cinema Writers Circle Awards, Spania 2018
-Best Sound (Mejor Sonido), Goya Awards, 2018
- Special Award (Paco Plaza), Turia Awards, 2018
- Best New Actress (Sandra Escacena), Turia Awards, 2018 

Nota Gealapa: 6.30

Madrid, 1991. O adolescenta este asediata de o forta supranaturala malefica, dupa un joc de Ouija, impreuna cu doua colege de clasa.

Acest film m-a frustrat destul de tare, pentru ca din punct de vedere tehnic arata foarte bine, dar are o intriga stupida, din cauza careia este imposibil sa il iei in serios. Exista cateva scene care te sperie, dar sunt izolate, iar daca povestea ar fi fost putin mai credibila filmul ar fi fost mult mai tensionat. Este un film european, cu un buget destul de mic, ceea ce ma face sa il apreciez si mai mult, dar imi sporeste si dezaagireaca si-a irosit din start mare parte din potential.

Distributia nu este una care sa te dea pe spate, dar Sandra Escacena, tanara actrita din rolul principal a facut o treaba foarte buna si a oferit maximum de credibilitate personajului ei, in masura in care i-a permis povestea. Si in rolurile secundare am vazut prestatii decente, exceptie facand cele acteva scene pline de clisee, care par inevitabile in astfel de filme. Per total nsa, capitolul interpretare a fost mai mult decat ok, pentru un film horror si reprezinta poate principalul atu al filmului.


Ce nu mi-a mai placut, a fost coloana sonora, care a fost total nepotrivita in anumite scene si acre a facut filmul sa para invechit. Una peste alta, este insa un film destul de bun, care reuseste sa iti ofere cate o sperietura din cand in cand si acre creeaza impotriva tuturor vicisitudinilor destul suspans, asa ca daca va doriti o experienta horror europeana, iesita tot din mana celui acre a facut mult ami cunoscutul si mai reusitul film [Rec], vi-l recomand.



 

The Autopsy of Jane Doe (2016)

Gen: Horror

Distributie: Brian Cox, Emile Hirsch, Ophelia Lovibond, Michael McElhatton, Olwen Catherine Kelly

Regizor: André Øvredal [a mai regizat: Trollhunter(2010), Future Murder(2000)]

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- Best Picture - Horror Features, Austin Fantastic Fest, 2016
- Chainsaw Award - Best Limited Release Film, Fangoria Chainsaw Awards, 2017
- Fantastic Fest Jury Award - Best Picture (Horror Features), Fantastic Fest, 2016
- Jury Prize - Best International Feature, Monster Fest, 2016
- Special Prize of the Jury - Feature Film, Sitges - CatalonianInternational Film Festival, 2016

Nota Gealapa: 7.05
Metascore: 65/100

Un tata si fiul sau, ambii medici legisti, sunt prinsi intr-un mister complex, in timp ce incearca sa identifice o femeie, al carei trup ascunde secrete intunecate.

Acest film este unul dintre cele mai bine legate filme horror pe care le-am vazut in ultima vreme. Chiar daca am fost putin dezamagait atunci cand intriga s-a dezvaluit in totalitate, pot spune ca in cele di urma a fost o poveste interesanta, care a imbinat intr-un mod  original vechiul si noul si care a creat destula tensiune. Nu pot sa spun ca m-am speriat in vreun moment, dar cativa fiori si-au facut simtita prezenta.Nu abuzeaza de tehnologie si nu scapa de toate metehnele genu;ui, dar per total, as spune ca este un proiect reusit.

Distributia nu este una care sa te dea pe spate. Pentru mine, cel ami cunoscut nume a fost cel al lui Emile Hirsch, care este si protagonistul filmului. Din fericire, de aceasta data, faptul ca nu am vazut figuri atat de familiare a funstionat in avantajul filmului, dandu-i un aer de prospetime si un plus de credibilitate, mail ales ca prestatiile protagonistilor au fost destul de bune. Nu stiu daca este filmul cu care isi va incepe cv-ul de acum incolo Emile Hirsch, dar nici nu ii va fi rusine cu ce a facut aici.

Este un film plin de suspans, destul de inteligent si sinistru de la inceput pana la final. Pentru ca nu abuzeaza de tehnologie asa cum va spuneam, filmul compenseaza prin executie. De la regie, editare, cinematografie, alegerea culorilor, sunetul si chiar si dialogul este surprinzator de bun uneori. Filmul are si destule pacate care il impiedica sa fie epic, dar este o poveste simpla, executata dibaci, care ne arata printre altele ca genul horror nu e mort si pe acre v-o recomand.

Ice Guardians (2016)

Gen: Documentar, Sport

Distributie: Jay Baruchel, Jarome Iginla, Chris Chelios, Bobby Hull, Sasha Lakovich

Regizor: Brett Harvey [a mai regizat: The Culture High(2014), The Union: The Business Behind Getting High(2007)]

Buget: 1.000.000 $

Nota Gealapa: 7.75

Enforcerii de pe gheata se straduiesc sa isi faca loc in cea mai prestigioasa liga de hochei, dar acum se confrunta cu posibilitatea ca rolul lor sa dispara de tot din joc.

Daca v-a placut Goon, o sa va plac si acest film. Este cumva varianta lui serioasa si m-a surprins prin faptul ca nu este deloc superficial. Am avut surpriza sa gasesc destula profunzime si chiar sensibilitate. Este adevarat ca este mai degraba un film adresat mai degraba barbatilor, dar cred ca si publicul feminin il poate aprecia. De asemenea, nu este un film doar pentru iubitorii de hochei. Eu unul nu sunt un fan al acestui sport, dar tot mi-a placut si am putut sa empatizez cu protagonistii.

Cand vorbim de distributie la acest film, nu vorbim de actori, ci de mari hocheisti, care isi spun punctul de vedere in legatura cu o problema destul de controversata a acestui sport. De asemenea, nu putem vorbi de prestatii artistice, dar avem ocazia sa vedem niste sportivi uriasi deschizandu-se si lasandu-ne sa vedem putin in spatele duritatii afisata pe gheata. Vorbim de atleti cunoscuti si de cei care nu rmaresc hocheiul, asa ca acest lucru nu poate fi decat interesant.

In cea mai mare parte filmul incearca sa fie corect, obiectiv si sa prezinte toate punctele de vedere, chiar daca pe alocuri cei care sunt de cealalta parte a baricadei sunt portretizati ca niste elitisti rupti de realitate. Fanii hocheiului il vor indragi cu siguranta, dar pentru ceilalti acest lucru nu este garantat. Mie unul mi-a placut, as aca nu ma tem sa vi-l recomand.

A Dog's Purpose (2017)

Gen: Drama, Comedie

Distributie: Josh Gad, Dennis Quaid, Peggy Lipton, Bryce Gheisar, K.J. Apa

Regizor: Lasse Hallström [a mai regizat: The Nutcrackers and the Four Realms(2018), The Hundred-Foot Journey(2014), Safe Haven(2013), The Hypnotist(2012), Salmon Fishing in the Yemen(2011)]

Buget: 22.000.000 $
Incasari: 204.361.517 $

Nota Gealapa: 7.70
Metascore: 43/100

Un caine vrea sa descopere rostul lui pe pamant, pe parcursul mai multor vieti si schimband mai multi proprietari.

Acest film mi-a adus aminte de seria Look Who's Talking, care mi-a placut foarte mult cand eram copil. Mi s-a parut totusi ca acesta este un film mai matur si pe care l-a ajutat si progresul tehnologic, pentru ca arata mai bine decat filmele de care aminteam. Daca esti dispus sa accepti povestea si sa crezi macar pentru 90 de minute ca cel mai bun prieten al omului este o fiinta atat de profunda, ba mai mult care se si reincarneaza, atunci cu siguranta vei indragi acest film si vei receptiona mai usor mesajele pozitive pe care le transmite. Umorul si drama se imbina corect, iar filmul nu este plictisitor deloc.

Pentru un film in care distributia nu conteaza atat de mult, aceasta nu este rea deloc, avand componenta nume ca Josh Gad, Dennis Quaid sau Britt Robertson, actori experimentati care chiar ajuta filmul. Interpretarile lor sunt decente si suficiente pentru un film in care in prim plan sunt cainii. Au reusit sa se integreze in peisaj si nu strica exhilibrul destul de fragil al povestii, ba chiar pe alocuri am ami vazut cate o scena in acre si partea umana a distributiei a reusit sa creeze emotie.

Nu este cel mai bun film din istorie, dar va spun ca este surprinzator de bun, iar daca va plac animalele sau aveti cat de cat inima, nu are cum sa nu va placa. Uneori este recomandata o pauza de la filmele cu roboti si invazii extraterestre, iar o poveste simpla si sinsibila poate fi o gura de aer binevenita. Bineinteles ca daca il luam la puricat ii putem gasi destule defecte, dar de data asta as fi mai indulgent si m-as concentra pe mesaj. Prin urmare, vi-l recomand.

American Sniper (2014)

Gen: Biografic, Actiune

Distributie: Bradley Cooper, Sienna Miller, Kyle Gallner, Cole Konis, Ben Reed

Regizor: Clint Eastwood [a mai regizat: The Mule(2018), The 15:17 to Paris(2018), Sully(2016), Jersey Boys(2014), J. Edgar(2011)]

Buget: 58.800.000 $
Incasari: 547.326.372 $

Filmul a castigat 24 de premii, printre care:
- Best Achievement in Sound Editing, Academy Awards, SUA 2015
- Movie of the Year, AFI Awards, SUA 2015
- Best Foreign Film, Awards of the Japanese Academy, 2016
- Film Music, BMI Film & TV Awards, 2014
- Best Actor in an Action Movie (Bradley Cooper), Broadcast Film Critics Association Awards, 2015

Nota Gealapa: 7.70
Metascore: 72/100

Chris Kyle, un lunetist Navy S.E.A.L., salveaza nenumarate vieti pe campul de lupta datorita acuratetei sale si devine o legenda. Intors acasa la sotie si copii, dupa patru tururi in Afganistan, descopera ca nu poate lasa razboiul in urma.

M-am temut ca acest film sa nu fie o propaganda exagerata despre patriotismul american si o justificare a razboaielor purtate de aceasa natie. Din fericire, filmul se concentreaza pe partea umana a razboiului si nu pe justificarea acestuia. Pentru ca nu m-am documentat deloc despre film, am aflat ca este biografic abia cand s-a terminat, ceea ce a facut ca impresia pe care mi-a last-o sa fie si mai puternica. Clint Eastwood a dovedit inca odata ca este un regizor la fel de bun cum a fost si actor. Filmul este editat foarte bine, cinematografia este potrivita, iar cine s-a ocupat de sunet merita o prima consistaenta, pentru ca aceste detalii sunt impresionante.

Distributia nu este neaparat una care sa te dea pe spate, cum de altfel nici interpretarile protagonistilor nu sunt neaparat deosebite, dar am vazut prestatii solide si suficient de credibile incat sa nu strice filmul, dar si o chimie destul de buna intre actori. Din pacate, in aceste interpretari si-au facut loc si momente mai slabe si de neinteles, in care supradramatizarea sau lipsa de expresivitate m-au scos putin din film, dar per total nivelul este unul bun, aproape de cel al filmului. Chiar si acestea fiind zise, tot cred ca este poate cea mai buna prestatie pe acre eu am vazut-o vreodata la Bradley Cooper.

Chiar daca nu ar fi fost un film biografic, tot ar fi existat tensiune si drama din belsug, astfel incat American Sniper sa fie palpitant. Ma uimeste numarul mare de filme bune regizate de Clint Eastwood. Acesta ar fi putut foarte usor sa fie plictisitor si plin de clisee, dar mana lui priceputa a evitat cu gratie acest pericol. Poate nu este unul dintre cele mai bune filme care sa ramana in istorie, dar ramane o productie impresionanta, pe care v-o recomand.

A Very Long Engagement (2004)

Titlu original: Un long dimanche de fiançailles

Gen: Drama, Romantic, Mister

Distributie: Audrey Tautou, Gaspard Ulliel, Jodie Foster, Dominique Pinon, Chantal Neuwirth

Regizor: Jean-Pierre Jeunet [a mai regizat: Casanova(2015), The Young and Prodigious T.S. Spivet(2013), Micmacs(2009), Amélie(2001), Alien: Resurrection(1997)]

Buget: 47.000.000 $
Incasari: 70.115.868 $

Filmul a obtinut 17 premii, printre care:
- Outstanding Achievement in Cinematography in Theatrical Releases, American Society of Cinematographers, SUA 2005
- Best Foreign Language Film, Chicago Film Critics Association Awards, 2004
- Best Supporting Actress (Meilleure actrice dans un second rôle) (Marion Cotillard), César Awards, Franta 2005
- Most Promising Actor (Meilleur jeune espoir masculin) (Gaspard Ulliel), César Awards, Franta 2005
- Best Cinematography (Meilleure photographie), César Awards, Franta 2005

Nota Gealapa: 7.90
Metascore: 76/100

Povestea unei femei care isi cauta neobosita logodnicul disparut din transeele de la Somme, in timpul primului razboi mondial.

Un film despre care nu stiam nimic, de la care nu aveam asteptari si care m-a luat prin surprindere. Este o poveste de dragoste altfel. Scenariul este foarte bun si regizorul a stiut cum sa il dozeze si sa il puna in scena, transmitandu-ti un cocktail de stari foarte exact. Picaturile de umor au fost aruncate exact cand trebuia, drama nu a fost exagerat de multa si nici dragostea siropoasa. Nu m-am plictisit in nici un moment, desi vorbim de un film care dureaza mai mult de doua ore. fara prea multe efecte speciale, filmul se foloseste de dialoguri si de poveste pentru a impreisona.

Este o productie franco-americana, cu o distributie foarte atragatoare. Pe langa partea ei frantuzeaza, cu Marion Cotillard fiind cel mai cunoscut nume, exista si o parte americana a distributiei, din care cel ami mult iese in evidenta Jodie Foster, a carei franceza a fost impecabila. Este uimitor cum acesti actori obisnuiti cumva cu doua culturi cinematografice diferite, au lucrat atat de bine impreuna si au avut o chimie atat de buna. In rolul principal am avut-o pe Audrey Tautou, un nume nu foarte cunoscut, cel putin la data aparitiei acestui film, dar care a dus cu brio acest personaj, bucurandu-se din plin de sprijinul mult mai experimentatilor colegi de platou.Per total, interpretarile au fost foarte bune, chiar sclipitoare in anumite momente si aucontribuit din plin la succesul filmului.

Cea mai mare realizare a filmului este poate cat de credibil reuseste sa fie, mai ales ca vorbim de o fictiune totala. Am crezut costumele, am crezut actiunea si am crezut peisajul. De asemenea, finalul iese si el in evidenta. Depasind bariera celor doua ore, am inceput sa ma indoiesc de acesta, gandindu-ma ca indiferent de deznodamant, acesta nu are cum sa fie la acelasi nivel cu restul filmului, dar am avut surpriza unui final foarte bun, satisfacator si deranjant in acelasi timp. Recomand acest film tuturor, mai ales celor acre vor sa ia o pauza de la stillul clasic al hollywoodului.

Cold Ground (2017)

Gen: SF, Horror, Mister

Distributie: Doug Rand, Gala Besson, Philip Schurer, Maura Tillay, Fabrice Pierre

Regizor: Fabien Delage [a mai regizat: 3:15 am(2018), Fury of the Demon(2016)]

Nota Gealapa: 5.95

In 1976, o echipa de reporteri merg la granita Frantei cu Elvetia pentru a filma un documentar si dispar in mod misterios. 40 de ani mai tarziu, casetele filmate de acestia sunt gasite si imaginile sunt prezentate publicului.

Eu unul m-am cam saturat de astfel de filme horror, filmate la persoana intai din lipsa de fonduri, dar cu pretentii de opere de arta. Se pare ca aceasta moda a ajuns si in Franta. Din fericire, acesta nu a fost chiar atat de rau. A avut cateva scene bunicele si chiar daca nu pot sa spun ca m-a ingrozit, a creat destul suspans pentru a fi interesant. Filmat cu o singura camera, filmul reuseste cumva sa iti starneasca interesul, in ciuda faptului ca urmeaza acelasi traseu batatorit de zeci de alte filme inaintea sa. Este previzibil de la inceut pana la sfarsit si uneori am avut senzatia ca s-au copiat alte filme schimbandu-se doar numele.

Distributia este si ea una redusa numeric si fara nume care sa insemne ceva in industrie. Protagonista a fost Gala Besson, cu o prestatie modesta si oscilanta. Am remarcat doar ca are un fund extrem de sexy, pentru ca si intr-un asemenea film regizorul si-a facut timp sa ni-l prezinte. Dialogurile sunt banale, asa ca nici scenariul nu a fost unul ofertant pentru actori. Per total, as spune ca interpretarile sunt si ele in nota generala a filmului.

Acest film mi-a activat bipolaritatea. Pe de-o parte il detest pentru ce este, pentru cum este filmat, pentru banalitate si pentru ca a copiat intocmai alte filme, dar pe de alta parte la un moment dat m-a prins si am apreciat cateva scene destul de bune si niste monstri interesanti. Sunt convins insa ca o sa il uit in cateva zile, asa ca daca pentru mine nu este memorabil, nu pot nici sa il recomand altcuiva.

Gone Girl (2014)

Gen: Thriller, Drama

Distributie: Ben Affleck, Rosamund Pike, Neil Patrick Harris, Tyler Perry, Carrie Coon

Regizor: David Fincher [a mai regizat: The Girl with the Dragon Tattoo(2011), The Social Network(2010), The Curious Case of Benjamin Button(2008), Zodiac(2007), Panic Room(2002)]

Buget: 61.000.000 $
Incasari: 369.330.363 $

Filmul a obtinut 66 de premii, printre care:
- Best Actress (Rosamund Pike), Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2015
- Best Thriller Film, Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, SUA 2015
- Best Supporting Actor (Tyler Perry), African-American Film Critics Association (AAFCA), 2014
- Best Writing, Adapted Screenplay, Alliance of Women Film Journalists, 2015
- Best Woman Screenwriter, Alliance of Women Film Journalists, 2015

Nota Gealapa: 8.25
Metascore: 79/100

Dupa ce disparitia sotiei lui a devenit un circ media, un barbat vede lumea intorcandu-se imptriva lui cand politistii incep sa creada ca nu este chiar nevinovat.

Auzisem multe lucruri bune despre acest film, dar recunosc ca mi-a depasit asteptarile. A fost foarte diferit de cum ma asteptam. Este foarte bine scris si regizat si rasturnarile de situatie sunt toate foarte oportune. Foarte putine sunt detaliile care nu mi-au placut. In cea mai mare parte, filmul m-a facut sa cred ce a vrut el sa cred, pentru ca mai apoi sa imi schimbe perspectiva de cate ori si-a dorit. Nu este un film cu efecte speciale sau ticsit de tehnologie; este doar un film foarte inteligent scris, care creeaza cantitati uriase de tensiune si suspans.

Distributia este foarte buna, dar nu anunta un film chiar atat de bun. De la Ben Affleck nu stii la ce sa te astepti niciodata, iar Rosamund Pike cred eu ca nu isi demonstrase inca toate calitatile pana la acest proiect. Cei doi protagonisti au oferit interpretari foarte bune si au contribuit din plin la succesul filmului. Dintre ei, as spune ca lumina reflectoarelor a fost furata de Rosamund Pike, care a inflorit in acest rol si ne-a aratat tuturor de ce este in stare. Tot o surpriza placuta a fost si prestatia neasteptat de buna a lui Tyler Perry, intr-un rol secundar ce-i drept, dar el ne obisnuise cu niste roluri mai degraba jenante. Singurul care nu m-a convins pe deplin si pot spune chiar ca nu mi-a placut a fost Neil Patrick Harris, care parca nu a reusit inca sa lase in spate personajul sau din How I Met Your Mother.

Este un film care incepe bine si se termina la fel. A fost mestesugit foarte dibaci de catre David Fincher, care de altfel ne-a obisnuit cu o calitate superioara a proiectelor sale. Cinematografia este si ea la inaltime. Nici o lumina sau umbra nu a fost lasata la voia intamplarii. Muzica a contribuit si ea destul la atmosfera generala. Singurele mele obiectii sunt cateva momente moarte, o actiune a unui perosnaj facuta doar pentru a usura situatia si finalul acre este putin cam abrupt si in contrast cu migala cu care s-a construit povestea pana atunci. Fiti fara grija insa, este un film excelent pe care vi-l recomand cu incredere.