The Diary of a Teenage Girl (2015)

Gen: Drama

Distributie: Bel Powley, Alexander Skarsgård, Kristen Wiig, Abby Wait, Miranda Bailey

Regizor: Marielle Heller [a mai regizat: Can You Ever Forgive Me?(2018)]

Buget: 2.000.000 $
Incasari: 1.477.002 $

Filmul a obtinut 16 premii, printre care:
- Best Woman Director, Alliance of Women Film Journalists, 2016
- Best Feature Film, Berlin International Film Festival, 2015
- Best New Filmmaker, Boston Society of Film Critics Awards, 2015
- Best International Feature Film, Edinburgh International Film Festival, 2015
- Best Film- Main Program - Belgrade Victor, FEST International Film Festival, 2016

Nota Gealapa: 6.75
Metascore: 87/100

In anii '70, o tanara artista din din San Francisco are o aventura cu iubitul mamei ei.

Mi se pare ca acest film prezinta pedofilia cu o prea mare lejeritate. Nu sunt genul de om care se ofenseaza prea usor, dar mi se pare destul de ciudat vibeul emis de acest film. E drept ca actiunea se desfasoara intr-o perioada mai libertina, dar arca e putin cam mult. Este destul de bine scris si reuseste sa socheze, chiar daca nu este foarte grafic. Tensiunea exista, dar suspansul nu este foarte mare, pentru ca filmul nu are o miza reala, asa ca nici nu conta prea mult cum se termina. 

Distributia este interesanta. Alexander Skarsgård da  viata unui personaj destul de atipic pentru el si destul de solicitant pe care il duce la capat cu brio. Protagonista filmului este Bel Powley, un nume care nu aparuse pe radarul meu pana acum, dar care a aratat calitati interesante cu aceasta interpretare solida si credibila si m-a facut curios sa o vad si in alte filme. Kristen Wiig are si ea un rol secundar dus la capat cu brio si cam acestea sunt singurele nume relevante. Per total, filmul nu sta rau la capitolul interpretare, dar nu pot spune ca straluceste.

Nu inteleg de ce criticii au fost asa darnici in aprecieri cu acest film, pentru ca nu mi se pare chiar atat de bun. Cu siguranta nu este pentru cei pudici sau care au prejudecati. Daca aveti parerea ca toate filmele de la Hollywood sunt la fel, ei bine, acesta nu este. Chiar daca subiectul este unul destul de intunecat, este transpus cumva intr-o aura pozitiva, fara pic de cinism. Adolescenta, care este in rolul principal nu cade in cliseul de a oferi inteleptciune peste varsta ei, ceea ce face bine intregului film. Sunt si niste parti animate, de care m-as fi putut lipsi, chiar daca le inteleg scopul. Este destul de greu de separat "ilegalul" de poveste, dar tonul pozitiv al filmului va va face sa uitat dupa cateva minute de cat de gresit este ceea ce vedeti.

The Lake House (2006)

Gen: Dragoste, Drama

Distributie: Keanu Reeves, Sandra Bullock, Christopher Plummer, Ebon Moss-Bachrach, Willeke van Ammelrroy

Regizor: Alejandro Agresti [a mai regizat: Surviving the 70's(2015), We Are Not Animals(2013), A Less Bad World(2004), Valentin(2002), A Night with Sabrina Love(2000)]

Buget: 40.000.000 $
Incasari: 114.830.111 $

Premii:
- Movies - Choice Liplock, Teen Choice Awards, 2006

Nota Gealapa: 7.35
Metascore: 52/100

O tanara doctorita care a locuit intr-o casa ciudata pe malul unui lac, incepe sa faca schimb de scrisori cu fostul locatar al acesteia, un arhitect frustrat. Cei doi incearca sa dezlege misterul neobisnuitei lor povesti de dragoste, inainte sa fie prea tarziu.

Aceasta este o poveste de dragoste pentru romanticii care nu mai au nici o scapare. Jumatatea goala a a paharului este ca nu are nici o logica ce se intampla in poveste, iar cea plina ar fi ca intriga este foarte originala, captivanta si cu cateva rasturnari de situatie foarte reusite. Dialogurile nu sunt nici ele rele deloc, asa ca intreaga poveste este destul de palpitanta si exista tensiune din plin. Pe langa asta, am vazut una din cele mai interesante case pe care le-am vazut vreodata. Nu sunt mare fan al acestui gen de film, dar Lake House este bine facut si pot spune ca mi-a placut.

Distributia este si ea foarte buna. Avem parte de doi protagonisti cu nume uriase si foarte la moda in perioada in care a aparut filmul. Atat Keanu reeves, cat si Sandra Bullock au avut interpretari bunicele. S-au bucurat de avantajul de a nu fi nevoiti sa lucreze foarte mult impreuna, pentru ca in putinele scene care i-a avut pe amandoi am observat o lipsa a chimiei dintre ei, culminand cu scena finala, in care am vazut unul din cele mai ciudate saruturi. Pe langa cei doi, ami merita remarcata si prezenta lui Chritopher Plummer intr-unul din rolurile mai mici.

Trailerul nu este prea bine facut, pentru ca mi-a creat impresia ca voi vedea un film romantic mediocru si nu a fost deloc asa, deci se confirma din nou ca primele impresii pot fi inselatoare. Daca va opriti logica timp de 90 de minute si va permiteti sa va bucurati de magia povestii, cred ca o sa va placa foarte mult filmul, asa ca vi-l recomand cu incredere.

Beyond The Sky (2018)

Gen: Mister, SF, Thriller

Distributie: Ryan Carnes, Jordan Hinson, Claude Duhamel, Martin Sensmeier, Don Stark

Regizor: Fulvio Sestito [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 1.500.000 $

Nota Gealapa: 5.45

In timp ce filmeaza un documentar pentru a expune adevarul din spatele rapirilor extraterestre, un regizor si echipa lui intalnesc o tanara cu un secret intunecat, care ii conduce pe calea descoperirii unui adevar teribil.

Este un film independent onest, care nu a avut la dispozitie un buget impresionant, dar a cheltuit banii pe care i-a avut cu cap. Astfel, mare parte din el este filmat la persoana intai, facandu-se astfel economie pentru o scena finala curajoase si foarte reusita. Nu este revolutionar, nu este nici macar foarte original, dar este bine facut si creeaza suspans pe care il mentine pana la final. Multe dialoguri sunt si ele decente, asa ca drumul pana la amrele final este destul de agreabil.

Distributia nu este deloc imbietoare. de altfel, se intampla destul de rar ca in acest gen de filme sa apara actori din prima linie a Hollywoodului. Aici as spune ca filmul a cam avut de suferit, pentru ca interpretarile pe acre le-am vazut au fost destul de oscilante, scenele reusite alternand cu cele in care protagonistii au aratat destule lipsuri si stangacii. Am vazut totusi si mult mai rau de atat, asa ca as califica si prestatiile acestora ca fiind decente, in nota filmului.

Cred ca un regizor mai experimentat ar fi putut face mai mult, chiar si cu acesti actori si avand pe mana un buget minuscul. Scenele filmate la persoana intai sunt totusi cam multe si uneori nu sunt folosite cele mai inspirate unghiuri. Nu as recomanda acest film in mod deosebit, dar daca se intampla sa va aterizeze pe hard nu este o risipa totala de vreme daca alegeti sa il vedeti. Pana la urma, cine este fan al filmelor cu extraterestri nu isi permite sa rateze vreunul.

Step Up 3D (2010)

Gen: Musical, Romantic, Drama

Distributie: Sharni Vinson, Rick Malambri, Adam Sevani, Alyson Stoner, Keith Stallworth

Regizor: Jon M. Chu [a mai regizat: Crazy Rich Asians(2018), Now You See Me 2(2016), Jem and the Holograms(2015), G.I. Joe: Retaliation(2013), The LXD: The Secrets of the Ra(2011)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 159.291.809 $

Nota Gealapa: 7.15
Metascore: 45/100

Un grup talentat de dansatori din New York, trebuie sa infrunte cei mai buni dansatori hip-hop din lume intr-o infruntare cu miza uriasa.

M-am temut ca asa cum este de obigei regula sequelurilor, acest film va duce in mediocritate aceasta franciza, dar dintre primee trei filme ale seriei, acesta este dupa parerea mea cel mai bun. Intriga este cam aceeasi, adica o competitie de dans cu o miza importanta, pe acre trebuie sa o castige baietii buni, dar mi-au placut coregrafiile, mi-au placut unghiurile de filmare si daca la inceput ma intrebam ce rost are 3D-ul intr-un film cu dans, acum cred ca daca l-as fi vazut in acest mod, l-as fi apreciat si mai mult. Mi-a placut cum un personaj cheie din filmul precedent a fost pastrat si acum, iar in cele din urma am avut ocazia sa vad mai multe fete din predecesorul sau, fara sa mi se para prea fortata aceasta legatura.

Daca s-au pastrat unele personaje, inseamna ca am revazut si actorii, pe care poate unii i-au indragit. Dintre toti actorii din cel de-al doilea film al seriei, Adam Sevani are un rol important si acum. Restul apar mai putin, dar contribuie si ei la reusita filmului. Rick Malambri, protagonistul acestui film, nu a avut nici el o prestatie rea, de altfel, cam toate interpretarile au fost mult mai bune decat m-as fi asteptat de la un asemenea film.

Se simte in acest film mana unui regizor experimentat si versatil. Imi place ca aceasta franciza propune coregrafii din ce in ce mai epice cu fiecare film si sper sa isi mentina aceasta tendinta. Muzica este si ea foarte buna. In concluzie, este un film viu, optimist, colorat si ritmat; exact ce ai nevoie cateodata, asa ca nu ar fi rau sa ii dati o sansa.

Sisters (2015)

Gen: Comedie

Distributie: Amy Poehler, Tina Fey, Maya Rudolph, Ike Barinholtz, James Brolin

Regizor: Jason Moore [a mai regizat: Pitch Perfect(2012)]

Buget: 30.000.000 $
Incasari: 105.929.161 $

Nota Gealapa: 6.45
Metascore: 58/100

Doua surori decid sa organizeze o ultima petrecere, inainte ca parintii lor sa vanda casa in care au copilarit.

Chiar daca este un film de duzina, trebuie sa recunosc ca mi-a depasit asteptarile. Ma asteptam sa fie mult mai rau, dar am avut surpriza sa gasesc destule scene amuzante. Asteptarile mele erau joase pentru ca intriga este una uzata excesiv si banuiam exact cum o sa decurga povestea, iar din acest punct de vedere nu am fost surprins deloc. Din fericire, am fost amuzat de cateva ori si poate am fost si mai receptiv datorita varstei; pana la urma este un film despre o petrecere a unor oameni care nu mai sunt la prima tinerete.

Al doilea motiv pentru care ma asteptam ca acest film sa imi displaca teribil, este distributia. 90% din personaje sunt interpretate de actori pe care eu nu ii simpatizez deloc, toti fideli aceluiasi stil grosolan de a face comedie. Dintre toti, cele mai antipatice imi sunt chiar cele doua protagoniste, Amy Poehler si Tina Fey. Daca cea din urma, a mai jucat de bine de rau si in roluri mai serioase, Amy Poehler este fidela mereu acestui stil enervant. Ce-i drept, nu pot sa spun ca mi-au placut in mod deosebit nici aici, dar au fost destule momente in care prestatiile lor au fost macar agreabile.

Fanii acestui gen de comedie vor indragi filmul mult mai mult decat mine probabil. Avantajul acestor gen de actori care fac un singur lucru este ca, in timp, ajung sa il faca bine. As adauga la avantaje si faptul ca umorul nu este neaparat fizic, desi exista si acesta, ci mai degraba vine din context si din dialog. Una peste alta, nu este un film chiar rau si este posibil sa va placa daca alegeti sa il vedeti, mai ales daca aveti nevoie de ceva care sa va faca sa va simtiti mai bine cu ce ati realizat pana acum in viata.

S.W.A.T.: Under Siege (2017)

Gen: Actiune, Crima, Thriller

Distributie: Sam Jaeger, Adrianne Palicki, Michael Jai White, Kyra Zagorsky, Ty Olsson

Regizor: Tony Giglio [a mai regizat: Extraction(2013), Timber Falls(2007), Chaos(2005), In Enemy Hands(2004), Soccer Dog: The Movie(1999)]

Nota Gealapa: 5.75

O baza SWAT este atacat de un terorist international care vaneaza fara oboseala intr-un mod violent un barbat misterios pe care SWAT Seatle l-a capturat in timpul unui raid care a mers prost.

Este un film lipsit de substanta, care a avut atat de putini bani, incat nu si-a permis nici macar niste artificii adevarate. Singurul motiv pentru care primeste nota de trecere sunt cateva scene de actiune decente. Povestea este foarte slaba, personajele nu sunt dezvoltate deloc, iar dialogurile pot sa jur ca le-am stiut dinainte sa le aud. De altfel, intreg filmul este previzibil. In ciuda faptului ca este destul de sangeros si a numeroaselor scene care se voiau a fi palpitante, nu cred ca mi-a ridicat pulsul vreun moment.

Distributia este una tipica pentru un film de mana a doua, dar nu aici a fost problema filmului. Michael Jai White face singurul lucru pe care stie sa il faca, asa ca prestatia lui a fost decenta, ba am mai avut si o surpriza placuta din partea Adriannei Palicki, care a avut o interpretare neasteptat de buna pentru nivelul filmului. Dezamagirea la acest capitol a venit chiar din partea protagonistului, Sam Jaeger, deloc credibil si destul de rigid.

M-am simtit ca si cum am avut in fata un proiect in care si regizorul si scriitorii au fost amatori si au prezentat acest proiect la clubul de film al orasului Babadag. Poate par eu prea pretentios si cer prea multe de la un film independent de categoria C, dar cred ca ar fi putut fi mai bun. Bine ca nu a fost prea lung pentru ca ar fi devenit insuportabil. Nu pot sa recomand acest film in nici o circumstanta.

The Conspirator (2010)

Gen: Drama

Distributie: Robin Wright, James McAvoy, Tom Wilkinson, Kevin Kline, Evan Rachel Wood

Regizor: Robert Redford [a mai regizat: Cathedrals of Culture(2014), The Company You Keep(2012), Lions for Lambs(2007), The Legend of Bagger Vance(2000), The Horse Whisperer(1998)]

Buget: 25.000.000 $
Incasari: 15.478.800 $

Premii:
- Best Director - Jury Prize, Global Nonviolent Film Festival, 2012
- Feature Film Category, Humanitas Prize, 2012

Nota Gealapa: 7.15
Metascore: 55/100

Mary Surratt este singura femeie acuzata ca fiind conspirator, in procesul de dupa asasinarea lui Abrahalm Lincoln. Dupa ce toata natiunea se intoarce impotriva ei, aceasta este nevoita sa se bazeze pe avocatul ei sovaitor ca va descoperi adevarul si ii va salva viata.

Nu stiu cat respecta acest film adevarul istoric si cat este infloritura, dar mie mi-a placut ce am vazut. A fot un film tensionat de la ineput pana la sfarsit si mi-a aratat ca pana si in leaganul autointitulat al libertatii si al drepturilor omului, aceste atribute pot fi calcate in picioare atunci cand este nevoie. Nu foarte ompos din punct de vedere al efectelor vizuale, filmul straluceste insa la capitolul costume si propune o cinematografie care contribuie din plin la atmosfera generala. Scenariul a fost si el bine scris si pentru ca eu nu stiam povestea din care a fost inspirat, nivelul de suspans a fost unul foarte bun, pana in momentul unui final atipic pentru Hollywood.

Distributia este si ea una foarte buna, in cea mai mare parte si mi-a inspirat inca de la inceput seriozitate. Din pacate insa, chiar alegerea protagonistului, James McAvoy, nu mi s-a parut cea mai potrivita. Chiar daca nu a facut neaparat o treaba rea, nu pot sa scutur senzatia ca multi alti actori ar fi dus la capat mult mai bine acest rol. In rolurile secundare insa, nu am gasit nimic de reprosat. Am vazut doar interpretari bune de la actori importanti si o sa ii amintesc doar pe Tom Wilkinson, Kevin Kline, Danny Huston sau Justin Long.

Robert Redford a produs multe filme, dar a regizat doar cateva si chiar daca nu a fost nici unul vreo capodopera, toate au fost destul de solide, cum este cazul si cu The Conspirator. Cred ca filmul transmite un mesaj important si mai cred ca se pot face unele paralele si cu prezentul, pentru ca sunt destule exemple moderne in care democratia este incalcata. In plus, pentru noi, in partea asta de lume, este o oportunitate de a mai cunoaste un episod de istorie care ne este total strain celor mai multi dintre noi, asa ca vi-l recomand.

Scare Campaign (2016)

Gen: Horror

Distributie: Meegan Warner, Ian Meadows, Olivia DeJonge, Josh Quong Tart, Patrick Harvey

Regizor: Cameron Cairnes [a mai regizat: 100 Bloody Acres(2012)]

Premii:

- Best Feature Screenplay - Jury Prize, Monster Fest, 2015
- Best Sound in a Feature - Jury Prize, Monster Fest, 2015
- Best Feature Film Director - Jury Prize, Monster Fest, 2015
- Crystal Monster for Best Film - Jury Prize, Monster Fest, 2015

Nota Gealapa: 6.10

Un grup de oameni produce un show TV in care aranjeaza diverse locatii, astfel incat sa sperie oameni. Lucrurile merge extrem de rau dupa ce producatorul le cere ca showul sa fie mai intunecat, iar ei pregatesc un fost azil pentru noua lor tinta: un barbat ciudat care a lucrat acolo in trecut.

Asa misto e atunci cand un film este mai bun de cat de astepti... Nu auzisem nimic despre acest film si dupa ce am citit intriga, m-am pregatit pentru ce e mai rau. O sa incep cu cea mai mare problema a filmului: se vrea a fi un horror, dar nu m-am speriat nici macar odata. In schimb, s-a incercat compensarea acestui lucru prin multe scene sangeroase, din fericire destul de bune. Filmul reuseste sa fie si previzibil si surprinzator, iar prin asta vreau sa spun ca se intampla exact ce te astepti, doar ca nu atunci cand te astepti tu. In sfarsit am gasit inca un film in acre scenele filmate cu "camere de supraveghere" sau la persoana intai au sens.

Nu am recunoscut nici un nume din distributie. Singura figura cat de cat familiara a fost cea a lui Ian Meadows si asta doar pentru ca aduce vag cu Mihai Petre. Interpretarile sunt si ele in nota filmului, adica decente. Chiar daca nu straluceste nimeni, am intrezarit cateva urme de potential artistic la vreo doi actori. M-am bucurat ca nu au fost interpretari exagerate si absolut totul s-a facut cu limita, dar ar fi fost loc si de mai bine.

Pana la urma cui nu ii place un video de pe youtube cu titlul "prank gone wrong"? Practic acest film este o varianta mai sangeroasa a acelor filmulete de pe net. Prima parte a filmului este destul de nereusita. Aduce uneori cu o comedie-horror, dar intentia nu a fost asta. Cu mai multa seriozitate, ar fi putut fi un film bunicel de la inceput pana la final. Una peste alta, daca alegeti sa vedeti Scare Campaign s-ar putea sa il gasiti destul de agreabil.

Night School (2018)

Gen: Comedie

Distributie: Kevin Hart, Tiffany Haddish, Mary Lynn Rajskub, Keith David, Taran Killam

Regizor: Malolm D. Lee [a mai regizat: Girls Trip(2017), Winning Ugly(2016), Barbershop: The Next Cut(2016), The Best Man Holiday(2013), Scary Movie 5(2013)]

Buget: 29.000.000 $
Incasari: 99.166.690 $ (pana acum)

Nota Gealapa: 6.20
Metascore: 43/100

Un grup de scandalagii este fortatnevoit sa participe la orele de seral pentru a termina liceul si a putea sa ia bacalaureatul.

E adevarat ca Night School  nu este nici cel mai original film, nu are nici o poveste foarte complexa, este si previzibil, nu revolutioneaza nimic, dar a devenit una din placerile mele vinovate in materie de filme, pentru ca mi s-a parut foarte amuzant si nu imi aduc aminte cand am ras ultima data atat de mult la un film. Poate a contat si compania, dar cert este ca m-am simtit foarte bine pe intreaga lui durata. Recunosc ca in afara de glumele bune, acest film a fost exact atat de mediocru cum ma asteptam. Din fericire, umorul este unul bine scris, pe gustul meu si am fost amuzat aproape in permanenta.

Distributia nu este neaparat un senzationala. Protagonistul este Kevin Hart, un nume la moda in perioada asta, care ne ofera o interpretare in stilul lui hiperactiv si isteric, dar care de data asta mi s-a parut agreabila, nu iritant si obositor. In rolurile secundare nu am gasit actori pe care sa ii indragesc neaparat, ba chiar unii dintre ei imi sunt destul de antipatici, dar cumva actori ca Rob Riggle, sau Mary Lynn Rajskub au avut o chimie neasteptat de buna, atat intre ei, cat si cu Kevin Hart, astfel ca am gasit toate prestatiile lor cel putin decente.

Nu are rost sa fiti excesiv de analitici cu acest film. Trebuie doar sa va relaxati si sa il urmariti cu o minte deschisa. Are destule defecte cum ar fi dialoguri ciudate si relatii neexplicate suficient, dar mai important mi se pare ca are un mesaj pozitiv si ca reuseste sa face publicul sa rada. In sala de cinema s-au auzit multe hohote, asa ca indraznesc sa il recomand, chiar daca a primit tone de hate de la critici pe toate platformele.

Selma (2014)

Gen: Drama, Istoric

Distributie: David Oyelowo, Carmen Ejogo, Tim Roth, Jim France, Trinity Simone

Regizor: Ava DuVernay [a mai regizat: A Wrinkle in Time(2018), 13th(2016), For Justie(2015), Middle of Nowhere(2012), I Will Follow(2010)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 66.787.908 $

Filmul a obtinut 59 de premii, printre care:
- Best Achievement in Music Written for Motion Pictures, Original Song, Academy Awards, USA 2015
- Best Original Song - Motion Picture, Golden Globes, USA 2015
- Movie of the Year, AFI Awards, USA 2015
- Best Actor (David Oyelowo), African-American Film Critics Association (AAFCA), 2014
- Best Music, African-American Film Critics Association (AAFCA), 2014

Nota Gealapa: 7.50
Metascore: 89/100

O cronica a campaniei prin care doctorul Martin Luther King a incercat sa obtina drepturi egale de vot, printr-un mars epic de la Selma la Montgomery, Alabama, in 1965.

Acest gen de filme sunt de obicei umflate de critici si scaldate in premii, doar pentru ca asa este politically correct, iar Selma nu face nici el exceptie. Asta nu inseamna ca nu este un film bun; ba dimpotriva. Pentru ca nu s-a concentrat pe intreaga activitate a lui Martin Luther King, ci pe unul din evenimentele importante din viata sa, a putut sa il prezinte pe acesta cu lux de amanunte, a putut explica intregul context si insemnatatea evenimentuui, iar asta a facut ca mesajul sa fie transmis mult mai bine. Regizoarea Ava DuVernay este specializata in filme sociale, de obicei concentrate pe problemele pe care le-au avut oamenii de culoare din state, asa ca a stiut foarte bine ce are d e facut si a transpus cu succes atmosfera tensionata din acele vremuri.

Pentru ca in acest gen de filme conteaza foarte mult si asemanarea fizica cu oamenii care le inspira, in rolurile principale nu avem neaparat nume importante, dar calitatea interpretarilor nu a avut de suferit foarte mult, prestatiile protagonistilor fiind destul de solide. Numele importante nu lipsesc in totalitate din distributie, dar le intalnim in roluri secundare. Astfel, avem ocazia sa vedem la lucru si actori precum Tim Roth sau Tom Wilkinson.

Acest film are un aer trist si este greu de crezut ca in leaganul libertatii care se vrea a fi America, oamenii erau atat de inapoiati cu numai 50 de ani in urma. Selma nu este despre Martin Luther King, chiar daca el joaca un rol important in tot ce se intampla in film; este despre a avea o perceptie realista asupra unei mici buati de istorie. In concluzie, acest film nu este genul acela de film pe care sa il vezi pentru amuzament si nici nu veti simti nevoia sa il revedeti, dar trebuie bifat din motivul amintit mai devreme.

Six Gun Savior (2016)

Gen: Actiune, Aventura, Drama, SF, Western

Distributie: Eric Roberts, Martin Kove, Matthew Ziff, Tim Russ, Lorraine Ziff

Regizor: Kirk Murray [aflat la primul lungmetraj]

Buget: 2.500.000 $

Premii:
- Best Supporting Actress - Jury Award (Lorraine Ziff), Hoboken International Film Festival, 2016
- Best Film - Audience Choice Award, Miami International Science Fiction Film Festival, 2016
- Best Supporting Actress - Festival Prize, Miami International Science Fiction Film Festival, 2016
- Best Supernatural Film - Festival Prize, Miami International Science Fiction Film Festival, 2016

Nota Gealapa: 1.45

Drumul catre iad este pavat cu bune intentii.

Propozitia de mai sus este fix sinopsisul de pe IMDB al acestui film. Daca nici producatorii filmului si nici userii acestui site nu au reusit sa faca o descriere pertinenta, cred ca este un semnal de alarma major. Ba mai mult, cred ca aceasta propozitie nu este despre ce se intampla in film, ci despre film in sine. Ceva bani a avut la dispozitie acest film, dar au fost irositi pe niste efecte vizuale care arata ca in jocurile pe calculator de la inceputul anilor 2000. Scenariul este absolut ridicol si dialogurile sunt ingrozitoare. Cred ca este primul film cu demoni cu ochi rosii la care am fost atat de aproape sa adorm; posibil chiar sa fi atipit la un moment dat.

Distributia este si ea una de foarte slaba calitate. Singurul nume cunoscut este cel al lui Eric Roberts, acre nu mai este repsectat in industrie de vreo doua zeci de ani. Cred ca este intr-un punct al vietii sale in care efectiv nu ii mai pasa de imaginea lui, sau are grave probleme financiare. In jurul lui, o mana de anonimi rigizi care parca nu se suportau intre ei. De prisos sa mai spun ca absolut toate interpretarile sunt absolut lamentabile.

Nu cred ca cineva care a trecut in clasa a doua mai poate fi impresionat de vreun aspect al acestui film. Nu este decat o pierdere de vreme si poate fi folosit cu succes ca metoda de tortura. Cred ca as fi gasit mai palpitante fanteziile din "Povestea mea", asa ca nu am cum sa recomand asa ceva. Daca cineva va propune sa vedeti filmul asta, stergeti-l din lista de prieteni.

Smartass (2017)

Gen: Comedie, Drama

Distributie: Joey King, Luke Pasqualino, Ronen Rubinstein, Tade Adepoyibi, Susan Angelo

Regizor: Jena Serbu [a mai regizat: Frat Star(2017)]

Nota Gealapa: 3.95

O tanara de 15 ani ajunge sa cunoasca partea urata a unui oras, dupa ce este eliberata din inchisoare in mijlocul noptii.

In ultima vreme, m-am cam rasfatat cu filme bune, asa ca era doar o chestiune de timp pana sa dau si peste unul ca acesta, care incearca sa fie exact cum este titlul sau, dar reuseste sa fie doar "dumbass". Intriga este subtire si nu ne explica cum s-a ajuns in situatia de la care preluam noi ca si spectatori povestea, iar pe parcurs scenariul alterneaza dramele mediocre cu scene cu un umor aproape jenant. Filmul se apropie de o nota de trecere doar pentru ca imbina interesant cateva povesti secundare.

Distributia este compusa exclusiv din anonimi, dintre care doar Joey King a oferit cate o scena mai rasarita si a aratat ceva potential, dar si ea are o infatuare nativa, care o face greu de placut. Era si normal ca ea sa iasa in evidenta, pentru ca intreg filmul este despre personajul caruia ea ii da viata si tinand cont de acest aspect, as spune chiar ca s-ar fi putut remarca mai mult decat a facut-o. Senzatia a fost insa ca nu a avut vreo chimie cu nici unul dintre colegii ei si e destul de greu sa reusesti asa de unul singur. Si scenariul a pus-o in situatii din care era greu sa faca mai mult, ba chiar as putea sa jur ca in privirea ei am vazut o sclipire prin care isi cerea parca scuze pentru prostiile pe acre trebuia sa le spuna.

Filmul asta nu are nici un fel de istetime, umor sau inima, desi incearca sa aiba din toate. Ca un asemenea film sa aiba cat de cat succes, trebuie sa iti asumi sa fii cat mai indraznet si realist cu scenele controversate. Aici chiar era indicata niste nuditate, scenele de consum de droguri ar fi putut fi mai realiste, iar Joey King, protagonista filmului, cu backgroundul ei de la Nickleodeon nu cred ca a fost alegerea potrivita. Pana si scenele de violenta aleatorie si desele insulte rasiste devin plictisitoare dupa vreo 15 minute, iar dupa vreo 20 de minute a aparut deja tentatia de a opri filmul, dar cumva am rezistat pana la final, asa ca va pot spune cu siguranta ca e cazul sa ocoliti acest film.

Moana (2016)

Gen: Animatie, Familie, Fantastic

Distributie: Auli'i Cravalho, Dwayne Johnson, Rachel House, Temuera Morrison, Jemaine Clement

Regizor: Ron Clements [a mai regizat: The Princess and the Frog(2009), Treasure Planet(2002), Hercules(1997), Aladdin(1992), The Little Mermaid(1989)]

Buget: 150.000.000 $
Incasari: 643.331.111 $

Filmul a obtinut 20 de premii, printre care:
- Best Animated Female (Auli'i Cravalho), Alliance of Women Film Journalists, 2017
- Outstanding Achievement in Animated Effects in an Animated Production, Annie Awards, 2017
- Top Box Office Films, ASCAP Film and Television Music Awards, 2017
- Best Female Lead Vocal Performance in a Feature Film (Auli'i Cravalho), Behind the Voice Actors Awards, 2017
- Best Vocal Ensemble in a Feature Film, Behind the Voice Actors Awards, 2017

Nota Gealapa: 7.80
Metascore: 81/100

In Polinezia antica, dupa ce un blestem al semizeului Maui ajunge pe insula Moanei, ea asculta chemarea oceanului si pleaca in cautarea acestuia pentru a pune lucrurile in ordine.

Acesta este unul din cele mai bune desene animate pe care le-am vazut in ultimul timp. Este un film curat, dedicat in principal copiilor totusi, chiar daca mesajele pe care le transmite sunt valabile indiferent de varsta. Animatia arata bine, iar povestea este coerenta si interesanta. Personal, m-as fi lipsit de episoadele muzicale, dar nu sunt chiar rele. M-a facut sa si zambesc de cateva ori si asta cred ca inseamna ca pe copii ii face sa rada in hohote. Este potrivit pentru seara de film cu cei mici, sa numai bun d epus pe tableta de la tetiera, daca vreti sa va las ein pace la un drum lung. Cred totusi, fara sa fiu misogin, ca filmul s-a bucurat de mai mult succes la publicul tanar feminin; nu de alta dar nu am vazut nici un baietel pe strazi, cu o vasla in mana, care sa strige ca el vrea sa fie Moana.

Cel mai important nume care dubleaza voci aici este Dwayne Johnson, pe care nu l-am recunoscut deloc, ceea ce inseamna ca a facut o treaba foarte buna. Ceilalti actori sunt necunoscuti in afara cercului lor de prieteni, dar au fost o surpriza placut, in frunte cu Auli'i Cravalho, o copila foarte talentata care a dat voce personajului principal. Si modul in care au fost dublate personajele a contribuit la aura asta de puritate a filmului. E drept, ca acest film nu a avut foarte multe personaje, iar cele care au existat nu au fost neaparat complexe.

Mi se pare ca in ultimii ani, Disney este mai interesat sa creezein filmele sale lumi impresionante din punct de vedere vizual, decat povesti complexe si captivante. Intr-o oarecare masura acest lucru este adevarat si in Moana, pentru ca as ainteresanta cum e, povestea este una simpla. Acest film nu sparge vreo bariera, iar asta nu este neaparat un lucru rau, pentru ca uneori pentru a face un film bun, este suficient sa faci bine lucrurile pe acre le stapanesti. Desi este un film foarte bun, mi-a lasat senzatia ca ar fi putut fi chiar mai bun de atat. Nici nu pot sa il recomand altcuiva decat vreunei viitoare nepoate pe care o sa o am.

The Man from U.N.C.L.E (2015)

Gen: Actiune, Aventura, Comedie

Distributie: Henry Cavill, Armie Hammer, Alicia Vikander, Elizabeth Debicki, Luca Calvani

Regizor: Guy Ritchie [a mai regizat: King Arthur: Legend of the Sword(2017), Sherlock Holmes: A Game of Shadows(2011), Sherlock Holmes(2009), RocknRolla(2008), Suspect(2007)]

Buget: 75.000.000 $
Incasari: 109.845.109 $

Filmul a obtinut 7 premii, printre care:
- Best Motion/Title Graphics, Golden Trailer Awards, 2016
- Best Graphics in a TV Spot, Golden Trailer Awards, 2016

Nota Gealapa: 7.50
Metascore: 56/100

La inceputul anilor'60, agentul CIA Napoleon Solo si KGBistul Illia Kuryakin, participa la o misiune comuna impotriva unei organizatii criminale misterioasa, care este pe cale sa dezvolte arme nucleare.

Acest film mi se pare o copie a lui Kingsman. Din fericire, este o copie foarte reusita. Chiar daca nu a reusit sa atinga nivelul de umor din filmul mentionat, am vazut un film distractiv, tensionat, cu un ritm alert si cu destul suspans. Finalul a lasat loc pentru un sequel, pe care il astetept si il voi vedea cu placere. Scenariul a fost decent si a oferit rasturnari de situatie interesante, efectele vizuale au fost interesante, am ras de cateva ori, alteori am zambit, dar m-am distrat de la inceput panala sfarsit. Per total, o experienta placuta.

Distributia intersanta, dar chiar daca protagonistii sunt actori importanti, am avut senzatia aia de a doua optiune, ca atunci cand vrei sa mergi la concert la Eminem, nu mai prinzi bilete si mergi la Jay Z; tot vezi un concert bun, dar nu e prima ta alegere. In afara de o eleganta exageratadar impusa probabil, specifica primelor filme din seria James Bond, dar la care si acea franciza a renuntat intr-un final, nu m-a dernjat nimic in interpretarile protagonistilor. Henry Cavill si Alicia Vikander au avut prestatii bune. Armie Hammer era un necunoscut pentru mine inaintea acestui film, dar cred ca a reusit sa tina pasul cu colegii lui mai experimentati.

Inteleg ca filmul are la baza un serial mai vechi de televiziune pe care nu l-am vazut si cred ca a fost mai bine asa, pentru ca nu am avut un termen de comparatie si preconceptii nocive. Mi s-a parut ca toate cliseele pe care le-am vazut au fost cumva puse acolo ironic, iar Guy Ritchie si-a pus si el amprenta cu cateva procedee in stilul propriu, air numele lui ar trebui sa fie fie un motiv destul de solid, care sa va convinga sa vedeti acest film. Filmele care fac referire la epoci trecute nu sunt asa luminoase de obicei, asa ca nu prea am simtit cadrul temporal si imi aduceam aminte ca actiunea se desfafoara in urma cu cateva zeci de ani, abia cand vedeam cate un gadget mai vechi. Nu cred ca asta e neaparat un lucru rau. Cert este ca va recomand acest film cu toata increderea.

Venom (2018)

Gen: Actiune, SF

Distributie: Tom Hardy, Michelle Williams, Riz Ahmed, Scott Haze, Reid Scott

Regizor: Ruben Fleischer [a mai regizat: Spaced Out(2017), The List(2013), Gangster Squad(2013), 30 Minutes or Less(2011), Zombieland(2009)]

Buget: 100.000.000 $
Incasari: 201.383.603 $

Nota Gealapa: 7.75
Metascore: 35/100

Dupa ce primeste puterile unui simbiot, Eddie Brock va trebui sa se bazeze pe alter egoul sau "Venom" ca sa-si salveze viata.

Bugetul acestui film, desi unul important, nu se ridica la nivelul fondurilor de care au beneficiat alte productii asemanatoare, astfel ca producatorii au fost nevoiti sa sacrficie unele aspecte si sa se concentreze pe altele. Primul lucru care a avut de suferit a fost expozitiunea. Inceputul este mult prea superficial si pe repede inainte pentru a fi satisfacator. Banii au fost alocati cu precadere efectelor vizuale, banuiesc eu, iar la acest capitol eu unul nu am gasit nimic de reprosat. Scenariul este bunicel si asigura dialoguri decente, tensiune si destul umor. e drept ca modul in care se foloseste acest umor, face ca Venom  sa para uneori varianta pe negru, sau ruda de la tara, de fapt de pe alta planeta, a lui Deadpool. Nu m-a mai convins de asemenea, "vocea interioara" a simbiotului, dar la un moment dat pe percursul filmului acest detaliu nu a mai fost deranjant. In rest, am primit actiune din plin, tensiune, suspans, umor, un erou nou destul de interesant si cred ca acest film merita destule aprecieri.

Din punct de vedere al distributie, Venom  nu debordeaza de nume uriase, dar are un protagonist solid, in persoana lui Tom Hardy, care are o interpretare destul de buna, in pielea unui personaje in afara zonei lui de confort as spune, pentru ca el ne obisnuise cu altfel de roluri. Desi nu la fel de cunoscuti ca partenerul lor de platou si actorii din rolurile secundare au tinut pasul cu acesta. De altfel, in astfel de filme, daca nu este de-a dreptul groaznic, nu prea ai cums a o dai in bara, pentru ca spectatorii nu sunt chiar asa atenti la calitatea interpretarii.

Nu inteleg de ce a primit acest film atata hate si atatea recenzii negative. Are un scenariu clasic pentru acest gen de filme, are un protagonist cu o interpretare buna, lanseaza un personaj foarte interesant si are cateva scene epice ticsite cu efecte vizuale de cea mai buna calitate. Eu nu am avut vreo asteptare cand am mers sa il vad, dar dupa o scurta perioada de acomodare pot sa spun ca chiar mi-a placut. astfel, in concluzie, pot sa va spun ca daca sunteti fani ai genului sunt sigur ca o sa va placa si chiar daca nu sunteti, sunt sanse mari sa il gasiti macar agreabil. Prin urmare, il recomand cu incredere.

Pan (2015)

Gen: Fantastic, Aventura, Familie

Distributie: Levi Miller, Hugh Jackman, Garrett Hedlund, Rooney Mara, Adeel Akhtar

Regizor: Joe Wright [a mai regizat: Darkes Hour(2017), Anna Karenina(2012), Hanna(2011), The Soloist(2009), Atonement(2007)]

Buget: 150.000.000 $
Incasari: 151.543.635 $

Nota Gealapa: 6.25
Metascore: 36/100

Peter, un orfan de 12 ani, este transportat in lumea magica a Tarii de Nicaieri, unde descopera atat distractie, cat si pericol, iar incele din urma, isi descopera destinul: sa devina eroul care va fi cunoscut sub numele de Peter Pan.

Nu stiu daca era cerere pe piata de un origin story pentru Peter Pan, dar acest film exact asta este. Ideea nu este in intregime rea dar ceva si nu stiu exact ce anume, a mers extrem de prost. In nici un oment actiunea nu mi s-a parut palpitanta cu adevarat si desi realizez complexitatea efectelor vizuale, nici unul nu mi s-a parut cu adevarat epic. Am decoperit o mana de scene reusite si pe ici pe colo cate o gluma buna, dar parca acest film nu a avut deloc din sclipirea pe care si-a dorit-o. Sper sa nu fie inceputul unei francize in aceasta formula, desi finalul lasa loc si de asa ceva, dar un eventual sequel in aceiasi termeni nu are cum sa fie prea bun.

Distributia nu a fost nicidecum problema filmului. Chiar daca in rolurile principale avem cativa actori tineri sau de rang doi impinsi in fata pentru afirmare, acest lucru este practicat in multe alte productii, asa ca nu m-a dernjat. In rolurile secundare insa, dam peste nume ca Hugh Jackman, Rooney Mara sau Amanda Seyfried si chiar daca interpretarile lor nu au fost neaparat rele, cumva nici macar ei nu au reusit sa mai ridice nivelul filmului. In plus, Garrett Hedlund, care a dat viata unui personaj cheie a a avut o prestatie absolut dezamagitoare.

Probabil ca Pan mi-ar fi parut mult mai agreabil daca l-as fi vazut in 3D. Imi inchipui ca publicul foarte tanar, si cand spun asta ma refer la cei fara buletin, a indragit acest film si chiar daca mie nu mi s-a parut nimic special, cred ca criticii au fost mult prea duri. Este doar un film de duzina mediocru, nu dezastrul descris de acestia. Cui recomand acest film? Cuiva care vrea sa vada impreuna cu un copil un film curat si decent, sau celor care au un fetis ciudat cu Peter Pan.

Peaceful Warrior (2006)

Gen: Drama, Sport

Distributie: Scott Mechlowicz, Nick Nolte, Amy Smart, Tim DeKay, Ashton Holmes

Regizor: Victor Salva [a mai regizat: Jeepers Creepers 3(2017), Dark House(2014), Rosewood Lane(2011), Jeepers Creepers 2(2003), Jeepers Creepers(2001)]

Buget: 10.000.000 $
Incasari: 4.326.927 $

Nota Gealapa: 7.80
Metascore: 40/100

O intalnire intamplatoare cu un strain ii schimba viata unui gimnast tanar.

Filmul asta este putin prea siropos, prea pedant, prea arogant, prea rupt de realitate, dar cu toate astea este inconjurat de o aura luminoasa, transmite emsaje puternice si reuseste sa te puna putin pe ganduri si sa te faca sa iti pui viata in perspectiva. Chiar daca este vag inspirat din realitate, nu stiam povestea la care face referire asa ca nu am stiut la ce sa ma astept si intriga a evoluat intr-un mod total diferit de asteptarile mele.De obicei stau departe sau sunt extrem de acid cu acest gen de filme, dar asta a reusit cumva sa ma cucereasca.

Distributia nu este chiar rea. In rolurile principale sunt un Nick Nolte pe modul chill si un Scott Mechlowicz hiperactiv. Cei doi se completeaza si reusesc sa aibe o chimie foarte buna. Nu s-au obtinut premii pentru interpretare, dar prestatiile lor au fost solide. Din rolurile secundare nu am remarcat pe nimeni nici pozitiv, nici negativ, practic actorii secundari au fost doar niste fete in fundal. Si intepretarile, ca intreg filmul de altfel, au avut un vibe de film de televiziune si spre surprinderea mea, acest aspect nu m-a deranjat deloc.

Am inteles din mutle pareri citite pe net, ca romanul care a stat la baza acestui film este unul acre iti schimba vesti, iar filmul este exact cum isi imaginau ei actiunea cand citea cartea. O sa ii cred pe cuvant. Ca sa vorbesc in numele meu, dintre toate lectiile predicate de Peaceful Warrior, este modul in care egoul nostru ne poate conduce vietile si ne poate pacali facandu-ne sa credem ca suntem altcineva de cat cei care suntem de fapt, iar in film este o scena care se refera la asta care iti taie rasuflare. Fie si numai pentru aceasta, merita sa vedeti acest film.

Pitch Perfect 2 (2015)

Gen: Musical, Comedie

Distributie: Anna Kendrick, Rebel Wilson, Hailee Steinfeld, Brittany Snow, Skylar Astin

Regizor: Elizabeth Banks [a mai regizat: Movie 43(2013)]

Buget: 29.000.000 $
Incasari: 287.506.194

Filmul a obtinut 9 premii, printre care:
- Best Contemporary Hair Styling - Feature-Length Motion Picture, Hollywood Makeup Artistand Hair Stylist Guild Awards, 2016
- Ensemble Cast, MTV Movie + TV Awards, 2016
- Best Kiss, MTV Movie + TV Awards, 2016
- Favorite Comedic Movie, People's Choice Awards, USA 2016
- Choice Movie: Comedy, Teen Choice Awards, 2015

Nota Gealapa: 6.60
Metascore: 63/100

Dupa o prestatie umilitoare la Kennedy Center, Barden Bellas intra intr-o competitie internationala care nu a fost castigata niciodata de americani, pentru a-si recastiga statutul si dreptul de a performa.

Nu ma deranjeaza prea tare ca acest film nu este original. Nici primul Pitch Perfect nu a debordat de originalitate. Ma deranjeaza insa foarte mult ca isi copiaza predecesorul aproape in toate aspectele. Povestea cel putin, este fix aceeasi: trupa se face de ras, incearca sa isi recastige statutul, ajunge sa castige o competitie majora si pe parcurs arunca niste glume. Din fericire, scenaristii au nimerit si de data asta destule glume bune. Senzatia de deja-vu m-a urmarit pe intreaga durata a filmului si a stricat din  fasa potentiala experienta pe acre ar fi putut sa mi-o ofere acest film.

La capitolul interpretare, greul este dus tot de actorii din primul film, pentru ca numele noi nu mi s-a parut ca s-au ridicat la inaltime. Chimia dintre protagonisti a fost chiar mai buna si m-am mirat sa vad ca nume care au avut roluri importante in primul film, au acceptat sa apara de aceasta data mult mai putin. Din pacate, finalul m-a facut sa banuiesc ca din al treilea film al seriei, pe care probabil il voi vedea la un moment dat, vor disparea multe din aceste nume populare, iar raspunderea francizei va cadea pe noii veniti, asa ca probabil pe langa originalitate, vom trece pe lista disparutilor si calitatea interpretarilor.

Poate e muzica recognoscibila, poate e altceva, dar in ciuda tuturor greselilor sale, filmul reuseste sa aibe un oarecare magnetism. Nu m-a distrat la fel de tare ca primul film, dar nici nu pot sa spun ca ar fi o pierdere de vreme sa vedeti acest film. Daca v-a placut primul atat de mult si vreti sa il revedeti, ami bine va uitati la acesta, pentru ca este cam acelasi lucru. Daca nu ati vazut primul Pitch Perfect si dintr-o data aveti chef de o comedie bunicica, cu multa muzica, vedeti-l.

Spotlight (2015)

Gen: Drama, Istoric

Distributie: Mark Ruffalo, Michael Keaton, Rachel McAdams, Liev Schrieber, John Slattery

Regizor: Tom McCarthy [a mai regizat: The Cobbler(2014), Win Win(2011), The Visitor(2007), The Station Agent(2003)]

Buget: 20.000.000 $
Incasari: 98.275.238 $

Filmul a obtinut 121 de premii, printre care:
- Best Motion Picture of the Year, Academy Awards, USA 2016
- Best Writing, Original Screenplay, Academy Awards, USA 2016
- Best Original Screenplay, BAFTA Awards, 2016
- Outstanding Performance by a Cast in a Motion Picture, Screen Actors Guuild Awards, 2016
- Best Screenplay, AACTA International Awards, 2016

Nota Gealapa: 8.05
Metascore: 93/100

Povestea adevarata modului in care Boston Globe a scos la iveala un scandal masiv, dovedind arhidieceza catolica locala a acoperit numeroase cazuri de preoti care au molestat copii si zguduind intrewga Biserica Catolica din temelii.

Mi se pare ca acest film este putin umflat atat de spectatori, dar mai ales de critici si chiar si eu am cedat cumva acestei tentatii. Motive sunt destule; este un film care ne spune o poveste reala cu o miza uriasa care atinge puncte sensibile la majoritatea oamenilor. In plus este si politically corect sa faci asta. In nici un caz nu vreau sa sun ca este un film rau. Este construit corect, are tensiune,d ar mi se pare nu s-a profitat de maxim de suspansul creat si acesta a existat din belsug. Finalul mi se pare cam sumar, pentru ca as fi vrut sa vad consecintele expuse mai detaliat.

Pe langa intriga, Spotlight mai are un mare avantaj si ma refer aici la actorii din distributie, la chimia dintre ei si la calitatea prestatiilor acestora. Am vazut interpretari foarte bune de la toti actorii care au avut roluri relevante. Interpretarile lor au fost chiar emotionante pe alocuri. Absolut toti au fost credibili si nu au cazut in capcana de a-si supralicita personajele. Nu pot sa remarc neaparat pe cineva anume, dar ca sa imprumut o expresia din fotbal, trebuie laudat jocul echipei per ansamblu.

Mi se pare ca am zis mai mult de rau decat de bine, despre un film care este pana la urma foarte bun si care pune excelent in scena puterea si rabdarea unui grup de reporteri care au avut de infruntat o multime de obstacole pentru a reda cititorilor lor un adevar infricosator. Mi se pare ca acest film nu este relevant doar pentru americani, pentru ca faptele redate aici au avut ecou in toata lumea, insufland curaj mai multor victime de a face un pas in fata si de a-si povesti drama demascand nistre monstri ascunsi in spatele unor sutane. Nici nu vreau sa ma gandesc la modul in acre presa de la noi ar trata un subiect de o asemenea amploare, sau daca ar avea curajul sa il incrimineze pe mai marele bisericii, intr-o tara inca profund ortodoxa. Am proaspat in memorie circul din cazul Pomohaci.

Daca va plac filmele inspirate din realitate care raman fidele povestii, daca va plac filmele care ofera acces in spatele unei redactii de televiziune sau de ziar, daca aveti o parere proasta despre biserica, daca va plac actorii din distributie, daca nu sunteti un monstru ipocrit care nu este chiar atat de mult deranjat de molestarea unui copil si pana la urma, daca va plac filmele bune, e musai sa il vedeti si pe acesta.

Panic Button (2011)

Gen: Thriller, Horror

Distributie: Scarlett Alice Johnson, Jack Gordon, Michael Jibson, Elen Rhys, Joshua Richards

Regizor: Chris Crow [a mai regizat: The Lighthouse(2016), A Viking Saga: The Darkest Day(2013), Devil's Bridge(2010)]

Buget: 300.000 £

Nota Gealapa: 5.80

Jo, Max, Gwen si Dave au castigat concursul. Ei pleaca impreuna intr-o excursie all inclusive la New York, pe banii retelei sociale. La urcarea in avionul particular li se cere sa renunte la telefoanele mobile ca sa poata participa la un joc la bordul avionului.

Acest film merita apreciat pentru ca abordeaza o tema curenta si din acest motiv am trecut cu vederea micile greseli de la inceput. Pe masura ce am avansat in poveste insa, erorile logice sunt din ce in ce mai mari si mai greu de ignorat. exista cateva momente tensionate in film, dar raman mult prea multe lucruri importante fara raspuns ca sa ma declar multumit. Pentru un film atat de ieftin, nu arata chiar rau, chiar daca intregul film se desfasoara practic intr-o singura camera. Dialogul este din ce in ce mai rau odata cu trecerea timpului, asta fiind una din marile probleme, pe langa actiunile ilogice, unele imposibile din punct de vedere tehnic.

La un asemenea buget, nici distributia nu putea sa fie una impresionanta. Singurul nume pe care il stiam inainte sa vad filmul era cel al lui Elen Rhys. Filmul este dus in spate de patru actori, care ocupa 99% din timpul de ecran. Prestatiile lor au fost oscilante. Au existat momente bune, dar si multe stangacii, iar in cea mai mare parte nu prea am vazut vreo chimie intre ei. Dintre ei, Scarlett Alice Johnson a fost cea mai constanta si a avut cea mai solida interpretare.

Nu face exces de scene sangeroase, nici de nuditate sau idile inutile. FIlmul incearca sa fie onest si sa reuseasca fara astfel de trucuri si pentru intentia asta merita apreciat. Chiar daca analzandu-l obiectiv ii putem gasi o multime de erori mai mici sau mai mari, trebuie sa va spun si ca avand in vedere natura subiectului si relevanta lui, am fost curios si captivat pana la final, fara sa simt ca m-am plictisit, dar tot nu pot sa recomand acest film ca fiind unul reusit.

Mean Creek (2004)

Gen: Drama, Crima

Distributie: Rory Culkin, Ryan Kelley, Scott Mechlowicz, Trevor Morgan, Josh Peck

Regizor: Jacob Estes [a mai regizat: The Details(2011)]

Buget: 500.000 $
Incasari: 603.951$

Premii:
- John Cassavetes Award, Film Independent Spirit Awards, 2005
- Special Distinction Award, Film Independent Spirit Awards, 2005
- Humanitas Prize - Sundance Film Category, Humanitas Prize, 2004
- Best Directorial Debut, Stockholm Film Festival, 2004

Nota Gealapa: 7.45
Metascore: 74/100

Dupa ce un copil este agresat, fratele acestuia si prietenii lui il atrag pe agresor intr-o padure ca sa se razbune.

Un film independent bine facut. Chiar daca poti intui punctul de suspans maxim inca din primele minute, drumul pana acolo ramane foarte interesant. Finalul m-a dezamagit putin, dar pana la urma este un film care vrea sa ramana realist. Probabil ca daca era un film de Hollywood ar fi fost mai multe "artificii" acolo. Este un film serios, care trateaza probleme serioase si reuseste sa o faca fara sa devina plictisitor. Greu totusi ca acest film sa fie cu adevarat de succes in mare parte a lumii, pur si simplu pentru ca aceste subiecte abordate sunt specifice continentului nord-american.

Totusi, filmul a beneficiat si de o conjunctura favorabila, care l-a facut sa aibe succes. Cand spun asta, ma refer la faptul ca a avut norocul sa aduca in distributie niste actori foarte tineri, dar cu destul talent, nnu foarte experimentati la acel moment, care au lucrat bine impreuna si au scos tot ce era de scos de la scenariu. Ma referi aici desigur la Rory Culkin, Ryan Kelley, Josh Peck si Scott Mechlowicz. Chiar daca nici unul din ei nu a explodat cu adevarat, cu acelasi buget, astazi nu si l-ar permite pe nici unul dintre ei.

Este un film american, care are un vibe european. Genul ala de film, dupa finalul caruia exista cateva momente de tacere solemna. Filmul este aproape tragic, iar tragedia consta in faptul ca povestea te duce in punctul in care mai lipseste extrem de putin ca totul sa fie bine pentru toata lumea, iar apoi lucrurile iau o turnura haotica. Chiar daca nu prea mi-a crescut pulsul, mi s-a parut destul de agreabil acest film si il recomand.